Liceul „Alecsandri”, „Cuza”, „Moisil”, ISJ: traseul școlar al noii șefe a ISJ Iași. Planurile cu care Rodica Leontieș preia mandatul

Ziarul de Iasi, 12 martie 2025 04:20

Rodica Leontieș, noua șefă a ISJ Iași, promite continuitate și performanță: „Susțin performanța, așa cum suntem obișnuiți, iar județul Iași de fiecare dată s-a situat pe locurile fruntașe” Articolul Liceul „Alecsandri”, „Cuza”, „Moisil”, ISJ: traseul școlar al noii șefe a ISJ Iași. Planurile cu care Rodica Leontieș preia mandatul apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Ziarul de Iasi

Acum 15 minute
23:20
Sportiva Georgiana Lircă a obţinut, miercuri, medalia de bronz la categoria 57 kg, la Campionatul European de lupte pentru Seniori U23, scrie news.ro. Articolul Sport – Lupte: Medalie de bronz pentru România la Europenele de Seniori U23 – Georgiana Lircă a urcat pe podium la 57 kg apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
Acum 6 ore
19:20
În toate zilele de post şi în posturile de peste an, conform tradiției și rânduielilor bisericești, nu se oficiază nunți. Astfel, cei care doresc să își unească destinele prin Taina Cununiei în această perioadă sunt nevoiți să aștepte până pe 27 aprilie, când se încheie Postul Paștelui. Articolul Putem face petrecere de nuntă în post cu mâncare de post? Poziția Mitropoliei Moldovei despre această controversă apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
18:20
Directoarea generală a ITIA, Karen Moorhouse, a declarat într-un interviu acordat AFP că dosarul de dopaj al lui Jannik Sinner, sportiv depistat pozitiv în urmă cu un an şi în prezent suspendat, a fost bine gestionat. Ea a explicat, de asemenea, cum funcţionează lupta împotriva dopajului în tenis, potrivit News.ro. Articolul De ce Simona Halep și Iga Swiatek au primit pedepse diferite în caurile de dopaj? Explicațiile ITIA apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
Acum 8 ore
17:20
Gheorghe Hagi a notat, miercuri, în social media, după ce a fostt decora de preşedintele interimar Ilie Bolojan cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, că este “onorat, fericit şi împlinit”, potrivit News.ro. Articolul Ce i-au transmis Gabi Balint și Nadia Comăneci lui Gică Hagi, după ce a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
Acum 12 ore
15:20
Gheorghe Hagi, „Regele fotbalului românesc”, a fost decorat, miercuri, de preşedintele interimar Ilie Bolojan cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincţie a statului român. La ceremonia de la Palatul Cotroceni au fost prezente numeroase personalităţi ale sportului românesc: Nadia Comăneci, Mircea Lucescu, Elisabeta Lipă, Simoona Halep, Gheorghe Popescu, Răzvan Burleanu, Bogdan Stelea, Gabi Balint, Gino Iorgulescu şi alţii. Articolul Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
15:20
Ieri, un liliac a fost găsit căzut în zona Piața Unirii, iar sâmbătă, altul în zona Gării. Specialiștii spun că iarna aceasta a fost neobișnuită, cu schimbări bruște de temperatură, iar liliecii și-au consumat repede resursele sau nu au reușit să le gestioneze bine. Din această cauză, unii au ajuns epuizați pe jos. Ce avem de făcut în astfel de situații. Articolul Ai balcon deschis? Posibil să ai parte de o surpriză în martie-aprilie. O situație paradoxală, în care nimeni nu poate interveni apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
14:20
Tehnicianul formaţiei Liverpool, Arne Slot, a declarat că PSG, care a eliminat echipa engleză din Liga Campionilor, poate câştiga trofeul. Articolul Arne Slot: A fost cel mai bun meci de fotbal în care am fost implicat vreodată, PSG poate câştiga Liga Campionilor apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
14:20
Liderul AUR va fi candidatul forțelor de extremă-dreaptă la alegerile prezidențiale. Decizia a fost luată în întâlnirea pe care George Simion a avut-o cu Călin Georgescu, relatează news.ro. Articolul După ce a promis în repetate rânduri că nu candidează, George Simion s-a râzgândit apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
13:20
Doliu la Universitatea Cuza, după ce prof.univ.dr habil George Bondor s-a stins ieri din viață. Știrea a fost anunțată pe pagina de socializare de soția acestuia, Raluca Vârlan-Bondor, coordonator comunicare și proiecte culturale la Institutul Francez din Iași. Articolul Doliu la Facultatea de Filosofie de la „Cuza”. Profesorul George Bondor, găsit spânzurat. Nu ar fi lăsat un bilet de adio apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
12:20
„Tesla atacă piața românească cu primul cazan de țuică electric”, „Să mă anunțați când ajunge să coste o Tesla 100 de dolari”, „Promoție: la două cartoane de oră se dă o Tesla” - acestea sunt doar cîteva dintre reacțiile virale de pe rețelele sociale din România după ce acțiunile Tesla au suferit o scădere semnificativă la Bursa din New York la începutul acestei săptămâni. Specialiștii pun declinul pe seama încetinirii vânzărilor pe mai multe piețe internaționale, iar România și Iașul nu fac excepție. Articolul „Nebuniile” lui Trump și Musk lovesc și la Iași. Tesla, în cădere liberă și aici. 35 astfel de mașini ieșene sunt pe OLX, iar vânzările s-au prăbușit apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
Acum 24 ore
04:20
Pensionarul care și-a înjunghiat vecinul care i-a dat vești proaste a scăpat de o parte din pedeapsă. Între condamnarea de către Tribunal și judecarea contestației de către Curtea de Apel, s-a făcut luntre și punte pentru a demonstra că s-a îndreptat. Articolul Atac cu șurubelnița între doi pensionari din Frumoasa: s-a dat sentința. Scandal din pricina recomandării unei echipe la renovat casa apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
04:20
Rodica Leontieș, noua șefă a ISJ Iași, promite continuitate și performanță: „Susțin performanța, așa cum suntem obișnuiți, iar județul Iași de fiecare dată s-a situat pe locurile fruntașe” Articolul Liceul „Alecsandri”, „Cuza”, „Moisil”, ISJ: traseul școlar al noii șefe a ISJ Iași. Planurile cu care Rodica Leontieș preia mandatul apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
04:20
Proiectul sediului din Copou se află acum în faza actualizării Notei conceptuale și a Temei de proiectare. Urmează lansarea unui concurs internațional de proiecte. Articolul Iașul va avea o Operă nouă în Copou până în maxim 2033. Va fi concurs internațional de proiecte apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
04:20
ACSM Politehnica Iași traversează o perioadă foarte bună din punct de vedere sportiv. Rezultatele sportive foarte bune din ultima perioadă contrastează profund cu cele economice. Articolul ANALIZĂ Salvați pe teren, dar retrogradați din birou? Fără 650.000 de euro, ACSM Politehnica nu ia licența! Cum reacționează Primăria? apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
04:20
Polițistul ieșean de la Rutiera care a fost prins băut la volan în Vaslui a reușit să iasă la pensie, la limită: el a fost trimis în judecată de către procurori, iar judecătorii vor da curând verdictul. Prea târziu, însă: a apucat să „prindă” pensia specială. Articolul Caz revoltător la Iași – Polițist infractor cu pensie specială. Prins beat criță la volan, a „păcălit” tot sistemul și s-a pensionat rapid: 8.500 lei/lună apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:20
Fermierii trebuie să respecte interdicția de ardere a miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente, pentru a evita sancțiunile și a contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Nerespectarea regulilor atrage penalizări, iar documentele justificative sunt necesare în caz de incendii cauzate de factori necunoscuți. Articolul Atenție mare: amenzile sunt uriașe! Este interzisă arderea miriştilor şi a vegetaţiei pajiştilor permanente. Ce ai de făcut dacă a ars și nu știi cauza? apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:20
„Interesul superior al copilului” există doar pe hârtie. Părinții unei fetițe de 12 ani au fost nevoiți să se adreseze instanței pentru a obliga statul să-i asigure gratuit medicamentul pentru boala de care suferă. Până la pronunțarea instanței, răspunsul instituțiilor statului a fost ferm negativ. Articolul Proces pe viață și pe moarte la Iași, pentru salvarea unei copile de 12 ani. Tratamentul cu flacoane de 11.600 lei bucata, câștigat în instanță apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:10
Democrația nu se face cu violență. Democrația are nevoie de reguli care să fie respectate, are nevoie de o Constituție care să fie recunoscută și de oameni care să pună legile în aplicare fără ezitare sau discriminare. Are nevoie de oameni vigilenți care să miroase și să oprească dictatorii, nebunii sau nevolnicii intelectual. Articolul Călin Georgescu, la fel de riscant ca Hitler. Ne putem asuma consecințele? apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:10
Într-un text de neuitat al lui Cristian Tudor Popescu, acesta vorbea de „ura pură” pe care o simte față de criminalul abject de la Moscova. Eu meditez mai curând amar la tsunamiul de ură impură în care ne scăldăm azi în România și în lume. Articolul Ură impură apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:10
Muzica lui Bach se poate asculta aproape oricând, aproape oriunde, sub aproape  orice înfățișare: în variantele compuse și impuse de el instrumentiștilor pe care îi conducea, în variantele moderne din genurile pop, rock, jazz din secolele XX-XXI. Numai propoziția de început a însemnărilor de față spune totul despre un compozitor din amurgul Barocului, știut astăzi mai mult sau mai puțin de aproape toată lumea. Articolul Pământeanul – miraculosul Bach apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:10
Cert este că existența unor scenarii în care unul sau altul dintre candidații ostili democrației liberale să fie blocați de forurile cu autoritate decizională în materie de alegeri nu înlătură absolut deloc caracterul critic al momentului pe care îl traversăm. Proiectul de edificare a unei democrații inspirate de modelul occidental nu a avut succes, în România – trebuie să vedem dacă el ar putea fi reluat și, în caz că nu se poate, ce variante alternative avem pentru a începe reconstrucția. Articolul România: un moment critic (II) apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:10
Ehehee, care spunea zilele trecute pe aicea că, gata, fostul dipotat Iacoban s-a retras la pensie din politichia de Bahlui și că nu mai scoate deloc nasul prin public, că i-a ajuns? Articolul Un fost dipotat sancționat pentru propagandă pro-Est susține acuma sloganuri americane. Și ceva care nu se poate spune public, la final apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:10
AFIN – Social Investment Fund va oferi întreprinderilor sociale o sursă nouă de finanțare, ușurând accesul la capital pentru dezvoltare. Proiectul este în faza de pregătire, cu un studiu de piață în desfășurare, iar lansarea oficială a fondului este programată pentru luna mai 2027. Fondul va sprijini întreprinderile sociale mature, care au nevoie de finanțări mai mari pentru extindere și investiții. Articolul Întreprinderile sociale vor avea acces mai ușor la finanțare. Fond de investiții care le va facilita obținerea de fonduri pentru dezvoltare: proiect prezentat la Iași. „Deschidem o nouă piață” apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:10
Silviu Macovei, fost deputat în mandatele 2016-2024 din partea PSD, a fost numit de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne. Articolul Fostul deputat de Iași Silviu Macovei a fost numit secretar de stat la Ministerul de Interne apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
00:20
Echipa spaniolă FC Barcelona a învins marţi, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea portugheză Benfica Lisabona, în manşa retur a optimilor Ligii Campionilor. Catalanii s-au calificat în sferturi cu 4-1 scor general, relatează news.ro. Articolul Liga Campionilor: FC Barcelona s-a calificat în sferturi, după 3-1 cu Benfica / Ce record a stabilit Lamine Yamal apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
Ieri
20:20
Acţionarul clubului Manchester United, Jim Ratcliffe, a anunţat marţi planurile pe care gruparea mancuniană le are cu privire la construirea unui nou stadion, de 100.000 de locuri, arenă ce trebuie să înlocuiască vechiul Old Trafford, potrivit News.ro. Articolul Adio, „Old Trafford”! Manchester United va avea un nou stadion de 100.000 de locuri. Cum arată proiectul impresioant apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
19:20
Şapte angajaţi din domeniul sănătăţii sunt judecaţi, începând de marţi în San Isidro, o suburbie din Buenos Aires, pentru moartea legendarului fotbalist Diego Maradona, care a decedat la 25 noiembrie 2020, transmite News.ro. Articolul Începe procesul privind moartea lui Maradona apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
19:20
Curtea Constituţională a respins, marţi, toate contestaţiile depuse privind respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către Biroul Electoral Central, au precizat surse oficiale. Au fost repinse şi contestaţiile la candidatura lui Nicuşor Dan, potrivit News.ro. Articolul Surse: Călin Georgescu nu poate candida la alegerile prezidențiale. Decizia este definitivă apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
19:20
La sfârșitul lunii trecute, Comisia de Sănătate din Camera Deputaților a respins propunerea legislativă pentru legalizarea canabisului medicinal, care fusese depusă în Parlament în vara anului 2019. Decizia nu este bine văzută însă de toți medicii. Articolul Drog sau medicament? Interzicerea canabisului medicinal văzută de la Iași: este sau nu o decizie bună? „S-a mers pe prezumția de vinovăție” apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
18:20
Naţionala de handbal feminin a României va evolua în grupa 1 a EHF Euro Cup, cu Norvegia, Polonia şi Slovacia. Tricolorele sunt calificate direct la turneul final al CE2026, în calitate de naţiune gazdă, la fel ca Polonia, Cehia, Slovacia şi Turcia. Tragerea la sorţi a grupelor de calificare la turneul final va avea loc la Cluj-Napoca, în 20 martie, transmite News.ro. Articolul Naționala de handbal feminin și-a aflat adversarele de la EHF Euro Cup! România, calificată direct la CE 2026, în calitate de gazdă apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
16:20
Decizia autorităţilor române de a nu-i permite lui Călin Georgescu, câştigătorul votului anulat dintr-un motiv fals, să participe la alegerile prezidenţiale va delegitima procesul electoral din România, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă oficială TASS, potrivit News.ro. Articolul Rusia, nou mesaj de susținere pentru Călin Georgescu: „Orice alegeri în România fără el vor fi ilegitime” apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
15:20
Un ieșean își trece timpul intentând proces după proces. Primarul comunei în care locuiește, vecini, rude, instituții ale statului, spitale au fost pe rând ținta zecilor de acțiuni în instanță ale acestuia. Deși majoritatea acțiunilor se soldează cu înfrângeri, ieșeanul nu a dezarmat. Articolul Ieșeanul care l-a chemat pe Dumnezeu în instanță a coborât mai spre cele lumești: și-a dat în judecată și un vecin, pentru haracii de la vie apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
14:20
Un individ care a ieșit aseară cu o macetă în mână dintr-un local din parcul studenților din Copou, a ajuns la Socola. Articolul Individul care s-a plimbat cu maceta prin Copou a ajuns la Socola. Iată ce spun autoritățile despre el – FOTO apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
12:20
Gheorghe Hagi, „Regele fotbalului românesc”, va fi decorat de preşedintele interimar Ilie Bolojan cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincţie a statului român, scrie news.ro. Articolul Gheorghe Hagi va fi decorat de preşedintele interimar Ilie Bolojan cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincţie a statului român apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
12:20
Doliu la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași: șefa unui centru din cadrul instituției a pierdut lupta cu o boală incurabilă. Articolul „Prea devreme!…mult prea devreme”. Doliu la DGASPC Iași. Luiza Harbuz Melody, șef centru în cadrul instituției, a încetat din viață la numai 49 de ani apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
12:20
Aproximativ 25 de pacienți fac lunar plasmafereză la Spitalul Parhon din Iași, o procedură esențială pentru tratarea unor boli autoimune, neurologice și renale. Deși puțini ieșeni știu despre acest serviciu, el este disponibil la Parhon de peste 20 de ani. Articolul 25 de pacienți fac lunar centrifugarea întregului sînge din corp, în Copou. O procedură salvatoare pentru cei cu anumite boli apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
11:20
Cum apreciați invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu de către Biroul Electoral Central? Aceasta a fost ieri „Întrebarea zilei” pusă de Ziarul de Iași cititorilor săi, pe platforma Facebook. Subiectul a provocat sute de ieșeni. Articolul VOCILE IAȘULUI: „Felicitări BEC. Alegerile nu se fac cu mitralierele lui Potra!” versus „Trebuia lăsat să candideze” – ce spun ieșenii? „Întrebarea zilei” care a făcut valuri printre cititori apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
04:20
Dacă un pensionar își schimbă domiciliul, mai exact dacă se mută dintr-un județ în altul sau din capitală într-un județ (și invers), dosarul său de pensionare trebuie transferat la casa de pensii corespunzătoare noii adrese. Articolul Trebuie să se mute dosarul dacă pensionarul își schimbă adresa? Precizări de la Casa de Pensii apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
04:20
Decizia celor de la Biroul Electoral Central de a respinge candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din 4 mai a stârnit reacții aprinse, dar și proteste violente lângă sediul din București al BEC. Articolul „Protejăm democrația” versus „Un început de dictatură”. Ce spun liderii politici ieșeni despre respingerea candidaturii lui Georgescu apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
04:20
Luni seară a căzut cortina peste sezonul regulat 2024-2025 al Ligii I de fotbal. La finalul celor 30 de runde, ACSM Politehnica Iași s-a clasat pe locul XIII, primul care duce la baraj. Articolul ACSM Politehnica e foarte aproape de salvarea directă de la retrogradare. În play-out debutăm sâmbătă, pe litoral apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
04:20
Fosta iubită a unui jandarm cere protecția legii împotriva acestuia. Tânăra a cerut emiterea unui ordin de protecție, invocând comportamentul violent al fostului partener, acesta neacceptând ideea că relația s-a terminat. Articolul Comportament de om al legii: își hărțuia iubita și o amenința că face publice pozele lor intime. Proces la Pașcani apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:10
Tabăra „Floare de Colț” din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor caută noi membri pentru echipa care va organiza și desfășura activitățile din stațiunea Durău, județul Neamț, în vara anului 2025. Articolul Tabăra „Floare de Colț” recrutează voluntari pentru vara 2025 – FOTO apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:10
Sezonul viral se apropie de final, iar mulți ieșeni recurg la suplimente alimentare pentru a-și întări imunitatea. Medicii însă recomandă consultarea unui specialist înainte de a începe orice tratament, pentru a evita eventualele riscuri. Articolul Suplimente sau fructe și legume, pentru imunitate mai bună în fața virozelor? Dr. Florin Roșu: „Atenție când țineți post!” apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:10
Tichetele valorice pentru activități casnice sunt căutate și în acest an la Iași. Numai în primele două luni, în județ, 121 de persoane au achiziționat tichete pentru aproape 450 de prestatori. Articolul Ajutor la plimbat cățelul sau măturat prin curte? Tot mai mulți ieșeni apelează la tichete valorice. În lista AJOFM Iași sunt 450 de prestatori apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:10
Codrin Ionuț Rîmbu, un tânăr de 22 de ani din Movileni, județul Iași, student la Facultatea de Agricultură a Universității de Științele Vieții din Iași (USV), specializarea „Ingineria și managementul afacerilor agricole”, se pregătește să preia o parte importantă din afacerea familiei, pe care o vede ca pe un pas firesc în evoluția sa. Povestea lui este una surprinzătoare. Articolul „Filologul” ajuns fermier. Povestea surprinzătoare a lui Codrin: la 22 de ani coordonează deja o fermă cu 1.000 de hectare, la Movileni/VIDEO apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
00:20
Magnus Brevig, antrenorul lotului norvegian de sărituri cu schiurile, a fost suspendat luni de Federaţia Norvegiană de profil, după ce au apărut dovezi clare că a avut cunoştinţă de modificarea echipamentului şi a fost de acord cu acest mod de a trişa în cadrul Campiontului Mondial de la Trondheim, scrie news.ro. Articolul Sărituri cu schiurile: Norvegienii recunosc că au trişat la Mondiale, antrenorul Magnus Brevig a fost suspendat apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
Mai mult de 2 zile în urmă
23:20
Echipa bucureşteană Dinamo a învins luni seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia UTA Arad, în ultimul meci al sezonului regular din Superligă, scrie news.ro. Articolul Superliga: UTA Arad – Dinamo, scor 0-2 şi bucureştenii termină pe locul 5 sezonul apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
20:20
Echipa FC Botoşani a învins luni, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a 30-a din Superligă, potrivit News.ro. Articolul FC Botoșani a câștigat cu Slobozia în ultima etapă din sezonul regular apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
19:20
Arcadia Spitale și Centre Medicale, lider în domeniul sănătății din regiunea de Nord-Est, sărbătorește astăzi 17 ani de la deschiderea Centrului de Imagistică Medicală Arcadia, punctul de plecare în dezvoltarea întregii rețele. Arcadia a evoluat constant, oferind servicii medicale integrate și dezvoltând o infrastructură complexă, dedicată excelenței în îngrijirea pacienților. Articolul Arcadia Spitale și Centre Medicale aniversează 17 ani de excelență și de prezență în topul național al serviciilor private de sănătate apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
19:20
Noul inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași este Rodica Leontieș, în urma plecării Lucianei Antoci pe postul de prefect. Articolul Rodica Leontieș preia conducerea ISJ Iași, după plecarea Lucianei Antoci la Prefectură apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.