Predealul se va umple de camere de supraveghere. Investiția este de 2,8 milioane de lei
BizBrasov.ro,
13 martie 2025 05:40
Predealul își va extinde sistemul de supraveghere video al străzilor în vederea creșterii siguranței populației, dar și pentru ca autoritățile să-i identifice mult mai ușor pe autorii unor contravenții sau chiar infracțiuni. În vederea realizării lucrărilor și achiziției echipamentelor, edilii au accesat o finanțare prin PNRR, iar acum sunt în căutarea unui prestator. Valoarea totală [...]
• • •
Alte ştiri de BizBrasov.ro
Acum 6 ore
17:30
Traseul autostrăzii Brașov – Bacău va fi modificat, ca urmare a unei investiții de importanță strategică proiectată în zona Sânpetru # BizBrasov.ro
Consiliului Judeţean Braşov a găzduit o întâlnire a oficialilor Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR) SA din cadrul Ministerului Transporturilor, entitate care implementează proiectul autostrăzii Braşov – Bacău, cu primarii şi reprezentanţii autorităţilor locale din Sânpetru, Hărman şi Prejmer, comune pe al căror teritoriu administrativ va fi construită autostrada. Întrunirea a fost convocată în condiţiile [...]
17:10
FOTO Pompierii au intervenit pe strada Mureșenilor pentru a îndepărta zidăria desprinsă de pe o clădire, din cauza vântului puternic # BizBrasov.ro
Pompierii acționează pe strada Mureșenilor pentru îndepărtarea unor elemente de construcție, desprinse în urma vântului puternic. „O autoscară de pompieri este folosită pentru degajarea acestora de la nivelul acoperișului, întrucât desprinderea lor ar fi putut pune în pericol siguranța trecătorilor. RECOMANDĂRI Protejează-ți locuința! Închide toate ferestrele și asigură-te că obiectele din exterior sunt fixate pentru [...]
16:50
Universitatea Transilvania, prezentă pentru prima dată în clasamentul internațional QS World University Rankings by Subject # BizBrasov.ro
Universitatea Transilvania din Brașov se regăsește, pentru prima dată, în clasamentul internațional QS World University Rankings by Subject 2025, fiind una dintre cele 11 universități românești incluse în topul pe domenii de studiu. Aceasta reflectă prezența și recunoașterea instituției în contextul educațional global, alături de alte universități din România. „Prezența UNITBV și în acest top [...]
16:20
Muncitorii care curățau de gunoaie „Spurcata” au tras o sperietură zdravănă, după ce au găsit în apă o… „grenadă” # BizBrasov.ro
În cadrul campaniei „Luna curățeniei”, angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Brașov au început operațiunea de igienizare a Pârului Graft, în zona de promenadă de După Ziduri. Botezat popular și „Spurcata”, chiar dacă nu mai este folosit pe post de „fosă septică” după ce acum 5 ani au fost racordate la canalizare și gospodăriile care [...]
16:10
VIDEO Mesaj viral transmis de un român din diaspora celor care plâng după ce Curtea Constituțională a decis că Georgescu C. nu poate să fie Președintele României # BizBrasov.ro
Un român din diasporă a răspuns negativ apelului susținătorilor lui Georgescu C. de a reveni în țară pentru a protesta față de respingerea candidaturii acestuia la prezidențiale. Bărbatul compară reacția unora la scoaterea lui Georgescu din cursă cu „isteria” de „când a murit Bobby din Dallas”. În clipul devenit viral, olteanul oferă motivele pentru care [...]
16:10
Atenție, părinți! O băutură consumată şi în România poate fi periculoasă pentru copii. S-ar putea intoxica rapid, iar asta înseamnă: şoc, scăderea zahărului din sânge şi chiar pierderea cunoştinţei # BizBrasov.ro
Băutură colorată, cu multă gheaţă şi cu aromă de fructe, înrudită, de altfel, cu sorbetul şi cu îngheţata, pe care o găsim mai ales la cinematografele din mall, ar trebui evitată. O spun cercetătorii din Marea Britanie, ţară care, de altfel, se gândeşte deja să o interzică pentru cei mici. Totul din cauza substanţei pe care [...]
16:00
Actorii celui mai prestigios teatru din Moldova vor reveni pe scena brașoveană: „Nu există nicio sârmă ghimpată la Prut, atunci când treci teatrul de o parte și de alta a lui” # BizBrasov.ro
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, cel mai reprezentativ teatru din Republica Moldova, ar putea fi din nou prezent pe scena Teatrului Sică Alexandrescu din Brașov. Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a avut astăzi o întâlnire cu directorul teatrului din Chișinău, Petru Hadârcă, pentru a relua colaborarea dintre cele două instituții de cultură. Prima ocazie [...]
15:50
VIDEO Noile cărți de identitate cu cip vor fi emise începând din 20 martie în Cluj, apoi gradual în toată țara. Și copiii sub 14 ani le vor putea obține # BizBrasov.ro
Noile cărți electronice de identitate vor fi eliberate începând cu 20 martie în județul Cluj, urmând ca, în termen de două luni după această dată, să să fie disponibile în toate cele 674 de servicii publice comunitare de evidență a persoanelor din țară, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin. Concret, implementarea [...]
Acum 8 ore
15:20
„Încălzire globală”. Hotelul de gheață de la Bâlea Lac a început să se topească și este pentru prima oară când se închide la început de martie # BizBrasov.ro
Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac, construit în luna decembrie, a început să se topească din cauza temperaturilor neobișnuit de ridicate pentru această perioadă. Ca urmare, obiectivul nu mai poate prezenta rezistența și siguranța necesară pentru a putea fi vizitat sau pentru găzduirea unor evenimente. Este pentru prima dată, din cele 18 ediții de [...]
15:10
Orchestra Regală Harmonie Schelle, unul dintre cele mai prestigioase ansambluri de suflători din Belgia, pe scena Sălii Patria # BizBrasov.ro
Orchestra Regală Harmonie Schelle din Antwerpen, Belgia, va susține un turneu excepțional în România, oferind publicului ocazia de a se bucura de un repertoriu de înaltă calitate, interpretat de unul dintre cele mai prestigioase ansambluri de suflători din Belgia. În 9 aprilie 2025, de la ora 19.00, îi vom putea asculta la Sala Patria din [...]
15:00
O nouă tentativă de fraudă financiară în numele ANAF. Nu accesați link-uri sau atașamente și nu faceți plăți către entități neverificate # BizBrasov.ro
ANAF atenționează asupra unei noi campanii frauduloase, prin care contribuabilii sunt contactați telefonic sau prin mesaje de pretinși angajați ANAF, fiindu-le solicitate date bancare sau personale. „Situația reprezintă o tentativă de fraudă financiară, în care atacatorii încearcă să impersoneze diverse instituții. Atacatorii folosesc tehnici de phone spoofing, prin care numărul de telefon afișat pe ecranul [...]
15:00
A început „Șona AIR 2025”: Artiști internaționali și români își dau întâlnire la poalele Făgărașului # BizBrasov.ro
Ce se întâmplă când poeții, cineaștii și artiștii vizuali își lasă orașele și se retrag într-un sat de la poalele Făgărașului? Șona AIR, programul de rezidențe al Fundației Ștefan Câlția, proiect co-finanțat de AFCN, intră într-o nouă etapă în 2025, primind pentru prima dată artiști internaționali alături de artiști români. Ediția de primăvară aduce laolaltă [...]
14:00
O nouă restricție pe drumul dintre Brașov și Buzău, după ce un pod a început să se dărâme # BizBrasov.ro
După restricțiile impuse pe drumul care leagă Brașovul de Buzău, DN 10, ca urmare a derulării lucrărilor punere în siguranță a versanților din zona Siriu (detalii aici), de astăzi, a fost instituită o nouă restricție. Potrivit DRDP, unul dintre trotuarele podului din orașul Nehoiu s-a degradat accentuat și aproape s-a căzut de tot, motiv pentru [...]
14:00
„Cascadă” de radare ieri, pe DN1 între Brașov și Sibiu. În 2 ore au fost depistați 56 de vitezomani, dintre care 5 „zburau” cu mai mult de 50km/h peste limita legală de viteză # BizBrasov.ro
Ieri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au desfășurat o acțiune care a vizat menținerea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor rutiere, prin identificarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză pe DN 1, pe sectorul de drum situat în județele Brașov și Sibiu. Acțiunea polițiștilor s-a desfășurat în unul dintre intervalele [...]
13:50
Avertizare de vânt puternic și la Brașov. ISU: „Alegeți adăposturi sigure și evitați zonele cu copaci, stâlpi, panouri publicitare. Asigurați ferestrele și fixați obiectele din exterior pentru a preveni eventuale pagube” # BizBrasov.ro
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări privind intensificări ale vântului la nivel național, cu viteze de 50-60 km/h și rafale ce pot atinge 70-85 km/h. Detalii actualizate pot fi consultate pe platforma oficială: www.meteoromania.ro/avertizari. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov fac următoarele recomandări: Evitați utilizarea focului deschis! În condiții de vânt puternic [...]
Acum 12 ore
13:30
Tot mai mulți părinți aleg să nu-și vaccineze copiii, ceea ce a dus la o scădere progresivă a ratelor de acoperire vaccinală pentru ROR (rujeolă-oreion-rubeolă), în special pentru doza a doua administrată la 5 ani. Astfel, dacă pentru prima doză acceptarea este relativ bună, la rapel rata scade dramatic, ajungând în unele comunități până la [...]
13:20
Circul continuă: Șoșoacă şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale, purtând mănuşi de box. Șefa partidului SOS susţine că le-a scris lui Trump, Vance şi Musk # BizBrasov.ro
Şoşoacă a mers, joi, la Biroul Electoral Central, pentru a-şi depune candidatura la alegerile prezidenţiale din 4 mai. Ea a purtat mănuşi de box. În faţa sediului BEC se aflau mai mulţi susţinători care au scandat ”Diana preşedinte”, ”Victorie”. „Avem dosarul depus care este în regulă. (…) De la BEC ni s-a spus că este [...]
12:30
FOTO Investiție de 400.000 de euro într-un centru comunitar, a cărei construcție a început la Râșnov. Familiile vulnerabile vor beneficia de servicii sociale, medicale și educaționale # BizBrasov.ro
Fundația Hope and Homes for Children anunță începerea construcției unui Centru Comunitar la Râșnov. Acesta va furniza servicii sociale, medicale și educaționale pentru familiile vulnerabile din comunitate, contribuind, astfel, la combaterea sărăciei, abandonului școlar și excluziunii sociale. Clădirea, a cărei investiție se ridică la 400.000 de euro, este construită pe un teren de 1000 m2, [...]
12:20
Avarie la o magistrală de apă din Brașov. Furnizarea apei a fost oprită pe 17 străzi din zonele Răcădău și Astra # BizBrasov.ro
O avarie s-a produs în această dimineață la o magistrală de apă potabilă de pe strada Carpaților. Pentru a remedia defecțiunea, apa va fi întreruptă până la ora 16:00 pe 17 străzi din zona Astra – Răcădău. Pe ce străzi este apa oprită: – Oltului, – Someșului – Vasile Alecsandri – Vârful cu Dor – [...]
12:10
CFR închiriază pe raza Regionalei Brașov curți și grădini la prețuri de 20 – 30 bani/mp lună, dar și o parcare sau o zonă unde poate fi amenajată o piață # BizBrasov.ro
CFR SA prin Regionalele sale scoate la închiriere sute de terenuri și spații comerciale. Numeroase spații și terenuri se găsesc și la Brașov, potrivit Club Feroviar. Doar câteva dintre acestea: târg de vechituri la Brașov Triaj pe 11.700 mp cu tarif de închiriere 2.03 lei/mp/lună, parcare în Brașov Triaj 2.479 mp. Nu lipsesc nici spațiile [...]
12:00
FOTO 38 de medalii și locul 3 pe echipe la proba de fighting, obținute de sportivii brașoveni de la Clubul Kokoro, la Campionatul Național de Ju-Jitsu 2025 # BizBrasov.ro
Sportivii brașoveni de la Clubul Kokoro au participat la Campionatul Național de Ju-Jitsu 2025, care a avut loc la Târgu Mureș, în perioada 6-9 martie. Aceștia au reușit să obțină 38 de medalii, 9 din aur, 6 din argint și 23 din bronz, și s-au clasat pe locul al treilea pe echipe, la proba de [...]
11:50
Pisicuță salvată de pompieri dintr-un incendiu care cuprinsese un apartament din Brașov: „În mijlocul haosului, doi ochișori speriați îi priveau pe pompieri de pe un dulap” # BizBrasov.ro
Zilele trecute, pompierii brașoveni au fost alertați despre un incendiu izbucnit într-un apartament din Brașov. O candelă lăsată nesupravegheată a fost cauza izbucnirii acestuia. Bucătăria s-a umplut rapid de fum, risipindu-se și spre celelalte incăperi ale apartamentului. Din fericire, nu era nimeni acasă . Singura „locatară” prezentă era pisicuța Fluffy. Fluffy a primit oxigen cu [...]
11:50
Guvernul a decis astăzi: Pensionarii cu venituri mici vor primi un ajutor de 800 de lei. Prima tranşă, luna viitoare # BizBrasov.ro
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că Guvernul adoptă documentaţia necesară pentru a fi acordat un ajutor de 800 de lei pensionarilor cu venituri mici, aceştia urmând a primi prima tranşă luna viitoare. „Aşa cum am promis, am finalizat legislaţia necesară pentru a acorda ajutorul financiar de 800 de lei pentru cei 2,5 milioane de [...]
11:10
După ce Coliban i-a sugerat să nu mai candideze, Lasconi spune despre fostul primar al Brașovului că este un fricos. „Are o atitudine de pierzător” # BizBrasov.ro
Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat, joi, la Digi24, în replică la afirmațiile colegului ei de partid Allen Coliban care i-a sugerat să se retragă din cursa pentru președinția României (aici), că nu-i plac „fricoșii” și nici „atitudinea de pierzător”. Elena Lasconi a susținut că, dacă ea își retrage candidatura la prezidențiale, foarte puțin din [...]
11:10
VIDEO Drumarii taie arborii periculoși de pe DN13, din zona Pădurea Bogății. Traficul va fi îngreunat în următoarele 5 zile # BizBrasov.ro
A început acțiunea de tăiere a arborilor periculoși de pe DN13, din zona Pădurea Bogății. „Traficul va fi îngreunat în următoarele 5 zile între Măieruș și Hoghiz, în județul Brașov. Circulația va fi închisă pe intervale scurte, strict pentru doborârea copacilor și îndepărtarea trunchiurilor de pe carosabil. Vă rugăm să circulați cu prudență și să dați dovadă [...]
11:00
„Destinația Anului 2025”: Peste 100.000 de voturi în prima săptămână. 11 destinații din județul Brașov, în competiție # BizBrasov.ro
La doar o săptămână de la deschiderea votului, competiția „Destinația Anului 2025” a strâns peste 100.000 de voturi. Cu 76 de destinații finaliste, cursa pentru titlul de „Destinația Anului 2025” în România rămâne extrem de competitivă. Orice destinație poate câștiga, iar diferențele din clasament sunt minime. Titlul de „Destinația Anului” nu este doar o recunoaștere simbolică, ci o recunoaștere a muncii și [...]
10:40
„Guru” Georgescu despre George Simion, în noiembrie 2024: „Ferește-mă, Doamne, de cel viclean”. Acum l-a „binecuvântat” să candideze în locul lui # BizBrasov.ro
După ce Curtea Constituțională a României i-a interzis candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai, fostul candidat Georgescu a decis să-l susțină pe George Simion în cursa pentru Cotroceni. Deși în prezent Georgescu l-ar vrea președinte pe liderul AUR în speranța că poate prinde un post de prim ministru, „guru” nu avea aceeași părere anul [...]
10:30
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna februarie 2025, la 5,02%, de la 4,95% în ianuarie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,54%, cele nealimentare cu 4,79%, iar serviciile cu 6,42%, potrivit datelor publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). „Indicele preţurilor de consum în luna februarie 2025, comparativ cu [...]
10:00
După ce primarul Brașovului l-a reclamat pe fostul șef la AMB că „se delectează” la concerte, dar la serviciu nu vine, fiindcă este în concediu medical, acesta a reacționat: Am avut o pneumonie, iar când am fost internat mi s-a descoperit o miocardită cronică, diagnostic care mi-a fost confirmat ulterior şi la o clinică privată # BizBrasov.ro
Primarul Braşovului, George Scripcaru, a publicat zilele trecute o imagine cu fostul director al Agenţiei Metropolitane Braşov, Dragoş David, care era prezent la un concert rock, însă la serviciu nu mergea, fiindcă era în concediu medical. Acesta din urmă a reacționat la declarațiile edilului și a precizat că îl va acționa în instanță, deoarece afecțiunile [...]
Acum 13 ore
08:10
Fostul primar al Brașovului sare la gâtul Elenei Lasconi și sugerează că ar trebui să se retragă din cursa pentru postul de președinte al României # BizBrasov.ro
Vicepreşedintele USR Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni, parafrazând-o şi şi afirmând că acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România.. El mai afirmă că mesajele primite din partea susţinătorilor ”sunt în ideea retragerii candidaturii ei”. Subliniind că Lasconi merită respectul [...]
07:30
Grevă de avertisment la IAR Ghimbav / Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de prevederi ale OUG privind reducerea cheltuielilor bugetare care eșalonează bonificaţia acordată la pensionare # BizBrasov.ro
Sindicatul din cadrul IAR Ghimbav anunţă declanşarea unei greve de avertisment de două ore, joi dimineaţă, pentru a-și exprima dezacordul cu dispoziţiile OUG privind reducerea cheltuielilor bugetare care prevăd că bonificaţia acordată prin Contractul Colectiv de Muncă la pensionare se plăteşte eşalonat, iar la noile negocieri ca ea să fie plafonată la maximum un salariu [...]
05:50
90 de case, în plan, la 2,5 km de centrul Ghimbavului. Cine se află în spatele dezvoltatorului care a mai derulat proiecte în oraș și la Cristian # BizBrasov.ro
Dezvoltarea imobiliară continuă la Ghimbav vizată fiind noua zonă rezidențială a orașului, respectiv cartierul Florilor. Astfel, pe un teren de 47.600 mp, aflat între străzile Gențianei și Margaretei, la 2,5 km de centrul orașului, ar urma să fie construite 90 de case. Proiectul va fi dezvoltat de către Nym House SRL, care a mai derulat [...]
05:40
Predealul se va umple de camere de supraveghere. Investiția este de 2,8 milioane de lei # BizBrasov.ro
Predealul își va extinde sistemul de supraveghere video al străzilor în vederea creșterii siguranței populației, dar și pentru ca autoritățile să-i identifice mult mai ușor pe autorii unor contravenții sau chiar infracțiuni. În vederea realizării lucrărilor și achiziției echipamentelor, edilii au accesat o finanțare prin PNRR, iar acum sunt în căutarea unui prestator. Valoarea totală [...]
05:40
Bilka și-a extins activitatea pe plan internațional, iar afacerile companiei au crescut cu 14%, anul trecut # BizBrasov.ro
BILKA, liderul pieței de acoperișuri, a încheiat 2024 cu o cifră de afaceri de 1,4 miliarde lei (281 milioane de euro), în creștere cu 14% față de 2023, când a înregistrat afaceri de 1,23 miliarde lei (248 milioane euro). Compania din Brașov a înregistrat atât o creștere a veniturilor, cât și a volumelor, care, de altfel, [...]
04:10
Clarificări de la ANAF despre transferurile de bani între rude și darurile de la nunți # BizBrasov.ro
Reprezentanții ANAF au făcut o serie de precizări legate de impozitarea cu 70% a veniturilor a căror sursă nu poate fi identificată, explicănd că procentul se aplică și dacă persoana refuză sau nu poate prezenta dovezi privind proveniența veniturilor. ANAF a precizat că „transferurile/sumele date/încasate de la rude” se subscriu operațiunilor de donație/dar manual și se [...]
03:50
Alocațiile de la Stat, după împlinirea vârstei de 18 ani: Cine poate beneficia și care este suma? # BizBrasov.ro
Tinerii care au împlinit 18 ani, dar care nu au terminat cursurile învăţământului liceal sau profesional (de exemplu, au devenit majori în clasa a XI-a), primesc alocație de la stat până la absolvirea liceului. Cei care au împlinit vârsta de 18 ani şi care repetă anul şcolar nu beneficiază de alocaţie de stat pentru copii, [...]
02:30
Tot ce trebuie să știi despre concediul pentru îngrijirea copilului bolnav. Cât e indemnizația și câte zile libere poți să ai într-un an # BizBrasov.ro
Asigurații au dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav până la 12 ani, iar pentru copiii cu handicap până la 18 ani. Durata maximă este de 45 de zile calendaristice pe an pentru fiecare copil, dar poate ajunge până la 90 de zile în cazuri speciale. Indemnizația reprezintă 85% din media veniturilor din [...]
01:10
Un angajator din Cluj, obligat la plata unor despăgubiri materiale și morale pentru epuizarea profesională a unui angajat # BizBrasov.ro
Legislația actuală permite angajaților să solicite despăgubiri pentru burnout în instanță, chiar în absența unei reglementări specifice. Un exemplu în acest sens vine de la Tribunalul Cluj, care a acordat daune materiale și morale unei angajate diagnosticate cu sindrom de burnout, după ce a constatat că angajatorul și-a organizat defectuos activitatea, alocându-i un volum excesiv [...]
Acum o zi
20:00
Curtea de Apel Brașov a dat câștig de cauză Primăriei în procesul de recuperare a ștrandului din Noua. Litigiul s-a tranșat în instanță încă din 2018, dar după decizia favorabilă a Tribunalului din 2023, demersurile pentru finalizarea procesului fuseseră lăsate în aer # BizBrasov.ro
Tribunalul Brașov a dat în decembrie 2023 o decizie favorabilă municipalității brașovene în procesul intentat companiilor care preluaseră, în asociere în participațiune, Ștrandul Noua. Municipiul Brașov a fost reprezentat de către avocatul Adrian Rusu, cel care a mai recuperat, pentru oraș, și Cetatea și restaurantul Cerbul Carpatin din Piața Sfatului. Decizia emisă în favoarea municipalității era în [...]
17:30
Cifre îngrijorătoare: 1 din 3 copii români de vârstă școlară este supraponderal sau obez. „Toate organele și sistemele corpului pot să fie afectate, sub o formă sau alta” # BizBrasov.ro
Datele Direcției de Sănătate Publică, publicate cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Obezității, arată că excesul de greutate afectează copiii români încă de la vârste mici. În țara noastră, 32% dintre băieții și 28% dintre fetele din grupa de vârstă cuprinsă între 7 și 9 ani sunt supraponderali sau suferă de obezitate. Și în Europa, [...]
16:40
Suvenirele cu imaginea dictatorului Ceaușescu, care au umplut România, ilegale. Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului cere ca Poliția să ia măsuri # BizBrasov.ro
Fenomenul suveranismului, care a explodat în societatea românească, îl are ca simbol și pe Nicolae Ceaușescu, considerat de unii cel mai bun președinte din istoria României. În epoca sa, acesta a luptat pentru independența și suveranitatea țării, s-a opus influenței străine, a dezvoltat și construit, a plătit datoriile. Unii politicieni profită din plin de acest [...]
16:20
În perioada 12 martie- 1 aprilie, Auchan derulează o campanie de reducere a prețurilor cu până la 50% la 1600 de produse comercializate în hipermarketurile și supermarketurile Auchan, precum și în magazinele de proximitate MyAuchan, la nivel național. Oferta vizează categorii precum băcănie, băuturi alcoolice și non-alcoolice, cosmetice, produse de menaj, produse pentru copii, articole [...]
16:20
De ce a fost demis Dan Cogălniceanu de la conducerea TSA: Voia 10% din veniturile obținute de piesele în care juca el. „Iar el se distribuia în toate piesele, în timp ce sunt actori care nu joacă de ani de zile” / Cogălniceanu a dat în judecată Primăria Brașov pentru plata unui bonus de 170.000 de lei din piesele jucate în anii trecuți # BizBrasov.ro
Decizia de încetare a contractului de manager al Teatrului Sică Alexandrescu (TSA) a lui Dan Cogălniceanu a fost luată, susțin surse din administrația brașoveană, după ce acesta ar fi cerut ca pe lângă salariul de manager să primească și o cotă de 10% din veniturile obținute din vânzarea de bilete la piesele în care joacă [...]
15:50
Hidroelectrica explică de ce crește prețurile din aprilie. Cât vor plăti românii în funcție de zona de distribuție # BizBrasov.ro
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a explicat motivele pentru care mărește prețurile, din luna aprilie. În unele cazuri este vorba de o creștere cu 60% a prețului la energia activă, conform Libertatea. Aceste noi prețuri vor fi aplicate însă doar de la 1 august, atunci când se încheie plafonarea prețurilor la energia [...]
15:50
Antibioticele și paracetamolul ar putea dispărea de pe piață, din cauza unei noi directive UE # BizBrasov.ro
O noi directivă UE poate duce la dispariția unor medicamente pentru diabet, boli cardiovasculare și multe altele, transmite un avertisment al Asociației producătorilor de medicamente generice din România (APMGR). Recent, Zentiva România a depus acțiune în justiție la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, contestând Directiva privind tratarea apelor urbane reziduale (UWWTD) pentru a proteja accesul [...]
15:50
După ce „specialiștii atotștiutori” de pe rețelele online și-au dat cu părerea despre mutilarea arborilor din oraș, profesioniștii în Silvicultură explică de ce sunt necesare toaletările: „Nu este ceva nou. Se întâmplă în toate orașele din lume, peste tot unde sunt oameni, exact pentru aceleași scopuri: de siguranță” # BizBrasov.ro
Specialiști din Brașov în domeniul silviculturii au subliniat importanța tăierii controlate a anumitor arbori pentru a preveni accidentele care ar putea afecta siguranța comunității. Această practică nu vizează doar estetica peisajului urban, ci și protecția cetățenilor de eventualele riscuri generate de arborii deteriorați sau bolnavi. Reacțiile vin după ce în mediul online au apărut tot [...]
15:30
Victor Ponta a fost exclus din PSD, după ce astăzi şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale # BizBrasov.ro
Victor Ponta a fost exclus, miercuri, din PSD, după ce şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale, ca indepenedent. Decizia a fost luată în şedinţa Consiliului Politic Naţional, unde s-a înregistrat un singur vot împotrivă, al lui Radu Moldovan. Acesta era autosuspendat din partid însă este deputat PSD, ales pe listele social-democraţilor. În şedinţa conducerii PSD [...]
15:30
Lacul Tărlung, principala sursă de alimentare cu apă potabilă a Brașovului, în continuare afectat de secetă. Ce grad de umplere are în prezent # BizBrasov.ro
După o vară și o toamnă secetoasă, nici iarna nu a fost prea bogată în precipitații în zona Brașovului, astfel că volumul lacului de la Tărlung, care este principala sursă de alimentare cu apă potabilă a Brașovului, nu a ajuns încă la un nivel normal. Acesta are un grad de umplere de 45%, în prezent. [...]
15:20
Mașină răsturnată în șanț, după ce a acroșat un biciclist, între Hărman și Brașov. Traficul este restricționat # BizBrasov.ro
La acest moment, traficul rutier se desfășoară cu restricții pe DN 11, între Hărman și Brașov, ca urmare a producerii unui accident de circulație. În accident a fost implicat un autoturism, care s-a răsturnat în afara părții carosabile, după ce a acroșat un biciclist. „La locul incidentului sunt direcționate echipaje de poliție, urmând a se [...]
15:20
Sărbătorile pascale se apropie cu pași repezi. Românii își fac calcule și se gândesc dacă vor cumpăra în acest an carne de miel. Crescătorii de ovine anunță că prețurile vor fi asemănătoare cu cele de anul trecut, atât la miei în viu, cât și la carcasă. Estimativ, prețul unui kilogram de miel în viu, va [...]
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.