Ce candidați au venit la BEC pe ultima sută de metri. Un fost șef SIE și un fost ministru au luat-o înaintea șefei POT
Adevarul.ro,
15 martie 2025 20:30
Ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale a adus 3 noi competitori care trebuie să treacă de filtrul BEC.
• • •
Alte ştiri de Adevarul.ro
Acum 30 minute
05:45
Strategia de negociere a lui Putin. Profesor: „Avem controlul, la ce ne-ar folosi armistițiul? Așa a transmis Putin NU, părând că spune DA” # Adevarul.ro
Putin a susținut „de principiu” ideea unui armistițiu, dar numeroasele condiții invocate dezvăluie adevăratele sale obiective. Profesorul Valentin Naumescu susține că atâta timp cât Rusia are superioritate militară pe front și crede că va câștiga războiul, nu are niciun interes să negocieze.
Acum o oră
05:15
Orașul de provincie din România care a cucerit un vlogger italian: „Are o istorie incredibil de bogată” # Adevarul.ro
Un vlogger italian care a petrecut aproape două zile la Târgoviște a rămas încântat de ce a văzut și vizitat în fosta capitală a Țării Românești, aflată la 80 de kilometri de București.
Acum 2 ore
04:45
Cu cât se vinde conacul ce a fost ridicat de unul dintre cei mai importanți oameni de stat ai Țării Românești # Adevarul.ro
Un conac cu o istorie specială din comuna argeșeană Leordeni, aflată la mai puțin de 100 kilometri de București, a fost scos la vânzare prin intermediul filialei din România a Sotheby's, cea mai cunoscută casă de licitaţii de pe glob.
04:15
De ce s-au răcit relațiile României cu Franța. Analist: „există în continuare o reticență a elitelor noastre politice și militare” # Adevarul.ro
În ultima vreme, Emmanuel Macron, președintele Franței, s-a remarcat ca un lider european prin luările sale de poziție împotriva Rusiei, dar prin gestionarea relației UE cu Donald Trump. În același timp, relația României cu Franța nu mai este la fel de strânsă ca pe vremuri.
Acum 4 ore
03:15
Controversele cuvintelor moștenite de la daci. Savantul care a descoperit „limba traco-dacică” # Adevarul.ro
Numeroși cercetători au căutat de-a lungul timpului să explice originea arhaică a unor cuvinte românești, unii atribuindu-le origini dacice. Sunt cel puțin 200 de astfel de cuvinte, substantive comune, nume proprii și denumiri de plante medicinale.
02:45
Jumătate din angajați au demisionat, la un moment dat, din cauza mediului „toxic” în care munceau # Adevarul.ro
În premieră în România, în acest an, siguranța locului de muncă și echilibrul viață profesională – viață personală sunt considerate mai importante decât salariul (88% și 86% față de 84%) de către angajații români, preferință care se manifestă peste media globală.
02:15
135.000 de ultra-bogați se vor reloca în acest an. Care sunt cele mai bune locuri de trăit din lume # Adevarul.ro
Numărul ultra bogaților care vor migra în acest an este estimat la 135.000 de persoane, cu 7.000 mai mare decât anul trecut, ceea ce va influența piața imobiliară de lux.
Acum 6 ore
01:45
Care sunt țările dispuse să trimită forțe de menținere a păcii în Ucraina ? Cel puțin zece mii de militari vor fi dislocați # Adevarul.ro
La o întâlnire virtuală a „coaliției celor dispuși” - țările care doresc să ajute la sprijinirea încetării focului în Ucraina - premierul britanic Keir Starmer a discutat despre planurile de a antrena peste zece mii de militari care să fie dislocați ca forțe de menținere a păcii occidentale în Ucra
01:15
În prezent, trupele de infanterie poartă de obicei mitraliere, un lansator automat de grenade, mortiere și rachete antitanc. Cu toate acestea, în afară de puștile de asalt, totul este pe cale să devină depășit din punct de vedere funcțional, pe măsură ce micile unități de infanterie devin mai ușoare
00:45
Putin se pregătește să invadeze Ucraina dintr-o direcție nouă, pe fondul blocajului din Donbas # Adevarul.ro
Vladimir Putin minte când spune că vrea un armistițiu și, în realitate, plănuiește un nou atac asupra Ucrainei, a declarat președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.
00:15
17 martie: Se stinge din viață marele diplomat Nicolae Titulescu, singurul președinte român al Ligii Națiunilor # Adevarul.ro
În ziua de 17 martie se stinge din viață marele diplomat Nicolae Titulescu și se naște scriitorul „Urmuz”.
00:15
Victor Ponta creează probleme nu doar candidatului coaliției de guvernare, Crin Antonescu, ci și la vârful celui mai mare partid, Partidul Social Democrat, condus de Marcel Ciolacu. Șansele strategiei sale depind însă de mai multe condiții.
Acum 8 ore
23:45
După ani de schimbări și adaptări la noile realități de călătorie, turiștii români revin la un obicei popular înainte de 2020: vacanțele de tip circuit. Potrivit unei analize a jucătorilor din industria turismului internațional, această tendință este în plină ascensiune.
23:30
Nebunie totală pe Arena Națională. Rapid îi pune piedică lui FCSB în drumul spre titlu, după un meci fabulos # Adevarul.ro
Roș-albaștrii nu mai mai bătut rivala din Giulești din 2022.
23:15
Vizita care i-ar fi pecetluit soarta lui Ceaușescu. Ce părere și-a făcut Gorbaciov despre România și de ce nu-l suporta pe dictator # Adevarul.ro
Nicolae Ceaușescu și Mihail Gorbaciov au avut o relație încordată, marcată de refuzul dictatorului român de a-și reforma țara.
22:45
Secretele unei grădini perfecte primăvara: 6 pași esențiali pentru un colț verde spectaculos # Adevarul.ro
Pe măsură ce temperaturile cresc și primăvara se face tot mai simțită, dacă nu ai făcut-o deja, este momentul ideal să începi pregătirile pentru noul sezon de grădinărit.
Acum 12 ore
22:00
O femeie a fost incendiată într-un tramvai, în Germania. Principalul suspect e chiar soţul # Adevarul.ro
Un atac mai puţin obişnuit a avut loc în Germania, unde o femeie a fost stropită cu o substanţă inflamabilă şi incendiată într-un tramvai, iar atacatorul s-a făcut nevăzut.
21:45
De ce a convocat Bolojan o întâlnire cu premierul și cu şefii instituţiilor cu atribuţii în alegeri. Cristian Diaconescu: „Lecţiile care erau de învăţat s-au învăţat” # Adevarul.ro
Cristian Diaconescu, șeful cancelariei prezidențiale, a explicat motivul pentru care președintele interimar Ilie Bolojan a convocat o întâlnire la Cotroceni cu premierul și cu şefii instituţiilor cu atribuţii în alegeri.
21:30
În culisele echipei NATO care pregătește alianța pentru crize iminente. Care este cel mai mare coșmar al strategilor? # Adevarul.ro
O echipă de cercetători de la NATO analizează cele mai periculoase scenarii de criză cu care s-ar putea confrunta alianța, oferind liderilor și factorilor de decizie informații și recomandări cruciale.
21:15
Arctica, teren de luptă. Rusia și China preiau controlul asupra regiunii polare, lâsând SUA și Canada în urmă # Adevarul.ro
Statele Unite și Canada par să piardă teren în fața Rusiei și Chinei în lupta pentru influența asupra regiunii Arctice. Ce ar putea însemna acest lucru pentru echilibrul geopolitic global?
21:15
A fost publicată prima poză cu Papa Francisc din spital, unde este internat de mai bine de o lună # Adevarul.ro
A apărut prima fotografie cu Papa Francisc din spitalul Gemelli din Roma, unde a fost internat în februarie deoarece suferea de dublă pneumonie.
21:00
Cine este Andrii Hnatov, noul șef al Statului Major general al armatei Ucrainei, numit de Zelenski # Adevarul.ro
Președintele Volodimir Zelenski l-a numit pe pe generalul de divizie Andrii Hnatov şef al Statului Major general al armatei.
21:00
Un român a fost arestat în Italia după ce a trimis un colet cu 9 kg de marijuana la o adresă greșită. La cine a ajuns # Adevarul.ro
Un român în vârstă de 32 de ani, domiciliat în Padova, a fost arestat în Italia, după ce coletul său cu 9 kilograme de droguri trimis din Spania ajuns, a fost livrat, din greşeală, unui cetăţean moldovean.
20:45
La mai bine de o săptămână de la decizia de neadmitere a candidaturii ,,președintelui ales” de către Biroul Electoral Central a venit momentul unui bilanț.
20:30
„Copii... arși, de nerecunoscut. Doar cadavre peste tot înăuntru”. Mărturiile supraviețuitorilor despre tragedia din Macedonia de Nord # Adevarul.ro
Martorii și supraviețuitorii incendiului devastator din clubul de noapte din Macedonia de Nord povestesc despre momentele prin care au trecut.
20:15
„Noi, la 9 ani de la Colectiv, după Crevedia, unde suntem?”. Mesajul unui medic ATI după tragedia din Macedonia # Adevarul.ro
În timp ce autorităţile române transmit mesaje de susţinere şi se oferă să acorde ajutor după incendiul devastator din Macedonia de Nord, un medic ATI semnalează că, la aproape un deceniu de la Colectiv şi Crevedia, din punct de vedere al practicii medicale nu s-a făcut niciun progres.
20:00
România, victorie mare în Portugalia: „stejarii” au câștigat medaliile de bronz ale Rugby Europe Championship 2025 # Adevarul.ro
Naționala și-a luat revanșa în fața lusitanilor, care învinseseră la Botoșani în faza grupelor.
19:30
Două femei şi-au pierdut viaţa şi alte trei persoane au fost rănite, într-un accident grav pe DN1, în Braşov # Adevarul.ro
Două femei au murit pe loc şi alte trei persoane au fost transportate la spital în urma unui grav accident în care au fost implicate două autoturisme şi un TIR, pe DN1 din Braşov.
19:15
Canada reanalizează achiziționarea avioanelor de vânătoare stealth F-35 din Statele Unite, pe fondul tensiunilor tot mai mari generate de taxele impuse de administrația Trump și de amenințările fostului președinte american cu privire la transformarea Canadei în cel de-al 51-lea stat al SUA.
19:15
Lavinia Șandru și Cristian Terheș trec de filtrul CCR. Contestațiile respinse de judecătorii constituționali # Adevarul.ro
Judecătorii constituționali au respins contestațiile depuse împotriva mai multor candidaturi la alegerile prezidențiale, printre care cea a Laviniei Șandru, candidata PSUL, și cea a eurodeputatului Cristian Terheș.
19:00
Nimeni nu trece de zidul Ionuț Radu! Românul, omul meciului, le-a exasperat pe vedetele lui Napoli cu 7 parade # Adevarul.ro
Venezia, egal de prestigiu cu fosta campioană a Italiei.
18:30
Decizia CCR în cazul candidaturii lui George Simion la alegerile prezidențiale. Șeful AUR poate candida SURSE # Adevarul.ro
Candidatura lui George Simion a fost duminică, 16 martie, pe masa judecătorilor CCR.
18:30
The Guardian, după incendiul devastator din Macedonia de Nord: Articolele pirotehnice, principala cauză a incendiilor în cluburi în ultimii ani # Adevarul.ro
Articolele pirotehnice au fost adesea cauza unor incendii care au provocat moartea multor oameni în cluburi de noapte, la fel cum a fost și în cazul de sâmbătă seara, când cel puțin 59 de persoane au murit și alte peste 150 au fost rănite de incendiu în clubul din Macedonia de Nord.
18:15
Vicepreședintele SUA atacă din nou valorile europene: Vestul riscă „sinuciderea civilizațională” din cauza granițelor deschise și cenzurii # Adevarul.ro
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a lansat un nou atac la adresa Europei, afirmând că continentul riscă să comită „sinucidere civilizațională” din cauza granițelor deschise și a cenzurii.
18:15
Noul premier al Canadei caută aliaţi în Europa în războiul comercial pornit de Donald Trump. Primele vizite, în Paris şi Londra # Adevarul.ro
Mark Carney, care a preluat funcţia de premier al Canadei vineri, urmează să ajungă luni la Paris şi Londra, căutând să-şi facă aliaţi europeni în războiul comercial pe care l-a declanşat Donald Trump împotriva ţării sale.
18:00
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de luni, 17 martie. Un nativ ar trebui să aibă grijă mai mult la propria sănătate.
17:45
O femeie din Belgia a uitat să ia biletul câștigător la loto care o făcea milionară: „Reacția ei a fost euforică” # Adevarul.ro
O femeie din Merksplas, comună din regiunea Flandra a Belgiei, a câștigat în februarie 4,5 milioane de euro după ce a cumpărat un bilet la loto de numai 5 euro.
17:45
Doi șoferi, prinși circulând cu viteză, în Suceava, au declarat Poliției că mașinile erau conduse de femei # Adevarul.ro
Doi șoferi, prinși circulând cu viteză în Suceava, au transmis datele unor femei către Poliție, motiv pentru care le-au fost întocmite dosare penale pentru fals în declaraţii.
17:30
Orașul din Oltenia care l-a impresionat pe Răzvan Fodor: „Bate Bucureștiul și Cluj-Napoca” # Adevarul.ro
Răzvan Fodor (49 de ani) a descoperit recent un oraș din România care l-a impresionat atât de mult, încât îl consideră mai frumos decât Bucureștiul și Cluj-Napoca.
Acum 24 ore
16:45
Cine va moșteni averea lui Gene Hackman, de 80 de milioane de dolari, potrivit testamentului. „Devii foarte egoist ca actor” # Adevarul.ro
Testamentul celebrului actor Gene Hackman, care a murit în februarie din cauza unei „boli cardiovasculare hipertensive și aterosclerotice”, a fost publicat.
16:15
Luni, peste 173.000 de elevi de clasa a opta susţin proba la Limba şi literatura română, în cadrul simulării pentru Evaluarea Naţională # Adevarul.ro
Luni debutează simularea pentru Evaluarea Naţională, cu proba la Limba şi literatura română, la care sunt aşteptaţi să participe peste peste 173.000 de elevi de clasa a opta.
16:00
Șoșoacă, scrisoare deschisă către Vladimir Putin: „Pericolul încă nu a trecut. Suntem împinși spre război” # Adevarul.ro
Eurodeputata Diana Șoșoacă, președinta SOS România, i-ar fi scris președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, o scrisoare în care se plânge de respingerea candidaturii sale. Șefa SOS România i-a cerut sprijinul și i-a propus să lupte împreună împotriva neo-fascismului.
16:00
„E nevoie de reglementarea pieței imobiliare”. Beciul vândut ca apartament la Cluj a atras furia arhitectului-șef al orașului # Adevarul.ro
Un agent imobiliar a făcut un clip de prezentare a unei boxe de beci ce poate deveni apartament. După sute de comentarii furioase și o intervenție a arhitectului-șef al Clujului, administratorul agenției imobiliare a răspuns arogant: „apartament înseamnă că poate să stea un hamster”.
15:15
Șuier, celebrul câine polițist, a ieșit la pensie. „În ultimii 7 ani a fost simbolul luptei antidrog” # Adevarul.ro
Șuier, celebrul câine polițist antrenat la Centrul Chinologic din Sibiu, a ieșit la pensie, anunță Eduard Ionescu.
15:00
CTP, despre mitingul pro-european din Piaţa Victoriei: „Aseară mi-am luat medicamentele” # Adevarul.ro
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a distribuit pe contul său de Facebook un mesaj de apreciere pentru miile de români care sâmbătă seara au fost prezenţi la mitingul pro-european din Piaţa Victoriei din Capitală.
14:45
Cetăţenii unei ţări europene au primit ghidul „Dacă vine criza sau războiul”. Sunt încurajaţi să folosească bani numerar # Adevarul.ro
Autorităţile suedeze au trimis fiecărui cetăţean un ghid intitulat „Dacă vine criza sau războiul”, în care încurajează folosirea de numerar pentru rezerve şi plăţi, în detrimentul plăţilor digitale..
14:45
Autorul fotografiei virale de la mitingul „EuRo Manifest” dezvăluie povestea din spatele imaginii: „A început cu vreo patru zile de telefoane date” # Adevarul.ro
Octav Ganea, autorul fotografiei de la mitingul „EuRo Manifest” din Piața Victoriei de sâmbătă seara, 15 martie, a dezvăluit povestea din spatele imaginii care a devenit virală pe rețelele de socializare.
14:30
Fotbalul își ia adio de la un dublu campion al României. A murit legendarul fundaș al arădenilor # Adevarul.ro
Anunțul a fost făcut de clubul UTA.
14:30
Scene șocante în parcarea unui mall din Cluj-Napoca. De ce a sărit un șofer la bătaie și a spart un parbriz: „Ești cu copilul în mașină, vezi că îl sperii!” # Adevarul.ro
Pe rețelele sociale a devenit virală în acest weekend o filmare cu un bărbat agresiv care dă cu pumnii și picioarele într-o mașină. Imaginile au fost surprinse în parcarea Vivo Mall din Cluj-Napoca.
14:15
Diana Șoșoacă merge la CCR cu decizia BEC prin care i-a fost respinsă candidatura. Judecătorii constituționali dezbat situația mai multor candidați # Adevarul.ro
La Curtea Constituțională a României (CCR) au fost depuse mai multe contestații cu privire la înregistrarea unor candidați sau respingerea înregistrării altor candidați.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.