Acţiunile europene din sectorul turismului au scăzut vineri, în urma închiderii Aeroportului Heathrow; titlurile IAG au pierdut 1,7%

News.ro, 22 martie 2025 06:40

Bursele europene au închis în scădere vineri, fiind trase în jos de sectorul turismului şi agrementului, care a pierdut 1,6% după ce Aeroportul Heathrow din Londra a fost închis în urma unui incendiu izbucnit la o staţie electrică din apropiere, transmite CNBC.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
12:30
Ministrul Educaţiei reafirmă că nu ar interzice nici TikTok şi alte reţele de socializare şi nici tehnologia care se află astăzi la îndemâna copiilor, tinerilor, el explicând că prohibiţia duce la apariţia cu intensitate şi mai mare a fenomenului interzis. Daniel David spune însă că este nevoie ca aceste reţele de socializare şi descoperiri tehnologice să fie utilizate în avantajul tinerilor, iar rolul de divertisment al TikTok să fie combinat cu unul educaţional.
12:30
Daniel David, doctor în psihologie şi ministru al Educaţiei, nu pledează pentru interzicerea accesului la tehnologie în cazul copiilor şi tinerilor. El spune că, neavând acces la tehnologie, cei mici pierd avantaje competitive. David a explicat, la Prima Tv, câte ore ar trebui să petreacă zilnic un copil în faţa ecranelor şi cât este de necesar controlul asupra conţinutului accesat online.
12:30
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a vorbit despre concluziile unui studiu realizat de organizaţia Salvaţi Copiii, care arată că părinţii ajung să plătească anual şi 10.000 de lei pentru educaţia copiilor lor. Acesta arată că în mare parte sunt decizii ale părinţilor şi spune că dorinţa unor profesori de a acorda meditaţii în privat nu trebuie să afecteze calitatea actului educaţional în şcoală,
Acum 10 minute
12:20
Argentina a înregistrat a noua victorie în preliminariile sud-americane pentru Cupa Mondială FIFA 2026, impunându-se, vineri, în Uruguay cu 1-0, graţie unui gol al lui Thiago Almada, şi continuă să se afle confortabil în fruntea clasamentului.
12:20
Profesorul şi psihologul Daniel David a vorbit, la Prima TV, despre democraţie şi despre modul în care unii consideră că trebuie să se comporte în numele democraţiei. „Democraţia nu înseamnă liberă exprimare dacă prin exprimare îmi ataci demnitatea umană. Dacă îmi ataci drepturile mele, mă pui la risc, devin victima unor abuzuri, aia nu e democraţie”, este mesajul transmis de Daniel David celor despre care spune că „înţeleg prost” democraţia. El subliniază că oameni trebuie să accepte că în democraţie încălcarea regulilor are repercusiuni.
12:20
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, se defineşte drept „un om care face parte din sistem”. El respinge ideea de „anti-sistem”, de răsturnare a instituţiilor şi de societate în care „vocea celui care strigă cel mai tare” este cea care contează, atrăgând atenţia asupra faptului că un astfel de model poate duce la situaţii riscante inclusiv pentru generaţiile viitoare. Daniel David spune că instituţiile actuale nu trebuie „răsturnate”, ci schimbate.
Acum 30 minute
12:10
Daniel David, doctor în psihologie şi ministru al Educaţiei, explică apetenţa unei părţi a românilor pentru mesaje de tip mesianic, el arătând că, în această perioadă, societatea românească se află într-o „fază de emancipare” în care membrii săi încep să se considere mai importanţi decât sunt şi nu mai pun preţ pe instituţii, pe şefi, vor un lider special. „Şi urmăreşti diverse lucruri. Ori să fii tu în poziţiile de putere, ori să răstorni instituţiile, să le schimbi cu altele, în care poţi să-ţi pui oamenii în poziţii de putere. Iar dacă totuşi accepţi pe cineva ca fiind un lider care te inspiră, trebuie să fie un lider special”, spune Daniel David.
12:00
Activistul britanic anti-musulman Stephen Yaxley-Lennon, cunoscut sub pseudonimul Tommy Robinson şi susţinut de miliardarul american Elon Musk, nu a primit vineri permisiunea de a contesta legal decizia de a fi ţinut în regim de izolare în închisoare, relatează Reuters.
12:00
„Ultima jumătate de an este o dovadă a cât de mari sunt rezidurile din societatea noastră, în ce măsură a existat şi există în continuare o manipulare de tip comunist. Întotdeauna Uniunea Sovietică a fost infinit mai specialistă în manipulare decât ţările capitaliste, niciodată n-au rezistat. Numai în filmele cu 007 americanii erau învingători”, le-a mărturisit Ana Blandiana studenţilor de la Facultatea de Sociologie, vineri, la o discuţie „Despre libertate”. Conversaţia a avut loc după proiecţia filmului documentar „Între tăcere şi păcat” (2024) de Diana Nicolae, o producţie biografică despre viaţa şi cariera poetei. „Pentru ca libertatea să existe trebuie să existe libertatea gândirii. Cele 2 milioane de voturi date prosteşte au fost voturile unor victime”, a punctat scriitoarea.
Acum o oră
11:40
Două evenimente rutiere s-au produs, sâmbătă, pe raza oraşului Segarcea din judeţul Dolj. Poliţiştii au constatat că în fiecare dintre cele două cazuri şoferii implicaţi au plecat de la faţa locului, lăsând autoturismele avariate. Una dintre maşini a fost găsită răsturnată pe plafon.
11:30
Meciul San Marino - România, care va avea loc, luni, de la ora 21.45, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, va fi arbitrat de o brigadă din Polonia, cu Damian Sylwestrzak la centru.
11:30
Directorul CNAIR Cristian Pistol prezintă imagini de pe şantierul secţiunii Suplacu de Barcău-Chiribiş a autostrăzii Transilvania, precizând că lucrările au început în data de 20 ianuarie 2025, iar progresul fizic a ajuns la 5%. Contractul, finanţat prin Programul Transport 2021-2027, are o valoare de 884,12 milioane lei fără TVA, iar constructorul are la dispoziţie18 luni pentru execuţia lucrărilor pe această secţiune, care are o lungime de 26,35 km.
Acum 2 ore
11:10
Premierul canadian Mark Carney a declarat vineri că ţara ar putea compensa efectele unor eventuale tarife impuse de Statele Unite prin eliminarea barierelor comerciale interne, urmărind instituirea unui comerţ liber la nivel naţional până la 1 iulie, după o întâlnire cu liderii provinciilor şi teritoriilor, relatează Reuters.
10:50
Autorităţile americane de imigraţie au transmis vineri un email echipei juridice a lui Momodou Taal, student la Universitatea Cornell şi participant activ la protestele pro-palestiniene, solicitându-i să se predea, potrivit unei declaraţii depuse în instanţă de avocaţii săi, transmite Reuters.
10:30
Pilotul australian Oscar Piastri de la McLaren va pleca din pole position în Marele Premiu al Chinei, care se va disputa pe circuitul de la Shanghai. Pentru Piastri este primul pole position din carieră.
10:30
Autorităţile americane de imigraţie au transmis vineri un email echipei juridice a lui Momodou Taal, student la Universitatea Cornell şi participant activ la protestele pro-palestiniene, solicitându-i să se predea, potrivit unei declaraţii depuse în instanţă de avocaţii săi, transmite Reuters.
Acum 4 ore
10:20
În inima Toscanei, pitorescul oraş de coastă Orbetello se află sub asediul unei invazii fără precedent de ţânţari şi musculiţe. Milioane de mici intruşi fac ravagii în acest oraş fermecător, punând la încercare viaţa de zi cu zi a locuitorilor săi şi ameninţând turismul, care reprezintă coloana vertebrală a economiei locale
10:20
Mai multe regiuni se vor afla duminică sub atenţionare cod galben de vânt, conform meteorologilor.
10:00
Donald Trump „doreşte să stabilească o relaţie de încredere” cu Iranul, a declarat emisarul său Steve Witkoff într-un interviu publicat vineri, în care detaliază conţinutul scrisorii trimise de preşedintele american Teheranului.
09:40
Aproape 100 de evenimente culturale sunt organizate de Institutul Cultural Român pe glob, pentru a marca Ziua Francofoniei, în colaborare cu misiunile României în străinătate, în lunile martie şi aprilie 2025: evenimente literare, expoziţii, manifestări academice, proiecţii de film, concerte.
09:40
Donald Trump „doreşte să stabilească o relaţie de încredere” cu Iranul, a declarat emisarul său Steve Witkoff într-un interviu publicat vineri, în care detaliază conţinutul scrisorii trimise de preşedintele american Teheranului.
09:30
Încrederea consumatorilor din zona euro în economie a scăzut în luna martie cu 0,9 puncte faţă de nivelul din februarie, potrivit datelor preliminare publicate vineri de Comisia Europeană, citate de Reuters.
09:20
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz a fost eliminată, sâmbătă, încă din intrarea în competiţie la Mastersul de la Miami. Alcaraz a avut bye în runda inaugurală şi astfel a părăsit competiţia din turul doi.
09:00
Preşedintele american Donald Trump a retras, vineri, autorizaţiile de securitate pentru fostul vicepreşedinte Kamala Harris, fostul secretar de stat Hillary Clinton şi alţi foşti oficiali, în cea mai recentă mişcare a sa împotriva adversarilor săi democraţi, relatează Reuters.
08:50
Guvernatoarea Băncii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina, şi adjunctul său, Alexei Zabotkin, au susţinut vineri o conferinţă de presă după decizia instituţiei de a menţine, conform aşteptărilor, rata dobânzii de politică monetară la 21%, excluzând că o vor reduce pe termen scurt, relatează Reuters.
08:40
08:30
Fostul mare pugilist Mike Tyson i-a adus un omagiu lui George Foreman, o altă legendă a boxului, care a murit la 76 de ani.
Acum 6 ore
08:10
Britanicul Lewis Hamilton a obţinut prima sa victorie cu Ferrari, după ce s-a impus, sâmbătă, în cursa sprint de la Marele Premiu al Chinei, a doua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.
08:00
Producătorul italian de camioane Iveco intenţionează să obţină până la 1,5 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari) din vânzarea diviziei sale de apărare, potrivit unei informaţii publicate vineri de Bloomberg.
07:30
Adnana Cotolea, mama unei fetiţe cu o boală rară numită lipofuscinoză ceroid neuronală tip 2, afecţiune care are şi o componentă epileptică, afmă că un medicament aflat în schema de tratament a copilului său nu se mai găseşte în farmacii de câteva luni, atât în ţară cât şi în Capitală. Este vorba despre Frisium, un medicament folosit pentru stoparea crizelor de epilepsie.
07:20
Nike a anunţat joi că se aşteaptă la o scădere semnificativă a vânzărilor în trimestrul fiscal curent, care se încheie în luna mai, ca urmare a unor noi tarife vamale, a reducerii încrederii consumatorilor şi a unei redresări mai lente decât era anticipat, transmite Reuters.
07:00
Jurnaliştii care au rezistat până la sfârşitul Consiliului European de joi au avut parte de o comedie involuntară din partea noului prim-ministru al Belgiei, Bart De Wever, scrie POLITICO.
06:40
Bursele europene au închis în scădere vineri, fiind trase în jos de sectorul turismului şi agrementului, care a pierdut 1,6% după ce Aeroportul Heathrow din Londra a fost închis în urma unui incendiu izbucnit la o staţie electrică din apropiere, transmite CNBC.
06:30
Influencerul britanico-american Andrew Tate şi fratele său Tristan s-au întors din SUA în România, unde sunt acuzaţi de trafic de persoane şi alte fapte. Vorbind cu presa în faţa casei lor din Bucureşti, fraţii au spus că s-au întors pentru că „oamenii nevinovaţi nu fug de nimic”, relatează BBC.
Acum 8 ore
06:20
Administraţia preşedintelui american Donald Trump va revoca statutul legal temporar pentru 530.000 de cetăţeni din Cuba, Haiti, Nicaragua şi Venezuela aflaţi în Statele Unite, potrivit unui anunţ publicat vineri în Registrul Federal, aceasta fiind cea mai recentă extindere a represiunii sale asupra imigraţiei, relatează Reuters.
06:10
Ordinea de înscriere pe buletinul de vot a celor 11 candidaţi la alegerile prezidenţiale din 4 mai este stabilită sâmbătă, prin tragere la sorţi, programată de la ora 13.00.
06:10
Legenda boxului la categoria grea, George Foreman, a murit la vârsta de 76 de ani, potrivit familiei sale, relatează BBC.
05:50
Ásthildur Lóa Thórsdóttir, ministrul islandez pentru copii, a demisionat după ce a recunoscut că a făcut un copil cu un adolescent minor acum mai bine de 30 de ani. Ea a declarat într-un interviu că a început o relaţie când băiatul avea 15 ani, iar ea, în vârstă de 22 de ani, era consilier la un grup religios pe care îl frecventa, relatează BBC.
05:30
Jihadistul Mehdi Nemmouche a fost condamnat vineri la închisoare pe viaţă de un tribunal special din Paris, care l-a găsit vinovat pentru că a luat ostatici, printre alţii, patru jurnalişti francezi, în numele grupării Stat Islamic, în Siria, în 2013, relatează AFP.
05:20
Universitatea Columbia a fost de acord vineri să pună departamentul său de studii pentru Orientul Mijlociu sub o nouă supervizare şi să-şi revizuiască regulile privind protestele şi disciplina studenţilor, cedând unui ultimatum extraordinar din partea administraţiei Trump de a pune în aplicare aceste schimbări, alături de altele, altfel riscând să piardă miliarde de dolari din fondurile federale, relatează The Associated Press (AP).
05:00
Ucraina continuă să poarte discuţii cu Statele Unite cu privire la acordul pentru minerale, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev, relatează Reuters.
04:50
Zborurile pe Heathrow, în Marea Britanie, au fost reluate vineri seara târziu, după ce un incendiu a întrerupt alimentarea cu energie electrică şi a închis cel mai aglomerat aeroport din Europa pentru o zi, blocând zeci de mii de pasageri şi provocând tulburări de trafic în întreaga lume, relatează Reuters.
Acum 12 ore
03:50
Influencerul britanico-american Andrew Tate şi fratele său Tristan s-au întors din SUA în România, unde sunt acuzaţi de trafic de persoane şi alte fapte. Vorbind cu presa în faţa casei lor din Bucureşti, fraţii au spus că s-au întors pentru că „oamenii nevinovaţi nu fug de nimic”, relatează BBC.
01:20
Bombardamentele ruseşti au ucis vineri seară cinci persoane în Ucraina, dintre care două în Zaporojia şi trei în nordul şi estul ţării, au declarat oficialii ucraineni, relatează Reuters.
01:00
Noi ciocniri au izbucnit în Turcia în cea de-a treia zi de proteste care au izbucnit în urma arestării primarului din Istanbul, în timp ce preşedintele Erdogan a declarat că nu va ceda „în faţa terorii străzii”, relatează AFP.
00:50
Andrei Burcă a declarat vineri seară, după meciul cu Bosnia, scor 0-1, că el şi ceilalţi tricolori sunt trişti şi dezamăgiţi. El a vorbit şi despre faza din minutul 56.
00:40
Mircea Lucescu, selecţionerul echipei naţionale a României, a declarat vineri seară, după meciul de pe Arena Naţională cu Bosnia, scor 0-1, că elevii săi pot învinge la Viena sau în Bosnia.
00:40
Prinţul William a îmbrăcat echipamentul de luptă pentru a vizita trupele britanice din Estonia, vineri, într-o deplasare menită să sublinieze sprijinul ţării sale pentru operaţiunile NATO din Europa de Est, relatează Reuters.
00:20
Ianis Hagi a declarat, vineri seară, după meciul tricolorilor cu Bosnia, pierdut cu scorul de 0-1, că adversarii au înscris la singura lor ocazie, în timp ce naţionala României nu a reuşit să trimită mingea în poartă, deşi a avut şapte ocazii.
00:20
Denis Drăguş, atacantul naţionalei României, a declarat că înfrângerea suferită de tricolori în meciul de pe Arena Naţională, scor 0-1 cu Bosnia, este nemeritată.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.