Anca Todoni, viitor strălucitor. La 20 de ani, românca a câștigat al treilea turneu din carieră
Adevarul.ro,
23 martie 2025 14:00
Performanță fabuloasă a jucătoarei de tenis din Timișoara.
• • •
Alte ştiri de Adevarul.ro
Acum 5 minute
12:30
Parlamentarii dezbat într-o ședință de plen comun, de la 12.00 o inițiativă de majorare a sancțiunilor care li se aplică în cazul în care absentează nemotivat.
12:30
Discuții scurse pe Signal între Vance și secretarul american al apărării. Noi remarci negative cu privire la Europa ale vicepreședintelui SUA # Adevarul.ro
Invitarea din greșeală a unui jurnalist The Atlantic la discuțiile pe un chat Signal cu privire la atacuri asupra rebelilor Houthi ale SUA a scos la iveală modul în care îi privesc oficiali de vârf ai administrației Trump pe aliații europeni.
12:30
Simularea examenului de Bacalaureat 2025 a continuat astăzi cu proba obligatorie a profilului. Elevii de la Real au susținut examenul la Matematică, iar cei de la Uman au dat examen la Istorie. În urmă cu puțin timp, în mediul online au apărut subiectele la Istorie.
12:30
USR strânge semnături pentru demiterea primarului Constanței: „Un oraș cu cetățeni îngropați în taxe abuzive” # Adevarul.ro
USR Constanța a anunțat marți, 25 martie 2205, că a început o campanie de strângere de semnături pentru demiterea primarului Vergil Chițac (PNL).
Acum 15 minute
12:15
Donald Trump l-a criticat dur pe actorul și activistul democrat George Clooney, catalogând interviul său de la emisiunea de știri 60 Minutes drept „o promovare exagerată”.
12:15
Viktor Orban vrea să adopte o zebră. Mesajul premierului maghiar: „Vă rog să mă ajutați” # Adevarul.ro
Europarlamentarul Péter Magyar a afirmat că familia Orban a avut un „safari” la conacul din Hatvanpuszta, unde au ținut zebre.
12:15
Blatter și Platini, absolviți de justiția elvețiană. Procesul a durat aproape un deceniu # Adevarul.ro
Foștii șefi ai fotbalului mondial, curați ca lacrima.
Acum 30 minute
12:00
Audieri maraton în procesul lui Dumitru Buzatu. Declarațiile afaceristului care i-a oferit mita de 1,25 de milioane de lei # Adevarul.ro
Au fost audieri - maraton la Tribunalul Vaslui, în procesului politicianului Dumitru Buzatu, fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui, acuzat că a primit o mită de 1,25 de milioane de lei, de la omul de afaceri Emil Savin. Acesta din urmă a povestit în detaliu cum a ajuns să ofere mita.
12:00
„Teroriștii români instigă la război”. Acuzații grave la adresa României aduse de Kremlin: „Vor dezmembrarea Rusiei” # Adevarul.ro
Kremlinul acuză România că „se amestecă în treburile interne ale Rusiei”. Oamenii lui Putin mai mai spun că țara noastră a „instigat” la pornirea unui „război de agresiune” împotriva Rusiei.
Acum o oră
11:45
Suma cu care trebuie să cotizezi la partid dacă ești numit într-o funcție pe criterii politice. Dezvăluiri dintr-o filială PNL # Adevarul.ro
La PNL s-au a impus noi taxe membrilor partidului care sunt votați sau se află în funcții publice.
11:45
Un tânăr care cântârea 190 de kilograme a dezvăluit cum a reușit să slăbească spectaculos: „Mâncam emoțional” # Adevarul.ro
Un tânăr de 24 de ani din Marea Britanie a slăbit 90 kg după ce și-a dat seama că avea o problemă cu „mâncatul emoțional” între mese.
Acum 2 ore
11:15
Europa va construi o rețea feroviară cu trenuri de mare viteză. Va funcționa ca un sistem de metrou, spre 39 de destinații # Adevarul.ro
O nouă rețea de trenuri de mare viteză va fi construită în Europa. Rețeaua numită „Starline a 21st Europe” intenționează să conecteze 39 de destinații din țările europene, cu linii care ajung și în Regatul Unit, Turcia și Ucraina.
11:15
S-a aflat ce cadou i-a trimis Putin lui Trump printr-un emsiar special. „A fost absolut personal” # Adevarul.ro
Liderul rus Vladimir Putin i-a trimis președintelui Trump un „cadou personal” în timpul unei întâlniri cu trimisul special al administrației, Steve Witkoff, săptămâna trecută, a anunțat Kremlinul.
11:15
Fotbalist descoperit cu tuberculoză la un important club european. Bolnavul a fost imediat izolat # Adevarul.ro
Alarmă la echipa olandeză de fotbal PSV Eindhoven.
11:00
Rusia și SUA urmează să publice o declarație comună după 12 ore de discuții în Arabia Saudită # Adevarul.ro
Discuțiile pe tema unui posibil armistiţiu în Ucraina între delegația rusă și cea americană, care au avut loc luni în Arabia Saudită, s-au încheiat după 12 ore fără publicarea unei declarații comune, așteptată marți.
11:00
Pilotul unui avion care zbura de la Los Angeles spre China, nevoit să se întoarcă după ce și-a uitat pașaportul. „E destul de jenant” # Adevarul.ro
În avion erau îmbarcați 257 de pasageri și 13 membri ai echipajului.
10:30
Călin Georgescu, un nou mesaj către susținători: „Vă iubesc. Înainte să răsară soarele, este foarte întuneric și foarte frig” # Adevarul.ro
Fostul candidat independent Călin Georgescu a transmis un noi mesaj către simpatizanți. „Înainte să răsară soarele e foarte întuneric și foarte frig”, a transmis acesta.
10:30
Percheziții în urma violențelor de la BEC: 9 protestatari au fost săltați de polițiști și duși la audieri # Adevarul.ro
Mai multe percheziții au loc marți în București și în județele Ilfov și Dâmbovița. Sunt vizați protestatarii violenți care au participat la manifestarea de la sediul Biroului Electoral Central. Protestul a avut loc pe 9 martie.
10:30
Un bărbat a murit după ce casa în care locuia a fost cuprinsă de flăcări. De la ce a pornit incendiul # Adevarul.ro
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din localitatea Băbiceni, județul Botoșani, a decedat marţi dimineaţa în urma unui incendiu care a izbucnit în locuinţa sa, au anunţat reprezentanţii ISU.
10:30
România, în risc de recesiune: analiștii estimează deprecierea leului și creșterea datoriei publice # Adevarul.ro
Pe fondul riscului de recesiune, și a incertitudinii din economie, indicatorul de încredere macroeconomică a continuat să se reducă, a constatat Adrian Codîrlașu, președintele CFA România - asociație a profesioniștilor în investiții din România deținători ai titlului Chartered Financial Analyst.
10:30
OMV Petrom și Romgaz au început forajul primei sonde de exploatare a gazelor din proiectul Neptun Deep # Adevarul.ro
OMV Petrom și Romgaz au anunțat marți începerea forajului pentru dezvoltarea și exploatarea zăcămintelor de gaze naturale Pelican Sud și Domino din perimetrul Neptun Deep, situat la 160 de km în largul Mării Negre.
Acum 4 ore
10:15
Tot mai mulți părinți moderni aleg să își poarte bebelușul într-un marsupiu ergonomic încă de la naștere.
10:15
Reacția lui Trump după ce un jurnalist a primit informații militare secrete despre un atac # Adevarul.ro
Donald Trump neagă că a fost implicat în discuțiile dintr-un grup de chat pe Signal, unde membri ai Cabinetului său ar fi planificat atacuri împotriva rebelilor houthi din Yemen, după ce jurnalistul Jeffrey Golberg a susținut că a fost adăugat din greșeală într-un grup cu oficiali de rang înalt.
10:15
Dezvăluirea fabuloasă făcută de antrenorul naționalei din San Marino. Cevoli a fost coleg de cameră cu Pancu # Adevarul.ro
Roberto Cevoli pregătește cea mai slabă națională din lume, cea din San Marino.
10:00
Un japonez care a stat 46 de ani pe culoarul morții a devenit milionar după ce a fost declarat nevinovat # Adevarul.ro
Un japonez condamnat la moarte pentru o crimă cvadruplă a fost declarat nevinovat în septembrie anul trecut, iar marți, 25 martie, a primit despăgubiri de la statul nipon.
09:45
Stegarul dac, care luni după-amiază s-a urcat într-un copac din zona Arestului Central al Poliţiei Capitalei, refuză să coboare de aproximativ 24 de ore.
09:30
O apariție stranie a luminat cerul, iar martorii au crezut inițial că este un OZN. Specialiștii au lămurit rapid situația.
09:30
Radu Drăgușin nu s-a impuns în Anglia și își pregătește plecarea de la Tottenham. Ce echipe au pus ochii pe stoperul naționalei # Adevarul.ro
Radu Drăgușin, 23 de ani, este om de bază în națională și își caută o echipă la care să fie titular.
09:30
Un incendiu puternic s-a produs, marţi dimineaţă, pe Calea Moşilor din Capitală. O mașină a luat foc, iar flăcările s-au extins şi la alte patru autoturisme.
09:15
Percheziții la CFR Călători, într-un dosar privind fapte de corupție. Sunt vizați doi șefi # Adevarul.ro
Polițiștii fac percheziții marți, 25 martie 2025, la sediul central al CFR Călători. Se fac cercetări într-un dosar privind fapte de corupție.
09:15
70% din români consideră că Româniaa avut de câștigat din apartenența la UE - Sondaj Eurobarometru # Adevarul.ro
Două treimi dintre europeni doresc ca Uniunea Europeană să joace un rol mai important în protecția lor. La nivel național, 47% din români doresc acest lucru.
09:00
Comisia pentru investigarea intervențiilor statelor străine în treburile interne ale Rusiei din cadrul Dumei (camera inferioară a parlamentului rus) a trimis Procuraturii Generale și Ministerului Afacerilor Externe ale Rusiei materiale despre acțiunile ostile ale autorităților din România față de Fe
09:00
Dezvăluiri în cazul furtului tezaurului dacic din Olanda: sistemul de protecție nu a funcționat, iar hoții au scăpat coiful # Adevarul.ro
Sistemul de Securitate al expoziției din muzeu nu a funcționat corespunzător în timpul furtului, iar hoții au încercat să sustragă și al doilea coif de aur expus în muzeu, conform publicației Het Dagblad van het Noorden.
09:00
„Naziştii au fost trataţi mai bine decât venezuelenii”. Un judecător american critică deportările efectuate de Donald Trump # Adevarul.ro
Un judecător de la Curtea de Apel din SUA a declarat că naziştilor li s-au acordat mai multe drepturi de a contesta îndepărtarea lor din Statele Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial decât migranţilor venezueleni deportaţi de administraţia Trump.
08:45
Mircea Lucescu vorbește despre demisie, deși abia a început campania de Mondiale: am 80 de ani, îmi permit să spun orice # Adevarul.ro
Mircea Lucescu (79 de ani) a fost adus să califice naționala la Cuppa Mondială din 2026.
08:30
Negocierile din Arabia Saudită. SUA și Rusia vor da publicității o declarație comună în următoarele ore. Ce se așteaptă să anunțe? # Adevarul.ro
Negocierile din Arabia Saudită. SUA și Rusia vor da publicității o declarație comună în următoarele ore. Ce se așteaptă să anunțe?
08:30
Trump, confesiune surprinzătoare despre influența Rusiei asupra administrației de la Casa Albă # Adevarul.ro
Președintele Donald Trump nu neagă că Rusia a influențat administrația de la Casa Albă, fiind întrebat ce părere are despre afirmația lui Zelenski, potrivit căreia Moscova influențează echipa lui Trump.
Acum 6 ore
08:00
Mircea Lucescu nu renunță la vechea meteahnă: a mai criticat un fotbalist al naționalei, după 5-1 cu San Marino # Adevarul.ro
Mircea Lucescu, 79 de ani, a avut cuvinte critice și după San Marino - România 1-5.
07:45
SUA ar putea în incapacitate de plată din iulie. „Legiuitorii nu îşi mai pot permite să amâne acţiunea” # Adevarul.ro
Guvernul SUA ar putea intra în incapacitate de plată începând de la mijlocul lunii iulie şi până la începutul lunii octombrie, dacă Congresul nu acţionează pentru a ridica plafonul de îndatorare.
07:15
Hadman Ballal, unul dintre regizorii filmului „No Other Land”, premiat la Oscar, a fost reținut de soldații israelieni # Adevarul.ro
Hamdan Ballal, unul din cei patru regizori ai filmului „No Other Land”, care a câștigat premiul Oscar, a fost reținut de soldații israelieni.
06:45
Turcia se luptă să oprească prăbușirea financiară după arestarea primarului Istanbulului. Măsuri de urgență pentru a evita un nou colaps # Adevarul.ro
Ankara a intrat în alertă maximă luni, în încercarea disperată de a stopa prăbușirea lirei și a pieței de capital, după ce țara a fost aruncată într-o nouă criză politică, cu arestarea unui adversar de temut al președintelui Recep Tayyip Erdoğan, primarul Istanbulului, Ekrem İmamoğlu, scrie presa
06:45
Armata israeliană a tras, fără să știe, asupra unei clădiri a Crucii Roșii din Gaza, unde au „identificat suspecți” # Adevarul.ro
Armata israeliană anunță că luni seara, 24 martie, a tras asupra unei clădiri a Crucii Roșii din Fâșia Gaza, fără să știe, crezând că a „idenfiticat suspecți”.
06:45
Capitolul la care România a dat clasă pe stadionul din San Marino. De ce tremură federația # Adevarul.ro
România s-a impus cu 5-1 în San Marino, cea mai slabă națională din lume.
Acum 8 ore
06:15
Putin trage de timp. Moscova folosește discuțiile cu americanii pentru a prelungi războiul. Negocieri în spatele ușilor închise # Adevarul.ro
Scopul delegației ruse care a negociat, luni, cu cea americană, în Arabia Saudită, în cadrul celei de-a doua rundă de discuții pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a avut un singur obiectiv: să câștige timp, relatează The Moscow Times , citând surse familiare cu planurile Moscovei.
05:45
Groenlanda, o insulă greu de apărat. Ce amenințări planează asupra teritoriului danez dorit de SUA # Adevarul.ro
SUA ar trebui să pună mâna pe Groenlanda atât pentru a-și asigura propria apărare, cât și „libertatea lumii”. Danemarca nu face suficient în acest sens, apreciază președintele american Donald Trump, care a numit doi potențiali adversari, China și Rusia, relatează Washington Post.
05:15
Ce nu ni se spune despre relațiile cu America și cum mai pot fi ele salvate. Expert: „Dacă am fi suficient de deștepți, am face asta” # Adevarul.ro
Relațiile dintre România și principalul partener strategic, SUA, s-au răcit considerabil în ultima vreme, ceea ce a alimentat termerile că administrația Trump ar putea decide să retragă trupele americane. O astfel de decizie ar reprezenta o lovitură pentru România, care este dependentă de SUA.
04:45
Chiriile apartamentelor au început să scadă. Orașul în care o garsonieră se închiriază cu 213 euro # Adevarul.ro
Prețurile solicitate pentru chirii au scăzut cu 2% în luna februarie, față de luna ianuarie 2025, deși costurile de închiriere de la an la an au crescut cu 9% la nivel național.
Acum 12 ore
04:15
Activitatea bancară are deja o vechime de aproape un mileniu, timp în care a evoluat constant, de la formele de creditare sau alte operațiuni de mijlocire a schimbului, la bănci digitale și neobanking.
03:45
Taxa pe lux. Cine sunt românii care vor fi considerați bogați de ANAF și cum vor fi impozitați aceștia # Adevarul.ro
ANAF a pus în dezbatere publică un ordin care vizează taxarea suplimentară a locuințelor de peste 500.000 euro (2,5 milioane de lei) și a mașinilor de peste 75.000 de euro (375.000 de lei).
03:30
Locurile de joacă din Parcul Herăstrău din București, închise de ANPC. Piedone: „E pericol pentru copii, toboganele sunt sparte” # Adevarul.ro
Locurile de joacă din Parcul Herăstrău, din Bucureşti, au fost închide de comisarii ANPC, până la remedierea deficienţelor. De asemenea, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti a fost amendată cu 50.000 de lei.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.