Un sit arheologic de o importanță uriașă a fost distrus de o firmă din Alba Iulia, care lucrase la deszăpeziri
StirileProtv.ro,
23 martie 2025 19:30
Când obiectele unei descoperiri arheologice sunt distruse sau furate, polițiștii fac cercetări, dar rezultatele întârzie, faptele se prescriu. Ba chiar unele rețele destructurate își primesc ustensilele cu care au lucrat ilegal și își reiau activitatea.
• • •
Alte ştiri de StirileProtv.ro
Acum 5 minute
17:20
Bulgarii oferă nepalezilor salarii mult mai mari față de România, dar tot nu reușește să-i atragă. Cât câștigă un asiatic # StirileProtv.ro
Bulgaria oferă lucrătorilor din Asia salarii mult mai mari față de România, dar tot are probleme serioase cu ocuparea joburilor sezoniere din turism. Astfel, hotelierii bulgari oferă și echivalentul a 6.400 lei pe lună, față de 4.000 lei în România.
Acum 10 minute
17:10
Bonusul de 100.000 € de pensionare la Romsilva a fost „52.000 € în mână”. Șefii Regiei, audiați în Comisia pentru mediu # StirileProtv.ro
Directorul general al Romsilva, Marius-Dan Siiulescu, a declarat, marţi, la audierile din Comisia pentru mediu a Camerei Deputaţilor, că în acest moment, în cadrul Regiei nu se mai acordă bonusul de pensionare şi că se vor reanaliza mai multe sporuri.
Acum 30 minute
17:00
Postul trumpist Fox News dă vina pe români pentru creșterea imigrației ilegale din SUA. ”Se furișează peste graniță” | VIDEO # StirileProtv.ro
Postul preferat al lui Donald Trump, Fox News, a difuzat marți o știre în care dă vina pe români pentru creșterea migrației ilegale din SUA. Materialul a apărut aproape concomitent cu informarea Homeland Security privind blocare vizei pentru români.
17:00
Cardiff - tot ce trebuie să știi despre capitala Țării Galilor. Ghid complet pentru o vizită aici # StirileProtv.ro
Cardiff, capitala vibrantă a Țării Galilor, îmbină perfect istoria, cultura și modernitatea. De la castele impunătoare și muzee fascinante până la străzi animate și peisaje spectaculoase, acest oraș oferă experiențe de neuitat pentru orice vizitator.
16:50
Bacalaureat 2025. Calendarul sesiunii speciale a examenului a fost publicat în Monitorul Oficial. Când încep probele scrise # StirileProtv.ro
Ministerul Educaţiei anunţă, marţi, calendarul sesiunii speciale a examenului naţional de bacalaureat şi precizează că probele scrise încep în 22 mai.
Acum o oră
16:40
O spirală luminoasă a apărut pe cer și a fost vizibilă în mai multe țări din Europa, printre care și România. De ce a apărut # StirileProtv.ro
O spirală alb-albastră care a putut fi văzută luni seară pe cerul din mai multe țări din Europa a fost creată probabil de o rachetă a companiei SpaceX a miliardarului Elon Musk, potrivit meteorologilor, relatează AFP.
16:40
Un adolescent din Dâmbovița, plecat de acasă de 4 luni, este căutat de Poliție. Apel către cei care dețin informații # StirileProtv.ro
Un adolescent în vârstă de 16 ani din județul Dâmbovița, plecat de acasă de aproape patru luni, este căutat de Poliție, care a făcut publice semnalmentele și fotografia tânărului.
16:40
Pozitia oficială a SUA în ceea privește programul Visa Waiver pentru România: ”Procesul este în atentă revizuire” # StirileProtv.ro
Guvernul Statelor Unite analizează în prezent procesul prin care România a fost recent inclusă în Programul Visa Waiver (VWP), pentru a verifica respectarea standardelor stricte de securitate impuse de acest program.
Acum 2 ore
16:20
Lentilele de contact sunt o alternativă excelentă la ochelari, oferind un câmp vizual mai larg, libertate de mișcare și un aspect natural.
16:20
Reuniunea ruso-americană de la Riad a fost încheiată fără un acord. Ce îi cere Moscova Washingtonului # StirileProtv.ro
Consultările între reprezentanţi ai Rusiei şi SUA desfăşurate în capitala saudită Riad asupra războiului din Ucraina s-au încheiat fără niciun acord privind un armistiţiu partial.
16:10
Cum se pregăteşte litoralul românesc pentru vacanţa de Paşte. Preţurile pornesc de la 67 de lei pe noapte de persoană # StirileProtv.ro
Aproape 130 de unităţi de cazare îşi vor deschide porţile special pentru minivacanţa de Paşte, în perioada 18-21 aprilie, anunţă cel mai mare turoperator român pe segmentul vacanţelor la Marea Neagră.
16:00
Comisia Europeană: ”Cei care insistă să spună că agenda verde trebuie distrusă (...) vor să rămână într-un colt” # StirileProtv.ro
Vicepreşedinta executivă a Comisiei Europene (CE) pentru o tranziţie curată, Teresa Ribera, a solicitat marţi să se asume pariul faţă de "motorul verde" pentru a plasa industria europeană a autovehiculelor într-o poziţie mai bună.
16:00
Hunor: Dacă m-ar întreba Antonescu, nu l-aş recomanda să-l ia pe Dungaciu consilier. N-are ce căuta lângă un preşedinte # StirileProtv.ro
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi că , dacă l-ar întreba Crin Antonescu, nu i-ar recomanda să-l ia pe analistul Dan Dungaciu consilier.
16:00
Infestare cu ploşniţe în mai multe saloane ale Institutului „Marius Nasta” din Bucureşti. Măsurile luate de conducere # StirileProtv.ro
Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti a informat marţi, printr-un comunicat de presă, că se confruntă cu o infestare cu ploşniţe în mai multe saloane ale unităţii spitaliceşti.
15:30
„Stegarul dac” a coborât din copac, după 26 de ore de protest la Arestul Central. A cerut eliberarea lui Bogdan Peșchir # StirileProtv.ro
„Stegarul dac” a coborât din copacul în care se urcase pentru a protesta, în fața Arestului Central.
Acum 4 ore
15:20
Forțele NATO se mobilizează la Marea Neagră și pe Dunăre. Trupele române, prezente printre miile de soldați ai Alianței # StirileProtv.ro
Peste 2.300 de militari din România şi din alte 11 state vor participa, în perioada 31 martie – 11 aprilie, la exerciţiul SEA SHIELD 25, care este organizat de Forţele Navale Române.
15:10
Potrivit unui expert în imigrație, relaxarea cerințelor canadiene privind vizele ar putea fi cauza unei creșteri a numărului de imigranți ilegali români.
15:10
Pericolul la care se expun cei care mestecă gumă. „Nimeni nu vă va spune care sunt ingredientele” # StirileProtv.ro
Mestecarea de gumă duce la eliberarea a sute de particule de microplastic în gură, conform unui studiu prezentat marţi, în cadrul unei reuniuni a Societăţii Americane de Chimie (American Chemical Society), transmite AFP.
14:40
Avertismentul unui institut de cercetări: SUA ar putea intra în incapacitate de plată în câteva luni # StirileProtv.ro
Guvernul Statelor Unite ar putea ajunge în imposibilitatea de a-şi onora obligaţiile financiare începând de la mijlocul lunii iulie şi până la începutul lunii octombrie, dacă Congresul nu acţionează pentru a ridica plafonul de îndatorare.
14:40
Apar noi detalii despre furtul artefactelor dacice de la Muzeul Drents. Ce ar fi trebuit să îi oprească pe hoți și nu a mers # StirileProtv.ro
Securitatea expoziţiei „Dacia - Empire of Silver and Gold” de la Muzeul Drents nu a funcţionat corespunzător în timpul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi a celor trei brăţări de aur.
14:30
Sondaj: 82% dintre ucraineni susțin continuarea luptei împotriva Rusiei chiar și fără sprijinul SUA # StirileProtv.ro
Peste 80% dintre ucraineni cred că Ucraina ar trebui să continue lupta chiar dacă Statele Unite încetează orice sprijin pentru ţară, potrivit unui sondaj KIIS (Institutul Internaţional de Sociologie de la Kiev) realizat în perioada 12-25 martie.
14:30
Vlad Pascu a cerut revocarea „de drept” a arestării sale. Avocații invocă vicii procedurale # StirileProtv.ro
Vlad Pascu a cerut revocarea arestării sale, deși a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru accidentul din 2 Mai, care nu este însă o decizie definitivă. Avocații săi invocă motive procedurale.
14:20
Marcel Ciolacu a trimis Corpul de Control peste toate cele 16 ministere și instituții din subordine: ”Nu am glumit” # StirileProtv.ro
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, într-un mesaj publicat pe Facebook, că a trimis Corpul de Control al prim-ministrului la toate cele 16 ministere ale Guvernului pe care îl conduce.
14:00
Undă verde pentru cerea numărul trei de plată din PNRR. România primește două miliarde de euro de la Comisia Europeană # StirileProtv.ro
Comisia Europeană dă undă verde pentru cerea numărul 3 de plată din PNRR, trimisă la sfârșitul anului trecut. România a îndeplinit 68 din cele 74 de jaloane necesare, făcând reforme care țin de taxarea IMM-urilor.
13:50
Schimbarea care îi va afecta pe toți șoferii din UE. Decizia a fost luată, intră în vigoare în cinci ani # StirileProtv.ro
Permisul auto digital va fi introdus în toate statele membre UE, urmând să aibă aceeași valoare ca și cel fizic. După acordul din Parlamentul European, următoarele etape spre aprobare sunt doar o „formalitate”.
13:40
Strategia Moscovei pusă în aplicare în negocierile cu SUA, dezvăluită. Analist: „Totul decurge conform scenariului rusesc” # StirileProtv.ro
„Moscova vorbește despre pace, în timp ce lansează lovituri dure asupra zonelor dens populate din marile orașe ucrainene”, denunță șeful diplomației de la Kiev.
13:40
Români găsiți morți în casa de vacanță din Ungaria. Anchetatorii scoate la iveală un eveniment șocant # StirileProtv.ro
Continuă ancheta în cazul tulburător din Ungaria, la câțiva kilometri de granița cu România, după ce doi soți din Arad au fost găsiți fără viață, luni dimineață, în locuința lor de vacanță.
13:40
Răfuială sângeroasă între români la o nuntă în Germania. Motivul pentru care un bărbat a fost ucis pe loc de un alt invitat # StirileProtv.ro
O crimă între români a șocat comunitatea de lângă Nurenberg, din Germania. Un bărbat a fost împuşcat la o nuntă la care atât el, cât şi agresorul erau invitaţi. Individul s-a predat câteva ore mai târziu în Franța, după ce victima lui a murit la spital.
13:30
LIVE Rezolvarea subiectelor la Matematică de la Simulare BAC 2025. Vezi care erau răspunsurile corecte # StirileProtv.ro
Subiectele de la matematică din cadrul simulării bacalaureatului 2025 sunt rezolvate live de profesorii de la Centrul Educațional Unirea și transmise pe stirileprotv.ro.
Acum 6 ore
13:10
Premierul Marcel Ciolacu: ”România este una dintre cele mai sigure țări din lume. Suntem dați exemplu în marile capitale” # StirileProtv.ro
Premierul Marcel Ciolacu susține că ”România este una dintre cele mai sigure țări din lume”. Afirmația a fost făcută de Ziua Poliției, prim-ministrul susținând că românii sunt ”dați exemplu în marile capitale europene” pentru acest lucru.
13:10
Mișcarea îndrăzneață a președintelui Trump pe bursă. Parteneriatul strategic s-a văzut imediat în cifre # StirileProtv.ro
Acțiunile „Trump Media and Technology” au crescut marți cu 9,4% în tranzacțiile de după închiderea burselor, după ce compania a anunțat un parteneriat cu Crypto.com.
12:30
Interviu cu medicul care l-a salvat pe Papa Francisc: ”În 28 februarie ne-a spus cu glas șoptit: E rău. Era conștient” # StirileProtv.ro
Sergio Alfieri, medicul Papei Francisc, a povestit într-un interviu acordat publicației Corriere della Sera, cum l-a salvat pe Suveranul Pontif. ”Știa că poate muri, cei din jurul lui aveau lacrimi în ochi. Ne-a spus: "Este rău”. Așa l-am salvat.”
12:30
Rusia acuză România de „acţiunile ostile”: „Teroriști” au participat la discuții despre dezmembrarea Rusiei la București # StirileProtv.ro
Comisia Dumei de Stat pentru investigarea amestecului statelor străine în afacerile interne ale Rusiei a trimis materiale Procuraturii Generale şi Ministerului de Externe privind „acţiunile ostile ale autorităţilor române faţă de Federaţia Rusă”.
12:20
Grup operativ FBI dedicat violențelor anti-Tesla. Atacurile au fost clasificate „terorism domestic”. Filmul evenimentelor # StirileProtv.ro
FBI a anunțat luni crearea unui grup operativ menit să "reprime atacurile violente împotriva Tesla", o măsură care urmează unei serii de astfel de incidente care par să vizeze afacerea lui Elon Musk.
12:20
„Mike Waltz este un idiot nenorocit”. Consilierul lui Trump ar putea fi demis după divulgarea planurilor de război pe chat # StirileProtv.ro
O eroare gravă a administrației Trump, în care înalți oficiali au inclus accidental un jurnalist într-o discuție confidențială despre planuri de război, a stârnit controverse majore în cadrul Casei Albe.
11:50
Fasole verde - beneficii și nutrienți. De ce ar trebui să fie nelipsită din dieta ta și cum poate fi introdusă în rețete # StirileProtv.ro
Fasolea verde este o sursă excelentă de vitamine, fibre și antioxidanți, având multiple beneficii pentru sănătate. Cu un conținut scăzut de calorii, dar bogată în nutrienți esențiali, această legumă versatilă poate fi inclusă în multe rețete delicioase.
11:40
„Urăsc să-i salvez iar pe europeni”. Detaliile scoase la iveală de mesajele secrete trimise unui jurnalist de Casa Albă # StirileProtv.ro
Dezvăluirea că cei mai importanţi oficiali din domeniul securităţii naţionale din SUA au împărtăşit din greşeală planuri de război cu un jurnalist, pe Signal, a şocat Washingtonul luni, chiar înainte ca oamenii să ştie ce conţineau, scrie POLITICO.
11:40
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan: ”Anul trecut am luat cam un miliard de euro împrumut săptămânal” # StirileProtv.ro
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat că, în anul 2024, România s-a împrumutat cu un miliard de euro săptămânal.
11:30
Liderul Groenlandei afirmă că vizita oficialilor SUA este ”extrem de agresivă”. Reacția lui Trump: ”Prietenie, nu provocare” # StirileProtv.ro
Prim-ministrul Groenlandei a declarat că vizita planificată pe insulă a oficialilor americani, inclusiv a celei de-a doua doamne, Usha Vance, este „extrem de agresivă”.
11:30
Programul Rabla Auto 2025 vine cu schimbări pentru români, atât în privința valorii tichetului, cât și în privința modului de înscriere.
11:30
Erdogan, reacție nervoasă după protestele violente din Turcia provocate de arestarea primarului din Istanbul: „Asumați-vă!” # StirileProtv.ro
La Istanbul au fost ciocniri violente, în noaptea de luni spre marți, cu forțele de ordine. Luni, guvernul turc a anunțat că peste 1.300 de protestatari au fost arestați la Istanbul, Ankara, dar și în alte orașe mari.
Acum 8 ore
11:20
Percheziții ample în dosarele violențelor de la BEC, în București și două județe. Filmul evenimentelor # StirileProtv.ro
Percheziții în dosarul violențelor de a BEC din 9 martie au loc marți dimineață, urmând ca 9 persoane suspecte să fie duse la audieri.
11:10
Asiaticii veniți la muncă în România își aduc și familiile cu ei. Cum se adaptează copiii în școlile de la noi # StirileProtv.ro
Pentru mai bine de 90.000 de asiatici, România a devenit a doua casă. Nu doar că au luat-o de la zero aici, dar și-au adus și familiile.
11:00
Autobuz avariat de un pasager violent în Iași. Imaginile surprinse de camerele video din autovehicul # StirileProtv.ro
Incident violent într-un autobuz din Iași. Un pasager a făcut scandal și a avariat mijlocul de transport în comun.
10:50
Legătura nebănuită dintre alimentație și pielea sănătoasă. Sunt vitamine cu efect direct anti-aging # StirileProtv.ro
Dietele vegetariene slăbesc structura de rezistență a pielii. De aceea, dacă le adoptați, sunt recomandate pentru o perioadă scurtă.
10:40
Cercetătorii trag un semnal de alarmă. Microplasticele pot face bacteriile și mai rezistente la antibiotice # StirileProtv.ro
O veste îngrijorătoare vine de la medicii de peste ocean. Microplasticele ar putea agrava rezistența bacteriilor la antibiotice. Un studiu recent arată cum micro-organismele formează colonii care pot învinge tratamentele.
10:40
Dovada că Archie și Lilibet seamănă foarte mult cu tatăl lor, Prințul Harry. Meghan Markle a publicat o nouă fotografie # StirileProtv.ro
Fotografia publicată pe 24 martie a captat atenția internauților, fiind evident faptul că atât Archie, în vârstă de 5 ani, cât și Lilibet, de 3 ani, au moștenit trăsături clare de la tatăl lor, în special în ceea ce privește culoarea părului.
10:30
Incendiu de proporții în București. Cinci mașini au fost distruse de flăcări pe Calea Moșilor | FOTO # StirileProtv.ro
Un incendiu violent s-a produs, marţi dimineaţă, pe Calea Moşilor din Capitală, O maşină a luat foc, iar flăcările s-au extins şi la alte autoturisme.
10:20
Crimă șocantă în Ungaria. Un bărbat din Arad și-a ucis soția din gelozie, apoi și-a pus capăt vieții # StirileProtv.ro
Doi soți din Arad au fost găsiți fără viață ieri dimineață, în locuința lor dintr-o localitate maghiară, aflată la câțiva kilometri de graniță.
10:20
România U21 - Țările de Jos U21, AZI, de la 19:30, LIVE pe VOYO și Pro Arena. Ultimul „test” acasă înainte de EURO 2025 # StirileProtv.ro
Reprezentativa U21 a României joacă în această seară, de la ora 19:30, EXCLUSIV pe Pro Arena și VOYO, cu selecționata similară a Țărilor de Jos, la București.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.