Richard al III-lea, celebra piesă shakespeariană, la Teatrul Național din Timișoara
Jurnalul.ro,
26 martie 2025 12:10
Celebra replică shakespeariană „azi iarna dezbinării noastre s-a schimbat” va răsuna pentru prima dată într-o montare a Teatrului Național din Timișoara, duminică, 30 martie 2025, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național, în debutul premierei cu spectacolul Richard al III-lea.
• • •
Alte ştiri de Jurnalul.ro
Acum 5 minute
14:10
„Geografii personale cu Nona Rapotan” Anca Vieru: despre Theodor Pallady și biografia ca o hartă a destinului # Jurnalul.ro
Muzeul Hărților vă invită pe 4 aprilie 2025, ora 18:00, la o nouă întâlnire din seria „Geografii personale cu Nona Rapotan”, în care parteneră de dialog este Anca Vieru.
Acum 30 minute
13:50
Candidatul independent la alegerile prezidențiale din luna mai, Nicușor Dan, a vorbit despre cheltuielile din perioada de precampanie și campanie. El a spus că din donații au fost strânși până acum 800.000 de euro.
Acum o oră
13:30
Un incendiu poate lovi oricând! De ce trebuie să-ți asiguri locuința în 2025: Riscuri reale și soluții eficiente # Jurnalul.ro
În contextul în care schimbările climatice devin tot mai vizibile, iar neglijența în aplicarea normelor de siguranță persistă, asigurarea locuinței nu mai este un lux, ci o necesitate.
13:10
Pe 4 aprilie are loc o aliniere planetară importantă între Saturn (în Pești) și Uranus (în Taur), care va aduce cu sine principiile contrastante ale tradiției și inovației, consistenței și schimbării. Este un timp pentru a fi serioși și disciplinați, apreciind ceea ce este de încredere și de durată, găsind în același timp entuziasm în inconsecvență, revoluție, întrerupere și progres.
Acum 2 ore
12:50
Vântul a făcut ravagii în 14 județe. Zeci de mașini avariate și mai multe drumuri naționale închise temporar # Jurnalul.ro
25 de mașini au fost avariate, iar trei dumuri naționale au fost blocate temporar, din cauza unor pietre căzute pe carosabil, arată IGSU într-un bilanț al intervențiilor făcute vineri și în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timpul codurilor meteorologice de vreme rea.
12:30
Hidrologii au emis sâmbătă o avertizare Cod galben de inundații pe râuri din județele Gorj, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți și Vâlcea.
12:10
Bucharest International Film Festival, două decenii de excelență cinematografică, revine anul acesta în perioada 19 -28 septembrie 2025 # Jurnalul.ro
Bucharest International Film Festival (BIFF) ajunge anul acesta la cea de-a XXI-a ediție, continuând să aducă în fața cinefililor din România și din străinătate cele mai apreciate producții internaționale.
Acum 4 ore
11:50
Un manuscris roman răsoarnă tot ce se știa până acum despre crucificarea lui Isus Hristos. Acesta a fost scris de istoricul Tacius, în urmă cu circa 2.000 de ani.
11:10
O persoană a fost lovită de un copac doborât de vânt, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Capitală. Pompierii au avut în București și în Ilfov 117 intervenții.
11:10
Horoscop zilnic, 30 Martie 2025: Taurii sunt în centrul atenției, Fecioarele vor claritate, iar Vărsătorii primesc niște bani # Jurnalul.ro
Horoscop zilnic, 30 Martie 2025: Berbecii au parte de câștiguri neașteptate, Racii au nevoie de afecțiune, iar Săgetătorii trebuie să fie atenți la sănătate.
10:50
UE pregătește populația pentru război. Ce trebuie să conțină kitul de supraviețuire pentru 72 de ore # Jurnalul.ro
Comisia Europeană recomandă cetățenilor să fie pregătiți pentru situații de urgență. Oamenii trebuie să aibă acasă un kit de supraviețuire pentru 72 de ore, astfel încât să poată face față dezastrelor naturale, crizelor de aprovizionare și altor evenimente imprevizibile.
10:40
FC Botoșani și Farul Constanța se întâlnesc sâmbătă de la ora 14.30 în etapa a doua a play-out-ului Superligii de fotbal.
10:30
Juratul X Factor, Puya, uimit în penultimul episod de audiții al show-ului de la Antena 1: „La orice m-aş fi aşteptat, numai la asta nu” # Jurnalul.ro
Penultimul episod de audiții X Factor, difuzat duminica aceasta, de la 20.00, la Antena 1, aduce în fața celor patru jurați ai show-ului o nouă serie de concurenți pregătiți să facă spectacol la puterea X.
10:20
O femeie a ajuns de urgenţă la spital după ce i-a căzut în cap o bucată de material desprinsă dintr-un balcon pe o stradă din Sectorul 5 # Jurnalul.ro
O femeie a fost dusă la spital după ce vineri, în timp ce mergea pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei, a fost lovită în cap de o bucată de material desprinsă din balconul de la etajul 1 al unui imobil.
10:10
Celebrul musical „Rebecca” se joacă din nou la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 5 şi 6 aprilie # Jurnalul.ro
Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” deschide din nou porţile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul musical „Rebecca” programat pe 5 şi 6 aprilie. Inspirat de binecunoscutul roman al lui Daphne du Maurier, spectacolul captivează publicul prin atmosferă, suspans, emoție și complexitate muzicală
Acum 6 ore
10:00
Bărbatul care a accidentat un copil pe o stradă din București și a fugit a primit arest la domiciliu. Individul avea permisul suspendat # Jurnalul.ro
Un bărbat de 33 de ani a fost plasat în arest la domiciliu după ce a lovit cu mașina pe stradă din Sectorul 6 un copil de 13 ani și a plecat de la locul accidentului. Polițiștii au stabilit că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.
09:50
Eclipsa parțială de Soare este vizibilă astăzi și din România. Fenomenul începe în jurul orei 13 # Jurnalul.ro
O eclipsă parțială de Soare are loc sâmbătă și va fi vizibilă și din România, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
09:30
Novak Djokovic este la o victorie distanță de cel de-al 100-lea titlu din carieră la simplu, după ce a trecut de Grigor Dimitrov cu 6-2 6-3, vineri, și a ajuns în finala Miami Open, unde îl va înfrunta pe cehul Jakub Mensik.
09:30
Echipele de salvare străine au început să zboare sâmbătă în Myanmar pentru a ajuta la căutarea supraviețuitorilor în urma unui cutremur care a ucis peste 1.000 de persoane, scrie Reuters.
09:10
Primăvara este un timp energetic de trezire și reînnoire. Deși cu toții ne simțim revigorați de revenirea soarelui și a luminii, există trei zodii care vor avea parte de treziri spirituale semnificative în această primăvară. Cu toate că se întâmplă pe linii temporale diferite și în moduri unice, este o transformare semnificativă pentru aceste semne.
08:50
Tragedia dimineții, la Vaslui: O femeie este în stare critică după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc # Jurnalul.ro
O femeie a căzut sâmbătă dimineața de la etajul 4 al unui bloc din Vaslui. Aceasta a fost resucitată și transportată la spital.
08:50
Vaccinarea antigripală în farmacii ar putea deveni un program permanent în România
08:30
Beneficiile rutinei de dimineață. Medicul Vlad Ciurea: „Toate acestea le-am făcut în liniște" # Jurnalul.ro
Medicul neurochirurg Vlad Ciurea ne spune ce înseamnă rutina de dimineață, care este băutura pe care să o consumăm imediat după trezire dar și momentul perfect pentru cafea.
08:30
Un cutremur cu magnitudinea 3,9 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă în județul Prahova.
08:10
Vindecarea începe cu adevărat pentru acești nativi, odată cu tranzitul lui Mercur în Pești
Acum 8 ore
07:50
Prețurile roșiilor românești au explodat pe tarabe. Costă mai mult decât carnea de miel # Jurnalul.ro
Un kilogram de roșii românești costă mai mult decât carnea de miel. Românii cumpără doar două sau trei, pentru gust, însă alții se reorienează spre cele de import, mult mai ieftine.
07:30
Hepatita A poate supraviețui 40 de zile pe suprafețe! Majoritatea dezinfectanților NU distrug virusul # Jurnalul.ro
Un nou studiu realizat de cercetători din Bochum, Germania, atrage atenția asupra eficienței reduse a dezinfectanților de suprafață în fața virusului hepatitei A (VHA).
07:10
România trece la ora de vară în acest weekend. Ce influență are această schimbare asupra organismului # Jurnalul.ro
În ultima duminică a lunii martie, România trece la ora de vară, iar ceasurile se dau cu oră înainte. În acest an în noaptea de 29 spre 30 martie, ora 03.00 va deveni ora 04:00. Ziua de 30 martie este considerată cea mai scurtă zi a anului, având în vedere că are doar 23 de ore, nu 24 cum suntem obișnuiți.
06:50
Ce efecte lasă Covidul în corp, la 5 ani după infecție: Oboseală cronică, ceață mentală, dureri # Jurnalul.ro
La cinci ani de la declararea pandemiei de către Organizația Mondială a Sănătății, Covid-19 continuă să aibă impact asupra sănătății a milioane de oameni din întreaga lume.
06:30
Unii copii se confruntă cu alergii sezoniere, care se manifestă mai ales prin strănut, iritarea ochilor, nas înfundat. Există însă metode eficiente pentru tratarea acestor probleme.
06:10
După 14 ani de provocări, Berbecii redevin liderii incontestabili care inspiră încredere și hotărâre # Jurnalul.ro
După ani de provocări astrologice, această zodie își recâștigă forța interioară
Acum 12 ore
01:30
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat vineri seara actualizarea restricțiilor aplicabile în contextul confirmării pe teritoriul Ungariei a unui focar de febră aftoasă.
01:10
Brigada Rutieră a Capitalei anunță mai multe restricții de circulație pentru acest sfârșit de săptămână, în contextul desfășurării unor evenimente publice, printre care Marșul pentru viață, Festivalul Sporturilor Greenfield și Marșul pe motociclete organizat de grupul BlackHelmets.
Acum 24 ore
00:50
Filmările pentru sezonul 9 Insula Iubirii s-au încheiat: ”Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând” # Jurnalul.ro
Cel mai discutat, așteptat și urmărit show al verii! Formatul care îi face pe toți cei de acasă să treacă prin cele mai diverse stări sufletești. Testul suprem al iubirii, dat într-o locație de vis, în care adevărul iese mereu la iveală.
00:30
Tudor Cucu-Dumitrescu în Lampio și grăuntele de lumină, spectacol imersiv al Teatrului Stela Popescu & MINA # Jurnalul.ro
Tudor Cucu-Dumitrescu va evolua în rolul titular din Lampio și grăuntele de lumină, un spectacol de Aurelian Horațiu Bîrcă, pe 29 martie.
00:10
Horoscop de weekend, 29-30 martie 2025: Ce îți rezervă astrele în bani, dragoste și sănătate în acest final intens de săptămână # Jurnalul.ro
Un final de săptămână cu energii intense, datorate Eclipselor recente și retrogradelor în desfășurare. Află cum te influențează zodiile și ce trebuie să faci pentru a profita la maximum de aceste zile!
28 martie 2025
23:50
Starea de sănătate a papei Francisc, aflat în convalescenţă după o spitalizare de cinci săptămâni din cauza unei pneumonii severe, a înregistrat ''uşoare ameliorări'' în ultimele zile, inclusiv în ceea ce priveşte capacitatea sa de a vorbi, a anunţat vineri biroul de presă de la Vatican, potrivit AFP.
23:40
Întrebată cât de tare o supără candidatura lui Nicușor Dan, Elena Lasconi răspunde: „Am mai auzit textul ăsta. Nu sunt pe același palier cu el. Am fost votată de oameni din mai multe zone politice".
23:20
Crin Antonescu a fost pus să răspundă unei întrebări privind situația ipotetică în care se află în barcă alături de Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan și trebuie să aleagă pe cine aruncă din barcă. După câteva secunde, Antonescu a spus: „Pe Ilie Bolojan!”, argumentând răspunsul.
23:10
Prima sondă forează și a trecut de 1.000 de metri, a declarat vineri ministrul Energiei Sebastian Burduja, referindu-se la proiectul Neptun Deep.
23:00
Hermannstadt s-a impus vineri seara, în deplasare, cu 2-0, în fața echipei Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, formație la care Dorinel Munteanu a debutat pe banca tehnică.
22:50
Meteorologii au emis vineri seara o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic pentru localități din trei județe din țară.
22:50
Premieră absolută pe scena Operei Naționale București, opera „Procesul lui Eichmann” îi reunește în distribuție pe actorii Alexandru Papadopol, Raluca Aprodu, Marian Râlea și Emilian Oprea # Jurnalul.ro
Opera Națională București prezintă duminică, 30 martie 2025, ora 18:30, premiera absolută a operei Procesul lui Eichmann de Gil Shohat, cu un libret bazat pe piesa omonimă de teatru a dramaturgului israelian Motti Lerner.
22:40
Nicolae Stanciu va juca din vară la Genoa, iar anunțul a fost făcut chiar de omul de încredere al lui Dan Șucu, scrie ProSport.
22:40
România intră în elita spațială cu satelitul CORVUS, destinat securității comunicațiilor # Jurnalul.ro
Satelitul CORVUS și principalele rezultate obținute în urma cercetărilor făcute au fost prezentate, vineri, în fața unui grup select de specialiști. Workshop-ul a reunit oficiali de rang înalți, experți din domeniul spațial și reprezentanți ai instituțiilor de cercetare.
22:30
Un bărbat de aproximativ 55 de ani a murit vineri seara după ce a fost prins sub un tractor care s-a răsturnat în localitatea Erbiceni, județul Iași.
22:20
Traficul este restricționat vineri seara pe DN7, în județul Vâlcea, după ce o mașină a fost lovită de aluviuni.
22:20
Amenzi drastice pentru grădinița din Constanța unde „se fură ca-n codru din meniurile micuților" # Jurnalul.ro
CJPC Constanța a dat sancțiuni semnificative în urma controlului la Grădinița cu program prelungit „Curcubeul Magic" din municipiul Constanța, după ce a descoperit nereguli grave referitoare la alimentația și condițiile igienico-sanitare.
22:10
ONU a respins propunerea făcută de președintele rus Vladimir Puțin privind o administrație temporară în Ucraina, scrie Sky News.
21:50
Regele Charles al III-lea a fost nevoit să anuleze angajamentele programate pentru vineri după ce a resimțit efecte secundare temporare în urma tratamentului pentru cancer, a anunțat joi Palatul Buckingham.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.