La răscruce de drumuri. Cum arată scenariul ideal și cel de coșmar pentru viitorul României| ANALIZA

Adevarul.ro, 31 martie 2025 02:00

România se află la răscruce de drumuri, iar alegerile prezidențiale din luna mai vor decide calea pe care o luăm. Expertul în securitate Marius Ghincea avertizează că pentru prima dată de la momentul Snagov nu mai există decizia fermă și unanimă ca România să privească spre Bruxelles.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 5 minute
20:15
Cinci medici de la Institutul Naţional de Medicină Legală sunt cercetaţi penal de procurori pentru favorizarea făptuitorului. Ei sunt acuzaţi că au încercat să muşamalizeze cazul unui chirurg oncolog din Capitală care a uitat o compresă în corpul unei paciente operată de cancer, femeia decedând.
20:15
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a declarat marți că există două variante în lucru pentru reforma pensiilor speciale, o condiție esențială din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
20:15
China organizează manevre militare și a încercuit Taiwanul, alimentând temerile unui posibil război în Pacific. Profesorul Valentin Naumescu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, care sunt riscurile momentului și cât de mult ar putea fi afectată România, chiar dacă geografic este departe.
Acum 15 minute
20:00
20:00
Trei posturi de judecători ai Curții Constituționale (CCR) urmează să devină vacante în vara anului acesta, ca urmare a terminării mandatelor lui Marian Enache, Livia Stanciu și Attila Varga.
Acum 30 minute
19:45
Un copil britanic a fost dat afară de la o grădiniță după ce a fost acuzat de transfobie sau homofobie, potrivit presei locale.
19:45
Senatorul PSD Daniel Zamfir a anunțat că miercuri va organiza o conferință de presă în care va prezenta documente surprinzătoare cu privire la cheltuielile lui Nicușor Dan în campania electorală.
Acum o oră
19:30
Cel puţin 10 echipaje de poliţie şi două dube ale jandarmilor au ajuns marţi după-amiază într-o localitate din apropierea Piteştiului, unde a fost raportat un conflict între mai mulţi localnici.
19:15
O nouă gafă a echipei administrative a lui Donald Trump a fost raportată de The Athlantic, acelaşi ziar care a dezvăluit şi breşa de securitate, atunci când un jurnalist a fost inclus pe un grup privat de discuţii privind atacul asupra grupării Houthi din Yemen.
19:15
„Mulțumită industriei de apărare, Ucraina este pe cale să devină unul dintre principalii contributori globali la securitate și un jucător foarte puternic pe piața mondială a armelor și tehnologiilor de apărare”, spunea președintele ucrainean Volodimir Zelenski în luna octombrie.
19:15
Peste 100 de persoane au fost rănite marţi în urma unei scurgeri de gaze naturale în Malaezia care a provocat un incendiu uriaş, anunţă autorităţile.
Acum 2 ore
19:00
19:00
Consiliul Judeţean Vrancea va înființa o societate care îşi propune să rezolve problemele legate de întreţinerea drumurilor judeţene, administrarea bazinului de înot şi valorificarea unor clădiri publice abandonate.
19:00
Procurorii SUA vor cere pedeapsa cu moartea în cazul lui Luigi Mangione, bărbatul acuzat că l-a ucis pe Brian Thompson, directorul executiv al UnitedHealthcare.
18:45
Un bărbat de 40 de ani este cercetat pentru că a agresat un altul într-o staţie de metrou din Sectorul 4, incidentul fiind surprins în imagini. Agresorul a fost imobilizat şi internat într-o unitate medicală, în timp ce victima a refuzat îngrijirile medicale şi emiterea unui ordin de protecţie.
18:45
18:45
Un senator american democrat a monopolizat luni, 31 martie, sala Senatului SUA pentru a protesta împotriva politicii „neconstituționale” a președintelui Donald Trump.
18:15
Un cetăţean turc a fost condamnat de un tribunal din Ungaria pentru tentativă de omor şi complicitate la trafic de persoane după ce a transportat 17 migranţi ilegali într-un camion frigorific, trecând graniţa dinspre România.
18:15
Vânzările Tesla au continuat să scadă în luna martie pe pieţele cheie din Europa, arată datele publicate marţi, 1 aprilie. Șoferii evită vehiculele electrice produse de compania condusă de Elon Musk.
Acum 4 ore
17:45
Berea la draft este din ce în ce mai rar întâlnită pe mesele teraselor din România, pe fondul scăderii puterii de cumpărare a populației și altor factori.
17:45
Cel puțin 17 mașini Tesla au fost distruse în urma unui incendiu izbucnit luni dimineață la o reprezentanță de la periferia Romei. Este al doilea incident de acest fel în interval de o săptămână, astfel că autorităţile italiene nu exclus ipoteza unui sabotaj.
17:45
Românii nu-și mai permit să bea bere la terase, din cauza scăderii de cumpărare, consideră reprezentanții industriei care dețin 89 de fabrici de bere și microberării în România.
17:45
România a devenit țara din UE cu cea mai mare rată a șomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani (26,3%), depășind state precum Spania și Grecia, unde șomajul în rândul tinerilor a fost mereu o problemă constantă.
17:45
O femeie s-a aruncat marți, 1 aprilie, în fața metroului într-o stație din Sectorul 5 al Capitalei.
17:15
Președintele Zambiei, Hakainde Hichilema, a avertizat miniștrii să nu doarmă în timpul ședințelor, atribuind lipsa lor de atenție „indulgenței” și absenței autocontrolului.
17:15
Natalia Intotero, ministrul Culturii, spune despre deputatul Mihail Neamțu, care a insultat pe rețelele sociale pe cei care îl fac putinist, că este un „om pregătit” și dă vina pentru derapajul său pe agitația din ultima perioadă.
17:15
George Simion, candidatul și șeful AUR în alegerile prezidențiale, a susținut că Victor Ponta, candidat independent înscris în cursa prezidențială ar fi beneficiat de un lobby plătit de 7 milioane de euro pentru a crea impresia că are susținerea administrației Trump.
17:15
Uniunea Europeană ia în considerare deschiderea unui nou front propriu în timp ce președintele Donald Trump se pregătește să impună miercuri așa-numitele tarife reciproce tuturor partenerilor comerciali ai Americii, relatează Politico.
17:00
Senatorul Paul Ciprian Pintea, aflat la primul mandat, câștigat pe listele POT, a devenit peste noapte vedetă pe rețele sociale. CV-ul său este subiect de glume, în schimb dosarele penale în care a fost cercetat sunt cât se poate de serioase.
17:00
Cercetătorii au descoperit un plan de alimentație mai bun pentru slăbit decât numărarea caloriilor. Fastingul intermitent este popular în rândul starurilor de la Hollywood.
16:45
Aflat la Constanța candidatul Alianţei „România Înainte" la prezidenţiale, Crin Antonescu, a amintit marţi, 1 aprilie, că în această zonă sunt „trei lucruri extrem de preţioase" - energie, portul maritim, modelul de convieţuire interetnică, la care se adaugă Baza de la Mihail Kogălniceanu.
16:45
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a organizat marți, 1 aprilie, o întâlnire de lucru cu mandatarii financiari desemnați și înregistrați cu ocazia alegerilor pentru președintele României și cu echipele de campanie ale candidaților.
16:45
Magistraţii Tribunalului Vâlcea au decis arestarea preventivă a unui bărbat cercetat pentru tentativă de omor calificat, după ce în urmă cu două săptămâni a lovit cu maşina trei persoane aflate pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea.
16:30
Autorităţile din Birmingham, al doilea oraș ca mărime din Marea Britanie, au declarat stare alertă după ce pe străzile sale s-au adunat peste 17.000 de tone de gunoi necolectat, ca urmare a grevei muncitorilor de la salubritate.
16:30
Marius Șumudică, 54 de ani, are misiunea să readucă Rapidul în Europa.
16:15
Rusia spune că ia în considerare în mod serios propunerile SUA privind încheierea războiului din Ucraina, dar că „nu poate accepta” acordul de armistițiu în forma actuală propusă de președintele Donald Trump, relatează Daily Mail.
16:15
Germania a lansat oficial prima sa desfășurare permanentă de trupe străine de la cel de-al Doilea Război Mondial: o brigadă blindată de 5.000 de oameni în Lituania, potrivit Politico.
16:15
Avram Gal, un om de afaceri din Cluj, ridică un semn de întrebare cu privire la drumul României în eventualitatea în care Nicușor Dan va câștiga alegerile prezidențiale.
16:15
Un judecător din New Mexico a interzis divulgarea tuturor fotografiilor şi înregistrărilor video care prezintă cadavrele actorului Gene Hackman şi al soţiei sale Betsy Arakawa, pentru a respecta intimitatea familiilor acestora, potrivit presei americane.
16:15
La o zi după decizia șoc a justiției franceze, în virtutea căreia Marine Le Pen nu poate fi eligibilă timp de cinci, partidul său organizează o contraofensiva politică și mediatică
Acum 6 ore
16:00
Facebook își păstrează poziția de platformă preferată de escroci, cu 28% din cazurile de fraudă comunicate către Revolut, deși se constată o creștere a interesului infractorilor față de platforme precum Whatsapp (21%) și Telegram (18%).
16:00
Polițiștii Capitalei au fost sesizați marți, 1 aprilie, cu privire la primirea, prin poștă, a câte unui plic, ce conține un praf de culoare alb-rozaliu, la sediul a trei instituții publice.
16:00
Un ucrainean a fost acuzat marți, 1 aprilie, de Parchetul polonez de spionaj în folosul serviciilor de informații ruse. În consecință, a fost plasat sub arest provizoriu pentru o perioadă de trei luni.
16:00
România îşi păstrează obiectivul de a-i proteja pe românii aflaţi în sărăcie energetică, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, precizând că Ministerul Muncii şi-a asumat să avem o definiţie clară a acestui tip de consumator vulnerabil.
16:00
Un mic oraș din Statele Unite vrea să atragă noi locuitori și oferă un sprijin financiar generos: 50.000 de dolari pentru cei care își cumpără o casă.
15:45
În urmă cu ani buni, Iyad ag Ghali își petrecea serile cântând la chitară și compunând versuri pentru trupa Tinariwen, o formație de blues-rock din Sahara. Astăzi, numele său este asociat cu terorismul, fiind considerat cel mai periculos lider al-Qaeda din regiune.
15:45
Mai mulți parlamentari austrieci au solicitat lămuriri de la Walter Rosenkranz, președintele Parlamentului Național al Austriei, cu privire la o întâlnire pe care acesta a avut-o, la Viena, în luna martie, cu liderul AUR, George Simion. În interpelare este menționat și Călin Georgescu.
15:30
Zilele lui Elon Musk în calitate de consilier principal la Casa Albă s-ar putea să se apropie de sfârșit, la fel și în ceea ce privește Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală (DOGE), care se ocupă de reducerile de personal.
15:30
O profesoară din Petrila, Hunedoara, este cercetată disciplinar după ce i-a smuls genele false unei eleve de clasa a VI-a. În urma incidentului, aceasta a suferit leziuni oculare.
15:30
Parlamentul European a votat marţi, 1 aprilie, pentru ridicarea imunităţii eurodeputatului german de extremă dreapta Petr Bystron, care va fi judecat în țara sa pentru un fotomontaj cu personalităţi făcând salutul nazist, informează AFP.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.