"Prieteni pentru totdeauna, niciodată duşmani", spune ministrul chinez de externe Rusiei
News.ro,
1 aprilie 2025 05:40
China şi Rusia sunt "prieteni pentru totdeauna, niciodată duşmani", a declarat ministrul chinez de externe Wang Yi, în timpul unei vizite la Moscova, în care a salutat şi semnele de normalizare a relaţiilor dintre Washington şi Moscova, relatează Reuters.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 10 minute
14:50
Adrian Axinia, europarlamentar AUR: Strategia UE pentru situaţii de criză generează inutil panică # News.ro
Eurodeputatul AUR Adrian Axinia a criticat, într-un discurs susţinut în plenul Parlamentului European, Strategia Comisiei Europene privind pregătirea populaţiei pentru situaţii de urgenţă. Deşi a apreciat ca fiind util un astfel de demers, şeful delegaţiei europarlamentarilor români din Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor (ECR) a subliniat neajunsurile planului în 30 de puncte prezentat de Bruxelles. În opinia sa, anumite prevederi trebuind reformulate sau regândite.
14:50
Grecia lansează ”Scutul lui Ahile”, ”cea mai importantă” reformă profundă a armatei împotriva unor ameninţări tot mai mari, anunţă în Parlament premierul Kyriakos Mitsotakis, Atena anunţă investiţii de 25 mld. € până în 2036, în F-35, drone şi radare # News.ro
Grecia, un stat membru NATO, lansează ”cea mai importantă” reformă profundă a armatei din istoria modernă elenă, căreia urmează să-i aloce suma de aproximativ 25 de miliarde de euro, anunţă miercuri premierul Kyriakos Mitsotakis, în contextul unor provocări tot mai mari la adresa securităţii Europei, relatează AFP,
Acum 30 minute
14:40
MApN: Şapte militari activi au lucrat în Congo, în mod nejustificat, pe timpul concediului de creştere a copilului, ca angajaţi temporar în companii de securitate/ Alte rezultate ale controlului dispus de Tîlvăr în cazul mercenarilor lui Horaţiu Potra # News.ro
Ministerul Apărării Naţionale a informat, miercuri, că şapte militari activi - doi subofiţeri şi cinci soldaţi profesionişti - au lucrat în Congo, în mod nejustificat, pe timpul concediului de creştere a copilului în vârstă de până la doi ani, în intervalul 2023 – începutul anului 2025, ca angajaţi temporar în companii de securitate. Militarii au încălcat astfel mai multe prevederi legale şi normative, printre care părăsirea teritoriului naţional fără aprobare. În cazul unuia dintre cei ăapte militari, a fost sesizat deja Parchetul Militar. De asemenea, MApN a informat că nu au fost identificaţi militari activi aflaţi în concediu fără plată care să fi avut activităţi în Congo. Potrivit sursei citate, 466 de rezervişti au avut contracte cu companii care au activat în Congo.
14:30
Tenis: Britania Francesca Jones a leşinat la turneul de la Bogota. Ea a fost scoasă de pe teren în scaun cu rotile - VIDEO # News.ro
Jucătoarea britanică de tenis Francesca Jones, locul 129 mondial, s-a prăbuşit pe teren în setul al treilea al meciului cu argentiniencaJulia Riera (locul 157 mondial), la turneul de la Bogota.
14:30
STUDIU: 68% dintre români se consideră sănătoşi, dar mult mai puţini au o dietă echilibrată. 15% dintre români nu urmează deloc o dietă sănătoasă ori o fac rareori # News.ro
Mai mult de două treimi dintre români se consideră sănătoşi, însă doar 40% urmează constant o dietă echilibrată, arată un sondaj realizat de Herbalife pe un eşantion de 1.000 de persoane. Potrivit acestuia, 15% dintre români nu urmează deloc o dietă sănătoasă ori o fac rareori. De asemenea, doar 28% dintre respondenţi au spus că iau suplimente sau consumă alimente bogate în nutrienţi în mod regulat.
14:30
„Destine în derivă/ Caught by the Tides, un film-eveniment, din 4 aprilie în cinema/ VIDEO # News.ro
„Destine în derivă” („Caught by the Tides”), nominalizat la Palme d’Or la Festivalul de la Cannes 2024, este cel mai nou film al regizorului chinez Jia Zhang-Ke, una dintre vocile definitorii ale cinemaului de autor contemporan. Filmul ajunge în cinematografele din România din 4 aprilie, distribuit de Independenţa Film.
Acum o oră
14:20
ANALIZĂ XTB: Amploarea şi viteza planului de instalare a barierelor vamale în mandatul lui Donald Trump a venit ca o surpriză. Europa s-ar apropia de Canada, care va căuta şi alţi parteneri comerciali # News.ro
Amploarea şi viteza planului de instalare a barierelor vamale în mandatul lui Donald Trump a venit ca o surpriză, chiar dacă direcţia era cunoscută din campanie, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România. Potrivit acestuia, pentru China şi alte state exportatoare, lovitura economică ar putea fi deosebit de dură, iar Europa e vizată de un nivel majorat care să ţină seama de cotele de TVA. De asemenea, o rerutare a comerţului cu mărfuri şi bunuri ar fi unul din principalele efecte. Canada este într-o poziţie foarte sensibilă şi va căuta, probabil, şi alţi parteneri comerciali, în timp ce Europa s-ar apropia de Canada.
14:20
MApN: Şapte militari activi au lucrat în Congo, în mod nejustificat, pe timpul concediului de creştere a copilului, între 2023 şi 2025, ca angajaţi temporar în companii de securitate/ Alte rezultate ale verificărilor dispuse de Angel Tîlvăr # News.ro
Ministerul Apărării Naţionale a informat, miercuri, că şapte militari activi - doi subofiţeri şi cinci soldaţi profesionişti - au lucrat în Congo, în mod nejustificat, pe timpul concediului de creştere a copilului în vârstă de până la doi ani, în intervalul 2023 – începutul anului 2025, ca angajaţi temporar în companii de securitate. Militarii au încălcat astfel mai multe prevederi legale şi normative, printre care părăsirea teritoriului naţional fără aprobare. În cazul unuia dintre cei ăapte militari, a fost sesizat deja Parchetul Militar. De asemenea, MApN a informat că nu au fost identificaţi militari activi aflaţi în concediu fără plată care să fi avut activităţi în Congo. Potrivit sursei citate, 466 de rezervişti au avut contracte cu companii care au activat în Congo.
14:10
Cseke Attila: Reorganizăm şi eficientizăm Ministerul Dezvoltării/ Tăiem peste 500 de posturi, inclusiv de conducere şi posturi ocupate/ ANL şi INA, absorbite de minister/ Economie de 22,6 milioane de lei pe an # News.ro
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat că ministerul pe care îl conduce va fi reorganizat, prin reducerea a peste 500 de posturi, inclusiv de conducere, iar două dintre instituţiile subordonate - Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) şi Institutul Naţional de Administraţie (INA) -, vor fi desfiinţate, atribuţiile urmând să fie preluate de minister. El a explicat că astfel se va face o economie de 22,6 milioane de lei anual.
14:10
Europenii, obligaţi începând de miercuri să prezinte o autorizaţie de călătorie electronică (ETA), la intrarea în Regatul Unit. Toţi trebuie să completeze înainte de călătorie un chestionar online, iar apoi să achite 10 £, iar de la 9 aprilie 16 £ # News.ro
Turiştii europeni care intră în Regatul Unit sun obligaţi - începând de miercuri - să deţină o autorizaţie de călătorie electronică (ETA), un document digital plătit obţinut în prealabil, menit să consolideze securitatea la frontiera britanică, relatează AFP.
14:00
Grindeanu: Nicuşor Dan a dat, din nou, startul la tumbele electorale de campanie! Strategia sa este una simplistă, să pună presiune pe candidaţii pro-europeni să se dea la o parte din cursă, în favoarea sa. Aşa se întâmplă când nu ai niciun program! # News.ro
Ministrul Transporturilor, social-democratul Sorin Grindeanu, declară că Nicuşor Dan a dat, din nou, startul la tumbele electorale de campanie iar strategia sa este una simplistă, să pună presiune pe candidaţii pro-europeni să se dea la o parte din cursa electorală în favoarea sa. ”Aşa se întâmplă când nu ai niciun program concret pentru care lumea să te voteze!”, a mai spus Grindeanu, el menţionând că ”există un pericol, dar singurul candidat capabil să învingă izolaţionismul şi să menţină România pe drumul corect este Crin Antonescu”.
14:00
Registrul lucrătorilor culturali profesionişti, lansat de Ministerul Culturii/ Principalele prevederi. Cum se fac înscrieri # News.ro
Registrul lucrătorilor culturali profesionişti (RegLCP) a fost lansat, miercuri, de Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului. Statutul lucrătorului cultural profesionist are ca obiectiv valorificarea potenţialului creativ al lucrătorilor culturali, susţinerea acestora pe piaţa muncii, stimularea dezvoltării sectoarelor culturale şi creative şi creşterea contribuţiei economice a acestora.
Acum 2 ore
13:50
Media medicilor de la Regina Maria a crescut în 2025 la 9,63: „Sistemul de feedback ne ajută să ne corectăm, să ne îndreptăm greşelile sau să validăm lucrurile pe care le facem bine” # News.ro
În ultimii peste 10 ani, Reţeaua de Sănătate Regina Maria a strâns aproape un milion de recenzii, printr-un sistem unic de feedback care le oferă pacienţilor posibilitatea de a-şi exprima opinia despre experienţa pe care au avut-o în timpul consultaţiei şi de a acorda medicului o notă de la 1 la 10. În prezent, Reţeaua a obţinut o medie a recenziilor de 9,63, în creştere faţă de anul trecut, când media a fost 9,56.
13:50
Predoiu: Nu este corect acest narativ că nu au existat ameninţări. Dacă noi am greşit, au greşit alte 5-6 instituţii din străinătate, care au spus că în România au fost interferenţe? Au fost poveşti toate acele sute de arme de foc letale, grenade ? # News.ro
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a răspuns miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, la afirmaţiile AUR că nu au existat ameninţări la adresa României, în legătură cu anularea alegerilor, el arătând că acest narativ nu este corect, întrebându-se, dacă autorităţile române au greşit, atunci au greşit alte 5-6 instituţii din străinătate, care au spus că în România au fost interferenţe? Au fost poveşti toate acele sute de arme de foc letale, grenade? a mai sps Predoiu.” Eu cred că şi dumneavoastră, ca şi mine, vreţi binele acestei ţări, dar propagând acest narativ în străinătate, nu este un serviciu. Aşteptaţi să se termine totul, să vedem despre ce e vorba şi după aceea tragem concluzii”, a mai spus ministrul de Interne.
13:40
Moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, respinsă de Camera Deputaţilor # News.ro
Moţiunea simplă împotriva ministrului Cătălin Predoiu a fost respinsă, miercuri, de Camera Deputaţilor, cu 138 de voturi ”pentru” şi 161 de voturi ”împotrivă”.
13:40
Contribuţii sociale reţinute unor angajaţi în construcţii şi neplătite la stat de doi angajatori din Bucureşti/ Valoarea prejudiciului depăşeşte 2,71 milioane de lei # News.ro
Inspectorii antifraudă au constatat, în urma unor controale făcute, că doi angajatori în construcţii din Bucureşti au reţinut salariaţilor contribuţiile sociale, însă nu le-au virat la stat, creând astfel bugetului consolidat un prejudiciu de peste 2,71 milioane de lei. Potrivit inspectorilor antifraudă, pentru recuperarea prejudiciului, vor fi sesizate organele de urmãrire penalã competente.
13:30
Biletele pentru meciul României cu Austria, din iunie, de la Viena, disponibile online începând de vineri # News.ro
Biletele pentru meciul Austria - România rezervate suporterilor români vor fi disponibile online începând de vineri, 4 aprilie, pe site-urile bilete.frf.ro şi bilete.ro, până în data de 4 mai, ora 17:00, sau până la epuizarea lor. Tricolorii vor întâlni Austria, la Viena, pe Ernst Happel Stadion, la 7 iunie, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026.
13:10
Preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, a fost sancţionată cu retragerea cuvântului, la moţiunea simplă împotriva ministrului Predoiu, după ce a vociferat în timpul discursului acestuia # News.ro
Preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, a fost sancţionată, miercuri, cu retragerea cuvântului, la moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, după ce a vociferat în timpul discursului acestuia. Anamaria Gavrilă a fost chemată la tribună, de către preşedintele Camerei, Ciprian Şerban, însă a refuzat.
13:10
Israelul anunţă miercuri o extindere a operaţiunilor militare cu scopul de a anexa ”zone largi” ale Fâşiei Gaza, unde 15 persoane au fost ucise în atacuri israeliene, potrivit Apărării Civile, la două săptămâni după ce Israelul a încălcat armistiţiul, relatează AFP.
Acum 4 ore
12:50
Burduja, despre Nicuşor Dan: E profund incorect să beneficiezi de sprijin politic dar să te ascunzi în spatele unei false independenţe, să profiţi de infrastructura partidelor, dar să mimezi că eşti singur împotriva tuturor. Înseamnă să fii impostor! # News.ro
Ministrul Energiei, liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, afirmă miercuri, despre primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, că este profund incorect să beneficiezi de sprijin politic, dar să te ascunzi în spatele unei false independenţe, să profiţi de infrastructura unor partide, dar să mimezi că eşti singur împotriva tuturor şi să foloseşti sloganuri anti-sistem, în timp ce eşti parte a unui sistem care te susţine. Asta înseamnă să fii impostor, a mai spus Burduja.
12:50
Argeş: Patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 64 de ani, reţinuţi pentru viol. Victima are 15 ani şi a fost pusă să se prostitueze # News.ro
Patru bărbaţi din judeţul Argeş au fost reţinuţi şi anchetatorii cer arestarea lor preventivă sub acuzaţiile de viol săvârşit asupra unui minor, victima fiind o fată de 15 ani. Procurorii DIICOT şi poliţiştii argeşeni care instrumentează acest caz îl acuză pe unul dintre ei, un bărbat de 64 de ani, că, profitând de faptul că adolescenta provine dintr-o familie foarte săracă, a exploatat-o sexual pe fată.
12:40
Analiză: România are în continuare unele din cele mai ieftine credite ipotecare din regiune şi la un nivel similar cu cel din vestul Europei # News.ro
Rata medie a unui credit ipotecar necesar pentru cumpărarea unui apartament cu două camere în Bucureşti deţine un procent de 45% din salariul mediu net la nivel naţional, potrivit unui raport realizat de către brokerul online Ipotecare.ro. Acesta arată că nivelul raportului rată/salariu din Bucureşti este printre cele mai bune din regiune, acelaşi indicator având o valoare de 58% în Atena, de 74% în Budapesta şi 94% în Varşovia. Accesibilitatea unui credit ipotecar în România se situează la un nivel similar cu cea din vestul Europei: indicatorul analizat are o valoare de 41% în Roma şi Madrid dar de 65% în Londra şi 85% în Paris.
12:40
Filme din francizele „Misiune: Imposibilă”, „Omul-Păianjen”, „Alien”, „Open Season”, în aprilie pe AXN # News.ro
Filme din francizele „Misiune: Imposibilă”, „Omul-Păianjen”, „Alien”, „Open Season” sunt anunţate în aprilie pe AXN.
12:40
Medicover a achiziţionat operaţiunile deţinute de grupul SYNLAB în România, Turcia, Cipru, Slovenia, Croaţia şi Macedonia de Nord, tranzacţie de 71,3 milioane euro # News.ro
Medicover anunţă că a achiziţionat operaţiunile deţinute de grupul SYNLAB în România, Turcia, Cipru, Slovenia, Croaţia şi Macedonia de Nord. Valoarea tranzacţiei este de 71,3 milioane euro şi a fost finanţată din surse proprii Medicover.
12:40
Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii - Părinţii aleg poveşti care dezvoltă inteligenţa emoţională a copiilor. Top cele mai vândute cărţi # News.ro
Poveştile care vorbesc despre emoţii, prietenie, curaj sau perseverenţă şi susţin dezvoltarea socio-emoţională a copiilor se află în topul achiziţiilor de carte, arată o analiză realizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii pentru Copii de Editura Didactica Publishing House (DPH).
12:30
Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, într-un dosar penal de trafic şi cumpărare de influenţă, luare şi dare de mită şi abuz în serviciu/ Au fost emise mandate de aducere pentru 20 de suspecţi şi citaţii pentru 15 martori # News.ro
Procurorii fac, miercuri, 23 de percheziţii la locuinţe din Bucureşti şi Ilfov, într-un dosar penal care vizează infracţiuni de trafic şi cumpărare de influenţă, luare şi dare de mită şi abuz în serviciu. Potrivit procurorilor, au fost puse în executare mandate de aducere emise pe numele a 20 de suspecţi, precum şi citaţii pentru 15 martori.
12:30
Predoiu, la moţiune: Susţinerea că ministrul a orchestrat şi a dispus măsuri abuzive de percheziţie, de fabricare de dosare, este pe cât de stupidă, pe atât de absurdă / Către lidera POT: Proiectaţi în aer curenţi în forme de cuvinte, dar n-au sens # News.ro
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple care îl vizează, că susţinerea că ministrul a orchestrat şi a dispus măsuri abuzive de percheziţie, de fabricare de dosare, este pe cât de stupidă, pe atât de absurdă. El i-a transmis liderei POT, Anamaria Gavrilă, că proiectează în aer curenţi în forme de cuvinte, dar n-au sens şi i-a sugerat să citească Dicţionarul explicativ al limbii române.
12:20
Petre Roman, despre trimiterea în judecată în dosarul „Mineriada din 13-15 iunie 1990”: Acuzaţia este absurdă, nefondată şi nesusţinută juridic. Cum poate fi caracterizată o operaţiune de ordine publică fiind una de represiune? # News.ro
Fostul premier Petre Roman afirmă, despre acuzaţia din dosarul „Mineriada din 13-15 iunie 1990”, în care a fost trimis în judecată, alături de Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma pentru infracţiuni contra umanităţii, că acuzaţia este total nepotrivită, nefondată şi nesusţinută din punct de vedere juridic. „Cum poate fi caracterizată o operaţiune de ordine publică fiind una de represiune? Este absurdă acuzaţia”, a declarat, miercuri, pentru News.ro, Petre Roman, punctând că se referă doar la situaţia sa şi la ce a făcut el în acea perioadă.
12:20
Antrenorul echipei Real Sociedad, critic la adresa arbitrajului din Cupa Spaniei: Real Madrid este o echipă mare şi nu are nevoie de niciun ajutor # News.ro
Antrenorul echipei Real Sociedad, Imanol Alguacil, a fost nemulţumit de arbitraj, după eliminarea formaţiei sale din semifinalele Cupei Spaniei, în urma remizei de marţi de pe terenul lui Real Madrid (4-4).
12:10
Stânga obţine o victorie în alegerile municipale din Groenlanda. Partidul social-democrat Siumut se clasează pe primul loc în trei dintre cele cinci comune groenlandeze. Casa Albă, pe cale să estimeze costul anexării, dezvăluie WP # News.ro
Partidul Siumut (social-democrat), o formaţiune majoră în peisajul politic groenlandez din anii '70, a obţinut o victorie în alegerile municipale, în Groenlanda, un scrutin care a mobilizat doar 52,6% dintre alegători, relatează AFP.
12:10
Un tânăr de 37 de ani a murit, miercuri, în timp ce ajuta mai mulţi muncitori la construirea unei case. El a decedat din cauze naturale, din primele informaţii. Trupul urmează să fie transportat la IML, pentru autopsie.
12:10
Ciolacu: Apartenenţa la OCDE înseamnă investiţii mai mari, un rating de ţară mai bun, un cadru de concurenţă echitabil pentru companii şi un sistem fiscal în care resursele vor fi utilizate mai eficient. Pe scurt, o administraţie publică mai performantă # News.ro
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri, că apartenenţa României la OCDE înseamnă investiţii mai mari, un rating de ţară mai bun, un sistem fiscal în care resursele vor fi utilizate mai eficient şi un cadru de concurenţă echitabil pentru companii. El a precizat că toate aceste lucruri vor duce la o administraţie publică mai performantă.
12:00
Sibiu: Două surori, de 4 şi 14 ani, căutate de poliţişti după ce au plecat de acasă şi nu s-au mai întors # News.ro
Două surori din Sibiu, în vârstă de 14 şi 4 ani, care au plecat de acasă fără a mai reveni sunt căutate de poliţişti. Persoanele care pot oferi informaţii pentru găsirea lor sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112.
11:50
Starea actuală a francofoniei în învăţământul preuniversitar şi superior, discutată la Constanţa cu experţi români şi francezi # News.ro
Cadre universitare, formatori, experţi şi reprezentanţi ai instituţiilor din învăţământul preuniversitar şi superior din România şi din Franţa îşi propun să abordeze principalele teme legate de cooperarea universitară franco-română şi să ofere noi perspective asupra predării limbii franceze şi a învăţământului în limba franceză, în cadrul evenimentului Assises Universitaires du Français (2-4 aprilie) organizat la Constanţa.
11:50
Bolojan, despre aderarea României la OCDE: Suntem practic la jumătatea acestui proces/ Cred că ceea ce mai avem de făcut poate continua într-un ritm susţinut anul acesta şi anul viitor # News.ro
Preşedintele interimar la României, Ilie Bolojan, a afirmat, în legătură cu aderarea României la OCDE, că suntem la jumătatea acestui proces. ”Cred că ceea ce mai avem de făcut poate continua într-un ritm susţinut anul acesta şi anul viitor, în aşa fel încât, dacă totul va fi bine, să putem încheia acest proces în perioada următoare”, a adăugat el.
11:30
Marcel Bîrsan arbitrează meciul CFR Cluj - Universitatea Craiova, de joi, din Cupa României # News.ro
Arbitrul Marcel Bîrsan va conduce la centru meciul CFR Cluj - Universitatea Craiova, care va avea loc joi, de la ora 20.00, în sferturile de finală ale Cupei României.
11:20
Bolojan: Cred cu tărie că România are capacitatea de a construi un sistem fiscal modern, care să încurajeze dezvoltarea economică sustenabilă şi să asigure o colectare eficientă a veniturilor. Nu se poate face fără dialog, fără expertiză şi fără măsurare # News.ro
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a arătat, într-un mesaj transmis, miercuri, la lansarea studiului ”Impactul impozitului minim pe cifra de afaceri asupra economiei: analiză sectorială”, că România are capacitatea de a construi un sistem fiscal modern, care să încurajeze dezvoltarea economică sustenabilă şi să asigure o colectare eficientă a veniturilor, menţionând însă că acest lucru nu se poate face fără dialog, fără expertiză şi fără măsurare.
11:10
Departamentul american al Justiţiei cere ca Luigi Mangione, acuzat de asasinarea patronului UnitedHealthcare la New York, să fie condamnat la moartea # News.ro
Departamentul american al Justiţiei anunţă că cere condamnarea la morte a lui Luigi Mangione, un tânăr acuzat de uciderea la începutul lui decembrie, la New York, a unui patron al asigurărilor private de sănătate, Brian Thompson, ca răzbunare împotriva acestui sector, relatează AFP.
Acum 6 ore
10:50
Două reprezentanţii ale spectacolului „O scrisoare pierdută”, în regia lui Horaţiu Mălăele, se joacă la Chişinău # News.ro
Spectacolul „O scrisoare pierdută” al Teatrului Naţional Bucureşti, în regia lui Horaţiu Mălăele, se va juca în 2 şi 3 aprilie, de la ora 18.30, pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău.
10:30
Şeful Comisiei pentru controlul SIE, Alexandru Muraru: În privinţa intenţiilor de interferenţă externă asupra proceselor electorale europene şi româneşti, se confirmă existenţa unor riscuri concrete din partea Federaţiei Ruse # News.ro
Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii SIE, deputatul Alexandru Muraru, susţine că în privinţa “intenţiilor de interferenţă externă“ asupra proceselor electorale europene şi româneşti, se confirmă existenţa unor “riscuri concrete“ din partea Federaţiei Ruse.
10:30
Un rănit şi 38 de locuinţe, afectate în urma unei explozii produse într-un bloc din Ploieşti - FOTO # News.ro
Un bărbat a suferit arsuri şi 38 de locuinţe au fost afectate în urma unei explozii produse miercuri dimineaţă într-un bloc din municipiul Ploieşti. Peste 20 de persoane s-au autoevacuat ori au fost evacuate de către pompieri. Deflagraţia s-a produs din cauza unei acumulări de gaze.
10:30
Actriţa Ioana Pavelescu, recompensată cu Premiul pentru întreaga carieră la Gala Gopo 2025 # News.ro
Actriţa Ioana Pavelescu va fi recompensată cu Premiul pentru întreaga carieră în cadrul celei de-a 19-a ediţii a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie.
10:20
Fără droguri, fără alcool, dar cu multe urme de medicamente în sânge: mărturia cheie a unui medic legist la procesul legat de moartea lui Maradona # News.ro
Diego Maradona, care avea un istoric cunoscut de diverse dependenţe, nu avea urme de droguri sau alcool în sânge în momentul decesului său în 2020, a declarat, marţi, un medic legist în cadrul procesului legat de moartea fostului star argentinian.
10:20
Germania exclude orice relansare a gazoductului Nord Stream 2 între Rusia şi Europa, cerută de Moscova lui Trump # News.ro
Ministrul german în exerciţiu de Externe Annalena Baerbock exclude orice redemarare a proiectului gazoductului Nord Stream 2 în vederea unei reaprovizionări a Europei cu gaze naturale ruseşti, o problemă evocată recent de Moscova, relatează AFP.
10:10
Suceava: 21 de percheziţii la locuinţele unor persoane din zona rurală a judeţului, acuzate că ar fi introdus ilegal în ţară arme de vânătoare folosite la braconaj VIDEO # News.ro
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava - Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase fac, miercuri dimineaţă, 21 de percheziţii la locuinţele unor persoane din mai multe localităţi din mediul rural al judeţului, acuzate că ar fi introdus ilegal în ţară arme de vânătoare folosite la braconaj în perioada 2024 - 2025.
10:10
Funcţionarea a două rafinării din Prahova, afectată de o „cădere totală de tensiune în sistemul naţional de distribuţie energie electrică”. Fum dens emanat de facla rafinăriei Petrotel Lukoil, în acest context - FOTO, VIDEO # News.ro
Funcţionarea rafinăriilor Petrotel Lukoil şi Petrobrazi, din judeţul Prahova, a fost afectată, miercuri dimineaţă de o „cădere totală de tensiune în sistemul naţional de distribuţie energie electrică”, anunţă pe Facebook oficialii Gărzii de Mediu Prahova. Imagini în care facla rafinăriei Petrotel Lukoil emite fum dens au fost postate online, provocând îngrijorare şi indignare în Ploieşti. Agenţia pentru Protecţia Mediului susţine că populaţia nu a fost afectată, fumul dispersându-se pe verticală.
10:00
Suceava: 21 de percheziţii la locuinţele unor persoane din zona rurală a judeţului, acuzate că ar fi introdus ilegal în ţară arme de vânătoare folosite la braconaj # News.ro
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava - Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase fac, miercuri dimineaţă, 21 de percheziţii la locuinţele unor persoane din mai multe localităţi din mediul rural al judeţului, acuzate că ar fi introdus ilegal în ţară arme de vânătoare folosite la braconaj în perioada 2024 - 2025.
10:00
INS: Preţurile producţiei industriale pe total au crescut cu 4%, în februarie comparativ cu luna februarie 2024 # News.ro
Preţurile producţiei industriale pe total - piaţa internă şi piaţa externă - au crescut cu 4%, în luna februarie 2025, comparativ cu luna februarie 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
10:00
Lider PSD Iaşi: Votul social-democraţilor în favoarea bugetelor la Consiliul Judeţean şi în Consiliul Local nu trebuie să fie perceput ca un „cec în alb”. Vom penaliza comportamentele politicianiste, birocraţia excesivă sau tergiversările # News.ro
Liderul PSD Iaşi, deputatul Bogdan Cojocaru, susţine că votul PSD în favoarea bugetului local şi a celui judeţean nu reprezintă un cec în alb pentru cei care conduc Primăria şi Consiliul Judeţean, social-democraţii precizând că vor penaliza comportamentele politicianiste, birocraţia excesivă sau tergiversările pe marile proiecte.
09:50
Un avocat din Baroul Bucureşti cercetat pentru declaraţii incitante la violenţă, trimis în judecată: Avocat: ”Dacă îndrăzniţi să faceţi ceva, vă călcăm pe cap”, “chiar vreţi să punem mâna pe ciomege!” # News.ro
Un avocat din Baroul Bucureşti cercetat sub control judiciar pentru incitare la violenţă şi ură sau discriminare a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Potrivit procurorilor, la protestul din Piaţa Victoriei, din 24 ianuarie, acesta a făcut mai multe afirmaţii de genul: ”dacă îndrăzniţi să faceţi ceva, vă călcăm pe cap”, “chiar vreţi să punem mâna pe ciomege!”. Ulterior, într-o postare pe TikTok, avocatul a declarat, printre altele: ”Măturăm cu voi pe jos, mă! Feriţi-vă de furia poporului! Feriţi-vă, că va fi jale”. Dosarul a fost trimis spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.