Vin spumant produs în Azuga, la fel ca la Champagne

Jurnalul.ro, 4 aprilie 2025 06:30

Din 1892, România e pe harta șampaniilor. Producția nu a fost niciodată întreruptă. S-au schimbat doar denumirile și proprietarii

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Jurnalul.ro

Acum câteva minute
16:50
China a anunțat joi că va reduce „moderat” numărul de filme americane difuzate oficial pe teritoriul său, o nouă măsură de retorsiune împotriva Statelor Unite ca urmare a escaladării războiului comercial, potrivit AFP.
Acum câteva minute
16:40
Cotația aurului a trecut vineri pentru prima dată peste pragul de 3.200 de dolari uncia, alimentat de deprecierea dolarului american și îngrijorările economice, în contextul intensificării războiului comercial, transmite Reuters.
Acum câteva minute
16:20
Un nou tratament revoluționar împotriva cancerului este disponibil în Marea Britanie începând de joi, prin intermediul Serviciului Național de Sănătate (NHS). Studiile au demonstrat că medicamentul încetinește răspândirea celei mai frecvente forme de cancer de sân incurabil.
16:10
USR va avea în aceste zile o întâlnire cu echipa de campanie a lui Nicușor Dan, după ce Comitetul Politic al formațiunii a decis susținerea candidatul independent la alegerile prezidențiale.
Acum 30 minute
15:50
O femeie de 42 de ani a fost păcălită, printr-un apel telefonic, să ia un credit de 100.000 de lei și să vireze banii într-un cont de criptomonede. Polițiștii îi caută pe făptași.
15:40
Ministrul de Finanțe, Tánczos Barna, avertizează că în cazul în care măsurile de reducere a cheltuielilor asumate de instituțiile publice, locale și centrale, nu sunt respectate se poate ajunge la tăieri în carne vie.
15:20
Candidatul independent la alegerile prezidențiale Nicușor Dan critică Guvernul deoarece nu a redus cheltuielile. Departamentul de eficiență guvernamentală pentru reducerea cheltuielilor statului a rămas pe hârtie, susține Nicușor Dan.
15:10
Protestatarul cunoscut drept „Stegarul dac” nu se lasă. După ce recent s-a urcat pe o macara și într-un copac de lângă Arestul Central al Poliției Capitalei, vineri, el s-a cățărat pe gardul Palatului Parlamentului. Protestatarul este păzit de jandarmi, anunță Gândul.
Acum 2 ore
14:50
Candidata la alegerile prezidențiale Elena Lasconi a declarat, vineri, că nu este 'de vânzare' și nici 'monedă de schimb' pentru nimeni, menționând că va continua să lupte, chiar dacă 'gașca' i-a blocat ilegal accesul la banii de campanie și nu crede că va avea acces nici măcar în sediul USR.
14:40
China a decis să crească tarifele aplicate mărfurilor din SUA de la 84% la 125%, au anunțat autoritățile de la Beijing vineri, în contextul în care războiul comercial declanșat de președintele SUA Donald Trump continuă să escaladeze, relatează dpa, Reuters și AFP.
14:20
Moneda naţională s-a depreciat vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9774 lei, în creştere cu 0,02 bani faţă de cotaţia precedentă, de 4,9772 lei.
14:10
Curtea de Apel Craiova a admis doar o parte din propunerile de arestare preventivă în cazul liderului interlop Sandu Anghel, cunoscut ca Bercea Mondial, și a fiilor săi puși sub acuzare pentru cămătărie și șantaj, scrie Gândul.
13:50
Prețul aurului a atins un nivel maxim istoric. Experții spun că investitorii caută metode mai sigure de a se proteja față de efectele în lanț provocate de anunțul privind tarifele vamale.
13:40
Vlad Gheorghe și mai mulți reprezentanți REPER au depus, vineri, o plângere penală la Parchetul General pe numele fostului premier Victor Ponta, în urma declarațiilor sale privind faptul că a inundat sate românești pentru a salva Belgradul și a primit, în schimb, cetățenia sârbă.
13:20
Lima de viteză pentru autovehcule pe Calea Victoriei a fost redusă.
13:10
Luna Plină este, de secole, un simbol al puterii, încheierii și clarității. Pe 12 aprilie, vom fi întâmpinați de o Luna Plină Roz în Balanță.
Acum 6 ore
12:50
Circulația mai multor trenuri este afectată vineri de accidentul feroviar produs în judțul Prahiva, unde un tren de călători a lovit un camion.
12:40
În pofida reformei pensiilor, pe români îi așteaptă vremuri și mai grele decât până acum. Majoritatea vârstnicilor nu au un trai decent astăzi, și nu vor avea nici în viitor. Angajații care se vor retrage din activitate în următorii 15 ani vor primi pensii echivalente cu 30% din ultimul salariu. Specialiștii spun că generațiile următoare vor trebui să se bazeze pe economiile personale și pensiile private pentru un nivel decent de trai.
12:20
 Trei persoane au fost rănite și 50 evacuate, vineri, în urma unui incendiu într-un bloc din Capitală. Arde cu flacără la etajul 7, iar pompierii au suplimentat dispozitivul de intervenție.
12:10
Aproape 100 de persoane au murit de miercuri încoace în India și Nepal, din cauza ploilor torențiale, au anunțat autoritățile și presa locală, iar departamentul de meteorologie a prognozat noi ploi neobișnuite pentru regiune, potrivit Reuters.
12:00
Biroul Național al Uniunii Salvați România a stabilit vineri cum va fi gestionat bugetul de campanie după retragerea sprijinului politic pentru candidatul partidului.
11:50
Atunci când vrei să optezi pentru o plită încorporabilă pentru bucătăria ta, decizia poate părea copleșitoare.
11:50
Scemtovici & Benowitz Gallery invită publicul astăzi, 11 aprilie 2025, ora 19:00, în spațiul din Jean Louis Calderon nr. 34, la vernisajul expoziției “Getting Lost in Time”/ “Pierzându-se în timp” semnată Alin Carpen.
11:50
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași au dispus efectuarea urmăririi penale față de patru medici de la Institutul de Boli Cardiovalsculare din Iași și de la Institutul de Psihiatrie Socola, acuzați că luau șpagă de la pacienți pentru operații sau consult medical.
11:50
Victor Ponta înjură și vrea să dea jos guvernul din care a făcut parte, asta după ce PSD i-a dat șansa să ajungă deputat, susține vineri liderul social-democraților Marcel Ciolacu.
11:40
La reuniunea Coaliției de Voință, desfășurată joi la Bruxelles, la care a participat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a fost reafirmat faptul că România nu are în vedere trimiterea de trupe pe teritoriul ucrainean.
11:40
Lavinia Șandru, candidata PUSL la alegerile prezidențiale, propune o soluție fără precedent pentru combaterea abuzurilor administrative: plata imediată a unei despăgubiri de 10.000 de euro pentru fiecare victimă, urmată de recuperarea banilor de la abuzator.
11:30
China a anunțat că va majora tarifele pentru bunurile americane la 125%. Este răspunsul Chinei după ce președintele american Donald Trump a crescut tarifele pentru bunurile chinezești tot la 125%.
11:20
Autorităţile de la Kiev au anunţat că investighează presupusa ucidere de către forţele ruse a patru soldaţi ucraineni capturaţi, relatează dpa.
11:10
Un șofer beat și fără permis a refuzat să oprească la semnalul Poliției Rutiere în comuna Plenița, județu Dolj, fiind urmărit în trafic.
11:10
Horoscop zilnic, 12 aprilie 2025: Lună Plină, revelații și restarturi emoționale
11:10
Un accident feroviar a avut loc vineri dimineața pe linia București - Brașov. Un tren de călători a lovit un camion.
Acum 8 ore
10:50
Bruxellesul ar putea impozita giganţii americani ai tehnologiei dacă negocierile nu reuşesc să pună capăt războiului comercial lansat de Donald Trump, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un interviu pentru Financial Times, scrie AFP.
10:40
Președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat vineri că decizia președintelui american, Donald Trump, de a suspenda timp de 90 de zile tarifele impuse unor țări reprezintă doar o „pauză fragilă”, potrivit Reuters.
10:40
Trupele americane vor fi autorizate să se desfășoare în jurul Canalului Panama, conform unui acord bilateral consultat joi de AFP, o concesie semnificativă pentru Washington.
10:30
Classix anunță un nou eveniment în cadrul ediției din 2025: concertul Dances of the Night, programat vineri, 11 aprilie, de la ora 20:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași.
10:30
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de vânt valabile în Banat, Crișana, vestul și sudul Olteniei, Dobrogea, nord-estul Munteniei și în sud-estul Moldovei, dar și o avertizare Cod galben de ninsoare și vicscol la munte.
10:30
Vremea se încălzește ușor sâmbătă în Capitală, maximele ajungând la 13 grade, arată prognoza specială pentru București, emisă vineri de ANM.
10:20
O mașină a luat foc vineri dimineață pe autostrada București-Pitești. Nu sunt persoane rănite. Traficul rutier este restricționat.
10:20
Temperaturile înregistrate în următoarele două săptămâni vor fi mai mari decât cele normale pentru această perioadă, se arată în prognoza pentru următoarea lună publicată vineri de ANM.
10:10
După luni de energie instabilă, blocaje și retrogradări, Universul spune: gata cu pauza, e timpul acțiunii! Trei zodii au parte de o săptămână în care succesul financiar e la un pas – dar doar dacă știu să-l provoace.
09:50
Într-o lume plină de produse pentru styling, vopsele și aparate de coafat, părul nostru are nevoie de un aliat puternic pentru a-și menține vitalitatea. Iar acel aliat se află... într-o sticluță.
09:40
Săptămâna Mare, cunoscută și ca Săptămâna Patimilor, este cea mai sfântă și încărcată spiritual perioadă din calendarul creștin-ortodox.
09:20
Visezi la serile perfecte de film chiar în confortul propriei case? Nu ai nevoie de o sală dedicată pentru a te bucura de o experiență cinematografică. Cu puțină planificare și alegeri inteligente, poți amenaja un colț de cinema ideal, adaptat nevoilor și spațiului tău.
09:20
Clinica Cosmedica, centru de excelență în chirurgie estetică și plastică, anunță lansarea oficială a website-ului www.ginecomastie.ro, o platformă informativă și interactivă dedicată exclusiv bărbaților care se confruntă cu ginecomastia – o afecțiune caracterizată prin dezvoltarea excesivă a țesutului mamar la bărbați, cu impact atât fizic, cât și psihologic.
09:20
Conform statisticilor, România se numără printre țările europene cu o populație tot mai sedentară, mai ales în rândul tinerilor.
09:10
Horoscop săptămânal, 14 - 20 aprilie 2025: Energie pentru Berbeci, încredere pentru Lei și multă muncă pentru Scorpioni.
Acum 12 ore
08:50
Un nou concept imobiliar se dezvoltă, în ultimii ani, în România, în zonele turistice: se construiesc resorturi cu mai multe clădiri care pot funcționa atât ca o microstațiune montană, cât și ca hoteluri separate.
08:30
Criza bate la ușă, dar ocolește zidurile. Președinția, sub interimatul lui Bolojan, a atribuit cel mai costisitor contract subsecvent pentru împrejmuirea instituției
08:10
Loteria alegerilor. O donație în campanie îți poate aduce afaceri de milioane cu instituția „alesului”
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.