ANUNȚ de participare la LICITAȚIE PUBLICĂ
Jurnalul.ro,
4 aprilie 2025 08:40
ANUNȚ de participare la LICITAȚIA PUBLICĂ Organizată de Administrația Națională Apele Române pentru închirierea unor bunuri imobile aparținând domeniului public al statului aflate în administrarea Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral
• • •
Alte ştiri de Jurnalul.ro
Acum câteva minute
12:20
Trei răniți și 50 de persoane evacuate dintr-un bloc din Capitală: arde cu flacără la etajul 7 # Jurnalul.ro
Trei persoane au fost rănite și 50 evacuate, vineri, în urma unui incendiu într-un bloc din Capitală. Arde cu flacără la etajul 7, iar pompierii au suplimentat dispozitivul de intervenție.
Acum câteva minute
12:10
Aproape 100 de persoane au murit de miercuri încoace în India și Nepal, din cauza ploilor torențiale, au anunțat autoritățile și presa locală, iar departamentul de meteorologie a prognozat noi ploi neobișnuite pentru regiune, potrivit Reuters.
Acum câteva minute
12:00
USR a stabilit cum va fi gestiona bugetul de campanie după retragerea sprijinului pentru Lasconi # Jurnalul.ro
Biroul Național al Uniunii Salvați România a stabilit vineri cum va fi gestionat bugetul de campanie după retragerea sprijinului politic pentru candidatul partidului.
11:50
Atunci când vrei să optezi pentru o plită încorporabilă pentru bucătăria ta, decizia poate părea copleșitoare.
11:50
Scemtovici & Benowitz Gallery - “Getting Lost in Time”, expoziție personală semnată Alin Carpen # Jurnalul.ro
Scemtovici & Benowitz Gallery invită publicul astăzi, 11 aprilie 2025, ora 19:00, în spațiul din Jean Louis Calderon nr. 34, la vernisajul expoziției “Getting Lost in Time”/ “Pierzându-se în timp” semnată Alin Carpen.
11:50
Până la 3.500 de euro șpaga pentru o operație! DNA începe urmărirea penală a patru medici # Jurnalul.ro
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași au dispus efectuarea urmăririi penale față de patru medici de la Institutul de Boli Cardiovalsculare din Iași și de la Institutul de Psihiatrie Socola, acuzați că luau șpagă de la pacienți pentru operații sau consult medical.
11:50
Victor Ponta înjură și vrea să dea jos guvernul din care a făcut parte, asta după ce PSD i-a dat șansa să ajungă deputat, susține vineri liderul social-democraților Marcel Ciolacu.
Acum câteva minute
11:40
La reuniunea Coaliției de Voință, desfășurată joi la Bruxelles, la care a participat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a fost reafirmat faptul că România nu are în vedere trimiterea de trupe pe teritoriul ucrainean.
11:40
„Ai fost abuzat de autorități? Primești 10.000 euro!” – Soluția Laviniei Șandru pentru a opri abuzurile # Jurnalul.ro
Lavinia Șandru, candidata PUSL la alegerile prezidențiale, propune o soluție fără precedent pentru combaterea abuzurilor administrative: plata imediată a unei despăgubiri de 10.000 de euro pentru fiecare victimă, urmată de recuperarea banilor de la abuzator.
11:30
China a anunțat că va majora tarifele pentru bunurile americane la 125%. Este răspunsul Chinei după ce președintele american Donald Trump a crescut tarifele pentru bunurile chinezești tot la 125%.
Acum un minut
11:20
Autorităţile de la Kiev au anunţat că investighează presupusa ucidere de către forţele ruse a patru soldaţi ucraineni capturaţi, relatează dpa.
11:10
Un șofer beat și fără permis a refuzat să oprească la semnalul Poliției Rutiere în comuna Plenița, județu Dolj, fiind urmărit în trafic.
11:10
Horoscop zilnic, 12 aprilie 2025: Taurii trebuie să își facă ordine în viață, iar Leii au sclipiri de geniu # Jurnalul.ro
Horoscop zilnic, 12 aprilie 2025: Lună Plină, revelații și restarturi emoționale
11:10
Un accident feroviar a avut loc vineri dimineața pe linia București - Brașov. Un tren de călători a lovit un camion.
10:50
Bruxellesul ar putea impozita giganţii americani ai tehnologiei dacă negocierile nu reuşesc să pună capăt războiului comercial lansat de Donald Trump, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un interviu pentru Financial Times, scrie AFP.
10:40
Președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat vineri că decizia președintelui american, Donald Trump, de a suspenda timp de 90 de zile tarifele impuse unor țări reprezintă doar o „pauză fragilă”, potrivit Reuters.
10:40
SUA ajung la un acord cu Panama pentru desfășurarea de forțe militare în apropierea canalului # Jurnalul.ro
Trupele americane vor fi autorizate să se desfășoare în jurul Canalului Panama, conform unui acord bilateral consultat joi de AFP, o concesie semnificativă pentru Washington.
10:30
Classix anunță un nou eveniment în cadrul ediției din 2025: concertul Dances of the Night, programat vineri, 11 aprilie, de la ora 20:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași.
10:30
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de vânt valabile în Banat, Crișana, vestul și sudul Olteniei, Dobrogea, nord-estul Munteniei și în sud-estul Moldovei, dar și o avertizare Cod galben de ninsoare și vicscol la munte.
10:30
Vremea se încălzește ușor sâmbătă în Capitală, maximele ajungând la 13 grade, arată prognoza specială pentru București, emisă vineri de ANM.
Acum o oră
10:20
O mașină a luat foc vineri dimineață pe autostrada București-Pitești. Nu sunt persoane rănite. Traficul rutier este restricționat.
10:20
Temperaturile înregistrate în următoarele două săptămâni vor fi mai mari decât cele normale pentru această perioadă, se arată în prognoza pentru următoarea lună publicată vineri de ANM.
10:10
După luni de energie instabilă, blocaje și retrogradări, Universul spune: gata cu pauza, e timpul acțiunii! Trei zodii au parte de o săptămână în care succesul financiar e la un pas – dar doar dacă știu să-l provoace.
09:50
Într-o lume plină de produse pentru styling, vopsele și aparate de coafat, părul nostru are nevoie de un aliat puternic pentru a-și menține vitalitatea. Iar acel aliat se află... într-o sticluță.
09:40
7 lucruri pe care NU ai voie să le faci în Săptămâna Mare: Tradiții și superstiții la români # Jurnalul.ro
Săptămâna Mare, cunoscută și ca Săptămâna Patimilor, este cea mai sfântă și încărcată spiritual perioadă din calendarul creștin-ortodox.
09:20
Visezi la serile perfecte de film chiar în confortul propriei case? Nu ai nevoie de o sală dedicată pentru a te bucura de o experiență cinematografică. Cu puțină planificare și alegeri inteligente, poți amenaja un colț de cinema ideal, adaptat nevoilor și spațiului tău.
09:20
Clinica Cosmedica lansează platforma ginecomastie.ro – un nou reper digital pentru bărbații care se confruntă cu ginecomastia # Jurnalul.ro
Clinica Cosmedica, centru de excelență în chirurgie estetică și plastică, anunță lansarea oficială a website-ului www.ginecomastie.ro, o platformă informativă și interactivă dedicată exclusiv bărbaților care se confruntă cu ginecomastia – o afecțiune caracterizată prin dezvoltarea excesivă a țesutului mamar la bărbați, cu impact atât fizic, cât și psihologic.
09:20
Conform statisticilor, România se numără printre țările europene cu o populație tot mai sedentară, mai ales în rândul tinerilor.
09:10
Horoscop săptămânal, 14 - 20 aprilie 2025. Taurii au parte de confruntări. Fecioarele trebuie să fie atente la vorbe # Jurnalul.ro
Horoscop săptămânal, 14 - 20 aprilie 2025: Energie pentru Berbeci, încredere pentru Lei și multă muncă pentru Scorpioni.
08:50
Un nou concept imobiliar se dezvoltă, în ultimii ani, în România, în zonele turistice: se construiesc resorturi cu mai multe clădiri care pot funcționa atât ca o microstațiune montană, cât și ca hoteluri separate.
08:30
Reabilitarea a jumătate de kilometru din gardul Palatului Cotroceni costă „bugetul de austeritate” 2,24 milioane de lei # Jurnalul.ro
Criza bate la ușă, dar ocolește zidurile. Președinția, sub interimatul lui Bolojan, a atribuit cel mai costisitor contract subsecvent pentru împrejmuirea instituției
Acum 6 ore
08:10
Sponsorul lui Nicușor, fericit câștigător de contracte fără licitație cu Primăria Capitalei # Jurnalul.ro
Loteria alegerilor. O donație în campanie îți poate aduce afaceri de milioane cu instituția „alesului”
07:30
Deși este una dintre cele mai importante afecţiuni neurologice degenerative înregistrate la nivel global - fiind a doua ca frecvență, după maladia Alzheimer - și este cunoscută de mai bine de 200 de ani, boala Parkinson nu are, până în prezent, un medicament care să-i oprească evoluția.
07:10
Adunarea „georgiștilor”: când serviciile te ascultă prin calorifer, iar liderul cu pușcărie la activ ține prelegeri despre PNRR # Jurnalul.ro
Cum arată o adunare a „suveraniștilor” : „Turul doi înapoi” a devenit umbrela sub care se adună teorii năstrușnice și idei stranii. Atenție la calorifere: serviciile au început să ne asculte prin ele iar tămâia te scoate din boală
06:50
Trăim cu toții în visul de aur al președintelui Trump, în care toate se rezolvă cu bine. Desigur, „America first”, așa cum a promis. Are idei multe, în cascadă. Pacea durabilă se instaurează în lume, SUA se îmbogățesc din noile taxe, Groenlanda, Canada și Panama aleargă în brațele Unchiului Sam. Uniunea Europeană, făcută să încurce planurile SUA, rămâne cu buza umflată. Am face bine să ne trezim la realitate, înainte să fie prea târziu.
06:30
Clasamentul Superligii se află într-un echilibru fragil. Și în play-off și în play-out situația se poate schimba de la o etapă la alta.
Acum 8 ore
06:10
Dragii mei cu Jurnalul sub braț. Subiectul fără vize în America este în continuare în actualitate, doar că s-a mutat peste Ocean. Mingea este acum în totalitate la autoritățile americane.
Acum 12 ore
02:30
Călin Georgescu rupe tăcerea la „The Tucker Carlson Show”: Actualul președinte al României este Macron, spune fostul candidat la alegerile prezidențiale, conform Gândul.
02:10
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu: Victor Ponta și-a încălcat responsabilitatea față de români # Jurnalul.ro
Victor Ponta și-a încălcat, prin decizia luată și suferințele cauzate, responsabilitatea față de români, spune, joi seara vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu.
01:50
Juratul Puya, decizie unică în acest sezon X Factor, chiar în prima seară de Bootcamp, duminică, de la 20.00, la Antena 1 # Jurnalul.ro
Doar trei săptămâni îi mai despart pe concurenții X Factor de aflarea marelui câştigător al trofeului X Factor şi al premiului în valoare de 100.000 de Euro, aşa că jurații iau alegeri radicale în privința componenței echipelor cu care merg mai departe în etapa de Bootcamp.
01:30
Întâlnire emoționantă, aseară, la Chefi la cuțite: Chef Ion Șerban, mentorul lui Chef Orlando Zaharia a venit în platoul show-ului culinar # Jurnalul.ro
Moment memorabil, aseară, la Chefi la cuțite: jurații au primit spre degustare o rețetă familiară pentru Chef Orlando, care și-a amintit de începuturile lui.
01:10
Taraful de la Vărbilău face show pe scena Te cunosc undeva!, sâmbăta aceasta, în interpretarea lui NiCK NND și Sali Levent! # Jurnalul.ro
De două luni, serile de sâmbătă aduc un spectacol care nu poate fi ratat!
00:50
Fotografia contemporană întâlnește imaginea de arhivă în expoziția „Topografii rescrise” deschisă la Muzeul de Artă Brașov # Jurnalul.ro
Muzeul de Artă Brașov vă invită la vernisajul expoziției „Topografii rescrise”, care va avea loc vineri, 11 aprilie 2025, de la ora 18:00, la sediul muzeului din Bulevardul Eroilor nr. 21. Intrarea va fi liberă.
00:30
Transformare, noroc și decizii curajoase sub influența Lunii în Balanță și a lui Pluto în Vărsător
00:10
După ce salariile angajaților Romsilva au fost tăiate, pădurarii au aflat că statul a creat circa 600 de locuri în ocoalele silvice, pentru oamenii care vor fi aduși din afara regiei.
10 aprilie 2025
23:50
Consultările tehnice dintre SUA și Ucraina cu privire la un acord privind mineralele vor începe vineri la Washington și nu vor interfera cu alte angajamente ale Kievului, declară joi viceprim-ministrul ucrainean Olha Stefanishyna.
23:40
Uniunea Europeană va pune „pe pauză” timp de 90 de zile primele sale contramăsuri împotriva tarifelor impuse de președintele american Donald Trump, declară joi președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un mesaj pe platforma X.
Acum 12 ore
23:20
Copiii nu ștu să își gestionezee emoțiile și pot avea izbucniri necontrolate atunci când se supără. Țipă, lovesc, aruncă jucăriile. Deși aceste reacții sunt firești, de multe ori părinții se întreabă dacă este doar o etapă de creștere sau lucrurile sunt mai profunde.
23:10
Două avioane de pasageri s-au ciocnit pe aeroportul din Washington. Trei membri ai Congresului erau la bord # Jurnalul.ro
Două avioane de pasageri s-au ciocnit pe aeroportul din Washington. În urma accidentului nu au fost victime. La bordul unui avion se aflau cel puțin trei membri ai Congresului.
23:10
Europenii își expun alimentele la bacterii: 95% dintre frigidere, temperaturi riscante # Jurnalul.ro
Frigiderele europene operează la o temperatură medie de 6,4°C, cu 60% peste pragul de siguranță alimentară de 4°C, relevă un studiu paneuropean publicat de Agenția Națională de Securitate Sanitară (Anses) din Franța.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.