Se închide circulaţia rutieră pe o porțiune din autostrada A7. Perioada restricției și rutele ocolitoare

PressHub, 6 aprilie 2025 19:40

Circulaţia rutieră pe autostrada A7 Ploieşti-Buzău, între localităţile Dumbrava şi Mizil, se va închide de luni, 7 aprilie, de la ora 13,00, până în 25 mai, pentru efectuarea de lucrări, a anunţat, duminică, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române. „Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând de mâine, 7 […] Articolul Se închide circulaţia rutieră pe o porțiune din autostrada A7. Perioada restricției și rutele ocolitoare apare prima dată în PRESShub.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de PressHub

Acum 10 minute
11:40
Opoziția pro-rusă de la Chișinău se vede deja la guvernare după alegerile parlamentare din toamnă și înregistrează în Parlament un proiect de lege privind agenții străini, de inspirație rusească, care să reducă la tăcere societatea civilă și presa liberă. Iar până atunci face presiuni fără precedent asupra jurnaliștilor vocali care combat dezinformarea și scot la […] Articolul „Soldăţeii Kremlinului” de la Chișinău vor o lege a „agenților străini” care să îndepărteze țara de UE apare prima dată în PRESShub.
Acum o oră
11:10
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui Statelor Unite, va călători în România cu doar șase zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale din mai, informează Politico. Trump Jr. va participa la un eveniment de afaceri intitulat Trump Business Vision 2025. El nu va avea nicio întâlnire privată și nu va face niciun […] Articolul Donald Trump Jr. va vizita România înaintea alegerilor prezidențiale apare prima dată în PRESShub.
Acum 2 ore
10:20
Mai mulți lideri USR, printre care Ionuț Moșteanu și Dominic Fritz, i-au cerut marți Elenei Lasconi să se retragă din cursa prezidențială în favoarea lui Nicușor Dan după ce un nou sondaj comandat de partid arată că președinta USR a scăzut la 4,1% din opțiunile electoratului, au declarat pentru G4Media surse din partid. În replică, […] Articolul Ionuț Moșteanu și Dominic Fritz i-au cerut Elenei Lasconi să se retragă în favoarea lui Nicușor Dan (surse) apare prima dată în PRESShub.
10:10
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România adresează un apel Parlamentului, Guvernului și președintelui interimar al României cu privire la reformele necesare în domeniul justiției și cere corectarea erorilor de legiferare din 2022 așa numitele legi ale justiției. În plus, „aproape în fiecare an, ori de câte ori există perioade electorale, autoritățile propun intempestiv modificarea condiţiilor de […] Articolul Judecătorii cer politicienilor să nu modifice legea privind pensiilor magistraților în campanie electorală apare prima dată în PRESShub.
Acum 4 ore
09:30
Unii fermieri din Iași estimează pierderi de până la 60%, mai ales în livezile de meri, după înghețurile de primăvară din aceste ultime nopți. Pomicultura este serios amenințată de înghețurile de primăvară. Acest episod dăunează în special pomilor în plină floare și poate afecta întreaga recoltă. Cei mai expuși pericolului sunt merii, caișii, piersicii, cireșii, […] Articolul ZIARUL DE IAȘI | Pomii fructiferi, loviți dur de îngheț apare prima dată în PRESShub.
08:10
„După această dată, toate aeronavele MiG-21 LanceR ale Forțelor Aeriene Române au intrat în conservare”, au anunțat la acel moment reprezentanții Ministerului Apărării Naționale (MApN). Decizia CSAT de a opri la sol MiG-urile 21 venea după tragedia din 2 martie 2022. Atunci, un avion MiG-21 LanceR al Forțelor Aeriene Române s-a prăbușit în timpul unei […] Articolul MiG-urile Armatei Române nu au mai ajuns să lupte în Ucraina apare prima dată în PRESShub.
Acum 24 ore
21:10
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, într-un comunicat de presă, că nu a fost informată despre o posibilă retragere a militarilor americani din România. „Cu privire la informațiile apărute recent în spațiul public privind o posibilă retragere a aproximativ 10.000 de militari americani din România și Polonia, Ministerul Apărării Naționale precizează că, până la acest […] Articolul Ministerul Apărării Naționale, despre o posibilă retragere a militarilor americani: „România nu a primit nicio informare oficială” apare prima dată în PRESShub.
20:20
Sunt contracandidaţi în cursa pentru Preşedinţia României, dar cântă aceeaşi partitură, a “suveranismului”, un curent încurajat, de ani de zile, de Rusia: Victor Ponta şi George Simion. Ce coşmar ar fi dacă, aşa cum prefigurează un sondaj recent de opinie, în turul doi al alegerilor prezidenţialelor din luna mai România va avea de ales între […] Articolul PUTEREA A CINCEA | Duetul suveranist Ponta – Simion apare prima dată în PRESShub.
19:50
Jurnaliștii Rise Project au dezvăluit că exportul de cereale al Ucrainei a fost infiltrat de sute de firme fantomă și oameni de paie, care au evitat taxele și au dinamitat piețele de profil din România, Polonia și Ungaria. Fermierii au ieșit în stradă ca să-și apere afacerile de invazia cerealelor „negre”, iar UE le-a suportat […] Articolul Fraudă de 430 de milioane de dolari, DNA nici nu clipește! Ce răspunde instituția care urmărește, în schimb, jurnaliștii apare prima dată în PRESShub.
19:30
Valorificarea energetică a deșeurilor este un subiect de actualitate care ar putea rezolva probleme de securitate energetică ale Romaniei și posibil să rezolve și „infringementul” pe problemele de depozitare a gunoaielor.  Cristian Lungu, invitatul Zinergy, este proiectantul unui sistem de gazeificare al agrobiomasei, rezultatul unui proiect european (Sycon) câștigat și derulat de compania Audit IT&C, […] Articolul O companie românească, un proiect european și rezolvarea securității energetice a României  apare prima dată în PRESShub.
19:10
Președintele interimar Ilie Bolojan, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Cotroceni, a vorbit despre taxele vamale impuse de SUA. Ilie Bolojan a făcut apel la ancorare în realitate și onestitate față de cetățenii României. Astfel, președintele a transmis următoarele: Citește și: Important bancher american: E bine să punem America pe primul loc, […] Articolul Ilie Bolojan: „Tarifele vor avea un efect negativ asupra economiei româneşti” apare prima dată în PRESShub.
17:50
Allen Coliban a atras atenția, în cadrul unei conferințe de presă, la Parlament, asupra posibilității reale a unui tur doi între Ponta și Simion, informează AGERPRES. „Ideea pe care o păstrez este că există un risc major să avem o finală între Ponta și Simion, o finală pe care nu ne-o dorim niciunul dintre noi. Și […] Articolul Allen Coliban avertizează asupra posibilității reale a unui tur doi între Ponta și Simion apare prima dată în PRESShub.
17:10
Trupele ucrainene din regiunea Donețk au capturat doi cetățeni chinezi care luptau în rândurile armatei ruse, a anunțat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski pe rețelele de socializare. „Armata noastră a capturat doi cetățeni chinezi care luptau în rândurile armatei ruse. Acest lucru s-a întâmplat în regiunea Donețk – teritoriul Ucrainei. Avem documentele acestor prizonieri, cardurile lor […] Articolul AKTUAL24 | Trupele ucrainene au capturat doi cetățeni chinezi care luptau în rândurile armatei ruse apare prima dată în PRESShub.
16:50
UE propune SUA tarife „zero-contra-zero” și „o veritabilă piață transatlantică”, dar negocierile abia încep, în vreme ce tarifele americane intră în vigoare mâine. Ce înseamnă pentru România? Anul trecut, România a exportat în Statele Unite produse în valoare de peste 2,2 miliarde de euro și a importat de 1,3 miliarde de euro. Pericolul impunerii tarifelor americane este […] Articolul Tarifele SUA și jocul României în UE apare prima dată în PRESShub.
16:20
Primarii din Mihai Eminescu și Flămânzi, județul Botoșani, au fost reținuți pentru 24 de ore într-un dosar privind suspiciuni de corupție în atribuirea unor contracte publice pentru asfaltări. Ancheta în care sunt vizaţi Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu, și Dan Oloieru, primarul orașului Flămânzi, vizează suspiciuni de corupție în legătură cu atribuirea unor contracte de […] Articolul MONITORUL DE BOTOȘANI | Doi primari din Botoșani, reținuți de DNA într-un dosar de corupţie apare prima dată în PRESShub.
15:50
EFOR publică primul raport privind finanțarea precampaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2025. În legislația actuală nu este definită oficial o perioadă de precampanie, însă cheltuielile partidelor au început să crească vizibil cu 3-4 luni înainte de campania electorală propriu-zisă. Astfel, EFOR a examinat perioada ianuarie-aprilie, realizând un raport care analizează finanțarea competitorilor electorali în […] Articolul EFOR publică primul raport privind finanțarea precampaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2025 apare prima dată în PRESShub.
15:20
Relația dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii a suferit schimbări majore de la revenirea administrației Trump. Eliminarea Europei de la masa negocierilor cu Rusia, dorința de a anexa eventual Groenlanda, incertitudinile privind garanțiile de securitate stipulate de articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic și tarifele vamale de 20% pe produsele importate din UE sunt doar […] Articolul  „Trebuie și să ne pregătim să fim copii mari” – de vorbă cu Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European, despre relația UE-SUA apare prima dată în PRESShub.
15:20
O candidată la  concursul de admitere în magistratură, sesiunea iulie 2024 – martie 2025, reclamă o serie de abuzuri a membrilor Comisiei de concurs și publică o scrisoare deschisă adresată Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), instituție care supervizează acest concurs. În plus, candidata, de profesie avocat, solicită invalidarea concursului. Avocata susține că „nu a fost […] Articolul Povestea candidatei Cod A 1038 care dorea să ajungă magistrat apare prima dată în PRESShub.
14:10
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a încheiat în prima săptămână din aprilie procesul de verificare a entităților care doresc să ofere cursuri antreprenoriale în cadrul programului Start-Up Nation 2025. Din cele 177 de organizații înscrise inițial, 151 au fost acceptate în final. Deși regiunea București-Ilfov are cel mai mic buget alocat și se adresează exclusiv […] Articolul SĂPTĂMÂNA ONLINE | 151 de firme și ONG-uri, selectate pentru cursuri gratuite de antreprenoriat prin Start-Up Nation 2025” apare prima dată în PRESShub.
13:30
Trei eșecuri de politică externă ale lui Ciolacu. Cu două nereușite usturătoare încasate în nici două săptămâni, premierul pare că a obosit și că a fost ajuns din urmă de uzura politică. La sfârșitul lunii martie, Ciolacu nu a reușit să scape de ministrul de Externe, Emil Hurezeanu. În prealabil, Ciolacu îl taxase și tratase […] Articolul Trei eșecuri de politică externă ale premierului Ciolacu | Universul apare prima dată în PRESShub.
12:40
Autoritățile de la Moscova intenționează să relocheze cel puțin cinci milioane de ruși în teritoriile ocupate ale Ucrainei până în 2030, transmite Ukrinfom. Anunțul a fost făcut de Petro Andriuscenko, șeful Centrului pentru Studiul Ocupației și fost consilier al primarului din Mariupol. Citește și: Important bancher american: E bine să punem America pe primul loc, […] Articolul AKTUAL24 | Moscova vrea să mute 5 milioane de ruși în teritoriile ocupate din Ucraina apare prima dată în PRESShub.
11:50
Importantul bancher american Jamie Dimon, CEO (director executiv) și președinte al JPMorgan Chase, consideră că „e bine să punem America pe primul loc, atâta timp cât nu ajunge să fie singură”, a spus acesta, potrivit marketwatch.com. Președintele JPMorgan avertizează asupra riscului obținerii unui efect opus celui prevăzut de Administrația Trump, care ar duce la slăbirea […] Articolul Important bancher american: E bine să punem America pe primul loc, atâta timp cât nu ajunge să fie singură apare prima dată în PRESShub.
Ieri
10:40
Analistul politic Sebastian Lăzăroiu a vorbit despre ceea ce crede că s-a întâmplat cu „misiunea diplomatică” trimisă de premierul PSD Marcel Ciolacu la Mar-a-Lago, „plus multe întrebări pe care presa le ignoră”. „Ciolacu a zis de la început că e vorba de doi emisari speciali, nu unul singur. Mai târziu s-a aflat că unul e […] Articolul EPOCH TIMES | Analist politic, despre ce s-a întâmplat cu „misiunea diplomatică” trimisă de Ciolacu la Mar-a-Lago apare prima dată în PRESShub.
10:00
Coaliția intenționează să depună astăzi, marți, un proiect de lege pentru stabilirea vârstei de pensionare a magistraților la 65 de ani, a anunțat Crin Antonescu, luni, la finalul ședinței coaliției de guvernare desfășurată la Palatul Victoria. Această inițiativă vine pe fondul riscului de a pierde bani PNRR. „Riscul de pierdere a banilor există, nimeni nu […] Articolul Coaliția ar urma să depună un proiect de lege pentru stabilirea vârstei de pensionare a magistraților la 65 de ani apare prima dată în PRESShub.
09:00
În județul Iași, o tradiție veche de secole, păstrată în câteva comunități rome, are o „contribuție” semnificativă la creșterea numărului infracțiunilor de viol asupra minorilor. Acest fenomen are o prevalență deosebită în special în localitatea Crucea din comuna Lungani. „Ziarul de Iași” a fost la fața locului. Potrivit polițiștilor, în ultimii patru ani au fost […] Articolul ZIARUL DE IAȘI | Satul cu tradiții care sfidează legea apare prima dată în PRESShub.
7 aprilie 2025
21:20
Un centru de pregătire specializat pentru pompieri va fi construit la Marghita, în cadrul proiectului TERES, finanţat prin Programul Interreg VI-A România-Ungaria, în valoare de aproape 11 milioane de euro. Centrul va include o clădire destinată exclusiv pregătirii, numită „casă de foc”, în care se vor simula intervenţii de căutare, salvare şi stingere a incendiilor. […] Articolul BIHOREANUL | Proiect transfrontalier de 11 milioane de euro pentru un centru de pregătire a pompierilor la Marghita apare prima dată în PRESShub.
21:00
România pregătește primele măsuri pentru protejarea industriei de automobile, a anunțat Tanczos Barna. Ministrul Finanțelor a avut luni o întâlnire cu reprezentanții Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) și ai Confederației Patronale Concordia, în cadrul unor consultări privind noile taxe vamale impuse de SUA. „Pregătim primele măsuri pentru protejarea industriei de automobile din România”, […] Articolul România pregătește primele măsuri pentru protejarea industriei auto apare prima dată în PRESShub.
20:20
Suveranism contra cost. Sâmbătă, într-un club de la periferia Madridului, a avut loc un concert de manele în care a fost puternic promovat candidatul AUR la Președinție, George Simion. Deși a fost un eveniment cu caracter politic, românii care au venit la concert au trebuit să plătească la intrare 15 sau 20 de euro (consumație). […] Articolul AKTUAL24 | Suveranism contra cost: Participanții au plătit intrarea la un eveniment AUR apare prima dată în PRESShub.
19:40
Ursula von der Leyen transmite, într-un mesaj postat pe paltforma X, că „Europa este pregătită să negocieze cu SUA”. Președinta Comisiei Europene a declarat, în video-ul postat pe platforma X, că Europa a „oferit tarife zero pentru zero taxe pentru bunurile industriale, așa cum a făcut cu succes cu mulți alți parteneri comerciali.” Mai mult, […] Articolul Ursula von der Leyen: „Europa este pregătită să negocieze cu SUA” apare prima dată în PRESShub.
18:30
Cât încasează lunar un manager cultural la Bistrița. Anul acesta se vor cheltui 4.008.000 de lei pe evenimentele culturale organizate sau externalizate de Palatul Culturii, condus de Gavrilă Țărmure. Bugetul total al Paltului Culturii se ridică la generoasa sumă de 9.221.000 lei, reprezentând 1.881.836 euro. Managerul cultural, cum îi place să se numească, Gavrilă Țărmure […] Articolul SĂPTĂMÂNA ONLINE | Cât încasează lunar un manager cultural la Bistrița. Bugetul generos al Palatului Culturii apare prima dată în PRESShub.
18:00
Ascensiunea administrativă a lui Marcel Ciolacu, actualul prim-ministru și președinte al PSD, în spațiul public a început în județul Buzău.  Constantin Boșcodeală, primar al Buzăului între 1996 și 2016, liderul organizației PSD din 2002, a fost cel care l-a promovat pe actualul lider al partidului, conform relatărilor din presa locală.  Boșcodeală a ieșit din politică […] Articolul Primul milion de lei al familiei Ciolacu apare prima dată în PRESShub.
17:10
Raluca Giorgiana Dumitrescu (PSD) a fost numită în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP). Ea este susținută de Marian Pavel, senator PSD de Ialomița și de vicepremierul Marian Neacșu. Andra Sabrina Stroe, vicepreședinta AMANP este soția purtătorului de cuvânt al PNL Ionuț Stroe […] Articolul Cine sunt cele două femei din conducerea noii agenții naționale de mediu apare prima dată în PRESShub.
16:40
Președinta Maia Sandu, prezentă la Forumul „Investiții – Dezvoltare – Integrare Europeană” de la Chișinău, a declarat că: „Drumul nostru spre Uniunea Europeană trece, fără îndoială, prin România”, informează AGERPRES. Maia Sandu a subliniat strânsa legătură dintre Republica Moldova și România, care „nu este doar partenerul nostru strategic, este și partenerul nostru de suflet”, a […] Articolul Președinta Maia Sandu: „Drumul nostru spre Uniunea Europeană trece, fără îndoială, prin România” apare prima dată în PRESShub.
15:30
,,Ziua eliberării Americii” – așa și-a intitulat Trump ziua când marele pacifist a declanșat războiul comercial mondial bombardând cu taxe vamale, nucleare, produsele din UE și din lumea liberă. Și nu s-a oprit până n-a ajuns în pustiu, taxând până și insulele nelocuite de lângă Antarctica. Oare glorie să fie să taxezi într-un pustiu? De […] Articolul Cu taxa pe lume călcând apare prima dată în PRESShub.
14:30
Bursele mondiale continuă să cadă, în urma valului de noi tarife anunțate săptămâna trecută de președintele american Donald Trump care speră, prin această politică comercială izolaționistă, să relanseze industrializarea Statelor Unite. Sâmbătă 5 aprilie au intrat în vigoare taxele de bază, de 10%, impuse tuturor țărilor și teritoriilor – chiar și pinguinilor – iar miercuri, […] Articolul Bursele mondiale continuă să cadă, sub influența valurilor de tarife americane. „Este ca atunci când iei un medicament”, comentează Trump  apare prima dată în PRESShub.
14:10
Berlinul a plătit pentru accesul Ucrainei la rețeaua de internet prin satelit operată de compania franceză Eutelsat, în timp ce Europa caută alternative la rețeaua Starlink a lui Elon Musk, a anunțat directorul executiv al Eutelsat, Eva Berneke, pentru Reuters, relatează Ukrinform. Berneke a spus că firma a furnizat Ucrainei serviciul său de internet prin […] Articolul AKTUAL24 | Germania finanțează accesul Ucrainei la internet prin rețeaua de sateliți Eutelsat apare prima dată în PRESShub.
13:30
Intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 311/2025 privind organizarea și funcționarea noii Agenții Naționale pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) produce un blocaj instituțional grav, punând în pericol protecția mediului și continuitatea serviciului public în România. Potrivit art. 1 alin. (4) din OUG nr. 103/2024, „Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Agenția Națională pentru […] Articolul Noua Agenție Națională pentru Mediu a lăsat în aer 2.000 de angajați. „Ne-au desființat, fără să ne reînființeze” apare prima dată în PRESShub.
13:10
Premierul se dezice de Dragoș Sprînceană: „nu există niciun emisar al lui Ciolacu”, a scris acesta într-o postare pe pagina sa de Facebook. Marcel Ciolacu a venit cu clarificări, după ce duminică seara, într-o emisiune Digi24, Dragoș Sprînceană a făcut mai multe declarații controversate și care contravin politicii oficiale a României: „Administrația americană trebuie să […] Articolul Premierul se dezice de Dragoș Sprînceană: „nu există niciun emisar al lui Ciolacu” apare prima dată în PRESShub.
12:20
Divizia 4 Infanterie „Gemina” a informat că, în perioada 7–11 aprilie 2025, efective ale unei unități militare din Cluj-Napoca vor desfășura activități de instrucție în zona montană și deluroasă din județele Argeș și Vâlcea, în cadrul unui exercițiu planificat de pregătire militară. În zona comunei Stâlpeni și în localitățile din apropiere (Coșești, Davidești, Domnești, Mihăești, Mioveni, Mărăcineni, […] Articolul GAZETA DE STÂLPENI | Militarii Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, antrenamente în zona Stâlpeni apare prima dată în PRESShub.
Mai mult de 2 zile în urmă
11:30
Emisarul premierului în SUA, Dragoș Sprînceană, în cadrul unei emisiuni Digi24, duminică seara, a făcut mai multe declarații controversate despre poziționarea României în politica externă, inclusiv remarci legate de războiul din Ucraina. În intervenția sa, Sprînceană a susținut că nu este „un fan al președintelui Macron” și că nu crede că acesta „reprezintă Uniunea Europeană”. […] Articolul Declarațiile controversate ale lui Dragoș Sprînceană, emisarul premierului Ciolacu în SUA apare prima dată în PRESShub.
10:10
Directoare de lux la Primăria Iași: 16.953 lei + 7.300 lei + 6.000 lei. Total = 30.253 lei = 6.000 euro net lunar. Atât câștigă în fiecare lună Cristina Bălan, șefa Direcției Fond Locativ. Ea cumulează salariul (+ spor de 50%) cu indemnizația de președinte al Consiliului de Administrație (CA) de la Termo-Service și cu […] Articolul REPORTER DE IAȘI | Directoare de lux la Primăria Iași: salarii, sporuri, moșteniri. Blocul în care locuiește, pe lista proiectelor europene apare prima dată în PRESShub.
09:40
TikTok este un spațiu al alegerii individuale, al autonomiei, iar a da swipe, a bloca sau a elimina conţinuturi care nu plac oferă utilizatorilor un sentiment de putere. Este una dintre concluziile unui proiect internaţional de cercetare derulat de Thomson Foundation în România, proiect la care am participat, anul acesta, alături de colegii mei de la […] Articolul Potrivit unei cercetări Thomson Foundation, utilizatorii TikTok din Dobrogea nu au afinităţi faţă de partidele politice tradiţionale apare prima dată în PRESShub.
09:00
Doi elevi din Iași, Shaan Salian și Mark Strîmbu din clasa a XI-a de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil”, au reușit să pună România pe harta inovației internaționale. Cei doi tineri au obținut Premiul de Excelență și Medalia de Argint la International Science and Engineering Fest (IFEST) 2025 din Tunisia, cu proiectul lor inovator, […] Articolul ZIARUL DE IAȘI | Doi elevi din Iași, premiați la o competiție internațională în Tunisia. Au inventat robotul care colectează gunoaie apare prima dată în PRESShub.
6 aprilie 2025
22:20
Senzori de spionaj rusești, ascunși, suspectați că încercau să spioneze submarinele nucleare britanice, au fost descoperiți în mările din jurul Regatului Unit, potrivit The Telegraph și The Sunday Times. Armata britanică, în special Marina Regală, a găsit aceste dispozitive după ce unele au ajuns pe țărm, ceea ce a ridicat probleme semnificative de securitate națională. […] Articolul AKTUAL24 | Senzori de spionaj rusești, detectați în apele britanice apare prima dată în PRESShub.
20:00
Comuna timişeană Lovrin este prima localitate rurală din România care foloseşte apa geotermală pentru încălzire, iar printr-un proiect cu finanţare europeană se va realiza extinderea, astfel încât să fie localitatea din România încălzită integral 100% cu ape geotermale, a declarat, pentru Agerpres, primarul comunei Lovrin, Marius Graur. Aproape jumătate din suprafaţa judeţului Timiş are un […] Articolul Prima localitate rurală din ţară care folosește apa geotermală pentru încălzire apare prima dată în PRESShub.
19:40
Circulaţia rutieră pe autostrada A7 Ploieşti-Buzău, între localităţile Dumbrava şi Mizil, se va închide de luni, 7 aprilie, de la ora 13,00, până în 25 mai, pentru efectuarea de lucrări, a anunţat, duminică, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române. „Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând de mâine, 7 […] Articolul Se închide circulaţia rutieră pe o porțiune din autostrada A7. Perioada restricției și rutele ocolitoare apare prima dată în PRESShub.
17:00
O femeie de 41 de ani, bănuită că ar fi dat o spargere la o casă din Caransebeş, a murit într-un accident rutier, după ce, urmărită de o maşină a Poliţiei, a fugit cu un autoturism până în zona localităţii Armeniş, iar acolo s-a lovit frontal de un autotren, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliţie […] Articolul Două femei bănuite de o spargere şi urmărite de poliţişti au intrat cu maşina într-un autotren. Una a murit apare prima dată în PRESShub.
15:30
Planul roșu de intervenție a fost activat în urma unui accident rutier produs în zona municipiului Pașcani, spre suburbia Blăgești, unde un microbuz în care se aflau 15 persoane s-a răsturnat, potrivit ISU Iași. Potrivit sursei citate, cele 15 persoane aflate în mijlocul de transport s-au autoevacuat, toate fiind conștiente. „La fața locului au fost […] Articolul Microbuz cu 15 pasageri răsturnat la ieșirea din Pașcani. A fost activat Planul roșu de intervenție apare prima dată în PRESShub.
15:10
Ministrul estonian de externe, Margus Tsahkna, a declarat că Ungaria este „în echipa lui Putin”, într-un interviu acordat publicației germane Rheinische Post, publicat pe 5 aprilie. „Ca să fii divizat, ai nevoie de două tabere puternice. Noi avem Ungaria, o țară foarte slabă, care este în echipa lui Putin. Nu în echipa noastră europeană,” a […] Articolul AKTUAL24 | Retragerea dreptului de vot al Ungariei în Uniunea Europeană, „din ce în ce mai aproape” apare prima dată în PRESShub.
14:30
NATO rămâne garantul apărării noastre colective, iar angajamentul României de a-și respecta obligațiile în cadrul Alianței este de neclintit, a declarat președintele interimar al României, Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis duminică, cu ocazia Zilei NATO în România și a aniversării a 21 de ani de la aderarea țării noastre la Alianța Transatlantică. „Sărbătorim 21 de […] Articolul Ilie Bolojan, la 21 de ani de la aderarea României la NATO: România a majorat bugetul destinat Apărării la peste 2% din PIB. Vizăm o creștere graduală în următorii ani apare prima dată în PRESShub.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.