Sâmbăta lui Lazăr, 12 aprilie 2025 Tradiții și obiceiuri în ziua dinaintea Floriilor

Jurnalul.ro, 7 aprilie 2025 10:10

Sâmbăta lui Lazăr este prăznuită cu o zi înainte de Duminica Floriilor. Sărbătoarea face legătura dintre Postului Paștelui și intrarea în Săptămâna Patimilor.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Jurnalul.ro

Acum 15 minute
12:10
Societatea de Transport București (STB) va suspenda temporar circulația tramvaielor pe Bulevardul Basarabia, pe tronsonul dintre Bulevardul Chișinău și terminalul Republica, începând de sâmbătă, din cauza stării avansate de degradare a căii de rulare.
12:10
Biserica Catolică începe duminică cea mai aglomerată săptămână din an, care dă startul numărătorii inverse până la Paște. Cu toate acestea, Papa Francisc rămâne în afara spațiului public după ce a supraviețuit unei duble pneumonii. Nu este încă clar dacă va lua parte la ceremonii.
12:10
După anunțarea evenimentului Amadeus LIVE, programul de cine-concerte din cadrul celei de-a 24-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13 – 22 iunie 2025, Cluj-Napoca) se întregește cu alte două titluri care vor aduce în fața publicului artiști premiați, un cine-concert pentru întreaga familie și experiențe multimedia care îmbină cinematografia, arta și muzica: Steamboat Bill, Jr. și The Peasants. 
Acum 30 minute
12:00
O echipă de cercetători de la Universitatea din Pennsylvania, în colaborare cu oameni de știință finlandezi, a dezvoltat o gumă de mestecat cu proprietăți antivirale care ar putea bloca răspândirea mai multor virusuri, inclusiv COVID-19, herpes și gripă.
Acum o oră
11:40
Parlamentarii vor să modifice legislația pentru a proteja viitorii proprietari de neregulile dezvoltatorilor imobiliari.
11:30
Un nou studiu sugerează că un test salivar făcut acasă pare să aibă rezultate mai bune în ceea ce privește prezicerea riscului de cancer de prostată decât testul actual de sânge, potrivit The Guardian.
Acum 2 ore
11:10
Horoscop zilnic, 11 aprilie 2025: Racii se remarcă la muncă, Săgetătorii ies din zona de confort, iar Peștii trebuie să amâne semnarea unor contracte.
11:00
Aproape toate școlile din Anglia au interzis utilizarea telefoanelor mobile de către elevi, conform primului sondaj național realizat. Liderul celui mai mare sindicat al cadrelor didactice a solicitat o interdicție legală din cauza „impactului dăunător” al dispozitivelor asupra tinerilor.
10:50
Îți amintești de primul tău tatuaj? Sau poate doar cochetai cu ideea, cu ochii pe conturile de Instagram ale unor tipi plini de cerneală care arată de parcă s-au născut direct din sală.
10:50
Vremea în Capitală va fi rece cu vânt și ploi până sâmbătă dimineața, arată prognoza specială pentru București, emisă joi de ANM.
10:40
Meteorologii au emis joi o informare meteo de precipitații mixte, polei, ninsori la munte, intensificări ale vântului, brumă și îngheț la sol, valabil în toată țara de joi până sâmbătă dimineața, la ora 6.00.
10:40
Compania OpenAI a intentat un proces împotriva lui Elon Musk, acuzându-l că a desfășurat o „campanie nelegală de hărțuire" împotriva dezvoltatorului ChatGPT.
10:30
 Donald Trump a cerut miercuri Departamentului de Justiție să investigheze doi foști angajați din primul său mandat la Casa Albă, inclusiv unul pe care îl acuză de „trădare”. Măsura este una extrem de neobișnuită pentru un președinte american, potrivit AFP.
Acum 4 ore
10:10
Săptămâna 14–20 aprilie 2025 vine cu vești excelente pentru trei semne zodiacale care se pot bucura de o explozie de noroc, oportunități și creștere personală.
10:00
Persoanele de succes sunt adesea văzute ca fiind capabile să atingă obiective mărețe, să-și mențină echilibrul și să depășească obstacolele cu ușurință. Dar ce se află cu adevărat în spatele succesului lor?
10:00
Polițiștii prahoveni fac 11 percheziții domiciliare în municipiul Ploiești și în comunele Lipănești și Păulești, în cadrul unei anchete privind un furt de echipamente electronice și un generator cu un prejudiciu estimat la 100.000 de euro.
09:40
Dieta ketogenică sau dieta keto a devenit extrem de populară în ultimii ani, fiind recomandată de nutriționiști și celebrități deopotrivă.
09:30
Într-o lume în care totul pare că se poate cumpăra, influența, imaginea sau chiar tăcerea, demnitatea rămâne unul dintre puținele lucruri care nu pot fi vândute.
09:10
Ne place să credem că micile minciuni nu fac rău nimănui. Că sunt un soi de pansament social, rostite „pentru binele celuilalt”. Însă, în realitate, o minciună rămâne o minciună — iar în cuplu, aceste „scăpări” pot deveni adevărate bombe cu ceas.
09:00
România este, joi, sub alerte cod portocaliu și galben de vânt, ninsori viscolite, depuneri de zăpadă și vizibilitate redusă.
08:50
Săptămâna 14–20 aprilie 2025 vine cu o energie proaspătă pentru viața sentimentală a cinci semne zodiacale, care, în sfârșit, lasă în urmă confuzia și dezamăgirile aduse de primul sezon retrograd al anului.
08:50
Institutul Cultural Român din Londra organizează joi, 10 aprilie, un recital extraordinar în cadrul Seriei Concertelor Enescu, susținut de soprana Iulia Isaev, tenorul Alin Stoica și pianista Liana Mareș.
08:40
Andrew Tate a îndreptat o armă spre fața unei femei și i-a spus „vei face cum spun eu sau vei plăti din greu”, potrivit uneia dintre cele patru femei din Marea Britanie care îl dau în judecată pe influencer, informează BBC.
08:40
Un autoturism a fost complet distrus în urma unui accident rutier violent produs noaptea trecută în localitatea Priseaca din județul Dâmbovița, potrivit informațiilor furnizate de ISU Dâmbovița.
08:30
Un avion C-130 Hercules al Forțelor Aeriene Române a zburat miercuri în Gaza pentru a salva 18 pacienți palestinieni, majoritatea copii între o lună și 15 ani. Alături de cei 18 pacienți (dintre care 16 copii) au venit și 29 de membri de familie, toți având nevoie de îngrijiri medicale.
08:30
Acum, că tot am trecut cu bine în primăvară, vă propun întru desfătarea spiritului 9 titluri noi: romane recompensate cu premii prestigioase, ficțiuni istorice, jurnale frisonante, istorii-altfel ale omenirii. De toate pentru toți (lipsesc doar poetele și poeziile).
Acum 6 ore
08:10
Administrația Penitenciarelor pune în pericol viețile deținuților. Membru al echipei de control trimis acasă pentru că punea întrebări incomode
07:50
Aleșii spun că, prin adoptarea acestui proiect de lege, vor putea beneficia de noile porțiuni înnisipate de pe litoralul românesc și turiștii, și operatorii din turism
07:30
USR și-a „aruncat” pe scări propriul candidat și totodată șef de partid. Odată cu retragerea sprijinului politic pentru Elena Lasconi, autorii demersului au anunțat că i-au tăiat și finanțarea campaniei, pentru ca banii să ajungă în campania lui Nicușor Dan
07:10
Pe frontul din Ucraina, operațiunile ofensive ale armatei ruse s-au intensificat. Deși nu este clar încă dacă acesta este începutul unei ofensive majore de primăvară, asupra căreia Ucraina avertizează de ceva vreme, ultimele acțiuni ale unităților rusești sugerează că liderul de la Kremlin nu se sinchisește prea tare de apelurile șefului Casei Albe pentru o încetare, fie și temporară, a focului.
06:50
BERLIN – Au trecut doar două luni și jumătate de când Donald Trump s-a întors la Casa Albă, dar lumea s-a schimbat deja în mod fundamental.
06:30
Astăzi, la „Dicționar”, vă propunem un nume, un alint mai degrabă, cunoscut în București grație a două instituții: un spital și o biserică (Colțea). În plus, un nume de stradă - Doamnei -, și o punte - Puntea lui Caragea.
Acum 8 ore
06:10
​​​​​​​Iată o dilemă de actualitate, dilemă pe care vom încerca s-o rezolvăm cu ajutorul reputaților psihoterapeuți Hal Arkowitz și Scott O. Lilienfeld, autori ai studiului „Adevăruri și mituri despre sănătatea mentală” (Editura Lifestyle, 2024).
Acum 12 ore
01:10
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia susţine participarea scriitorului Mircea Cărtărescu, în calitate de autor român contemporan cu reputaţie internaţională şi reprezentant al literaturii române, la serata literară „Più libri più liberiˮ - Târgul naţional al editurilor mici şi mijlocii de la Roma, organizată la Teatrino di Palazzo Grassi al The Pinault Collection.
00:50
00:30
Joi, 10 aprilie 2025, aduce o schimbare de direcție pentru cinci semne zodiacale care, până acum, s-au confruntat cu provocări emoționale sau relaționale.
00:20
Vârsta de pensionare din sistemul judiciar crește cu șase luni pe an. Cuantumul pensiei de serviciu scade de la 80% la 65%
00:00
Un tânăr de 28 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie a Tribunalului Cluj, fiind acuzat că a vândut droguri cu sume cuprinse între 70 și 100 de lei pentru un gram.
9 aprilie 2025
23:40
Căsătoria este un motiv de sărbătoare, însă un nou studiu evidențiază un potențial dezavantaj surprinzător al mariajului: poate crește semnificativ riscul de demență.
23:30
Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a comentat miercuri, la Antena 3 CNN, despre retragerea sprijinului USR pentru Elena Lasconi în cursa la prezidențiale, calificând decizia drept o „trădare meschină și urâtă” și un episod rușinos pentru scena politică românească.
Acum 24 ore
23:20
Preşedintele interimar Ilie Bolojan consideră că magistraţii nu ar trebui să se mai pensioneze la 47 sau 50 de ani, când sunt la maturitatea vârstei profesionale.
23:20
Președintele francez Emmanuel Macron susține că Franța ar putea recunoaște statul palestinian în luna iunie.
23:10
O tânără de 19 ani este căutată de polițiștii din Dolj după ce ar fi furat 23.000 euro și 7500 lire sterline din locuința unui bărbat de 28 de ani, unde ar fi mers în vizită.
23:00
DIICOT semnalează o creștere îngrijorătoare a cazurilor de copii care sunt manipulați în mediul virtual de către persoane ce le câștigă încrederea, pretinzând că sunt de aceeași vârstă sau persoane cunoscute.
23:00
Regele Carol al III-lea și Regina Camilla s-au întâlnit miercuri cu Papa Francisc. Cuplul regal se află în Italia, într-o vizită de trei zile. Papa se reface după o dublă pneumonie care i-a pus viața în pericol.
22:40
Un nou trend care se extinde printre adulți este dormitul cu jucării de pluș. Specialiștii spun că acest obicei este benefic pentru sănătatea mintală și calitatea somnului, potrivit CNN.
22:40
Un oficial panamez a declarat miercuri că autoritățile americane recunosc suveranitatea statului Panama asupra canalului Panama. Declarația a fost făcută la finalul vizitei pe care Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a făcut-o în Panama.
22:30
Experții în nutriție cred că aceste ceaiuri sunt unele dintre cele mai bune pentru îmbunătățirea calității somnului. Unele ceaiuri care favorizează somnul, recomandate de dieteticieni, includ mușețel, coajă de magnolie și ceai de floarea pasiunii. Aceste ceaiuri nu numai că ajută la somn, dar pot sprijini digestia, hidratarea și au anumite beneficii pentru sănătatea mintală.
22:10
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că cel puțin 155 de chinezi luptă de partea rușilor împotriva Ucrainei. Zelenski a dezvăluit marți că armata ucraineană a capturat pe front doi chinezi.
22:00
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, militează pentru o reformă a serviciilor secrete. Cred ca anul trecut era loc de mai bine, a spus Bolojan referindu-se la activitatea serviciilor românești înainte de alegerile anulate.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.