Audi păstrează automobilele în porturile americane din cauza tarifelor

Profit.ro, 7 aprilie 2025 16:40

Constructorul auto german Audi a anunțat că a decis să păstreze în porturile americane automobilele sale care au ajuns acolo după data de 2 aprilie, când președintele Donald Trump a anunțat tarife de 25% la toate automobilele importate, transmite Reuters.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Profit.ro

Acum 30 minute
22:00
Membrii comisiilor de selecție și nominalizare nu se vor putea afla în raporturi juridice de coordonare sau subordonare ierarhică cu candidații înscriși la procedura de selecție și nominalizare, conform unei ordonanțe de urgență pregătite de Guvern pentru a respecta condițiile solicitate de Comisia Europeană privind managementul corportativ al companiilor de stat.
Acum o oră
21:30
Comisia Europeană a propus impunerea unor tarife de retorsiune de 25% pentru o serie de produse americane.
21:20
În timp ce țările din întreaga lume se străduiesc să negocieze concesii în urma escaladării de către președintele american Donald Trump, săptămâna trecută, a unui război comercial global, China a adoptat o tactică diferită, scrie CNN.
Acum 2 ore
21:00
Situația actuală este una foarte complicată economic, riscul de recesiune a crescut semnificativ și este posibil să avem în România o recesiune, ușoară, în acest an.
21:00
„A Minecraft Movie” s-a ridicat la un nivel superior la box office, strângând 157 de milioane de dolari în weekendul de debut. Nu este doar cel mai profitabil debut intern al anului, ci și cel mai bun din istorie pentru o adaptare a unui joc video, scrie Variety.
20:40
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, asigură la acest moment aproape jumătate din producția de energie electrică a țării.
20:20
Mercedes-Benz, afacerea cu autoturisme și vehicule comerciale ușoare, nu a reușit să se redreseze în primul trimestru al acestui an și a raportat o scădere generală de 7 procente, în intervalul ianuarie – martie. Pe segmentul de electrice, derapajul a fost chiar dublu și reprezintă un semnal de alarmă pentru constructorul german premium, în condițiile în care rivalii de la BMW cresc constant pe acest segment.
Acum 4 ore
20:00
19:50
Investitorii se îndreaptă spre active de refugiu sigur după ce președintele american Donald Trump a bulversat piețele financiare din întreaga lume prin taxele vamale pe care le-a anunțat, iar unii dintre ei își îndreaptă atenția către yenul japonez și francul elvețian, precum și obligațiuni, transmite televiziunea financiară CNBC.
19:30
Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, a redus prețurile țițeiului pentru clienții din Asia, destinat livrărilor din luna mai, la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni. Decizia vine la scurt timp după anunțul surprinzător, de joi, al grupului OPEC+, privind creșterea producției de petrol, transmite Reuters.
19:10
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor CEC Bank a aprobat majorarea capitalului social al CEC Bank cu suma de 1 miliard de lei, prin subscrierea de către Ministerul Finanțelor, în calitate de acționar unic.
19:00
Galațiul devine exemplu de bună practică în administrația locală, cu investiții de peste 500 de milioane de euro atrase în ultimii ani, strategii clare de dezvoltare și o viziune coerentă care îmbină infrastructura, educația, mobilitatea și digitalizarea. Acestea au fost temele centrale ale discuției din cadrul emisiunii Smart City România: Ghidul Orașelor Inteligente, unde invitatul special a fost primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, alături de Eduard Dumitrașcu, președintele ARSC, și moderatorul Constantin Rudnițchi.
18:50
Compania IT americană HP subliniază utilizarea tot mai frecventă a testelor false de verificare CAPTCHA în cadrul campaniilor de hacking, potrivit unui raport.
18:20
Gigantul american Coca-Cola relansareză campaniei „Share a Coke”.
Acum 6 ore
18:00
Vicepreședintele departamentului de inginerie software de la Tesla, David Lau, le-a spus oamenilor din cadrul companiei că se retrage, potrivit unor persoane familiare cu problema, citate de Bloomberg, preluată de Reuters.
17:40
NTT DATA Romania, alături de Inspectoratul Școlar Județean Brașov și Inspectoratul de Poliție Județean Brașov anunță semnarea unui protocol pentru promovarea programului ”Jungla Digitală” în școlile din județ. Copiii vor învăța despre cum să se ferească de pericolele din mediul online, prin modulele de curs dezvoltate de experții în securitate ai NTT DATA Romania.
17:40
Gigantul chinez al automobilelor electrice BYD a lansat marca premium Denza în Europa.
17:40
Președintele american, Donald Trump, a criticat din nou Europa.
17:30
17:10
Wall Street deschide din nou în scădere, iar S&P 500 intră în teritoriul „bear market”
17:10
Astăzi este cea mai proastă zi pe Bursa din Hong Kong din ultimii 28 de ani
16:50
Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, și primarul comunei Odoreu, Dumitru Pop, din județul Satu Mare, au anunțat semnarea unui contract de 24 de milioane de euro pentru construirea unui aquapark din fonduri europene, care va funcționa cu apă geotermală.
16:40
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Uniunea Europeană este pregătită să negocieze cu Statele Unite pentru a ajunge la un acord în privința taxelor, dar, în același timp, pregătește măsuri pentru a-și apăra interesele, relatează agenția EFE.
16:40
Constructorul auto german Audi a anunțat că a decis să păstreze în porturile americane automobilele sale care au ajuns acolo după data de 2 aprilie, când președintele Donald Trump a anunțat tarife de 25% la toate automobilele importate, transmite Reuters.
16:40
Miliardarul Bill Ackman, manager de fonduri care a sprijinit candidatura lui Donald Trump la alegerile prezidențiale, transmite acum un avertisment dur.
16:20
Furnizorul global de servicii IT Sigma Software Group a deschis un hub de inginerie în România. Această mișcare se aliniază cu strategia de creștere globală a companiei, consolidându-și acoperirea în Europa.
Acum 8 ore
16:00
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), conduși de Cristian Popescu-Piedone, au declanșat contrale la firme din sectoarele 1, 5 și 6 din Capitală.
15:50
Elon Musk, care conduce și Departamentul american pentru Eficiență Guvernamentală (DOGE), distribuie un videoclip surprinzător, din care ar putea să rezulte că este împotriva războiului comercial agresiv declanșat de președintele american, Donald Trump.
15:40
România va avea Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere, proiectul de lege fiind promulgat acum de președinte.
15:40
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a finalizat licitația de contractare a lucrărilor de construire a unei instalații de stocare de curent electric la parcul său eolian Crucea Nord din Dobrogea, cu putere instalată de 108 MW, pe care l-a preluat în urmă cu circa 4 ani de la grupul german STEAG, contra sumei de 130 milioane euro.
15:40
România aduce din Indonezia, încă din vara acestui an, sute de educatoare și îngrijitoare.
15:30
Kremlinul a declarat că nu va exista nicio încetare a focului cu Ucraina până când nu vor fi rezolvate problemele care stârnesc preocuparea Rusiei, subliniind în același timp că există o înțelegere comună între Rusia și SUA pentru continuarea contactelor între cele două părți, relatează EFE, Reuters și Interfax.
15:30
Românii pot investi începând de astăzi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, cu dobânzi anuale de 6,60%, 7,30% și, respectiv, 7,60%.
15:20
Banca Națională a României a menținut dobânda cheie nemodificată la 6,5% pe an, în linie cu așteptările analiștilor, citând riscuri în creștere din perspectiva prețurilor la energie și alimente, în contextul expirării plafonărilor, precum și din măsurile comerciale luate de statele dezvoltate, care se adaugă riscurilor fiscale-bugetare existente.
15:20
Guvernul Turciei a decis luni să suspende, temporar, exporturile de lămâi, începând din 8 aprilie, din cauza condițiilor meteo nefavorabile și a necesității de a asigura aprovizionarea pieței interne, informează publicația Daily Sabah
15:10
În spitalele din SUA există o epidemie care se răspândește pe ascuns, o bacterie care circulă netulburată de la o suprafață la alta, rămânând „neobservată săptămâni întregi până când infectează un pacient”, și care se răspândește „de peste trei ori mai mult decât se credea” până acum. Are dimensiunile unei invazii descrierea făcută de un studiu american asupra C. diff, cu numele complet Clostridium difficult, agentul patogen responsabil de una dintre cele mai frecvente și contagioase infecții nosocomiale, relatează Rai, citată de Rador Radio România.
14:40
Aproximativ 9.500 de miliarde de dolari au fost șterse de pe bursele mondiale în trei zile de vânzări masive după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat noi taxe comerciale asupra prietenilor, dușmanilor dar și a pinguinilor care trăiesc pe insule vulcanice sterpe și nelocuite de lângă Antarctica, potrivit calculelor agenției Bloomberg, citate de The Guardian.
14:40
Foxconn, cel mai mare producător de electronice la comandă din lume, a raportat cele mai mari venituri din istoria companiei pentru primul trimestru, impulsionate de cererea puternică pentru produse bazate pe inteligență artificială. Totodată, compania a avertizat că va trebui să monitorizeze îndeaproape situația geopolitică globală, transmite Reuters.
14:20
Președintele american Donald Trump a declarat că guvernele străine ar trebui să plătească „o mulțime de bani” pentru a ridica tarifele radicale pe care le-a caracterizat drept „medicamente”, în timp ce piețele financiare semnalează o altă săptămână de pierderi abrupte.
Acum 12 ore
13:50
Stefanini Group, companie globală din domeniul tehnologiei care oferă soluții de inovare și transformare digitală, investește până în 2027, la nivel internațional, 350 de milioane de euro în fuziuni, achiziții și Inteligență Artificială. De-a lungul celor 37 de ani de la lansare, grupul Stefanini a realizat aproximativ 40 de achiziții la nivel global.
13:40
Grupul american Greenbrier închide fabrica din Arad.
13:40
13:30
Emil Ivănescu, Președinte al Ordinului Arhitecților din România (OAR) – Filiala București, a subliniat, într-o discuție recentă în emisiunea Legile Afacerilor despre viitorul arhitecturii și al construcțiilor în România, câteva direcții esențiale în evoluția acestui domeniu crucial pentru dezvoltarea urbanistică a țării. Una dintre principalele probleme semnalate: achizițiile publice în construcții și prețul cel mai mic în atribuirea contractelor de lucrări publice.
13:30
România are aproximativ patru milioane de persoane inactive economic, respectiv fără loc de muncă și care nu caută activ angajare, arată datele unui studiu realizat de o platformă online pentru locuri de muncă.
13:30
Medima continuă extinderea națională și inaugurează cea de-a 23-a clinică din rețea, aflată în Vaslui, strada Ștefan cel Mare, nr. 275a, oferind acces la servicii avansate de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN) și tomografie computerizată (CT).
13:20
Banca Națională a României (BNR) a anunțat luni un curs de referință de 4,9774 lei pentru un euro, de la un curs de 4,9770 lei înregistrat vineri.
13:20
Prețul țițeiul a scăzut, ceea ce înseamnă carburanți mai ieftini și pentru șoferii din România.
13:20
În ultimii ani, amenzile aplicate de autoritățile Antifraudă au fost în mare parte rezultatul contravențiilor legate de Ro E-Transport. Anul 2024 a fost unul deosebit de frustrant pentru contribuabilii corecți, care fie întârziau emiterea codului UIT, fie nu completau corect numărul de înmatriculare al vehiculului. Această situație a creat o problemă amplificată de ANAF, care a beneficiat de pe urma unei reglementări defectuoase, care ulterior s-a desființat prin intervenția instanțelor și schimbarea legislației. În acest context, Luisiana Dobrinescu, Managing Partner la Dobrinescu Dobrev SCA, a împărtășit cu legalmarketing.ro opiniile sale referitoare la aceste măsuri și eficiența organelor Antifraudă.
13:20
Recunoașterea validează inovația și excelența juridică în tranzacții multi-jurisdicționale
13:20
Emil Ivănescu, Președinte al Ordinului Arhitecților din România (OAR) – Filiala București, a subliniat, într-o discuție recentă în emisiunea Legile Afacerilor despre viitorul arhitecturii și al construcțiilor în România, câteva direcții esențiale în evoluția acestui domeniu crucial pentru dezvoltarea urbanistică a țării. Una dintre principalele probleme semnalate: achizițiile publice în construcții și prețul cel mai mic în atribuirea contractelor de lucrări publice.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.