Un judecător numit chiar de Trump îl obligă să reprimească AP la Casa Albă

SportMedia, 9 aprilie 2025 07:50

Un judecător federal a decis ca Associated Press (AP) trebuie reprimită în grupul de presă de la Casa Albă, după ce președintele Donald Trump a interzis agenției de știri americane să participe la evenimentele din cadrul administrației. Motivul invocat de Trump în februarie a fost că agenția nu vrea să scrie „Golful Americii” în loc … The post Un judecător numit chiar de Trump îl obligă să reprimească AP la Casa Albă appeared first on spotmedia.ro.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de SportMedia

Acum 2 ore
20:20
Crin Antonescu a făcut declarația pe care a dat-o Securității în anul 1988, referitoare la prietenul său Ștefan Costache, document pe care l-a obținut în urma unei solicitări adresate CNSAS. Antonescu a precizat că a formulat cererea către CNSAS cu o zi înainte, după ce a aflat despre existența acestui document, iar instituția i-a pus … The post Crin Antonescu a prezentat declarația dată la Securitate despre un prieten appeared first on spotmedia.ro.
20:20
Intensificarea tensiunilor comerciale și modificările de amploare în sistemul comercial mondial vor declanșa o înrăutățire a previziunilor economice ale Fondului Monetar Internațional (FMI), dar cu toate acestea nu se preconizează o recesiune globală, a declarat joi directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, transmite Reuters. Raportul World Economic Outlook (WEO) va fi publicat cu prilejul reuniunilor … The post FMI își revizuiește prognozele din cauza lui Trump: Când giganții se ciocnesc, țările mici sunt prinse și ele de curenți appeared first on spotmedia.ro.
20:20
Deputaţii Iulian Bulai şi Oana Murariu au trimis o sesizare comisarului pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei, Michael O’Flaherty, pe tema limitării libertăţii de exprimare în România, în contextul alegerilor prezidenţiale din luna mai, ca urmare a deciziei Autorităţii Electorale Permanente (AEP) de a interzice membrilor de partid să-şi exprime alte opţiuni politice decât … The post USR sesizează comisarul pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei pentru ghidul AEP privind propaganda politică appeared first on spotmedia.ro.
Acum 4 ore
18:10
Vremea se anunță mai caldă decât media obișnuită pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor țării, în timpul sărbătorilor pascale. Chiar dacă temperaturile vor fi generoase, cerul va fi variabil și, în special în noaptea de Înviere, sunt posibile averse scurte de ploaie și descărcări electrice în unele zone, potrivit meteorologului ANM Alina Șerban. „Se pare … The post Paște cu vreme caldă, dar instabilă. Posibile ploi scurte în noaptea de Înviere appeared first on spotmedia.ro.
18:10
Lesia Tsurenko (35 de ani și 259 WTA) face acuzații grave la adresa WTA și a fostului sef al circuitului feminin de tenis, Steve Simon. Jucătoarea ucrineancă a dezvăluit într-o postare pe rețelele sociale că intentionează să-l dea în judecată pe Steve Simon, fost șef al WTA, pentru abuz mintal. Tsurenko a explicat că totul … The post Lesia Tsurenko, scrisoare publică plină de acuze la adresa WTA appeared first on spotmedia.ro.
18:10
O amplă acțiune coordonată de Parchetul European (EPPO), cu sprijinul Europol și Eurojust, a dus la destructurarea unei rețele criminale transfrontaliere care importa ilegal în Europa mașini grav avariate din Statele Unite. Peste 1.000 de polițiști, vameși și inspectori fiscali au efectuat aproximativ 200 de percheziții în zece țări, printre care România, Germania, Lituania și … The post Afaceri murdare cu mașini „ca noi”: Cum au ajuns pe șoselele din România rable de la „Dezmembrări” din SUA appeared first on spotmedia.ro.
18:10
Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, și-a asigurat viitorul la club prin semnarea unui contract pe doi ani de zile, conform DPA. Fundașul din Țările de Jos a urmat exemplul lui Mohamed Salah prin semnarea prelungirii contractuale cu Liverpool, cu doar câteva luni înainte ca actuala sa înțelegere să expire. ”Sunt foarte … The post Virgil van Dijk a semnat un nou contract appeared first on spotmedia.ro.
18:10
Curtea de Apel Bucureşti a decis astăzi în favoarea Elenei Lasconi, confirmând că este preşedintele în funcţie al USR şi singurul reprezentant legal al partidului în faţa instituţiilor publice. În acest context, instanţa a constatat nulitatea contestaţiei USR împotriva deciziei BEC care interzicea partidului să îi facă campanie lui Nicuşor Dan, a precizat Lasconi. „Am … The post Lasconi câștigă la tribunal: USR nu îi poate face campanie lui Nicușor Dan appeared first on spotmedia.ro.
Acum 6 ore
16:10
Parlamentarii S.O.S. România au depus la Parlament un proiect de lege prin care propun ca Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului – 4 februarie – să fie inclusă în lista sărbătorilor legale nelucrătoare. Potrivit proiectului, se include în Codul Muncii ziua de 4 februarie, Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului, în lista sărbătorilor legale nelucrătoare. … The post Propunere pentru o nouă zi liberă legal – de ce 4 februarie appeared first on spotmedia.ro.
16:10
Serena Williams, marea campioană americană, a spus vizavi de cazul de dopaj al italianului Jannik Sinner că într-o situație identică ea ar fi fost deposedată de titlurile de Grand Slam și ar fi primit o suspendare de 20 de ani, scrie DPA. Sinner, lider detașat al ATP în pofida unei suspendări de trei luni, urmează … The post Serena Williams, despre cazul de dopaj al lui Jannik Sinner: „Eu aș fi fost suspendată 20 de ani” appeared first on spotmedia.ro.
16:10
Al treilea cadru medical a murit la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Este vorba despre un brancardier de 54 de ani, care a suferit un infarct, în noaptea de marți spre miercuri, la scurt timp după ce a ieşit din tură şi nu a mai putut fi salvat. Moartea sa vine după ce doi medici … The post Încă o moarte subită la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Conducerea susține că nu e vorba de suprasolicitare appeared first on spotmedia.ro.
16:10
Ungaria și Slovacia au sugerat că focarele în curs de desfășurare ale febrei aftoase (FMD) – o boală animală extrem de infecțioasă – ar putea fi legate de un act de bioterorism, deși nu au prezentat nicio dovadă științifică în sprijinul acestei afirmații. Autoritățile ungare au detectat un caz de FMD la începutul lunii martie, … The post Bioterorism? Ungaria și Slovacia avansează o teorie neconfirmată privind focarele de febră aftoasă appeared first on spotmedia.ro.
16:10
CFR Cluj are o certitudine în privința lui Louis Munteanu (22 de ani), atacantul echipei, golgheterul Superligii. Louis Munteanu nu a mai marcat în ultimele etape, de la tensiunile privind neconvocarea sa la echipa națională pentru acțiunea din martie, dar Cristi Balaj nu crede că l-au afectat criticile pe atacant. Balaj consideră că lui Louis … The post Certitudinea pe care o are CFR Cluj în privința lui Louis Munteanu appeared first on spotmedia.ro.
16:10
O rețea infracțională de amploare, cu activitate în Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă, a fost destructurată recent cu sprijinul Poliției Române și al Europol. Gruparea este acuzată că a indus în eroare cetățeni din mai multe țări europene, convingându-i, prin reclame înșelătoare și site-uri manipulatoare, să cumpere suplimente alimentare neautorizate sau expirate, renunțând astfel … The post Escrocherie cu medicamente neautorizate: sute de victime convinse să renunțe la tratamentele medicale appeared first on spotmedia.ro.
Acum 8 ore
14:10
Un bărbat care timp de 11 ani a practicat în fals avocatura a fost prins și plasat sub control judiciar. Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila a dispus, miercuri, reținerea falsulului avocat pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități. În perioada 2014 – 2025, la diferite intervale de timp, … The post 11 ani de minciună în sala de judecată: Fals avocat, prins în sfârșit appeared first on spotmedia.ro.
14:10
FCSB este așteptată să dea răspunsul final în privința unui transfer care va costa 250.000 de euro. Prin vocea lui Cornel Șfaițer, președintele clubului, Poli Iași a dezvăluit că încă așteaptă un răspuns final de la FCSB pentru Andrei Gheorghiță (22 de ani), împrumutat la echipa bucureșteană. Șfaițer a spus că, pentru moment, FCSB nu … The post FCSB, așteptată să dea răspunsul final în privința unui transfer de 250.000 de euro appeared first on spotmedia.ro.
14:10
Directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Tulcea a fost arestat preventiv, după ce ar fi cerut 50.000 de euro mită de la o firmă. Din aceşti bani a primit 25.000 de euro în decembrie şi a fost prins în flagrant delict, marţi, când a mai primit încă 11.000 euro. Procurorii … The post A cerut 50.000 de euro și a fost prins cu banii în mână: Directorul DSVSA Tulcea, arestat appeared first on spotmedia.ro.
14:10
Fostul fotbalist Adrian Ilie a făcut o declarație fără menajamente la adresa lui Octavian Popescu (22 de ani). Revenit după accidentare, Octavian Popescu a jucat o repriză în meciul Universitatea Craiova – FCSB 0-0, dar nu a reușit nimic notabil. Prestația sa l-a făcut pe Adrian Ilie să spună despre el că „acum nu joacă … The post Adrian Ilie face o declarație fără menajamente la adresa lui Octavian Popescu appeared first on spotmedia.ro.
14:10
Secretarul pentru Securitate Internă al SUA, Kristi Noem, a transmis o scrisoare dură conducerii Universității Harvard, amenințând că instituția ar putea pierde certificarea necesară pentru a accepta studenți străini dacă nu transmite, până pe 30 aprilie, informații detaliate privind presupuse „activități ilegale și violente” ale acestora. Potrivit datelor universității, Harvard are 6.793 de studenți internaționali, … The post Harvard, sancționată cu tăierea a 2,7 miliarde de dolari și amenințată că nu va mai putea primi studenți străini appeared first on spotmedia.ro.
Acum 12 ore
12:10
Agenția Spațială Europeană (ESA) lucrează împreună cu Uniunea Europeană (UE) la un plan pentru a desfășura o rețea de sateliți de recunoaștere militară, cu un buget total estimat la 21 de miliarde de euro, potrivit declarațiilor făcute de directorul general al agenției, Josef Aschbacher. Războiul din Ucraina și disputele geopolitice cu Statele Unite au pus capăt reticențelor … The post Buget de 21 de miliarde de euro pentru Agenția Spațială Europeană. Sunt vizate investiții într-o rețea de sateliți de recunoaștere militară appeared first on spotmedia.ro.
12:10
Guvernanții nu au învățat lecțiile crizei din 2009–2010 și nici din acordurile cu FMI care au adus atunci echilibru bugetar prin măsuri de austeritate. Acum, România se confruntă din nou cu dezechilibre profunde, în special în zona bugetară, iar corecția ar putea fi dură. „La noi nu a existat suficientă cugetare, nu a existat înțelepciune. … The post România se îndreaptă spre o nouă curbă de sacrificiu. Daniel Dăianu: „Nu am învățat nimic din greșelile trecutului” appeared first on spotmedia.ro.
12:10
Organizația Mondială a Comerțului susține că schimburile comerciale dintre SUA și China ar urma să se prăbușească cu 81%, iar tarifele impuse de Donald Trump vor frâna comerțul global în acest an, afectând negativ creșterea economică mondială. În cea mai recentă analiză a sistemului global de comerț, instituția cu sediul la Geneva afirmă că anterior … The post Avertisment sumbru de la cel mai înalt nivel: economia mondială, lovită în plin appeared first on spotmedia.ro.
12:10
Mikel Arteta, antrenorul lui Arsenal Londra, a salutat victoria (2-1) din deplasare cu Real Madrid și calificarea jucătorilor său în semifinalele Ligii Campionilor cu scorul general de 5-1, după două meciuri în care a fost net superioară campioanei Europei, scrie EFE. ”Nu știu dacă putem juca mai bine decât am făcut-o. Și nu doar pentru … The post Mikel Arteta, după ce Arsenal s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor: „Foarte mândru” appeared first on spotmedia.ro.
12:10
Zilele premergătoare Paștelui nu vin cu vești prea bune de la meteorologi. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică valabilă de miercuri, 17 aprilie, de ora 10:00, până joi, 18 aprilie, ora 23:00, care vizează intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică accentuată și cantități însemnate de precipitații. Totodată, meteorologii au emis trei avertizări … The post Vești proaste înainte de Paște: Meteorologii anunță ploi torențiale, vânt și grindină. Au fost emise trei coduri galbene appeared first on spotmedia.ro.
12:10
Șeful administrației prezidențiale de la Kiev, Andrii Iermak, ministrul de Externe, Andrii Sîbiga, și ministrul Apărării, Rustem Umerov, au ajuns miercuri, la Paris, pentru o serie de întâlniri bilaterale și multilaterale privind garanțiile de securitate pentru Ucraina. Vizita include și discuții cu oficiali americani aflați în prezent în Franța. „În cadrul vizitei sunt planificate o … The post Întâlnire crucială la Paris: Oficialii de top ai Ucrainei discută cu lideri europeni și americani appeared first on spotmedia.ro.
10:00
Răsturnare de situație în cazul lui Ianis Hagi (26 de ani), internaționalul român de la Rangers. Hagi Jr. își termină contractul cu Rangers în vară și este liber să-și decidă viitorul, care este „încă în aer”, după cum a anunțat chiar el. Scoțienii anunță o răsturnare de situație în privința lui Ianis, care va fi … The post Răsturnare de situație în cazul lui Ianis Hagi: Românul, chemat la negocieri appeared first on spotmedia.ro.
10:00
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă surprinzător de franțuzoaica Tiantsoa Rakotomanga Rajaonah, cu 6-2, 6-3, miercuri seara, în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Rouen (Franța), dotat cu premii totale de 239.212 euro. Jaqueline Cristian (26 ani, 66 WTA) s-a înclinat după o oră și 25 de minute în … The post Jaqueline Cristian, învinsă surprinzător la Rouen appeared first on spotmedia.ro.
10:00
O planetă gigantică aflată la 124 de ani lumină de Pământ a oferit cea mai puternică dovadă de până acum că viața extraterestră ar putea exista dincolo de sistemul nostru solar. Observațiile telescopului spațial James Webb asupra unei planete numite K2-18 b par să dezvăluie amprentele chimice a doi compuși despre care, pe Pământ, se … The post Descoperire revoluționară: Cea mai puternică dovadă de până acum privind viața pe o altă planetă appeared first on spotmedia.ro.
10:00
Oul este un produs alimentar cu valoare nutritivă remarcabilă, oferind organismului o serie semnificativă de beneficii. Oul asigură sațietate, conține vitamine, minerale și proteine care susțin colesterolul bun (HDL) și diminuează riscurile unui atac cerebral. Cum se consumă ouăle pentru a obține toate beneficiile nutritive? Cât se țin ouăle la fiert pentru cei care preferă … The post Cât se fierb ouăle pentru a nu crăpa? Sfaturi utile pentru evitarea greșelilor frecvente appeared first on spotmedia.ro.
10:00
Un nou apel telefonic interceptat, publicat de Serviciul de Informații Militare al Ucrainei (HUR), scoate la iveală starea de haos, lipsa de coordonare și colapsul lanțului de comandă din cadrul forțelor de ocupație ruse. În înregistrare, un comandant rus este surprins în timp ce urlă isteric la subordonații săi din cauza întârzierilor în desfășurarea unei … The post „Băieții mor și noi nu putem face nimic”. Un apel interceptat arată haosul din armata rusă appeared first on spotmedia.ro.
10:00
Presa din Gabon, țara natală a lui Aaron Boupendza, scoate la iveală detalii șocante din cazul morții fostului atacant de la Rapid. Varianta sinuciderii este luată în calcul de jurnaliștii din Gabon, care au aflat că Boupendza ceruse ajutorul unui psiholog. Aflat în China la Zheijang FC, după ce a plecat de la Rapid, Aaron … The post Presa din Gabon dezvăluie detalii din cazul morții lui Aaron Boupendza: „A cerut ajutorul unui psiholog” appeared first on spotmedia.ro.
10:00
Tudor Duma, zis Maru (21 de ani), a fost reţinut, miercuri noapte, în cazul decesului unui tânăr de 20 de ani (Rareş), care s-a drogat în locuinţa sa şi agoniza în timp ce Duma făcea live-uri pe Tik Tok. Dealerul Maru este cel care i-ar fi dat droguri de mare risc şi apoi l-a filmat … The post Maru a fost reținut, după ce un tânăr de 20 de ani a murit drogat chiar la el acasă appeared first on spotmedia.ro.
Acum 24 ore
08:00
California a contestat, miercuri, în instanţă tarifele vamale ale lui Donald Trump, statul condus de democraţi considerând că preşedintele american nu le poate institui fără aprobarea Congresului. Guvernatorul Gavin Newsom a denunțat într-un videoclip postat pe platforma X „autoritatea unilaterală revendicată de administrația Trump de a impune cea mai mare creștere de taxe din istoria … The post California contestă în instanță tarifele vamale impuse de Trump appeared first on spotmedia.ro.
08:00
Ancheta Pentagonului privind scurgerile de informaţii se extinde, alţi doi oficiali au fost suspendaţi. O investigaţie a Pentagonului în legătură cu o scurgere de informaţii clasificate şi sensibile s-a extins, incluzând încă doi asistenţi ai secretarului Apărării, Pete Hegseth, şi ai adjunctului său, au declarat miercuri oficiali citaţi de Reuters. Anterior Dan Caldwell, consilier de … The post Criza de la vârful Pentagonului se adâncește: Alți doi oficiali suspendați în ancheta Signal appeared first on spotmedia.ro.
08:00
Mai pot fi credibile sondajele electorale, după eșecul lor total din campania prezidențială de astă-toamnă? Pot fi măsluite cercetările? Sau sunt făcute cu dedicație? Și mai ales ale cui sunt casele de sondare? CURS – Iosif Buble Cel mai favorabil sondaj pentru candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu, a fost dat publicității  de CURS, după datele … The post Caruselul sondajelor: cine pentru cine plătește? appeared first on spotmedia.ro.
08:00
În ziua 1149 avem un nou atac cu drone al ruşilor, de data asta la Dnipro, în estul Ucrainei. Cel puţin trei persoane au murit, iar guvernatorul local Sergii Lisak spune că „ruşii au ucis o fetiţă la Dnipro”. A doua victimă a fost „o femeie în vârstă”. Case, maşini şi clădiri oficiale au fost … The post Ziua 1149 – Rușii au ucis o fetiță la Dnipro (Foto&Video). Putin îl laudă pe Musk. Polonia îi răspunde șefului spionilor Moscovei appeared first on spotmedia.ro.
08:00
Într-o lume în care tehnologia avansează rapid, companiile care ignoră digitalizarea se expun unui mare risc: acela de a rămâne în urmă, pierzând astfel teren prețios în fața concurenței. Digitalizarea nu este doar o simplă actualizare; este o transformare care eficientizează procesele interne și redefinește modul în care interacționezi cu clienții. În continuare, vei descoperi … The post Importanța digitalizării afacerii pentru a rămâne competitiv pe piață appeared first on spotmedia.ro.
04:00
Într-o lume tot mai interconectată, unde și ratele de vaccinare sunt tot mai mici, bolile infecţioase reprezintă o ameninţare din ce în ce mai mare, aşa cum au demonstrat pandemia de coronavirus şi focarele de gripă aviară (H1N1, H5N1), SARS, Ebola şi Zika. Încercând să preîntâmpine alte pandemii sau simple infectări, oamenii de știință au … The post A fost testată cu succes guma de mestecat care te ferește de virusuri și ar putea preveni o nouă pandemie appeared first on spotmedia.ro.
04:00
O nouă pastilă de slăbit, aflată în fază de testare în cadrul NHS, în Marea Britanie, ar putea deveni o alternativă revoluționară la metodele de slăbit, inclusiv Ozempic. Denumită Sirona, această capsulă conține un amestec de geluri care, odată ingerată dimineața, cu un pahar de apă, se extinde în stomac în doar 30 de minute, oferind rapid … The post Noua pastilă de slăbire aflată în teste, cu rezultat chiar mai bun decât Ozempic appeared first on spotmedia.ro.
04:00
Elena Lasconi poate juca un rol determinant în cursă, dacă smulge din votul suveranist și face în așa fel încât Simion să nu se califice în finală; dacă nu, nu merită să-și strice reputația politică, într-o campanie în care Sistemul, Soros și șuvița lui Trump sunt mai importante decât bugetul pentru apărare și cultural între … The post Îl scoate Lasconi pe Simion din cursă? Scenariul în care candidatura ar merita Interviu video appeared first on spotmedia.ro.
04:00
Vladimir Putin, atunci când a aprobat atacul cu rachete balistice asupra orașului Sumî, din estul Ucrainei, în ziua de Florii, știa foarte bine ce face. Era 10.15 dimineața, iar oamenii se îndreptau spre biserici într-o zi însorită de primăvară. Ulterior, oficialii de la Kremlin au negat că ar fi vizat civili, dar reacția a venit … The post Pacea lui Trump întețește războiul. Un eșec sângeros appeared first on spotmedia.ro.
04:00
Pragmatismul politic total lipsit de moralitate are întotdeauna efect de bumerang. Pentru că tot ceea ce este grosier și ostentativ nedrept provoacă victimizarea, poate cel mai eficient combustibil electoral. Mulți spun că Donald Trump a câștigat alegerile în ziua când glonțul i-a șters urechea, ca urmare a valului de emoție creat în jurul victimei unui atac … The post Bumerangul appeared first on spotmedia.ro.
02:00
Președintele american Donald Trump vrea să echilibreze deficitele comerciale ale Statelor Unite. Dar nu o poate face fără un domeniu pe care îl disprețuiește. Trump susține că vrea să reducă deficitul comercial al SUA. Cu toate acestea, el distruge unul dintre cele mai puternice exporturi americane. Care este cel mai competitiv export al Americii? Ei … The post Cum distruge Trump unul dintre cele mai puternice exporturi ale Americii appeared first on spotmedia.ro.
16 aprilie 2025
23:50
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a dat în judecată Ministerul Apărării și a atacat autorizația de construire pentru un hotel cu circuit închis, care ar urma să fie edificat în Drumul Taberei.„Ministerul Apărării și-a dat singur autorizație de construire pentru terenul de vizavi de parc, în Drumul Taberei. Am avut niște discuții cu ceva generali … The post Primarul Ciucu a dat în judecată MApN, care vrea să-și facă hotel cu circuit închis în Drumul Taberei appeared first on spotmedia.ro.
21:50
Noi evoluţii în scandalul Crin Antonescu şi Securitatea: PNL cere Parlamentului demiterea Germinei Nagâț, reprezentanta USR în CNSAS, iar candidatul solicită Consiliului toate documentele legate de dosarul său, pe care le va face publice. Crin Antonescu vrea ca toate documentele să fie publice Crin Antonescu a cerut miercuri CNSAS toate documentele legate de dosarul său … The post Scandalul Crin Antonescu și Securitatea – PNL cere demiterea Germinei Nagâț. Candidatul vrea să-și vadă dosarul appeared first on spotmedia.ro.
21:50
Universitatea din București solicită tuturor candidaților la Președinție să semneze o declarație în 8 puncte prin care să își exprime, printre altele, angajamentul pentru apartenenţa României la UE şi la NATO, dar și pentru Parteneriatul strategic cu Statele Unite. Potrivit universității, „o largă majoritate a românilor susține menținerea apartenenței României la Uniunea Europeană și la … The post Universitatea București solicită candidaților la prezidențiale să semneze o declarație în 8 puncte appeared first on spotmedia.ro.
21:50
Piața bursieră și dolarul american scad în tendem, iar istoria – deși limitată – sugerează că investitorii ar trebui să rămână vigilenți. „În ultimele trei luni, indicele S&P 500 și dolarul american au scăzut simultan, o evoluție rară și notabilă, având în vedere că, de obicei, dolarul se întărește în perioadele de aversiune la risc, … The post Criza Wall Street și a dolarului: ”Crucea morții” – Graficele care îi sperie pe investitori appeared first on spotmedia.ro.
21:50
Cel puțin 50 de persoane au murit și peste 100 sunt date dispărute după ce o barcă s-a răsturnat în urma unui incendiu izbucnit în nord-vestul Republicii Democrate Congo. Accidentul a avut loc târziu în noaptea de marți, pe fluviul Congo, în apropierea orașului Mbandaka. Potrivit autorităților, zeci de persoane au fost salvate, multe dintre … The post Tragedie pe fluviul Congo: Cel puțin 50 de morți și peste 100 de dispăruți appeared first on spotmedia.ro.
21:50
Urmăriți în direct pe SpotMedia.ro evoluția scorurilor în meciurile programate miercuri în manșa retur a sferturilor de finala din Liga Campionilor, de la ora 22:00. REAL MADRID – ARSENAL LONDRA 0-0 (0-3 în tur) Real Madrid: Courtois – Vazquez, Asencio, Rudiger, Alaba – Valverde, Tchouameni, Bellingham – Rodrygo, Mbappe, Vinicius Junior Rezerve: Fran Gonzalez, Mestre … The post LIVE Liga Campionilor: Real Madrid – Arsenal și Inter – Bayern appeared first on spotmedia.ro.
21:50
Horoscop zilnic pentru 17 aprilie 2025. The post Horoscop zilnic: 17 aprilie appeared first on spotmedia.ro.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.