Spații de joacă, zone de umbră și alte facilități pentru câini în grădină
Jurnalul.ro,
10 aprilie 2025 14:40
Amenajarea unei grădini pentru câini este una dintre cele mai bune investiții pe care le poți face ca stăpân de animal.
• • •
Alte ştiri de Jurnalul.ro
Acum 5 minute
11:40
Trafic intens pe Valea Prahovei, Valea Oltului și Autostrada A1, la începutul minivacanței de Paște # Jurnalul.ro
Circulația se desfășoară în coloane pe mai multe tronsoane din DN 1 Ploiești - Brașov, pe DN 7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu și pe Autostrada A1 Deva - Nădlac, vineri, la începutul minivacanței de Paște.
11:40
Există mai multe teorii cu privire la cel mai vechi alfabet din lume, pe baza descoperirilor de până acum.
Acum 15 minute
11:30
Avertisment MAE: Timpii de așteptare la frontiera bulgară vor fi crescuți în perioada mini-vacanțelor # Jurnalul.ro
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care intenționează să călătorească în Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Grecia sau Turcia în perioada mini-vacanțelor de Paște și 1 Mai, precum și pe durata întregului sezon estival.
11:30
Ucraina și Statele Unite au semnat joi un memorandum ca pas inițial către încheierea unui acord privind dezvoltarea resurselor minerale în Ucraina, a declarat Yulia Svyrydenko, prim-viceprim-ministru și ministru al Economiei din Ucraina.
Acum 30 minute
11:20
Un tragic accident rutier s-a produs în noaptea de joi spre vineri pe DN6, soldat cu moartea unei persoane și rănirea gravă a altor două. Mașina în care se aflau victimele a luat foc după impactul cu un camion.
Acum o oră
11:10
Alertă meteo: Cod galben de vânt puternic în Moldova și instabilitate atmosferică în mai multe zone # Jurnalul.ro
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri o informare meteorologică valabilă pentru aproape toată țara și o atenționare cod galben de vânt puternic pentru Moldova.
11:10
Vremea se răcește în București: temperaturi în scădere și posibile ploi de scurtă durată # Jurnalul.ro
Meteorologii anunță o ușoară răcire a vremii în Capitală pentru următoarele 24 de ore, însoțită de posibile averse și intensificări ale vântului.
11:10
Horoscop zilnic, 19 Aprilie 2025: Taurii strălucesc, Leii sunt atenți la reputație, iar Peștii învață lucruri noi # Jurnalul.ro
Horoscop zilnic, 19 Aprilie 2025: Racii sunt motivați, Fecioarele vindecă o rană veche, iar Capricornii se lasă purtați de emoții
11:00
Antonescu despre afirmația sa privind traficanții de droguri: „O declarație nefericită” # Jurnalul.ro
Crin Antonescu își exprimă regretul față de declarația făcută la Antena 3 privind traficanții de droguri, în cadrul unui interviu acordat RFI. Candidatul spunea că i-ar executa public pe traficanți, ca reacție la cazul tânărului de 20 de ani care a murit în urma unei supradoze.
11:00
Doi bărbați din Târgu Mureș, specializați în furturi din locuințe cu chei potrivite/mincinoase atât în România, cât și în alte state europene, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Suspecții au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să pătrundă în locuința unui chinez,
Acum 2 ore
10:40
Prognoza meteo pe o lună: Temperaturi peste normal și deficit de precipitații în mai multe regiuni # Jurnalul.ro
Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, prognoza pentru următoarea lună, cu vești mixte. Se anunță temperaturi peste normalul perioadei în mai multe regiuni, dar și deficit de precipitații în unele zone ale țării.
10:30
Într-o ediție spectaculoasă Te cunosc de undeva!, sâmbăta această, pe scenă va urca Smiley cu una dintre cele mai cunoscute piese din ultimul an! # Jurnalul.ro
Doar două zile rămase până la cea zecea ediție din sezonul cu numărul 21 al celui mai longeviv show al transformărilor din țară, Te cunosc de undeva!.
10:10
O femeie de 41 de ani din Rodna a fost rănită vineri după ce a pierdut controlul volanului, a lovit două mașini parcate și s-a răsturnat cu autoturismul pe o stradă din Bistrița. Etilotestul a indicat o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
10:10
Paștele este cea mai importantă sărbătoare creștină iar în Vinerea Mare are locș un ritual important.
10:00
Termenul are două sensuri principale, ambele cu profunde conotații religioase, legate de moarte, ritual, durere, dar și de nădejdea în Înviere.
Acum 4 ore
09:40
Paștele este un moment de reînnoire sufletească, de regăsire și de comuniune cu cei dragi. Fie că scrii un mesaj pe o felicitare, trimiți un SMS, un e-mail sau postezi pe rețelele sociale, o urare de Paște bine aleasă poate transmite exact emoția acestei sărbători.
09:30
Flori comestibile: 5 rețete spectaculoase care îți vor lăsa invitații cu gura căscată la masa de Paște # Jurnalul.ro
Un strop de culoare, un parfum delicat și o explozie de rafinament în bucătărie.
09:10
Pe 18 aprilie 2025, trei semne zodiacale intră într-o etapă de claritate, eficiență și progres financiar. Luna în Capricorn le oferă disciplina necesară pentru a vedea imaginea de ansamblu și a acționa cu determinare.
09:00
Cel puțin două persoane au fost ucise în atacul armat la Universitatea de Stat din Florida # Jurnalul.ro
Cel puțin două persoane au fost ucise și alte cinci au fost rănite în atacul armat petrecut la Universitatea de Stat din Florida (FSU) din Tallahassee.
08:50
Drojdia se folosește în produsele de panificație, îndeosebi la prepararea pâinii și a cozonacilor. Alegerea fiecărui tip de drogdie influențează gustul preparatului, dar și felul în care se comportă aluatul în timp ce dospește.
08:30
Alcoolul, în asociere cu mâncarea grasă, poate duce la pancreatite și colici biliare. 10 reguli pentru masa pascală
08:10
„Începe să iasă soarele și pentru noi”, a declarat fericit Răzvan Zăvăleanu, după ce Dinamo a câștigat definitiv procesul cu Vasile Șiman. Apoi a mai venit o veste bună. Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Cseke Attila au semnat contractele de investiții pentru construirea „Noii Arene multifuncționale C.S. DINAMO București” .
07:50
Curtea de Apel a respins în bloc contestațiile „puciștilor”. USR nu poate face campanie pentru Nicușor Dan # Jurnalul.ro
Răsculații din USR, înfrânți în procesele cu BEC și Lasconi
Acum 6 ore
07:30
Turiștii români sunt deja în topul preferințelor unor țări precum Bulgaria, Grecia sau Turcia, pentru vacanțele de vară, pe litoral, dar și Ungaria „ne vânează”, după ce s-a constatat că românii sunt printre cei mai numeroși vizitatori ai țării vecine.
07:00
IGPR la munte și la mare. Poliția și-a luat bilete de avion de 15 milioane €: zboară și în Afganistan # Jurnalul.ro
Poliția Română „sparge” 15,4 milioane de euro pe zboruri externe. Cei mai mulți bani se duc pe recuperarea extrădaților
06:50
Tiluri calde, abia ieșite de sub teascul tiparniței vă propun: romane recompensate cu premii faimoase, jurnale, memorii, povești SF (și nu prea), istorii tulburătoare. Poftiți de luați lumină!
06:30
Dragii mei cu Jurnalul sub brat, vești bune pentru toți românii, dar mai ales pentru cititorii paginei 22. După cum știți, noi pe această pagină nu facem politică. Însă am inițiat o acțiune cu ocazia vizitei delegației de congresmeni americani pe tema „fără vize în America”.
06:00
De Paști, sărbătorim Învierea Domnului Iisus Hristos, parcurgând o serie lungă de ritualuri legate de rânduielile bisericești, dar și de tradițiile zonale care au origini mult mai vechi.
Acum 12 ore
01:50
Egalitate în primul battle Chefi la cuțite. Echipa lui Chef Orlando a pierdut un om, iar o altă concurentă a cedat sub presiunea competiției # Jurnalul.ro
Debut furtunos al battle-urilor sezonului 15 Chefi la cuțite: Chef Ștefan Popescu a folosit din prima confruntare una dintre cele mai puternice amulete, provocând discuții aprinse în platou.
01:30
Marele Premiu de Formula 1 al Arabiei Saudite se vede duminică, de la 20:00, ȋn direct pe Antena 3 CNN şi live în AntenaPLAY # Jurnalul.ro
Weekend de Sărbătoare, weekend în care toți fanii curselor de Formula 1 au motiv de bucurie! De vineri până duminică se desfășoară etapa din Arabia Saudită, iar cursa va începe în prima zi de Paște, de la ora 20:00, în direct pe Antena 3 CNN și în AntenaPLAY.
01:10
Sezonul România – Polonia: 4000 de vizitatori și 25 de articole în prima lună a expoziției „Un ochi râde, altul plânge”, cu lucrări din colecția Ovidiu Șandor # Jurnalul.ro
La o lună de la inaugurare, continuă să crească interesul publicului și al presei poloneze pentru expoziția „Un ochi râde, altul plânge. Arta românească în colecția Ovidiu Șandor”, unul dintre principalele evenimente ale Sezonului Cultural România–Polonia în 2025. 4 000 de persoane au vizitat expoziția în primele patru săptămâni, iar ecoul în presa poloneză este impresionant, cu peste 25 de recenzii, articole și preluări.
00:50
Vinerea Mare este singura zi fără Sfânta Liturghie – semn că Împăratul lumii e înmormântat.
00:30
După 4 luni grele de lecții, vin schimbări majore pentru aceste zodii, pe 18 aprilie 2025 # Jurnalul.ro
După un început de an intens și solicitant, patru zodii încep, în sfârșit, să se simtă din nou ele însele odată cu intrarea planetei Marte în Leu, pe 18 aprilie 2025.
00:10
După mai puțin de patru luni din acest an, administrațiile locale nu mai au cu ce să cofinanțeze proiectele europene sau naționale pe care le au în derulare. Fără bani pentru finalizarea proiectelor, municipalitățile trebuie să dea 5% din bugete pentru spitale
17 aprilie 2025
23:40
Regele Charles meditează asupra războiului, suferinţei şi eroismului în mesajul său de Paşte # Jurnalul.ro
Regele Charles al Marii Britanii meditează asupra războiului, suferinţei umane şi eroismului celor care îşi riscă viaţa pentru a-şi proteja semenii în mesajul său anual de Paşte transmis joi, informează Reuters.
23:20
Crin Antonescu spune că i-ar executa public pe traficanții de droguri, reacționând la cazul tânărului de 20 de ani care a murit în urma unei supradoze transmise live pe TikTok.
23:10
Cum să scapi de anxietate și depresie. Soluția pentru a reduce dependența de telefoane # Jurnalul.ro
O nouă activitate, răspândită printre tinerii din alte țări, a ajuns și în România. Aceasta reduce dependența de smartphone, dar are și beneficii pentru sănătate.
22:50
Un adolescent de 14 ani a fost salvat joi de echipajele Salvamont Maramureș după ce a suferit un accident pe un traseu de mountain bike din zona Parcului Regina Maria din Baia Mare.
Acum 24 ore
22:40
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) anunță începerea unui proces gradual de tranziție către finalul sezonului de încălzire, prin reducerea treptată a temperaturii agentului termic.
22:40
Lasconi, mesaj către puciști: V-am iertat. Chiar v-am iertat. Mai avem două săptămâni, fraților! # Jurnalul.ro
Elena Lasconi trimite la Antena 3 CNN un mesaj către puciști: „V-am iertat. Chiar v-am iertat. Mai avem două săptămâni, fraților!”.
22:30
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital în urma unui atac armat care a avut loc joi la Universitatea de Stat din Florida din Tallahassee, campusul fiind în prezent închis în timp ce poliția caută atacatorul.
22:30
Ninsoarea ucigașă: O furtună puternică de zăpadă a provocat haos în Alpi. O persoană a murit # Jurnalul.ro
O furtună de zăpadă neobișnuit de puternică pentru acest sezon a provocat joi haos în regiunea alpină, depunând peste un metru de zăpadă în unele zone și determinând închiderea stațiunilor de schi, a drumurilor, a liniilor feroviare și a școlilor.
22:20
Turneul de tenis de la Roland Garros va organiza o ceremonie specială pentru a-l omagia pe Rafael Nadal, de 14 ori campion al Grand Slam-ului francez.
22:10
Subiecte de suflet și artiști cunoscuți în ediții speciale ale emisiunii În direct cu România, în zilele de Sărbătoare, doar la Antena 1! # Jurnalul.ro
Emisiunea în care toți cei de acasă au șansa de a descoperi subiecte importante din realitatea de zi cu zi, tratate fără ocolișuri și în care poveștile de viață devin adevărate exemple pentru ceea ce ne înconjoară se pregătește de zilele de Sărbătoare!
21:50
Nicio autoritate nu poate împiedica un cetățean să se manifeste politic, spune Nicușor Dan despre sprijinul primit din partea liderilor USR. El afirmă că nu s-a mai întâlnit cu Lasconi și că este „oricând disponibil pentru un astfel de dialog, dar trebuie să existe o disponibilitate reciprocă”.
21:40
Sabrina Maneca Voinea, calificată în două finale la Cupa Mondială de gimnastică de la Doha # Jurnalul.ro
Gimnasta română Sabrina Maneca Voinea s-a calificat în finalele la bârnă și sol la Cupa Mondială de la Doha, anunță Federația Română de Gimnastică.
21:20
Producţia de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024, ajungând la 3,7 milioane hectolitri # Jurnalul.ro
Din cauza condiţiilor climatice dificile, grindină şi secetă în perioade critice, producţia de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024 comparativ cu 2023, ajungând la 3,7 milioane hectolitri, aceasta fiind una dintre cele mai semnificative scăderi procentuale din Uniunea Europeană, arată cel mai recent raport publicat de Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (OIV).
21:10
Chit că au fost cuminți sau mai neastâmpărați, iepurașul de Paște le-a pregătit prichindeilor spectacole unul și unul, care să îi bucure și să le ocupe timpul liber în cel mai frumos mod.
20:50
Autobuzele 640 vor prelua călătorii pe traseul "Faur" - "Piaţa Sf. Vineri", din 22 aprilie # Jurnalul.ro
Autobuzele liniei de navetă 640 vor prelua călătorii de pe traseul tramvaielor 40, începând din 22 aprilie, între "Faur" şi "Piaţa Sf. Vineri", ca urmare a lucrărilor la calea de rulare de la intersecţia Bd. Chişinău - Bd. Basarabia, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI), într-un comunicat
20:40
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că China furnizează arme Rusiei, aceasta fiind prima confirmare oficială din partea Kievului privind implicarea militară directă a Beijingului în conflictul din Ucraina.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.