Despăgubiri pentru un drugtest fals pozitiv, care a lăsat un român fără permis aproape 3 ani. „Eu le-am spus că am luat un fasconal”

Adevarul.ro, 10 aprilie 2025 21:45

Un șofer care a rămas fără permisul de conducere timp de mai bine de trei ani după un ce aparatul drugtest a indicat în mod greșit prezența opiului în organism, a câştigat în instanţă despăgubiti în valoare de 3.000 de euro.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 30 minute
12:00
Fiul cel mic al cuplului Elena și Nicolae Ceaușescu, Nicu, supranumit și „Prințișorul” regimului comunist, a avut o mare iubire.
Acum o oră
11:45
O tânără de 19 ani, studentă la Drept, a căzut de la etajul 1 al unui bloc situat pe strada Gheorghe Asachi din Timișoara.
Acum 2 ore
11:15
Mihai Copăceanu, psiholog specializat în adicții, le recomandă preoților să vorbească de Paște despre pericolul care îi pândește pe tineri.
11:15
Andreea Esca, celebra prezentatoare a Știrilor Pro TV, a transmis un mesaj pentru Adrian Sârbu cu ocazia aniversării acestuia de 70 de ani.
11:15
11:15
Meteorologii au avertizat că până sâmbătă dimineața se vor semnala ploi, cu descărcări electrice şi, izolat, grindină şi vijelii, în mai multe regiuni din țară.
11:15
Un senator democrat american s-a întâlnit cu bărbatul despre care oficialii administraţiei Trump au recunoscut că a fost expulzat dintr-o eroare din Maryland către o mega-închisoare din El Salvador, relatează BBC.
11:00
Statele Unite vor înceta să mai încerce să medieze un acord de pace Rusia-Ucraina în câteva zile, cu excepţia cazului în care există semne clare că se poate ajunge la o înţelegere, a declarat vineri secretarul de stat american Marco Rubio, anunţă Reuters şi BFMTV.
11:00
Vinerea Mare, cunoscută și ca Vinerea Patimilor, este una dintre cele mai importante și solemne zile din calendarul creștin-ortodox, parte din Săptămâna Mare, perioada premergătoare Paștelui, sărbătoarea Învierii Domnului.
10:45
Meteorologii anunță că temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice perioadei, până după jumătatea lunii mai.
10:45
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a lansat busola RefreshVote.ro, o platformă creată special pentru alegerile prezidențiale din luna mai.
10:30
Un motociclist a fost grav rănit și se află în stare critică la spital, în urma unui accident rutier petrecut noaptea trecută, 18 aprilie, în Capitală.
Acum 4 ore
10:15
Aproape 300 de cercetători au aplicat la o universitate din Franța care s-a oferit să primească academicieni din SUA afectați de represiunea guvernului american asupra mediului academic.
09:45
Momentul de groază a fost surprins de unul dintre pasageri, care a filmat flăcările uriașe izbucnite în timpul zborului, dar și reacțiile speriate ale pasagerilor.
09:30
La fiecare campanie electorală, în special atunci când miza este funcția prezidențială, sau mai ales atunci, societatea românească este expusă la o presiune informațională uriașă.
09:30
09:15
09:15
Khalil Al-Hayya, liderul Hamas din Gaza și șeful echipei de negociere, a respins oferta Israelului pentru un armistițiu provizoriu.
09:15
Un fiu de adjunct de șerif a ucis două persoane și a rănit alte patru la Universitatea de Stat din Florida (FSU) joi, înainte ca poliția să-l împuște și să-l ducă la spital, au anunțat autoritățile.
08:45
Ministrul Economiei din Ucraina, Yulia Svyrydenko, a semnat documentul alături de secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent.
08:45
Acum 6 ore
08:00
Dezvăluiri explozive ale Wall Street Journal privind înțelegerile secrete ale lui Elon Musk cu femeile care i-au născut copii scoate la iveală un plan de a popula lumea cu mai mulți copii de „ inteligență superioară”.
07:30
Publicația ucraineană Kyiv Post a realizat o verificare a faptelor după ce Fox News a citat un articol din presa canadiană referitor la o presupusă întâlnire a unui grup de soldați ruși cu extratereștri, în urma cărora aceștia ar fi fost prefăcuți în piatră cu excepția a doi dintre ei.
07:15
07:00
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, încearcă să se delimiteze de conducerea USR, în frunte cu Dominic Fritz și Ionuț Moșteanu, cei care au orchestrat mazilirea Elenei Lasconi, susțin surse din echipa de campanie a primarului general pentru „Adevărul”.
Acum 8 ore
06:15
06:15
Cazul Rareș nu e doar o poveste tristă, ci o încălcare brutală a drepturilor fundamentale. Dreptul la viață privată a fost anulat de momentul în care agonia sa a fost postată online fără consimțământ. Dreptul la demnitate a fost călcat în picioare atunci când suferința sa a devenit sursă de like-uri
06:00
În perioada aceasta a Sărbătorilor Pascale se fierb cele mai multe ouă din an, puține gospodine știind însă că sunt câteva trucuri care le pot ajuta să descojească mai ușor ouăle.
05:30
Românii care profită de mini vacanțele de Paște și 1 Mai pot să aleagă între destinații aflate la doar 2-3 ore de zbor de țară, în care să se bucure de temperaturi de vară și să facă baie în apa mării. Iar prețurile nu sunt mari și nici nu e greu de ajuns.
05:15
Recuperarea celei de-a paisprezecea brățări dacice de aur a fost anunțată festiv la Muzeul Național de Istorie, însă autoritățile au evitat să ofere detalii, invocând faptul că ancheta este încă în desfășurare. Numele unui faimos traficant de comori sârb a fost amintit în acest caz.
04:45
Nazaré, un orășel portughez de pe coasta Atlanticului, a devenit o destinație favorită a turiștilor și amatorilor de surfing extrem. Aici, Canhão da Nazaré, un canion submarin cu o adâncime de aproape 5.000 de metri, amplifică forța valurilor, ridicându-le la zeci de metri.
Acum 12 ore
04:15
Paștele tradițional românesc era total diferit de ceea ce practică, astăzi, majoritatea românilor. Era în primul rând o sărbătoare strict religioasă, cu un melanj de credințe creștine și ritualuari de sorginte păgână, respectate cu sfințenie și despre care se credea că vor influența soarta omului.
03:30
O companie de turism din Marea Britanie a lansat o inedită ofertă de circuit: Ocolul lumii cu trenul în 100 de zile. Circuitul va avea opriri de mai multe zile în 14 țări, România fiind printre acestea. Prețul unei asemenea experiențe unice de călătorie este foarte mare.
02:30
Găsirea jobului ideal poate fi mai dificilă în acest an, în contextul unei piețe în continuă schimbare și mai competitive ca oricând, cei care sunt în căutarea unui loc de muncă recomandându-li-se să nu se limiteze la o singură metodă de aplicare.
01:30
În domeniul amenajării interioare, culorile pentru care optăm în renovarea sau schimbarea unui spațiu reprezintă un subiect important și poate aduce multe provocări în ceea ce privește deciziile pe care le luăm pe termen lung.
01:15
01:15
În această primăvară, plutonierul adjutant-șef Ion Florin, șef în cadrul Postului de Jandarmi Montan Rucăr, a primit distincția „Jandarmul de Onoare al Anului în România” pentru numeroasele acțiuni și intervenții prin care a pus mai presus de orice binele semenilor săi.
01:00
În timp ce iepurașii și ouăle de ciocolată umplu rafturile magazinelor, industria dulciurilor se confruntă cu un amestec complex de vânzări dulci și provocări amare.
00:30
În Vinerea Mare, ziua în care mulți creștini aleg să țină post negru, accentul se pune mai puțin pe treburile din gospodărie, existând credința că orice vei face acum nu va ieși bine. În Vinerea Patimilor coborâm și ne ridicăm, simbolic, din mormânt împreună cu Hristos, trecând pe sub Sfântul Epitaf
00:15
La 18 aprilie 1935 înceta din viaţa Panait Istrati, scriitor român adulat de unii pentru scrierile sale extrem de sensibile, criticat de alţii pentru apropierea sa de comunism. Tot într-o zi de 18 aprilie, în 1955, murea şi genialul fizician Albert Einstein.
00:15
Secretarul de stat american Marco Rubio a avut joi, 17 aprilie, o convorbire telefonică cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, pentru a-l informa cu privire la discuțiile recente de la Paris privind războiul din Ucraina.
00:15
17 aprilie 2025
23:45
Unii nativi se pot simți acaparați de cheltuieli neprevăzute, iar o zodie este sfătuită să-și aleagă cu grijă compania.
23:30
Lasconi a evitat să spună dacă ar anula votul sau s-ar abține, precizând totuși că ea „nu face din astea”, dar că va răspunde clar în cazul în care o asemenea situație chiar s-ar întâmpla.
Acum 24 ore
23:15
Două expoziții speciale pot fi vizitate, în următoarele două luni, la Muzeul Județean Olt. Obiecte care au aparținut reginei Maria a României, dar și zeci de icoane vechi, realizate de meșteri recunoscuți din Șcheii Sibiului, sunt noile atracții ale muzeului slătinean.
23:00
Elena Lasconi a făcut o serie de declarații joi, 17 aprilie, la doar câteva ore după ce Curtea de Apel București i-a dat câștig de cauză în disputa cu USR.
22:45
Piețele valutare actuale indică un fenomen interesant și înconjurat de incertitudini pentru investitori și pentru economiști, euro fiind pus în lumina reflectoarelor, în comparație cu dolarul, care a pierdut teren în ultima perioadă în contextul tarifelor impuse de Donald Trump.
22:45
Elena Lasconi rămâne președintele partidului și candidata oficială a USR la alegerile prezidențiale.
22:15
BEC a precizat că postarea lui CTP nu constituie material publicitar politic, ci reprezintă o opinie.
22:00
Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei, a declarat că nu o mai susține pe Elena Lasconi la alegerile prezidențiale din mai.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.