Dacian Spring 2025. Exerciţii militare cu soldaţi din 10 ţări, în care inamicul este Rusia

ObservatorNews, 22 aprilie 2025 20:30

Armata se pregăteşte pentru un exerciţiu NATO de amploare, care va începe luna viitoare la noi în ţară. Împreună cu mii de militari din 10 ţări, soldaţii noştri vor repeta strategii defensive în faţa unui atac extern. Inamicul public numărul 1 - Rusia. Într-un interviu în exclusivitate pentru Observator, ministrul Apărării anunţă că România şi-a sporit puterea de apărare. 

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de ObservatorNews

Acum 10 minute
12:40
Războiul comercial declanşat de Donald Trump şi conflictul dintre preşedintele american şi Rezerva Federală aruncă pieţele în haos. Iar efectele ajung deja până la noi. Dolarul american a continuat să se prăbuşească, asta în timp ce aurul bate record după record. Scăderea dolarului are însă două tăişuri - pe de o parte ar putea însemna rate mai mici pentru cei care au credite în valută, pe de altă parte scumpiri pentru produsele din import.  
Acum o oră
12:10
Controversă în Turcia după ce guvernul a interzis naşterile prin cezariană, în clinicile private. Regimul Erdogan vrea mai mulţi copii născuți pe cale naturală şi îşi motivează decizia prin faptul că reducerea naşterilor prin cezariană are scopul de a "promova naşterile normale şi de a menţine creşterea populaţiei". Decizia a stârnit un val de reacţii şi proteste în Turcia. 
Acum 2 ore
11:20
Peste 20 de turişti indieni au murit după ce un grup înarmat a deschis focul asupra lor pe o pajişte din regiunea Caşmir, Himalaya. Atacul nu a fost revendicat de nicio grupare teroristă. Atât India, cât şi Pakistanul, revendică provincia în totalitate şi au purtat două războaie pentru aceasta.
11:10
A apărut noul trend care cucereşte Europa: zboruri spre necunoscut. Vă faceţi bagajele, mergeţi la aeroport, urcaţi în avion şi aflaţi unde mergeţi abia când aterizaţi. Un vis pentru amatorii de adrenalină, un coşmar pentru cei care preferă controlul.
11:00
Plafonarea prețurilor la medicamente în funcție de nivelurile internaționale revine în atenția administrației Trump. Surse din industrie susțin că măsura, analizată discret de autorități, ar putea reduce semnificativ costurile pentru sistemul public de sănătate, dar riscă să provoace un șoc major în sectorul farmaceutic american, deja tensionat de politici comerciale agresive.
Acum 4 ore
10:10
Un nou val de atacuri cu drone a zguduit Ucraina miercuri dimineață. O dronă rusească a lovit un autobuz în orașul Marhanets, ucigând nouă persoane și rănind alte zeci. Țintele au fost exclusiv civile: infrastructuri, întreprinderi, locuințe și zone industriale din sudul, centrul și estul țării. În timp ce liderii Rusiei și Ucrainei semnalau deschidere spre negocieri, loviturile s-au intensificat pe frontul civil.
10:00
Vremea se schimbă radical începând de marți la prânz. Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru mai bine de jumătate din țară. Averse torențiale, grindină și vijelii sunt așteptate în Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și nord-vestul Munteniei.
10:00
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, le-a transmis investitorilor că se așteaptă la o detensionare iminentă a relațiilor comerciale cu China. Mesajul, transmis într-un cadru privat, a fost interpretat de piețele financiare drept un semnal pozitiv, chiar dacă negocierile oficiale între Washington și Beijing nu au început încă.
09:40
Un fost consilier local şi candidat la Primăria Tulcea a decis să-şi pună capăt zilelor la doar 38 de ani. Divorţat şi tată a doi copii, bărbatul s-a aruncat de la etajul trei al unui bloc.
09:30
Pe data de 23 aprilie a fiecărui an este sărbători Sfântul Mucenic Gheorghe. Iată ce trebuie să știi legat de această mare sărbătoare.
09:20
Prinţul William îl va reprezenta pe tatăl său, regele Charles al III-lea, la funeraliile Papei Francisc, programate sâmbătă, în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, a anunţat Palatul Kensington.
09:20
Donald Trump readuce în discuție o idee controversată: înlocuirea impozitului federal pe venit cu veniturile generate din tarife vamale. Deși pare o propunere îndrăzneață, economiștii atrag atenția că baza de impozitare a tarifelor este mult prea mică pentru a susține bugetul federal. Specialiștii spun că ideea nu este realistă, în ciuda argumentelor invocate de actuala administrație.
09:00
Negocierile de pace pentru Ucraina intră într-un nou impas după ce Kievul a respins o propunere controversată a SUA privind Crimeea. Lipsa unor progrese clare și absența liderilor cheie de la summitul din Londra alimentează incertitudinea cu privire la viitorul conflictului ruso-ucrainean.
Acum 6 ore
08:30
Independența financiară nu începe cu sume uriașe, ci cu obiceiuri sănătoase și decizii asumate. Confortul financiar este o etapă firească în acest proces, dar și una plină de capcane. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, ne explică astăzi, în cadrul rubricii IQ Financiar, de ce înțelegerea pașilor spre dezîndatorare poate face diferența dintre stagnare și prosperitate.
08:20
Accident mortal în judeţul Mureş. Un şofer în vârstă de 24 de ani şi-a pierdut viaţa, iar trei membri din familia sa care se aflau cu el în autoturism au ajuns la spital. Nenorocirea s-a petrecut chiar în vecinătatea comunei Apold.
08:10
Un incendiu de proporţii a izbucnit în comuna Drăgoeşti, judeţul Vâlcea unde o curte în care se aflau şi animale a fost mistuită de foc. La faţa locului au ajuns de urgenţă pompierii, care au găsit mai multe construcţii din lemn înghiţite de flăcări şi fum gros. Misiunea a fost dificilă deoarece vâlvătaia ameninţa şi casele din vecinătate, astfel că salvatorii au acţionat contracronometru. 
08:10
Astăzi, 23 aprilie 2025, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, cunoscut ca Purtătorul de Biruință. Această sărbătoare este marcată de tradiții și obiceiuri străvechi, iar peste un milion de români își celebrează onomastica în această zi.​
07:50
Horoscop 24 aprilie 2025. Astrologii au veşti bune şi întrevăd surprize frumoase pentru unii nativi ai zodiacului, mai ales din punct de vedere profesional, dar şi în dragoste.
07:50
În această ţară, nu doar crima sau furtul te pot trimite în închisoare. Un raport recent arată că există peste 7.000 de infracțiuni, multe dintre ele absurde: poți fi acuzat penal dacă nu îți plimbi câinele, dacă legi o capră pe stradă sau dacă oferi un biberon unei mame care nu alăptează. Mai grav, peste 300 dintre aceste infracțiuni pot fi pedepsite cu moartea.
Acum 12 ore
00:50
Echipa spaniolă FC Barcelona a dispus marţi seara, pe teren propriu, scor 1-0, de gruparea Mallorca, în etapa a 33-a din La Liga.
00:40
După decesul Papei Francisc, Biserica Catolică se pregătește pentru alegerea unui nou Suveran Pontif. Acest proces, cunoscut sub numele de conclav, este unul dintre cele mai vechi și secrete proceduri electorale din lume. Contrar credinţei populare, cardinalii nu sunt singurele persoane care pot fi alese Papă de către conclav. În teorie, nici măcar nu trebuie să fii preot, scrie Le Figaro.
00:40
Echipa engleză Manchester City a învins marţi seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Aston Villa , în etapa a 34-a din Premier League.
00:30
Roma se pregătește pentru un eveniment istoric. Zeci de mii de oameni sunt așteptați sâmbătă, 26 aprilie 2025, la Vatican, pentru a-i aduce un ultim omagiu Papei Francisc. Autoritățile italiene anunță măsuri stricte de securitate, într-un efort de a gestiona mulțimea și de a garanta siguranța participanților.
00:20
Durere și reculegere la Vatican, unde sute de credincioși s-au adunat marți seară pentru a rosti Rozariul în memoria Papei Francisc. Rugăciunea colectivă din Piața Sfântul Petru a fost condusă de cardinalul Giovanni Battista Re, iar oamenii s-au rugat cu mărgelele rozariului în mâini, în semn de omagiu pentru primul papă latino-american.
Acum 24 ore
23:00
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, s-a oferit să pună punct războiului din Ucraina pe actuala linie a frontului potrivit unor surse citate de Financial Times.
23:00
O adolescentă de 17 ani din Scoția, care suferea de epilepsie, a murit în propria locuință în urma unei crize. Tragedia, deja devastatoare pentru familia ei, a fost agravată de un episod halucinant: trupul fetei a rămas întins pe podeaua dormitorului timp de peste nouă ore, timp în care polițiștii și paramedicii au refuzat să intervină, certându-se cine are responsabilitatea să o ridice. Abia la sosirea unui superior a fost chemată o ambulanță privată, iar trupul fetei a fost luat.
22:30
Preşedintele rus Vladimir Putin nu intenţionează să participe la funeraliile Papei Francisc, programate sâmbătă, în Piaţa Sfântul Petru din Vatican, a precizat marţi Kremlinul, informează news.ro.
22:10
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a criticat marți lipsa de fermitate a Statelor Unite față de Rusia, afirmând că Washingtonul nu a folosit "toate instrumentele" de presiune disponibile. Ea a acuzat Moscova că a încercat să câștige timp prin armistițiul de Paște propus în Ucraina, relatează AFP, potrivit Agerpres.
22:00
Fostul președinte Traian Băsescu anunță că începând de miercuri va publica mici episode despre alegeri, începând cu cele din 2024. "Vom vedea cu probe cum 's-au furat' alegerile din 2009 la Paris, cum 's-a furat' referendumul din 2012 cu 'erata'", informează Mediafax.
21:50
O explozie puternică la un important depozit de muniţii din regiunea Vladimir, aproximativ 70 km nord-est de Moscova, a determinat autorităţile să evacueze marţi locuitorii din două localităţi din zonă, informează agenţiile de presă internaţionale şi The Moscow Times.
21:10
Autoritățile au pulicat cauza morții Valentinei, adolescenta de 15 ani din Argeș care a murit după ce a căzut de pe trotineta electrică pe care se afla alături de prietenul ei. Băiatul de 16 ani a scăpat ca prin minune cu doar câteva răni. Pentru Valentina însă, căzătura a fost fatală iar medicii nu au mai putut să facă nimic pentru a o salva. 
21:00
Ascunsă în Stufărişurile de la Sic, din Cluj, e Delta Transilvaniei. Un paradis care se întinde pe sute de hectare. Locul, arie protejată de aproape jumătate de secol, impresionează prin biodiversitate. Zeci de păsări, unele dintre ele rare, şi-au găsit cămin aici, la adăpostul stufului. 
20:50
Putin ia în calcul o negociere faţă în faţă cu Zelenski, pentru prima dată de când a invadat Ucraina. Între timp, însă, continuă bombardamentele. Armata Rusiei a lansat atacuri de proporţii la Odessa şi Zaporojie. Cel puţin un om a murit, iar 25 au fost răniţi.
20:50
Pentru norocoşi, vacanţa de Paşte nu s-a terminat. În a treia zi de concediu, românii s-au relaxat la piscine în inima muntelui şi prin plimbări la malul mării. Pe litoral, la 17 grade, curajoşii au făcut plajă. Alţii s-au bucurat de o excursie cu vaporul.
20:40
Limba noastră-i o comoară în manualele înfundată. Cărţile şcolare sunt, teoretic, instrumente de învăţare. Practic, însă, sunt mai degrabă obstacole. Analiza aparţine cercetătorilor în lingvistică de la Universitatea de Vest din Timişoara. Ei descriu manualele şcolare, într-o serie de studii realizare recent, ca fiind citez "haotice, fără logică, cu prea multe cuvinte şi prea puţină claritate". Ar fi şi una dintre explicaţiile pentru rezultatele dezastruoase de la testările PISA sau de la examenele naționale, spun specialiştii.
20:30
Bilanţ negru de Ziua Pământului. România poate recupera anual peste două tone de metale rare din deşeuri electrice. De la telefonul pe care nu-l mai folosim, la televizor, o jucărie cu baterii ori o pereche de căşti. Producem anual 60 miliarde de kilograme de deşeuri pe planetă, dar reciclăm mai puţin de un sfert. Suntem printre ţările cu cea mai slabă rată de colectare din Europa.
20:30
Armata se pregăteşte pentru un exerciţiu NATO de amploare, care va începe luna viitoare la noi în ţară. Împreună cu mii de militari din 10 ţări, soldaţii noştri vor repeta strategii defensive în faţa unui atac extern. Inamicul public numărul 1 - Rusia. Într-un interviu în exclusivitate pentru Observator, ministrul Apărării anunţă că România şi-a sporit puterea de apărare. 
20:20
După soarele de Paşte, potopul! Mai mult de jumătate din ţară este sub cod galben de furtuni. Vijelii cu grindină şi o ceaţă apărută brusc pe litoral au dat încă de la prânz semnalul schimbărilor subite de vreme.
20:20
România a avut cel mai mic consum de electricitate din istorie în ultimele patru zile, dar, cu toate acestea, am importat, pentru că era mai ieftin. În plus, producţia din surse fotovoltaice, cu preţ mic, a fost atât de mare, încât statul a închis aproape toate centralele. Diferenţa de preţ nu se vede, însă, şi în facturi. Mai avem cel puţin cinci ani de aşteptat până scad şi la noi tarifele, a explicat ministrul Energiei pentru Observator. 
20:10
Doar colaboratorii apropiaţi şi cardinalii îşi iau acum rămas bun de la Papa Francisc. Vaticanul a dezvăluit doar pe jumătate unde va fi înmormântat - bazilica unde se izola ca să mediteze - dar acolo sunt multe locuri tainice unde poate fi înhumat.
20:00
Știrile zilei, 22 aprilie 2025, prezentate de Alessandra Stoicescu.
19:50
O tânără mamă din Suceava şi-a dat viaţa pentru fetiţa ei de trei ani. Copila a ieşit din curte şi a ajuns în stradă, iar femeia s-a aruncat pur şi simplu în faţa maşinilor şi a protejat-o cu propriul trup. Un şofer, care avea permisul suspendat, le-a lovit în plin. Mama nu a supravieţuit, dar datorită sacrificiului ei, fetiţa a scăpat cu viaţă. Tragedia a fost filmată de o cameră de supraveghere.
19:50
Tragedie într-o localitate din Argeş. O adolescentă de 15 ani a murit după ce a căzut de pe o trotinetă electrică. Era împreună cu prietenul ei, cu un an mai mare. Nenorocirea s-a întâmplat chiar în faţa casei unde locuia fata, în timp ce tatăl îşi sărbătorea ziua de naştere. Tânara urma să facă 16 ani peste câteva zile. Din cauza accidentelor, trotinetele electrice au fost deja interzise în mai multe oraşe din ţară.
19:40
Ne-a pus în faţă realitatea dură a tuturor fricilor - viitorul umanităţii, răul omenesc, războiul şi dezbinarea. A fost o voce puternică împotriva abuzurilor şi a nedreptăţilor. iar misiunea lui la Vatican a fost profund diferită, prin reforme, curaj, umor şi simplitate. Un papă al oamenilor care a creat punţi şi a unit cu bândeţe oamenii indiferent de crez şi religie. Aşa rămâne în memoria celor care azi fac o ultimă reverenţă în faţa Papei Francisc. În unul dintre ultimele sale texte, Papa Francisc ne aminteste că moartea este, de fapt, un nou început - al eternităţii.
19:20
Papa Francisc va fi înmormântat sâmbătă, într-o ceremonie fără pretenţii, cum a cerut în testamentul său spiritual. Considerat de miliarde de pământeni o pildă vie de modestie şi bunătate, suveranul Pontif şi-a rânduit funeraliile încă de acum trei ani. Creştini din toate colţurile lumii încep să se adune la Vatican, pentru a-şi lua rămas bun de la Sanctitatea Sa. Echipa Observator a filmat aseară zeci de mii de oameni care s-au rugat într-un singur glas pentru Papa şi a stat de vorbă cu românii care l-au cunoscut.
19:10
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit previziunile privind creşterea economiilor emergente în 2025, inclusiv Mexic şi China, avertizând că înăsprirea condiţiilor de finanţare şi lipsa de fonduri pentru dezvoltare ar putea spori presiunile asupra statelor în curs de dezvoltare, transmite Reuters.
18:40
Emisarul american Steve Witkoff va efectua o nouă vizită săptămâna aceasta în Rusia pentru consultări privind planul Casei Albe de soluţionare paşnică a conflictului în Ucraina, relatează EFE, citată de Agerpres.
18:20
Admnistraţia Meteorologică Naţională a emis un cod galben de ploi şi vijelii pentru sudul ţării.
18:20
În jur de 19 milioane de români din întreaga lume sunt aşteptaţi la urne, în luna mai, pentru a-şi exprima votul la alegerile prezidenţiale 2025.
18:20
Autorităţile vamale din Coreea de Sud au descoperit o creştere alarmantă a tentativelor de a deghiza produse străine, în principal din China, drept exporturi sud-coreene destinate Statelor Unite. Măsura are scopul de a ocoli noile tarife vamale impuse de preşedintele american Donald Trump. Potrivit Serviciului Vamal din Coreea (Korea Customs Service – KCS), în primul trimestru al anului au fost identificate încălcări în valoare de 29,5 miliarde won (aproximativ 20,8 milioane de dolari), 97% dintre acestea vizând livrări către SUA.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.