Bulgaria a îndeplinit ultima condiție pentru a adera la zona euro

Digi24.ro, 23 aprilie 2025 15:20

Bulgaria a îndeplinit condiţia finală pentru aderarea la zona euro prin respectarea criteriului privind deficitul bugetar, scrie Novinite. În urma realizării anterioare a ţintei de inflaţie, ultimul pas a fost confirmarea conformităţii cu metodologia UE privind finanţele publice pentru 2024.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Digi24.ro

Acum 10 minute
18:10
Un incendiu a avut loc miercuri într-o parcare dintr-un centru comercial situat în cartierul de afaceri al Moscovei, pe un șantier, a anunțat miercuri agenția de presă de stat TASS. Serviciile de urgență au anunțat ulterior că au stins flăcările care, potrivit agenției de presă a statului, au cuprins materiale de construcție iar butelii sub presiune au explodat.
Acum 30 minute
18:00
Un purtător de cuvânt al Comisiei Naţionale de Sănătate din China (NHC) a acuzat miercuri Statele Unite că „au pătat din nou reputaţia Chinei”, prin intermediul unui articol cu privire la originile COVID-19. Partea chineză spune că articolul, publicat pe site-ul Casei Albe, reprezintă o tentativă de a politiza chestiuni ştiinţifice, arată agenția de presă Xinhua, citată de Agerpres.
17:50
Guvernul iordanian a desemnat miercuri mişcarea islamistă Fraţii Musulmani drept grupare „ilegală”, interzicând orice activitate a acesteia în regatul hashemit şi a închis toate birourile sale, în urma arestării, săptămâna trecută, a unor membri ai mişcării, acuzaţi de planificarea unui atac terorist, potrivit EFE preluată de Agerpres.
Acum o oră
17:40
Un papă femeie sau unul numit de trei ori în funcție, după ce a renunțat la scaunul pontifical ca să se căsătorească. Sunt doar doi dintre cei mai controversați suverani pontifi care au condus lumea catolică de-a lungul istoriei.
17:30
Vilnius, capitala Lituaniei, a prezentat miercuri un plan de evacuare în caz de război deoarece se teme că ar putea fi una dintre următoarele ţinte ale Rusiei.
17:30
Ucraina este pregătită să negocieze, dar nu să se predea, a declarat miercuri viceprim-ministrul ucrainean Iulia Svîrîdenko, în timp ce în presă au apărut detalii despre o propunere americană pentru un acord în urma căruia Ucraina ar ceda aproape toate teritoriile ocupate în prezent de Rusia, relatează Reuters și News.ro.
17:30
Uniunea Europeană şi-a exprimat, din nou, miercuri, sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei. Oficialii de la Bruxelles au susținut ferm că Peninsula Crimeea, ocupată de Rusia, face parte din teritoriul Ucrainei şi a îndemnat Kievul să continue să se consolideze militar, astfel încât să aibă mai multă putere în negocierile de pace, informează EFE, citată de Agerpres.
17:20
Metrorex introduce, de la 1 mai, abonamente lunare pentru utilizarea parcării Terminalului Multimodal Străuleşti, odată cu efectuarea testelor pentru implementarea unei noi oferte tarifare, a anunţat miercuri compania.
Acum 2 ore
17:10
Serviciile de securitate din Kârgâzstan au reţinut patru persoane, inclusiv o angajată a unei agenţii guvernamentale ruse, sub suspiciunea că recrutau cetăţeni kârgâzi pentru a lupta în armata rusă, au declarat miercuri oficialii acestui stat din Asia Centrală, cândva fostă republică sovietică.
16:30
Poliţia olandeză a percheziţionat, miercuri dimineaţă, sediul unei companii din localitatea Heerhugowaard, în căutarea capodoperelor româneşti furate de la Muzeul Drents. Coiful de la Coţofeneşti şi brăţările de aur nu au fost găsite până la acest moment, scrie RTV Drenthe.
16:30
SUA așteaptă miercuri răspunsul Ucrainei la un cadru de pace care include recunoașterea de către SUA a Crimeei ca parte a Rusiei și recunoașterea neoficială a controlului rusesc asupra aproape tuturor zonelor ocupate de la invazia din 2022, au declarat pentru Axios surse care au cunoștință directă de propunere.
16:20
A început numărătoarea inversă până la cea mai așteptată dezbatere a anului, cea între principalii candidații la alegerile prezidențiale. Digi24 scrie istorie și devine prima televiziune din România care organizează, în premieră, confruntarea prezidențiabililor în direct de la Palatul Cotroceni.
Acum 4 ore
16:00
Comisia Europeană evaluează dacă poate interzice legal firmelor din UE să semneze noi contracte pentru furnizarea de combustibili fosili de la ruși, relatează Reuters, care citează un înalt oficial al blocului comunitar.
15:50
Papa Francisc a îmbrățișat România în 2019, în vizita istorică în care Suveranul Pontif a dovedit ca de fiecare dată preocuparea și dragostea lui pentru cei mulți și adesea năpăstuiți, spune într-un interviu excluisv la Digi24 ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun. George Bologan evocă, de la Roma, punctele cheie ale ponfiticatului de 12 ani.
15:40
Un bărbat şi o femeie, soţ şi soţie, au fost bătuţi în parcarea unui magazin din Ploieşti, după ce au atras atenţia unui bărbat că a parcat pe un loc pentru persoane cu dizabilităţi, informează, miercuri, Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.
15:40
Nivelurile unei substanțe chimice puțin cunoscute, denumite acid trifluoroacetic (TFA), în vinurile europene au crescut „alarmant” în ultimele decenii, potrivit unei analize. Rezultatele din 10 țări europene nu au arătat cantități detectabile de TFA în vinurile vechi, informează The Guardian.
15:30
Preşedintele Vladimir Putin a declarat miercuri că forţele armate ale Rusiei duc încă lipsă de anumite arme, inclusiv drone, în pofida unei creşteri mari a producţiei.
15:30
După ce sicriul Papei Francisc este transferat la Bazilica Sfântul Petru vor începe cele trei zile de priveghi public înainte de înmormântare, care va avea loc sâmbătă în piaţă şi la care sunt aşteptaţi zeci de mii de credincioşi, transmite miercuri EFE, citată de Agerpres. 
15:20
Bulgaria a îndeplinit condiţia finală pentru aderarea la zona euro prin respectarea criteriului privind deficitul bugetar, scrie Novinite. În urma realizării anterioare a ţintei de inflaţie, ultimul pas a fost confirmarea conformităţii cu metodologia UE privind finanţele publice pentru 2024.
15:20
Moartea Papei Francisc a provocat o creştere cu 283% a vizionărilor filmului „Conclavul” („Conclave” în original) pe platformele de streaming cu plată, a relatat marţi revista de specialitate Variety, preluată de EFE, informează Agerpres.
15:10
Un judecător federal le-a dat dreptate jurnaliștilor de la Vocea Americii (VOA), în ceea ce este ultimul eșec al președintelui Trump în încercarea de a închide media internaționale finanțate de guvernul american, scrie The Washington Post. Deși Vocea Americii a încetat să emită pentru prima dată de la înființare, angajații săi au ripostat în instanța federală. Guvernul se confruntă acum cu mai multe procese, inclusiv din partea directorului Vocii Americii, Michael Abramowitz, fost reporter de lungă durată la The Washington Post, și a șefei biroului de la Casa Albă, Patsy Widakuswara.
15:10
O fetiţă în vârstă de trei luni a murit în urmă cu două zile, în timp ce se afla internată într-un spital din municipiul Craiova, iar tatăl reclamă erori comise de către personalul medical al spitalului, motiv pentru care IPJ Dolj a declanşat cercetări pentru ucidere din culpă.
15:00
Biroul Electoral Central (BEC) a transmis miercuri precizări cu privire la modalitatea în care un partid care nu are candidat propriu la alegerile prezidenţiale poate face campanie pentru un anumit competitor: formaţiunea nu are voie să producă materiale publicitare care să îndemne alegătorii să voteze un candidat, dar poate să îşi exprime public susţinerea.
14:50
J. D. Vance a dat miercuri un ultimatul Ucrainei, pentru a accepta oferta de pace făcută de Donald Trump, după ce reuniunea care urma să fie organizată la Londra a fost amânată. Tensiunile dintre Washington și Kiev privind viitorul teritoriilor ocupate de Rusia au escaladat, scrie CNN.
14:40
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a criticat miercuri modificările aduse în Camera Deputaților la legea privind pensiile magistraților, prin care magistrații ar urma să se pensioneze de la vârsta de 65 de ani, din anul 2026.
14:40
O educatoare de la o grădiniţă de stat din București a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, fiind acuzată că ar fi lovit, tras sau împins şase copii.
Acum 6 ore
14:10
Cutremurul cu magnitudinea de 6,2 care a avut loc, miecuri, în Turcia a fost simțit și în România.
14:10
Circa 200 de media franceze, printre care TF1, France Televisions, Radio France sau Le Figaro, au atacat în justiţie Meta, compania-mamă americană a Facebook şi Instagram, acuzând-o de „practici ilegale" în ceea ce priveşte publicitatea online, au anunţat avocaţii lor miercuri. 
14:10
Bolojan convoacă din nou CSAT, săptămâna viitoare. Ce subiecte se află pe ordinea de zi
14:00
Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 a zguduit miercuri metropola turcă Istanbul. Este cel mai puternic dintr-o serie de seisme produse în doar 40 de minute. S-au creat valuri uriașe în Marea Marmara. Cutremurul a fost surprins în direct la o televiziune din Turcia.
13:50
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas i-a cerut miercuri mişcării islamiste Hamas să îi pună în libertate pe ostaticii încă aflaţi în Fâşia Gaza, transmit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.
13:50
Uniunea Europeană a amendat giganții americani din domeniul tehnologiei Apple și Meta (compania-mamă a Facebook, Instagram, Whatsapp) cu 700 de milioane de euro pentru încălcarea normelor de concurență digitală ale blocului comunitar, riscând astfel mânia președintelui american Donald Trump, în plin război al taxelor vamale.
13:50
Fanii trupei Oasis au pierdut în total peste două milioane de lire sterline în urma unor escrocherii derulate pe reţelele de socializare, în special pe Facebook, crezând că achiziţionează bilete pentru concertele care marchează reunirea trupei, potrivit băncii Lloyds.
13:40
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la ceremoniile prilejuite de Ziua Forţelor Terestre Române, că România nu va trimite niciun militar pe frontul din Ucraina, precizând că rămâne esenţial angajamentul de a aloca peste 2% din PIB pentru apărare.
13:40
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri, de Ziua Forţelor Terestre Române, că România are nevoie de continuarea procesului de modernizare a armatei, prin majorarea etapizată a bugetului apărării şi achiziţia de tehnică militară de ultimă generaţie.
13:40
Un cimitir medieval găsit lângă Aeroportul Cardiff continuă să-i uluiască pe arheologi și asta pentru că descoperirile făcute de aceștia nu și-au găsit încă explicații, informează BBC.
13:30
Departamentul Apărării al SUA, condus de Pete Hegseth, fost prezentator la Fox News, este zguduit de o criză internă fără precedent. Rivalitățile dintre consilierii săi și șeful de cabinet au degenerat în lupte pentru putere, concedieri surpriză și scurgeri de informații care amenință stabilitatea Pentagonului și cariera secretarului Apărării, scrie Politico.
13:20
Beijingul a denunţat miercuri „acuzaţii lipsite de temei" după ce Ucraina a afirmat că soldaţi chinezi luptă în cadrul forţelor ruse şi că mai multe companii chineze ajută Moscova să fabrice material militar.
13:10
Luna mai debutează cu câteva zile libere legale pentru români, însă acest lucru nu va afecta plata alocațiilor pentru copii, a indemnizațiilor și a altor drepturi sociale. Reprezentanții Agențiilor pentru Plăți și Inspecție Socială au anunțat că toate sumele vor fi virate la timp către beneficiari.
13:10
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind pensiile magistraţilor, iniţiat de liderii coaliţiei de guvernare, cu 259 de voturi „pentru”, un vot „contra” şi 25 de abţineri, informează Agerpres.
13:10
Un cutremur cu magnitudinea 6,2 a avut loc miercuri, la ora 12:49, în Turcia. 
13:00
Sophie Nyweide, care a apărut în filme alături de Michelle Williams și Russell Crowe în copilărie, a murit, potrivit unui mesaj online publicat de familia sa. Avea doar 24 de ani.
12:50
Rusia a înrăutăţit previziunile privind veniturile din exporturile de petrol şi gaze în perioada 2025-2027, din cauza preţului mai scăzut al ţiţeiului, estimând un declin al veniturilor cu 15% anul acesta, conform unui document al Ministerului Economiei obţinut de Reuters, informează Agerpres.
12:30
Poliţia cehă îl anchetează pe eurodeputatul Filip Turek după ce acesta a postat pe Instagram o imagine în care vitezometrul automobilului său arăta peste 200 km/h, relatează miercuri Euractiv.
Acum 8 ore
12:00
Economistul Adrian Negrescu afirmă că situaţia deficitului bugetar de 2,3% din PIB în primele trei luni ale acestui an este „alarmantă” pentru România, iar dacă cheltuielile vor continua în acest ritm ţara noastră riscă să piardă şi „bruma de credibilitate” pe care o mai avea în faţa investitorilor. Potrivit analistului economic, în acest caz extrem, singura „plasă de salvare” o va reprezenta un acord cu FMI, care devine astfel „răul cel mai mic” într-o situaţie în care „lipsa de apetit” pentru reforme este „tot mai evidentă”.
12:00
O mașină de poliţie a fost implicată, miercuri, într-un accident rutier în judeţul Maramureş, iar doi agenţi au fost transportaţi la spital pentru investigaţii medicale.
12:00
Monedele fluctuează constant, dar scăderea recentă a dolarului american a fost dramatică. BBC analizează ce s-a întâmplat cu moneda SUA de când Donald Trump a fost ales și impactul acestei scăderi asupra economiei globale, consumatorilor și exporturilor.
11:40
Confruntați cu lipsa de vizibilitate în privința direcțiilor Washingtonului de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, europenii se întreabă care este strategia de adoptat în materie de informații, notează cotidianul francez Le Monde.
11:20
Preşedintele chinez Xi Jinping a criticat miercuri taxele vamale, care fac rău comerţului internaţional.
10:50
BAT România consolidează parteneriatul cu Poliția de Frontieră printr-o nouă donație de echipamente destinate supravegherii frontiere
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.