JD Vance povestește cum a decurs ultima întâlnire cu papa Francisc, înainte de a muri
Digi24.ro,
24 aprilie 2025 11:30
Vicepreşedintele american JD Vance a minimalizat miercuri diferendele politice dintre administraţia Trump şi regretatul papă Francisc, declarându-se norocos că a avut una dintre ultimele întâlniri cu pontiful catolic înainte de decesul acestuia.
• • •
Alte ştiri de Digi24.ro
Acum 10 minute
15:20
Nicușor Dan, acuzat de finanțare mascată în precampanie. Legătura cu Matei Păun și reacția afaceristului # Digi24.ro
Nicușor Dan a cheltuit jumătate din donațiile primite de la cetățeni cu o firmă care are panouri publicitare stradale și care în trecut a avut legătură cu afaceristul Matei Păun, relatează Newsweek. Jurnaliștii au publicat prețurile facturate de această companie, despre care susțin că ar fi mai mici față de prețul pieței, și îi acuză pe candidatul independent și pe Matei Păun că ar masca, astfel, finanțarea campaniei electorale. Într-o reacție acordată Digi24.ro, Matei Păun cataloghează acuzațiile jurnaliștilor drept „minciuni”, iar în ceea ce privește prețurile susține, cu exemple, că sunt comparate „mere cu pere”. Totodată, acesta acuză statul român și, implicit, ANAF că nu asigură confidențialitatea datelor companiilor comerciale.
Acum 30 minute
15:10
Burduja, despre „informațiile alarmiste” privind explozia prețurilor la energie: „Nu se elimină sprijinul acordat consumatorilor” # Digi24.ro
Guvernul României pregăteşte un sistem prin care persoanele vulnerabile vor primi compensaţii financiare directe pentru cheltuielile cu energia electrică după data de 1 iulie 2025 şi, în acelaşi timp, românii pot beneficia deja de preţuri corecte prin piaţa concurenţială, a anunțat joi ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Acum o oră
14:50
Celebrul chitarist Carlos Santana și-a amânat concertele după ce a fost depistat cu Covid-19 # Digi24.ro
Legendarul chitarist Carlos Santana a fost nevoit să amâne mai multe concerte după ce a fost depistat pozitiv la Covid-19, a anunţat miercuri agentul său.
14:50
Grecia se pregătește de sezonul incendiilor, pe fondul schimbărilor climatice. Număr record de pompieri mobilizați în 2025 # Digi24.ro
Grecia va mobiliza un număr record de pompieri în acest an, anticipând „scenarii nefavorabile”, a declarat joi ministrul pentru criza climatică. Acesta a anunțat și achiziționarea de drone cu camere termice care vor detecta incendiile, informează Reuters.
14:40
Sophie Nyweide, actrița moartă la 24 de ani, era însărcinată. Ce spun polițiștii despre cauza morții # Digi24.ro
Actrița Sophie Nyweide, care a murit, luni, la doar 24 de ani, era însăcinată la momentul decesului, potrivit certificatului de deces obținut de revista People.
14:40
Momentul în care o rachetă balistică lovește Kievul. Rușii au folosit inclusiv rachete nord-coreene în atacul asupra capitalei Ucrainei # Digi24.ro
Rusia a atacat Kievul cu rachete balistice nord-coreene, au informat joi Forțele Aeriene Ucrainene. Rachetele, de tip KN-23, au fost folosite în bombardamentele masive asupra capitalei ucrainene din seara zilei de miercuri spre joi, în urma cărora cel puțin nouă persoane au murit și alte 63 au fost rănite.
14:40
Papa Francisc a murit rapid, fără să sufere. Mărturia medicului care a intervenit de urgență pentru a-i salva viața # Digi24.ro
Decesul Papei Francisc s-a produs rapid, luni dimineaţă, în urma unui accident vascular cerebral survenit în mod neaşteptat, fără ca suveranul pontif să sufere dureri excesive, a declarat într-un interviu publicat joi şeful echipei medicale ca l-a supravegheat, relatează agenţiile Reuters şi DPA. Acesta a precizat că personalul specializat nu ar fi putut face nimic pentru a-i salva viaţa.
14:40
Escrocherii și atacuri cibernetice, după moartea papei Francisc. Val de postări cu fake news și conținut generat de IA # Digi24.ro
Escrocii online se folosesc de moartea Papei Francisc în încercarea de a fura date și de a înșela oamenii, potrivit unei cercetări a firmei de securitate cibernetică Check Point, citată de POLITICO. Sunt sute de postări pe platformele de social media, inclusiv pe Instagram și pe TikTok, legate de moartea Papei Francisc, care încearcă să-i păcălească pe utilizatorii rețelelor sociale să deschidă link-urile asociate.
14:30
Alertă în Marea Baltică: Avioane de luptă suedeze au interceptat o aeronavă rusească în apropiere de Polonia # Digi24.ro
Avioane de luptă suedeze, sub comanda NATO, au escortat joi, deasupra Mării Baltice, un avion de recunoaştere rusesc care se apropia de spaţiul aerian polonez, au anunţat forţele armate suedeze.
14:30
Preşedintele interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit joi, la Palatul Cotroceni, cu comisarul european pentru Buget, luptă antifraudă şi administraţie publică, Piotr Serafin. În cadrul întrevederii, Ilie Bolojan a subliniat importanţa menţinerii alocărilor pentru Politica de coeziune şi Politica agricolă comună în viitorul buget al UE şi găsirea de soluţii la provocările actuale din domeniile competitivităţii, apărării şi securităţii.
Acum 2 ore
14:20
Șefa diplomației europene îi răspunde lui Donald Trump și susține că „Rusia este adevăratul obstacol în calea păcii” # Digi24.ro
Rusia este „adevăratul obstacol" în calea păcii, nu Ucraina, a denunţat şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas joi, după noi lovituri sângeroase ruse asupra Kievului.
14:10
Guvernul va aproba, în şedinţa de joi, cadrul normativ pentru organizarea concursurilor de angajare pentru circa 62.000 de posturi din învăţământ, ocupate în acest moment pe perioadă determinată, a anunţat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
14:10
China trimite primul astronaut străin pe stația sa spațială. Ce aliat al Beijingului va fi prezent pe Tiangong # Digi24.ro
China își intensifică diplomația spațială în mijlocul unei competiții în expansiune cu Statele Unite pentru supremație în orbită. Primirea unui astronaut străin este „un pas semnificativ în internaționalizarea stației spațiale chineze” Tiangong, spune un profesor de la Universitatea din Hong Kong, informează CNN.
14:00
România va declara doliu național în memoria papei Francisc, sâmbătă, în ziua funeraliilor de la Vatican # Digi24.ro
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că sâmbătă va fi zi de doliu naţional în România în memoria Sanctităţii Sale papa Francisc, arătând că acesta este o „decizie ce arată respectul profund pentru pentru deschiderea totală şi căldura arătată permanent românilor".
13:50
Fiul cel mare al preşedintelui american Donald Trump, Donald Trump Jr., se va întâlni vineri, la Budapesta, cu ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, a anunţat MAE ungar joi, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
13:40
Cine este „Yoko Ono de la Pentagon”, în care are încredere totală secretarul Apărării. Pete Hegseth „e în paranoia totală” # Digi24.ro
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, este în „paranoia totală” și are încredere doar în soția sa și în cercul său intim, în urma unei serii de scurgeri de informații de la Pentagon, relatează, citând surse bine informate, cotidianul britanic The Telegraph.
13:40
Viktor Orban a găsit un nou motiv pentru a bloca aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană: „Există un ordin de la în această privință” # Digi24.ro
Premierul ungar Viktor Orban a afirmat joi că în ţara sa nu vor mai ajunge bani europeni în cazul în care Ucraina va deveni membră a Uniunii Europene.
Acum 4 ore
13:20
Autoritatea Electorală controlează finanțele AUR, după dezvăluirea contractului de 1,5 milioane de dolari pentru lobby în SUA # Digi24.ro
Autoritatea Electorală Permanentă anunță că a declanșat un control privind finanțele partidului AUR, în urma dezvăluirilor că formațiunea politică ar fi încheiat un contract de 1,5 milioane de dolari cu o firmă americană de lobby, care să-i asigure expunere media și întâlniri cu politicieni de peste ocean. Vicepreședintele AUR, Marius Lulea, al cărui nume apare în corespondența cu firma americană, neagă că există un astfel de contract și spune că nu s-a făcut nicio plată.
13:10
Cardinalul Vincent Nichols, liderul Bisericii Catolice din Anglia și Țara Galilor a spus că este sigur că nu va fi el următorul papă, dar că așteaptă cu nerăbdare datoria „înfricoșătoare” de a-l alege pe succesorul papei Francisc, într-un interviu pentru BBC.
13:10
Kremlinul jubilează după ce Trump a declarat că peninsula Crimeea „a fost pierdută și nu mai reprezintă un punct de discuție” # Digi24.ro
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a reacționat, joi, după ce Donald Trump l-a criticat în termeni duri pe președintele ucrainean, Volodimir Zelenski și a susținut că peninsula Crimeea „a fost pierduta”.
13:10
Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, va fi eliberat din închisoare, în urma unei decizii definitive pronunţate joi de Tribunalul Bucureşti.
13:00
Straniul caz al clubului de fotbal italian care promovează de fiecare dată când un papă moare # Digi24.ro
Improbabil, dar adevărat. După moartea papei Francisc la vârsta de 88 de ani, credincioşii sunt consternaţi şi îndureraţi, dar clubul Avellino vede cu siguranţă lucrurile în altă lumină, deşi este şi el cuprins de compasiune în urma acestei veşti teribile pentru Biserica Catolică, relatează Le Figaro, într-un articol preluat de news.ro. În actualul sezon, după moartea Papei Francisc, US Avellino a promovat în serie B, a doua divizie de fotbal a Italiei.
12:50
Zaharova îl acuză pe Zelenski că sabotează eforturile de pace: Nu are capacitatea de a negocia un acord # Digi24.ro
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, l-a acuzat joi pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski de distrugerea eforturilor diplomaţiei menite să se ajungă la un acord de pace, după ce a refuzat să accepte recunoașterea anexării Crimeei de către Rusia.
12:40
Scandal la Casa Albă, după ce emisarul lui Trump la Kremlin, Steve Witkoff, a propus ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei # Digi24.ro
Casa Albă ia în calcul ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei în privința gazoductului Nord Stream 2 și asupra altor active rusești din Europa, ca parte a discuțiilor dintre Washington și Moscova legate de încetarea focului în Ucraina, informează Politico. Propunerea a venit din partea emisarului special al lui Trump, Steve Witkoff, care urmează să se vadă vineri la Moscova cu Vladimir Putin. Ideea lui Witkoff „nu a prins multă aderență” la Casa Albă, după ce secretarul de stat al SUA, Marco Rubio s-a opus.
12:20
Sesiune specială a Evaluării Naționale, anunțată de Ministerul Educației. Când vor avea loc probele # Digi24.ro
Ministerul Educaţiei şi Cercetării va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, secretarul de stat Sorin Ion.
12:20
Fostul președinte al Comisiei Europene, Manuel Barroso, avertizează în privința lui Putin. „Cineva în care nu poți avea încredere” # Digi24.ro
Fostul președinte al Comisiei Europene Jose Manuel Durao Barroso a avertizat la o conferință privind apărarea cu privire la pericolul reprezentat de Vladimir Putin. În etica negocierii lui Putin este perfect posibil să faci una și să spui exact opusul”, a declarat fostul președinte al Comisiei Europene, amintind de un episod în care președintele rus îl asigurase, în 2014, cu privire la războiul din Crimeea, că „în mai puțin de două săptămâni” va putea cuceri Kievul, în ciuda faptului că ulterior a negat „că va invada Crimeea”, scrie Diario de Noticias.
12:10
Zelenski îşi anulează o parte a vizitei în Africa de Sud, după atacul rusesc cu rachete și drone asupra Kievului # Digi24.ro
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat joi că îşi anulează o parte din programul vizitei sale în Africa de Sud şi că se întoarce în Ucraina după un atac masiv al Rusiei cu rachete şi drone asupra Kievului, relatează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.
12:10
Edificiul Roman cu Mozaic din Constanța
12:10
O poliţistă a fost amendată şi este cercetată disciplinar după ce a aruncat cu o petardă # Digi24.ro
O poliţistă în vârstă de 27 de ani a fost amendată şi este cercetată disciplinar, după ce, aflată în afara serviciului, a aruncat cu o petardă spre poarta unui imobil din Piteşti, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
12:00
Moment emoționant în Israel. Zece minute de reculegere națională, în memoria victimelor Holocaustului # Digi24.ro
Activitățile din Israel au fost oprite timp de zece minute joi dimineața, cu ocazia Zilei Comemorării Martirilor şi Eroilor Holocaustului. Momentul solemn, organizat în fiecare an la ora 10:00, este dedicat memoriei celor 6 milioane de evrei uciși în Al Doilea Război Mondial.
11:50
Cum se tratează disecția extinsă de aortă
11:50
Bacilul Piocianic, prezent în apa Spitalului de Pediatrie Ploieşti, la peste o lună de la depistare. S-a decis schimbarea ţevilor # Digi24.ro
Primarul municipiului Ploieşti, Mihai Poliţeanu, anunţă că la peste o lună de când bacilul Piocianic a fost depistat în reţeaua Spitalului de Pediatrie din Ploieşti, bacteria este în continuare prezentă în reţeaua de apă a unităţii sanitare. Edilul precizează că în continuare există restricţii cu privire la folosirea apei furnizate în spital şi că s-a decis înlocuirea întregi reţele de ţevi din interiorul clădirii în care acesta funcţionează.
11:30
Marea Britanie interzice exportul de controlere de jocuri video în Rusia, folosite de armata rusă în războiul din Ucraina # Digi24.ro
Guvernul britanic interzice exportul de controlere pentru console de jocuri către Rusia, despre care autoritățile britanice spun că sunt folosite de armata rusă pentru a pilota drone pe linia frontului în Ucraina. Măsura vine pe fondul impunerii a 150 de noi sancțiuni comerciale împotriva Moscovei, informează Politico.
11:30
Vicepreşedintele american JD Vance a minimalizat miercuri diferendele politice dintre administraţia Trump şi regretatul papă Francisc, declarându-se norocos că a avut una dintre ultimele întâlniri cu pontiful catolic înainte de decesul acestuia.
11:30
Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a insistat miercuri în timpul unei întrevederi cu premierul ucrainean Denis Şmîhal asupra necesităţii de a încheia „cât mai repede posibil” un „parteneriatul economic” între SUA şi Ucraina, informează joi AFP, potrivit Agerpres.
11:30
Furtul tezaurului dacic din Olanda: încă două persoane arestate după mai multe percheziții. Poliția a ridicat noi probe # Digi24.ro
Doi tineri de 18, respectiv 20 de ani, au fost reținuți de autoritățile olandeze în urma unor percheziții desfășurate la sediul unor companii și în orașul de proveniență al suspecților. Ancheta vizează descoperirea celor trei brățări dacice și a Coifului de la Cotofenești, furate din Muzeul Drents în ianuarie 2025.
Acum 6 ore
11:20
Ce a făcut papa cu banii economisiți înainte de a muri: „Aproape am rămas fără bani, însă mai am ceva în cont” # Digi24.ro
Papa Francisc a făcut, înainte de moartea sa, survenită luni, o donaţie personală în beneficiul deţinuţilor, în valoare de 200.000 de euro, „ultimele sale posesiuni", după cum a declarat miercuri episcopul Benoni Ambăruş, responsabil cu pastoraţia penitenciarelor şi cu caritatea la Roma.
11:10
Procurorii Parchetului General au decis, joi, prelungirea cu încă 60 de zile a controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu, au precizat surse judiciare, pentru Agerpres.
11:00
Haos în Mexic: Grupuri criminale au blocat miercuri drumuri şi au incendiat vehicule în trei state # Digi24.ro
Grupuri criminale au blocat miercuri drumuri şi au incendiat vehicule în vestul Mexicului, în trei state în care un cartel puternic şi grupuri criminale locale sunt în conflict, au informat autorităţile şi media.
10:50
Tarifele „ilegale” impuse de Trump au dezlănțuit haosul în SUA, acuză 12 state americane. Cum încearcă acestea să blocheze noile taxe # Digi24.ro
O coaliție formată din 12 state americane a dat, miercuri, în judecată administrația Trump în încercarea de a bloca tarifele comerciale impuse de președintele american, pe care le califică drept „ilegale”, relatează Axios.
10:40
Scuzele amuzante invocate de șoferii din Timiș, prinși în „ofsaid” de Paște. Topul făcut de polițiști face furori pe rețelele sociale # Digi24.ro
Mii de șoferi au fost amendați în vacanța de Paște, pentru că au depășit limitele legale de viteză. Cei mai mulți dintre ei au căutat scuze, atunci când au fost trași pe dreapta. Polițiștii din Timiș au făcut un top al celor mai amuzante motive invocate de șoferii prinși de radar chiar și cu 170 de kilometri pe oră. O parte dintre ele au fost transformate în meme-uri, care fac senzație acum pe rețelele sociale.
10:40
HARTĂ Cod galben de furtuni, grindină și vânt puternic. Care sunt zonele vizate și cum va fi vremea în București # Digi24.ro
Meteorologii au emis, joi, o avertizare de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până la ora 21:00 în mai multe județe din vestul țării. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină.
10:40
Secretarul de stat al SUA: „Să fim sinceri: Nu există o soluție militară care să pună capăt războiului din Ucraina” # Digi24.ro
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat că războiul din Ucraina trebuie să se încheie, deoarece nu există nicio soluție militară prin care acest conflict ar putea fi finalizat. Declarația lui Rubio a fost făcută în cadrul unui podcast din SUA și publicat de Departamentul de Stat al SUA.
10:40
O nouă formă de diabet, fără legătură cu obezitatea, a fost recunoscută oficial. Ce este diabetul de tip 5 # Digi24.ro
O nouă formă de diabet, care nu este asociată cu obezitatea, a fost recunoscută oficial, la zeci de ani după ce a fost observată pentru prima dată în țările în curs de dezvoltare, informează The Independent.
10:40
Scandal în Franța: fiica premierului spune că a fost bătută cu bestialitate la şcoală. François Bayrou, acuzat că știa despre agresiuni # Digi24.ro
O furtună politică legată de acuzaţii de abuz fizic, emoţional şi sexual la o şcoală privată catolică din apropierea oraşului natal al premierului francez François Bayrou a luat o turnură personală pentru prim-ministru, după ce fiica sa a dezvăluit că a fost victima violenţei fizice la această instituţie, Notre-Dame de Bétharram. Chiar dacă Bayrou s-a declarat „şocat”, mulţi se întreabă dacă chiar nu ştia nimic despre ceea ce se întâmpla la şcoala unde au învăţat trei dintre copii săi şi unde a predat chiar soţia sa, relatează POLITICO şi The Guardian. Premierul urmează să fie audiat de o comisie parlamentară la 14 mai.
10:30
România a inaungurat 140 de kilometri de autostradă în 2024. Un sfert din drumurile țării sunt încă acoperite cu piatră și pământ (INS) # Digi24.ro
Lungimea autostrăzilor din România a crescut cu 140 de kilometri în 2024, iar lungimea reţelei de drumuri publice totaliza 86.847 km, din care 17.994 km (20,7%) drumuri naţionale, 35.091 km (40,4%) drumuri judeţene şi 33.762 km (38,9%) drumuri comunale, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
10:30
Fondatorul Forumului Economic de la Davos, anchetat pentru folosirea fondurilor organizației în interes propriu și manipulare # Digi24.ro
Fondatorul Forumului Economic de la Davos, Klaus Schwab, a demisionat după ce consiliul de administrație al Forumului a anunțat că investighează acuzațiile avertizorilor de integritate care spun că utiliza proprietățile de lux ale organizației în scop personal și că, el și soția sa, aveau abateri serioase de la etică, relatează Wall Street Journal.
10:30
Jazz in the Park dă tonul verii, între 6 și 8 iunie, la Cluj!
10:00
China trimite înapoi în SUA avioane Boeing din cauza tarifelor impuse de Trump. Clienții chinezi refuză primirea aeronavelor # Digi24.ro
China a trimis înapoi în SUA două avioane Boeing pregătite pentru livrarea către companii chineze, iar o a treia aeronavă este deja în proces de returnare, a declarat Kelly Ortberg, directorul executiv al companiei, potrivit BBC. Măsura vine în contextul în care tensiunile comerciale dintre cele două mari puteri economice continuă să se intensifice.
09:50
China deschide ușa pentru investitorii străini. „Lista negativă” permite acum accesul în mai multe industrii # Digi24.ro
China publică o nouă versiune a „listei negative”, reducând numărul industriilor restricționate de la 117 la 106, pentru a stimula accesul investitorilor străini. Măsurile includ sectoare precum telecomunicațiile și producția TV, pe fondul unei economii afectate de consumul intern slab și criza datoriilor, scrie Reuters.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.