„Blestemul“ Rapidului: nici milioanele lui Șucu n-au scăpat formația giuleșteană de povara unui rateu imens
Sport.ro,
24 aprilie 2025 17:20
Bucureștenii se apropie de finalul dezolant al unui sezon în care, din nou, și-au văzut visul spulberat. De această dată, cu Șumudică pe bancă.
• • •
Alte ştiri de Sport.ro
Acum 5 minute
20:10
Povestea miraculoasă a clubului care promovează de fiecare dată când un papă moare sau se retrage # Sport.ro
Improbabil, dar adevărat. După moartea, luni, a Papei Francisc la vârsta de 88 de ani, credincioşii sunt consternaţi şi îndureraţi, dar clubul Avellino vede cu siguranţă lucrurile în altă lumină, deşi este şi el cuprins de compasiune în urma acestei veşti teribile pentru Biserica Catolică, relatează Le Figaro.
20:10
FC Argeș – Steaua, meci exploziv cu șase goluri: rezultatul are impact major asupra luptei pentru promovare # Sport.ro
O partidă din etapa a 6-a a play-off-ului ligii secunde a oferit un show fotbalistic, în adevăratul sens al cuvântului.
Acum 30 minute
19:50
Noapte lungă pentru rapidiști după eliminarea din cupă: ”Nimeni nu a dormit mai mult de două ore!” + ”E al șaselea meci când se întâmplă asta” # Sport.ro
Rapid a pierdut miercuri la Sibiu cu FC Hermannstadt, scor 1-2, și a fost eliminată din Cupa României.
19:50
Dezvăluire din spatele ușilor închise: cum se înțelege Mircea Lucescu, în vestiar, cu actualii jucători ai naționalei # Sport.ro
La aproape 80 de ani, vârsta pe care o va împlini pe 29 iulie, „Il Luce“ trebuie să interacționeze cu niște sportivi care provin dintr-o lume total diferită de cea în care s-a format el.
Acum o oră
19:40
Mândria merge înaintea căderii: Ostapenko, învinsă în primul meci la Madrid chiar de o letonă # Sport.ro
La trei zile de la finala câștigată la Stuttgart, Jelena Ostapenko a părăsit competiția WTA 1000 de la Madrid.
19:30
Cel mai bine cotat arbitru din România a devenit, în ultimele sezoane, o prezență constantă la marile meciuri internaționale.
19:20
De noaptea minții: Jackson Rodríguez s-a ascuns sub pat, în timp ce hoții i-au răpit soția și copilul. Detaliile cazului, șocante # Sport.ro
Fotbalistul ecuadorian e în prim-planul unei povești care face înconjurul lumii.
Acum 2 ore
19:10
Belgianul se află la ultimul sezon pentru Manchester City.
18:50
Se scrie Madrid, dar se citește „alarmă”. De cât timp nu am mai avut toate româncele eliminate în primul tur # Sport.ro
Ediția 2025 a turneului WTA 1000 de la Madrid a consemnat un eșec rar întâlnit în istoria recentă a tenisului feminin românesc.
18:40
FRF a anunțat ”Regula 5+6”. Ce spune Răzvan Burleanu și ce înseamnă, mai exact, noua modificare # Sport.ro
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF) s-a întrunit joi, 24 aprilie.
18:40
Ca de obicei, la noi întrecerile interne pornesc la drum, când afară sunt niște temperaturi sufocante.
18:20
Rapid, o echipă impotentă: marea problemă a giuleștenilor, evidențiată de niște cifre jenante # Sport.ro
Chiar dacă are un patron milionar, gruparea bucureșteană n-a fost în stare să aducă un jucător capabil de a face un lucru esențial în fotbal: să marcheze goluri!
18:20
Finala Cupei României, decizie oficială: federația a anunțat unde se va juca meciul pentru trofeu # Sport.ro
Federația Română de Fotbal, ca organizator al competiției KO, a analizat toate variantele și a făcut anunțul pentru marea partidă programată pentru 14 mai.
Acum 4 ore
18:10
Jamie Vardy, mesaj emoționant după ce a decis să plece de la Leicester: ”13 ani incredibili. Clubul va fi mereu în inima mea” # Sport.ro
Jamie Vardy (38 de ani) se va despărți de Leicester la finalul acestui sezon.
17:50
Victor Angelescu a dezvăluit ce s-a vorbit la ședința Șucu - Angelescu - Șumudică, dar și ce i-a spus Săpunaru: ”Vestiarul asta vrea” # Sport.ro
Rapid a fost pe punctul de a rămâne fără antrenor.
17:50
Măldărășanu, un caz rar întâlnit: ce nu ni s-a spus după ce a dus Hermannstadt în finala cupei # Sport.ro
Cel mai longeviv antrenor din Superliga noastră, alături de Gheorghe Hagi la Farul, reprezintă o poveste de succes într-un campionat în care rar vedem așa ceva pe termen lung.
17:20
„Blestemul“ Rapidului: nici milioanele lui Șucu n-au scăpat formația giuleșteană de povara unui rateu imens # Sport.ro
Bucureștenii se apropie de finalul dezolant al unui sezon în care, din nou, și-au văzut visul spulberat. De această dată, cu Șumudică pe bancă.
17:10
Giuleștenii au fost eliminați miercuri seară din Cupa României
17:00
Ana Maria Bărbosu, medaliată cu bronz la sol la JO 2024, a cucerit două medalii de argint la concursul internaţional de gimnastică artistică "Trofeo Citta' di Jesolo", desfăşurat sâmbătă şi duminică în Italia.
17:00
Cum și unde a fost surprins Marius Șumudică la nici măcar o zi după ce și-a anunțat demisia de la Rapid # Sport.ro
Rapid a pierdut miercuri seară cu Hermannstadt în semifinalele Cupei României, scor 1-2, și a fost eliminată din competiție.
16:50
Olăroiu, printre cei mai respectați oameni din sportul românesc: cum au ajuns să-l descrie arabii # Sport.ro
Plecat din țară în 2007, când a lăsat Steaua pentru a prelua Al-Hilal Riad (Arabia Saudită), Oli a ajuns să promoveze România într-o lume în care foarte puțini străini prind „rădăcini“.
16:40
Anunțul momentului! Ce granzi vânează transferul lui Drăgușin: ”Îl cunosc foarte bine, iar Radu vrea un rol principal” # Sport.ro
Radu Drăgușin (23 de ani) este legitimat în prezent la Tottenham Hotspur.
16:20
Valeriu Iftime îl face praf pe Marius Șumudică: ”Nu are nivel de Rapid! Sunt bucuros că a mâncat bătaie de la Hermannstadt” # Sport.ro
Rapid a fost eliminată miercuri din Cupa României după ce a pierdut 1-2 cu FC Hermannstadt.
Acum 6 ore
16:10
CFR Cluj - Farul, de la 20:30 în semifinalele Cupei României. Ponturi pariuri. Analiza lui Dan Chilom # Sport.ro
Cupa României | Semifinale: CFR Cluj - Farul, de la 20:30, LIVE BLOG pe Sport.ro.
15:50
După ce a ratat transferurile lui Mohamed Salah, Vinicius jr. și Luis Diaz, "Al-Alami" s-au reorientat spre un star african din campionatul englez.
15:30
Șansă în plus pentru Andrei Rațiu! Jules Kounde, pe lista unui club uriaș din Premier League # Sport.ro
Andrei Rațiu este de mai multe luni pe lista Barcelonei.
15:20
Încă un meci din Serie A este amânat, de această dată după o veste tragică din cadrul clubului Lecce.
14:50
Legendarul Jamie Vardy și-a anunțat plecarea de la Leicester după 13 ani. Unde ar putea ajunge # Sport.ro
Jamie Vardy (38 de ani), atacantul care a scris istorie la Leicester, se va despărți de club la finalul acestui sezon.
14:50
Novak Djokovic, invitat să joace pe noul Santiago Bernabéu.
14:40
”Sunt pe drumul cel bun!” Marius Măldărășanu a vorbit despre interesul Rapidului, după ce Șumudică și-a anunțat plecarea # Sport.ro
Sunt tensiuni la Rapid după eliminarea din Cupa României.
14:20
În ultimele luni, presa din Spania vorbește tot mai mult despre viitorul lui Andrei Rațiu, fundașul lateral al lui Rayo Vallecano.
14:20
Gabriela Ruse nu vrea ca tenisul de performanță să îi schimbe principiile de viață.
Acum 8 ore
13:50
Planul lui Dan Șucu pentru sezonul următor: Măldărășanu, la pachet cu alți trei rapidiști de la Sibiu! # Sport.ro
Marius Șumudică și-a anunțat plecarea de la Rapid, după ratarea calificării în finala Cupei României, ceea ce poate echivala cu un nou sezon în care giuleștenii vor lipsi din cupele europene.
13:50
Real Madrid a primit o veste proastă înainte de finala Cupei Spaniei contra rivalei FC Barcelona (sâmbătă, ora 23:00).
13:30
Deși are oferte colosale din Arabia Saudită, atacantul portughez poate reveni în Primeira Liga.
13:30
VOYO transmite meciurile din Coppa Italia.
13:20
Ianis Hagi (26 de ani) își încheie contractul cu Rangers în vară și nu a ajuns încă la vreun acord pentru prelungire.
13:10
Surpriză! Cine va sta pe banca Rapidului la derby-ul cu FCSB după ce Șumudică și-a anunțat demisia # Sport.ro
Rapid a pierdut la Sibiu în fața lui Hermannstadt, scor 1-2, în semifinalele Cupei României.
12:50
Marius Șumudică și-a anunțat plecarea de la Rapid după eliminarea din Cupa României, dar Adrian Mutu se așteaptă ca tehnicianul din Giulești să revină asupra deciziei.
12:40
Ianis Hagi și fiica lui Gică Popescu și-au lansat o afacere împreună! O vedetă de la FCSB, protagonist în videoclipul de prezentare # Sport.ro
Ianis Hagi și Maria Popescu, fiica legendarului Gică Popescu, și-au lansat prima afacere împreună.
Acum 12 ore
12:10
Caramavrov scrie despre omul care vorbește puțin și muncește mult, performerul actualului sezon din Cupa României.
12:00
Cum l-au numit italienii pe Cristi Chivu după ce Parma a învins Juventus: ”Părea un pariu riscant!” # Sport.ro
Parma lui Cristi Chivu a obținut o victorie imensă în fața lui Juventus, scor 1-0, în etapa 33 din Serie A.
11:50
Fotbalul, punți de legătură cu Statele Unite.
11:40
Dan Șucu (61 de ani) a început să investească la Rapid din 2022, iar în prezent deține 90% din acțiuni.
11:20
Locul său poate fi luat de Jose Mourinho sau Roberto Mancini.
11:10
FCSB traversează cea mai bună perioadă din ultimii ani.
11:10
VOYO transmite partidele din Coppa Italia.
11:10
Cristi Chivu e pe val în Italia. Parma a reușit să facă față granzilor din Serie A și este tot mai aproape de salvarea de la retrogradare.
11:00
CFR Cluj - Farul, de la 20:30, în semifinalele Cupei României. Aflăm adversara celor de la FC Hermannstadt # Sport.ro
CFR Cluj sau Farul? Cine va juca împotriva lui FC Hermnnstadt în finala Cupei României.
10:50
Marius Șumudică și-a anunțat plecarea de la Rapid, după ce giuleștenii au fost eliminați din Cupa României în urma eșecului cu Hermannstadt, scor 1-2.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.