Buget record pentru investiţii, în acest an, la Administraţia Fondului pentru Mediu, de peste 16,42 miliarde lei/ Fechet: România mizează şi pe verde în dezvoltarea economică

News.ro, 24 aprilie 2025 18:40

Ministrul Apelor, Pădurilor şi Mediului, Mircea Fechet, anunţă că Administraţia Fondului pentru Mediu va avea în acest an un buget record pentru investiţii, de de peste 16,42 miliarde lei, pentru că „România mizează şi pe verde în dezvoltarea economică”. Potrivit ministrului sumele prevăzute pentru acest an vizează atât finanţarea programelor deja cunoscute, cât şi lansarea a şapte noi programe.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
23:30
Candidatul la alegerile prezidenţiale susţinut de coaliţia de guvernare, Crin Antonescu, consideră ”surprinzătoare” decizia Curţii de Apel Ploieşti prin care se anulează hotărârea Curţii Constituţionale privind scrutinul prezidenţial de anul trecut, Antonescu afirmând că, din cunoştinţele sale, deciziile CCR nu pot fi atacate. El precizează că urmează calendarul electoral şi se pregăteşte în continuare pentru alegerile din 4 mai.
Acum 15 minute
23:20
Fostul portar al echipei FC Barcelona, Victor Valdés (43 de ani), a fost numit joi în funcţia de antrenor al formaţiei spaniole de liga a patra Real Ávila.
23:20
Candidatul la alegerile prezidenţiale Elena Lasconi îi cataloghează drept ”oportunişti” pe candidaţii care s-au înscris în cursa electorală din acest an, considerând că alegerile reluate după anularea scrutinului din noiembrie anul trecut ar fi trebuit să se desfăşoare cu aceiaşi candidaţi.
Acum 30 minute
23:10
Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat joi seară, după calificarea în finala Cupei României, că este foarte mulţumit de jucătorii săi, însă a menţionat şi o problemă: adversarul înscrie la prima ocazie.
23:10
Preşedintele USR, Elena Lasconi, îl atacă din nou pe contracandidatul său Nicuşor Dan, pe care îl cataloghează ”cam dubios” şi despre care spune că nu îi inspiră încredere, pentru că nu are încredere în oamenii care nu îi pot privi pe alţi oameni în ochi. ”Duşmanul meu nu este Nicuşor Dan, duşmanul meu este sistemul”, afirmă Lasconi.
Acum o oră
23:00
Buticul online al lui Donald Trump vinde şepci roşii cu inscripţia ”Trump 2028”, anul viitoarelor alegeri prezidenţiale americane, în care miliardarul republican nu poate, potrivit Constituţiei, să candideze, relatează AFP.
22:50
Tehnicianul echipei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a declarat joi seară, după înfrângerea cu 4-1 din meciul cu CFR Cluj, că formaţia sa trebuie să uite cât mai repede acest eşec şi să see concentreze pe campionat.
22:50
Buticul online al lui Donald Trump vinde şepci roşii cu inscripţia ”Trump 2028”, anul viitoarelor alegeri prezidenţiale americane, în care miliardarul republican nu poate, potrivit Constituţiei, să candideze, relatează AFP.
22:40
Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări cu privire la săvârşirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la Curtea de Apel Ploieşti care a soluţionat dosarul în care se cerea anularea deciziei Curţii Constituţionale privind anularea procesului electoral de la alegerile prezidenţiale de anul trecut.
22:40
Staţiunea Val d'Isère a anunţat, joi, decesul tinerei schioare franceze Margot Simond. Sportiva în vârstă de 18 ani a murit în timpul unui antrenament la Red Bull Alpine Park, relatează RMC Sport.
Acum 2 ore
22:30
Preşedintele USR, Elena Lasconi, cataloghează drept ”foarte grav” faptul că liderul AUR, George Simion, a plătit 1.500.000 de dolari pentru vizitele sale în Statele Unite ale Americii, ea spunând că lucrul cel mai grav este acela că el a folosit banii publici ”ca să denigreze ţara” al cărei preşedinte vrea să fie.
22:30
Statele Unite denunţă joi politici ostile energiilor fosile, pe care le cataloghează drept ”nefaste şi periculoase”, în prima zi unui summit al Alianţei Internaţionale a Energiei (AIE) pe tema securităţii energetice, la Londra, şi se opun ferm ţărilor care vor să dea pagina acestor energii fosile, relatează AFP.
22:30
Formaţia CFR Cluj s-a calificat, joi seară, în finala Cupei României, eliminând în semifinale echipa Farul Constanţa, scor 4-1.
22:20
Ministrul Educaţiei, Daniel David, admite că sistemul de învăţământ, aşa cum funcţionează el acum, nu are suficienţi profesori şi nici suficiente resurse pentru a asigura integrarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES). Ministrul subliniază că elevii cu CES, ADHD sau tulburări de spectru autist sunt ”cazuri importante” cărora le va acorda atenţie în mod deosebit.
22:20
Daniel David, ministrul Educaţiei, anunţă că, din anul şcolar 2025-2026, Săptămâna Altfel organizată în învăţământul preuniversitar va include, în mod obligatoriu, o temă legată de consumul de droguri şi alte substanţe interzise şi una privind violenţa. Şcolile vor primi şi instrucţiuni, ghiduri cu privire la modul în care trebuie implementate cele două teme.
22:10
Certificatele şi diplomele care sunt depuse la dosarele prin care cadrele didactice obţin gradaţiile de merit trebuie verificate şi confirmate, afirmă ministrul Educaţiei, Daniel David. Măsura este prevăzută într-un nou ordin de ministru, pentru a evita fraudele.
22:10
Preşedintele Donald Trump a declarat miercuri că tariful de 25% impus importurilor de automobile din Canada în Statele Unite ar putea fi majorat.
22:00
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, afirmă că în luna mai va propune un nou model în baza căruia să fie susţinut examenul de titularizare în învăţământ. David anunţă că modelul pe care îl va propune va păstra ”lucrurile bune” pe care actuala formă a examenului le are.
22:00
Atacantul echipei Mansfield Town din a treia ligă engleză, Lucas Akins, a fost condamnat la 14 luni de închisoare pentru că a cauzat în martie 2022 moartea unui biciclist în urma unui accident rutier.
21:50
Vânzările de autoturisme noi în Europa au crescut cu 2,8% în luna martie, impulsionate de avansuri semnificative în Marea Britanie şi Spania şi de creşterea vânzărilor de vehicule electrice, în ciuda unei scăderi puternice, de 28,2%, a livrărilor Tesla, potrivit datelor publicate joi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), citate de Reuters.
21:50
Fostul judecător al Curţii Constituţionale Tudorel Toader afirmă că din punct de vedere juridic decizia de joi a Curţii de Apel Ploieşti referitoare la anularea alegerilor prezidenţiale de anul trecut nu are „absolut niciun efect”, pentru că instanţa superioară „sigur” o va invalida. Toader mai spune că din 1991 încoace niciun judecător nu a decis cu privire la hotărârile Curţii Constituţionale, pentru că tot românul ştie că respectivele decizii sunt definitive, general obligatorii de la publicarea în Monitorul Oficial şi nu există nicio cale de atac împotriva lor. Potrivit fostului judecător constituţional, şi Tribunalul UE, şi CEDO au spus recent că nu au competenţe să invalideze decizia CCR.
21:50
Aproximativ 20 de kilograme de ketamină, drog de risc, au fost confiscate de poliţişti şi procurorii DIICOT într-un dosar în care un bărbat este suspectat că a adus substanţa din Olanda în România disimulată în pliculeţe cu desicant pentru absorbţia umidităţii din cutii cu haine. Bărbatul a fost prins de autorităţile din Germania când se deplasa spre România, împreună cu un alt român, cu 2,5 kilograme de droguri. Totodată, anchetatorii au stabilit că el a fost ajutat de o femeie, rudă a sa, care a transportat coletele cu droguri şi a deţinut astfel de substanţe în locuinţa sa.
21:40
Cea de-a treia ediţie a Olimpiadei ”Natura dintre Ape”, ale cărei înscrieri au început joi, este dedicată elevilor din clasele II-VII din Bucureşti şi Ilfov pasionaţi de biodiversitate. Competiţia propriu-zisă va avea loc în 31 mai, online.
Acum 4 ore
21:30
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit, joi, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a Camerei Franceze de Comerţ, Industrie şi Agricultură în România (CCIFER), cu care a avut discuţii despre dezvoltarea relaţiilor economice între cele două ţări.
21:20
Experţi independenţi ONU denunţă joi un ”tratament psihiatric coercitiv” la care au fost supuşi zeci de critici ai autorităţilor din Belarus după alegerile prezidenţiale din 2020 şi criza politică care a urmat, relatează AFP.
21:10
Fostul ministru al Justiţiei Alina Gorghiu spune că decizia de joi a Curţii de Apel Ploieşti, care anulează hotârârea Curţii Constituţionale privind anularea alegerilor prezidenţiale, este despre cum „un judecător neprofesionist decredibilizează întregul sistem de justiţie. Potrivit Alinei Gorghiu, hotărârile CCR sunt „definitive şi obligatorii pentru toată lumea, indiferent de ce zice oricine, chiar dacă e o instanţă” care „nu ştie carte”. Gorghiu mai spune că CCR nu se supune legii contenciosului administrativ în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate.
21:10
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a sesizat Parchetul General în privinţa lui Nicuşor Dan, candidat pe care îl acuză că nu ar fi gestionat corect donaţiile primite în perioada de precampanie, scrie G4Media. ”Nu ne-a fost comunicat un astfel de document asumat de Autoritatea Electorală Permanentă. Informaţiile publicate în presă par a fi un draft al unui document intern de lucru al AEP, bazat pe suspiciuni subiective şi lipsite de fundament”, afirmă echipa de campanie a lui Nicuşor Dan, adăugând că ”nu e prima oară în această campanie când AEP are o atitudine părtinitoare”.
20:50
Roger Federer va da startul ediţiei din acest an a cursei de 24 de ore de la Le Mans, din luna iunie, au anunţat joi organizatorii, potrivit Reuters.
20:40
Mii de persoane continuau să vină joi în faţa Bazilicii Sf. Petru, la Roma, pentru a se reculege în faţa rămăşiţelor Papei Francisc, căruia peste 60.000 de credincioşi i-au adus un omagiu începând de miercuri dimineaţa, înaintea funeraliilor de sâmbătă, în prezenţa unor lideri din întreaga lume, relatează AFP.
20:30
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs împotriva deciziei de joi a Curţii de Apel Ploieşti privind anularea hotărârii Curţii Constituţionale a României prin care erau anulate alegerile prezidenţiale de anul trecut.
20:30
Steaua Roşie Belgrad a fost învinsă miercuri cu scorul de 4-1 de Radnicki Kragujevac, în campionatul Serbiei. Este prima înfrângere înregistrată de echipa din Belgrad în campionat după decembrie 2023.
20:20
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, joi seară, după decizia Curţii de Apel Ploieşti privind anularea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale de anul trecut, că ”activitatea tuturor birourilor electorale continuă în temeiul şi pentru executarea măsurilor prevăzute de actele normative şi a celor administrative cu caracter normativ care vizează actuala procedură de alegere a preşedintelui României”.
20:20
Judecătorul Cristi Danileţ consideră că o instanţă de judecată nu poate suspenda sau anula o decizie a CCR, cum e cea de anulare a alegerilor prezidenţiale din decembrie 2024. „Desigur, dacă se decide altfel, avem de-a face cu o aberaţie judiciară”, afirmă Danileţ, adăugând că judecătorul respectiv riscă să fie anchetat disciplinar pentru aplicarea cu rea-credinţă a legii.
20:10
Formaţia FC Argeş a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 4-2, echipa CSA Steaua, într-un meci din etapa a şasea a play-off-ului Ligii a 2-a.
20:10
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe afirmă că AEP l-a reclamat la Parchet pe Nicuşor Dan, în scop electoral, pe tema banilor donaţi candidatului în campanie, el anunţând că vor răspunde şi ei cu o plângere penală. El menţionează că AEP le-a trimis o adresă, fix înainte de Paşte, cu cerere de clarificare privind banii din campanie, la care nu au răspuns pentru că, potrivit legii de funcţionare a Autorităţii, aveau un termen de 15 zile.
20:00
Curtea de Apel Ploieşti a admis, joi, cererea unei persoane privind anularea Hotărârârii Curţii Constituţionale din 6 decembrie 2024, prin care era anulat întregul proces electoral de la începutul lunii decembrie a anului trecut. Decizia instanţei nu este definitivă, având drept de recurs în 5 zile, însă suspendă executarea hotărârii magistraţilor constituţionali până la soluţionarea definitivă a cauzei. Fostul judecător al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a declarat pentru News.ro,că „în acest moment nu se mai fac alegeri”, în condiţiile în care „hotărârea aceasta există”. Zegrean afirmă că dacă judecătorul de la Ploieşti motivează rapid sentinţa şi cineva o atacă rapid, atunci se pot organiza alegerile prezidenţiale din luna mai. Hotărârea Curţii de Apel Ploieşti nu este definitivă în ce priveşte anularea Hotărârii 32/2024 a CCR, dar în schimb dispoziţia privind suspendarea efectelor acesteia este executorie, afirmă avocatul Adrian Toni Neacşu.
20:00
Fostul judecător al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a declarat pentru News.ro, întrebat ce se va întâmpla acum, după hotărârea Curţii de Apel Ploieşti, care anulează decizia din 6 decembrie 2024 a CCR privind anularea întregului proces electoral de la vremea respectivă, că „în acest moment nu se mai fac alegeri”, în condiţiile în care „hotărârea aceasta există”. Zegrean afirmă că dacă judecătorul de la Ploieşti motivează rapid sentinţa şi cineva o atacă rapid, atunci se pot organiza alegerile prezidenţiale din luna mai.
20:00
Un incendiu a izbucnit, joi seară, la o anexă a unei gospodării din Ghindeni, judeţul Dolj, unde se aflau şi două butelii de GPL. Una dintre acestea a explodat, flăcările de la cealaltă fiind stinse de pompieri. Şaptezeci de persoane au fost evacuate din locuinţe, însă ulterior 50 dintre acestea au revenit. Doi oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza fumului dens.
19:50
Federaţia Română de Fotbal anunţă că a lansat oficial proiectul Top Football Academies, dedicat formării de elită a tinerilor jucători români. Primele parteneriate au fost deja semnate cu Universitatea Cluj, FC Bacău şi Universitatea Craiova, urmând ca alte academii să li se alăture în curând.
19:50
Un angajat ONU omorât în martie în Fâşia Gaza a fost ucis într-un tir de tanc israelian, anunţă joi într-un comunicat armata israeliană, citând concluzii provizorii ale unei anchete interne, relatează AFP.
19:40
Curtea de Apel Ploieşti a admis, joi, cererea unei persoane privind anularea Hotărârârii Curţii Constituţionale din 6 decembrie 2024, prin care era anulat întregul proces electoral de la începutul lunii decembrie a anului trecut. Decizia instanţei nu este definitivă, având drept de recurs în 5 zile, însă suspendă executarea hotărârii magistraţilor constituţionali până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Acum 6 ore
19:30
Candidatul Alianţei ”România Înainte” la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, după o întâlnire cu liderii formaţiunilor care îl susţin şi cu activul de campanie, că lucrurile ”se desfăşoară din ce în ce mai bine”. ”Această mare armată electorală – pentru că este considerabilă – este pe picior de mobilizare, sperăm cu toţii ca peste zece zile rezultatele să se vadă”, a adăugat el.
19:20
Hotărârea Curţii de Apel Ploieşti nu este definitivă în ce priveşte anularea Hotărârii 32/2024 a CCR, dar în schimb dispoziţia privind suspendarea efectelor acesteia este executorie, afirmă avocatul Adrian Toni Neacşu, referitor la decizia Curţii de Apel Ploieşti care suspendă executarea şi anulează Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, prin care Curtea Constituţională a anulat alegerile prezidenţiale din 2024. ”n acest moment se va pune în discuţie suspendarea organizării alegerilor actuale exact în stadiul în care sunt şi se va invocă faptul că BEC nu mai poate derula acte care ţîn de desfăşurarea actualelor alegeri”, spune el.
19:20
Kremlinul salută joi declaraţii prin care Donald Trump a catalogat Crimeea drept un teritoriu ”pierdut” de mulţi ”ani”, peninsula ucraineană anexată de Moscova în 2014 aflându-se în centrul unei creşteri a tensiunilor, în ultimele zile, între Ucraina şi Rusia, relatează AFP.
19:10
Curtea de Apel Ploieşti a admis, joi, cererea unei persoane privind anularea Hotărârârii Curţii Constituţionale din 6 decembrie 2024, prin care era anulat întregul proces electoral de la începutul lunii decembrie a anului trecut. Decizia instanţei nu este definitivă, având drept de recurs în 5 zile, însă suspendă executarea hotărârii magistraţilor constituţionali până la soluţionarea definitivă a cauzei.
18:50
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, joi, că între jucătorii naţionalei şi selecţionerul Mircea Lucescu este o relaţie extraordinară, astfel că nu se pune problema să existe nemulţumiri.
18:50
Statele Unite ”nu vor tolera” amenzile grele aplicate de către Uniunea Europeană (UE) giganţilor americani ai tehnologiei Apple şi Meta, avertizează joi un purtător de cuvânt al Casei Albe, care le denunţă drept o ”nouă formă de extorcare economică”, după ce Comisia Economică (CE) a anunţat miercuri sancţionarea financiară a celor doi giganţi din cauza unor infracţiuni în domeniul concurenţei, relatează AFP.
18:40
Ministrul Apelor, Pădurilor şi Mediului, Mircea Fechet, anunţă că Administraţia Fondului pentru Mediu va avea în acest an un buget record pentru investiţii, de de peste 16,42 miliarde lei, pentru că „România mizează şi pe verde în dezvoltarea economică”. Potrivit ministrului sumele prevăzute pentru acest an vizează atât finanţarea programelor deja cunoscute, cât şi lansarea a şapte noi programe.
18:20
Regula „5+6”, menită să mărească aria de selecţie pentru naţionalele României, se transformă pentru sezonul viitor în urma şedinţei de joi a Comitetului Executiv al FRF. Astfel, regula devine mai flexibilă şi mai uşor de respectat de mai multe cluburi, a precizat preşedintele federaţiei, Răzvan Burleanu.
18:10
Guvernul spaniol a decis joi să anuleze în mod unilateral un contract de armament în valoare de 6,8 milioane de euro cu o întreprindere israeliană care a provocat tensiuni puternice în cadrul coaliţiei de stânga aflată la putere, potrivit unor surse guvernamentale, relatează AFP.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.