Un fost ministru al Justiției cere EXCLUDEREA din magistratură a judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești: „Aplicarea celei mai aspre sancțiuni”
Gândul,
25 aprilie 2025 18:20
Alina Gorghiu, parlamentar PNL și fost ministru al Justiției, cere excluderea din magistratură a judecătorului Alexandru Vasile, de la Curtea de Apel Ploiești. ÎCCJ a admis, vineri, recursul și a anulat decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești: „Admite recursurile împotriva sentinţei nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti […]
• • •
Alte ştiri de Gândul
Acum 30 minute
23:20
În cadrul emisiunii „Realități Cosmice”, găzduită de H. D. Hartmann, Dumitru Prunariu, cosmonaut român, a discutat despre argumentele pur logice pentru care există viață pe alte planete, dar și în alte timpuri. În viziunea cosmonautului, Pământul este ciclic, aflat la o nouă generație de civilizație. Urmăriți emisiunea aici, integral, emisiunea. Dumitru Prunariu: „Civilizația are o […]
Acum o oră
23:10
Recalcularea pensiilor a fost FINALIZATĂ, cu o întârziere de 9 luni. Cine nu şi-a primit deciziile # Gândul
Recalcularea pensiilor a fost finalizată în urmă cu doar câteva zile, după nouă luni de întârziere, dar mulți vârstnici nu au primit nici acum deciziile pentru că există documente care trebuie revizuite. Mai mult, întârzieri sunt înregistrate şi la „mica recalculare”, în urma căreia un milion de pensionari ar trebui să primească bani în plus […]
22:50
Președintele Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, Gheorghe-Gabriel Gheorghe, eliberat din funcţie. În locul lui vine Vlad Cristian Soare # Gândul
Preşedintele Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, Gheorghe-Gabriel Gheorghe, a fost eliberat din funcţie, la cerere, prin decizie a premierului Marcel Ciolacu. În locul lui a fost numit Vlad Cristian Soare. Decizia în ce privește eliberare, la cerere, a lui Gheorghe Gabriel Gheorghe din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Oficiului […]
22:50
Ești pregătit să afli adevăruri care îți vor schimba perspectiva asupra lumii? „Conspirații cu Gen. Emil Străinu” este noua emisiune care te va ține cu sufletul la gură în fiecare joi, de la ora 22:00. Pe 24 aprilie, generalul a vorbit despre motivele pentru care a reieșit acest raport. În viziunea lui Străinu, ofițerul ucrainean […]
Acum 2 ore
22:30
Ești pregătit să afli adevăruri care îți vor schimba perspectiva asupra lumii? „Conspirații cu Gen. Emil Străinu” este noua emisiune care te va ține cu sufletul la gură în fiecare joi, de la ora 22:00. Pe 24 aprilie, generalul a vorbit despre implicarea lui Gorbaciov în procesul destrămării URSS. Străinu a vorbit despre un alt […]
22:20
Dumitru Prunariu: „Se estimează că pe lună se vor construi habitate umane prin printare 3D” # Gândul
În cadrul emisiunii „Realități Cosmice”, găzduită de H. D. Hartmann, invitatul Dumitru Prunariu a discutat despre inovațiile recente din industria aerospațială, în special despre folosirea tehnologiei de printare 3D în construcția rachetelor și despre potențialul acestei tehnologii de a revoluționa viața pe Lună. Urmăriți emisiunea aici, integral, emisiunea. Discuția a avut ca punct de plecare […]
22:10
Tanti Anica a povestit cum a decurs întâlnirea cu PAPA FRANCISC în 2019: „Când m-a văzut cu copilul în brațe s-a apropiat de mine și l-a binecuvântat” # Gândul
Papa Francisc a părăsit această lumea, chiar în a doua zi de Paște, dar Suveranul Pontif a lăsat multe amintiri frumoase în urmă pentru persoanele care l-au cunoscut și, mai mult, chiar l-au impresionat. Una dintre acestea este Tanti Anica, acum în vârstă de 84 de ani, care l-a cucerit pe Papa Francisc cu ocazia […]
22:10
În cadrul emisiunii „Realități Cosmice”, găzduită de H. D. Hartmann, invitatul special Dumitru Prunariu a vorbit despre evoluția spectaculoasă a misiunilor private către Lună și despre colaborarea dintre NASA și antreprenori din domeniul spațial. Prunariu a oferit detalii tehnice și context legat de noile direcții ale explorării lunare. Urmăriți emisiunea aici, integral, emisiunea. O întrebare […]
22:10
Un satelit rus despre care oficiali americani cred că este conectat la un program de armament nuclear anti-satelit pare să se învârtă necontrolabil, ceea ce sugerează lipsa funcționării și un regres al programului spațial al Moscovei, afirmă analiști americani. Satelitul Cosmos 2553, lansat de Rusia cu câteva săptămâni înaintea invaziei în Ucraina, în 2022, a […]
22:00
În cadrul emisiunii „Realități Cosmice”, H. D. Hartmann și Oreste Teodorescu au discutat despre originile misterioase ale umanității, influența civilizațiilor antice și posibilele legături extraterestre ale speciei umane. Cei doi au analizat mituri, date științifice recente și enigmele genomului uman. Urmăriți emisiunea aici, integral, emisiunea. O întrebare în jurul căreia planează discuția în cadrul emisiunii […]
22:00
Forțele Navale japoneze au prezentat imagini ale unui tun electromagnetic hipersonic montat pe o navă militară experimentală, ceea ce demonstrează aspirațiile Japoniei de a concura cu țări precum Statele Unite și China. Forța niponă de Autoapărare Navală (JMSDF) a prezentat imagini ale tunului electromagnetic instalat la bordul navei JS Asuka. Este prima armă hipersonică japoneză […]
21:50
Ești pregătit să afli adevăruri care îți vor schimba perspectiva asupra lumii? „Conspirații cu Gen. Emil Străinu” este noua emisiune care te va ține cu sufletul la gură în fiecare joi, de la ora 22:00. Pe 24 aprilie, generalul a vorbit despre un eveniment bizar la care au participat trupele URSS. După ce un OZN […]
Acum 4 ore
21:30
Teatrul de Vară din Mamaia intră în reabilitare. Investiția se ridică la peste 29 de milioane de lei # Gândul
Teatrul de Vară din stațiunea Mamaia va fi reabilitat și modernizat. Consiliul Județean Constanța a semnat, astăzi, 25 aprilie, ordinal de începere a lucrărilor. Investiția se ridică la peste 29 de milioane de lei, iar termenul estimat pentru treminarea proiectului este de 18 luni, au spus reprezentanții instituției. Conform unui comunicat al CJ Constanța, toate […]
21:20
Ești pregătit să afli adevăruri care îți vor schimba perspectiva asupra lumii? „Conspirații cu Gen. Emil Străinu” este noua emisiune care te va ține cu sufletul la gură în fiecare joi, de la ora 22:00. Pe 24 aprilie, generalul a vorbit despre pregătirea efectivă a armatei URSS prin sesiuni de antrenamente. Aceste sesiuni erau cât […]
21:10
Președintele Ucrainei acuză că RACHETA lansată de Rusia asupra Kievului ar conține „componente” americane # Gândul
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, vineri, că racheta lansată de Rusia asupra Kievului, care a provocat moartea a 12 persoane, a fost fabricată în Coreea de Nord și ar fi conținut „componente” americane. ”Racheta care a omorât civili în Kiev conținea cel puțin 160 de componente provenite din alte țări, dintre care majoritatea, din […]
21:00
Kaufland are o ofertă limitată pentru clienții săi. Ce trebuie să faci ca să câștigi o excursie în Berlin # Gândul
Kaufland îi trimite pe românii norocoși la Berlin, dar sunt anumite condiții pe care posesorii de Kaufland Card trebuie să le îndeplinească. Kaufland a pregătit o campanie specială pentru clienții săi. În perioada următoare, anumite produse puse în coșul de cumpărături îi trimite pe români direct la Berlin. Kaufland este unul dintre supermarketurile cel mai […]
20:50
Ești pregătit să afli adevăruri care îți vor schimba perspectiva asupra lumii? „Conspirații cu Gen. Emil Străinu” este noua emisiune care te va ține cu sufletul la gură în fiecare joi, de la ora 22:00. Pe 24 aprilie, generalul a vorbit despre armamentul URSS și cum era împărțit acesta. Cele 3 categorii erau conectate la […]
20:40
Șoferul unui autocar, cu 24 de pasageri la bord, a MURIT după ce a pierdut controlul volanului și a intrat într-o clădire din județul Bihor # Gândul
Șoferul unui autocar a murit, vineri după-amiază, după ce a pierdut controlul volanului și a intrat într-o clădire de pe marginea drumului. La bordul autovehiculului se aflau 24 de pasageri, opt dintre aceștia fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Accidentul a avut loc pe DN 19, în localitatea Biharia din județul Bihor. „La impact […]
20:30
Apartamentele care au crescut brusc cu 20%. Motivul pentru care locuințele cu 2 camere au ajuns să coste și 143.000 de euro # Gândul
Cererea pentru locuințe lângă viitoarele guri de metrou crește accelerat. Cele mai vândute sunt imobilele din apropierea magistralei 6, ce leagă Bucureștiul de Aeroportul Otopeni. Aici, prețurile au crescut chiar și cu 20% de la anunțarea lucrărilor. Și la Cluj-Napoca, unde nici nu au început încă lucrările pentru magistrală, apartamentele au prețuri uriașe. Astfel, în […]
20:30
Vladimir Putin și emisarul SUA au avansat în discuțiile privind soluționarea războiului din Ucraina /„O conversație CONSTRUCTIVĂ și foarte utilă” # Gândul
Rusia va continua în mod activ dialogul cu Statele Unite la diverse niveluri, a anunțat vineri Kremlinul, precizând că președintele Vladimir Putin a avut o discuție ”productivă” cu emisarul special american Steve Witkoff pe tema soluționării conflictului din Ucraina. ”În conformitate cu acordul președinților Rusiei și Statelor Unite, dialogul productiv ruso-american va continua la diverse […]
20:20
Traficul rutier din fața sediului ÎCCJ, BLOCAT de protestatari după anularea hotărârii Curții de Apel Ploiești. Unul dintre ei s-a urcat pe acoperiș # Gândul
Mai multe persoane au blocat traficul în fața sediului Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), vineri după-amiază, după ce s-au așezat pe carosabil, fiind nemulțumiți de decizia de a anula hotărârea Curții de Apel Ploiești. Mai mult, unul dintre protestatari s-a urcat pe clădirea ÎCCJ. Au fost afectate și două linii de autobuz ale […]
20:10
Marcel Ciolacu îl atacă pe Victor Ponta: Nu te poți da mare SUVERANIST după ce ai făcut grămezi de bani ca și consilier pentru conducerile altor țări # Gândul
„Victor Ponta, nu te poți da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca și ″consilier‟ pentru conducerile altor țări! Nu te crede nimeni că ești mare apărător al companiilor românești când ai consultanță de milioane de euro pentru afaceriști străini care vor să ia, pe bani puțini, resursele noastre naturale sau să […]
19:50
Un protestatar s-a URCAT pe sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, nemulțumit de decizia de a anula hotărârea Curții de Apel Ploiești # Gândul
Un protestatar s-a urcat, vineri după-amiază, pe sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), nemulțumit de decizia de a anula hătărârea Curții de Apel Ploiești. „În jurul orei 16:20, un bărbat a escaladat un zid din spatele sediului Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a urcat pe scara exterioară de incendiu și a ajuns […]
Acum 6 ore
19:40
Recrutare POLITICĂ de pe băncile universității. Un profesor de la Facultatea de Jurnalism a strâns voluntari pentru campania lui Nicușor Dan # Gândul
Într-un context electoral tot mai tensionat, frontierele dintre mediul academic și sfera politică par să se estompeze. Un document de recrutare pentru voluntari în campania prezidențială a primarului în funcție Nicușor Dan a fost distribuit pe un grup intern destinat practicii studenților de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), parte a Universității din […]
19:30
Bogdan Peșchir, cunoscut ca BogPR, a fost ELIBERAT după ce instanța i-a admis contestația. Decizia este definitivă # Gândul
Bogdan Peșchir, cunoscut ca BogPR, va fi eliberat, vineri, după ce instanța i-a admis contestația, decizia fiind definitivă. „În dos. 9654/302/2025 s-a admis contestația formulată de inc. Peschir Bogdan împotriva încheierii din data de 15.04.2025 pronunțată de judecătorul de drepturi ai libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București. S-a desființat în parte încheierea contestată și, […]
19:30
Recrutare POLITICĂ de pe băncile universității. Un profesor de la Facultatea de Jurnalism strânge voluntari pentru campania lui Nicușor Dan # Gândul
Într-un context electoral tot mai tensionat, frontierele dintre mediul academic și sfera politică par să se estompeze. Un document de recrutare pentru voluntari în campania prezidențială a primarului în funcție Nicușor Dan a fost distribuit pe un grup intern destinat practicii studenților de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), parte a Universității din […]
19:10
Un fermier român și-a deschis o AFACERE în urmă cu 15 ani, iar acum a dat lovitura. Francezii se bat pe produsele sale # Gândul
Un fermier roman își vinde produsele direct francezilor, extrem de mulțumiți de calitatea produselor sale. Bărbatul și soția lui și-au deschis afacerea acum 15 ani. Un fermier roman vinde semințe pentru covoare vegetale direct fermierilor din Franța. Alături de soția sa, el a reușit să câștige respectul unei mari cooperative francize datorită calității foarte bune […]
19:00
O femeie a MURIT și cei doi copii minori ai săi au fost grav răniți după ce mașina lor a fost lovită de un TIR, pe un drum din județul Arad # Gândul
O femeie a murit, iar cei doi copii ai săi minori au fost transportați la spital în stare gravă, în urma unui accident produs, vineri, între localitățile Zimandu Nou și Zimandcuz din județul Arad. Mașină condusă de mama copiilor a fost lovită frontal de un TIR. Șoferul acestuia a fost preluat de un echipaj al […]
18:40
Trump este favorabil unei întâlniri cu liderul suprem al Iranului pentru a discuta despre programul NUCLEAR/ „Cred că vom reuși să negociem” # Gândul
Președintele SUA, Donald Trump, s-a declarat favorabil unei întâlniri cu liderul suprem al Iranului pentru a discuta despre programul nuclear iranian, în contextul negocierilor dintre cele două state. ”Cred că vom reuși să negociem cu Iranul. Cred că discuțiile merg foarte bine. Vom vedea ce se întâmplă”, a declarat Donald Trump. Întrebat dacă este deschis […]
18:40
Ioan Suciu este noul președinte al FR Gimnastică, ales în cadrul Adunării Generale a forului de vineri, la Casa Olimpică. Suciu a mai candidat în 2020, când a pierdut în faţa Carmencitei Constantin. Fostul gimnast a obţinut 38 voturi faţă de cele 21 primite de contracandidata Ingrid Istrate. Se schimbă liniile în gimnastică! Ioan Suciu […]
18:20
Un protestatar s-a URCAT pe sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, nemulțumit de decizia de a anula hătărârea Curții de Apel Ploiești # Gândul
Un protestatar s-a urcat, vineri după-amiază, pe sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), nemulțumit de decizia de a anula hătărârea Curții de Apel Ploiești. ÎCCJ a admis, vineri, recursul și a anulat decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești: „Admite recursurile împotriva sentinţei nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunţate de Curtea […]
18:20
Un fost ministru al Justiției cere EXCLUDEREA din magistratură a judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești: „Aplicarea celei mai aspre sancțiuni” # Gândul
Alina Gorghiu, parlamentar PNL și fost ministru al Justiției, cere excluderea din magistratură a judecătorului Alexandru Vasile, de la Curtea de Apel Ploiești. ÎCCJ a admis, vineri, recursul și a anulat decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești: „Admite recursurile împotriva sentinţei nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti […]
18:20
Un traficant a fost PRINS în timp ce voia să vândă droguri chiar unui polițist sub acoperire. Cât cerea pe stupefiante # Gândul
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a încercat să vândă droguri de mare risc, în valoare de 70.000 de lei, chiar unui ofițer sub acoperire, în județul Timiș. Întreaga operațiune a fost înregistrată cu o dronă. „La data de 23 aprilie 2025, persoana cercetată, de 46 de ani, a […]
18:10
Bogdan Peșchir, cunoscut ca BogPR, va fi ELIBERAT după ce instanța i-a admis contestația. Decizia este definitivă # Gândul
Bogdan Peșchir, cunoscut ca BogPR, va fi eliberat, vineri, după ce instanța i-a admis contestația, decizia fiind definitivă. „În dos. 9654/302/2025 s-a admis contestația formulată de inc. Peschir Bogdan împotriva încheierii din data de 15.04.2025 pronunțată de judecătorul de drepturi ai libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București. S-a desființat în parte încheierea contestată și, […]
18:00
Care este țara europeană cu cea mai mare comunitate de români. Peste un milion de cetățeni români trăiesc aici # Gândul
Care este țara europeană unde trăiesc mai bine de un million de români. De altfel, peste 6,5 milioane de personae au început o viață nouă peste hotare. Peste 6,5 milioane de români au plecat din țară în căutarea unui trai mai bun. România are una dintre cele mai mari comunități din diasporă din Europa, oameni […]
Acum 8 ore
17:30
UPDATE. Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat decizia Curții de Apel Ploiești prin care a fost suspendată hotărârea CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024. „Respinge cererea de suspendare a executării sentinţei nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal invocată […]
17:30
Cum a RESPINS Curtea de Apel București o acțiune similară cu cea de la CA Ploiești. Motivul: „Necompetența generală a instanțelor judecătorești” # Gândul
Decizia de joi a Curții de Apel Ploiești de suspendare a deciziei CCR, prin care au fost anulate alegerile din 2024, stârnește controverse și discuții aprinse în spațiul public, dar și la nivel politic și juridic. Gândul prezintă, în exclusivitate, motivarea dată de instanța Curții de Apel București la Sentința civilă nr.69 din 10 aprilie […]
17:30
Un studiu Eurostat relevă că România a cheltuit în anul 2023 suma de 27,2 miliarde de lei, circa 5,7 miliarde de euro, pentru Apărare. Suma reprezintă 1,7% din PIB, înregistrat în 2023, în valoare de 320 de miliarde de euro. La nivelul UE, cheltuielile publice generale pentru Apărare s-au ridicat la 227 de miliarde de […]
17:30
Comentariul unui pasager a fost considerat „NEPOTRIVIT” de către un însoțitor de bord. Ce a urmat, a bulversat tot avionul # Gândul
Un zbor al companiei Alaska Airlines, de la Seattle (SEA) la Redmond, Oregon (RDM), a fost amânat, miercuri, după ce un pasager a făcut un comentariu îngrijorător la adresa unui însoțitor de bord în timpul îmbarcării, potrivit Yahoo News. Securitatea din Aeroportul Seattle a întâmpinat pasagerul la poartă, l-a izolat pe acesta și pe însoțitorul […]
17:00
China a transmis, vineri, că este esențial ca țara să se pregătească pentru ”scenarii extreme”, în contextul războiului comercial cu Statele Unite, generat de taxele vamale impuse de Administrația Trump. ”Trebuie să creștem nivelul de conștientizare politică, să continuăm să adoptăm o abordare sistematică, să consolidăm gândirea asupra liniilor roșii și a scenariilor extreme, punând […]
17:00
INCENDIU cu flacără deschisă și degajări mari de fum în sectorul 3 al Capitalei. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale # Gândul
Astăzi, un incendiu a izbucnit la o casă și un garaj din Sectorul 3 al Capitalei. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajări mari de fum. O persoană cu arsuri la nivelul membrelor superioare se află în grija echipajului SMURD. Pompierii intervin cu 10 autospeciale și două ambulanțe SMURD. „Intervenim pentru stingerea unui incendiu, […]
16:50
GREȘEALA pe care o fac mulți români, înainte de a merge la supermarket. Este bine să ții cont de anumite lucruri, când faci cumpărături # Gândul
Atunci când ajung la magazin, multor clienți le este foame sau cumpără alimente aflate la promoție, care ajung, până la urmă, la gunoi. Uneori, acestea sunt consumate doar pentru a nu fi risipite. În acest context, Maria Martac, consultant în nutriție, a explicat de ce este important să facem o listă de cumpărături, explicând de […]
16:50
Financial Times: Apple intenționează să RELOCHEZE producția de iPhone pentru piața americană din China în India până la finalul lui 2026 # Gândul
Apple intenționează să relocheze producția de iPhone destinate pieței americane din China în India anul viitor, potrivit unor persoane familiarizate cu chestiunea. Efortul se bazează pe strategia Apple de a-și diversifica lanțul de aprovizionare, dar merge mai departe și mai repede decât se așteptau investitorii, în contextul războiului comercial inițiat de președintele SUA Donald Trump, […]
16:50
Fosta judecătoare Lăcrămioara Axinte AVERTIZEAZĂ că va depune plângere penală: „Este un abuz extraordinar” # Gândul
Fosta judecătoare Lăcrămioara Axinte, cea care a îndrumat românii, prin intermediul postărilor de pe TikTok, să formuleze solicitări de anulare a deciziei CCR, referitoare la alegerile prezidențiale de anul trecut, susține că hotărârea Curții Constituționale este „un act administrativ normativ”, astfel că cele 130 de contestații ar trebui admise. „Fiecare român cu drept de vot […]
16:50
Cum a RESPINS Curtea de Apel București o acțiune similară cu cea de la CA Ploiești. Motivul: „Necompetența generală a instanțelor judecărorești” # Gândul
Decizia de joi a Curții de Apel Ploiești de suspendare a deciziei CCR, prin care au fost anulate alegerile din 2024, stârnește controverse și discuții aprinse în spațiul public, dar și la nivel politic și juridic. Gândul prezintă, în exclusivitate, motivarea dată de instanța Curții de Apel București la Sentința civilă nr.69 din 10 aprilie […]
16:40
Vremea, 26 aprilie 2025. Sunt așteptate ploi, însoțite de descărcări electrice. Ce temperaturi vor fi # Gândul
Mâine, vremea rămâne caldă, dar instabilă. Cerul va fi mai mult noris și sunt așteptate ploi cu descărcări electrice. La noapte, cerul se anunță variabil, pe arii restrânse cu înnorări, averse și descărcări electrice, mai ales în vest, nord și la munte. Vântul va sufla slab și moderat, având intensificări în orele dimineții în cea […]
16:40
Crin Antonescu: Îndemn românii să vină la vot pe 4 mai și să nu cadă în capcana confuziei și îndoielii. România e în continuare ținta unui ATAC hibrid # Gândul
Candidatul PSD-PNL-UDMR la prezidențiale, Crin Antonescu, îi îndeamnă pe români să vină la vot pe 4 mai şi să nu cadă în capcana confuziei şi îndoielii, el arătând că România e în continuare ţinta unui atac hibrid. „Turul 1, înainte! Îndemn românii să vină la vot pe 4 mai și să nu cadă în capcana […]
16:40
Rutte este încrezător că Trump poate obține oprirea războiului din UCRAINA /„Observ o situație în care să putem ajunge la un rezultat pozitiv” # Gândul
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a declarat încrezător că Statele Unite pot obține oprirea războiului din Ucraina prin negocieri cu Rusia, pe fondul disputelor dintre țările europene și Washington. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a efectuat o vizită la Pentagon, sediul Departamentului american al Apărării, în tentativa de a salva unitatea Occidentului. A […]
16:30
Ai salariu lunar sub 8.000 lei?! Statul îți face cadou un voucher de 800 lei. Ce trebuie să faci # Gândul
O anumită categorie de români care câștigă sub 8.000 de lei pe lună, vor avea parte de vouchere în valoare de 800 de lei, pentru a pleca în vacanță oriunde pe teritoriul țării. Angajații la stat au parte de o surpriză în 2025. Statul oferă vouchere în valoare de 800 de lei bugetarilor pentru a-și […]
16:20
Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursul la decizia Curții de Apel Ploiești de suspendare a hotărârii prin care s-au anulat alegerile # Gândul
Înalta Curte de Casație și Justiție judecă, începând cu ora 16.00, recursul împotriva sentinței Curții de Apel Ploiești prin care a fost suspendată hotărârea CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Curtea Constituţională a României, cât și alte două persoane fizice care nu figurează ca părţi […]
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.