Ioan 3, 22-33
Ziarul Lumina,
25 aprilie 2025 21:00
„În vremea aceea a venit Iisus cu ucenicii Lui în pământul Iudeei și stătea cu ei acolo și boteza. Și boteza și Ioan în Enon, aproape de Salim, pentru că erau acolo ape multe, și veneau și se botezau,
• • •
Alte ştiri de Ziarul Lumina
Acum 12 ore
21:30
În ziua de prăznuire a Izvorului Tămădurii, mulţimi de pelerini au venit la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, pentru a participa la Sfânta Liturghie şi la celelalte slujbe
Acum 24 ore
20:00
Sfântul Simeon (†107) era fiu al lui Cleopa, fratele bun al lui Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, după cum mărturisesc scriitorii Eusebiu de Cezareea, Gheorghe Chedrin şi Nichifor Xantopol. După
20:00
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. VI, 28.1-28.2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 128„Credința este o presupunere pe care o accepți de bunăvoie, este o
20:00
În zilele acelea, prin mâinile apostolilor se făceau semne și minuni multe în popor; și erau toți, într-un cuget, în pridvorul lui Solomon. Și nimeni dintre ceilalți nu cuteza să se alipească de ei, dar
Ieri
22:20
Cândva, în vremea copilăriei, răsfoiam cu uimire pagini de cărți și priveam cu admirație imagini din fascinanta istorie a Țărilor Regatului Unit, ce deschideau o lume în care trecutul părea viu, iar fiecare
21:10
Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap.15, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, pp. 49-50„Imitând prin botez îngroparea lui Hristos, pentru că trupurile celor care se botează su
21:00
„În vremea aceea a venit Iisus cu ucenicii Lui în pământul Iudeei și stătea cu ei acolo și boteza. Și boteza și Ioan în Enon, aproape de Salim, pentru că erau acolo ape multe, și veneau și se botezau,
21:00
În zilele acelea, fiindcă ologul cel vindecat se ținea după Petru și după Ioan, tot poporul, uimit, alerga la ei, în pridvorul numit al lui Solomon. Iar Petru, văzând aceasta, a răspuns către popor: Bărbați
20:50
Sf. Mc. Chiril, Chindeu şi Tasie din Axiopolis (Cernavodă); Sf. Sfinţit Mc. Vasilevs, episcopul Amasiei; Sf. Glafira # Ziarul Lumina
În vremea prigoanelor venite asupra creştinilor la sfârşitul secolului al 3-lea şi începutul celui de-al 4-lea, în cetatea Axiopolis din Dobrogea (numită astăzi Cernavodă) trăiau mulţi mărturisitori ai lui
15:00
Și la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală credincioșii bucureșteni au primit binecuvântarea apei sfințite de praznicul Izvorului Tămăduirii. Sfânta Liturghie și slujba de Sfințire a apei potrivit rânduielii
15:00
Săptămâna Luminată a reprezentat un prilej de deosebită bucurie duhovnicească pentru credincioșii Parohiei „Sfântul Gheorghe”‑Andronache din sectorul 2 al Capitalei. Cele trei zile de praznic al Învierii
14:40
Și la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală credincioșii bucureșteni au primit binecuvântarea apei sfințite de praznicul Izvorului Tămăduirii. Sfânta Liturghie și slujba de Sfințire a apei potrivit rânduielii
14:40
Hramul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din municipiul Drobeta‑Turnu Severin, ce a fost sărbătorit joi, 24 aprilie, a reprezentat pentru clerul şi
14:20
Mănăstirea Ghighiu din județul Prahova și‑a sărbătorit vineri, 25 aprilie, hramul principal. În mijlocul obștii monahale și al pelerinilor adunați, ca în fiecare an, pentru a se bucura de frumusețea
14:20
De sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, sute de credincioși nemțeni au participat în această dimineață, 25 aprilie, la sfintele slujbe săvârșite cu prilejul hramului Mănăstirii Bistrița. Sfânta Liturghie a
14:00
Biserica noastră a sărbătorit în Vinerea Luminată, 25 aprilie, Izvorul Tămăduirii, praznic ce amintește de minunile săvârșite la o apă vindecătoare din Constantinopol descoperită de Maica Domnului. În
Mai mult de 2 zile în urmă
23:00
Erau zilele pascale ale anului 2014.Cetatea Ierusalimului primise, ca în fiecare din cei 2.000 de ani de istorie sfântă a ucenicilor Mântuitorului, mulțimi venite de departe, de la apus și răsărit, de la
21:50
Sărbătoarea Învierii Domnului la Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din Houston, Texas # Ziarul Lumina
Sărbătoarea Paștilor marchează Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, un eveniment fundamental pentru credința creștină, simbolizând victoria asupra morții și a păcatului. Învierea este văzută și
21:40
„În vremea aceea au coborât în Capernaum Iisus și Mama Sa și frații și ucenicii Săi, și acolo n-au rămas decât puține zile. Și erau aproape Paștile iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Și a găsit
21:40
Izvorul Tămăduirii; Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu; Sf. Mc. Alexandra împărăteasa (Harţi) # Ziarul Lumina
În vinerea din Săptămâna Luminată, creştinii ortodocşi sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare ce ne aduce aminte de o minune a Maicii Domnului care a tămăduit un orb de neputinţa sa.
21:40
În zilele acelea, Petru și Ioan se suiau la templu pentru rugăciunea din ceasul al nouălea. Și era un bărbat, olog din pântecele mamei sale, pe care-l aduceau și-l puneau în fiecare zi la poarta templului,
21:40
Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărătești, Cuvântare la Învierea Domnului, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2015), vol. 14, pp. 168-169„Ai văzut faptele mari ale Învierii D
21:30
Din cauza condiţiilor climatice dificile de anul trecut, cu grindină şi secetă în perioade critice, producţia de vin a României a scăzut cu 19,8% în 2024 comparativ cu 2023, ajungând la 3,7 milioane
21:30
Sectorul de panificaţie din România are la dispoziţie 165 de milioane de euro din fonduri europene, pentru modernizarea fabricilor existente şi înfiinţarea de unităţi noi, iar primele proiecte ar putea fi depuse
21:30
Peste 500 de hectare de pajişti degradate, aflate în siturile Natura 2000 Sighişoara-Târnava Mare, Dealurile Târnavei Mici-Bicheş şi Munţii Ciucului, vor fi restaurate printr-un proiect implementat de Fundaţia
21:30
Peste 39,5 milioane de euro au ajuns în conturile a 8.080 de fermieri din sectorul creşterii ovinelor sau caprinelor, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.Plata sprijinului de urgen
21:30
Cultivatorii de usturoi vor putea primi în acest an un sprijin financiar de cel mult 3.000 euro/ha prin schema de ajutor de minimis privind susţinerea producţiei de usturoi, fondurile totale alocate fiind de 60 de
21:10
Pe platforma de cercetare de la Măgurele va avea loc, în perioada 22-24 mai 2025, cea de-a treia ediţie a „Laser Valley Innovation Bootcamp” (LVIB), un eveniment la care sunt aşteptaţi să participe
21:10
Echipele româneşti au urcat pe podium la Campionatul Mondial de Robotică FIRST Championship 2025 destinat liceenilor. Competiţia s-a desfăşurat în perioada 16-19 aprilie la Houston, SUA, iar rezultatele au fost re
21:10
Preşcolarii şi elevii din învăţământul preuniversitar de stat şi privat se vor întoarce la şcoală luni, 28 aprilie, după vacanţa de Paşte. Ultimul modul de învăţare din acest an şcolar se va
21:00
Probele scrise ale examenului de bacalaureat se desfăşoară în perioada 10-16 iunie, ceea ce ar putea afecta derularea cursurilor pentru ceilalţi elevi de liceu, în condiţiile în care aceştia vor lua vacanţă
20:50
La Galeria Romană din București este deschisă, în perioada 24 aprilie - 31 mai 2025, expoziția „Centenar Paul Gherasim”, dedicată împlinirii a 100 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai profunzi și
20:50
Ateneul Român va găzdui, în perioada 2 iulie - 13 august 2025, Festivalul Internaţional „Vară Magică”, cu tema maeştri şi capodopere. Vor avea loc opt concerte care aduc în prim plan lucrări de Beethoven,
20:50
Primele imagini obţinute vreodată cu ajutorul razelor X, realizate de fizicianul Wilhelm Conrad Roentgen (1845-1923), fac de acum parte din Registrul „Memoria Lumii” al UNESCO, a anunțat Comisia germană pentru UN
20:30
Hramul Paraclisului Catedralei Naționale „Învierea Domnului“ - 2025:
20:20
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și în parteneriat cu Secția Cultură, Tineret și Sport a raionului Cimișlia, la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfânta
20:00
Creștinul practicant nu are dileme în ceea ce privește importanța rugăciunii în viața sa cotidiană. Fie că este vorba despre rugăciunea din cadrul cultului bisericesc - care reglează și dă sens existenței
20:00
Astăzi se împlinesc 140 de ani de când Biserica Ortodoxă Română este autocefală. La 25 aprilie 1885, Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a recunoscut autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul
16:00
Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”-Prisaca din Craiova a îmbrăcat miercuri, 23 aprilie, haine de sărbătoare în timpul Săptămânii Luminate cu prilejul prăznuirii ocrotitorului său spiritual,
14:50
„Armonii ale credinței”, sărbătoare duhovnicească și culturală în Episcopia Caransebeșului # Ziarul Lumina
Episcopia Caransebeșului organizează în perioada 27 aprilie - 4 mai, sub genericul „Zilele credinţei şi culturii în Episcopia Caransebeşului” - ediţia a XVIII‑a, mai multe evenimente religioase, culturale
13:20
În a treia zi de Paști, marți, 22 aprilie 2025, capela Mausoleului Eroilor de la Mărășești, județul Vrancea, și‑a sărbătorit hramul, închinat praznicului Învierii Domnului. Sfânta Liturghie a fost
13:20
Credincioșii din orașul buzoian Nehoiu au sărbătorit miercuri, 23 aprilie 2025, hramul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitate, cunoscută ca o adevărată catedrală a acestei zone, prin
13:20
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s‑a aflat miercuri, 23 aprilie 2025, în mijlocul credincioşilor din Parohia „Sfântul Gheorghe” din municipiul Tulcea, pentru a oficia Sfânta Liturghie cu
13:20
Şi în acest an, slujitorii sfintelor altare din Protopopiatul Tecuci, împreună cu mulţimea rugătoare a credincioşilor, s‑au aflat în unitate sfântă cu ierarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte
13:00
„Părintele duhovnicesc - Călăuză spre Hristos Cel înviat” este titlul conferinței pe care o va susține Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei ortodoxe române a
13:00
Pentru Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș, ziua de 23 aprilie a fost specială, deoarece Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit Sfânta Liturghie
12:50
În perioada 30 aprilie - 8 mai 2025, în cadrul manifestărilor cultural‑liturgice dedicate hramului Mănăstirii Pantocrator din județul Teleorman, Duminica Femeilor Mironosițe, racla cu cinstitele moaște ale
12:40
În ziua de cinstire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, 23 aprilie, obștea monahală de la schitul argeșean „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, aflat pe Transfăgărășan la cota 1.000, s‑a bucurat de
12:40
De sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, 25 aprilie, credincioșii participă în multe locuri la procesiuni către izvoare și ape recunoscute ca binefăcătoare, unde slujitorii săvârșesc slujba de sfințire a ape
12:30
Ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, 23 aprilie, a fost un prilej de mare bucurie și înălțare duhovnicească pentru obștea Mănăstirii Feredeu, un așezământ monahal
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.