Funeraliile Papei Francisc, prilej de negocieri între Kiev și Kremlin. Anunțul lui Donald Trump

Ziare.com, 26 aprilie 2025 10:50

Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă, 26 aprilie, că Rusia și Ucraina sunt „foarte aproape de un acord” care ar putea pune capăt războiului început în 2022. Mesajul său a fost publicat pe platforma Truth Social, la scurt timp după ce a aterizat la Roma, acolo unde participă la funeraliile Papei Francisc. Trump a făcut apel la ambele părți să organizeze „întâlniri la niveluri foarte înalte” pentru a finaliza procesul de negociere.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Ziare.com

Acum 5 minute
17:10
Aproape 50 de persoane, apropiaţi şi susţinători ai primarului din opoziţie al Istanbulului, Ekrem Imamoglu, încarcerat la sfârşitul lui martie, au fost arestate în cadrul anchetei de corupţie care-l vizează, a anunţat sâmbătă, 26 aprilie, parchetul oraşului turc, relatează AFP.
Acum 10 minute
17:00
Președinții Statelor Unite, Ucrainei și Franței și premierul Regatului Unit au avut o întâlnire 'pozitivă' în care au abordat războiul din Ucraina și care s-a desfășurat sâmbătă la Vatican în marja funeraliilor Papei Francisc, a transmis Palatul Elysee, potrivit agențiilor Reuters și EFE.
Acum 30 minute
16:50
Un copil rus în vârstă de patru ani a fost ucis de un blindat ucrainean capturat și expus ca trofeu de război într-o piață din orașul Komsomolsk-pe-Amur, în Extremul Orient Rus. Informația a fost transmisă de presa locală și preluată de conturile rusești de Telegram.
Acum o oră
16:10
La finalul lunii martie, în birourile de la Pentagon se pregătea un dosar destinat unuia dintre cei mai influenți oameni de afaceri din lume – Elon Musk. Documentul, cu caracter ultrasecret, conținea detalii despre 29 de programe speciale de armament dezvoltate pentru un potențial conflict cu China. Informații clasificate la cel mai înalt nivel, care urmau să fie împărtășite unui civil cu afaceri extinse în statul comunist.
Acum 2 ore
16:00
Rușii s-au dat de gol că soldații nord-coreeni luptă pentru ei. După luni de zile în care au negat cu toate puterile, în ciuda dovezilor și mărturiilor apărute în spațiul public, cel mai important general al Moscovei a recunoscut. Valeri Gherasimov, șeful Statului Major, a vorbit despre militarii de la Kim Jong-un când îi dădea raportul lui Putin.
15:40
În contextul creșterii amenințărilor balistice, grupul francez de apărare Thales a prezentat un sistem inovator de supraveghere radar de nouă generație, Ground Fire 300 (GF300). Acest radar multifuncțional este conceput pentru a concura cu cele mai importante sisteme din lume, inclusiv celebrul Patriot american de la Raytheon, scrie Army Recognition.
15:10
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis un mesaj după discuția pe care a avut-o cu președintele american Donald Trump, în contextul funeraliilor Papei Francisc, la Roma. Cei doi lideri au avut o scurtă întâlnire informală de aproximativ 15 minute, desfășurată înaintea ceremoniei religioase din fața Bazilicii Sfântul Petru.
Acum 4 ore
14:40
Donald Trump și Volodimir Zelenski au purtat discuții de pace în bazilica Sfântul Petru, la câțiva metri de sicriul Papei Francisc. A fost prima dată când au fost față în față după scandalul din Biroul Oval. Urmează să continue negocierile în această după amiază. Fără să vrea, au îndeplinit o dorință aprinsă a Papei Francisc.
14:40
Bărbatul care s-a urcat, vineri după-amiază, pe acoperișul sediului Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) în semn de protest a fost amendat cu 1.500 de lei de către jandarmi, au transmis sâmbătă autoritățile. Incidentul a fost provocat de respingerea hotărârii Curții de Apel Ploiești prin care un judecător a decis că se suspendă decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024.
14:20
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică Cod Galben valabilă în cursul zilei de vineri, 26 aprilie, între orele 05:00 și 23:00. Fenomenul vizat este vântul puternic, care va afecta cea mai mare parte a Moldovei și nordul Crișanei.
14:10
O explozie puternică s-a produs la portul Shahid Rajaee din Iran, în timp ce autoritățile iraniene desfășurau o a treia rundă de negocieri nucleare cu Statele Unite în Oman. Deși cauza exactă a exploziei nu a fost confirmată oficial, primele informații indică faptul că mai multe containere depozitate în zona cheiului au fost implicate în incident.
14:00
Forțele ruse au intensificat ofensiva în regiunea Sumî, atacând simultan pe mai multe direcții și înregistrând progrese cel puțin într-o zonă, conform ultimului raport al Institutului American pentru Studierea Războiului (ISW).
13:30
Primele imagini cu președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au fost surprinse sâmbătă, 26 aprilie, la Vatican, în contextul funeraliilor Papei Francisc. Cei doi lideri au avut o scurtă discuție informală de aproximativ 15 minute înainte de începerea ceremoniei religioase din fața Bazilicii Sfântul Petru, potrivit fotografiilor publicate de Președinția Ucrainei.
13:20
Ucraina și partenerii săi europeni au transmis Statelor Unite, în cadrul discuțiilor de la Londra din 23 aprilie, propriul set de propuneri pentru a pune capăt războiului declanșat de Rusia, potrivit unor documente publicate de Reuters, citat de Ukrainska Pravda.
Acum 6 ore
13:00
Înmormântarea Papei Francisc, ca funeraliile oricărui lider al Bisericii Catolice, este un eveniment global, care transcede diferențele de limbă, cultură și chiar religie. Zeci de regi, prinți, nobili europeni și de pe alte continente, președinți, premieri, miniștri și ambasadori, plus sute de alți oficiali de rang mai mic au participat la ceremoniile de la Vatican.
13:00
Liderul chinez Xi Jinping a anunțat un plan pentru a contracara problemele economice ale țării sale și impactul războiului comercial cu Statele Unite, relatează The Guardian.
12:30
Satelitul secret Cosmos-2553 al Rusiei, care a fost legat de programul Kremlinului de a dezvolta un nou tip de armă spațială cu componente nucleare, probabil s-a defectat, relatează Reuters.
12:00
Doi bărbați - de 33 și 29 de ani - au decedat în accidentul rutier produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN2-E85, între localitățile Garoafa și Bizighești, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea. Din cauza numărului mare de accidente, DN2 este supranumit „drumul morții” de către șoferi.
12:00
Președintele american Donald Trump a spus că nu a avut timp să cumpere un cadou pentru soția sa, Melania, care împlinește sâmbătă, 26 aprilie, 55 de ani. În schimb, liderul de la Casa Albă a anunțat că intenționează să-i ofere o cină romantică la bordul Air Force One, după ce se vor întoarce din Roma, acolo unde participă la funeraliile Papei Francisc.
11:30
Meteorologii au actualizat prognoza şi anunţă cod galben şi cod portocaliu de furtuni în următoarele ore, dar şi o răcire accentuată a vremii în următoarele zile. În unele zone, minimele scad din nou sub zero grade.
Acum 8 ore
10:50
Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă, 26 aprilie, că Rusia și Ucraina sunt „foarte aproape de un acord” care ar putea pune capăt războiului început în 2022. Mesajul său a fost publicat pe platforma Truth Social, la scurt timp după ce a aterizat la Roma, acolo unde participă la funeraliile Papei Francisc. Trump a făcut apel la ambele părți să organizeze „întâlniri la niveluri foarte înalte” pentru a finaliza procesul de negociere.
10:40
Deputata PSD de Constanța Mirela Matichescu, membră a Comisiei parlamentare pentru cercetarea corupției, a fost trimisă în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) sub acuzația de abuz în serviciu, potrivit informațiilor publicate pe portalul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), informează Info Sud-Est.
10:40
De la patrule pe râul Tibru la drone de supraveghere şi lunetişti desfăşuraţi în jurul Pieţei Sfântul Petru, Roma s-a pregătit să protejeze cu un scut de securitate complet modern ritualurile antice ale funeraliilor papale şi mulţimile uriaşe care le însoţesc, relatează Reuters şi The Guardian.
09:40
Papa Francisc, pe toată durata pontificatului său, a arătat o grijă deosebită pentru oamenii nevoiași și pentru cei confruntați cu diverse probleme. Iar grija și atenția continuă și după moarte, fiind observată și în ceremonia de înmormântare.
09:20
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, 26 aprilie, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctității Sale Papa Francisc. Din delegația oficială a României face parte și ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu.
Acum 12 ore
08:50
Sâmbătă, 26 aprilie, Piața Sfântul Petru a devenit centrul atenției mondiale prin găzduirea funeraliilor Papei Francisc, într-o ceremonie solemnă ce reunește lideri politici și religioși din întreaga lume. Printre participanți sunt și șefi de stat și lideri internaționali, cum ar fi: Donald Trump, Volodimir Zelenski, Sir Keir Starmer și Prințul William.
08:20
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică Cod Galben valabilă în cursul zilei de vineri, 26 aprilie, între orele 05:00 și 23:00. Fenomenul vizat este vântul puternic, care va afecta cea mai mare parte a Moldovei și nordul Crișanei.
08:00
În seara zilei de vineri, 25 aprilie 2025, a avut loc la Vatican ceremonia de închidere a sicriului Papei Francisc, primul papă iezuit din istoria Bisericii. Ritualul, desfășurat în Bazilica Sfântul Petru, a fost marcat de gesturi de o solemnitate rară, ce exprimă respectul profund față de viața și misiunea suveranului pontif.
07:40
Vaticanul trece printr-un moment solemn și istoric: funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă, începând cu ora 10:00 (ora locală) în Piața Sfântul Petru, fiind transmise în direct și urmărite de milioane de credincioși din întreaga lume. Ceremonia de rămas-bun reunește lideri religioși și politici de pe toate continentele, reflectând impactul global al pontificatului său.
07:40
Vaticanul, ca stat independent, este o monarhie. Papa Francisc, ca și predecesorii lui, a fost un monarh, unul cu puteri mai mari decât alți regi și regine din Europa. Dar succesiunea la Sfântul Scaun nu este ereditară, având în vedere că preoții catolici nu au copii, ci este electivă. Iar Papa nu este numai liderul Vaticanului, ci și al Bisericii Catolice de pe tot globul. Papalitatea este o monarhie electivă, iar electorii sunt cardinalii, „nobilimea” Bisericii Catolice.
Acum 24 ore
02:50
Când președintele francez Emmanuel Macron a zburat la Washington pentru întâlniri la Casa Albă în februarie, președintele Donald Trump a fost categoric: ”Pot rezolva războiul de trei ani din Ucraina”. Un expert britanic dezvăluie eșecul lui Trump în privința Ucrainei, arătând că acordul lui cu Putin, un prieten de la 7.800 de km, ”a murit pe masă” dintr-un motiv simplu: Kremlinul a vrut mai multe concesii.
02:20
Pentru un președinte care a promis că va pune capăt războiului din Ucraina în decurs de o zi de la preluarea mandatului, Donald Trump și-a luat timpul necesar. Liderul de la Casa Albă vrea să vândă un plan diabolic, care să aducă pacea la Kiev, dar nimeni nu-l cumpără, pentru că are două hibe. Nu-l satisface nici pe Putin, nici pe Zelenski, fiind clar că nu îndeplinește condițiile pentru cele două țări aflate în conflict de peste trei ani.
02:00
Într-o conferință de presă cu prim-ministrul Norvegiei, Trump a declarat că acordul său de pace mediat de SUA va ceda Crimeea și 20% din Ucraina Rusiei, dar a spus că îl împiedică pe Putin să „ia întreaga țară” drept concesie. Dar fostul comandant NATO, James Stavridis, îl trezește pe Donald Trump la realitate, spunându-i că atacul devastator al Rusiei asupra Kievului a fost un ultim mesaj real al lui Putin: ”nu tu controlezi în locul meu”.
01:10
Un fenomen neobișnuit care a atras atenția oamenilor de știință din întreaga lume, s-a petrecut în Antarctica. Un crater gigantic a rămas deschis timp de câteva săptămâni, ridicând întrebări cu privire la mecanismele care stau la baza fenomenului. Gaura a apărut deasupra regiunii Maud Rise din Oceanul de Sud, un loc cunoscut din punct de vedere istoric pentru formarea ocazională a acestor deschideri misterioase.
00:10
Guvernatorul democrat al statului California, Gavin Newsom, a anunţat că acest stat „a depăşit oficial Japonia pentru a deveni a patra cea mai mare economie a lumii”.
00:00
Hainele noi pot părea curate și gata de purtat, însă testele de laborator efectuate de experți arată că ele pot fi contaminate cu substanțe chimice și microbi. Fie că sunt cumpărate de pe site-uri online, din magazine second-hand sau din magazine clasice, hainele trebuie spălate înainte de prima purtare.
00:00
Președintele Donald Trump și-a început al doilea mandat poziționându-se ca un mare „făcător de pace” și negociator. Dar la aproape 100 de zile de la inaugurare, el se luptă să aducă pacea – nu în ultimul rând în Fâșia Gaza și Ucraina – și se poate lăuda cu doar câteva acorduri după ce a stârnit panică globală prin amenințarea că va impune taxe vamale semnificative la exporturile către Statele Unite.
25 aprilie 2025
23:50
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a reținut și arestat o navă de marfă străină care era implicată în exportul ilegal de cereale ucrainene furate din Crimeea ocupată de Federația Rusă, informează SBU, vineri, 25 aprilie, pe canalul său de Telegram.
23:50
Biroul Federal de Investigații (FBI) din Statele Unite a arestat o judecătoare pentru 'obstrucționarea' unei operațiuni de reținere a unui migrant, a anunțat vineri, 25 aprilie, directorul FBI, ceea ce marchează o escaladare a luptei Administrației Donald Trump cu aparatul judiciar, relatează France Presse.
23:20
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, au ajuns, la bordul unui elicopter, la Baza Aeriană Andrews, la mijlocul zilei de vineri, 25 aprilie 2025.
23:20
Primăria Sectorului 4 din București crește prețurile locurilor de parcare administrate de primărie.
22:50
Un autobuz având la bord 24 de pasageri a fost implicat într-un grav accident rutier produs, vineri, 25 aprilie 2025, pe Drumul Național DN 19, în localitatea Biharia (județul Bihor).
22:40
Ucraina se va răzbuna pe „monștrii” ruși pentru atacul masiv cu rachete asupra Kievului care a ucis cel puțin 12 persoane și a rănit 90 de persoane în această săptămână, a declarat vineri, 25 aprilie, șeful spionajului, Kirilo Budanov.
22:30
Emisarul american Steve Witkoff şi preşedintele rus Vladimir Putin au avut vineri, 25 aprilie, la Moscova discuţii „constructive” care au durat trei ore, potrivit unui consilier al lui Putin.
22:20
Generalul în rezervă Alexandru Grumaz a vorbit despre situația în care se află NATO în prezent și ce are de făcut România.
22:20
Secretarul general al NATO a avut, joi, 24 aprilie, o întâlnire cu președintele SUA la Casa Albă. În centrul dezbaterii: creșterea cheltuielilor militare ale aliaților europeni și perspectiva unui acord de pace în Ucraina.
22:10
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că nu este sigur 'dacă va avea timp' pentru a se duce la funeraliile Papei Francisc, prevăzute să aibă loc sâmbătă, 26 aprilie, la Roma, la care urmează să participe și președintele american, Donald Trump, relatează AFP.
21:50
În timp ce lumea catolică își ia rămas bun de la primul papă latino-american din istorie, ochii presei se îndreaptă nu doar spre altarul catedralei Sfântul Petru, ci și spre rândurile protocolare ale invitaților – acolo unde, spun surse apropiate organizatorilor, fostul președinte american Donald Trump va ocupa un loc în al treilea rând, scrie Daily Mail.
21:40
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a reiterat vineri, 25 aprilie, că el consideră Crimeea aparținând Ucrainei, chiar dacă peninsula a fost anexată de Rusia în 2014, subliniind că poziția Kievului pe acest subiect rămâne 'neschimbată' în pofida presiunilor americane, relatează AFP.
21:40
Secretarul Apărării Pete Hegseth se află în centrul unei noi controverse legate de utilizarea unei linii de internet nesecurizate în biroul său oficial, cu scopul de a accesa aplicația de mesagerie Signal pe un calculator personal. Informația, confirmată pentru Associated Press de două surse apropiate subiectului, ridică semne serioase de întrebare privind protecția datelor sensibile și respectarea procedurilor de securitate cibernetică în cel mai înalt for militar al Statelor ...
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.