Protest la malul Prutului. Ieșenii cer urgentarea lucrărilor la Autostrada A8

Adevarul.ro, 26 aprilie 2025 19:30

În timp ce autoritățile marcau începutul lucrărilor la podul peste Prut, mai mulți ieșeni au protestat, solicitând accelerarea construcției tronsonului Ungheni-Iași-Moțca din Autostrada A8.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum câteva minute
23:30
În ultimii ani, o amenințare tot mai mare bântuie internetul, iar victimele nu sunt doar numere sau imagini abstracte – sunt copii reali, chiar dacă nu sunt direct implicați. Este vorba despre imaginile generate de inteligența artificială (AI), extrem de realiste.
23:30
Acum câteva minute
23:00
Istoria, se spune adesea, este scrisă de națiuni, nu de indivizi. Și totuși, sunt momente – rare, tensionate, decisive – în care liderii devin, vremelnic, axul în jurul căruia se reconfigurează ordinea internațională.
Acum 10 minute
22:30
La începutul celui de-al doilea mandat, Donald Trump s-a prezentat lumii drept negociatorul suprem, un lider care va aduce pacea prin forța voinței și a talentului său de negociator.
22:15
Casa în care a locuit și a învățat să cânte la pian Dinu Lipatti a fost scoasă la licitaţie de proprietari. Monumentul istoric ar putea fi executat silit de o bancă.
22:00
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a telefonat comandanţilor forţelor din Kursk pentru a-i felicita pentru 'victoria' şi sfârşitul operaţiunii de alungare a trupelor ucrainene din această regiune din vestul Rusiei.
21:45
Un căprior de la Grădina Zoologică din Parcul „Nicolae Romanescu“ din Craiova a murit după ce a înghițit resturi aruncate de vizitatori.
21:45
În Iran, doliul se transformă în furie după ce o explozie uriașă în cel mai mare port comercial a ucis cel puțin 40 de persoane și a rănit peste 1.000.În Iran, doliul se transformă în furie după ce o explozie uriașă în cel mai mare port comercial a ucis cel puțin 40 de persoane și a rănit peste 1
21:45
”Adevărul” vă prezintă oamenii care stau în spatele pricipalilor candidați la alegerile prezidențiale din luna Mai 2025.
Acum 2 ore
21:30
După trei decenii de încredere scăzută în partide, guverne și instituții fundamentale ale statului, România pare prinsă într-o spirală a dezamăgirii. Tinerii educați și activi civic ajung să abandoneze implicarea politică după ani de eforturi fără rezultate vizibile.
21:15
Două zodii sunt în centrul atenției, în prima zi a săptămânii. Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale.
21:00
Țara Năsăudului este povestea lui Ion și a Anei, a Pădurii spânzuraților. Tot aici s-au țesut firele de tort ale lui George Coșbuc, iar sania încă zboară pe ulița copilăriei.
21:00
Trei persoane din Maramureș și-au pierdut viața în urma unui accident produs duminică, 27 aprilie, pe autostrada M1, din Ungaria. Un alt rănit a fost transportat cu elicopterul la spital.
21:00
Un accident rutier a avut loc, duminică seară, pe un drum din judeţul Timiş, în urma căruia o maşină a luat foc. Şoferul acesteia a fost găsit inconştient în afara drumului, fiind declarat decedat.
20:45
Secretarul de stat american Marco Rubio afirmă un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să fie semnat în curând. Administraţia Trump va stabili în următoarea săptămână dacă va continua să fie mediator.
20:45
O vioară folosită de liderul formației de pe Titanic în filmul de Hollywood din 1997 a fost vândută pentru 62.500 de euro la o licitație considerată „record”.
20:30
După mai bine de doi ani de război în care dronele au remodelat complet câmpul de luptă din Ucraina, armata rusă pare să caute soluții neconvenționale pentru a-și proteja trupele.
20:00
Scott Bessent, secretarul american al Trezoreriei, apără duminică politica tarifară a preşedintelui Donald Trump, pe care o consideră un mijloc de creare a unei „incertitudini strategice”, cu scopul de a da un avantaj Statelor Unite.
19:45
Danemarca şi teritoriul său semiautonom Groenlanda au convenit duminică să îşi întărească legăturile ca răspuns la interesul manifestat de preşedintele american Donald Trump ca SUA să preia controlul insulei arctice.
Acum 6 ore
19:30
CSM București a fost învinsă, duminică, de Esbjerg, cu scorul 26-22, în returul din Danemarca, și a ratat șansa de a se califica la turneul Final Four al Ligii Campionilor la handbal feminin.
19:15
Un bebeluș a dispărut din maternitatea Bacău, iar cazul este anchetat de polițiștii din cadrul IPJ Bacău.
19:00
Un expert în citirea buzelor dezvăluie ce și-au spus Volodimir Zelenski și Donald Trump la funeraliile Papei Francisc. Cei doi au discutat timp de aproximativ 15 minute în Bazilica Sfântul Petru din Vatican.
18:45
Poliția a deschis o anchetă pentru crimă după ce Alexandra Fröhlich a fost găsită moartă pe ambarcațiunea sa de pe Elba.
18:45
Alegerile prezidențiale din luna mai nu sunt doar despre vot. Sunt despre cum alegem – sau refuzăm – să ne păstrăm generațiile tinere în țară, să ne asigurăm, de fapt, propriul viitor.
18:15
Un poliţist care se afla în afara serviciului a murit duminică dimineaţa în urma unei altercaţii în faţa unui bar în care a petrecut seara.
18:00
Inteligenţa artificială (AI) a fost folosită de oamenii de știință pentru a descoperi posibile tratamente împotriva unor virusuri periculoase transmise de la animale.
17:45
Cei doi sunt primele persoane care s-au așezat la coadă, duminică-dimineață, 27 aprilie 2025, pentru a-i aduce Papei Francisc un omagiu la mormântul din biserica Santa Maria Maggiore.
17:45
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă, duminică după-amiază, că ”diaspora face preşedinţi”, precizând că, în 2009, a câştigat alegerile cu votul masiv al românilor din afara ţării, nu prin furt, aşa cum l-a acuzat Marcel Ciolacu.
Acum 8 ore
17:30
Bărbatul suspectat de uciderea unui general rus, vineri, în explozia unui automobil în apropiere de Moscova a fost inculpat pentru ”act terorist”, a indicat duminică, într-un comunicat, Comitetul de anchetă.
17:15
România a înregistrat cea mai mare creștere economică din Europa între 2000 și 2022, adică un un spectaculos 788%!
17:15
Glasul Papei Francisc a reușit să pătrundă ca o lumină caldă prin fereastră, cu o blândețe dar și cu o fermitate părintească de care, în mod cert, avem cu toții nevoie.
17:15
O scrisoare în care Napoleon îşi exprima dezaprobarea faţă de arestarea Papei Pius al VII-lea, după ce a ordonat-o, a fost vândută duminică, 27 aprilie, la licitaţie, într-un oraș din Franța.
17:00
Un număr de 1.565 de societăţi cu participare străină la capitalul social au fost înfiinţate în România în primul trimestru din 2025, în scădere cu 6,57% comparativ cu perioada similară din 2024, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
16:45
După ce au apărut pe lista finanțatorilor PSD, în 2024, an cu multiple runde de alegeri, partenerii de afaceri ai Mihaelei Neagu finanțează acum, conform surselor „Adevărul”, campania lui Nicușor Dan.
16:45
Un tânăr de 28 de ani a fost depistat, sâmbătă seara, la volanul autoturismului sub influența alcoolului de polițiștii din județul Maramureș, de două ori, la interval de câteva ore.
16:15
Cu o săptămână înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, casele de pariuri au publicat cotele pentru candidații. George Simion (AUR) pleacă cu prima șansă să intre în turul doi, dar nu este văzut ca favorit să devină președintele României.
16:00
Un român aflat la muncă în Italia a făcut parte din echipa de opt oameni care au avut misiunea de a toate lucrările la cripta unde a fost înmormântat Sfântul Părinte.
15:45
15:45
După ce a ieșit din închisoare, fiind eliberat condiționat, interlopul Vasile Balint, cunoscut drept Sile Cămătaru, a fost la biserică împreună cu familia sa.
Acum 12 ore
15:30
Relația dintre William Shakespeare și soția sa, Anne Hathaway, ar fi fost mai fericită decât se credea, potrivit unor noi cercetări.
15:30
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat condițiile de eligibilitate a beneficiarilor programului Casa Verde Plus, prin care persoanele fizice și juridice pot obține o finanțare de maximum 40.000 de lei, dar nu mai mult de 120 lei/mp.
15:00
Există un loc în lume unde au fost testate, timp de 40 de ani, arme nucleare. În perioada Uniunii Sovietice au fost efectuate aici peste 450 de explozii nucleare terestre și subterane.
14:45
Luna mai 2025 aduce pentru fiecare zodie o oportunitate de introspecție și transformare, cu influențe astrale semnificative ce modelează relațiile, carierele și evoluția personală.
14:45
Realizarea unor ședințe speciale cu un kinetoterapeut sunt recomandate, indiferent de vârstă, pentru oricine își dorește să aibă un stil de viață sănătos și confortabil.
14:15
Dacă vrem să înțelegem cu adevărat relația tinerilor cu votul, nu putem vorbi despre tineri ca despre un bloc unitar. Tinerii din România nu formează un electorat omogen, iar diferențele dintre cei din mediul urban și cei din mediul rural sunt nu doar vizibile, ci structurale.
14:00
Ultimele omagiile emoționante aduse popularului Suveran Pontif au venit pe fondul unei lupte diplomatice a unor lideri pentru a se întâlni cu președintele SUA.
14:00
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii Curţii Constituţionale pentru a preveni „abuzurile electorale”.
14:00
Un tânăr de 27 de ani este căutat, duminică, în apele Dunării, după ce barca în care se afla, împreună cu un bărbat, s-a răsturnat în apropierea localităţii Smârdan. Celălalt bărbat a reuşit să înoate până la mal.
13:45
Mai multe țări europene invocă amenințările crescânde din partea Rusiei pentru a utiliza din nou una dintre cele mai periculoase arme din lume.
13:30
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.