Via Transilvanica se extinde. Cum arată noul tronson care va fi inaugurat pe 5 iunie
ObservatorNews,
28 aprilie 2025 15:50
"Terra Borza Teutonica" prinde contur. Noul segment Via Transilvanica, ce cuprinde 170 de kilometri în judeţul Braşov, pleacă de la Viscri şi conectează noile unităţi administrativ teritoriale: Bunești, Jibert, Șoarș, Ticușu, Mândra, Șercaia, Șinca, Șinca Nouă, Poiana Mărului, Zărnești, Moieciu, Bran, Râșnov, Brașov. Traseul a fost pregătit timp de 4 ani, iar în următoarea lună vor avea loc lucrări de curăţare şi ecologizare. De asemenea, vor fi montate borne de andezit, specifice tronsonului, sculptate individual.
• • •
Alte ştiri de ObservatorNews
Acum 5 minute
20:10
Locul din Ungaria unde românii cumpără tot mai multe case. De la 1.000 de euro una, preţul a sărit la 20.000 de euro # ObservatorNews
Românii se mută în Ungaria după intrarea în Schengen. În zonele de lângă granița de vest, casele se vând ca pâinea caldă. Sunt considerate adevărate chilipiruri, chiar dacă în ultimii ani, prețurile au mai crescut. Cu banii cu care aici și-ar fi luat o garsonieră în oraș, acolo iau o casă cu 3 camere și grădină generoasă. Așa că oamenii preferă să facă zilnic naveta între țări.
20:10
Reacția Ucrainei, după armistițiul anunțat de Putin. Contraoferta făcută de Kiev președintelui rus # ObservatorNews
Ucraina respinge armistițiul de trei zile propus de Vladimir Putin și cere o încetare a focului imediată și permanentă. Kievul vrea ca pacea să dureze cel puțin 30 de zile, transmite DPA, potrivit Agerpres.
Acum 10 minute
20:00
ANIMAŢIE. Noile camere din trafic îi filmează pe şoferii care vorbesc la telefon, iar amenda vine acasă # ObservatorNews
Şoferii care vorbesc la telefon cu aparatul la ureche vor plăti amenzi usturătoare. Camerele care vor fi instalate începând de anul viitor îi pot detecta automat pe cei care folosesc mobilul în timp ce conduc. Sancţiunea va veni direct acasă, ca şi în cazul celor care circulă fără rovinietă sau RCA.
Acum 30 minute
19:50
Ucraineanul beat şi fără permis care a fugit de poliţie şi a făcut accident era în maşină cu iubita # ObservatorNews
Urmărire ca în filme la Suceava! Un şofer ucrainean, beat şi fără permis, a pus pe jar mai multe de echipaje de poliţie după ce a refuzat să tragă pe dreapta la un filtru. Cursa nebună s-a întins pe 5 killometri. S-a sfârşit după ce şoferul a derapat într-o curbă şi a intrat frontal, în maşina viceprimarului comunei. Individul va fi sub control judicar timp de 2 luni.
19:50
Turiştii care vor ajunge pe litoral după 1 Mai se pot bucura de mare, de soare... şi cam atât. Festivalul Neversea nu se mai ţine anul acesta, iar Sunwaves ar putea fi anulat pe ultima sută de metri. Închise rămân şi acvariul şi delfinariul din Constanţa. Patronii din turism trag şi alte semnale de alarmă. Spun că sectoarele de plajă pentru turiştii care vin cu cearşaful sau prosopul au rămas neîngrijite.
19:50
SURSE: Nicuşor Dan şi Crin Antonescu, la egalitate. Coaliţia a trecut la ameninţat primarii # ObservatorNews
Doar 6 zile ne mai despart de alegerile prezidenţiale. Analiştii anticipează o luptă extrem de strânsă pentru un loc în finala prezidenţială. Informaţii Observator din interiorul Coaliţiei de guvernare arată că, în acest moment, Crin Antonescu si Nicusor Dan ar fi aproape la egalitate. Diferenţa este însă în marja de eroare a sondajelor, aşa că bătălia se va da până la ultimul vot, iar hotărâtoare ar putea fi opţiunea diasporei.
19:50
Primele ipoteze pentru blackout-ul din Spania şi Portugalia. Ar putea dura toată săptămâna # ObservatorNews
Stare de urgenţă în vestul Europei după o pană uriaşă de curent. Aproape 50 de milioane de oameni din Spania, Portugalia, Andorra şi Franţa sunt afectaţi de blackout. Circulaţia trenurilor şi metrourilor a fost suspendată, iar traficul aerian a fost dat peste cap. Sute de români nu ştiu când se vor putea întoarce în ţară după ce cursele au fost anulate. Cea mai dramatică situaţie este în spitale, unde lipsa electricităţii este o problemă de viaţă şi de moarte. Din primele informaţii, de vină pentru această situaţie ar putea fi un fenomen atmosferic rar sau un atac cibernetic. Oficialii portughezi spun că pana de curent ar putea dura toată săptămâna.
19:50
"Avea nişte ochi, era perfect". Familia, şocată de tânăra care şi-a vândut bebeluşul pe 5.000 de lei # ObservatorNews
Caz şocant la Bacău: o mamă şi-a vândut unul dintre gemenii nou născuţi pentru 5.000 de lei şi apoi a reclamat că i-a fost furat. Bebeluşul a fost luat din spital într-o pungă de hârtie de o tânără de 19 ani. Toată operaţiune a durat doar cinci minute, dar a fost filmată de camerele de supraveghere. La spital se fac acum anchete pentru a aflat de ce nu era niciun paznic la intrare şi cum s-a întâmplat totul. Autorităţile au căutat copilul nouă ore.
19:40
A băut o sticlă de prosecco și s-a dezbrăcat în faţa însoţitorilor de bord. Pasager JetBlue, arestat la aterizarea în LA pentru hărţuire # ObservatorNews
Un bărbat de 49 de ani din California a fost arestat după un zbor JetBlue spre Los Angeles, unde ar fi băut o sticlă întreagă de Prosecco și ar fi avut un comportament indecent față de membrii echipajului. Dennis Wally Woodbury, pasionat de cameleoni, este acuzat că a agresat un însoțitor de bord și că s-a dezbrăcat de două ori în fața altui angajat al companiei aeriene.
19:40
Caz şocant în Harghita! Speriată de apariţia unui urs, o tânără de 18 ani care făcea o drumeţie pe munte alături de prieteni a căzut de la înălţime într-un lac. Pompierii şi paramedicii au intervenit imediat însă nu au mai putut să îi salveze viaţa.
Acum o oră
19:10
Și-a ucis fiul de 6 ani, bolnav de cancer, pentru că auzea vocilor unor demoni. Reacția judecătorului: "Nu ești o mamă rea, dimpotrivă" # ObservatorNews
O femeie din UK a șocat ă țară întreagă după ce și-a ucis băiatul de 6 ani, bolnav de cancer. Femeia de 42 de ani, a fost diagnosticată cu o boală psihică gravă și a mărturisit că auzea "voci demonice" în momentul crimei.
Acum 2 ore
19:00
Organizatorul Sunwaves, vizat de poliție din cauza unor avize lipsă. Ioan Borzea dă vina pe DIICOT: "Au găsit nişte droguri, dar nu ne-au chemat" # ObservatorNews
Polițiștii din Constanța au deschis o anchetă după ce organizatorul festivalului Sunwaves a început amenajările pe un sector de plajă din Mamaia fără toate avizele necesare. Ioan Borzea, organizatorul evenimentului, susține că a cerut toate autorizațiile și că întârzierile au apărut după ce DIICOT ar fi descoperit droguri ascunse pe plaja unde urmează să aibă loc festivalul.
18:50
România – Marea Britanie LIVE VIDEO (19:30). Tricolorii, la al doilea meci de la Campionatul Mondial # ObservatorNews
Meciul România – Marea Britanie va începe la ora 19:30 şi va fi transmis LIVE în AntenaPLAY. Aceasta va fi a doua partidă a tricolorilor la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, Divizia I/A. În primul meci al competiţiei care are loc la Sf. Gheroghe, România a fost învinsă de Polonia, scor 1-4.
18:40
Șefa Securității Interne, jefuită la Washington, afirmă că migrantul acuzat de furt este un "infractor de carieră" # ObservatorNews
Geanta lui Kristi Noem, șefa Departamentului de Securitate Internă al SUA, a fost furată în Washington de Paște. Un suspect, aflat ilegal în SUA și cu antecedente penale, a fost arestat. Potrivit autorităților, Mario Bustamante Leiva, 49 de ani, a fost reținut pentru tâlhărie în două cazuri și este investigat și pentru furtul acuzat de Kristi Noem. Cristian Rodrigo Montecino-Sanzana, din Chile, este al doilea imigrant ilegal reţinut în acest caz. În geanta Gucci furată se aflau 3.000 de dolari, acte de identitate, cheile locuinței și un badge de acces guvernamental. Noem, apropiată a președintelui Trump și susținătoare a politicilor dure anti-imigrație, a declarat că suspectul era un "infractor de carieră" aflat ilegal în țară. Ea este acuzat că s-a folosit de incident pentru a justifica politicile anti-imigrație ale Administrației Trump.
18:30
Criminalul din Oradea care şi-a ţinut cumnata pe şine până a lovit-o trenul, găsit beat într-o scară. Le-a spus anchetatorilor că el de fapt voia s-o salveze # ObservatorNews
A fost cât pe ce să înfăptuiască crima perfectă: un individ și-a țintuit cumnata pe șine și a ținut-o imobilizată așa minute în șir, până când a venit trenul. S-a ferit în ultima clipă, victima sa nu a avut nicio șansă. Decesul femeii ar fi fost probabil catalogat drept sinucidere, doar că agresorul nu a luat în calcul un mic amănunt: mecanicul trenului de marfă era la post și a văzut toată grozăvia fără să reușească să evite accidentul. Prins de poliţişti câteva ore mai târziu, agresorul și-a mai încercat o dată norocul: le-a spus anchetatorilor că el voia, de fapt, să o salveze pe femeie. Polițiștii nu s-au lăsat mințiți.
18:30
A intrat în curtea vecinului și i-a ucis câinele cu ranga, după ce animalul ar fi încercat să-l muşte. Tânăr din Ploieşti, cercetat penal # ObservatorNews
Scandal la Ploiești, după ce un tânăr de 21 de ani a ucis cu o rangă câinele vecinului său. Tânărul a fost reținut de polițiști și susține că patrupedul a vrut să-l muște când a intrat pe proprietatea acestuia. O anchetă a fost deschisă în acest caz.
18:20
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) nu confirmă, luni, existenţa unui atac cibernetic sau a unui incident cibernetic transfrontalier, după pana de curent din mai multe state ale Uniunii Europene şi precizează că nu a fost necesară escaladarea nivelului de alertă.
18:20
O vacă evadată a atacat locuitorii și a provocat haos într-un oraș francez. Şase ore s-au chinuit oamenii s-o prindă # ObservatorNews
O vacă scăpată de pe o pajiște din apropiere de Lyon a provocat panică pe străzile unui oraș francez, după ce a atacat trecătorii și a reușit să evite capturarea timp de șase ore.
18:10
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, în lacrimi; moţiunea simplă a fost adoptată de Senat: "Matematică parlamentară pură. Este o nedreptate" # ObservatorNews
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat, luni, după ce moţiunea simplă a fost adoptată de Senat, că este matematică parlamentară pură. "Consider că munca pe care am depus-o este cu adevărat în folosul românilor, iar ceea ce se întâmplă astăzi cred că este o nedreptate", a mai spus ea, cu lacrimi în ochi, la ieşirea din sala de plen.
Acum 4 ore
17:50
Pensionară din Elveţia, amendată cu 2.650 de euro pentru că a condus prea încet. Bătrâna transporta animale # ObservatorNews
O pensionară din Elveția a fost amendată cu 2.600 de euro pentru că a condus prea încet pe un drum montan, deși susține că a vrut doar să protejeze animalele pe care le transporta și să circule în siguranță.
17:20
Un căprior a murit după ce a înghiţit un ambalaj de plastic la Grădina Zoologică din Craiova. Turiştii ar fi aruncat, nepăsători, resturi în țarc # ObservatorNews
Un căprior european de la Grădina Zoologică din Craiova a murit după ce a înghițit ambalaje de plastic aruncate de vizitatori, în ciuda avertismentelor clare de pe alei. Incidentul a fost descoperit după ce imagini cu animalul decedat au apărut pe rețelele sociale, iar autoritățile au deschis o anchetă pentru a-i găsi pe vinovați.
17:10
"O să te omor". Elevă de 14, condamnată la 15 ani de detenţie, după ce a înjunghiat doi profesori şi un elev, în Marea Britanie # ObservatorNews
Un atac șocant comis într-o școală din Marea Britanie a adus o pedeapsă drastică: o adolescentă de 14 ani a fost condamnată la 15 ani de detenție după ce a înjunghiat doi profesori și un elev, într-o tentativă violentă de a atrage atenția.
17:00
Criză de fistic și nucă de cocos: prețurile au explodat din cauza ciocolatei Dubai, a recoltelor slabe și cererii tot mai mari # ObservatorNews
Criză pe piețele alimentare globale. După explozia cererii pentru ciocolata Dubai cu fistic și recoltele slabe de nucă de cocos în Asia, prețurile la ambele produse au atins niveluri record. Popularitatea ciocolatei cu cremă de fistic a provocat o penurie mondială, în timp ce vremea extremă a dus la scăderi dramatice ale producției de nucă de cocos în Filipine și Indonezia. Rezultatul: prețuri dublate la fistic și la uleiul de cocos, alimentând tensiuni pe piețele internaționale și determinând unele țări să impună restricții la export.
17:00
Moscova îi trântește ușa în nas lui Trump. Propunerea lui, respinsă categoric: "Nu e posibilă vreo schimbare" # ObservatorNews
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că centrala nucleară de la Zaporojie, aflată sub ocupația Rusiei, este "în mâini sigure" și a respins orice posibilitate ca aceasta să fie administrată în alt mod. Declarația vine după ce presa a relatat că președintele SUA Donald Trump ar fi propus o administrare comună americano-ucraineană.
16:50
Criză de fistic și nucă de cocos: prețurile au explodat din cauza ciocolatei din Dubai, a recoltelor slabe și cererii tot mai mari # ObservatorNews
Criză pe piețele alimentare globale. După explozia cererii pentru ciocolata Dubai cu fistic și recoltele slabe de nucă de cocos în Asia, prețurile la ambele produse au atins niveluri record. Popularitatea ciocolatei cu cremă de fistic a provocat o penurie mondială, în timp ce vremea extremă a dus la scăderi dramatice ale producției de nucă de cocos în Filipine și Indonezia. Rezultatul: prețuri dublate la fistic și la uleiul de cocos, alimentând tensiuni pe piețele internaționale și determinând unele țări să impună restricții la export.
16:50
Captură impresionantă, după un control de rutină: 18 kilograme de cocaină, în valoare de 1,3 milioane de euro, descoperite în mașina unor tineri # ObservatorNews
Un control de rutină pe autostrada A8 din Franța s-a transformat într-o captură impresionantă: 18 kilograme de cocaină, ascunse în mașina unui cuplu de tineri, au fost descoperite de polițiști în apropiere de Nisa. Drogurile, evaluate la aproape 1,3 milioane de euro, au fost confiscate, iar cei doi au fost arestați.
16:40
Cum a ajuns bebelușul din Bacău "afacerea perfectă". Destinul lui, decis după o întâlnire întâmplătoare între mamă și fata de 19 ani # ObservatorNews
Apar noi detalii în cazul care a șocat o țară întreagă. Mama care și-a vândut bebelușul pe 5.000 de lei ar fi cunoscut-o pe tânăra de 19 ani pe stradă, când aceasta cerșea. După ce și-au povestit fiecare viața, au decis că bebelușul, care nici nu se născuse încă, ar fi "afacerea perfectă" pentru amândouă. Una avea prea mulți copii, iar cealaltă avea nevoie de unul.
16:40
Cum a câștigat o britanică peste 5.000 € din vânzarea online de haine second-hand. Greșelile care te pot costa bani # ObservatorNews
O britanică de 24 de ani a reușit să strângă aproape 5.300 de euro din vânzarea de haine second-hand pe o cunoscută platformă online. Într-un videoclip devenit viral pe TikTok, tânăra a dezvăluit principalele greșeli care împiedică mulți utilizatori să își vândă produsele rapid. Sfaturile ei simple și directe au atras zeci de mii de vizualizări și reacții în rândul vânătorilor de chilipiruri online.
16:10
400 de blocuri din toate cele şase sectoare ale Capitalei, fără apă caldă. Trei zile de lucrări la sistemul de termoficare # ObservatorNews
Compania Municipală Termoenergetica București anunță că, în perioada 28–30 aprilie 2025, vor avea loc lucrări de modernizare, reparații și înlocuire a conductelor rețelei primare de termoficare în mai multe zone din Capitală. Din cauza intervențiilor, furnizarea apei calde va fi oprită temporar în funcție de complexitatea fiecărei lucrări. Vor fi afectate peste 400 de blocuri din toate cele șase sectoare ale orașului. Cele mai mari lucrări se desfășoară în zonele Gării de Nord (Sector 1), Șoseaua Pantelimon (Sector 2), Bulevardul Decebal și Calea Călărași (Sector 3), Calea Văcărești (Sector 4), Șoseaua Alexandria (Sector 5) și Splaiul Independenței (Sector 6). Conductele vizate au o vechime de 35–60 de ani, iar lucrările sunt necesare din cauza stării avansate de uzură iar fnalizarea lucrărilor depinde de gradul real de degradare descoperit în teren.
16:10
O profesoară a murit după ce i s-a făcut rău la şcoală, sub privirile îngrozite ale elevilor săi. Doi copilaşi au rămas fără mamă # ObservatorNews
O întreagă comunitate din New York este în doliu după ce o profesoară a murit subit, la două zile după ce a suferit un incident medical în fața elevilor săi. Moartea neașteptată a lăsat un gol imens în rândul colegilor, al elevilor și al familiei, care acum luptă să găsească puterea de a merge mai departe.
Acum 6 ore
16:00
Apelul lui Sebastian Burduja, după blackout-ul din Spania și Portugalia. În ce situație se află România # ObservatorNews
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a reacționat prompt după întreruperea masivă de curent care a afectat Spania și Portugalia. Oficialul român face apel la populație să rămână calmă.
15:50
Via Transilvanica se extinde. Cum arată noul tronson care va fi inaugurat pe 5 iunie # ObservatorNews
"Terra Borza Teutonica" prinde contur. Noul segment Via Transilvanica, ce cuprinde 170 de kilometri în judeţul Braşov, pleacă de la Viscri şi conectează noile unităţi administrativ teritoriale: Bunești, Jibert, Șoarș, Ticușu, Mândra, Șercaia, Șinca, Șinca Nouă, Poiana Mărului, Zărnești, Moieciu, Bran, Râșnov, Brașov. Traseul a fost pregătit timp de 4 ani, iar în următoarea lună vor avea loc lucrări de curăţare şi ecologizare. De asemenea, vor fi montate borne de andezit, specifice tronsonului, sculptate individual.
15:50
Cu ce "sancţiuni" au scăpat cei trei medici implicaţi în cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort de peritonită la Spitalul din Târgu Jiu # ObservatorNews
Trei medici de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu au fost sancționați după moartea tânărului de 16 ani care nu a fost operat la timp, în noiembrie 2024. Chirurgul, un medic de urgență și șeful Unității de Primiri Urgențe au primit sancțiuni disciplinare, potrivit unui comunicat emis de conducerea spitalului.
15:30
Un sondaj Flashdata, realizat în perioada 24-26 aprilie la nivel național, arată că 29% dintre români ar vota la alegerile prezidenţiale de pe 4 mai cu liderul AUR, George Simion, 26% cu Crin Antonescu, susținut de PSD, PNL și UDMR, iar 23% cu candidatul independent Nicușor Dan.
15:30
Blackout în Spania, Portugalia și Sudul Franței. A creat deja haos și nimeni nu știe de la ce a pornit # ObservatorNews
O întrerupere masivă a curentului electric a afectat întreaga Spanie luni, 28 aprilie 2025, provocând pene de curent pe scară largă și întreruperi ale rețelei telefonice. Au fost afectate și unele regiuni din Portugalia și sudul Franței, interconectate la rețeaua spaniolă.
15:20
A atins vârful, dar nu a mai coborât: un alpinist austriac a murit în Himalaya, sub privirile fiicei şi ginerelui său # ObservatorNews
Un alpinist austriac și-a pierdut viața în Nepal, la scurt timp după ce reușise să cucerească vârful Ama Dablam, unul dintre cele mai spectaculoase și dificile piscuri ale Himalayei. Bărbatul de 64 de ani a căzut în timpul coborârii, iar corpul său a fost recuperat la baza muntelui.
15:10
Băut, fără permis și urmărit de poliție, a izbit cu un Audi mașina viceprimarului. Accidentul din Vicovu de Jos a fost filmat # ObservatorNews
Un şofer de 22 de ani beat şi fără permis a provocat un accident după ce a fost urmărit de Poliţie. S-a întâmplat în localitatea Vicovu de Jos din Suceava, iar scena a fost surprinsă de o cameră de supraveghere. În loc să oprească la semnalele agenţilor, individul a demarat în trombă, moment în care a pierdut controlul volanului şi s-a izbit frontal cu o altă maşină, condusă de viceprimarul localităţii. Printre victime ar fi şi o tânără de 20 ani care se afla în maşina condusă de şoferul beat.
15:10
Tot mai mulţi români sunt interesaţi de investiţiile în monede virtuale, cu accent pe renumita bitcoin, chiar dacă aceasta a ajuns la un nivel ridicat, în raport cu alte monede virtuale, astfel că am decis să vedem ce ne spun cifrele astăzi, marţi, 29 aprilie 2025.
15:10
Vremea de mâine 29 aprilie. Se încălzeşte uşor în aproape toată ţara. Maximele cuprinse între 12 şi 24 de grade # ObservatorNews
Vremea se mai încălzeşte, temperaturile vor urca uşor până la 24 de grade. Cerul va fi variabil dupã-amiaza. Sunt posibile ploi de scurtã duratã. Iată prognoza meteo de mâine 29 aprilie.
14:50
(P) Elena Perseil dezvăluie secretul rochiei de nașă perfecte - couture fără compromisuri # ObservatorNews
Când ai o poziție importantă într-un eveniment – cum este cazul unei nașe – e clar că trebuie să porți ceva care transmite nu doar eleganță, ci și rafinament, încredere, și mai ales, prezență. Rochia pe care o alegi vorbește înaintea ta.
14:50
Cei trei români morţi în Ungaria se îndreptau spre Franţa, unde urmau să înceapă munca. Singurul supravieţuitor, în stare stabilă la spital # ObservatorNews
Trei români au murit şi unul a fost rănit într-un accident produs pe o autostradă din Ungaria. Maşina în care erau a intrat cu viteză într-un parapet de pe marginea şoselei, apoi s-a răsturnat într-un şanţ. Impactul a fost atât de puternic încât două dintre victime au fost aruncate din autoturism. Mai multe ambulanțe și 2 elicoptere de salvare au fost chemate la locul accidentului.
14:50
Deşi suntem abia la începutul săptămânii, ziua de marţi, 29 aprilie, aduce o mulţime de evenimente de care bucureştenii, mai mari sau mai mici, se pot bucura cu încredere.
14:40
Vladimir Putin a anunţat o încetare a focului pe front pentru a marca Ziua Victoriei # ObservatorNews
Vladimir Putin a ordonat o încetare a focului pentru a marca aniversarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei când Rusia comemorează victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în 1945.
14:40
George Radu este câștigătorul X Factor 2025 şi al marelui premiu în valoare de 100.000 de euro # ObservatorNews
George Radu, finalistul lui Marius Moga ȋn categoria Băieţi sub 24 de ani, a câștigat trofeul X Factor 2025 și marele premiu ȋn valoare de 100.000 de Euro, seara trecută, la Antena 1.
14:40
Cine este bărbatul din Oradea care a ţinut-o pe şine pe femeie până la venirea trenului. El s-a salvat în ultima secundă # ObservatorNews
Crimă cumplită pe un pod CFR din Oradea. O femeie a murit, lovită de tren, după ce un bărbat ar fi ţinut-o cu forţa pe şine în urma unui scandal. Era chiar cumnatul ei.
14:40
România, ţara caselor părăsite. Din cele 10 milioane de locuinţe, un sfert sunt goale, declarate nelocuite # ObservatorNews
Scăderea natalităţii care a dus la reducerea alarmantă a populaţiei în ultimii ani a devenit o problemă extrem de gravă în ţara noastră. Iar faptul că suntem tot mai puţini se vede mai ales la sate, unde numărul caselor părăsite a crescut într-un număr foarte mare. Potrivit ultimului recensământ, în peste două milioane și jumătate de locuințe din România nu mai trăiește nici măcar o persoană.
14:40
Provocare grea în cel de-al cincilea battle Chefi la cuțite. Situație tensionată pentru Chef Richard în timpul sesiunii de gătit # ObservatorNews
O temă cu surprize și o poftă de victorie care încinge atmosfera: ediția din această seară Chefi la cuțite aduce un nou battle plin de adrenalină de la ora 20:30. Tensiunea se va simți din plin în toate taberele, atât pentru concurenți, cât și pentru Chefi, în cele mai grele momente ale sesiunii de gătit.
14:30
Tratament injectabil care ajută inima să se refacă după infarct. Descoperirea, făcută de cercetătorii americani # ObservatorNews
Descoperire promiţătoare în medicină. Un grup de cercetători de la Universitatea din California a dezvoltat un tratament injectabil care stimulează vindecarea inimii după un infarct miocardic.
14:20
Calendar ortodox complet mai 2025. Care sunt cele mai importante sărbători religioase ale lunii # ObservatorNews
Mai sau Florar este a cincea lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile. În mai 2025 avem două sărbători religioase cu cruce roşie, pe lângă Învierea Domnului.
14:10
"Drum lin, suflet frumos!" Ea este tânăra care s-a înecat în Harghita, după ce a fugit de frica ursului. Andreea era din Iaşi şi avea doar 18 ani # ObservatorNews
Destinul unei fete de doar 18 ani, din Iaşi, s-a sfârşit tragic vineri seară, în judeţul Harghita. Andreea-Cristiana Oană, elevă în clasa a XI-a E la Liceul Teoretic "Ion Neculce" din Târgu Frumos, s-a înecat în lacul de acumulare Frumoasa după ce s-ar fi speriat de un urs. Conform poliţiştilor, fata a început să fugă, s-a dezechilibrat și a căzut de la înălțime în apa adâncă. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor de a o readuce la viaţă, pentru copilă nu s-a mai putut face nimic.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.