Spania şi Portugalia revin treptat la normal după pana de curent uriaşă, cu consecinţe până în Groenlanda, unde o parte a insulei a fost privată luni seara de toate mijloacele de comunicare, telefon, sms, Internet, în parte gestionate din Spania

News.ro, 29 aprilie 2025 14:20

Electricitatea a fost restabilită aproape în întregime în Spania şi Portugalia marţi dimineaţa, permiţând o întoarcere treptată la viaţa normală în cele două ţări, afectate luni de o pană uriaşă care a durat între zece şi 20 de ore în anumite regiuni, relatează AFP.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
21:40
Crin Antonescu l-a întrebat, marţi serară, pe Victor Ponta ce a simţit când, în calitate de purtător de cuvânt al candidatului PSD la prezidenţiale Mircea Geoană, a votat un alt candidat, însă Victor Ponta a refuzat să răspundă, replicând că a făcut şi greşeli, dar nu a stat niciodată şomer.
21:40
Nicuşor Dan a fost întrebat, marţi seară, la dezbaterea electorală de la TVR, de către contracandidatul său Victor Ponta dacă are un plan economic pentru România, având în vedere că actulul guvern i-a înşelat pe români în multe domenii. Nicuşor Dan i-a amintit lui Victor Ponta că a fost consilier economic în acest guvern şi i-a îndemnat pe români să se uite atent la ce au făcut candidaţii de la alegerile prezidenţiale în viaţa lor socială.
21:40
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a afirmat că i s-a făcut o mare nedreptate cu anularea alegerilor prezidenţiale din luna decembrie a anului trecut şi consideră că decizia luată de Curtea Constituţională a României a fost una aberantă. Primarul Capitalei, candidat independent la Preşedinţia României, Nicuşor Dan, a declarat că premierul Marcel Ciolacu, Autoritatea Electorală Permanentă reprezintă sistemul şi îi invită pe români să vadă cine sunt oamenii care s-au luptat cu sistemul în ultimii ani.
Acum 10 minute
21:30
Crin Antonescu l-a întrebat, marţi serară, pe Victor Ponta ce a simţit când, în calitate de purtător de cuvânt al candidatului PSD la prezidenţiale Mircea Geoană, a votat un alt candidat, însă Victor Ponta a refuzat să răspundă, replicând că a făcut şi greşeli, dar nu a stat niciodată şomer.
21:30
Alexander Zverev, numărul 2 mondial, a fost eliminat, marţi, în optimile de finală ale Masters 1000 de la Madrid, învins ca şi anul trecut de argentinianul Francisco Cerundolo (locul 21).
Acum 30 minute
21:10
Formaţia Metaloglobus Bucureşti a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa FC Argeş, în etapa a 7 din play-off-ul Ligii a II-a.
21:10
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta a afirmat că, în cazul unei noi pandemii, nu ar mai face niciodată acelaşi lucru şi a explicat că, sub pretextul pandemiei, s-au încălcat drepturi fundamentale. El a adăugat că, în calitate de preşedinte, se va opune măsurilor care încalcă drepturi fundamentale.
21:10
Ucraina a anunţat marţi evacuarea obligatorie a aproximativ o sută de locuitori ai unor sate din oblastul Dnipropetrovsk, care a fost mult timp protejat de frontul din est, dar care acum se află sub focul Rusiei, relatează Le Monde.
Acum o oră
21:00
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a declarat, marţi seară, că nu crede că Beniamin Netanyahu ar veni în România, având în vedere mandatul de arestare pe numele său, al Curţii Penale Internaţionale. Lasconi spune că ar respecta legea pentru că este un om integru.
21:00
Crin Antonescu a afirmat, marţi seară, la TVR, că declaraţia sa din ziua precedentă că o jurnalistă este ”admirabil de tânără” nu a avut nicio nuanţă deplasată. El consideră că există ”o uşoară provocare”, în insistenţa pe acest subiect.
20:50
Gala Premiilor Gopo 2025 are loc la Teatrul Naţional „I.L Caragiale” din Bucureşti. Performanţele cineaştilor români pentru anul 2024 sunt recompensate în cadrul celei de-a 19-a ediţii la care asistă 900 de invitaţi. „Anul Nou care n-a fost” şi „Moromeţii 3” conduc topul celor mai nominalizate filme, cu câte 13 nominalizări, urmate de „Săptămâna Mare” (12 nominalizări) şi „Trei kilometri până la capătul lumii” (9 nominalizări). Prezentatorul evenimentului este comediantul Claudiu Teohari (Teo).
20:50
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a afirmat că, în cazul unui cutremur major, un preşedinte trebuie să se informeze, să verifice, să acţioneze şi mai ales să comunice, menţionând că într-un moment de panică lumea se îndreaptă către sursa maximă de autoritate în comunicare.
20:40
Ministerul de Externe de la Paris a acuzat explicit, marţi, agenţia militară de informaţii a Rusiei (GRU) că a organizat atacuri cibernetice asupra unei serii de entităţi, inclusiv ministere, firme de apărare şi grupuri de reflecţie, începând din 2021, în încercarea de a destabiliza Franţa. Acuzaţiile vin după ce serviciile secrete militare ruse au fost acuzate anterior că au piratat, printre altele, e-mailuri ale echipei lui Emmanuel Macron în timpul campaniei prezidenţiale din 2017, relatează Reuters şi Le Figaro.
Acum 2 ore
20:30
Candidatul independent Nicuşor Dan susţine că pliante false, care conţin îndemnul fostului preşedinte Klaus Iohannis de a-l vota pe Nicuşor Dan, au fost distribuite în Bucureşti şi în alte zone, el calificând gestul ca o fiind o uriaşă dezinformare.
20:30
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale John Ion Banu a declarat, marţi seară, la dezbaterea electorală de la TVR, că ar reduce cheltuielile de înarmare, dacă deficitul bugetar ar creşte peste 7 la sută din PIB. El a mai precizat că nu este de acord ca anumite categorii profesionale se se pensioneze la 40 de ani.
20:30
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a afirmat, marţi seară, că este foarte important ca România să discute la pachet cu chestiunea garanţiilor de securitate pentru Ucraina şi garanţii de securitate pentru Republica Moldova, precizând că acestea sunt importante ca garanţii de securitate indirecte şi pentru România.
20:20
Casa Albă a confirmat marţi că administraţia Trump va introduce măsuri pentru a reduce impactul tarifelor vamale asupra industriei auto, într-un moment în care sectorul se confruntă cu incertitudini de reglementare şi costuri suplimentare, transmite CNBC.
20:20
Biroul Electoral Central a emis un număr de 170 de decizii de admitere a plângerilor privind campania electorală în mediul online, respectiv un număr de 163 de decizii de respingere, în perioada 21-27 aprilie. De asemenea, BEC a dispus înlăturarea de pe o platformă online a unui material audio care îndemna alegătorii să voteze un anumit candidat, fără ca materialul să fie semnalat drept material de propagandă electorală.
20:20
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat, marţis eară, în cadrul dezbaterii electorale organizate de TVR, că în calitate de şef al statului va propune un judecător la Curtea Constituţională şi că va scoate ”merele stricate” din Justiţie.
20:20
Gala Premiilor Gopo 2025 a început la Teatrul Naţional „I.L Caragiale” din Bucureşti. Performanţele cineaştilor români pentru anul 2024 vor fi recompensate în cadrul celei de-a 19-a ediţii la care asistă 900 de invitaţi. „Anul Nou care n-a fost” şi „Moromeţii 3” conduc topul celor mai nominalizate filme, cu câte 13 nominalizări, urmate de „Săptămâna Mare” (12 nominalizări) şi „Trei kilometri până la capătul lumii” (9 nominalizări). Prezentatorul evenimentului este comediantul Claudiu Teohari (Teo).
20:20
Comisia de Apel pentru acordarea licenţei cluburilor a transmis, marţi, clubului Farul Constanţa, că are dreptul de a participa în ediţia 2025-2026 a cupelor europene.
20:20
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a desfăşurat marţi, cu sprijinul Asociaţiei Nevăzătorilor din România, o simulare a procesului de vot pentru primul tur al alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025, adaptată pentru persoanele cu dizabilităţi vizuale.
20:10
Candidatul independent Victor Ponta a declarat, marţi seară, la dezbaterea de la TVR1, că nu există o cale europeană împotriva Statelor Unite ale Americii, el apreciind că parteneriatul României cu Statele Unite este esenţial pentru securitatea ţării noastre.
20:10
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Daniel Funeriu, a afirmat, marţi seară, că va fi un preşedinte tămăduitor şi a explicat că sunt prea multe falii în această societate şi că va cântări toate lucrurile cu cântarul omului simplu.
20:00
Cătălin Moroşanu a transmis un mesaj de susţinere pentru Mihai Leu, campionul de box şi raliu, internat în stare gravă la spitalul Fundeni.”Un Leu nu cade, un Leu luptă şi învinge” , a scris Moroşanu în social media.
20:00
Salvamontiştii din Sibiu au intervenit, marţi, pentru salvarea unui turist polonez în vârstă de 30 de ani, care s-a accidentat pe un traseu între Lacul Avrig şi Cabana Gârbova, după ce a alunecat pe zăpadă. Victima a fost preluată de elicopterul SMURD şi transportată la aeroportul din Sibiu pentru a fi preluat de echipajul medical de urgenţă.
20:00
Alibaba a lansat marţi următoarea generaţie a modelelor sale lingvistice open-source, Qwen3, într-un nou pas considerat un progres major în spaţiul inteligenţei artificiale open-source din China, transmite CNBC.
19:50
Cei unsprezece candidaţi înscrişi în cursa pentru Preşedinţie au confirmat prezenţa la cea de-a doua dezbatere din campania electorală, organizată de către Televiziunea Publică. Evenimentul are loc la Palatul Cotroceni, în Sala Unirii. George Simion, însă nu s-a prezentat, scaunul său fiind gol.
19:50
Apele Române anunţă o creştere semnificativă a rezervei de apă în lacurile de acumulare, arătând că la sfârşitul lunii martie, coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare era de 56% iar astăzi, acest coeficient a crescut la 74,94%.
19:50
Casa Albă a criticat marţi dur Amazon, acuzând compania de ”un act ostil şi politic”, după ce au apărut informaţii că gigantul online intenţiona să afişeze costul tarifelor impuse de preşedintele Donald Trump lângă preţul total al produselor de pe site-ul său, transmite CNBC.
19:40
Cei unsprezece candidaţi înscrişi în cursa pentru Preşedinţie au confirmat prezenţa la cea de-a doua dezbatere din campania electorală, organizată de către Televiziunea Publică. Evenimentul are loc la Palatul Cotroceni, în Sala Unirii.
19:40
Meta Platforms, compania-mamă a Facebook, a lansat marţi o aplicaţie dedicată pentru asistentul său Meta AI, similară celor oferite de OpenAI, susţinută de Microsoft, şi Google, parte a Alphabet, transmite Reuters.
Acum 4 ore
19:30
Un bărbat de 76 de ani a fost grav rănit, marţi, după ce a fost lovit de un cal în zona feţei, având un traumatism facial sever şi alte leziuni şi traumatisme.
19:20
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi, după şedinţa Consiliului Naţional al partidului, că Crin Antonescu va intra în turul 2 al alegerilor prezidenţiale, el arătând că a discutat cu colegii din teritoriu şi toată lumea a fost încântată de prestaţia candidatului coaliţiei, la dezbaterea de luni seară.
19:20
Daniel Funeriu, candidat independent la alegerile prezidenţiale, s-a arătat nemulţumit, marţi, pentru faptul că biserica Palatului Cotroceni este închisă, înaintea dezbaterii pentru alegerile prezidenţiale.
19:20
Prim-ministrul canadian Mark Carney a consfinţit, prin victoria în alegerile de luni, o revenire politică senzaţională pentru liberalii de la guvernare, puţin probabilă în urmă cu câteva luni, poziţionându-se acum pentru un rol global de campion al multilateralismului, în opoziţia cu politicile mai protecţioniste ale preşedintelui american Donald Trump, comentează Reuters.
19:20
Asociaţia Scoţiană de Fotbal (SFA) îşi va actualiza politica de gen pentru a interzice femeilor transgender să ia parte la competiţiile de fotbal feminin. Acest lucru a fost anunţat marţi de BBC. Începând cu sezonul viitor, doar cele născute biologic de sex feminin vor putea participa la meciurile feminine, începând cu categoria U13.
18:40
Doi copii au căzut, marţi, într-o groapă cu apă, pe un fost canal, în judeţul Cluj, fiind scoşi în stop cardio-respirator. În ciuda mnevrelor de resuscitare. nu au putut fi salvaţi.
18:40
László Csaba a revenit pe banca tehnică a echipei Sepsi OSK. Tehnicianul, care a mai pregătit-o pe Sepsi OSK în perioada mai-noiembrie 2019, a semnat un contract valabil până la sfârşitul actualului sezon competiţional.
18:30
Doi copii au căzut, marţi, într-o groapă cu apă, pe un fost canal, în judeţul Cluj, fiind scoşi în stop cardio-respirator. În ciuda mnevrelor de resuscitare. nu au putut fi salvaţi.
18:30
Ambasada SUA în România a postat, marţi, pe pagina sa oficială de Facebook un citat din discursul pe care vicepreşedintele JD Vance l-a rostit în februarie la Conferinţa de Securitate de la Munchen, când a criticat anularea alegerilor prezidenţiale din România. Postarea vine cu câteva zile înainte de primul tur al noilor alegeri prezidenţiale, în care Călin Georgescu şi-a pierdut dreptul de a mai candida, şi a doua zi după ce Donald Trump jr., fiul cel mare al preşedintelui american, a fost în România la un forum privat de afaceri.
18:30
Preşedintele Interimar Ilie Bolojan a declarat marţi, la Varşovia, după Summit-ul Iniţiativei Celor Trei Mări, că unul dintre cele mai importante proiecte pentru ţara noastră este Via Carpatia, el precizând că o conexiune importantă care este restantă este conectarea portului Constanţa atât rutier cât şi feroviar, în aşa fel încât potenţialul mare al acestui port pentru a deveni un hub european pe direcţia de transport transcaucaziană să se consolideze în anii următori.
18:20
Trei adolescenţi, de 15,17 şi 18 ani, au fost arestaţi preventiv, fiind acuzaţi de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Victimele lor, minori sau tineri, au fost ameninţate şi lovite, fiindu-le luate telefianele sau bijuterii. Pe un tânăr de 18 ani l-au forţat să-i lase în locuinţă de unde au luat un parfum.
18:20
Conducerea clubului Boca Juniors a anunţat demiterea antrenorului Fernando Gago (39 de ani), la două zile după înfrângerea suferită duminică seara în Superclasico, 2-1 cu River Plate.
17:50
Doi copii au căzut, marţi, într-o groapă cu apă, pe un fost canal, în judeţul Cluj, fiind scoşi în stop cardio-respirator.
Acum 6 ore
17:20
Tânărul jucător al echipei FC Barcelona, Lamine Yamal, a declarat că nu vrea să se compare cu nimeni, nici măcar cu ilustrul său predecesor Lionel Messi.
17:20
Un incendiu izbucnit într-un restaurant din oraşul Liaoyang, din nord-estul Chinei, a ucis marţi 22 de persoane, a anunţat agenţia oficială de ştiri Xinhua. „O lecţie care dă de gândit”, a spus liderul chinez Xi Jinping despre cel mai recent dintr-o serie de incidente mortale similare care au avut loc în întreaga ţară, relatează Reuters.
17:10
Aproximativ 80 de persoane au fost evacuate marţi în nord-vestul Londrei, în urma unui incendiu într-o centrală electrică, unde un transformator a luat foc în interiorul clădirii şi care s-a extins, după care a fost controlat, anunţă pompierii, relatează Reuters şi BBC News.
17:00
Aproximativ 80 de persoane au fost evacuate marţi în nord-vestul Londrei, în urma unui incendiu într-o centrală electrică, unde un transformator a luat foc în interiorul clădirii şi care s-a extins, după care a fost controlat, anunţă pompierii, relatează Reuters şi BBC News.
16:50
O explozie s-a produs, marţi, la Laboratorul artileristic al Armatei, aflat în zona şoselei de centură a Bucureştiului. Primele informaţii arată că deflagraţia a fost urmată de un incendiu. O femeie de 47 de ani, tehnician civil, a murit.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.