Cinstitele moaște ale Sfintei Împărătese Elena pentru prima dată în țara noastră

Ziarul Lumina, 30 aprilie 2025 18:20

Pentru prima dată, cinstitele moaște ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, au fost aduse din orașul italian Veneția în România, miercuri, 30 aprilie 2025. Evenimentul, care se înscrie în seria manifestărilor cultural‑liturgice dedicate hramului Mănăstirii Pantocrator din județul Teleorman, a debutat la Catedrala Patriarhală din București, acolo unde cinstitul odor a fost întâmpinat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Ziarul Lumina

Acum o oră
22:20
În Sala Bizantină a Cercului Militar Național din București, s‑a desfășurat luni, 28 aprilie, Adunarea Solemnă a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, organizată cu prilejul sărbătoririi Zilei
22:10
În după‑amiaza zilei de miercuri, 30 aprilie 2025, un sobor de arhierei membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a săvârşit slujba de sfinţire a centrului parohial şi târnosirea Bisericii
Acum 2 ore
21:20
Sfantul Proroc Ieremia a trait in jurul anului 600 i.d.Hr., cand evreii au fost luati in robia babilonica sau persana de catre imparatul Nabucodonosor. A trait sub patru regi din tara lui Iuda: Iosia, Ioachim,
21:20
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel Care M-a trimis pe Mine are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a
21:20
Sfântul Grigorie de Nyssa, Dialogul despre suflet și înviere, Preliminarii, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, pp. 386; 398; 402-403„Dacă ai legături de rudenie cu mortul și te doare de
21:20
În zilele acelea, apostolii, fiind eliberați, au venit la ai lor și le-au spus câte le-au vorbit lor arhiereii și bătrânii. Iar ei, auzind, într-un cuget au ridicat glas către Dumnezeu și au zis: Stăpâne,
Acum 6 ore
18:20
Pentru prima dată, cinstitele moaște ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, au fost aduse din orașul italian Veneția în România, miercuri, 30 aprilie 2025. Evenimentul, care se înscrie în seria manifestărilor cultural‑liturgice dedicate hramului Mănăstirii Pantocrator din județul Teleorman, a debutat la Catedrala Patriarhală din București, acolo unde cinstitul odor a fost întâmpinat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
18:00
Preasfințiile Voastre,Preacuvioși și Preacucernici Părinți,Preacuvioase Maici,Iubiți credincioși și credincioase,Hristos a înviat!Cu aleasă bucurie duhovnicească, înnoită de lumina
18:00
Hristos a înviat!Înaltpreasfințiile şi Preasfințiile Voastre,Stimaţi reprezentanți ai comunităţilor creştine din Barcelona,Stimați reprezentanți ai Guvernului spaniol şi ai oraşului
Acum 8 ore
16:00
În seara zilei de vineri, 2 mai 2025, de la ora 18:00, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va avea loc, în biserica Mănăstirii Antim din centrul Capitalei, conferința intitulată
15:40
Vineri, 2 mai, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfintei Matrona de la Moscova. Cu acest prilej, un program liturgic special va avea loc la Schitul Darvari din sectorul 2 al Capitalei, întrucât așezământul monahal
Acum 12 ore
14:40
Preafericirea Voastră, Părinte Tawadros al II‑lea, Patriarh Copt al Alexandriei, distinşi membri ai delegaţiei însoţitoare,Cu mare bucurie, în lumina Învierii lui Hristos, vă spunem: Bine aţi venit la
14:20
În Sala Bizantină a Cercului Militar Național din București, s‑a desfășurat luni, 28 aprilie, Adunarea Solemnă a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, organizată cu prilejul sărbătoririi Zilei
14:20
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l‑a primit la Palatul Patriarhiei pe Preafericitul Părinte Tawadros al II‑lea, Patriarhul Copt al Alexandriei. După o scurtă întrevedere cu
13:40
Convenția aniversară a grupurilor de Jucători Anonimi „Viața fără joc” din Iași și „Minune” Botoșani s‑a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin
13:30
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Oficiul Protopopesc Lugoj a organizat conferința preoțească de primăvară, marți, 29 aprilie, prezidată de Preasfințitul Părinte Pa
13:20
După cele trei zile ale Sfintelor Paști de slujire euharistică în Regatul Danemarcei, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a slujit în Miercurea Luminată, 23 aprilie, la
13:20
În biserica Parohiei Giroc, Protopopiatul Timișoara I, județul Timiș, a avut loc marți, 29 aprilie, conferința preoțească dedicată Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române, la care au participat
13:20
Biserica Obedeanu din Craiova a găzduit duminică, 27 aprilie, un eveniment livresc, constând în prezentarea lucrării cu titlul „Obedeanu. 250 de ani - învățământ, tradiție, spiritualitate”. Volumul
13:10
Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Barcelona a organizat miercuri, 30 aprilie, un eveniment de înaltă ţinută academică la Universitatea din Barcelona. Acad. dr. Ioan Aurel Pop,
13:10
În contextul Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX‑lea, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului
13:00
Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș‑Bolyai din Cluj‑Napoca găzduiește, în perioada 29‑30 aprilie, a X‑a ediție a Colocviului Național de Teologie Dogmatică, cu tema „Crezul de la Nic
12:50
Hristos a înviat!Biserica Ortodoxă cinstește în Duminica a treia după Sfintele Paști pe Sfintele Femei Mironosițe care, „în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele” (Marcu 16,
12:40
În perioada 24‑25 mai 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în colaborare cu CS Șah Suceava, va organiza Campionatul de șah rapid
12:40
Bucureşti, 30 aprilie 2025Familiei îndoliate a vrednicului de pomenireProf. univ. ing. dr. Valeriu Tabără,Președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”
12:20
Preafericirea Voastră, Părinte Tawadros al II‑lea, Patriarh Copt al Alexandriei, distinşi membri ai delegaţiei însoţitoare,Cu mare bucurie, în lumina Învierii lui Hristos, vă spunem: Bine aţi venit la
12:10
În Amfiteatrul „Mircea Păcurariu” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu a avut loc marţi, 29 aprilie, o nouă sesiune a examenului de selecționare a clericilor în
12:10
Duminică, 27 aprilie, în Duminica Tomii, la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din municipiul Onești, a avut loc slujba de sfințire a patru clopote noi ce urmează a fi montate într‑una din turlele
12:00
În Duminica a doua după Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul
12:00
În cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, se desfășoară, în perioada 29 aprilie - 20 mai, conferințele preoțești de primăvară, cu tema generală „Centenarul Patriarhiei Române: istorie și
Acum 24 ore
03:30
O întâlnesc mereu la târgurile organizate de Asociaţia Art Meşteşugurile Prutului: discretă, cu privire caldă şi voce domoală, nu-i place defel să iasă în evidenţă. Cel mai adesea, Valentina Acasandrei,
29 aprilie 2025
23:00
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez. Deci pentru aceasta căutau și mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega
23:00
În zilele acelea, văzând iudeii îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și știind că sunt oameni fără carte și simpli, se mirau și îi cunoșteau că fuseseră împreună cu Iisus; și, văzând pe omul cel
Ieri
22:50
Sfântul Iacov, fiul lui Zevedeu, era din Betsaida Galileei, dintr-o familie de pescari şi a fost frate cu Sfântul Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu. Era unul dintre cei 12 Apostoli ai Domnului Hristos. A fost numit
22:50
Peste 50.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral de 1 Mai, dată la care debutează sezonul estival la malul mării și în Delta Dunării. Pentru această vară, operatorii din Deltă speră în revenirea
22:50
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a organizat, cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, mai multe ceremonii militare şi religioase, atât în Bucureşti, cât și în garnizoanele din ţară, la monumente care om
22:50
Sâmbătă, 3 mai, la Saschiz are loc a XII-a ediţie a sărbătorii Rabarbărului, destinată promovării gastronomiei locale, iar cu această ocazie va fi redeschisă Cetatea Ţărănească de secol XIV, restaurată pr
22:50
Trei din patru români planifică renovarea casei în 2025, mai mult de jumătate dintre ei pentru îmbunătăţirea confortului sau modernizare, 36% vor face doar reparaţiile necesare, 21% vor să crească eficienţa
22:50
Sistemul Naţional Antigrindină este oprit pentru că se fac anumite autorizări, dar în scurt timp ar putea fi redeschis, a declarat, luni, secretarul de stat la Ministerul Agriculturii, Adrian
22:40
Începând din această săptămână, elevii tuturor școlilor rurale și urbane gălățene vor avea acces gratuit în muzeele aflate în subordinea Consiliului Județean (CJ) Galați. Inițiativa face parte
22:40
Centrul Ortodox de Studii şi Cercetări „Dumitru Stăniloae” Paris, din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, organizează, în perioada 9-11 mai 2025, Colocviul Internaţional
22:40
Parlamentul European şi statele membre au ajuns la un acord provizoriu privind reguli mai stricte de siguranţă pentru jucării menite să protejeze mai bine copiii de chimicalele dăunătoare şi de riscurile
22:00
S-a născut în Bucovina și a pictat-o ca nimeni altul. A iubit satul bucovinean și l-a înveșnicit în tablourile sale. A fost fascinat de lăcașurile vechi, așa că a zugrăvit și interioare de biserici. Ion
21:30
O întâlnesc mereu la târgurile organizate de Asociaţia Art Meşteşugurile Prutului: discretă, cu privire caldă şi voce domoală, nu-i place defel să iasă în evidenţă. Cel mai adesea, Valentina Acasandrei,
21:20
Mihai Rădulescu, îndrăgitul profesor de engleză al Facultății de Teologie Ortodoxă din București, a avut o biografie plină de peripeții, inclusiv câțiva ani de arest ca deținut politic, timp în care,
21:10
Amma Sincletica a zis: „În lume, dacă am greșit chiar fără să vrem, suntem azvârliți în temniță. Așa și noi, să ne întemnițăm pe noi înșine, din pricina păcatelor noastre, pentru ca acest act de
20:50
Hristos a înviat în prima zi a săptămânii, când a fost creată lumina. Prin Învierea Sa, Domnul inaugurează ziua a opta. Această zi a Învierii este și prima, dar și a opta, fiind numită Ziua Domnului. În li
15:10
Ne-am deprins să vorbim, aproape fără vreun simțământ profund, despre perioade mărețe din istorie, epoci scăldate în lumina marilor întâmplări, personalități, istorii amestecate de adevăr și legendă,
13:30
De sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, 25 aprilie, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea Uzdin,
13:20
În cadrul Zilelor credinței și culturii în Episcopia Caransebeșului, prilejuite de hramul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului”, s‑a desfășurat Simpozionul Internaţional „Episcopia Caransebeșului -
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.