Dolarul canadian atinge aproape maximul din ultimele şapte luni după ce premierul Carney anunţă că se întâlneşte cu Trump marţi, la Washington
News.ro,
2 mai 2025 23:10
Dolarul canadian s-a apreciat vineri faţă de moneda americană până la un nivel maxim nemaiatins de aproape şapte luni, pe fondul unei potenţiale relaxări a tensiunilor comerciale globale, ceea ce a stimulat încrederea investitorilor înaintea întâlnirii de săptămâna viitoare dintre premierul canadian Mark Carney şi preşedintele american Donald Trump, relatează Reuters.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum câteva minute
12:00
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski propune o întâlnire trilaterală cu omologii săi american Donald Trump şi rus Vladimir Putin cu scopul de a face să avanseze negocieri de pace în Războiul din Ucraina, cere Statelor Unite să impună noi sancţiuni Moscovei, şi avertizează că Moscova a comasat 50.000 de militari în apropierea regiunii ucrainene Sumî, în care acuză Moscova că vrea să creeze o ”zonă-tampon” cu scopul de a împiedica incursiuni ucrainene în Rusia, relatează AFP.
12:00
Botoşani: Peste 20 de persoane, între care şi copii, evacuate după ce locuinţele le-au fost inundate. Unii dintre sinistraţi au fost duşi la un centru pentru vârstnici, alţii au plecat la rude - FOTO, VIDEO # News.ro
Mai multe persoane din oraşul Flămânzi, judeţul Botoşani, au fost evacuate, miercuri, după nivelul apelor râului Miletin a crescut, în urma ploilor torenţiale, iar viiturile le-au inundat locuinţele. Printre cei evacuaţi se numără şi copii. Familii au fost evacuate, de asemenea, în alte două loclaităţi. Unii dintre sinistraţi au fost duşi la un centru pentru persoane vârstnice, alţii preferând să meargă la rude.
12:00
Podul peste râul Argeş din localitatea argeşeană Valea Danului, închis pentru lucrări de renovare # News.ro
Podul construit peste râul Argeş în localitatea Valea Danului, din judeţul Argeş, va fi închis, săptămâna viitoare, pentru lucrări de reparaţii. Autorităţile din judeţ anunţă că şoferii care tranzitează zona vor fi direcţionaţi pe rute ocolitoare
12:00
Echipa internaţională „Ronaldinho & Friends” este completă: Robert Pires vine la Sports Festival # News.ro
All Stars Team – echipa internaţională care va evolua în cel mai aşteptat meci demonstrativ al verii, „Ronaldinho & Friends” – este completă. Ultimul mare nume care se alătură spectacolului fotbalistic de la Sports Festival 2025 este Robert Pires, unul dintre cei mai eleganţi mijlocaşi ofensivi ai generaţiei sale, campion mondial (1998) şi european (2000) cu Franţa.
12:00
Circulaţia feroviară, restricţionată în judeţul Braşov din cauza unei alunecări de teren care a dus la surparea terasamentului între Predeal şi Timişu de Sus # News.ro
Circulaţia feroviară este restricţionată, miercuri, în judeţul Braşov, din cauza unei alunecări de teren care a dus la surparea terasamentului între Predeal şi Timişu de Sus. În zonă, trenurile pot circula doar pe un fir, astfel că este posibil să se înregistreze întârzieri.
Acum câteva minute
11:50
Grindeanu: S-a discutat foarte mult de partea economică/ Ne interesează programul de guvernare, dacă suntem într-o zonă în care convenim că acele măsuri sunt necesare, vom face următorul pas, supunem partidului dacă intrăm sau nu la guvernare # News.ro
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că, în cadrul întâlnirii avute, miercuri, cu preşedintele României, Nicuşor Dan, s-a discutat foarte mult despre aspectele economice. ”Ne interesează programul de guvernare, măsurile care vor trebui a fi luate de către guvern, dacă suntem într-o zonă în care convenim că acele măsuri sunt cele necesare, da, vom face următorul pas, vom supune atenţiei partidului această opţiune de a intra sau nu la guvernare”, a declarat Grindeanu. El a precizat că se gândeşte la o consultare mai largă a partidului pentru o eventuală intrare la guvernare.
Acum câteva minute
11:40
ANT Energy, parte din grupul Simtel, achiziţionează Alsen Energy Consulting şi îşi extinde aria de servicii către segmentul furnizorilor de energie electrică # News.ro
ANT Energy, parte din Simtel, grup de inginerie şi tehnologie, a anunţat că a achiziţionat un pachet majoritar de 55% din Alsen Energy Consulting, companie specializată în furnizarea de servicii pentru producătorii, distribuitorii, furnizorii şi consumatorii de energie electrică.
11:40
Sibiu: Angajat al unei şcoli din Cisnădie, în vârstă de 61 de ani, reţinut după ce ar fi violat şi agresat sexual o elevă de 13 ani, în incinta unităţii de învăţământ # News.ro
Un bărbat de 61 de ani, angajat al Şcolii Gimnaziale Nr. 3 Cisnădie, judeţul Sibiu, a fost reţinut după ce, începând din luna iunie a anului trecut, a violat şi a agresat sexual o elevă de 13 ani. Faptele au avut loc în vestiarul unităţii de învăţământ şi în clasa copilei.
Acum câteva minute
11:20
Volodimir Zelenski, primit miercuri la Berlin de Friedrich Merz şi Frank-Walter Steinmeier # News.ro
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să fie primit miercuri, la Berlin, de către cancelarul Friedrich Merz, care se afişează de la începutul mandatului drept un susţinător fervent al Kievului, anunţă miercuri un purtător de cuvânt al Guvernului german, Stefan Kornelius, relatează AFP.
11:20
Fotbalistul echipei Liverpool, Mohamed Salah, a declarat că poate juca până la 40 de ani şi este încă în discuţii cu privire la o posibilă viitoare mutare în Saudi Pro League, relatează BBC.
11:00
UNSAR: Cea mai mare daună CASCO achitată anul trecut, pentru un autovehicul afectat în urma unei inundaţii, a depăşit 670.000 lei. Valoarea totală a despăgubirilor plătite anul trecut în baza poliţelor CASCO a depăşit 2,3 miliarde lei # News.ro
Ploile torenţiale produc pagube importante, iar anul trecut cea mai mare daună CASCO achitată pentru un autovehicul afectat în urma unei inundaţii, a depăşit valoarea de 670.000 lei, arată datele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR). Valoarea totală a despăgubirilor plătite anul trecut în baza poliţelor CASCO a depăşit 2,3 miliarde lei, în creştere cu aproximativ 9% faţă de 2023.
Acum 10 minute
10:50
Cod galben de ploi, în Maramureş, Moldova, local în Transilvania şi nordul Munteniei/ Cod portocaliu de ploi abundente, în 12 judeţe/ Cod galben de vânt puternic, în jumătatea nordică a Moldovei şi în Oltenia/ Cod galben de furtuni, în mare parte din ţară # News.ro
Meteorologii anunţă că ploile vor continua să cadă, până joi seară, fiind emise avertizări Cod galben - pentru Maramureş, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania şi nordul Munteniei, respectiv Cod portocaliu - în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Harghita, Covasna şi zona montană a judeţelor Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău şi Braşov. Miercuri, este în vigoare un Cod galben privind intensificări ale vântului în jumătatea nordică a Moldovei şi în vestul şi sud-vestul Olteniei şi la munte. Joi, o mare parte din ţară se va afla sub Cod galben de furtuni. În Capitală, temperaturile vor creşte joi, până la 23-24 de grade.
10:50
Circulaţie închisă pe mai multe drumuri judeţene din Vrancea, din cauza ploilor abundente/ Şase persoane, izolate la o mănăstire după ce un pod s-a surpat # News.ro
Circulaţia rutieră este închisă, miercuri, pe mai multe drumuri judeţene din Vrancea, din cauza ploilor abundente care au făcut şoselele impracticabile. Şase persoane au rămas izolate la Mănăstirea Muşunoaiele după ce un pod s-a surpat.
10:50
HC Dunărea Brăila a anunţat, miercuri, că a obţinut serviciile sportivei poloneze Aleksandra Olek.
10:40
Carabinierii destructurează o ”grupare criminală” de 40 de persoane şi mai multe întreprinderi suspectate de fraudarea fondurilor agricole europene şi confiscă bunuri în valoare de 1,14 mil. € # News.ro
Poliţia italiană anunţă că a confiscat bunuri în valoare de 1,14 milioane de euro aparţinând unei ”grupări criminale” - alcătuită din aproximativ 40 de persoane implicate în ”cereri de finanţare bazate pe date mincinoase -, suspectate de deturnare de fonduri agricole de la Uniunea Europeană (UE) la Salerno, în apropiere de Napoli, relatează AFP.
10:30
Nicuşor Dan, întrebat dacă se poate guvern fără PSD: Se pot multe. Cel mai important e să dai din punct de vedere economic stabilitate şi predictibilitate şi nu poţi cu un guvern minoritar / Ce spune despre Bolojan - premier sau premier tehnocrat # News.ro
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat, referitor la posibilitatea unui guvern fără PSD, că ”se pot multe”, dar a precizat că cel mai important este să dai din punct de vedere economic stabilitate şi predictibilitate, iar acest lucru nu îl poti face cu un guvern minoritar. De asemenea, el a reafirmat că îşi doreşte ca cele patru partide pro-occidentale să facă parte din Guvern.
10:10
Nicuşor Dan, despre o discuţie cu Donald Trump: Nu confirm, nu infirm. Sunt convorbiri telefonice care s-au agreat dinainte şi se comunică, sunt altele care nu s-au agreat şi nu se comunică / Ce spune despre o vizită în SUA # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri dimineaţă, întrebat despre o discuţie telefonică cu preşedintele american Donald Trump, că nu confirmă şi nici nu infirmă o astfel de conversaţie telefonică, precizând că sunt convorbiri despre care s-a agreat dinainte că se comunică şi altele care nu se comunică. Dan a răspuns că, dacă va fi invitat la Casa Albă de către Donald Trump, se va duce „cu mare plăcere”.
10:10
Nicuşor Dan, după întâlniri cu miniştrii Cseke şi Boloş: Au fost discuţii tehnice pentru a găsi locuri din care să putem să tăiem din cheltuielile statului # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat miercuri, după întâlnirile avute cu o zi în urmă cu ministrul Dezvoltării Cseke Attila şi cu cel al Proiectelor Europene Marcel Boloş, că au fost discuţii tehnice pentru a găsi zonele din care pot fi făcute reduceri de cheltuieli. El a precizat, înaintea discuţiilor informale cu partidele politice, că aşteaptă să vadă şi viziunea acestora pe acest subiect.
10:10
Premieră la Cluj-Napoca: Experienţă cinematografică premium IMAX cu Laser şi un open-air cinema. IULIUS va aduce în RIVUS brandul CINEPLEXX, cu tehnologii de ultimă generaţie # News.ro
RIVUS Cluj-Napoca, cel mai amplu proiect de reconversie urbană din România, investiţie de peste jumătate de miliard de euro a companiilor IULIUS şi Atterbury Europe, va include tehnologii cinematografice de ultimă generaţie marca CINEPLEXX. Acest nou parteneriat contribuie la poziţionarea RIVUS drept lifestyle center cu un mix de funcţiuni diversificat – divertisment, cultură, spaţii verzi, shopping, office –, care vor schimba dinamica regiunii.
10:10
Preşedintele Nicuşor Dan, întrebat despre finanţatorii din campania electorală: O să-mi fac declaraţia de avere chiar în 15 zile de la preluarea mandatului # News.ro
Nicuşor Dan a declarat, miercuri dimineaţă, întrebat dacă va spune şi cine sunt finanaţatorii campaniei sale electorale pentru alegerile prezidenţiale, nicuşor Dan a răspuns că îţi va face declaraţia de avere chiar în 15 zile de la preluarea mandatului de preşedinte al României.
10:10
Covasna: Aproximativ o sută de persoane, evacuate din localitatea Băcel, unde apele râului Negru au crescut semnificativ # News.ro
Aproximativ o sută de persoane din localitatea Băcel, judeţul Covasna, sunt evacuate preventiv, miercuri dimineaţă, în condiţiile în care apele râului Negru au crescut semnificativ şi riscă să inunde peste 50 de locuinţe. Oamenii sunt duşi într-o sală de sport din altă localitate.
10:00
Doi morţi şi nouă răniţi în SUA, într-un atac armat de Memorial Day în Parcul Fairmount, la Philadelphia. Autorităţile caută trei suspecţi # News.ro
Două persoane au fost ucise, iar alte nouă - inclusiv trei adolescenţi - rănite într-un atac armat în Parcul Fairmount, la Philadelphia, de Memorial Day (Ziua Amintirii), luni, în Statele Unite.
10:00
Carlos Vela, legendă a Los Angeles FC, care a stabilit recordul MLS pentru un singur sezon cu 34 de goluri în 2019, şi-a anunţat marţi retragerea din activitatea de fotbalist.
Acum 2 ore
09:50
INS: Managerii estimează o creştere a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi servicii, până în iulie # News.ro
Managerii estimează o creştere moderată a activităţii economice în industria prelucrătoare şi servicii, o creştere moderată a numărului de salariaţi în construcţii şi comerţul cu amănuntul, precum şi creşterea preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi servicii, până în iulie, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
09:50
Profitul net al Grupului Electrica a crescut cu 53,2% în primul trimestru, la 195,7 milioane lei # News.ro
Profitul net al Grupului Electrica a crescut cu 53,2% în primul trimestru, la 195,7 milioane lei, în timp ce veniturile operaţionale au fost în sumă de 3,176 miliarde lei, în creştere cu 23,6%.
09:40
Nicuşor Dan, după întâlniri cu miniştrii Cseke şi Boloş: Au fost discuţii tehnicie pentru a găsi locuri din care să putem să tăiem din cheltuielile statului # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat miercuri, după întâlnirile avute cu o zi în urmă cu ministrul Dezvoltării Cseke Attila şi cu cel al Proiectelor Europene Marcel Boloş, că au fost discuţii tehnice pentru a găsi zonele din care pot fi făcute reduceri de cheltuieli. El a precizat, înaintea discuţiilor informale cu partidele politice, că aşteaptă să vadă şi viziunea acestora pe acest subiect.
09:30
Nicuşor Dan, despre o discuţie cu Donald Trump: Nu confirm, nu infirm. Sunt convorbiri telefonice care s-au agreat dinainte şi se comunică, sunt altele care nu s-au agreat şi nu se comunică # News.ro
Preşeedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri dimineaţă, întrebat despre o discuţie telefonică cu preşedintele american Donald Trump, că nu confirmă şi nici nu infirmă o astfel de cpnversaţie telefonică, precizând că sunt convorbiri despre care s-a agreat dinainte că se comunică şi altele care nu se comunică. Dan a răspuns că, dacă va fi invitat la Casa Albă de către Donald Trump se va duce
09:20
Dirijoarea Ana María Patiño-Osorio şi trompetista Tine Thing Helseth vor evolua pentru prima dată împreună cu Orchestra Filarmonicii "George Enescu" # News.ro
Concertele sold-out din 29 şi 30 mai marchează o dublă premieră absolută: dirijoarea columbiană Ana María Patiño-Osorio şi trompetista norvegiană Tine Thing Helseth vor evolua pentru prima dată împreună cu Orchestra Filarmonicii "George Enescu", într-un program spectaculos care îl readuce pe scena Ateneului Român pe unul dintre cei mai apreciaţi pianişti ai generaţiei sale, Federico Colli.
09:10
Guvernul irlandez urmează să prezinte un proiect de lege prin care să interzică importul de mărfuri din colonii israeliene - considerate ilegale de către ONU -, o premieră într-un stat membru al Uniunii Europene (UE), anunţă Minitsrul de Externe, relatează AFP.
09:10
IGSU - 62 de localităţi din 16 judeţe şi municipiul Bucureşti, afectate de precipitaţiile abundente. Zeci de curţi şi locuinţe inundate. 23 de copaci prăbuşiţi / Circulaţia a fost blocată pe cinci drumuri, din cauza apei şi a copacilor căzuţi - FOTO # News.ro
Peste 6o de localităţi din 16 judeţe şi municipiul Bucureşti au fost afectate de precipitaţiile abundente. Popierii au intervenit pentru evacuarea apei din zeci de curţi şi locuinţe inundate şi pentru îndepărtarea a 23 de copaci prăbuşiţi, 2 autovehicule fiind avariate.. De asemenea, circulaţia a fost temporar blocată pe trei drumuri naţionale şi pe două drumuri judeţene. În localitatea Ciugheş, judeţul Bacău, podul provizoriu peste râul Trotuş a fost luat de ape, iar 1.778 persoane au fost izolate rutier. Pompierii au menţionat că în prezent nu sunt semnalate persoane blocate sau urgenţe medicale ce nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor meteorologice.
08:50
Zinedine Zidane spune că îşi doreşte mult să devină selecţionerul Franţei, "un vis" pentru el # News.ro
Zinedine Zidane, favorit să preia funcţia de selecţioner al Franţei după Cupa Mondială din 2026, a declarat că este „un vis” pentru el şi că îşi doreşte mult să preia naţionala, relatează L'Équipe. Comentariile sunt în contrast puternic cu discreţia obişnuită a lui Zidane pe această temă, scrie Le Figaro.
08:50
Origins - A Story of Rhythm, concert cu influenţe flamenco, salsa, indiene, balcanice, jazz şi muzică cultă contemporană, are loc la ARCUB # News.ro
Concertul Origins - A Story of Rhythm, parte dintr-un amplu turneu naţional Icons va avea loc miercuri, de la ora 19.00, la Sala Mare a ARCUB. Evenimentul aduce în faţa publicului bucureştean o formulă camerală cu artişti de top ai scenei româneşti şi internaţionale: Matei Ioachimescu (flaut), Irina Rădulescu (marimbă), Răzvan Florescu (vibrafon), Arthur Balogh (contrabas) şi Philip Goron (tobe şi percuţie).
08:40
Expoziţia Mondială Osaka 2025 a depăşit pragul de cinci milioane de vizitatori, la puţin peste şase săptămâni de la deschidere, au anunţat marţi organizatorii japonezi.
08:20
Peru arestează o bandă de şantajişti care folosea simboluri naziste pentru a semăna teroare # News.ro
Poliţia din Peru a capturat un grup de şantajişti care foloseau însemne naziste pentru a-şi intimida victimele, au declarat marţi autorităţile, citate de AFP.
08:20
Comisia Europeană a publicat decizia pe baza căreia Apple a fost amendată cu 500 de milioane de euro în aprilie, iar aceasta prevede amenzi continue pentru nerespectarea legislaţiei DMA.
08:00
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a încercat să îşi stabilizeze finanţele în cadrul adunării sale anuale care s-a încheiat marţi, dar rămâne totuşi departe de a-şi atinge obiectivul deja redus, transmite AFP.
08:00
Diamantele naturale sub presiune: tarifele SUA şi ascensiunea celor sintetice zguduie industria # News.ro
Industria diamantelor traversează o perioadă dificilă, în contextul în care preşedintele SUA Donald Trump ameninţă cu tarife vamale de 10% asupra importurilor, inclusiv a diamantelor şlefuite, relatează CNBC.
Acum 6 ore
07:40
Specialiştii avertizează că temperaturile se vor menţine la niveluri record în următorii cinci ani / Încălzirea duce la valuri de căldură dăunătoare, precipitaţii extreme, secete intense, topirea calotei glaciare, creşterea nivelului mării # News.ro
Un raport al Organizaţiei Meteorologice Mondiale avertizează că există un risc ridicat ca temperatura medie globală în perioada 2025-2029 să depăşească +1,5°C. Potrivit specialiştilor, fiecare fracţiune de grad de încălzire suplimentară duce la valuri de căldură mai dăunătoare, precipitaţii extreme, secete intense, topirea calotei glaciare, a gheţii marine şi a gheţarilor, încălzirea oceanelor şi creşterea nivelului mării”, transmite Le Figaro.
07:20
Unsprezece cadavre găsite într-o barcă eşuată în zona de est a insulelor Caraibe / Rămăşiţele erau într-o stare avansată de descompunere # News.ro
Poliţia din Saint Vincent şi Grenadine a declarat marţi că a găsit o barcă eşuată pe ţărmul insulei Canouan care transporta rămăşiţele a ceea ce credeau a fi 11 persoane care ar putea fi din Mali, deşi investigaţiile privind identitatea acestora sunt în curs de desfăşurare, transmite Reuters.
07:20
Salesforce achiziţionează compania de management al datelor Informatica, într-o tranzacţie de 8 miliarde de dolari # News.ro
Salesforce a anunţat marţi că va cumpăra compania de gestionare a datelor în cloud Informatica, pentru suma de 8 miliarde de dolari, într-o mişcare strategică menită să consolideze eforturile sale în domeniul inteligenţei artificiale, transmite CNBC.
07:10
Bookfest 2025 - Cei mai importanţi autori ai momentului şi cele mai bune cărţi îi aşteaptă pe cititori la cele aproape 160 de standuri/ Lansări şi dezbateri # News.ro
Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ajuns la cea de-a XVIII-a ediţie, îşi deschide porţile miercuri, la Romexpo Bucureşti. Până duminică, 1 iunie, vizitatorii sunt aşteptaţi în pavilionul B2 de cele mai bune cărţi la cele mai avantajoase preţuri. În cele aproape 160 de standuri prezente, editurile au pregătit, pe lângă pachete speciale cu cele mai bune oferte şi reduceri, şi întâlniri speciale cu foarte multe personalităţi culturale din România şi din Portugalia, care este invitatul de onoare al acestei ediţii.
07:10
Finala Conference League are loc miercuri. Betis Sevilla şi Chelsea luptă pentru trofeu la Wrocław # News.ro
Finala Conference League are loc miercuri, de la ora 22.00. Betis Sevilla şi Chelsea Londra luptă pentru trofeu la Wrocław (Polonia).
07:00
Apărarea aeriană rusă a distrus sau a interceptat peste 100 de drone ucrainene în cursul nopţii în zone diferite ale Rusiei, inclusiv un roi de drone respinse în timp ce se îndreptau spre Moscova, au declarat oficialii miercuri dimineaţă, potrivit Reuters.
06:50
Vânzările Tesla în Europa au scăzut cu 49% în aprilie, pe fondul deteriorării imaginii şi al concurenţei crescute # News.ro
Vânzările Tesla în Europa au înregistrat un declin accentuat în aprilie, compania americană confruntându-se cu deteriorarea imaginii de brand şi o concurenţă tot mai agresivă pe piaţa vehiculelor electrice, transmite CNBC.
06:40
Puternică explozie la o uzină chimică din China – Cel puţin cinci morţi, şase dispăruţi şi 19 răniţi - VIDEO # News.ro
Cel puţin cinci persoane au murit şi alte şase sunt date dispărute, după ce o explozie uriaşă a zguduit o uzină chimică din estul Chinei, potrivit autorităţilor locale, transmite CNN.
06:20
SpaceX a pierdut contactul cu racheta Starship în timpul celui de-al nouălea zbor de testare - VIDEO # News.ro
Centrul de control al misiunii SpaceX a pierdut contactul cu racheta, după ce aceasta a pierdut combustibil şi a scăpat de sub control, transmite The Guardian.
06:20
Tot mai multe ţări europene revin asupra poziţiei lor privind energia nucleară, într-o încercare de a-şi spori independenţa energetică şi de a găsi un echilibru în tranziţia verde. În ultimele săptămâni, Danemarca a anunţat că va reanaliza interdicţia impusă în urmă cu 40 de ani asupra energiei nucleare, Spania s-a arătat deschisă ideii de a revizui închiderea centralelor sale, iar Germania şi-a retras opoziţia faţă de utilizarea energiei atomice, relatează CNBC.
06:00
Preşedintele Nicuşor Dan are miercuri consultări informale cu partidele parlamentare, privind situaţia economică şi politică a ţării / Cu ce mandat merg liderii politici şi pe cine propun pentru funcţia de premier # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a invitat miercuri reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării. Liderii principalelor partide şi-au stabilit deja mandatul cu care vor merge la discuţii, PNL şi USR afirmând că propunerea lor de premier este Ilie Bolojan, PSD precizând că nu va veni cu niciun nume de premier sau vreo funcţie de ministru, în această fază. UDMR doreşte o majoritate amplă, care să cuprindă şi PSD.
Acum 8 ore
05:50
Jerome Powell le spune absolvenţilor de la Princeton: ”Cea mai mare greşeală în carieră este să eviţi riscurile” # News.ro
Preşedintele Rezervei Federale a SUA, Jerome Powell, le-a transmis absolvenţilor de la Universitatea Princeton, promoţia 2025, că evitarea riscurilor este una dintre cele mai mari greşeli de carieră pe care le pot face. În discursul său de la absolvire, rostit duminică, Powell a subliniat importanţa curajului, a iniţiativei şi a învăţării din greşeli, relatează CNBC.
05:20
Indicele german DAX a atins marţi un nou record istoric, ca urmare a atenuării tensiunilor comerciale SUA-UE # News.ro
Bursele europene au închis în creştere marţi, marcând o sesiune mai calmă după turbulenţele recente de pe pieţe, iar indicele german DAX a încheiat sesiunea în creştere cu 0,83%, la 24.226,49 puncte, depăşind precedentul record istoric înregistrat miercurea trecută, transmite CNBC.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.