Președintele Serbiei și-a întrerupt vizita în SUA, unde avea programate întâlniri cu Trump, și a fost internat într-un spital militar
Profit.ro,
3 mai 2025 19:10
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă într-un spital militar din Belgrad, după întoarcerea din Statele Unite, a anunțat biroul său, fără a preciza motivele spitalizării sale, în timp ce presa locală a relatat că acesta se simțea "rău" și a trebuit să se grăbească să ajungă acasă.
• • •
Alte ştiri de Profit.ro
Acum 10 minute
11:10
Premierul Ciolacu a declarat, după ce și-a exercitat opțiune de vot la alegerile prezidențiale, că România nu își permite o criză politică, deoarece aceasta ar conduce la haos și la ”incapacitate de plată”.
Acum 30 minute
11:00
Windows 11 poate afișa uneori diverse notificări și reclame, fie că apar în meniul Start, în bara de activități sau în aplicațiile preinstalate. Dacă vrei să ai un mediu de lucru curat și fără distrageri, ai posibilitatea de a dezactiva aceste sugestii. Astfel, te vei concentra mai bine pe ceea ce ai de făcut, iar PC-ul tău va avea mai puține procese care rulează în fundal.
Acum o oră
10:30
Când Greg Abel îl va succeda pe Warren Buffett la cârma Berkshire Hathaway (BRKa.N) la sfârșitul acestui an, se așteaptă să mențintă aceeași cultură la conducerea gigantului grup, chiar dacă nu este la nivelul de notorietate a legendarului său șef. Abel, în vârstă de 62 de ani, acum vicepreședinte din Berkshire, este așteptat de investitori și analiști să susțină istoricul conglomeratului de 1,18 trilioane de dolari de a investi în companii pe termen lung și de a evita plățile de dividende către acționari.
Acum 2 ore
10:10
Retailerul online de modă rapidă Shein a renunțat la serviciile companiilor de comunicare Brunswick și FGS, care sprijineau demersul său de listare la Bursa din Londra, a confirmat vineri o sursă apropiată situației. Decizia reprezintă un nou semn că planurile de listare întâmpină obstacole majore, în contextul tarifelor vamale mare impuse de Donald Trump mărfurilor chineze.
09:40
Facebook salvează automat toate căutările pe care le faci în platformă, de la numele de persoane și pagini, până la locuri sau postări. Aceste date pot fi utile pentru a reveni rapid la conținutul vizitat anterior, dar pot deveni o problemă de intimitate dacă folosești contul de pe un dispozitiv împărțit sau dacă nu vrei ca altcineva să vadă istoricul tău.
09:20
VIDEO Lady Gaga a oferit brazilienilor un mega-concert gratuit la care au asistat peste 2 milioane de persoane # Profit.ro
O operă pop în fața unei mulțimi uriașe pe plaja emblematică Copacabana: Lady Gaga "a aprins" Rio de Janeiro, sâmbătă, într-un mega-concert gratuit care a marcat marea sa întoarcere în Brazilia din 2012. Peste două milioane de persoane au asistat la show, au anunțat oficialii orașului.
Acum 4 ore
09:10
Vinul zilei: un Riesling cu arome de minerale, fum, fructe coapte și ierburi aromatice. Se potrivește perfect cu antreuri fine, salate ușoare sau preparate vegetariene. Cotat cu 96 de puncte de James Suckling și 93 de puncte de Robert Parker # Profit.ro
Thörle Schlossberg Riesling Eco 2023 vine din regiunea Rheinhessen, Germania și este cotat cu 96 de puncte de James Suckling, 95 de puncte de Vinous și 93 de puncte de Robert Parker.
09:00
Entuziasmul apariției primelor roșii românești în piețele din Iași a fost rapid temperat de prețurile prohibitive afișate de comercianți.
08:50
Amazon încearcă să atenueze îngrijorările investitorilor privind impactul noilor tarife impuse de administrația Trump asupra afacerii sale de e-commerce, însă compania are puține opțiuni pe termen lung pentru a proteja vânzătorii independenți care se confruntă cu taxe de import de 145% pentru mărfurile din China.
08:40
Statele Unite resimt efectele tarifelor de 145% impuse de administrația Trump asupra importurilor din China, în special în industria rochiilor de mireasă, unde aproximativ 90% din produse sunt fabricate în Asia. Producătorii și micile magazine specializate avertizează că prețurile cresc cu până la 25%, iar unele companii riscă să se închidă.
08:20
De anul viitor, în loc să fie lansate toate odată, unele dintre modelele noi de iPhone ar putea intra pe piață în primăvară.
08:00
Votul în țară pentru alegerile prezidențiale a început duminică, la ora 7.00, aproape 18 milioane de români fiind așteptați în 18.979 de secții de votare pentru a-și alege președintele dintre cei 11 candidați înscriși în cursa pentru Cotroceni. 159 de observatori internaționali au fost acreditați pentru acest scrutin, aproape dublu față de alegerile din noiembrie 2024. Și jurnaliștii străini sunt mai numeroși, fiind acreditați 87, față de 32 la alegerile precedente.
Acum 12 ore
01:10
Un incendiu puternic este la acest moment în Voluntari, județul Ilfov.
01:00
Retailerul american Amazon a cumpărat un turn de birouri de 56.000 de metri pătrați, pe 522 Fifth Avenue, la doar cinci străzi de sediul său existent din New York.
00:50
Vicepreședintele Comisiei Electorale Federale din SUA a anunțat că ambasadoarea Statelor Unite la București, Kathleen Kavalec a ales să se pensioneze și va pleca din post.
3 mai 2025
22:20
ULTIMA ORĂ După critici dure la adresa lui Trump, legendarul Warren Buffett anunță că se va retrage # Profit.ro
Legendarul investitor Warren Buffett, CEO-ul în vârstă de 94 de ani al Berkshire Hathaway, compania pe care a preluat-o în 1965 și a transformat-o într-un conglomerat de un trilion de dolari, a anunțat că se va retrage la sfârșitul acestui an.
Acum 24 ore
20:20
Postul de radio Vocea Americii, amenințat cu desființarea de Trump, își va relua emisia. Radio Europa Liberă este sprijinit de trupa R.E.M. # Profit.ro
Postul de radio Vocea Americii, pe care administrația lui Donald Trump a început să îl desființeze la jumătatea lunii martie, va putea în sfârșit să își reia serviciul săptămâna viitoare, au anunțat sâmbătă Departamentul de Justiție și Reporteri fără Frontiere.
19:10
Președintele Serbiei și-a întrerupt vizita în SUA, unde avea programate întâlniri cu Trump, și a fost internat într-un spital militar # Profit.ro
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă într-un spital militar din Belgrad, după întoarcerea din Statele Unite, a anunțat biroul său, fără a preciza motivele spitalizării sale, în timp ce presa locală a relatat că acesta se simțea "rău" și a trebuit să se grăbească să ajungă acasă.
18:20
Warren Buffett critică protecționismul promovat de Trump: ”Comerțul nu ar trebui să fie o armă” # Profit.ro
Warren Buffett a lansat critici la adresa politicii comerciale dure promovate de administrația Trump, fără a-l menționa însă direct pe președintele american, afirmând că impunerea de tarife punitive la nivel global este ”o mare greșeală”.
17:50
Statele OPEC+ continuă, în mod surprinzător, creșterea producției de petrol și pentru luna iunie # Profit.ro
Alianța OPEC+, condusă de Arabia Saudită și Rusia, a decis majorarea cu 411.000 barili pe zi (bz) a ofertei sale de petrol, începând cu 1 iunie, după ce, în luna mai, au urcat deja producția cu același volum.
17:50
VIDEO&FOTO Reprezentantul lui Trump către Ciolacu: Este important ca românii să înțeleagă că alegeri libere și corecte pot avea loc chiar și după o controversă de amploare # Profit.ro
Vicepreședintele Comisiei Federale pentru Alegeri din Statele Unite ale Americii, James Edwin "Trey" Trainor III, s-a întâlnit sâmbătă, în preziua primului tur al alegerilor prezidențiale cu premierul Ciolacu, căruia i-a spus că este important ca românii să înțeleagă că alegeri libere și corecte pot avea loc chiar și după o controversă de amploare.
17:10
Ministerul Afacerilor Externe transmite, sâmbătă, o atenționare de călătorie pentru Republica Franceză, pentru posibile perturbări ale traficului feroviar în perioada 5-11 mai 2025, după ce sindicatele căilor ferate din Republica Franceză (SNCF) au lansat un apel la grevă începând de luni.
16:50
Producătorii, precum Nike, Adidas, Skechers, și retailerii îi cer lui Trump să renunțe la tarife în cazul încălțămintei # Profit.ro
Reprezentanții distribuitorilor și vânzătorilor de încălțăminte americani (FDRA) au făcut apel la președintele american Donald Trump să scutească încălțămintea de la tarife, într-o scrisoare semnată de producători, inclusiv Nike, Adidas America și Skechers.
16:10
Japonia respinge un acord cu SUA, dacă președintele Trump nu revizuiește tarifele impuse # Profit.ro
Negociatorul japonez în materie de taxe, Ryosei Akazawa, a dat asigurări sâmbătă că Japonia nu are intenția de a ajunge la vreun acord cu Guvernul președintelui american Donald Trump, dacă administrația acestuia nu va revizui toate noile taxe vamale pe care le-a impus.
15:40
Rockstar Games a anunțat amânarea lansării mult anticipatului joc Grand Theft Auto VI, care era așteptat în toamna acestui an.
15:00
PREZIDENȚIALE 2025 Peste 200.000 de alegători au votat deja în străinătate, de două ori mai mulți decât anul trecut # Profit.ro
Peste 200.000 de persoane au votat la secțiile din afara țării, în cadrul scrutinului pentru alegerea președintelui, până sâmbătă, la ora 14.00. Acestora li se adaugă 4.106 votanți pe liste de corespondență, astfel că totalul este 205.190 persoane.
15:00
Țările au început să se sature de turism. Fenomen global: din Spania până în Japonia, bariere și prețuri diferite # Profit.ro
În 2025, restricționarea turismului a devenit un fenomen vizibil la scară globală. E o schimbare profundă în modul în care destinațiile își gestionează relația cu vizitatorii. Din Japonia până în Spania, autoritățile iau măsuri tot mai ferme pentru a reduce impactul negativ al supraaglomerării (overtourism) asupra mediului, infrastructurii și, înainte de toate, asupra vieții localnicilor, conform analizei Profit.ro.
14:50
Trump taie cu un sfert și bugetul NASA, interesat doar să trimită oameni pe Lună și Marte # Profit.ro
Casa Albă a prezentat bugetul pentru agenția spațială americană NASA și prevede reducerea acestuia cu aproximativ 24%, respectiv cu scădero majore în ramurile de științe spațiale și ale Pământului, în special în ceea ce privește finanțarea anumitor programe de monitorizare prin satelit utilizate pentru a studia schimbările climatice.
14:50
PREZIDENȚIALE 2025 Peste 200.000 de persoane au votat deja în străinătate, de două ori mai mult decât de anul trecut # Profit.ro
Peste 200.000 de persoane au votat la secțiile din afara țării, în cadrul scrutinului pentru alegerea președintelui, până sâmbătă, la ora 14.00. Acestora li se adaugă 4.106 votanți pe liste de corespondență, astfel că totalul este 205.190 persoane.
14:10
Începând din seara zilei de luni, 5 mai, se va putea circula pe pasajul peste autostradă din zona Țegheș, care va fi dat în trafic, anunță autoritățile locale.
14:00
Prezidențiale 2025: Alegerile în care s-au cheltuit cei mai mulți bani în campania electorală. Cheltuielile pentru principalii candidați # Profit.ro
Alegerile din 2025 sunt cele unde competitorii au declarat cele mai mari venituri și cheltuieli de până acum, anunță Expert Forum, precizând că veniturile totale declarate au ajuns la 165 milioane de lei, iar cheltuielile au ajuns la 133 milioane de lei, pe baza datelor despre finanțarea campaniei publicate pe 2 mai - ultima zi de raportare fiind 30 aprilie - de Autoritatea Electorală Permanentă.
13:10
Noul ministru german al Agriculturii, Alois Rainer, măcelar de profesie, a cerut ca în fiecare școală și grădiniță să fie servită carne.
12:40
Turcia este hotărâtă să construiască un proiect de canal menit să reducă presiunea asupra strâmtorii Bosfor, când finanțarea va fi asigurată, a declarat joi un ministru de guvern, în ciuda criticilor larg răspândite cu privire la posibilul impact asupra mediului.
12:40
SURPRIZĂ FOTO Fondatorul 5 to go relansează în România un brand de mare succes din comunism # Profit.ro
Radu Savopol, fondatorul lanțului de cafenele 5 to go, pregătește pentru anul acesta lansarea conceptului Lacto Bar, investiția în prima unitate fiind de până în 100.000 de euro.
12:20
ANUNȚ Proprietarul Brico Depot iese din România. Tranzacție finalizată cu Altex, în plină expansiune # Profit.ro
Grupul Kingfisher anunță că a finalizat tranzacția prin care vinde Brico Dépôt România, unul dintre liderii pieței locale de bricolaj și amenajări pentru locuințe, către retailerul electro-IT Altex, controlat de omul de afaceri Dan Ostahie.
12:10
Bazat pe inteligența artificială (AI), un test dezvoltat recent poate diagnostica osteoartrita și artrita reumatoidă cu o acuratețe de 98,1%, analizând doar o mică probă de lichid din articulații (lichid sinovial). Testul rapid nu doar că diferențiază cele două forme comune de artrită, dar poate evalua severitatea artritei reumatoide, permițând medicilor să personalizeze tratamentele mai eficient.
11:30
Windows 11 vine cu Microsoft Edge setat ca browser implicit, însă ai libertatea să alegi oricare alt browser. Dacă preferi Chrome, Firefox sau altă alternativă, e bine să știi care sunt pașii necesari pentru a ajusta setările sistemului. Procedura nu este dificilă, doar că s-au făcut mici schimbări față de versiunile anterioare de Windows.
Ieri
11:10
Legislația privind concentrările economice va fi modificată. Ce au în vedere autoritățile # Profit.ro
Modificări la legislația privind concentrările economice și pregătirea judecătorilor pe subiecte de concurență sunt două dintre recomandările Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) pe care Consiliul Concurenței le va prelua, conform șefului instituției.
10:40
Jeff Bezos, fondatorul Amazon, intenționează să vândă până la 25 de milioane de acțiuni ale companiei în următorul an, potrivit unui document financiar. La prețul actual, pachetul de acțiuni este evaluat la aproximativ 4,8 miliarde de dolari, relatează CNBC.
10:20
Ce impact pot avea câteva minute în plus de somn pentru dezvoltarea creierului la adolescenți # Profit.ro
Un studiu, realizat în colaborare de cercetători din Marea Britanie și China, a constatat că adolescenții care se culcă mai devreme și dorm mai mult decât colegii lor tind să aibă o funcție cerebrală mai bună și să obțină scoruri mai ridicate la testele cognitive.
10:00
Ciolacu, de Ziua Libertății Presei: Combaterea știrilor false și a campaniilor de dezinformare - un obiectiv asumat de Guvern # Profit.ro
Combaterea știrilor false și a campaniilor rău-voitoare de dezinformare reprezintă un obiectiv care a fost asumat la nivel de Guvern, arată premierul Marcel Ciolacu într-un mesaj de Ziua Mondială a Libertății Presei.
09:40
Modificarea numelui, orașului sau altor detalii din profilul Facebook poate atrage atenția tuturor prietenilor, pentru că platforma notifică automat modificările. Dacă nu vrei ca toată lumea să afle că ți-ai schimbat numele sau ai actualizat detalii personale, poți face aceste modificări discret, fără notificări publice în fluxul de noutăți.
09:20
Anumite proteine din sânge pot anticipa boala hepatică chiar și cu 16 ani înainte de declanșare # Profit.ro
O nouă descoperire ar putea marca un progres semnificativ pentru hepatologi și pentru cercetătorii preocupați de prevenția bolilor hepatice metabolice. Rezultatele unui studiu complex au condus la identificarea a cinci proteine din sânge care ar putea semnala riscul de a dezvolta steatoză hepatică asociată disfuncției metabolice (MASLD) cu până la 16 ani înainte de apariția simptomelor clinice.
09:10
Vinul zilei: Un “orange wine” modern, fermentat în amfore folosind o tehnică antică, bazată pe macerație îndelungată, ca în cazul vinurilor roșii. Un vin care îmbină două lumi aparent greu de reconciliat # Profit.ro
Recomandarea de astăzi, Avincis Orange 2022, este un vin sec, inovator și plin de caracter, obținut dintr-un cupaj de Tămâioasă Românească, Fetească Regală și Crâmpoșie Selecționată, vinificate în amforă după o tehnică antică reinterpretată modern.
09:00
Nvidia dezvoltă din nou cipuri adaptate pentru China, după interdicția impusă de SUA asupra exporturilor # Profit.ro
Nvidia i-a informat pe unii dintre cei mai mari clienți din China că lucrează la modificarea designului cipurilor sale de inteligență artificială, astfel încât acestea să poată fi comercializate companiilor chineze fără a încălca restricțiile de export impuse de guvernul SUA.
09:00
EXCLUSIV FOTO Două dintre cele mai importante artefacte ale României, împrumutate unui muzeu din străinătate, au fost asigurate fiecare la valoarea coifului de la Coțofenești # Profit.ro
Două dintre cele mai importante și valoroase artefacte istorice ale României, așa-numitul ”Gânditor de la Hamangia” (”Bărbat stând pe un scaun”) și ”Femeie șezând”, au fost împrumutate pentru o expoziție la un muzeu din Danemarca. Conform contractului de împrumut văzut de Profit.ro, fiecare dintre cele două figurine de lut preistorice, datând de circa 7.000 de ani, au fost asigurate pentru câte 4,3 milioane de euro, aceeași sumă pentru care a fost asigurat coiful de aur de la Coțofenești, furat în ianuarie de la Muzeul Drents din Olanda.
08:50
Acțiunile Apple au scăzut cu 5% pe fondul reducerii programului de răscumpărare și temerilor legate de tarife vamale # Profit.ro
Acțiunile Apple au scăzut cu 5%, după ce compania a anunțat reducerea programului de răscumpărare de acțiuni, în timp ce CEO-ul Tim Cook a avertizat asupra unui impact de 900 de milioane de dolari din cauza tarifelor impuse de Donald Trump în contextul tensiunilor comerciale dintre SUA și China, transmite Reuters.
08:40
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a crescut în luna aprilie până la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, un semn că incertitudinea provocată de tarifele vamale americane începe să pună presiune asupra schimburilor comerciale, transmite Bloomberg.
08:40
Închirierea unei găini, noua modă pentru a lupta împotriva exploziei prețurilor la ouă în SUA # Profit.ro
Șocată de explozia prețurile la ouă și măsurile vizând limitarea numărului de ouă care pot fi achiziționate în supermarketurile americane, Yong-mi Kim a decis să închirieze câteva găini pentru a-și asigura aprovizionarea cu ouă, transmite AFP.
08:40
Donald Trump a publicat pe rețeaua sa de socializare un portret al său generat probabil de inteligența artificială care îl arată în ținută papală, după ce a declarat că i-ar „plăcea să fie papă” cu câteva zile înainte de reunirea conclavului de la Vatican care îl va alege pe succesorul lui Francisc.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.