Crin Antonescu: 'Am votat pentru o Românie unită, puternică şi demnă'
Bursa,
4 mai 2025 09:50
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat duminică, după ce a votat,că a votat pentru o Românie unită, puternică şi demnă şi a apreciat prezenţa mare la vot, care va da legitimitate noului preşedinte
• • •
Alte ştiri de Bursa
Acum 15 minute
15:50
Autorităţile au activat, duminică, Planul Roşu de Intervenţie, în urma unui accident feroviar petrecut în Gara Constanţa. Un tren care pleca din staţie a fost lovit de o altă garnitură, care făcea o manevră pentru regarare, afirmă CFR SA
Acum 30 minute
15:40
Sebastian Popescu: 'Sunt un candidat la funcţia de preşedinte căruia îi este interzis să voteze' # Bursa
Candidatul Partidului Noua Românie la alegerile prezidenţiale, Sebastian Constantin Popescu, s-a prezentat duminică după-amiază la o secţie de votare organizată la Rectoratul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, dar nu i s-a permis să voteze
15:40
Până la ora 15:00 au votat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 5.828.028 de alegători, reprezentând 32,40% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă
Acum o oră
15:30
Reprezentanţii Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) reclamă mai multe nereguli în procesul electoral, susţinând că mai multe persoane decedate sunt trecute pe listele electorale din mai multe judeţe, dar şi o creştere a solicitărilor pentru urna mobilă, comparativ cu primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2024
15:30
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă că duminică, până la ora 14:00, structurile din cadrul instituţiei au primit 48 de sesizări privind posibile incidente electorale
Acum 2 ore
15:00
Preşedintele Vladimir Putin a declarat, în comentariile publicate duminică, că Rusia are suficientă forţă şi resurse pentru a duce războiul din Ucraina la concluzia sa logică, deşi speră că nu va fi nevoie să folosească arme nucleare
15:00
Preşedintele chinez Xi Jinping va efectua o vizită în Rusia în perioada 7-10 mai, a anunţat duminică Kremlinul, pentru a se alătura omologului său rus Vladimir Putin la sărbătorirea a 80 de ani de la victoria aliaţilor asupra Germaniei naziste
14:50
Peste 300 de deţinuţi de la Penitenciarul Târgu Jiu au votat, duminică, în primul tur al alegerilor prezidenţiale
14:50
Până la ora 14:00 au votat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 5.154.024 de alegători, reprezentând 28,65% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă
14:40
Prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu, primar al Sectorului 6, a votat, duminică, pentru România europeană, subliniind, totodată, că viitorul şef al statului trebuie să înţeleagă contextul internaţional
14:40
Coaliţia VotCorect a primit duminică, până la ora 12:00, peste 100 de apeluri de la observatori şi cetăţeni, iar cele mai multe sesizări sunt legate de continuarea campaniei electorale, postarea buletinelor de vot cu opţiunea electorală, precum şi probleme organizatorice în secţiile de votare, inclusiv urne sau sigilii necorespunzătoare
Acum 4 ore
13:40
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Bogdan Ivan (PSD), a declarat duminică, după exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidenţiale, că a votat pentru and #39; and #39;un om care reprezintă bunul-simţ, stabilitatea şi normalitatea în ţara noastră and #39; and #39; şi că speră ca majoritatea românilor să creadă în mesajul de stabilitate
13:40
Preşedintele PSD Dolj, europarlamentarul Claudiu Manda, a declarat, duminică, la ieşirea de la urne, că a votat cu speranţa ca oamenii să aibă apă caldă în toată România, să nu păţească ce păţesc în Bucureşti şi pentru orientarea pro-europeană şi pro-vest a României
13:40
Fostul ministru al Economiei, social-democratul Radu Oprea, a votat, duminică, pentru o economie stabilă şi pentru locuri de muncă protejate
13:40
Preşedinta Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, a votat, duminică, pentru and #39; and #39;dreptate and #39; and #39;, pentru ca românii să îşi and #39; and #39;primească înapoi and #39; and #39; votul şi alegerea lor
13:40
Până la ora 13:00, au votat duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 4.399.722 de alegători, reprezentând 24,46% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă
13:30
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, în opinia sa, prezenţa ridicată la vot, încă de la deschiderea secţiilor de votare, este una normală, având în vedere dezbaterea aprinsă din societate iscată după anularea alegerilor prezidenţiale de anul trecut
13:30
Preşedintele PNL Argeş, Alina Gorghiu, consideră că românii au înţeles care este miza alegerilor prezidenţiale din acest an
13:30
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş a transmis că a votat pentru ca România să rămână pe calea europeană şi cu gândul la drumurile şi autostrăzile care unesc românii, la spitale care prind contur şi la şcolile modernizate
13:20
Sebastian Burduja: 'Am votat şi voi vota singura opţiune pentru a învinge izolarea, extremismul, sărăcia' # Bursa
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că a votat 'singura opţiune pentru a învinge izolarea, extremismul, sărăcia'
12:40
Ministerul Afacerilor Interne precizează că nu există niciun atac cibernetic aspura site-ului oficial al instituţiei, arătând că se fac lucrări de mentenanţă din cauza numărului mare de accesări de duminică, dar funcţionalitatea site-ului nu este afectată
12:40
Preşedinta S.O.S. România, Diana Şoşoacă, s-a prezentat duminică la urne, dar a votat la vedere, and #39; and #39;transparent and #39; and #39;, fără a intra în cabină, susţinând că alegerile sunt and #39; and #39;ilegale and #39; and #39; şi and #39; and #39;neconstituţionale and #39; and #39;
12:40
Până la ora 12:00 au votat duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 3.515.524 de alegători, reprezentând 19,54% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă
12:30
Candidatul independent la Preşedinţie John Ion Banu afirmă că a mers să voteze pentru schimbare
12:30
Cătălin Predoiu: 'Am votat pentru o preşedinţie care să asigure siguranţa în interior şi la graniţe' # Bursa
Cătălin Predoiu, care conduce interimar Partidul Naţional Liberal, afirmă că a votat pentru un şef al statului 'care să lanseze mari proiecte de modernizare a statului, a societăţii, care să asigure siguranţa în interior şi la graniţe şi care să asigure o reprezentare demnă a României în străinătate'
12:10
Ministerul de Interne anunţă că de la deschiderea secţiilor de votare au fost primite cinci sesizări privind presupuse nereguli în procesul de votare. Un bărbat a fost amendat după ce a reclamat în mod abuziv că la Constanţa nu a fost lăsat să voteze cu paşaportul
Acum 6 ore
12:00
Candidatul Partidului Liga Acţiunii Naţionale la alegerile prezidenţiale, Silviu Predoiu, a votat, duminică, pentru o Românie and #39; and #39;respectată and #39; and #39;, and #39; and #39;realizată and #39; and #39;, and #39; and #39;recunoscută and #39; and #39;
12:00
Ministrul Agriculturii, deputatul PSD de Olt Florin Barbu, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că este nevoie de un preşedinte care are un proiect de ţară
11:40
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis (PSD), afirmă că a votat pentru o Românie unită, puternică şi stabilă într-un climat european
11:40
Klaus Iohannis: 'Alegerile trebuie să se desfăşoare foarte bine, foarte clar şi fără influenţe din afara României' # Bursa
Fostul preşedinte Klaus Iohannis afirmă că românii trebuie să realizeze că scrutinul pentru alegerea succesorului său trebuie 'să se desfăşoare foarte bine, foarte clar şi fără influenţe din afara României'
11:30
Emil Boc: 'Am votat cu un preşedinte care are o voce echilibrată într-o lume tot mai divizată' # Bursa
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a afirmat că a votat cu un preşedinte care are o voce echilibrată într-o lume tot mai divizată şi mai radicalizată şi a precizat că este nevoie de o Românie demnă în Uniunea Europeană, cu o voce profesionistă
11:30
Un bărbat din Teleorman a reclamat la Poliţie că în unele localităţi a fost formulat 'un număr neobişnuit de mare' de cereri pentru urna mobilă # Bursa
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman transmite că, duminică, un bărbat a sesizat instituţia cu privire la faptul că în unele localităţi din acest judeţ a fost formulat 'un număr neobişnuit de mare' de cereri pentru urna mobilă
11:30
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a votat, duminică, pentru and #39; and #39;un om bun şi empatic and #39; and #39;, gândindu-se la o societate în care să nu mai existe and #39; and #39;atât de multă ură and #39; and #39;
11:30
Deputatul liberal Lucian Bode a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru preşedinte cu viziune, acesta apreciind că votul pentru viitorul preşedinte este o decizie istorică
11:30
Până la ora 11:00 au votat duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 2.621.766 de alegători, reprezentând 14,58% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă
11:00
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Daniel Funeriu a votat, duminică, pentru o Românie orientată înspre vest, în care oamenii trăiesc and #39;în adevăr and #39; şi care este ghidată de and #39;busola morală and #39;
10:50
Premierul Marcel Ciolacu a mers astăzi la vot, împreună cu primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă
10:40
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că România are nevoie de schimbare, iar votul de duminică este foarte important
10:40
Cătălin Drulă (USR), vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, declară că a votat pentru and #39;viitorul european and #39; al României şi că pericolul extremismului este and #39;mai mare ca niciodată and #39;
10:40
Elena Lasconi: 'Am votat cu gândul şi cu credinţa că nu ne vor mai face planurile cei din sistem' # Bursa
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale Elena Lasconi a declarat că a votat cu gândul şi cu credinţa că nu ne vor mai face planurile cei din sistem, cu credinţa că orie femeie care va avea curajul să se apere nu va ma fi catalogată ca isterică
10:30
Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale, la secţiile de vot din ţară este de 7,78 % la trei ore de la deschiderea urnelor
Acum 8 ore
09:50
AEP, CNA şi CNCD fac un apel comun pentru un climat de integritate şi corectitudine în ziua alegerilor # Bursa
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) au transmis, duminică, un apel comun în care îi îndeamnă pe competitorii electorali şi pe susţinătorii acestora să contribuie la desfăşurarea într-un climat de integritate, corectitudine şi siguranţă a alegerilor prezidenţiale
09:50
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat duminică, după ce a votat,că a votat pentru o Românie unită, puternică şi demnă şi a apreciat prezenţa mare la vot, care va da legitimitate noului preşedinte
09:40
Structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost sesizate sâmbătă şi pe parcursul nopţii cu privire la 50 de posibile incidente în legătură cu alegerile prezidenţiale, printre care 34 de semnalări de continuare a propagandei electorale şi două cazuri de corupere a alegătorilor, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog
09:40
Lucian Romaşcanu afirmă că apartenenţa la Schengen şi UE nu trebuie să fie penalizată la vot # Bursa
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, Lucian Romaşcanu, a precizat duminică, la ieşire de la urne, în contextul în care românii din Diaspora au ieşit într-un număr mare la vot, că România este în Schengen şi este un partener al Uniunii Europene (UE), motiv pentru care nu ar trebui să existe un vot de penalizare
09:40
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Cristian Terheş a afirmat că îşi doreşte o Românie care să îşi conserve valorile naţionale şi să-şi promoveze interesul naţional
09:30
Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale, la secţiile de vot din ţară este de 4,19 % la două ore de la deschiderea urnelor
09:30
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că a votat pentru ca România să nu se întoarcă în trecut, cu cel puţin 30, 35 de ani, dar şi pentru a evita 'o aterizare forţată'
09:10
Candidatul independent la Preşedinţie Nicuşor Dan a declarat duminică, după ce şi-a exercitat dreptul de vot, că a votat pentru mulţi oameni tăcuţi, muncitori, pe care nu i-a reprezentat nimeni până acum
09:00
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că vremurile liniştite au apus şi că fiecare cetăţean care se prezintă la vot poate face istorie pentru România
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.