BEC: Până la ora 21:00, 47,80% din totalul de alegători şi-au exprimat votul
Bursa,
4 mai 2025 22:10
Biroul Electoral Central anunţă că. până la ora 21.00, şi-au exprimat opţiunea, prin vot, pentru alegerea Preşedintelui României, 47.80% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale, din care 51.54% femei şi 48.46% bărbaţi, 47.35% în mediul urban, respectiv 48.37% în mediul rural
• • •
Alte ştiri de Bursa
Acum 5 minute
02:30
Preşedintele AUR, George Simion a căştigat alegerile în 20 de ţări, iar în Spania, Italia şi Gernania a obţinut peste 70% dintre voturile exprimate
02:30
Candidatul independent Nicuşor Dan, care a intrat în finala prezidenţială alături de George Simion (AUR), devansându-l cu câteva zeci de mii de voturi pe candidatul coaliţiei de guvernare, Crin Antonescu, a declarat, duminică noapte, că turul doi va fi dificil şi că nu va fi o dezbatere între persoane, ci o dezbatere pro-Occident anti-Occident, precizând că este sarcina sa şi a echipei sale de campanie să convingă oamenii că acesta este cadrul în care se va duce campania
Acum 30 minute
02:10
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a pierdut clar alegerile în oraşul pe care îl administrează ca primar, ea obţinând la Câmpulung doar 14,31% din voturi
Acum o oră
01:40
George Simion a câştigat alegerile prezidenţiale în judeţul Braşov, devansându-l pe Nicuşor Dan cu două procente în judeţul Braşov
01:40
Cu un scor electoral de 40,71 %, George Simion a câştigat detaşat alegerile în judeţul Teleorman, fost fief PSD
01:30
Omul de afaceri George Becali anunţă că îl va susţine pe George Simion dacă Nicuşor Dan va intra în al doilea tur de scrutin
01:30
În urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, în judeţul Timiş, George Simion s-a situat pe primul loc, urmat de Nicuşor Dan şi Crin Antonescu
01:30
Candidatul Coaliţiei, Crin Antonescu câştigă alegerile în judeţul Satu Mare, devansându-l cu peste patru procente pe George Simion
01:30
În urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, în judeţul Hunedoara, George Simion s-a situat pe primul loc, urmat de Crin Antonescu
01:30
USR a transmis, în noaptea de duminică spre luni, un mesaj, după ce rezultatele parţiale arată o finală prezidenţială între George Simion şi Nicuşor Dan: 'Mai avem un mare hop de trecut'
01:30
Candiatul AUR, George Simion, a obţinut, în judeţul Alba, un scor electoral de 43,45 %, dublu faţă de candidatul coaliţiei aflate la guvernare, Crin Antonescu
01:30
După primul tur al alegerilor prezidenţiale, în judeţul Mehedinţi, George Simion s-a situat pe primul loc, urmat de Crin Antonescu şi Victor Ponta
Acum 2 ore
00:40
Candidatul independent, Nicuşor Dan, l-a depăşit pe candidatul coaliţiei, Crin Antonescu, după numărarea a 97,57% din voturi
00:30
Candidatul independent Nicuşor Dan conduce în Republica Moldova, cu peste 49%, după centralizarea a puţin sub 36% dintre procesele verbale
00:30
Candidatul susţinut de PSD, PNL şi UDMR, Crin Antonescu, a câştigat detaşat alegerile în judeţul Harghita, unde a obţinut peste 74% din voturi
Acum 4 ore
00:00
Rezultate finale judeţul Neamţ: George Simion câştigă detaşat primul tur, urmat de Antonescu, Ponta şi Nicuşor Dan # Bursa
George Simion a câştigat detaşat alegerile în judeţul Neamţ, după numărarea voturilor în toate cele 490 de secţii din judeţ
4 mai 2025
23:50
George Simion, candidatul AUR, a obţinut 134.368 de voturi (59,60%), la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, în diaspora
23:40
Preşedinta USR, Elena Lasconi, care a obţinut, conform exit-poll-urilor, aproximativ 4% din voturile electoratului la alegerile prezidenţiale din 4 mai 2025, a declarat că 'în niciun caz' nu se simte 'înfrântă' şi că anul trecut a avut un 'scor istoric', fiind 'o femeie luptătoare'
23:40
Liderul filialei PSD Buzău, Lucian Romaşcanu, a declarat duminică seara, în contextul rezultatelor exit-poll de la ora 21:00, că singura veste bună deocamdată este că Victor Ponta nu va mai face parte din viaţa politică a României
23:40
Candidatul Partidului Naţional Conservator Român (PNCR) la alegerile prezidenţiale, europarlamentarul Cristian Terheş, a afirmat că în pofida scorului obţinut, and #39;care nu este esenţial and #39;, contează comunitatea adunată în jurul valorilor promovate de formaţiunea sa politică - libertate, suveranitate, dreptate şi prosperitate
23:40
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a declarat duminică, după încheierea votului în turul întâi de scrutin la alegerile prezidenţiale că rezultatul obţinut de Elena Lasconi nu a fost o surpriză iar ce consecinţe vor trebui să tragă pentru felul în care USR se rearanjează, asta va trebui să discute în următoarele zile, mâine urmând să se organizeze şi un Comitet Politic al formaţiunii
23:40
Judeţul Covasna este primul cu centralizare de 100% a proceselor verbale, iar candidatul Coaliţiei, Crin Antonescu, a câştigat în 36 de unităţi administrativ teritoriale
23:40
George Simion, candidatul AUR, a obţinut 3.058.892 de voturi (40,13%), la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale
23:30
Fostul preşedinte Traian Băsescu este de părere că, în baza exit poll-urilor anunţate duminică seară, Nicuşor Dan va intra în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale
23:30
Dominic Fritz: 'Sunt încrezător că atunci când se vor număra şi voturile în diaspora, Nicuşor Dan va intra în turul 2' # Bursa
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a declarat duminică, după închiderea urnelor la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, că este încrezător că atunci când se vor număra şi voturile în diaspora, care nu sunt incluse în exit-poll-uri, vor vedea în această noapte că Nicuşor Dan intră în turul 2
23:30
Presa internaţională: Candidatul s-a schimbat, dar extrema dreaptă este în continuare în frunte în România # Bursa
Presa internaţională a început duminică seara să scrie despre rezultatele exit-pollurilor din România, subliniind victoria detaşată a extremistului de dreapta George Simion, fanul lui Donald Trump, şi cursa strânsă pentru intrarea în turul al doilea dintre centriştii proeuropeni Crin Antonescu şi Nicuşor Dan
23:10
George Simion a preluat conducerea şi în diaspora, după ce au fost centralizate puţin sub 16% dintre procesele verbale din afara ţării # Bursa
Candidatul AUR, George Simion, a preluat conducerea şi în diaspora, după ce au fost centralizate puţin sub 16% dintre procesele verbale din afara ţării
22:50
Nicuşor Dan, candidat independent, a obţinut 6.372 de voturi (40,77%), la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, în diaspora, arată datele publicate duminică seara, în timp real, pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, după centralizarea a 98 de procese verbale (10,16%) din străinătate
22:40
George Simion, candidatul AUR, a obţinut 1.153.112 de voturi (42,56%), la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale
22:40
Preşedintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu anunţă că PNL începe numărătoarea paralelă, el declarându-se încrezător că rezultatul favorabil din exit poll, care îl arată pe Crin Antonescu cel de-al doilea finalist, va fi confirmat şi de această numărătoare
22:30
Peste 973.000 de alegători au votat în diaspora, până duminică la ora 21:00, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă
22:30
Presa internaţională a început duminică seara să scrie despre rezultatele exit-pollurilor din România, subliniind victoria detaşată a extremistului de dreapta George Simion, fanul lui Donald Trump, şi cursa strânsă pentru intrarea în turul al doilea dintre centriştii proeuropeni Crin Antonescu şi Nicuşor Dan
Acum 6 ore
22:20
ANP: 19.975 dintre persoanele aflate în penitenciarele din ţară au votat pentru alegerea preşedintelui # Bursa
Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) anunţă, duminică seară că 19.975 dintre persoanele aflate în penitenciarele din ţară au votat pentru alegerea preşedintelui
22:20
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Crin Antonescu, candidatul Alianţei electorale and #39; and #39;România, Înainte! and #39; and #39;, va fi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale
22:20
Recordul de prezenţă la vot la alegerile prezidenţiale de duminică, la nivelul judeţului Sălaj, a fost de 500% şi s-a înregistrat la secţia de votare de la căminul cultural din localitatea Miluani
22:20
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat duminică seara, după anunţarea exit-poll-urilor, că nu crede că cineva din cadrul coaliţiei de guvernare a făcut campanie electorală pentru candidatul independent Victor Ponta
22:20
Candidata PUSL la alegerile prezidenţiale, Lavinia Şandru, le-a mulţumit tuturor cetăţenilor din România şi din diaspora care au votat, duminică, la alegerile prezidenţiale şi a susţinut că prin votul lor au păzit democraţia
22:10
Elena Lasconi a declarat, duminică, despre rezultatul exit-poll-urilor, că românii au întotdeauna dreptate dar că o îngrijorează faptul că sunt aproape 50% din totalul celor care au votat care atunci când au ieşit din secţiile de vot nu au dorit să răspundă la întrebarea dacă votează cu un candidat izolaţionist sau cu un pro-european
22:10
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că nu a apărut necesitatea utilizării armelor nucleare în Ucraina şi că speră să nu fie nevoie de acest lucru
22:10
Victor Ponta: 'Faptul că jumătate dintre cei întrebaţi la exit poll nu au avut curaj să răspundă arată că avem o mare problemă' # Bursa
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta se arată optimist că va intra în al doilea tur de scrutin şi spune că speră ca George Simion să nu evite dezbaterile în perioada care urmează
22:10
Biroul Electoral Central anunţă că. până la ora 21.00, şi-au exprimat opţiunea, prin vot, pentru alegerea Preşedintelui României, 47.80% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale, din care 51.54% femei şi 48.46% bărbaţi, 47.35% în mediul urban, respectiv 48.37% în mediul rural
22:10
Ministerul Afacerilor Externe anunţă că votarea în străinătate s-a încheiat. La sectiile de vot din străinătate au votat 973.129 de cetateni români
22:00
Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, aflat pe primul loc după scrutinul de duminică, potrivit rezultatelor exit-poll-urilor, a declarat că 'nu este doar o victorie electorală, este o victorie a demnităţii româneşti'
21:40
Crin Antonescu: 'Sunt suficient de experimentat să ştiu că victoria în alegeri nu este decisă de exit poluri' # Bursa
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat duminică, la încheierea votului din primul tur de scrutin, că este suficient de experimentat să ştie că victoria în alegeri nu este decisă de exit poluri şi atunci când toate voturile vor fi numărate şi oficial încheiate, vor discuta despre câştigători sau despre pierzători
21:40
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a cerut susţinătorilor săi să se raporteze 'cu prudenţă la rezultatele exit poll-urilor', întrucât acestea sunt de la ora 19 şi nu conţin diaspora. El a cerut să se aştepte numărătoarea voturilor
21:20
Exit-poll CURS, ora 19.00: George Simion - 33,1%, Crin Antonescu - 22,9%, Nicuşor Dan - 20,9% # Bursa
George Simion a obţinut 33,1 % din voturi la alegerile prezidenţiale de duminică, fiind urmat de Crin Antonescu cu 22,9 %, potrivit rezutatelor exit-poll-ului CURS, pe baza datelor strânse până la ora 19.00 de la secţii de votare din ţară, în aceste condiţii, cei doi urmând să se confrunte în turul al doilea
21:20
Exit-poll AVANGARDE: George Simion - 30 %, Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, la egalitate, cu 23% # Bursa
Finala prezidenţială se va da între George Simion (30%) şi Crin Antonescu sau Nicuşor Dan, care au obţinut, la egalitate, 23%, indică un sondaj AVANGARDE, realizat la ieşirea alegătorilor de la urne, la ora 19.00
21:20
Secţiile de votare organizate pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-au închis duminică, la ora 21:00, ora României, atât în ţară, cât şi în străinătate, însă alegătorii care se află la rând la această oră îşi pot exercita dreptul constitutional
21:00
Aproape 4.600 de persoane au votat pe listele suplimentare în secţiile de votare din staţiunile de pe Valea Prahovei # Bursa
Aproape 4.600 de turişti aflaţi pe Valea Prahovei au votat pe listele suplimentare în secţiile de votare din Azuga, Buşteni şi Sinaia. La Sinaia, în două secţii de votare numărul alegătorilor care au votat pe liste suplimentare este triplu faţă de cel al localnicilor care au mers la vot
20:40
AEP: Până duminică la ora 20:00, s-au prezentat la urne în diaspora aproape 940.000 de alegători # Bursa
Aproape 940.000 de alegători au votat în diaspora, până duminică la ora 20:00, la primul tur al alegerilor prezidenţiale
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.