Unul dintre papamobilele lui Papa Francisc va fi transformat în clinică pentru copiii din Fâşia Gaza

Rador, 5 mai 2025 00:50

Unul dintre papamobilele Papei Francisc va fi transformat într-o clinică medicală mobilă pentru copiii din Fâșia Gaza, îndeplinindu-se astfel una dintre ultimele dorințe ale Suveranului Pontif, a declarat duminică presa oficială a Vaticanului. Vehiculul, utilizat de defunctul Suveran Pontif în timpul vizitei sale din 2014 în Țara Sfântă, este dotat cu echipamente medicale de diagnosticare […]

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Rador

Acum o oră
07:40
Potrivit calendarului scrutinului prezidențial, până cel mai târziu la data de 6 mai, ora 24:00, se pot formula cereri către Curtea Constituțională pentru anularea alegerilor pe motiv de fraudă electorală. Pe 8 mai, Biroul Electoral Central va înainta către Curtea Constituțională procesul-verbal, împreună cu procesele-verbale de constatare și centralizare a rezultatelor votării întocmite de birourile […]
07:40
Aproape 250 de sesizări în legătură cu posibile incidente electorale au fost înregistrate până acum de structurile Ministerului de Interne, fără să fie semnalate însă situații deosebite. 40 dintre acestea nu erau de competența internelor și au fost transmise pentru soluționare către birourile electorale și Autoritatea Electorală Permanentă, iar aproximativ 100 au fost legate de […]
07:40
Președintele Donald Trump a anunțat că a dat dispoziție guvernului să redeschidă și să extindă Alcatraz, fosta notorie închisoare din California. Liderul american a precizat că pentru prea multă vreme America a fost afectată de infractori criminali, iar judecătorii dispun reținerea unui număr tot mai mare de migranți ilegali. „Fiecare persoană care se află ilegal […]
07:40
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii(ANCOM) anunţă că a identificat o campanie de dezinformare seara trecută pe o platformă de socializare. Scopul acesteia a fost să-i sperie pe cetăţeni astfel încât să nu se mai ducă la vot şi să amplifice nemulţumirile oamenilor faţă de sistem. ANCOM precizează într-un comunicat că mai multe […]
07:40
Ieri, aproximativ 120 de persoane s-au evacuat dintr-un tren care se afla în Gara Sinaia, după cei din locomotiva acestuia a început să iasă fum. Garnitura ar fi trebuit să ajungă la Braşov, iar în urma incidentului nimeni nu a fost rănit. Pompierii sosiţi la faţa locului au constatat că degajările de fum proveneau de […]
07:30
Candidatul Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion și independentul Nicușor Dan au intrat în turul al doilea pentru fotoliul de la Cotroceni, arată datele publicate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. În urma centralizării a 99,99% din procesele verbale din țară și a 99,79 de procente din cele din diaspora, George Simion este pe […]
Acum 2 ore
07:00
George Simion, 38 de ani, are un avans confortabil în sondaje la începerea primei runde a alegerilor prezidențiale. Românii votează la alegerile prezidențiale repetate, care ar putea aduce la putere un ultranaționalist care se opune ajutorului militar pentru Ucraina, a criticat vehement conducerea UE și se recomandă drept un „aliat natural” al lui Donald Trump. […]
Acum 4 ore
06:10
Alegerile prezidențiale din România sunt în atenția presei internaționale. A șasea cea mai populată țară din UE a organizat din nou alegeri prezidențiale, după ce precedentul scrutin a fost anulat din cauza acuzațiilor de interferență străină, într-o societate divizată și un context geopolitic incert, notează El Confidencial. Într-o țară slăbită de o triplă criză – […]
05:20
Mulți proprietari germani de cafenele și baruri întâmpină probleme din cauza laptopurilor, deoarece oamenii care își mută locul de muncă aici comandă adesea puțin. „De obicei, ei lucrează timp de trei ore la un litru de apă sau la o ceașcă de espresso” – spune Kathrin Thies, proprietara „Thies Wohnen und Leben”, o cafenea concept […]
Acum 8 ore
01:10
Candidatul independent Nicușor Dan a trecut pe locul al doilea în alegerile prezidențiale, depășindu-l pe candidatul alianței electorale „România înainte”, Crin Antonescu. Nicușor Dan este creditat cu 20,77%, în timp ce Crin Antonescu are 20,50 de procente. Pe cei doi îi despart aproximativ 24.000 de voturi, potrivit rezultatelor oficiale parțiale publicate în timp real de […]
01:10
După ce a pierdut vineri o bătălie în justiție privind protecția securității finanțată din fonduri publice, Prințul Harry a declarat că vrea să se împace cu familia sa. Harry a afirmat că procesul cu tatăl său, regele Charles al III-lea, privind protecția securității, a dus la o întrerupere a comunicării. „Nu vrea să vorbească cu […]
00:50
Unul dintre papamobilele Papei Francisc va fi transformat într-o clinică medicală mobilă pentru copiii din Fâșia Gaza, îndeplinindu-se astfel una dintre ultimele dorințe ale Suveranului Pontif, a declarat duminică presa oficială a Vaticanului. Vehiculul, utilizat de defunctul Suveran Pontif în timpul vizitei sale din 2014 în Țara Sfântă, este dotat cu echipamente medicale de diagnosticare […]
00:30
Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, este creditat cu 39,97 la sută dintre voturi, urmat de Crin Antonescu, candidatul alianţei electorale „România, înainte”, cu 20,90 la sută, potrivit rezultatelor oficiale parţiale publicate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă după centralizarea a aproape 96 de procente din voturi. Pe locurile 3 şi 4 se […]
Acum 12 ore
23:20
Rezultatele oficiale parţiale după centralizarea a peste 84 de procente dintre voturile exprimate la alegerile prezidenţiale arată că primii doi candidaţi care ar merge în turul doi ar fi reprezentantul AUR, George Simion, cu 40,48 la sută şi candidatul alianţei electorale România Înainte, Crin Antonescu, cu 21,27 la sută. Pe locurile 3 şi 4 se […]
23:20
Încetinirea îmbătrânirii este visul tuturor celor al căror scop este să trăiască mai mult și să o facă în cel mai bun mod posibil. Din acest motiv, mulți oameni caută formule magice pentru a realiza acest lucru. Din păcate, nu există un remediu supranatural pentru asta, dar există anumite aspecte și obiceiuri pe care le […]
22:20
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a negat că ar avea vreun plan să rămână la Casa Albă dincolo de al doilea mandat prezidenţial, permis prin Constituţie. Într-un interviu acordat postului american de televiziune NBC, Donald Trump a recunoscut că un al treilea mandat prezidenţial nu este ceva care să i se permită să facă. Susţinătorii […]
21:40
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că vânează şi ucide membri ai unor bande înarmate care jefuiesc magazinele alimentare şi bucătăriile comunităţilor din Fâşia Gaza. Hamas a insistat că unii dintre cei implicaţi în jafuri colaborează cu Israelul. Israelul nu a răspuns acuzaţiilor, iar preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a declarat că el crede că în […]
21:30
Ministrul iranian al apărării, Aziz Nasirzadeh, a declarat duminică că Teheranul va riposta dacă Statele Unite sau Israelul vor ataca. „Dacă acest război este inițiat de SUA sau de regimul sionist (Israel), Iranul va viza interesele, bazele și forțele acestora – oriunde s-ar afla și ori de câte ori se consideră necesar”, a declarat Nasirzadeh […]
21:10
George Simion – 33,1% Crin Antonescu – 22,9% Nicuşor Dan – 20% (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 mai, ora 21:00)/dsirbu RADOR RADIO ROMÂNIA (4 mai)
20:10
Mulţimi mari de oameni s-au adunat pe celebra plajă Copacabana din Rio de Janeiro, pentru un concert cu intrare liberă, susţinut de artista americană Lady Gaga. Oficialii municipali – care au plătit pentru concert pentru a revitaliza economia oraşului – au declarat că 1,6 milioane de oameni sunt aşteptaţi la eveniment, ce ar deveni astfel […]
20:00
Trenurile circulă din nou de o oră în Gara Constanța, în condiții de siguranță, după finalizarea intervențiilor în urma ciocnirii dintre două trenuri de călători. Ambele garnituri au fost retrase din trafic pentru verificări tehnice. În același timp, CFR Călători a suplimentat cu opt vagoane compunerea trenului Constanța-București Nord, pentru a asigura preluarea și continuarea […]
19:40
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică că o încetare a focului cu Rusia în războiul său de peste trei ani este posibilă în orice moment. Volodimir Zelenski, vorbind la o conferință de presă comună la Praga alături de președintele ceh Petr Pavel, a mai spus că Ucraina speră să primească 1,8 milioane de obuze […]
Acum 24 ore
18:50
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a promis că va lansa atacuri multiple împotriva rebelilor houthi din Yemen, ca represalii după atacul cu rachetă lansat de rebelii houthi spre Isrel şi care a afectat o zonă în apropierea principalului aeroport internaţional, Ben Gurion din Tel Aviv. Racheta lansată de rebeli a lovit extremitatea aeroportului, 6 persoane fiind […]
18:50
Liderul Chinei, Xi Jinping, va efectua o vizită de stat în Rusia, vizită extinsă, pentru că se ştie deja că va participa vineri la Parada Victoriei de la Moscova, zi de celebrare a victoriei împotriva Germaniei naziste. Xi Jinping a fost în Rusia ultima dată în septembrie 2024, dar el şi preşedintele rus Vladimir Putin […]
17:50
Ministerul de Externe îi anunță pe românii care se află sau intenționează să călătorească în Franța că sindicatele de la căile ferate din această țară au lansat un apel la grevă începând de mâine până duminica viitoare. Sunt așteptate perturbări ale circulației trenurilor urbane și interurbane, iar pasagerii sunt sfătuiți să consulte pagina de internet […]
14:00
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (4 mai) – Emisiunea: ”Radiojurnal” – Realizator: Ciprian Sasu – Liderii politici s-au prezentat la urne de la primele ore ale dimineții. Mesajul lor comun a fost ca alegătorii să iasă în număr cât mai mare la vot. Are detalii Alina Stănuță. Reporter: Fiecare cetățean responsabil care se prezintă la vot poate […]
13:40
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (4 mai) – Emisiunea: ”Radiojurnal” – Realizator: Ciprian Sasu – Peste patru milioane de români au votat până la această oră în primul tur al alegerilor prezidențiale, ceea ce înseamnă o prezență generală de peste 24%. Datele statistice arată că aceasta este net superioară celei înregistrate la scrutinul de anul trecut. Există […]
13:00
RADOR RADIO ROMÂNIA (4 mai) – În mai multe localități din țară se organizează astăzi și alegeri locale parțiale pentru președintele Consiliului Județean Bihor și pentru noi primari în 17 comunități locale. Dintre acestea fac parte trei orașe: Bușteni, Ulmeni, Oțelu Roșu și municipiul Zalău. Tot duminică, odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale, locuitorii […]
13:00
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (4 mai) – Realizator: Ciprian Sasu – A fost depășit pragul de trei milioane de votanți în primul tur al alegerilor prezidențiale, prezența generală fiind de 18% – arată datele furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă. În străinătate au votat aproape 500.000 de români, iar în țară peste 2,7 milioane de cetățeni și-au […]
12:30
RADOR RADIO ROMÂNIA (4 mai) – Militanții Houthi din Yemen au revendicat duminică o rachetă lansată spre aeroportul israelian Ben Gurion, a declarat purtătorul de cuvânt al grupului, Yahya Saree, într-o declarație televizată. Saree a reiterat un avertisment către companiile aeriene potrivit căruia aeroportul israelian „nu mai este sigur pentru călătoriile aeriene”. (REUTERS – 4 […]
11:30
RADOR RADIO ROMÂNIA (4 mai) – Președintele chinez Xi Jinping va efectua o vizită oficială în Rusia în perioada 7-10 mai, a anunțat Kremlinul, confirmând participarea sa la festivitățile din 9 mai pentru cea de-a 80-a aniversare a victoriei sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-Al Doilea Război Mondial. (www.ansa.it – 4 mai)/oavram/ilapadat
10:50
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (4 mai) – Realizator: Ciprian Sasu – Structurile Ministerului de Interne au fost sesizate în legătură cu 50 de posibile incidente electorale; 34 vizau continuarea propagandei electorale și două cazuri de corupere a alegătorilor, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, comisarul-șef Monica Dajbog. Din totalul sesizărilor primite, 19 au fost transmise […]
10:50
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (4 mai) – Realizator: Cătălin Gomboș – Dăm legătura acum la Biroul Electoral Central, unde purtătorul de cuvânt al instituției, Mircea Preoțescu, face declarații referitoare la prezența la vot. Mircea Preoțescu: Bună ziua! Vă prezint date privind participarea populației la vot la alegerile pentru președintele României. Până la ora 9:00 și-au exprimat […]
08:40
RADOR RADIO ROMÂNIA (4 mai) – Peste 280.000 de români au votat în prima oră de la deschiderea secțiilor de votare, ceea ce înseamnă o prezență de 1,57% la nivel național. Potrivit informațiilor oferite în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, cei mai mulți au votat în zona urbană, și anume 160.479 de cetățeni, și […]
08:30
RADOR RADIO ROMÂNIA (4 mai) – România îndeplineşte toate standardele democratice pentru organizarea alegerilor prezidenţiale, a spus ieri premierul Marcel Ciolacu la întâlnirea cu vicepreşedintele Comisiei Federale pentru Alegeri din Statele Unite ale Americii, James Edwin „Trey” Trainor III. Şeful guvernului a subliniat că s-a opus vehement oricăror iniţiative de a cenzura, limita sau închide […]
08:30
RADOR RADIO ROMÂNIA (4 mai) – Procesul de vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale continuă astăzi în diaspora, unde secțiile de vot se vor deschide la ora locală 7:00 și se vor închide la ora 21:00, ora României. În primele două zile ale scrutinului organizat în afara țării, și-au exprimat opțiunea aproximativ 400 000 […]
08:20
RADOR RADIO ROMÂNIA (4 mai) – Președintele american Donald Trump a atras critici din partea catolicilor după ce a postat o imagine generată de inteligența artificială care îl înfățișează pe el însuși ca papă. Poza, care a fost distribuită de conturile oficiale de pe rețelele sociale ale Casei Albe, vine în timp ce catolicii deplâng […]
08:20
RADOR RADIO ROMÂNIA (4 mai) – Partidul Laburist al premierului Anthony Albanese a câștigat alegerile din Australia. În urma rezultatului, prim-ministrul Marii Britanii, Sir Keir Starmer, și secretarul de stat american Marco Rubio au declarat că așteaptă cu nerăbdare să-și aprofundeze relațiile bilaterale cu Australia. Numărarea oficială a voturilor va dura câteva zile, iar guvernul […]
08:20
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (4 mai) – Emisiunea: „Radiojurnal” – Realizator: Cătălin Gomboș – Aproape 18 milioane de alegători sunt așteptați la urne, în cele 19.000 de secții de votare care s-au deschis cu puțin timp în urmă în întreaga țară. În capitală funcționează 1.289 de centre de votare. Sunt 11 candidați înscriși în competiția pentru […]
Ieri
02:40
Motto: „Ca un adevărat artist, Enescu urmăreşte descoperirea ideii compozitorului. În tot ce interpretează el, se simte pecetea unei gândiri profunde, a unei bogate culturi şi distincţii…Tonul viorii lui avea un ce personal, un vibrato cald, iar trăsătura arcuşului era de o fineţe rar întâlnită. Maestrul anima instrumentul, imprima întregii ambianţe enorma sa personalitate, te […]
00:30
Doi tineri de 19 ani au fost salvați aseară de pe creasta Făgărașului, cu ajutorul unui elicopter SMURD, ne-a informat corespondentul RRA Cristian Matei. Unul dintre adolescenți a alunecat 200 de metri sub Vârful Moldoveanu, spre Iezerul Triunghiular și a fost rănit ușor. Celălalt tânăr rămăsese blocat și nu se mai putea deplasa. Niciunul nu […]
00:30
Pompierii intervin la această oră pentru stingerea unui incendiu produs la un restaurant situat pe Șoseaua Andronache, în cartierul Voluntari, ne-a transmis redactorul RRA Alexandru Buzică. La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta generalizat la nivelul restaurantului, cu flacără și degajări mari de fum și se propaga la un service auto din proximitate. […]
3 mai 2025
23:30
S-a desfășurat sâmbătă, în Aula Sinodului din Cetatea Vaticanului, a noua congregație generală a Colegiului cardinalilor pentru pregătirea alegerii noului papă. Adunarea a fost urmată de un briefing cu jurnaliștii la Sala de Presă a Sfântului Scaun, condus de directorul acesteia, Matteo Bruni. Tot sâmbătă, la ora 17:00, în bazilica Sfântul Petru, se celebrează a […]
22:10
Departamentul pentru Situații de Urgență atenționează că în ultimele ore, în mediul online au fost postate mai multe știri false despre producerea unor accidente rutiere grave sau incendii devastatoare, în care ar fi implicate inclusiv persoane publice. Instituția precizează că aceste evenimente nu au avut loc, iar imaginile asociate sunt preluate din alte contexte. Într-un […]
20:30
În fiecare an, la data de 3 mai, în întreaga lume este marcată Ziua Mondială a Libertăţii Presei, proclamată de către Adunarea Generală a ONU în anul 1993, în urma unei recomandări adoptate în cadrul celei de-a XXVI-a sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO, din anul 1991. Ziua mondială a libertății presei a fost instituită […]
19:10
Preşedintele sârb Aleksandar Vučić a fost internat cu câteva zile înainte de o vizită în Rusia, pentru sărbătoarea anuală a finalului celui de Al Doilea Război Mondial. El a fost presat de Uniunea European ne şanse să devină membră UE, dacă această vizită avea loc. Este posibil ca spitalizarea preşedintelui Vučić să ducă la evitarea […]
17:50
Secretarul american de Stat Marco Rubio l-a felicitat pe premierul australian Anthony Albanese pentru victoria sa în alegeri de sâmbătă şi a afirmat că Statele Unite aşteaptă cu nerăbdare să îşi strângă relaţiile bilaterale. „Statele Unite aşteaptă cu nerăbdare aprofundarea relaţiilor cu Australia, pentru ca punctele comune de interes să poată avansa şi să promovăm […]
16:20
Biroul Electoral Central a atras astăzi atenția că fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă. Reacția Biroului vine după ce în mediul online au apărut, în ultimele două zile, postări ale unor persoane care se filmează în cabina de vot și fac publice aceste înregistrări, dezvăluindu-și astfel opțiunea de vot […]
15:50
Agenţia pentru apărare civilă din Fâşia Gaza, condusă de Hamas, a comunicat că 11 persoane au fost ucise de atacurile israeliene asupra unei tabere de refugiaţi din oraşul sudic Khan Younis. Trei dintre victime erau copii cu vârsta mai mică de un an. Potrivit informaţiilor, 40 de persoane au fost ucise vineri în atacurile israeliene […]
15:00
Donald Trump a fost criticat de un fost premier italian pentru că a făcut publică o imagine a sa drept papă. Matteo Renzi a afirmat că fotografia este jignitoare şi că aceasta demonstrează că lui Donald Trump îi place să facă pe clovnul. Probabil, a fost o glumă. Săptămâna trecută, preşedintele american a afirmat că […]
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.