Chimcomplex a dat în judecată Ministerul Energiei pentru că a primit un ajutor de stat mult mai mic decât a cerut
Economica.net,
5 mai 2025 19:30
Societatea Chimcomplex S.A. Borzești face cunoscut acționarilor și investitorilor de la Bursa de Valori București punctul său de vedere cu privire la aspectele semnalate în cadrul raportului de audit al situațiilor financiare aferente exercițiului financiar 2024, care, potrivit companiei, au condus la exprimarea unei opinii cu rezerve de către auditorul financiar.
• • •
Alte ştiri de Economica.net
Acum 4 ore
22:30
Bogdan Florea, co-CEO Connections: Întâmpinăm dificultăți în găsirea specialiștilor IT în domenii precum programare Ruby, Big Data, securitate cibernetică. AI-ul schimbă paradigma dezvoltării software # Economica.net
Specialiștii în securitate cibernetică sunt greu de găsit din cauza cerințelor tehnice avansate și a numărului limitat de programe universitare dedicate acestui domeniu. În plus, inteligența artificială vine cu noi provocări și schimbă modul în care programatorii dezvoltă programe de software, a declarat, într-un interviu, pentru Economica.net, Bogdan Florea, co-CEO Connections, companie de IT, listată la Bursa București, cu peste 300 de angajați și o experiență de 20 de ani.
22:30
Cât costă la poarta fermei roșiile din magazine. Europa a scumpit cu peste 20%. Roșiile românești apar după 15 mai # Economica.net
În timp ce europenii au scumpit roșiile cu până la 23% față de anul trecut, în funcție de sortiment, marfa turcească care acoperă mare parte din necesarul de consum din România a rămas la aceleași prețuri ca anul trecut, indică date europene consultate de Economica. Roșiile românești apar după 15-20 mai.
Acum 6 ore
22:20
Austriecii se arată foarte nemulțumiți după ce gigantul american Mondelez a mutat în străinătate producția celebrelor bile de ciocolată Mozartkugel # Economica.net
Celebrele bile de ciocolată cu imaginea compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart, pe care turiştii le aduc cu ei la întoarcerea din Austria, sunt produse din ce în ce mai mult în afara Austriei, transmite AFP, relatează Agerpres.
22:20
Administraţia Trump va oferi suma de 1.000 de dolari şi ajutor de călătorie migranţilor care aleg "să se autodeporteze" din SUA, a anunţat luni Departamentul Securităţii Interne (DHS), relatează Reuters, transmite Agerpres.
22:20
Curtea de Conturi Europeană a publicat 32 de rapoarte speciale şi documente de analiză în 2024 # Economica.net
Curtea de Conturi Europeană a prezentat, luni, un raport cu privire la activităţile sale din 2024, conform căruia auditorii UE au dat publicităţii, anul trecut, 32 de rapoarte speciale şi documente de analiză iar pentru 2025 şi 2026 au planificate 69 de noi audituri şi analize.
22:20
Noua campanie militară din Fâşia Gaza anunţată luni va necesita strămutarea "majorităţii" palestinienilor din acest teritoriu, a declarat generalul de brigadă Effi Defrin, purtător de cuvânt al armatei israeliene, relatează AFP, transmite Agerpres.
22:20
Dan Ostahie, acuzat de Axionet IOT că ar fi blocat dezvoltarea firmei şi ar fi folosit informaţii confidenţiale şi secrete comerciale în interesul firmelor sale din grupul Altex # Economica.net
Consiliul de Administraţie al firmei Axionet IOT aduce acuzaţii grave omului de afaceri Dan Ostahie, acţionar şi administrator al societăţii. Consiliul de Administraţie al firmei Axionet IOT susţine că Ostahie ar fi blocat realizarea proiectului Dragomireşti 2 de către Axionet şi că ar fi copiat şi ar fi implementat acest proiect cu altă firmă. Ostahie e acuzat că ar fi folosit informaţii sensibile, confidenţiale şi secrete comerciale obţinute în calitate de administrator al Axionet în interesul companiilor din grupul Altex, pe le deţine direct sau indirect, se arată în convocatorul AGEA obţinut de Economica.net.
22:20
EXCLUSIV Anunț pentru toți șoferii! Se schimbă polițele RCA. Vicepreședinte ASF: Asigurătorul va explica de ce crește sau scade prețul RCA. Formula de calcul a tarifului nu va mai conține artificii sau exagerări – Ghid în premieră # Economica.net
Conținutul ofertelor formulate de firmele de asigurare pentru șoferii care vor să cumpere RCA se schimbă substanțial, astfel încât clientul să poată înțelege mai bine cum a fost construit prețul și de ce a fost el modificat de la un an la altul, acolo unde este cazul. Este doar unul dintre capitolele unui ghid de conduită gândit la nivelul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și explicat, pentru Economica, de vicepreședintele autorității, Sorin Mititelu. De asemenea, metodologiile de calcul a tarifului de bază nu vor mai putea fi construite pe baza "unei creativități care să conducă la tarife care doar riscul nu îl reflectă", conform oficialului ASF.
22:20
Paradox. Dobânzi la credite mai mici decât cele la depozite. Top credite ipotecare după dobânda fixă # Economica.net
Dacă pe fondul vânzărilor masive de titluri de stat, dobânzile la depozitele populației au crescut în ultima lună la niveluri de 5%-6% sau chiar peste, mai ales în promoții, dobânzile fixe la creditele ipotecare au ajuns la 4% - 5%. Care sunt cele mai bune credite ipotecare cu dobânzi fixe.
Acum 8 ore
20:20
TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) S.A. informeaza investitorii de la Bursa de Valori București că astăzi Consiliul de Administratie al Societatii a decis numirea următorilor membri ai conducerii societății, pentru o durata a mandatului de patru ani, incepand cu 15 mai 2025 pana la 14 mai 2029: Ion Stanciu (director general), Miruna Elena Mihăilescu (director dezvoltare) și Daniel Ștefan Jancovschi (director operațional).
19:40
Bursa de Valori București a închis în scădere cu aproape 3%, pe volume ridicate, în prima ședință după turul 1 al prezidențialelor # Economica.net
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, prima după turul I al alegerilor prezidenţiale, iar valoarea tranzacţiilor a urcat la 133,187 de milioane de lei (26,758 de milioane de euro), de la 35,82 de milioane de lei (7,2 milioane de euro), în şedinţa de vineri, relatează Agerpres.
19:30
Chimcomplex a dat în judecată Ministerul Energiei pentru că a primit un ajutor de stat mult mai mic decât a cerut # Economica.net
Societatea Chimcomplex S.A. Borzești face cunoscut acționarilor și investitorilor de la Bursa de Valori București punctul său de vedere cu privire la aspectele semnalate în cadrul raportului de audit al situațiilor financiare aferente exercițiului financiar 2024, care, potrivit companiei, au condus la exprimarea unei opinii cu rezerve de către auditorul financiar.
19:30
Acțiunile companiilor americane de media au scăzut luni, după ce Trump a amenințat că va impune tarife de 100% pentru filmele produse în străinătate # Economica.net
Acţiunile grupurilor americane de media au scăzut luni, după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a ameninţat că va impune tarife de 100% pentru filmele produse în străinătate, o mutare care ar duce la o creştere semnificativă a costurilor pentru studiourile de la Hollywood şi ar da peste cap industria globală a divertismentului, transmite Reuters, relatează Agerpres.
18:50
Platforma eToro mizează pe o evaluare de 4 miliarde de dolari pentru oferta sa publică inițială (IPO) # Economica.net
Platforma de tranzacţionare şi investiţii eToro a anunţat luni că mizează pe o evaluare de până la patru miliarde de dolari, cu prilejul ofertei sale publice iniţiale (IPO) care se va derula la bursa Nasdaq de la New York, transmite Reuters, relatează Agerpres.
Acum 12 ore
18:00
Apartamentele noi din Capitală au ajuns să fie scoase la vânzare cu suma de 2.173 de euro/mp util şi sunt, de asemenea, cu 18% mai scumpe decât acum un an, conform indicelui Imobiliare.ro, relatează Agerpres.
17:30
Europa se confruntă cu cea mai gravă epidemie de febră aftoasă de la începutul secolului, avertizează FAO # Economica.net
Europa se confruntă cu "cea mai gravă epidemie de febră aftoasă de la începutul secolului", prin urmare sunt necesare "măsuri urgente" pentru diagnosticarea şi prevenirea timpurie a acesteia, precum şi pentru a-i minimiza impactul, a avertizat luni Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), potrivit agenţiei EFE.
17:30
Bitcoin coboară la 93.000 USD: Care este altcoin-ul din presale ce ar putea domina următoarea creștere crypto # Economica.net
Investitorii crypto privesc cu puțină neliniște scăderea de pret Bitcoin la 93.000 de dolari. Asta deși, zilele trecute, activul se apropiase și mai mult de nivelul psihologic de 100 de mii, cu un preț de aproape 98.000 de dolari. La momentul scrierii acestui text, prețul criptovalutei a crescut până la 94.752 dolari.
17:30
Hoţii de cupru au blocat duminică seara o parte din reţeaua de trenuri de mare viteză a Spaniei, lăsând călători blocaţi în trenuri peste noapte şi mii de oameni blocaţi în gări, relatează luni agenţia Reuters.
17:30
Compania OMV Petrom S.A. a anunțat acționarii și investitorii de la Buesa de Valori Bcureuști că, în conformitate cu hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor societății din data de 24 aprilie 2025, va începe din data de 3 iunie 2025 plata dividendelor aferente exercițiului financiar 2024.
17:30
Comisia Europeană: Fără sprijinul Chinei, Rusia nu ar fi în măsură să-şi continue războiul de agresiune împotriva Ucrainei cu aceeaşi forţă # Economica.net
Comisia Europeană a declarat luni că, fără sprijinul Chinei, Rusia nu ar putea continua războiul de agresiune împotriva Ucrainei "cu aceeaşi forţă" şi a subliniat că Beijingul "rămâne un facilitator-cheie" al Kremlinului, relatează EFE, citată de Agerpres.
17:30
Fondul brazilian 3G Capital va prelua producătorul de încălțăminte Skechers pentru 9,4 miliarde de dolari # Economica.net
Producătorul american de încălţăminte Skechers a anunţat luni că a acceptat să fie preluat de fondul de investiţii 3G Capital, într-o tranzacţie cu o valoare de 9,4 miliarde de dolari, transmite Reuters, relatează Agerpres.
17:30
Croații de la InterCapital Asset Management își vând majoritatea fondurilor către Erste Asset Management și urmează să se concentreze pe segmentul ETF # Economica.net
InterCapital Asset Management (ICAM), cel mai mare manager independent de active din Croația, anunță că a finalizat prima etapă a unei tranzacții strategice majore: separarea activității de administrare a fondurilor de tip ETF, portofoliilor discreționare și a platformei digitale Genius, alături de un fond de investiții alternative axat pe sectorul imobiliar.
17:30
Premierul Ciolacu a spus, la debutul ședinței fruntașilor PSD, că propune ieșirea PSD de la guvernare.
15:10
Ucrainienii au atacat din nou Kursk lansând rachete, trecând fontiera și traversând câmpuri de mine # Economica.net
Forțele ucrainene au atacat regiunea Kursk din vestul Rusiei, luni, lansând rachete, trecând frontiera și traversând câmpuri de mine cu vehicule speciale, conform bloggerilor ruși de război, relatează Reuters. Guvernatorul regiunii, Alexander Khinstein, susține că în atacurile ucrainene au fost ucise trei persoane, potrivit AFP și Hotnews.
15:10
Românii de la WALDEVAR depășesc 1,5 GW putere instalată. Și-au dublat afacerile anul trecut # Economica.net
Grupul WALDEVAR, deținut de oameni de afaceri români, anunţă depăşirea pragului de 1,5 GW putere instalată în portofoliul său de proiecte fotovoltaice şi continuă extinderea pe piaţa energetică din România şi din regiune.
15:10
China și SUA încearcă să discute, dar Trump trebuie să renunțe la taxele impuse Chinei # Economica.net
Presa de stat chineză scrie că „nu ar fi nimic rău” dacă ar avea loc discuții comerciale cu administrația Trump, indicând o relaxare a poziției Beijingului, ambele părți căutând o cale de ieșire din războiul tarifar, scrie Hotnews.
15:10
Piața jocurilor de noroc online în România: Creștere accelerată datorită bonusurilor fără depunere # Economica.net
În ultimii ani, piața jocurilor de noroc online din România a avut o creștere spectaculoasă. Această creștere este datorată, în primul rând, accesibilității platformelor și promoțiilor atractive pe care cazinourile le oferă atât pentru jucătorii noi, cât și pentru cei care deja sunt înregistrați. Unul din factorii care au ajutat la creșterea accentuată a acestui trend sunt așa-zisele „bonusuri fără depunere”, care reprezintă o ofertă atractivă de câștiguri fără riscuri inițiale mari.
15:10
Uniunea Europeană urmează să propună, marţi, măsuri pentru a interzice importurile de gaze ruseşti de la finele lui 2027, pe măsură ce blocul comunitar face paşi spre ruperea legăturilor cu o ţară care odată era cel mai mare furnizor de energie al său, transmite Bloomberg.
14:10
Exim Banca Românească derulează, pe parcursul acestei luni, o campanie de economisire în cadrul căreia oferă persoanelor fizice, care achiziţionează un pachet de cont curent, posibilitatea de a beneficia de o dobândă atractivă la depozitele în lei pe şase luni, a anunţat luni banca.
13:50
Debutul întârziat al programului Rabla și condițiile economice au pus piedică vânzărilor de mașini noi în aprilie 2025. Reculul față de aceeași lună a anului trecut este drastic.
13:50
Încrederea investitorilor în zona euro s-a redresat mai mult decât se estima în mai, după ce taxele vamale anunţate de preşedintele Donald Trump au dus la un declin semnificativ al încrederii luna trecută, arată indicatorii publicaţi luni, transmite Reuters.
13:50
Shell analizează posibilitatea de a face o ofertă de preluare a rivalului său BP, companie al cărui parcurs recent a fost afectat de o tranziție energetică considerată de mulți ca fiind prematură, potrivit Bloomberg, care citează surse anonime familiare cu situația, scrie OilPrice.
13:50
Implicațiile pentru Bursa românească ale victoriei lui George Simion în alegeri sunt negative # Economica.net
Bursa a început de la prima oră în scădere cu 2%. Indicele reprezentativ BET era, la o oră de la deschidere, la -1,7%, indicele compozit BET-XT la -1,7%, indicele de energie BET-NG la -1,5%, potrivit Hotnews.
13:50
Marcel Ciolacu va demisiona din fruntea Guvernului şi de la conducerea PSD, au declarat surse politice citate de România TV.
Acum 24 ore
12:40
Granturi de 50.000 de euro de la McDonald’s pentru tinerii între 17 și 19 ani care au o idee de afacere, inițiative în zona sustenabilității sau vor să studieze # Economica.net
Tinerii între 17 și 19 ani pot obține de la Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, și asociația The Social Incubator, granturi între 600 și 3.000 de euro pentru a-și finanța ideea de start-up, inițiativele în zona sustenabilității, pentru a-și atinge potențialul sau a-și continua studiile în științe, arte, tehnologie sau alte arii de interes. Valoarea totală a sprijinului financiar ajunge la 50.000 de euro.
12:40
Pericol pentru Ungaria. Optimismul lui Viktor Orban, un risc pentru economie, avertizează şeful Consiliului Fiscal # Economica.net
Planurile bugetare ale Guvernului ungar pentru 2026 sunt expuse riscurilor dacă previziunile privind creşterea economiei se dovedesc a fi prea optimiste, a afirmat pentru Reuters preşedintele Consiliului Fiscal, Gabor Horvath.
12:40
Meteorologii au emis luni dimineață o alertă cod galben de ploi torențiale și intensificări ale vântului, valabilă pentru 25 de județe până diseară, precum și o informare de vreme rea ce vizează toate regiunile, până joi seara, scrie Hotnews.
12:40
Doi români, foști responsabili la nivel înalt în energie, pe lista scurtă a viitorilor administratori ai Moldelectrica # Economica.net
Ministerul Energiei din Republica Moldova a publicat lista scurtă a candidaturilor acceptate pentru faza următoare a procesului de selecție a administratorilor operatorului de transport și sistem din Republica Moldova, Moldelectrica. Pe listă sunt doi români cu funcții înalte în trecut în sistemul energetic din România.
12:40
Cresc ratele la creditele ipotecare vechi. Robor la 6 luni a ajuns la 6%, după circa doi ani în care a fost sub acest nivel # Economica.net
ROBOR la 6 luni, indicatorul monetar după care se calculează dobânda variabilă la creditele ipotecare acordate înainte de mai 2019, a ajuns la 6%, nivel pe care nu l-a mai testatat de la finalul anului 2023. Indicatorii de pe piața interbancară, ROBOR la 3,6 și 12 luni dau semne clare de creștere în ultima perioadă, semn de scădere a lichidității din piața bancară și de majorare a dobânzilor la creditele de consum și chiar ipotecare.
12:40
România, ruptă-n două. Ce spune presa internaţională după primul tur al alegerilor prezidenţiale (EFE) # Economica.net
O Românie mai polarizată ca oricând de la revenirea la democraţie în 1990 se confruntă cu o ciocnire între două modele de ţară după primul tur al alegerilor prezidenţiale repetate de duminică, în care ultranaţionalistul George Simion s-a impus clar în faţa proeuropeanului Nicuşor Dan, comentează EFE luni.
11:50
Turismul eco de la Marea Neagră, de lângă plaja din Vadu, a ajuns să genereze venituri de 2 milioane de euro # Economica.net
Turismul ecologic de la Marea Neagră se învârte în jurul plajelor din Comuna Corbu, județul Constanța, însă singura plajă considerată sălbatică este cea din satul Vadu. Aici, turismul începe să se dezvolte tot mai mult în ultimii ani. Analiză realizată de Clever News Center cu ajutorul informațiilor oferite de platforma Termene.ro.
11:40
Candidatul AUR, George Simion, a luat cele mai multe voturi la cele două secții de vot din Rusia, arată datele oficiale, scrie Hotnews.
11:40
Lasconi şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al USR. Cine preia interimatul # Economica.net
Elena Lasconi şi-a anunţat, luni dimineaţa, demisia din funcţia de preşedinte al Uniunii Salvaţi România (USR). Prim-vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, va prelua interimar conducerea partidului, după demisia Elenei Lasconi, a anunţat, luni, liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu.
11:40
Doi reprezentați ai dreptei radicale europene, mulțumiți de victoria lui Simion din turul I al prezidențialelor românești # Economica.net
Marine Le Pen din Franța și Matteo Salvini din Italia sunt mulțumiți de victoria candidatului AUR, George Simion, în primul tur de scrutin al prezidențialelor din România, scrie Hotnews.
11:40
Little London International Academy pregăteşte noi campusuri şcolare şi cel puţin dublarea numărului de elevi # Economica.net
Little London International Academy devine a doua școală privată, după Mark Twain International School, care aderă la Romania Education Alliance. Aderarea Little London International Academy la Romania Education Alliance prin cedarea unui pachet majoritar de acțiuni marchează o nouă etapă în evoluția școlii, prin extinderea campusului existent din Voluntari (Ilfov), deschiderea unor noi locații în viitor și creșterea comunității de elevi de la circa 450, la peste 1.200.
11:40
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de luni, iar rulajul se cifra la 26,46 milioane de lei (5,3 milioane de euro), după 35 de minute de la debutul tranzacţiilor.
11:40
Prima ședință a partidelor din coaliție după ce au ratat din nou intrarea în turul II al prezidențialelor # Economica.net
Liderii partidelor din coaliție se vor întâlni astăzi la guvern de la ora 13:00, după ce candidatul comun al celor trei formațiuni politice a ratat intrarea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, clasându-se pe locul trei, cu 20% din voturi, scrie Hotnews.
11:40
Mâncarea a continuat să se scumpească în primele două luni ale anului, indiferent că vorbim despre produsele cu adaos comercial plafonat sau de cele pentru care se poate practica orice marje.
11:40
Israel vrea să cucerească întreaga Fâșie Gaza și să promoveze plecarea voluntară a locuitorilor # Economica.net
Cabinetul de politică și securitate a aprobat în noaptea de duminică spre luni extinderea ofensivei israeliene în Gaza, plan care include „cucerirea Fâșiei Gaza” și promovarea „plecării voluntare a locuitorilor din Gaza” din acest teritoriu palestinian, a declarat luni o sursă oficială israeliană, transmit AFP și Hotnews.
10:30
Rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,5% în luna martie 2025, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna februarie 2024, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.