Economist: Dacă Simion va fi preşedinte şi va aplica programul economic al lui Călin Georgescu, vor fi sute de mii de şomeri. Vom fi paria Europei

ObservatorNews, 8 mai 2025 14:40

Economia României va suferi în perioada următoare din cauza temerii investitorilor că la Cotroceni ar putea ajunge preşedinte George Simion, afirmă consultantul fiscal Adrian Benţa. Expertul, care are şi specializare în auditul fondurilor europene, afirmă că unii investitori au început să-şi retragă deja capitalurile din ţara noastră, principala temere fiind că, odată ajuns preşedinte, Simion va instala un guvern care să aplice planul economic al lui Călin Georgescu, de naţionalizare mascată a companiilor.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de ObservatorNews

Acum 10 minute
20:30
Cardinalul Robert Prevost a fost ales noul Papă şi va primi numele de Leon al XIV-lea. Este primul Papă american. Robert Prevost are 69 de ani şi provine dintr-o familie de origini italiene, franceze și spaniole. 
Acum 30 minute
20:20
Primăria Capitalei pregăteşte noi măsuri împotriva zgomotului din trafic. Municipalitatea vrea să reducă viteza la cel mult 30 kilometri pe oră pe anumite artere şi să monteze mai multe limitatoarea de viteză. Pe lângă aceste măsuri pentru reducerea zgomotului pe timp de zi, consilierii generali vor să îi sancţioneze şi pe cei care turează motoarele noaptea.
20:20
Şoferii care vor să-și recupereze mai repede permisul suspendat ar putea fi obligaţi, în viitor, să ţină cont de o nouă regulă. Un proiect de lege adoptat recent în Parlament arată că nu mai este suficient ca şoferii să dea doar testul grilă –  vor fi obligaţi să plătească și amenda. 
Acum o oră
20:00
Un bărbat de 67 de ani din Mehedinţi a ajuns la spital după ce mascaţii au descins din greşeală la el în casă. Bătrânul a ajuns la spital cu o entorsă la cot şi spune că îşi va căuta dreptatea în instanţă, după ce a rămas traumatizat de experienţă. Jandarmeria recunoaşte că trebuia să bată la altă uşă, dar spune că pensionarul a fost bruscat pentru că devenise violent. 
20:00
Un incendiu violent în nord vestul Bucurestiului, la un depozit de construcţii, a băgat spaima în locuitori! Focul  s-a extins cu repeziciune şi ameninţa inclusiv o şcoală gimnazială din zonă. Elevii au fost evacuaţi şi cursurile suspendate. Zeci de pompieri s-au luptat ore bune să evite un dezastru. Coloana uriaşă de fum s-a putut văzut din tot oraşul. Focul încă mai arde mohnit.
19:50
Moneda naţională s-a depreciat şi joi, 8 mai 2025, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,1222 lei, în creştere cu 2,31 bani faţă de cotaţia precedentă, de 5,0991 lei, înregistrând un nou maxim istoric.
19:50
La un pas de o tragedie în Parcul Tineretului, din Capitală! Un copac s-a frânt în două iar trunchiul s-a prăbușit peste un loc de joacă, plin de copii şi părinţi. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Reprezentanții primăriei generale spun că arborele era verde și părea sănătos.  
19:40
Luptă la baionetă pentru alegerile prezidenţiale. George Simion schimbă strategia şi anunţă că vrea referendum pentru "Turul 2 înapoi". Liderul AUR promite să se se retragă din functia de preşedinte, dacă o să câştige şi dacă scrutinul popular trece. De celaltă parte, Nicuşor Dan vrea să atragă în turul 2 cât mai mulţi alegători nehotărăţi. Până atunci, poate miza pe lideri importanţi din PSD care au declarat că îl susţin. 
Acum 2 ore
19:30
Lovitură după lovitură pentru români: euro urcă amețitor și atinge un nou record – 5 lei și 12 bani. Deprecierea monedei naţionale scumpește și carburanții, dar şi chiriile. În același timp, dobânzile la credite explodează. ROBOR-ul a sărit la 7,25%, ceea ce înseamnă că ratele cresc cu câteva sute de lei. Analiștii avertizează: ar putea fi doar începutul unui val de scumpiri în lanț, de la alimente până la utilități. 
19:10
Elevii de clasa a VIII-a se pregătesc intens, în această perioadă, pentru susţinerea examenului care oferă posibilitatea de a ajunge la liceul mult visat, aşa că a venit momentul să vedem care a fost topul liceelor din Bucureşti anul trecut, respectiv unde s-a intrat cu medie mare şi foarte mare.
18:50
Miţi, o pisică adoptată de o familie din Ilfov, a devenit eroină pentru stăpânii lor, după ce i-a trezit din somn şi astfel i-a salvat de la o moarte sigură, după ce casa lor le-a luat foc la 3 dimineaţa.
18:40
Premierul Slovaciei, Robert Fico, este singurul lider din UE care participă la ceremoniile de la Moscova dedicate celebrării a 80 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, sfidând recomandarea oficială a Bruxelles-ului. Din cauza interdicției de survol impuse de statele baltice, avionul său a urmat o rută ocolitoare prin România și Marea Neagră. 5 europarlamentari europeni, dintre care doi germani, se duc la Moscova de Ziua Victoriei. 
Acum 4 ore
18:30
Cinci membri ai Parlamentului European plănuiesc să viziteze Moscova pentru a participa la evenimentele care marchează 80 de ani de la victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial, a relatat miercuri Der Spiegel.
18:20
Momente de groază în Sectorul 6 al Capitalei. Cel mai mare incendiu de la începutul anului a mobilizat forţe de intervenţie impresionante, a dus la evacuarea unei şcoli gimnaziale şi nici la această oră nu a fost stins complet. Sunt mai bine de 9 ore de când o hală de 5000 de metri din Giuleşti arde, iar coloana de fum toxic s-a putut observa şi de la mai bine de 10 kilometri distanţă. Nu se ştie nici în acest moment clar de la ce a pornit incendiul. 
18:00
În ciuda relațiilor energetice "înghețate dintre" UE și Rusia, Washingtonul și Moscova au purtat discuții privind o posibilă asistență din partea SUA pentru reluarea vânzărilor de gaze rusești către piața europeană.
18:00
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, cod roșu de ploi și vijelii cu aspect de tornadă pentru mai multe localități din județele Mehedinți și Dolj.
17:50
Atac pe cât de șocant pe atât de inexplicabil, dis de dimineață, la doi pași de Arcul de Triumf. O femeie care mergea spre serviciu a fost tăiat cu un cuţit sau poate un briceag în spate de un necunoscut. Erau la a câțiva pași de stația STB, amândoi doar ce coborâseră din acelaşi autobuz. Atacul a fost surprins de o cameră de supraveghere.
17:40
Curtea Constituțională a României se reunește vineri în ședință pentru validarea rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale. Tot în aceeași zi, judecătorii constituționali vor analiza cererea de anulare a turului 1 al alegerilor prezidențiale, formulată de Sebastian Popescu.
17:30
Invalidarea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională va fi posibilă doar în baza unei contestații temeinic motivate, susținute cu probe, și exclusiv pentru fraude grave, eliminând posibilitatea ca CCR să anuleze din oficiu procesul electoral după validarea unui tur de scrutin. Această propunere legislativă a fost depusă de grupul parlamentar AUR și se află în consultare publică la Camera Deputaților.
17:20
O tornadă a măturat un câmp din Tulcea, iar grindina rupe tot pe unde loveşte. Vremea extremă din ultimele zile a provocat pagube însemnate în toată ţara. Sute de case şi gospodării au fost distruse, iar agricultorii spun că nici măcar solariile nu au putut proteja culturile care sunt acum în totalitate compromise. Vestea rea vine însă de la meteorologi: fenomenele extreme continuă până în weekend. 
17:10
Bill Gates intenționează să doneze aproape întreaga sa avere personală, estimată la 108 miliarde de dolari, prin intermediul Fundației Gates, care va fi închisă până la sfârșitul anului 2045, direcționând circa 200 de miliarde de dolari către cele mai sărace comunități ale lumii pentru a combate boli prevenibile, sărăcia și inegalitățile în sănătate.
17:10
Poliţiştii clujeni au descoperit în frigiderul unei persoane de 31 de ani cantitatea de 5 kilograme de canabis, în valoare de aproximativ 50.000 de euro, se arată într-o informare de presă transmisă, joi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj.
17:00
Jozsef Varadi, CEO-ul Wizz Air, respinge acuzațiile privind taxele ascunse și apără politica de preţuri a companiei ca fiind transparentă și flexibilă.
17:00
Un magistrat de la Judecătoria Sectorului 1 critică Parchetul General pentru că i-a prelungit lui Călin Georgescu măsura controlului judiciar fără să vină în instanță cu probe noi, iar dosarul acestuia a rămas "în nelucrare", relatează Agerpres. 
16:40
Imagine emoţionantă surprinsă în Bucureşti. Un tată, livrator Tazz, a fost surprins cu copilul pe bicicletă, în timp ce îşi făcea livrările.
16:40
Marţi seară, 6 mai, un bărbat a fost oprit de o patrulă de poliţie după care a fost legitimat şi percheziţionat. Momentul a devenit rival pe reţelele de socializare, iar mulţi i-au acuzat pe poliţişti.
Acum 6 ore
16:20
George Simion şi Nicuşor Dan au avut o primă confruntare faţă în faţă, una neaşteptată, la Congresul Blocului Naţional Sindical, organizat în Palatul Parlamentului! Cei doi au fost aşezaţi în primul rând, dar la un scaun distanţă. George Simion a anunţat că îl vrea premier pe Călin Georgescu, dar şi alegeri parlamentare anticipate. Nicuşor Dan susţine că ţara are nevoie de stabilitate. Cei doi au viziuni diferite în privinţa reformei statului. Candidatul AUR vrea să dea afară 500 de mii de persoane din aparatul administrativ. A clarificat că e vorba de, "paraziţii" care trebuie să plece din Administraţia Centrală şi Locală. Nicuşor Dan cataloghează această intenţie drept o prostie. Noi am analizat întreaga situaţie alături de Dani Sandu, lector universitar la Universitatea din Freiburg.
15:50
Un diamant ar putea fi vândut la lictație contra sumei de 20 de milioane de dolari. Este vorba despre un diamant albastru de 10 carate, care a fost prezentat joi la Geneva de casa de licitații Sotheby's. Licitația va avea loc la mijlocul lunii mai.
15:50
Vremea continuă să fie răcăroasă, iar cerul va fi mai mult noros. Maximele se vor încadra între 9 şi 23 de grade. Iată prognoza meteo de mâine 9 mai.  
15:40
Noul Papă ar putea fi ales joi sau vineri, susțin experții care urmăresc evenimentul. Printre favoriți sunt doi africani, un asiatic și un european. Noul Papă este ales de 133 de cardinali din întreaga lume care s-au reunit în Capela Sixtină.
15:40
Kievul a acuzat joi Rusia că atacă "pe toată linia frontului", în timp ce preşedintele Vladimir Putin decretase încetarea luptelor cu ocazia celebrării victoriei împotriva Germaniei naziste la 9 mai. Ministrul de externe al Ucrainei a spus că iniţiativa Kremlinului este o "farsă", în timp ce Moscova a acuzat, la rândul său, Ucraina că a continuat atacurile şi că nu respectă armistiţiul, relatează AFP şi Reuters, citate de news.ro.
15:30
Un copil de 11 ani din Piatra Neamț a ajuns la spital după ce a fost lovit de propria mamă cu mașina. Femeia, în vârstă de 42 de ani, îl acroșase accidental în timp ce dădea cu spatele, în apropierea trotuarului unde se afla băiatul. 
15:30
Un contingent de militari chinezi va defila la parada militară din Piața Roșie, organizată la Moscova pe 9 mai. La eveniment va fi prezent și președintele Chinei, Xi Jinping. Parada are loc sub amenințarea atacurilor cu drone ucrainene, iar tensiunea este amplificată de avertismentele presei de propagandă a Kremlinului. Potrivit acesteia, dacă Ucraina va lansa "provocări" în timpul ceremoniilor, președintele Vladimir Putin ar putea ordona atacuri cu rachete hipersonice "Oreşnik" asupra centrelor de decizie de la Kiev.
15:30
Noua Zeelandă este una dintre puținele țări din lume unde numărul de oi depășește populația oamenilor.
15:20
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi, la 80 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, că "răul rus trebuie combătut împreună", după mai mult de trei ani de la declanşarea invaziei ruse împotriva Ucrainei, soldată deja cu zeci de mii de morţi.
15:10
O plimbare relaxantă prin curte s-a transformat într-un moment de panică pentru o femeie din Australia, care a fost nevoită să sară de două ori în piscină pentru a-și salva cățelul de la înec. Imaginile au devenit virale pe rețelele sociale, fiind vizionate de peste 48 de milioane de ori în doar câteva zile.
14:40
Renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu Comisia Europeană este extrem de complexă și sperăm să existe o decizie finală pe acest subiect a Consiliului ECOFIN în luna iulie, a declarat, joi, la finalul ședinței de Guvern, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș.
14:40
Caz fără precedent într-o instanță din Arizona. Un bărbat împușcat mortal într-un conflict rutier "a revenit" simbolic în fața judecătorului, la aproape patru ani de la moartea sa, prin intermediul unei versiuni generate cu ajutorul inteligenței artificiale. 
14:40
Dan Șucu, președintele Concoridia, le-a cerut celor doi candidați rămași în cursa prezidențială să își asume public menținerea drumului european și atlantic al țării și să promită că nu vor crește taxele. În replică, George Simion, candidatul AUR aflat în turul doi, a răspuns că România nu se va abate de la parcursul său euro-atlantic și a reafirmat susținerea pentru o economie de piață autentică, transparentă și competitivă.
14:40
Economia României va suferi în perioada următoare din cauza temerii investitorilor că la Cotroceni ar putea ajunge preşedinte George Simion, afirmă consultantul fiscal Adrian Benţa. Expertul, care are şi specializare în auditul fondurilor europene, afirmă că unii investitori au început să-şi retragă deja capitalurile din ţara noastră, principala temere fiind că, odată ajuns preşedinte, Simion va instala un guvern care să aplice planul economic al lui Călin Georgescu, de naţionalizare mascată a companiilor.
Acum 8 ore
14:20
Xi Jinping a fost primit joi cu onoruri la Kremlin de Vladimir Putin. Președintele chinez se află într-o vizită oficială la Moscova pentru a susține politic și simbolic regimul lui Vladimir Putin, în contextul comemorării a 80 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, dar mai ales în cadrul unei alianțe tot mai strânse între China și Rusia, construite pe opoziția față de Occident și în special față de Statele Unite.
14:20
O tânără din București a trecut prin momente de groază, după ce a fost urmărită pe stradă de un necunoscut, apoi agresată sexual chiar în scara unui bloc din Sectorul 5. Polițiștii au reușit să-l identifice pe suspect, un adolescent de 19 ani, care acum se află în arest preventiv pentru 24 de ore.
14:20
O mamă din Kentucky a avut parte de surpriza vieţii ei, după ce s-a trezit la uşa casei cu 70.000 de acadele. Comanda fusese făcută de fiul ei de opt ani, care s-a jucat pe telefonul mobil al femeii. Deşi micuţul s-a declarat nevinovat la început, ulterior i-a povesti mamei că intenționa să organizeze o petrecere pentru prietenii lui.
14:20
14:10
Locuința Khrystynei Starykova, în vârstă de 19 ani, participantă la Eurovision din partea Ucrainei, a fost distrusă în urma unui bombardament rusesc asupra orașului Myrnohrad. Tânăra se află în prezent în Elveția, unde repetă pentru concurs alături de trupa Ziferblat. Pe rețelele sociale, ea a postat imagini cu blocul său de locuințe din cartierul Sviltly, grav avariat, scrie BBC.
14:10
Băile unui liceu din Tecuci au ajuns un adevărat pericol pentru sănătatea elevilor. Mizeria este peste tot, iar grupurile sanitare par abandonate de ani întregi. Cu toate acestea, unitatea de învățământ funcționează cu o autorizație sanitară obținută pe propria răspundere, conform DSP Galați.
14:00
Există o nouă regulă pentru șoferii care vor să-și recupereze mai repede permisul suspendat: nu mai este suficient să dea doar testul grilă – acum, trebuie să plătească și amenda. Legea a fost adoptată de Parlament și vine cu o condiție clară: fără plată, nimeni nu poate să beneficieze de reducerea perioadei de suspendare a carnetului de conducere.
13:50
Scene de groază într-o pădure din Floreşti, judeţul Cluj, unde un bărbat şi fiica lui în vârstă de 6 ani au fost atacați de o haită de câini. Tatăl a reuşit să-şi protejeze copilul însă el a fost muşcat de mai multe ori şi a fost dus la spital. Localnicii sunt înspăimântați, mai ales că zona, situată chiar lângă blocuri, este frecventată de localnici.
13:50
Incident şocant în Timiş. Un bărbat este acuzat că a împuşcat un câine pe o stradă din comuna Moșnița Nouă. Momentul a fost filmat de o cameră de supraveghere. Pe imagini se vede că după ce l-a omorât, individul a pus animalul în portbagajul maşinii şi a plecat. Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor au deschis acum o anchetă.
13:40
Moneda naţională s-a depreciat şi joi, 8 mai 2025, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,1222 lei, în creştere cu 2,31 bani faţă de cotaţia precedentă, de 5,0991 lei, înregistrând un nou maxim istoric.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.