Bill Gates preconizează să doneze 200 de miliarde de dolari până în 2045

Profit.ro, 8 mai 2025 17:00

Bill Gates a afirmat că-și va dona aproape întreaga avere personală în următoarele două decenii, precizând că cele mai sărace comunități din lume vor primi circa 200 de miliarde de dolari prin intermediul fundației sale, într-un moment când guvernele reduc drastic ajutoarele internaționale, informează Reuters.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Profit.ro

Acum o oră
22:10
După o ședință de pauză, investitorii au împins din nou bursa românească pe impulsul negativ post-electoral.
Acum 2 ore
21:30
Prețul cireșelor a ajuns la cote absurde.
20:50
În anii 1990, odată cu răsturnarea regimului comunist, majoritatea tranzacțiilor cu terenuri au fost efectuate informal, pe bază de chitanță, fiind nevoie doar de prezența unui martor.
Acum 4 ore
20:30
Numele noului Papă - Francisc Prevost - va fi Leon al IV-lea.
20:20
Industria auto britanică va beneficia de o reducere imediată a tarifelor aplicate de Statele Unite, de la 27,5% la 10%, în timp ce taxele vamale pentru oțel și aluminiu vor fi eliminate complet, a anunțat guvernul de la Londra, transmite Reuters.
20:20
Numele noului Papă - Francisc Prevost - va fi Leon al IV-lea.
20:10
Rezultatele financiare ale celui mai mare producător auto din lume, Toyota Motor, pentru anul fiscal încheiat pe 31 martie 2025, au fost negative în raport cu cifrele raportate în anul precedent, în pofida faptului că vânzările realizate de companie au crescut ușor.
19:50
Fum alb a ieșit pe coșul de deasupra Capelei Sixtine, la Vatican, care anunță alegerea unui Papă de către conclav, un semn aclamat de o mulțime dezlănțuită în Piața Sfântul Petru.
19:40
Organizatorii festivalului Untold vor oferi un voucher în valoare de 150 de lei la achiziția abonamentului pentru persoanele care vor merge la vot, pe 18 mai, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
19:20
Inteligența Artificială schimbă enorm industria centrelor de date, generând un consum foarte mare de energie sau chiar o cursă a înarmării tehnologice între Europa, SUA și China – sunt câteva dintre principalele declarații din cadrul DataCenter Forum, singurul eveniment dedicat industriei de centre de date din România.
Acum 6 ore
18:40
Gigantul auto japonez, numărul unu mondial, a anunțat joi, 8 mai, că anticipează o scădere de 21% a profiturilor pentru exercițiul financiar 2025-2026, sub presiunea suprataxelor vamale americane, potrivit BFM TV.
18:10
Statele Unite și Marea Britanie vor anunța un acord de reducere a tarifelor vamale pentru unele bunuri, primul astfel de acord de când președintele american Donald Trump a declanșat un război comercial global cu taxe universale, relatează Reuters.
17:50
Guvernul interimar intenționează să se adreseze Parlamentului pentru a identifica o soluție de promovare a unui proiect care să acopere reforma fiscală prevăzută în planul fiscal pe șapte ani cu Comisia Europeană (CE) și în PNRR, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș, atrăgând atenția că reforma fiscală "este un subiect de tip red line", pe care CE nu acceptă modificări. Potrivit informațiilor Profit.ro, intenția executivului este, așa cum ar fi și de așteptat, ca un astfel de proiect să nu fie inițiat înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale. Trebuie menționat că ministrul Finanțelor, Barna Tanczos, a declarat anterior că reforma fiscală nu poate fi adoptată fără consultare publică și trebuie abordată de următorul guvern.
17:30
Președintele american Donald Trump l-a atacat din nou pe președintele Rezervei Federale a Statelor Unite (Fed), Jerome Powell, după ce aceasta a decis miercuri să mențină toate ratele dobânzilor neschimbate.
17:10
Conducerea Șantierului Naval Damen Mangalia anunță o serie de măsuri pentru stabilizarea situației financiare și relansarea activității economice, în contextul provocărilor întâmpinate în ultimele luni.
17:00
Într-un moment în care relațiile energetice dintre Europa și Rusia au înghețat, oficiali de la Washington și Moscova au purtat discuții cu privire la modul în care SUA ar putea ajuta la reluarea vânzărilor de gaze rusești spre Europa, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.
17:00
Bill Gates a afirmat că-și va dona aproape întreaga avere personală în următoarele două decenii, precizând că cele mai sărace comunități din lume vor primi circa 200 de miliarde de dolari prin intermediul fundației sale, într-un moment când guvernele reduc drastic ajutoarele internaționale, informează Reuters.
17:00
Piața de datorie resimte tot mai acut efectele crizei politico-electorale. Randamentele au crescut abrupt pentru a patra zi la rând. Finanțele au luat totuși un împrumut pe termen scurt de la bănci, acceptând să plătească cea mai mare dobândă de după 2022.
16:50
Clubul Salford City din League Two, divizia a patra a campionatului de fotbal al Angliei, a anunțat că a fost achiziționat de un nou grup de proprietari condus de foștii internaționali englezi David Beckham și Gary Neville, care erau deja investitori la această grupare, informează Reuters.
Acum 8 ore
16:40
Constructorii auto din Europa vor evita plata unor amenzi de miliarde de euro pentru nerespectarea țintelor de emisii de CO2 pentru 2025, după ce principalele instituții ale Uniunii Europene au convenit să le acorde doi ani suplimentari pentru a se conforma, scrie Bloomberg.
16:40
Furnizorii de energie electrică au obligația de a-și informa clienții, până cel târziu pe 10 iunie 2025, că, de la 1 iulie 2025, ia sfârșit actuala schemă de plafonare a prețurilor finale, potrivit unui ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
16:10
Administrația Trump ia în calcul excluderea de la noile tarife vamale de până la 145% a unor produse esențiale pentru transportul și siguranța copiilor, precum scaunele auto, cărucioarele, pătuțurile și alte articole destinate bebelușilor, a declarat miercuri secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, în fața Congresului, transmite Reuters.
15:50
Decizia Rezervei Federale de a menține neschimbată dobânda-cheie nu a surprins piețele, dar analiștii economici atrag atenția că banca centrală americană intră într-o fază critică: este nevoită să gestioneze simultan riscuri crescute de inflație și șomaj, într-un context economic tensionat de politicile comerciale ale administrației Trump, transmite Reuters.
15:50
Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 24%, în luna aprilie 2025, față de aceeași perioadă din anul anterior, în timp ce autoturismele full electrice au raportat o diminuare de 70% și o cotă de piață de 2,2%, arată datele Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), prelucrate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).
15:50
Administrația președintelui american Donald Trump a îndemnat țările cărora Washingtonul le-a impus tarife vamale semnificative să permită companiei de sateliți Startlink, deținută de magnatul tehnologiei și consilier prezidențial Elon Musk, să opereze pe teritoriile lor, potrivit unor documente obținute de The Washington Post, preluat de EFE.
15:30
Mai mult de jumătate din pădurile de salcâm din țară au fost calamitate de înghețul târziu din luna aprilie, context în care și producția de miere de salcâm va fi cu cel puțin 50% mai mică față de un an normal din punct de vedere meteorologic.
15:30
Națiunile europene doresc să cheltuiască mult pentru artilerie, rachete și drone, dar angajamentele costisitoare privind pensiile militare riscă să restrângă aceste planuri ambițioase, comentează miercuri agenția Reuters pe baza unor date noi despre bugetele pentru apărare ale membrilor NATO.
15:30
Lucrările la podul peste râul Buzău, aflat pe tronsonul 1 al Autostrăzii A7 (lotul Buzău – Vadu Pașii), continuă în ritm susținut, anunță autoritățile.
15:20
Marea Britanie. Banca centrală a redus dobânda de referință cu un sfert de punct procentual, până la +4,25%. Totodată, în această seară, președintele american va anunța un acord comercial cu partea britanică.
15:20
Andreea Pleșea, co-fondatoare a DRUID AI și Chief Customer Success Officer, preia rolul de Chief Executive Officer, după decesul lui Liviu Drăgan, fondator și CEO al companiei.
15:20
România beneficiază de o finanțare de 10 milioane de franci elvețieni pentru dezvoltarea educației duale, in cadrul celei de-a doua contribuții elvețiene.
15:00
Grupuri din sectorul energetic al SUA solicită administrației președintelui Donald Trump să scutească transportatorii de gaz natural lichefiat (LNG) de la noua regulă care va obliga producătorii să exporte un procent tot mai mare din LNG-ul american folosind nave construite în SUA, parte a unei inițiative mai ample de revitalizare a industriei navale americane, transmite Reuters.
14:50
Auchan a anunțat închiderea a 25 dintre supermarketurile sale din Spania, ca parte a unui plan de restructurare care va duce la pierderea a peste 700 de locuri de muncă.
Acum 12 ore
14:40
Cheltuielile salariale din Ministerul Energiei se vor reduce cu 25%, iar numărul posturilor va scădea cu 23%, echivalentul a 91 de poziții, a anunțat Ministerul Energiei.
14:40
Angajații străini au fost responsabili pentru o mare parte din creșterea economiei zonei euro, de la pandemie, și ar putea ajuta regiunea să depășească constrângerile economice provocate de îmbătrânirea și reducerea forței de muncă, se arată într-un studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters.
14:30
Turcia și-a asumat noi inițiative pentru a-și consolida influența în Balcani în sectorul energetic, lansând o „ofensivă de prietenie” față de Bulgaria și România, prin semnarea unor Memorandumuri bilaterale de Cooperare Energetică cu cele două țări, scrie publicația greacă The Power Game.
14:20
Deși în PNRR a fost prevăzută realizarea a 1.200 km de rețele de apă și canalizare, România a realizat doar 53 km și mai are doar circa un an pentru a cheltui 800 milioane euro alocați în acest scop.
14:10
Deși în PNRR a fost prevăzută realizarea a 1.200 km de rețele de apă și canalizare, România a realizat doar 53 km și mai are doar circa un an pentru a cheltui 800 milioane euro alocați în acest scop.
13:50
Acționarul majoritar al cluburilor de fotbal FC Rapid și Genoa, Dan Șucu, a afirmat, la ambasada Italiei, că încă are multe lucruri de înțeles cum se fac afacerile în peninsulă, mediul de business fiind cu totul diferit de România.
13:50
O agenție de turism din Transilvania a lansat un traseu turistic numit Autobuzul UNESCO către atracțiile Ținutului Săsesc pentru a compensa faptul că așezările mai mici de aici, renumite pentru bisericile medievale fortificate, sunt greu accesibile cu transportul public, potrivit Rador Radio România.
13:50
România are o creștere de 44% a nivelului de trai, față de acum zece ani, conform celor mai recente date Eurostat, a afirmat ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
13:40
Marcel Ciolacu a transmis astăzi, 8 mai, un prim mesaj după ce a demisionat, luni, din funcția de prim-ministru, în urma rezultatului PSD din primul tur al alegerilor prezidențiale.
13:30
OMV Petrom anunță că a deschis cel mai mare hub de încărcare a mașinilor electrice din România, anunțat anterior de autorități.
13:20
Liviu Drăgan, fondatorul Druid, dezvoltator de chatboți, a decedat.
13:10
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat joi de BNR a ajuns la 5,1222 lei pentru un euro, față de 5,0991 lei înregistrat miercuri.
13:10
Jurnalistul Profit.ro Adrian Panaite este acum în direct în studioul Prima News, la emisiunea Profit Debate, moderată de Constantin Rudnițchi, unde discută despre evolutia burselor internaționale și a bursei românești.
13:00
Flanco deschide un nou magazin Smart Discounter în Pitești în incinta Supernova Pitești.
13:00
Blue România, serviciu autohton de ridesharing deținut Autonom Group, ajunge în Brașov, marcând astfel a doua etapă majoră de extindere după lansarea în București
13:00
Statul vrea ca Hidroelectrica să participe la oportunitățile de achiziție de proiecte/ capacități noi de generare energie electrică în principal din surse regenerabile, inclusiv la nivel regional și cu precădere în Republica Moldova.
12:50
Fed menține dobânda la 4,25–4,5% și avertizează asupra riscurilor crescute de inflație și șomaj, pe fondul noilor tarife impuse de Trump
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.