Cine este noul papă. El a fost ales în a doua zi de conclav
Digi24.ro,
8 mai 2025 20:20
Cardinalul american Robert Prevost a fost ales noul papă în a doua zi de conclav. El și-a ales numele pontifical de Leon al XIV-lea. Clopotele bazilicii Sfântul Petru au răsunat în tot Vaticanul. Noul succesor al Sfântului Petru a apărut la balconul bazilicii şi a rostit prima sa binecuvântare apostolică.
• • •
Alte ştiri de Digi24.ro
Acum 2 ore
00:50
Preşedintele american, Donald Trump a lansat joi un apel la „o încetare necondiţionată a focului de 30 zile” în Ucraina şi a declarat că ambele ţări vor fi trase la răspundere pentru „caracterul inviolabil al acestor negocieri directe”, transmit AFP şi Reuters.
Acum 4 ore
00:00
Dezbatere Nicușor Dan – George Simion. Ce soluții propun candidații pentru sistemul de educație # Digi24.ro
România este una din țările europene cu cele mai mari rate de abandon școlar și de analfabetism funcțional. Candidații la alegerile prezidențiale din 18 mai, George Simion și Nicușor Dan, au vorbit la dezbaterea Euronews despre viziunea lor pentru sistemul de educație și despre competențele pe care ar trebui să le aibă un elev când termină școala.
8 mai 2025
23:50
Contre între Simion și Nicușor Dan pe tema vaccinării. „Pandemia a fost oprită de războiul din Ucraina”/ „Dezinformează societatea” # Digi24.ro
Subiectul vaccinării a fost un alt motiv de contre între George Simion și Nicușor Dan, la dezbaterea organizată joi seară de Euronews. Candidatul AUR la prezidențiale a afirmat că pandemia a fost oprită de războiul Rusiei în Ucraina, iar în replică edilul Capitalei i-a reproșat că „dezinformează societatea”.
23:40
Trump susţine eforturile europene pentru o „pace durabilă” în Ucraina, transmite guvernul german # Digi24.ro
Preşedintele american, Donald Trump, l-a asigurat pe noul cancelar german, Friedrich Merz, într-o discuţie telefonică joi, că susţine eforturile europene „în vederea unei păci durabile” în Ucraina, a afirmat un purtător de cuvânt al guvernului german, citat de AFP.
23:00
Numele alese cel mai des de papi. Printre ele se află și Leon, adoptat de noul suveran pontif # Digi24.ro
Cardinalul american Robert Francis Prevost, ales joi papă pentru a-i urma defunctului suveran pontif Francisc, a ales pentru pontificatul său numele de Leon al XIV-lea, unul dintre cele mai adoptate în istoria Bisericii Catolice.
22:50
Patriarhul Daniel, mesaj pentru papa Leon al XIV-lea: Suntem pe deplin convinşi că veţi continua să promovaţi dialogul # Digi24.ro
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, joi, un mesaj de felicitare Sanctităţii Sale Papa Leon al XIV-lea, în care îşi exprimă deplina convingere că noul Suveran Pontif va continua să promoveze „spiritul dialogului, al păcii şi al cooperării între Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă”.
22:40
Discuție telefonică Trump-Zelenski. Cei doi au vorbit despre exploatarea resurselor naturale ale Ucrainei # Digi24.ro
O discuţie telefonică este în desfăşurare între preşedinţii american, Donald Trump, şi ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat Kievul joi seară, după ce parlamentul ucrainean a ratificat acordul cu Washingtonul privind exploatarea resurselor naturale ale Ucrainei, scrie AFP, preluată de Agerpres.
22:30
George Simion: Multe din poziţiile lui Viktor Orban vor fi politică de stat şi în România # Digi24.ro
Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, a afirmat, joi seară, în cadrul dezbaterii Euronews, că toţi etnicii maghiari „trebuie să înţeleagă că sunt cetăţeni buni ai României” şi a subliniat că apreciază „multe din poziţiile” premierului ungar Viktor Orban, adăugând şi că „vor fi politică de stat şi în România”.
Acum 6 ore
22:00
Dezbatere Nicușor Dan-George Simion. Ce spun cei doi candidați despre relația României cu SUA, NATO și UE # Digi24.ro
Candidatul independent Nicușor Dan și cel al AUR, George Simion, și-au prezentat la dezbaterea de la Euronews pozițiile față de apartenența la NATO și UE și față de parteneriatul cu SUA.
22:00
Nicuşor Dan spune că va sprijini „fără discuție” Ucraina, dacă ajunge președinte. Cum vede programul de înarmare al UE # Digi24.ro
Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a declarat joi, în cadrul dezbaterii Euronews, că susţine participarea României la programul de înarmare al UE, precizând că îşi doreşte ca războiul din Ucraina să se încheie cu o pace „justă”.
21:50
Poliţia Capitalei face apel la cetăţeni pentru găsirea unei fete de 12 ani, dispărută pe 5 mai # Digi24.ro
Poliţia Capitalei face apel la cetăţeni, joi, pentru găsirea unei fete de 12 ani, pe care bunicul a condus-o la metrou pentru a se deplasa spre şcoală, pe data de 5 mai, după care nu a mai fost găsită.
21:50
Lideri din întreaga lume îl felicită pe noul Suveran Pontif, Papa Leon al XIV-lea. Ce mesaje au transmis Putin și Zelenski # Digi24.ro
Preşedintele polonez, Andrzej Duda, l-a felicitat "din toată inima" pe cardinalul american Robert Francis Prevost pentru alegerea sa ca nou Papă şi a subliniat că Polonia trăieşte această zi cu mare emoţie şi speranţă, fiind dintotdeauna unită de o legătură specială cu Biserica Catolică, transmite EFE, potrivit Agerpres.
21:40
Locțiitorul șefului armatei române: „Tehnologia va fi tot mai populară în armată, dar nu va putea înlocui oamenii” # Digi24.ro
Țările NATO vor trebui să se concentreze pe combaterea noilor amenințări militare, în noul context al războiului modern, și pe găsirea de noi metode de finanțare pe termen lung, a declarat șeful armatei poloneze, generalul Wieslaw Kukula, în cadrul Defence24 Days - cea mai mare conferință pe teme de apărare și securitate din Europa Centrală și de Est, desfășurată la Varșovia în aceste zile. La aceeași conferință a vorbit și generalul locotenent Dragoș-Dumitru Iacob, locțiitor al șefului Statului Major al Apărării, care a evidențiat dificultatea atragerii de noi persoane în armată.
21:30
Mesaje de felicitare după alegerea Papei Leon al XIV-lea, transmise de Ilie Bolojan şi de Guvern # Digi24.ro
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a transmis felicitări Papei Leon al XIV-lea după alegerea sa, adăugând că îi doreşte „să îi ghideze pe cei credincioşi din toată lumea cu înţelepciune şi inspiraţie”. „Ne reafirmăm angajamentul faţă de dialogul interconfesional şi pentru a sprijini continuitatea valorilor creştine şi stabilitatea credinţei”, a arătat, la rândul său, Guvernul.
21:20
George Simion, întrebat dacă va ajuta Ucraina în calitate de președinte: România nu va mai da niciun leu pentru altă țară # Digi24.ro
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a declarat joi seară, în cadrul dezbaterii de la Euronews, întrebat dacă în calitate de președinte va sprijini Ucraina, că „România nu va mai da niciun leu pentru altă țară, ci se va concentra pe propria populație”.
21:20
Ce planuri au Nicușor Dan și George Simion pentru a-i aduce înapoi în țară pe românii din diaspora # Digi24.ro
Candidații la turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 18 mai, indepndentul Nicușor Dan și președintele AUR, George Simion, au vorbit, la dezbaterea electorală de la Euronews, despre reformele pe care le-ar susține pentru a încuraja reîntoarcerea milioanelor de români care trăiesc și muncesc în străinătate.
21:10
Noul Suveran Pontif al Bisericii Catolice, Papa Leon al XIV-lea, şi-a exprimat joi speranţa, în prima sa intervenţie de la balconul Bazilicii Sf. Petru de la Vatican, ca salutul său de pace să ajungă la întreaga planetă şi a făcut apel la „construirea de punţi” prin intermediul dialogului, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Acum 8 ore
20:20
Cardinalul american Robert Prevost a fost ales noul papă în a doua zi de conclav. El și-a ales numele pontifical de Leon al XIV-lea. Clopotele bazilicii Sfântul Petru au răsunat în tot Vaticanul. Noul succesor al Sfântului Petru a apărut la balconul bazilicii şi a rostit prima sa binecuvântare apostolică.
20:10
Anchetă la Jandarmeria Mehedinţi, după o descindere la o adresă greşită. Un pensionar a fost imobilizat pentru că devenise agresiv # Digi24.ro
Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Mehedinţi a dispus o verificare internă cu privire la modul de acţiune al jandarmilor, după ce aceştia au participat la o descindere la o adresă greşită. În timpul descinderii, un bărbat a devenit agresiv și a fost imobilizat.
20:10
Acord comercial „istoric” negociat de Trump. SUA reduc tarifele pentru maşinile britanice şi elimină taxele pe oţel şi aluminiu # Digi24.ro
Industria auto britanică va beneficia de o reducere imediată a tarifelor aplicate de Statele Unite, de la 27,5% la 10%, în timp ce taxele vamale pentru oţel şi aluminiu vor fi eliminate complet, a anunţat joi guvernul de la Londra, transmite Reuters.
19:50
Atac lângă Kiev, după o dispută legată de o armă vândută, soldat cu 2 morți. Autorul a fost arestat # Digi24.ro
Poliţia ucraineană a arestat joi un bărbat în vârstă de 63 de ani, după ce acesta a împuşcat mortal un soldat şi pe soacra acestuia, în apropiere de Kiev, relatează agenţiile internaționale de presă.
19:00
Partidul SOS România consideră vaccinul HPV drept „o politică periculoasă”. Moțiune depusă în Senat împotriva lui Alexandru Rafila # Digi24.ro
Partidul S.O.S România a depus în Senat o moţiune simplă la adresa ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, intitulată „Vaccinuri, minciuni şi tăcere - ministrul Rafila trebuie să plece!”, în care îl acuză că, sub mandatul său, România s-a transformat într-un teren de experiment pentru companiile farmaceutice. Iniţiatorii spun că Vaccinul ROR este un risc ascuns şi vaccinul HPV, o politică periculoasă. Moţiunea va fi dezbătută şi supusă votului luni, 12 mai, de la ora 16:00, informează news.ro.
18:40
Consilier BNR: Dacă nu schimbăm direcţia vaporului numit România, duminica viitoare Titanic scrie pe noi # Digi24.ro
Eugen Rădulescu, consilier în cadrul Băncii Naţionale a României, face un apel la români să meargă la vot pe 18 mai, când are loc cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. El a amintit că leul se devalorizează în fiecare zi în fața monedei euro, că indicele ROBOR a avut o creștere rapidă și că România nu a reușit să împrumute bani din cauza dobânzilor prea mari. „Dacă nu schimbăm direcţia vaporului numit România, duminica viitoare Titanic scrie pe noi”, a spus el.
18:30
Cupa Mondială 2026: FRF a anunțat când sunt disponibile online biletele pentru meciul cu Cipru. Programul meciurilor naționalei # Digi24.ro
Echipa naţională continuă în luna iunie drumul spre Cupa Mondială din 2026, iar Generaţia de Suflet şi Zidul Galben vor lupta împreună la meciul cu Cipru, notează joi frf.ro.
Acum 12 ore
18:20
Robert Fico a plecat la Moscova pe o rută ocolitoare, după ce statele baltice i-au refuzat survolul # Digi24.ro
Premierul slovac Robert Fico a plecat, joi, la Moscova pentru a asista pe 9 mai la celebrarea de către Rusia a 80 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste, dar a fost constrâns să folosească o rută ocolitoare după ce toate cele trei state baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au respins survolul pentru avionul său, relatează Reuters.
17:50
Dominic Fritz a avut o discuţie „de la om la om” cu Elena Lasconi: „Nu am fost surprins de rezultat. I-am urat toate cele bune” # Digi24.ro
Preşedintele interimar al USR, Dominic Fritz, a declarat, joi, că nu a fost surprins de rezultatul Elenai Lasconi în urma alegerilor prezidenţiale şi tocmai de aceea a făcut o altă recomandare alegătorilor. Fritz a precizat că i-a mulţumit Elenei Lasconi pentru ce a făcut pentru USR şi i-a urat toate cele bune ”pentru munca dificilă ce o aşteaptă înapoi la primărie”.
17:50
Meteorologii au emis, joi seară, o avertizare Cod roşu de grindină, ploi torenţiale şi vijelie puternică, posibil cu aspect de tornadă, în mai multe localităţi din judeţele Dolj şi Mehedinţi.
17:50
Lider UDMR: „Pentru extremiștii care cred că dacă ar câștiga Simion, maghiarii ar fugi din România, am o veste proastă: nu o să fugim” # Digi24.ro
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, consideră că România se află într-o „cotitură istorică” şi că societatea românească are încă suficiente resurse pentru a stopa ascensiunea extremismului şi câştigarea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale de către candidatul AUR, George Simon, informează Agerpres.
17:50
Șefa Bundestagului: Germania trebuie să conştientizeze „amploarea monstruoasă” a crimelor din al Doilea Război Mondial # Digi24.ro
Germania trebuie să conştientizeze „amploarea monstruoasă” a crimelor pe care le-a comis în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a spus joi Julia Klöckner, preşedinta Bundestagului - camera inferioară a legislativului - în timp ce parlamentarii germani au marcat 80 de ani de la sfârşitul conflagraţiei.
17:40
Biserica greacă „Schimbarea la Față” din Constanța a fost construită între 1865 și 1867, după planurile arhitectului Ioannis Teoharidi.
17:30
Războiul miliardarilor: Cel mai bogat om din lume ucide cei mai săraci copii din lume, îl acuză Bill Gates pe Elon Musk # Digi24.ro
Bill Gates s-a angajat joi să-şi doneze aproape întreaga avere personală în următoarele două decenii şi a declarat că cei mai săraci din lume vor primi aproximativ 200 de miliarde de dolari prin intermediul fundaţiei sale, într-un moment în care guvernele din întreaga lume reduc ajutoarele internaţionale, relatează Reuters.
17:30
Rusia și China critică proiectul scutului antirachetă american „Golden Dome”, propus de Donald Trump # Digi24.ro
Rusia şi China au criticat joi proiectul unui scut antirachetă de tip „Dom de fier”(„Iron Dome”, în engleză - n.r.) pentru protejarea Statelor Unite, anunţat în ianuarie de preşedintele Donald Trump, transmite AFP, preluată de Agerpres.
17:20
Asociaţia Tăşuleasa Social a anunţat deschiderea oficială a sezonului de drumeţii pe Via Transilvanica pentru sâmbătă, 10 mai, când va avea loc o amplă acţiune de ecologizare de-a lungul acestui traseu ce străbate zece judeţe şi peste 400 de comunităţi.
17:20
Acordul mineralelor dintre Ucraina și SUA a fost ratificat oficial de către Parlamentul de la Kiev # Digi24.ro
Rada Supremă de la Kiev (parlamentul unicameral) a ratificat joi, cu votul favorabil a 338 din cei 347 de deputaţi prezenţi, acordul cu SUA privind crearea unui fond comun de investiţii care va atrage jumătate din profiturile generate de exploatarea viitoare a mineralelor, hidrocarburilor, pământurilor rare şi a altor resurse minerale ucrainene.
17:20
„Cauza a rămas în nelucrare”. Judecătorul care a menținut controlul judiciar asupra lui Călin Georgescu îl critică pe procuror # Digi24.ro
Judecătorul care a decis să mențină controlul judiciar asupra lui Călin Georgescu pentru încă 45 de zile îl critică procurorul de caz și subliniază că nu a mai adus probe noi în ultima lună, potrivit motivării deciziei definitive, citate de Agerpres.
17:10
Reacții după ce George Simion a spus că va demisiona din funcția de președinte pentru Călin Georgescu # Digi24.ro
Reprezentanți AUR, USR și PNL au dezbătut joi, în emisiunea Studio Politic de la Digi24, declarația făcută de George Simion potrivit căreia, în cazul în care ar câștiga alegerile prezidențiale, ar organiza un referendum având ca temă „Turul doi înapoi”, urmând să-și dea demisia din funcția de președinte dacă acesta va fi validat.
16:40
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT după ce a comandat peste 6 kilograme de canabis din Spania # Digi24.ro
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au anunțat că au prins în flagrant un bărbat din București, după ce a comandat peste 6 kilograme de canabis din Spania. Acesta a fost reținut și urmează să afle pe parcursul zilei de joi dacă își va petrece următoarele 30 de zile în arest preventiv.
16:40
Primarul Buzăului spune că toată conducerea PSD ar trebui să demisioneze: „Rezultatele la alegeri au fost aproape de dezastru” # Digi24.ro
Primarul PSD al Buzăului, Constantin Toma, a spus joi la Digi24 că în opinia sa întreaga conducere a PSD ar trebui să demisioneze. El motivează că rezultatele au fost proaste atât la alegerile din toamna anului trecut, cât și la cele din 4 mai. Această echipă nu mai poate livra nimic, a spus Toma.
16:10
Boloș: Nu se pune problema să semnăm un acord cu FMI. Sunt reforme mult mai usturătoare decât cele pe care le avem în PNRR # Digi24.ro
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a afirmat că nu se pune problema unui eventual acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi a adăugat că atunci când FMI vine într-o ţară sunt „reforme mai usturătoare” decât cele cuprinse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). El a mai precizat că speră ca această reacţie emoţională a pieţelor şi investitorilor să treacă, transmite News.ro.
16:00
O femeie şi un bărbat au fost prinși în flagrant când voiau să ridice de la firma de curierat colete cu droguri trimise din Spania # Digi24.ro
O femeie şi un bărbat care au introdus în ţară din Spania, printr-o firmă de curierat, 2 kilograme cocaină şi aproximativ 20 kilograme cannabis au fost reţinuţi. Eu ai fost prinşi în flagrant când ridicau coletele din Bucureşti
16:00
7 motive să vii în 6-8 iunie, la Jazz in the Park în Cluj. Locul unde te relaxezi, descoperi și te conectezi # Digi24.ro
7 motive să vii în 6-8 iunie, la Jazz in the Park în Cluj. Locul unde te relaxezi, descoperi și te conectezi
15:40
Uniunea Europeană a transferat Ucrainei 1 miliard de euro din activele ruseşti îngheţate # Digi24.ro
Comisia Europeană a virat joi suma de 1 miliard de euro ca ajutor bugetar pentru Ucraina în cadrul unui program mai amplu de ajutor economic.
15:40
Guvernul vrea să amâne închiderea centralelor pe cărbune. Boloș: Discuţiile cu Bruxelles-ul nu sunt de a nu ne respecta angajamentul # Digi24.ro
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a afirmat, joi, că discuţiile cu Comisia Europeană sunt de a amâna scoaterea din funcţiune a centralelor pe cărbune până când planul de investiţii care compensează cei 1.755 de megawaţi produşi de acestea va fi dus la bun sfârşit, transmite News.ro.
15:30
Siegfried Mureşan: UE flexibilizează regulile privind emisiile auto – o veste bună pentru industria din România # Digi24.ro
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan anunţă că Uniunea Europeană flexibilizează regulile privind emisiile auto, precizând că este o veste bună pentru industria din România şi pentru locurile de muncă.
15:10
SUA și Marea Britanie au semnat un acord comercial „total și complet”, anunță Donald Trump # Digi24.ro
Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi un acord comercial „total şi complet" cu Regatul Unit, promiţând că vor urma şi alte acorduri de acest fel după ce a impus taxe vamale lumii întregi.
15:10
Remus Ștefureac explică mecanismul din spatele cursei prezidențiale cu „două mari tabere”. „Acel candidat va avea prima șansă” # Digi24.ro
Remus Ștefureac, directorul INSCOP, afirmă că în orice competiție prezidențială cu doi finaliști se creează „două mari tabere care au în centrul lor nuclee de ultrași politici”. Acesta spune că „în era informațională a rețelelor sociale, publicul moderat, ultra-majoritar fie se retrage, fie este marginalizat”. Totodată sociologul mai afirmă că în astfel de situații „majoritatea moderată va da în final câștigătorul unei asemenea curse”, iar candidatul „care va fi capabil să-și tempereze agresivitatea, să limiteze influența servanților violenți și să proiecteze siguranță va avea prima șansă de ieși învingător”.
15:00
Președintele american Donald Trump a confirmat joi că Statele Unite vor încheia un acord comercial cu Marea Britanie, potrivit New York Times.
15:00
Incident la un spital din Capitală. Un bărbat, devenit recalcitrant, a lovit un medic rezident # Digi24.ro
Un incident a avut loc în urmă cu două zile la Institutul National pentru Sanatatea Mamei si Copilului „Alessandrescu-Rusescu” din București. Un bărbat, tatăl unui pacient, a lovit un medic rezident, potrivit informațiilor obținute de Digi24.ro. Tânărul medic a depus o plângere în acest sens, iar, în acest moment, polițiștii cercetează cazul.
14:40
SUA îndeamnă țările care se confruntă cu tarife vamale să aprobe serviciul Starlink al lui Elon Musk, potrivit Washington Post # Digi24.ro
La mai puțin de două săptămâni după ce președintele Donald Trump a anunțat tarife de 50% pentru mărfurile provenite din mica națiune africană Lesotho, autoritatea de reglementare în comunicații a țării a avut o întâlnire cu reprezentanții Starlink.
14:40
Importanța angajaților străini pentru economia zonei euro. Ce spune Banca Centrală Europeană # Digi24.ro
Angajaţii străini au fost responsabili pentru o mare parte din creşterea economiei zonei euro, de la pandemie, şi ar putea ajuta regiunea să depăşească constrângerile economice provocate de îmbătrânirea şi reducerea forţei de muncă, se arată într-un studiu publicat joi de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters, preluată de Agerpres.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.