Părinții care vor să-și dea copiii la un sport vor putea afla calificarea antrenorilor dintr-un registru electronic
BizBrasov.ro,
9 mai 2025 03:20
Un registru electronic al specialiștilor din sport ar urma să fie realizat de autoritățile din România, potrivit unui proiect legislativ ce a primit votul decisiv din Parlament, cel al deputaților. Astfel, înainte de a-și da copiii la un club sportiv, părinții vor putea afla numele viitorilor antrenori sau instructori sportivi și calificarea acestora. Una dintre [...]
• • •
Alte ştiri de BizBrasov.ro
Acum 4 ore
17:50
VIDEO „Braşovul EUropean”. Peste 500 de persoane au mărșăluit prin Centrul Istoric pentru a demonstra că Braşovul este un oraş care crede în valorile europene şi în democraţia autentică # BizBrasov.ro
Braşovul s-a alăturat în astăzi, cu ocazia Zilei Europei, mişcărilor de stradă pro-europene. Astfel, în această seară, în Parcul Central „Nicolae Titulescu”, aproximativ 500 sute de persoane s-au alăturat evenimentului „Braşovul EUropean, România EUropeană”. Evenimentul a fost prezentat drept un „apel la unitate, responsabilitate şi solidaritate în jurul valorilor care ne leagă de familia europeană: [...]
17:30
Proiectul privind modernizarea drumului dintre Valea Doftanei şi Braşov a fost predat CNI. Reabilitarea drumului costă 642,05 milioane lei # BizBrasov.ro
Consiliul Judeţean Prahova anunţă că a încheiat protocolul de predare a amplasamentului pentru modernizarea DJ 102I, drumul dintre Valea Doftanei şi Braşov. Compania Naţională de Investiţii poate emite ordinul de începere a lucrărilor. Investiţia, în valoare totală de 642.051.329,56 lei, are o durată de implementare estimată la trei ani. „Consiliul Judeţean Prahova a încheiat protocolul [...]
16:50
Un copil de 2 ani, transportat la spital în urma unui accident petrecut pe un drum în apropiere de Făgăraș. Traficul în zonă este îngreunat # BizBrasov.ro
Traficul rutier este îngreunat pe DJ 104C, între localitatea Hurez și municipiul Făgăraș, ca urmare a producerii unui accident rutier. În accident au fost implicate două mașini, iar în urma coliziunii dintre acestea, un minor, în vârstă de 2 ani, a fost transportat la spital. „La fața locului sunt direcționate echipaje de poliție, acestea urmând [...]
Acum 6 ore
16:10
FOTO Primăria Brașov a recuperat astăzi cu executorul judecătoresc fostul ștrand Noua. Anul acesta, vor începe lucrări de amenajare a unei zone de agrement și recreere în acest loc: „Cât sunt eu primar, aici nu se va construi nici un bloc!” # BizBrasov.ro
După 7 ani de procese, de astăzi, primăria a intrat în posesia terenului fostului ștrand din Noua, după ce, cu sprijinul executorului judecătoresc, a fost pusă în aplicare sentința Curții de Apel prin care cei care dețineau bunurile acqua park-ului amenajat acolo erau obligați să lase municipiului, în proprietate şi posesie, terenul în suprafaţă de [...]
16:00
VIDEO Mașină răsturnată pe drumul spre Poiana Brașov. Două persoane au rămas blocate în autoturism # BizBrasov.ro
Un autoturism s-a răsturnat vineri după-amiaza, în jurul orei 15.30, într-o serpentină de pe drumul spre Poiana Brașov, în apropiere de zona Belvedere. În urma incidentului, două persoane au rămas captive în mașină. Potrivit martorilor, ambele persoane sunt conștiente, iar în prezent echipele ISU le descarcerează, urmând să primească îngrijiri medicale. Polițiștii urmează să stabilească [...]
15:50
Ajutor de la Stat pentru a ieși la pensie în România. Ce se întâmplă cu persoanele care au peste 45 de ani și nu lucrează? # BizBrasov.ro
Românii care au peste 45 de ani pot primi sprijin din partea statului pentru a-și completa stagiul de cotizare necesar pensionării. Situația acestora este adesea dificilă, întrucât mulți nu reușesc să se reangajeze după pierderea locului de muncă, în special din cauza vârstei Angajatorii preferă de regulă personal tânăr, iar șomerii din această categorie de [...]
15:30
Ciocolata Dubai nu mai este la modă. Ultima „fiță”, ciocolata roz „păr de înger”, cu o umplutură care seamănă cu firele de păr # BizBrasov.ro
Un nou desert face ravagii pe rețelele de socializare, după celebra ciocolată Dubai. Se numește „Angel Hair Chocolate” și este o ciocolată roz, cu umplutură de vată de zahăr combinată cu cremă de fistic, care seamănă cu firele de păr. Carmie Sellitto, un gurmand popular pe TikTok, a încercat ciocolata belgiană Angel Hair, acordându-i nota 10. „Am [...]
15:00
VIDEO Amfiteatru în aer liber cu 200 de locuri, la Săcele. Primăria a semnat un nou contract cu finanțare europeană # BizBrasov.ro
Veste bună pentru locuitorii cartierului Ștefan cel Mare din Săcele. În această săptămână, Primăria a semnat un nou contract cu finanțare europeană privind „Regenerarea urbană a Cartierului Ștefan cel Mare”. „Valoarea totală a proiectului este de 16.746.544,13 lei din care suma nerambursabilă este de 14.913.583,69 lei. Regenerarea urbană a Cartierului Ștefan cel Mare va consta în [...]
14:50
Tot mai mulți brașoveni ajung la spital mușcați de căpușe. De la începutul anului, numai la Spitalul de Infecțioase s-au prezentat 90 de oameni, dintre care 33 au fost diagnosticați cu boala Lyme # BizBrasov.ro
Tot mai mulți brașoveni ajung la spitalele din județul Brașov, din cauza mușcăturilor de căpușe, anunță reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Brașov. „De la începutul anului la Spitalul de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase s-au prezentant 90 de oameni, dintre care 33 au fost diagnosticați cu boala Lyme. 29 dintre cei care au ajuns la spital [...]
Acum 8 ore
14:20
Euro rămâne la o valoare de peste 5,1 lei astăzi, iar aurul continuă să se ieftinească # BizBrasov.ro
Moneda națională a rămas peste 5,1 şi vineri, în raport cu euro, deşi s-a apreciat uşor. Euro a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,1165 lei, în scădere cu 0,57 bani (-0,11%) față de cotația precedentă, de 5,1222 lei. Banca Națională a României a anunțat vineri, 9 mai 2025, cursul valutar de referință. Euro [...]
13:50
Urmează 5 zile de „iarnă” în toată țara: Meteorologii anunță vreme rece, brumă și ninsori în zonele înalte de munte # BizBrasov.ro
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă de sâmbătă, de la 3.00, până joi, 15 mai, la ora 10.00, care anunță vreme deosebit de rece, brumă, precipitaţii mixte la munte. Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat vremea va fi deosebit de rece, sâmbătă în cea mai mare parte a țării, apoi îndeosebi în jumătatea [...]
13:40
VIDEO Un avion electric ultraușor va ateriza pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav săptămâna viitoare. Este proiectat și realizat de un brașovean care a emigrat în Germania în 1989 # BizBrasov.ro
Inginerul brașovean Călin Gologan a lucrat la ICA Ghimbav (actual IAR Ghuimbav) până în 1989, când a emigrat în Germania. În 2011 a obținut un grant de la guvernul german cu care a construit primul avion electric ultraușor, cu un singur loc, din portofoliul său, „botezat” Elektra One. Ulterior, a dezvoltat Elektra Trainer, un avion [...]
13:10
Coaliția pentru Economia Digitală inițiază o campanie pentru a readuce trotinetele de închiriat pe străzile Brașovului, după ce Circulația le-a interzis # BizBrasov.ro
Coaliția pentru Economia Digitală, asociație care reprezintă principalele companii care acționează în domeniul serviciilor economiei colaborativă, anunță lansarea unei campanii publice în perioada imediat următoare pentru a arăta decidenților interesul și dorința brașovenilor de a avea la îndemână un mijloc de transport util, eficient si prietenos cu natura: trotineta electrică. Reacția vine după ce, ieri, [...]
12:50
Amendă de 5.000 de euro pentru Decathlon România de la Autoritatea pentru Protecția Datelor Personale, pentru încălcarea regulamentului GDPR. Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal anunță că a finalizat, în luna aprilie 2025, o investigație la operatorul ROUMASPORT SRL (Decathlon România) și a constatat încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) și [...]
12:50
Brașovean reținut de polițiști după ce a furat haine în valoare de 25.000 de lei dintr-un magazin din Piața Sfatului # BizBrasov.ro
La finalul lunii aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 de Poliție Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că, din interiorul unui spațiu comercial amplasat în Piața Sfatului, din municipiul Brașov, ar fi fost sustrase articole vestimentare, aproximate la valoarea de 25.000 de lei. Față de sesizarea primită polițiștii au efectuate cercetări și [...]
12:40
Papa Leon al XIV-lea- „papa tot din farfurie”: „E lipsă de educație să nu mănânci tot ce ți se pune în farfurie” # BizBrasov.ro
Într-o discuție în direct pe canalul Tv american CBS News după anunțarea numelui noului Papa, unul dintre invitați a scos la iveală un detaliu semnificativ: John Allen, editor al portalului catolic american Crux, a adus în actualitate un episod de la o masă la restaurant împreună cu actualul papă, pe atunci cardinalul Robert Prevost. La [...]
Acum 12 ore
12:30
VIDEO Salina Praid, închisă turiştilor de mai multe zile în urma unor inundaţii. Pompierii acţionează non-stop începând de marți, dar în zonă plouă încontinuu. Comitetul Local pentru Situații de Urgență Praid a declarat stare de alertă la nivel local, pentru o perioadă de 15 zile # BizBrasov.ro
Salina Praid este închisă turiştilor, de patru zile, după ce, în urma ploilor torenţiale din ultima perioadă, apele pârâului Corund s-au umflat şi apa s-a infiltrat în zona minei de sare. Pompierii acţionează de trei nopţi şi patru zile pentru evacuarea apei în amonte de zona unde se produc infiltraţiile, însă acţiunea este una dificilă, [...]
12:10
(P) Sunt momente, în viața de zi cu zi, în care ne dorim să avem puțin mai mult din toate: mai mult timp, mai mult spațiu, mai multă liniște… și, bineînțeles, mai multă mâncare în frigider sau mai mult detergent în dulapul de sub chiuvetă. Nu din lăcomie, ci din grijă pentru buget, confort și [...]
12:00
SURSE: Raport al Curții de Conturi la RIAL – Fosta directoare, Elena Chirilă Buga, a încasat 26.000 de euro în plus la salariu / Dacă firma nu își recuperează banii, se va ajunge la proces # BizBrasov.ro
Raportul preliminar al Curții de Conturi în urma auditului realizat la societatea RIAL SRL a stabilit că pe parcursul anului 2024 s-au realizat plăți care exced cadrul legal către managerul general al societății, Elena Buga Chirilă, în valoare de aproape 130.000 de lei (aproximativ 26.000 de euro – n. red.), relevă surse apropiate societății aflate [...]
12:00
Festivalul Internațional al Muzicii de Cameră, aflat la cea de-a 44-a ediție, aduce la Brașov nu doar mari artiști contemporani și recitaluri camerale de excepție, ci și o incursiune profundă în patrimoniul sonor al trecutului. Sâmbătă, 17 mai 2025, în Sala Mare a Filarmonicii Brașov, publicul este invitat să participe la un concert special susținut [...]
11:40
9 Mai, zi cu triplă semnificație – Ziua Independenței României, Ziua Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei # BizBrasov.ro
Ziua de 9 Mai marchează proclamarea independenței României, victoria Aliaților în 1945 și nașterea proiectului european de unitate și pace. 9 mai – Ziua Independenței Proclamarea independenţei statale a României la 9 mai 1877 nu a fost un act spontan ci o încununare a strădaniilor tot mai numeroase din acei ani și scăparea de sub [...]
11:40
FOTO A nins azi-noapte pe Transfăgărășan, iar stratul de zăpadă măsoară 10 centimetri. Drumarii au suspendat, momentan, lucrările de deszăpezire # BizBrasov.ro
A nins, din nou, azi-noapte pe Transfăgărășan. Stratul nou de zăpadă, așternut în zona alpină din Munții Făgăraș, măsoară 10 centimetri. „Momentan am suspendat lucrările de deszăpezire a drumului, până când condițiile meteorologice se stabilizează. Cu toate greutățile, rămânem însă determinați să deschidem Transfăgărășanul până la sfârșitul acestei luni”, au transmis reprezentanții Direcției Regionale de [...]
11:30
„România lui Lee Miller”, o expoziție dedicată fotografei și corespondentei de război Lee Miller, s-a deschis la Casa Regelui Charles al III-lea din Viscri. Expoziția reunește 46 de imagini remarcabile, surprinse în țara noastră # BizBrasov.ro
„România lui Lee Miller”, o expoziție-eveniment dedicată fotografei și corespondentei de război Lee Miller poate fi vizitată în Casa regelui Charles III din satul Viscri. Este cea mai amplă prezentare a operei sale organizată vreodată în România și poate fi vizitată până la 10 august 2025, în șura de expoziții a casei. Lee Miller, fotografă [...]
11:10
Marele actor Victor Rebengiuc: „Oamenii să voteze adevărul, să vadă cine vrea haos și cine vrea să reconstruiască România / Lumea are de ales între două feluri de societăți: societate închisă, Coreea de Nord, și o societate deschisă” # BizBrasov.ro
Actorul Victor Rebengiuc a fost în această dimineață în faţa publicului HotNews.ro. Actorul în vârstă de 92 de ani, care a făcut unul dintre gesturile memorabile ale Revoluției din 1989, când a intrat în studioul Televiziunii Române și a oferit un sul de hârtie igenică pentru cei care au proslăvit regimul comunist, a venit la [...]
10:50
Astăzi începe Festivalul Filmului European la Brașov. Timp de 3 zile, cinefilii vor putea viziona 7 filme europene de referință, iar accesul este gratuit/ Programul complet # BizBrasov.ro
Organizatorii Festivalului Filmului European îi invită pe brașoveni la Centrul Cultiral Reduta. Pe 9 mai, de Ziua Europei, debutează weekendul brașovean de film european în cadrul celei de a 29-a ediții a Festivalului, și începe cu un film îndrăzneț, care va stârni emoții:Oase și nume / Bones and Names / Knochen und Namen – r: Fabian [...]
10:40
Au apărut primele cireșe în piețe. Sunt de import, deoarece cele românești nu s-au făcut încă, iar pentru mulți sunt doar „de decor”, din cauza prețurilor exorbitante # BizBrasov.ro
Au apărut primele cireșe în piețe, provenite din import, însă. Prețurile, ca în fiecare an, sunt mari, iar anul acesta a fost afectată grav producția. De exemplu, o caserolă cu cireșe de aproximativ 300 de grame costă 50 de lei. Fructele din România nu se găsesc. Producătorii autohtoni spun că au pierdut 95% din recoltă, [...]
10:40
Primarul din Râșnov vrea să rezolve problemele dentare ale copiilor din localitate. Profesori și studenți de la Facultatea de Stomatologie din Iași se vor ocupa, gratuit, de dinții celor aproximativ 1.600 de copii din oraș # BizBrasov.ro
Pentru a le oferi copiilor din Râșnov acces gratuit la servicii stomatologice, primarul Horia Motrescu a inițiat la începutul anului demersuri către mai multe facultăți de medicină dentară din țară, în căutarea unor medici dispuși să profeseze în cadrul cabinetului stomatologic școlar care va fi amenajat în acest an în localitate. Iar răspunsul nu a [...]
10:00
Trei indicii importante pe care le-a oferit Papa Leon al XIV-lea în prima sa apariţie publică / Ce fel de lider al Bisericii Catolice va fi şi care sunt priorităţile pe care se va concentra # BizBrasov.ro
Din primele sale momente la balconul Bazilicii Sfântul Petru, Papa Leon al XIV-lea a oferit trei indicii importante despre ce fel de lider al Bisericii Catolice va fi pentru cei peste 1,4 miliarde de credincioşi, relatează Reuters. Leon al XIV-lea, fostul cardinal american Robert Prevost, a fost ales joi de cardinalii lumii ca nou Papă, [...]
09:30
ANM anunţă temperaturi mai coborâte decât cele specifice până aproape de sfârştul lunii mai. Vremea se va încălzi apoi # BizBrasov.ro
Temperaturile vor fi mai mai coborâte decât cele specifice până aproape de sfârştul lunii mai, anunţă vineri meteorologii, precizând că apoi vremea se va încălzi, astfel că în prima decadă a lui iunie temperatura va fi uşor peste cea obişnuită în această perioadă. Săptămâna 12.05.2025 – 19.05.2025 Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele [...]
Acum 24 ore
05:50
Ținând cont că urșii sunt o prezență obișnuită în anumite zone ale Brașovului, reprezentanții Primăriei vor să sporească măsurile pentru a ține la distanță a animalele de zonele locuite, în vederea creșterii siguranței populației . Pentru a observa mai bine urșii care „se ascund” în desișuri și apoi revin în apropierea unor locuințe, Primăria a [...]
05:40
Zona combinatului din Făgăraș este plină de ruine, ținând cont că în ultimele decenii activitatea de pe platformă a fost tot mai redusă, aproape de zero. De altfel, lângă combinat au fost clădite la începutul anilor 1900 și locuințe, însă și acestea au rămas pradă degradării. Dacă unele din vechile clădiri au trecut în „proprietatea [...]
05:40
Câte deșeuri ar trebui să recicleze Brașovul în acest an. Doar 40% din ce se aruncă ar trebui să mai ajungă la groapă # BizBrasov.ro
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” a prezentat reprezentanţilor autorităţilor locale din judeţ o analiză privind fluxurile de deşeuri, precum și care sunt țintele, conform legii, pentru colectare selectivă și reciclare. Astfel, potrivit legii, se impune reciclarea a minimum 55% din deşeurile municipale, reciclarea a minimum 65% din deşeurile de ambalaje şi valorificarea energetică a [...]
04:20
Bolid electric de lux, recuperat de bancă și vândut la jumătate de preț. Cât costă un Porsche Taycan după 70.000 km? # BizBrasov.ro
O bancă din România a scos la vânzare o mașină sport 100% electrică. După 70.000 km, mașina și-a pierdut jumătate din valoare, însă poate fi un motiv de bucurie pentru viitorul posesor. Lansat în 2019, Porsche Taycan a devenit rapid vârful de gamă al producătorului german în materie de modele electrice. Dacă vrei să îți [...]
03:50
Un salariat și-a plătit vacanța, dar angajatorul i-a aprobat concediul în altă perioadă. Ce drepturi și soluții legale are salariatul? # BizBrasov.ro
Programarea concediilor de odihnă trebuie realizată anual, cu consultarea salariatului în cazul programărilor individuale, însă pot apărea situații în care opțiunile exprimate de angajați nu sunt luate în considerare. Spre exemplu, un salariat își poate comunica din timp perioada dorită, își poate achiziționa un sejur în baza acestei alegeri, pentru ca mai apoi să afle [...]
03:20
Părinții care vor să-și dea copiii la un sport vor putea afla calificarea antrenorilor dintr-un registru electronic # BizBrasov.ro
Un registru electronic al specialiștilor din sport ar urma să fie realizat de autoritățile din România, potrivit unui proiect legislativ ce a primit votul decisiv din Parlament, cel al deputaților. Astfel, înainte de a-și da copiii la un club sportiv, părinții vor putea afla numele viitorilor antrenori sau instructori sportivi și calificarea acestora. Una dintre [...]
03:00
„Trebuie mărit salariul profesorilor”, spune ministrul Educației: „Evident că mărirea salariului nu vine pur și simplu, trebuie să vină cu standarde minimale de performanță” # BizBrasov.ro
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, în emisiunea Starea Nației, că „trebuie mărit salariul” profesorilor. „Evident că mărirea salariului nu vine pur și simplu. Trebuie să vină cu standarde minimale de performanță, trebuie să vină cu indicatori de performanță, cu asumarea responsabilității”, a precizat acesta. Ministrul Educației a spus că, pentru un tânăr debutant, [...]
Ieri
20:30
Habemus Papam / A fost ales noul Papă, Leon al XIV-lea. Este un american în vârstă de 69 de ani # BizBrasov.ro
Fum alb a ieşit joi seara pe coşul de deasupra Capelei Sixtine, la Vatican, care anunţă alegerea unui Papă de către conclav, un semn aclamat de o mulţime dezlănţuită în Piaţa Sfântul Petru. Cardinalii reuniți în conclav la Vatican au ales joi, 8 mai, noul lider al Bisericii Catolice, în urma decesului Papei Francisc. Noul Suveran [...]
17:50
FOTO Stadiul lucrărilor de reabilitare și renovare energetică a secției de Psihiatrie de la Zărnești. Contractul are o valoare de peste 11 milioane de lei # BizBrasov.ro
Reprezentanții Consiliului Județean Brașov au verificat, joi, desfășurarea lucrărilor de reabilitare și renovare energetică a Secției Zărnești din cadrul Spitalului de Psihiatrie și Neurologie Brașov. Aceștia au vizionat stadiul șantierului deschis începând cu 3 martie 2025 – momentul transmiterii Ordinului de începere a contractului de execuție. Contractul, încheiat cu firma SC Krupster SRL, la valoarea [...]
17:00
Aproape 90% dintre români recunosc importanța animalelor sălbatice pentru echilibrul ecosistemului, iar majoritatea (64%) înțelege că dispariția acestor animale ar avea efecte negative asupra calității vieții umane, arată un sondaj realizat de compania de cercetare DataDiggers. Studiul, realizat în aprilie 2025 pe un eșantion reprezentativ la nivel național, arată că. deși românii se tem, în majoritate, de [...]
16:50
AUR a început lupta cu vaccinurile. Deputatul USR Adrian Wiener: „AUR se identifică ideologic cu anti-vaccinismul militant. Au cimitire întregi în spate” # BizBrasov.ro
Într-o postare pe pagina de Facebook, deputatul Adrian Wiener spune că AUR demonizează vaccinul HPV, instrumentul cel mai eficient de prevenție al celui de-al treilea cel mai frecvent cancer la femei, cancerul de col uterin. „Între timp în Parlament. AUR depune moțiune împotriva lui Rafila. La Senat. Nu vorbesc că Rafila nu a făcut mai [...]
16:20
Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav: mai aveți o săptămână să spuneți unde vreți să zburați de la Brașov sau de unde vreți să veniți cu avionul la Brașov # BizBrasov.ro
Peste 9.700 de persoane au răspuns deja la chestionarul elaborat de Universitatea Transilvania din Brașov privind percepțiile și așteptările călătorilor din regiunea Brașovului față de Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav. Această cercetare sociologică amplă este realizată de Facultatea de Sociologie și comunicare a Universității Transilvania din Brașov și se află în desfășurare până la data de 15 [...]
16:20
Salariul pe care îl primește un tânăr jandarm de 19 ani. Acesta și-a făcut public fluturașul # BizBrasov.ro
Un tânăr jandarm în vârstă de doar 19 ani a ales să-și facă public salariul, stârnind numeroase reacții în mediul online. Fluturașul de salariu a fost trimis unui influencer cunoscut pentru comparațiile salariale din sistemul public din România, iar cifrele prezentate au surprins mulți dintre cei care au vizionat clipul, potrivit Știri Diaspora. Potrivit datelor [...]
16:10
Aviz de la Circulație pentru soluțiile de fluidizare a traficului dintre Sânpetru și Brașov și pentru cele propuse în zona Lungă – Calea Făgărașului – Șoseaua Cristianului # BizBrasov.ro
Comisia de circulație din cadrul Primăriei Brașov a avizat, în cadrul ședinței de astăzi mai multe propuneri care au ca scop reglementarea circulației pe domeniul public. Cele mai importante sunt cele care vizează descongestionarea traficului pe două artere de acces spre Brașov, accesul dinspre Sânpetru și cel dinspre Ghimbav – Cristian. Propunerile pentru fluidizarea traficului [...]
16:00
Primăria Săcele va cumpăra 5 autobuze electrice din bani europeni. Investiția este de peste 23 de milioane de lei # BizBrasov.ro
Primăria Săcele anunță că va cumpăra 5 autobuze electrice din bani europeni. „Îmbunătățirea și modernizarea transportului în comun din orașul nostru este o preocupare permanentă a administrației săcelene. În acest sens, am semnat un proiect cu finanțare europeană de peste 23.000.000 lei. Proiectul vizează achiziționarea a 5 autobuze electrice articulate de 18 metri, cu o [...]
16:00
Prima dezbatere prezidențială Nicușor Dan – George Simion. În această seară, de la ora 20 # BizBrasov.ro
Prima dezbatere electorală dintre primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, și prezidențiabilul AUR, George Simion, are loc joi, 8 mai, la sediul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, fiind organizată de Euronews România. Cei doi finaliști din cursa prezidențială se vor confrunta față în față, de la ora 20:00, într-un [...]
15:50
Ordin de protecție, încălcat cu repetiție de un făgărășean. Bărbatul a revenit acasă la sora lui, pe care o bătuse # BizBrasov.ro
Polițiștii din Făgăraș au fost sesizați de o femeie, care a anunțat că fratele ei a încălcat ordinul de protecție emis de Instanță. „În urma acestei sesizări, polițiștii s-au deplasat la domiciliul femeii, respectiv la un imobil de pe strada Negoiu, din municipiul Făgăraș, unde l-au identificat pe bărbatul semnalat. Astfel, din verificările efectuate, a [...]
15:10
Uber și Bolt nu au primit avizul Comisiei de Circulație pentru a readuce trotinetele pe străzile Brașovului # BizBrasov.ro
Companiile Uber și Bolt au vrut să readucă trotinetele electrice pe străzile Brașovului, după ce serviciul a fost suspendat de către autorități în noiembrie anul trecut. Solicitarea operatorilor a fost analizată în ședința de astăzi a Comisiei de Circulație. Membrii comisiei, din care fac parte și reprezentanți ai Poliției, au decis să respingă cererile. Anul [...]
14:50
Sute de cicliști vor pedala duminică prin Brașov pentru „Spitalul Speranței”, destinat copiilor cu boli incurabile. Circulația rutieră nu va fi restricționată, astfel că șoferii sunt rugați să circule cu prudență pe traseul cursei # BizBrasov.ro
Pe 11 mai, duminică, Brașovul devine punctul central al pasionaților de ciclism care participă la prima ediție fizică a competiției Hope on Wheels, eveniment caritabil organizat de HOSPICE Casa Speranței. Cu ocazia ediției aniversare, evenimentul aduce în premieră o cursă fizică de 21 km, care combină urcarea pe asfalt pe Drumul Poienii, coborârea pe drumul [...]
14:40
Fonduri elvețiene pentru învățământul dual din Brașov. Ce investiții are în plan Primăria # BizBrasov.ro
Viceprimarii Brașovului, Lucian Patrașcu și Dan Ghiță, alături de peste 70 de lideri din administrație, educație, mediul de afaceri, ONG-uri din educație și federații ale părinților, au participat astăzi la conferința „Puterea parteneriatului între țări și industrii pentru excelență în educația duală”, eveniment organizat la Brașov de Camera de Comerț Elveția – România (CCE-R) România [...]
14:40
FOTO Muzeul Național Bran, deschis cu ocazia evenimentului „Noaptea Muzeelor”. Ce expoziții pot admira vizitatorii # BizBrasov.ro
Publicul este invitat sâmbătă, 17 mai, la Muzeul Național Bran care își deschide porțile pe timp de seară, cu ocazia renumitului eveniment „Noaptea Muzeelor”. Accesul va fi gratuit în intervalul orar 17.00-23.00. Vizitatorii vor putea descoperi un patrimoniu de excepție, moștenit de la Regina Maria, cea mai iubită regină a românilor. „Cei care vor trece [...]
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.