Nvidia modifică cipul H20 pentru China, pentru a eluda restricţiile de export impuse de SUA – surse

News.ro, 10 mai 2025 07:00

Nvidia intenţionează să lanseze o versiune versiune simplificată a cipului său de inteligenţă artificială H20 pentru China, în următoarele două luni, în urma restricţiilor de export impuse de autorităţile americane modelului original, au declarat pentru Reuters trei surse familiare cu situaţia.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 15 minute
12:30
Treisprezece persoane - trei adulţi şi zece copii - au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un microbuz şi un autoturism, produs sâmbătă, în Braşov.
Acum 30 minute
12:20
Peste 160.000 de persoane care locuiesc în cinci localităţi din regiunea spaniolă Catalonia au fost avertizate sâmbătă dimineaţă de autorităţi să nu îşi părăsească locuinţele din cauza unui nor toxic de clor provocat de un incendiu la un depozit industrial, relatează AFP.
12:20
Paris Saint-Germain s-a calificat în finala Ligii Campionilor, iar preşedintele clubului Nasser Al-Khelaifi a trimis e-mail tuturor angajaţilor prin care îi anunţă că sunt invitaţi la finala cu Inter Milano de la Munchen, din 31 mai.
12:20
Preşedintele interimar Ilie Bolojan afirmă, în mesajul transmis sâmbătă, cu ocazia Zilei Independenţei Naţionale, că prin solidaritate şi unitate vom reuşi să trecem peste actuala perioadă complicată, astfel încât România să îşi continue parcursul european. ”România are nevoie de înţelepciunea fiecăruia dintre cetăţenii săi”, mai spune Bolojan.
Acum 2 ore
11:30
Washingtonul şi Beijingul au trimis la Geneva, în acest sfârşit de săptămână, persoane cu greutate pentru a încerca să calmeze lucrurile în războiul comercial lansat de Donald Trump, ale cărui efecte nocive sunt resimţite de cele mai mari două economii ale lumii, relatează AFP.
11:20
Echipa Timberwolves a demarat o anchetă după ce un fan a fost acuzat că a făcut remarci rasiste la adresa lui Draymond Green, jucătorul de la Golden State Warriors, în timpul celui de-al doilea meci din play-off-ul NBA de la Minneapolis, a anunţat vineri franciza din Minnesota.
11:10
Ucraina şi Ungaria au anunţat vineri că expulzează fiecare câte doi diplomaţi ai celeilalte părţi, acuzându-se reciproc de spionaj, relatează Reuters.
11:00
Nouă persoane - trei adulţi şi şase copii - au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un microbuz şi un autoturism, produs sâmbătă, în Braşov.
10:50
Benfica şi Sporting se întâlnesc sâmbătă, într-un meci care ar putea încorona oricare dintre cele două echipe drept campioană, o premieră în Portugalia.
Acum 4 ore
10:30
Candidatul independent la Preşedinţie Nicuşor Dan a comentat, într-un interviu acordat News.ro, postarea de pe Facebook a fostei sale rivale în cursa prezidenţială Elena Lasconi, conform căreia România a ales Europa şi trebuie să rămână pe acest drum, care sugera un vot în favoarea sa în finala prezidenţială pe care o va disputa în 18 mai cu George Simion. În ceea ce priveşte o postare în care Crin Antonescu vorbea despre ”securistoizi” invocându-i numele, Nicuşor Dan evită să comenteze.
10:30
Candidatul independent la Preşedinţie Nicuşor Dan declară, într-un interviu pentru News.ro, că, dacă va fi ales, discuţiile pentru formarea Guvernului se vor desfăşura „cu cele patru partide pro-occidentale şi cu minorităţile naţionale” şi consideră că există posibilitatea ca PSD să voteze un Cabinet condus de Ilie Bolojan, excluzând cooptarea POT sau AUR, chiar şi în situaţia în care nu va exista sprijin din partea PSD. Rugămintea sa pentu români din diaspora este „să se informeze asupra trecutului fiecăruia dintre cei doi candidaţi şi să voteze informat şi raţional”. Prima măsură pe care o va lua ca preşedinte va fi să cheme responsabilii financiari pentru a vedea „cum suntem„. Nicuşor Dan consideră zona de companii de stat, administraţii publice şi centrale ca fiind zona suprapopulată din sistemul public. În cazul în care va ajunge preşednte, îşi doreşte schimbarea şefului DNA, a procurorului general, despre care spune, însă, că pot rămâne în funcţii până la încheierea mandatului. Convorbiri telefonice la Chişinău, Bruxelles sau Washington sunt luate în calcul printre primele, în calitate de preşedinte. Actualul primar al Capitalei enumeră ca realizări, pe lângă lucrările de reabilitare a reţelei de termoficare, îmbunătăţirea transportului public, lucrări mari de infrastructură precum staţia de epurare de la Glina, şi ”frâna pusă pe dezvoltarea imobiliară nocivă din Bucureşti”.
10:20
Tribunalele din Rio de Janeiro şi Parana au respins ordinul de protecţie solicitat de Larissa Ferrari împotriva lui Dimitri Payet. Avocata în vârstă de 28 de ani l-a acuzat pe jucătorul formaţiei Vasco da Gama de agresiuni fizice, psihologice şi sexuale. Francezul a recunoscut o relaţie extraconjugală, dar a negat violenţele.
09:40
O echipă de cercetători de la UVA Health (University of Virginia) propune testarea clinică a unor medicamente utilizate frecvent în tratarea HIV, despre care s-a constatat că sunt corelate cu o reducere semnificativă a riscului de Alzheimer. Rezultatele au potenţialul de a transforma strategiile de prevenţie pentru această afecţiune neurodegenerativă, pentru care opţiunile de tratament sunt încă limitate.
09:30
Ucraineanca Marta Kostiuk a lăudat „curajul” Dariei Kasatkina de a-şi schimba naţionalitatea de la rusă la australiană, înainte ca sportivele să îşi strângă mâinile după meciul de la Openul Italiei. Kostiuk s-a impus, scor 6-4, 6-2, şi va juca în turul trei cu sportiva canadiană Leylah Fernandez.
09:20
Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Poloniei au ajuns la Kiev, sâmbătă dimineaţă, pentru discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-o demonstraţie de unitate, la o zi după ce Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, şi-a găzduit aliaţii într-o paradă de Ziua Victoriei în Piaţa Roşie, informează Reuters.
09:10
Panasonic Holdings a anunţat vineri că va concedia 10.000 de angajaţi şi se aşteaptă să înregistreze costuri de restructurare în valoare de 130 de miliarde de yeni (aproximativ 896 milioane de dolari) în anul fiscal curent, ca parte a unei ample reforme interne, transmite Reuters.
08:50
Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Poloniei s-au îndreptat spre Kiev sâmbătă pentru discuţii cu preşedintele ucrainean Volodymyr Zelenskiy, într-o demonstraţie de unitate, la o zi după ce Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, şi-a găzduit aliaţii într-o paradă de Ziua Victoriei în Piaţa Roşie, informează REUTERS.
Acum 6 ore
08:20
Germania trebuie să îşi asume mai multe riscuri şi să revigoreze economia stagnată printr-un deceniu de investiţii masive în infrastructură, a declarat vineri ministrul german al Economiei şi Energiei, Katherina Reiche, în cadrul summitului Tegernsee, transmite CNBC.
08:20
Fostul selecţioner al Australiei, Graham Arnold, a fost numit în funcţia de antrenor principal al Irakului, înaintea meciurilor de calificare la Cupa Mondială de luna viitoare, cu Coreea de Sud şi Iordania.
08:10
Fostul şef al politicii externe a UE, Josep Borrell, a lansat un atac dur împotriva Israelului, acuzând guvernul condus de Benjamin Netanyahu de comiterea unui genocid în Gaza şi de „desfăşurarea celei mai mari operaţiuni de epurare etnică de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a crea o destinaţie turistică splendidă”.
07:40
Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Poloniei s-au îndreptat spre Kiev sâmbătă pentru discuţii cu preşedintele ucrainean Volodymyr Zelenskiy, într-o demonstraţie de unitate, la o zi după ce Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, şi-a găzduit aliaţii într-o paradă de Ziua Victoriei în Piaţa Roşie, informează REUTERS.
07:30
Mărci de renume internaţional precum Pandora, Puma şi Hugo Boss au declarat săptămâna aceasta că îşi reevaluează strategiile de preţ în SUA şi pe alte pieţe, în contextul în care tarifele comerciale anunţate de preşedintele Donald Trump ameninţă să majoreze semnificativ costurile de import, relatează CNBC.
07:10
Oficialii americani discută un plan prin care Groenlanda ar putea fi adusă în sfera de influenţă a Americii, utilizând un tip de acord folosit de Statele Unite pentru a menţine relaţii strânse cu mai multe naţiuni din Insulele Pacificului, potrivit a doi oficiali americani şi altor surse familiarizate cu discuţiile, informează The Guardian.
07:00
Autorităţile ucrainene nu sunt pregătite să poarte discuţii cu Rusia pentru soluţionarea conflictului, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu pentru postul de televiziune ABC News, conform TASS.
07:00
Nvidia intenţionează să lanseze o versiune versiune simplificată a cipului său de inteligenţă artificială H20 pentru China, în următoarele două luni, în urma restricţiilor de export impuse de autorităţile americane modelului original, au declarat pentru Reuters trei surse familiare cu situaţia.
07:00
Peste 10.000 de alergători amatori şi profesionişti sunt aşteptaţi să concureze sâmbătă şi duminică la cea de-a 14 ediţie a OMV Petrom Bucharest Half Marathon. Pentru buna desfăşurare a evenimentului, vor exista restricţii rutiere, anunţă organizatorii.
Acum 8 ore
06:40
Adjunctul şefului de cabinet al Casei Albe, Stephen Miller, a declarat vineri că administraţia Trump „analizează activ” suspendarea habeas corpus, dreptul unei persoane de a contesta legalitatea detenţiei sale, în instanţă, relatează ABC News.
06:20
Armata pakistaneză a anunţat că a început o operaţiune împotriva Indiei, ca răspuns la ceea ce a numit „agresiune indiană recentă,, relatează CNN. India răspunde în prezent atacurilor pakistaneze, a declarat pentru CNN un oficial indian care deţine în mod diect date despre situaţie.
06:10
Acţiunile europene au înregistrat o sesiune pozitivă vineri, după ce Marea Britanie şi SUA au confirmat un acord comercial şi în timp ce investitorii aşteaptă cu nerăbdare negocierile comerciale dintre SUA şi China, care urmează să înceapă în acest weekend, transmite CNBC.
06:10
Armata pakistaneză a anunţat că a început o operaţiune împotriva Indiei, ca răspuns la ceea ce a numit „agresiune indiană recentă,, relatează CNN.
05:30
Sistemul care gestionează metroul din San Francisco s-a oprit în mod brutal vineri, imobilizând toate trenurile din reţea şi complicând drumul către serviciu al navetiştilor prin celebrul golf din California, relatează AFP.
Acum 12 ore
01:10
Poliţia din Lice, un oraş situat în sud-estul Turciei, a decis la 18 aprilie să ardă 20 de tone de canabis - estimat la valoarea de piaţă de 228 de milioane de euro - confiscate de către autorităţi de-a lungul lui 2024 în aproximativ 200 de operaţiuni antidrog, pentru a le transmite un ”mesaj puternic” traficanţilor de droguri, însă operaţiunea a devenit un fiasco, provocându-le locuitorilor halucinaţii timp de mai multe zile, relatează Türkiye Today.
00:20
Formaţia Rayo Vallecano, la care joacă Andrei Raţiu, a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Las Palmas, într-un meci din etapa a 35-a a campionatului Spaniei.
00:10
Preşedintele francez Emmanuel Macron a semnat vineri cu premierul polonez Donald Tusk, la Nancy, în estul Franţei, un Tratat de Prietenie şi Cooperare consolidată, o dovadă a creşterii importanţei Poloniei în Europa, împotriva unei Rusii considerate tot mai ameninţătoare după peste trei ani de Război în Ucraina la scară mare, relatează AFP.
00:00
Formaţia AC Milan a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Bologna, într-un meci din etapa a 36-a a campionatului Italiei.
9 mai 2025
23:50
Doi adulţi şi şase copii au fost transportaţi la spital, vineri seară, dupoă un accident rutier produs ăn judeţul Suceava.
Acum 24 ore
23:40
Medicul psihiatru Florin Ene de la Spitalul dr Alexandru Obregia din Capitală a afirmat, vineri seară, că alcoolul este la îndemâna tuturor, dar are efecte toxice extrem de mari. Organismul se adaptează şi ajunge să tolereze şi cantităţi extrem de mari, însă apar diferite boli.
23:20
Sistemul care gestionează metroul din San Francisco s-a oprit în mod brutal vineri, imobilizând toate trenurile din reţea şi complicând drumul către serviciu al navetiştilor prin celebrul golf din California, relatează AFP.
23:20
Medicul Florin Ene de la Spitalul dr Alexandru Oregia din Capitală a declarant, vinery seară, la Medika Antidrog, că dispoziţia persoanei faţă de consumul de substanţe - de a consuma sau de a nu consuma - este în fiecare dintre noi. Uneori a se ajunge la dependenţă depinde de cum a reacţionat la consumul iniţial persoana respectivă.
23:10
Medicul psihiatru Florin Ene de la Spitalul dr Alexandru Obregia din Capitală a explicat, vineri seară, că familiile trebuie să susţină copiii să treacă cu bine prin adolescenţă, scopul fiind autonomia acestora. Este nevoie de susţinere şi încredere, iar copilul trebuie lăsat treptat să experimenteze lucruri, să nu aibă senzaţia că este ţinut în cuşcă. De teama ca propriul copil să nu intre în contact su unele substanţe, multe familii greşesc controlează excesiv copii.
23:00
Formaţia Sepsi Sfântu Gheorghe a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa FC Botoşani, într-un meci din etapa a opta a play-out-ului Superligii.
22:50
Europenii lucrează împreună cu americanii la un posibil anunţ comun al unui armistiţiu în Războiul din Ucraina - şi totodată la eventuale sancţiuni coordonate în cazul unui refuz al Moscovei - declară surse diplomatice europene AFP.
22:50
Preşedintele francez Emmanuel Macron anunţă vineri că vrea să ajungă ”în următoarele ore şi în zilele viitoare” la un plan comun americano-european al unui armistiţiu în Războiul din Ucraina - pe o perioadă de 30 de zile -, însoţit de ”sancţiuni economice masive” în cazul nerespectării acestuia, relatează AFP.
22:40
Primarul Craiovei Lia Olguţa Vasilescu anunţă că, începând de luni, craiovenii pot solicita eliberarea noii Cărţi Electronice de Identitate, ea precizând că a depus deja cerere pentru a obţine acest document.
22:40
Fostul internaţional Ionel Ganea a fost implicat într-un accident rutier în cursul zilei de vineri, între localitatea Hurez, din comuna Beclean, şi municipiul Făgăraş.
22:30
Medicul psihiatru Florin Ene de la Spitalul dr. Alexandru Obregia din Capitală a afirmat, vineri seară, că în societatea actuală consumul de droguri este un fenomen din ce în ce mai extins, iar dispoziţia unei persoane de a consuma o substanţă este rezultatul unei întregi serii de factori. Parte dintre factori ţin şi de reacţia societăţii, pe care medicul o caracterizeză ca fiind ”cumva anafilactică”. De asemenea, el afirmă că este foarte important să ştii copilul cu cine se joacă, unde se joacă sau cu cine îşi petrece timpul liber.
22:20
Fabiano Caruana şi Praggnanandhaa Rameshbabu au obţinut victorii, vineri, în Runda a 3-a a Superbet Chess Classic România 2025 De asemenea, Bogdan Deac a înregistrat o remiză.
22:20
Europenii lucrează împreună cu americanii la un posibil anunţ comun al unui armistiţiu în Războiul din Ucraina - şi totodată la eventuale sancţiuni coordonate în cazul unui refuz al Moscovei - declară surse diplomatice europene AFP.
22:00
ONG-uiri specializate în apărarea victimelor agresiunilor sexuale comise de către membri ai clerului catolic consideră împărţit bilanţul Leon al XIV-lea înainte să fie ales Papă în acest dosar, unul dintre cele mai urgente dosare cu care se confruntă relatează AFP.
21:40
Max Verstappen a participat vineri dimineaţă la o sesiune de antrenamente pentru campionatul NLS (Nürburgring Langstrecken-Serie) la bordul unui Ferrari 296 GT3 al echipei Emil Frey Racing.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.