A fost descoperit cel mai mare zăcământ de aur, argint și cupru din ultimele trei decenii. Țara în care viața cetățenilor ar putea fi schimbată radical
Ziare.com,
15 mai 2025 17:40
Succes major al oamenilor de știință din Argentina. Un impresionant zăcământ de metale prețioase și industriale a fost găsit în apropierea zonelor muntoase ale Anzilor. Descoperirea poate deschide calea către prosperitate economică pentru statul sud-american, sunt de părere specialiștii.
• • •
Alte ştiri de Ziare.com
Acum 10 minute
01:10
Un expert susține că a descifrat un mister din Biblie. Descoperire despre Cele zece porunci ale lui Dumnezeu VIDEO # Ziare.com
Biblia povestește cum Moise a urcat pe un munte misterios, s-a întâlnit cu Dumnezeu față în față și a coborât purtând Cele zece porunci gravate în piatră. Acum, cercetătorul american Joel Richardson susține că a descifrat un mister din Evanghelie. El spune că a descoperit adevăratele coordonate ale Muntelui Sinai, locul sacru unde Moise a primit mesajul lui Dumnezeu. Acesta s-ar afla în Arabia Saudită.
Acum o oră
00:40
Experții trag semnalul de alarmă: Rusia ar putea ataca NATO, Putin are lista țărilor vulnerabile din flancul estic # Ziare.com
Experții britanici de la Institutul Internațional pentru Studii Strategice din Londra trag un semnal de alarmă într-o analiză legată de războiul din Ucraina și evoluția agresiunii Moscovei. Rusia ar putea fi pregătită să atace o țară NATO în termen de doi ani dacă Statele Unite vor negocia un acord de armistițiu în următoarele luni, potrivit unei noi evaluări. Pe lista lui Putin apar țările baltice din flancul estic, care sunt cele mai vulnerabile în fața trupelor ...
Acum 2 ore
00:00
Trump propune o „zonă a libertății” în Gaza, sub egida SUA. Încă o idee ambițioasă fără plan de implementare? # Ziare.com
Președintele american Donald Trump a lansat joi, 15 mai, la Doha, o nouă propunere controversată privind viitorul Fâșiei Gaza: transformarea acesteia într-o „zonă de libertate”, sub egida Statelor Unite. Declarația a fost făcută în fața unui grup de lideri de afaceri din regiune, în contextul turneului său de trei zile în Orientul Mijlociu, care a inclus opriri în Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite, scrie Daily Mail.
15 mai 2025
23:50
Zelenski: Rusia a început ofensiva în toate direcțiile. Ucraina avertizează asupra unei veri de foc pe front # Ziare.com
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, în cadrul unei conferințe de presă susținute alături de omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, că trupele ruse au declanșat operațiuni ofensive pe întreaga linie a frontului. Afirmațiile liderului de la Kiev vin într-un moment critic, în care eforturile diplomatice sunt contrazise de realitatea tot mai dură de pe teren.
23:40
Secretarul de Stat al SUA va merge la negocierile de la Istanbul privind Ucraina, dar subliniază că acestea sunt în impas. Cum crede Marco Rubio că pot fi deblocate # Ziare.com
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat joi, 15 mai, după ce Rusia a trimis o echipă de rang secund la discuţiile din Turcia, că singurul mod în care se va produce un progres în eforturile de a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina va fi prin discuţii directe între preşedintele Donald Trump şi preşedintele rus Vladimir Putin, relatează Reuters.
Acum 6 ore
20:50
Armata Română și-a crescut efectivele cu aproape 7.000 de militari profesioniști. Urmează un proiect de lege pentru militarii voluntari # Ziare.com
Armata Română a înregistrat o creștere a numărului de militari profesioniști, cu peste 6.600 de persoane în ultimele luni, a anunțat ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr.
19:50
Rusia ar putea accepta "compromisuri" în negocierile de la Istanbul. Președintele Zelenski dezvăluie ce mandat a primit delegația Ucrainei # Ziare.com
Şeful delegaţiei ruse la negocierile de pace de la Istanbul cu ucrainenii, Vladimir Medinski, a declarat joi, 15 mai, că este pregătit pentru „posibile compromisuri” pe care să le „negocieze” cu reprezentanţii Kievului.
19:50
Femeie atacată de câinele unei vecine, în Timiș. Victima a ajuns la spital cu răni la antebraţ şi omoplat # Ziare.com
Este anchetă în Timiș după ce o femeie de 39 de ani, din localitatea Macedonia, a reclamat că a fost atacată, pe stradă, de un câine, fiind transportată la spital cu răni la antebraţ şi omoplat. Oamenii legii au stabilit că animalul îi aparţine unei vecine.
19:20
Este meseria viitorului: bine plătită, nu necesită diplomă universitară și nu poate fi înlocuită de inteligența artificială # Ziare.com
Industria sistemelor de încălzire, ventilare și aer condiționat (HVAC) traversează un boom fără precedent în America, dar și la nivel global, oferind oportunități de carieră profitabile care cer o educație formală minimă. Pe măsură ce temperaturile estivale ating niveluri record, iar controlul climatic devine esențial, tehnicienii din domeniu sunt din ce în ce mai căutați.
Acum 8 ore
19:10
Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a fost primit de premierul Netanyahu. Ce au discutat # Ziare.com
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial și șef al Cancelariei președintelui interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit, în Israel, de premierul Benjamin Netanyahu.
18:50
Novakid a lansat "Competiția Școlilor Creative", care poate aduce școlilor primare din România premii de peste 5.000 de euro # Ziare.com
Creativitatea trebuie încurajată încă de la vârste fragede, prin activități variate, mai ales când vine vorba despre asimilarea unei limbi străine. Exersarea ei în cadrul programelor școlare contribuie nu doar la dezvoltarea ideilor inovatoare, ci și la consolidarea încrederii în sine sau capacității de adaptare la situații noi. În plus, aceasta favorizează gândirea critică și colaborarea, competențe esențiale într-o societate în continuă schimbare.
18:30
Anunțul pe care Occidentul nu voia să-l audă de la China tocmai a venit. Regimul Xi a confirmat # Ziare.com
China a anunțat joi, 15 mai, că are în plan extinderea „cooperării pragmatice" cu armata rusă. Decizia a fost luată după ce Xi Jinping a vizitat Moscova, pentru parada militară organizată cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la înfrângerea armatei naziste.
17:50
Un cutremur cu magnitudinea 5,2 lovește Turcia, chiar în ziua negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina # Ziare.com
Un cutremur cu magnitudinea 5,2 s-a înregistrat în Turcia în ziua de 15 mai 2025, chiar în timp ce la Istanbul se desfășoară negocieri între Rusia și Ucraina pentru o eventuală încetare a focului, iar în orașul Antalya are loc o reuniune a miniștrilor de Externe din țările NATO.
17:40
A fost descoperit cel mai mare zăcământ de aur, argint și cupru din ultimele trei decenii. Țara în care viața cetățenilor ar putea fi schimbată radical # Ziare.com
Succes major al oamenilor de știință din Argentina. Un impresionant zăcământ de metale prețioase și industriale a fost găsit în apropierea zonelor muntoase ale Anzilor. Descoperirea poate deschide calea către prosperitate economică pentru statul sud-american, sunt de părere specialiștii.
17:40
Pe cine a trimis Zelenski la Istanbul să negocieze cu rușii. Putin, acuzat că sabotează dialogul # Ziare.com
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că delegația ucraineană care va participa la discuțiile de la Istanbul cu partea rusă va fi condusă de ministrul Apărării, Rustem Umerov. Decizia vine într-un context tensionat, în care Kievul acuză Moscova de lipsă de seriozitate în ceea ce privește negocierile de pace.
17:30
Descoperiri macabre în Constanța. Două femei au fost găsite moarte în Canalul Dunăre - Marea Neagră, în localități diferite. Una dintre ele era dispărută din aprilie # Ziare.com
Descoperiri macabre făcute de polițiștii constănțeni. Două femei au fost găsite moarte în Canalul Dunăre - Marea Neagră, joi, 15 mai, una în Cernavodă şi cealaltă în Medgidia, la un interval de doar câteva minute. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care cele două femei şi-au pierdut viaţa. Una dintre victime era dispărută din luna aprilie.
Acum 12 ore
17:00
Gigi Becali a negat că a fost implicat într-un accident rutier cu bolidul lui de lux, deși imaginile îl contrazic.
17:00
Un ministru din NATO îl acuză pe Putin că e laș, după ce a refuzat să vină la întâlnirea cu Zelenski # Ziare.com
Ministrul de Externe al Cehiei, Jan Lipavsky, a declarat că președintele Rusiei, Vladimir Putin, "s-a dovedit a fi un laș", întrucât a refuzat să accepte propunerea lansată de președintele Volodimir Zelenski de a avea o întâlnire directă, la Istanbul.
16:40
Băiețelul poreclit „Mickey Mouse” din cauza unei afecțiuni rare de piele a trecut printr-o transformare spectaculoasă FOTO # Ziare.com
Când părinții lui Qibao au decis să înceapă tratamentul dificil pentru afecțiunea rară de piele cu care se născuse fiul lor, știau că urmează un drum lung, plin de obstacole. Nu se așteptau însă ca propriul copil să devină ținta batjocurii, fiind poreclit „Mickey Mouse” din cauza formațiunilor masive apărute pe cap în urma procedurilor pregătitoare pentru operație. Astăzi, la doar trei ani, Qibao este dovada vie a puterii medicinei moderne – și a rezistenței unui ...
15:50
Gigi Becali, implicat într-un accident cu Rolls-Royce-ul de 500.000 de euro. Primele imagini de la fața locului # Ziare.com
Gigi Becali, patronul FCSB, care și-a schimbat mașina de Paște, optând pentru un Rolls-Royce Ghost în valoare de 500.000 de euro, a fost implicat joi, 15 mai, într-un accident chiar în fața Palatului său din Aleea Alexandru.
14:50
Schimb de replici acide înaintea negocierilor de pace. Declarația lui Zelenski care a iritat-o pe Zaharova: ”Un clovn, un ratat” VIDEO # Ziare.com
Diplomația rusă a reacționat violent la declarațiile lui Volodimir Zelenski despre delegația trimisă de Putin în Turcia pentru negocieri directe cu Ucraina. Liderul de la Kiev a numit delegația rusă „decorativă”, iar purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, l-a catalogat drept un „clovn” și un „ratat”.
14:30
Caz halucinant în SUA: O adolescentă a fost sechestrată 7 ani și ținută într-o cușcă de câine. Cine sunt agresorii FOTO/VIDEO # Ziare.com
Un cuplu din New Jersey, în estul Statelor Unite, a fost arestat şi inculpat cu privire la sechestrarea unei adolescente - timp de şapte ani -, pe care au agresat-o sexual şi au obligat-o să trăiască într-o cuşcă de câine, anunţă procuroarea comitatului Camden, Grace MacAulay, relatează AFP.
13:50
Refuzul lui Putin de a participa la negocierile de pace pune la încercare răbdarea lui Trump # Ziare.com
Decizia lui Vladimir Putin de a refuza să participe la discuțiile cu președintele Zelenski din Istanbul este o mișcare riscantă care ar putea distruge relația Kremlinului cu președintele Trump.
13:40
Rusia anunță noi victorii pe front în ziua negocierilor de pace. Primele declarații ale lui Zelenski după ce a ajuns în Turcia VIDEO # Ziare.com
Armata rusă a revendicat joi, 15 mai, cucerirea a doua noi localităţi ucrainene în regiunea ucraineană Doneţk (est), cu doar câteva ore înainte de începerea unor negocieri foarte aşteptate de pace între Rusia şi Ucraina la Istanbul, în Turcia, relatează AFP.
12:30
Ucraina intenționează să discute doar încetarea focului cu Rusia în cadrul discuțiilor de la Istanbul # Ziare.com
Negocierile ruso-ucrainene care urmează să aibă loc la Istanbul pe 15 mai vor avea, potrivit Wall Street Journal și Suspilne, o agendă precisă: discutarea unei încetări necondiționate a focului pentru o perioadă de 30 de zile. Planul este sprijinit de Statele Unite și alte state aliate Ucrainei, însă Moscova pare să abordeze întâlnirea mai curând ca o etapă tactică decât ca un gest real de deschidere.
12:20
Președintele Academiei Române, surprins într-o ipostază nemaiîntâlnită. Recital la un eveniment privat VIDEO # Ziare.com
Scene mai puțin obișnuite cu președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop. Istoricul a renunțat la formalism și la sobrietate, specifice unui cercetător.
Acum 24 ore
12:00
„O situație foarte gravă”. Un avion de război rusesc a încălcat spațiul aerian al Estoniei VIDEO # Ziare.com
Un avion de vânătoare rusesc a intrat în spațiul aerian al Estoniei, stat membru NATO, marți seară, 13 mai, a anunțat ministrul afacerilor externe Margus Tsahkna.
12:00
De ce nu a venit vine Vladimir Putin la Istanbul. Ce semnal ar trimite o întâlnire directă cu Zelenski # Ziare.com
În ciuda speculațiilor și a agitației diplomatice din jurul discuțiilor ruso-ucrainene anunțate la Istanbul, un lucru pare cert: președintele rus Vladimir Putin nu va participa personal la negocieri. Deși o întâlnire directă cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski ar constitui un semnal puternic în direcția unui posibil dialog real, Kremlinul a preferat, din nou, să rămână în planul simbolic, trimițând în Turcia o delegație condusă de consilierul prezidențial ...
11:50
Ce pedeapsă riscă Ionel Ganea după ce și-a băgat în comă copilul de 2 ani: ”Să sperăm că o să rămână infracțiunea aici...” # Ziare.com
Fostul internaţional Ionel Ganea a fost implicat într-un accident rutier în cursul zilei de vineri, 9 mai, între localitatea Hurez, din comuna Beclean, şi municipiul Făgăraş. Un cunoscut avocat, Adrian Cuculis, a comentat situația delicată în care se află Ganea.
11:20
La ce pericole ne expunem atunci când mâncăm în fața laptopului. Psiholog: „Este mai degrabă mâncat inconștient” # Ziare.com
Un studiu realizat recent arată că 7 angajați de 10 mănâncă în grabă, la birou, în fața calculatorului.
11:10
Cine este Vladimir Medinski, omul pe care Putin l-a trimis la Istanbul să negocieze cu Ucraina. De ce ucrainenii consideră delegația Kremlinului o insultă # Ziare.com
Dictatorul rus Vladimir Putin a aprobat o nouă delegație pentru a participa la negocierile cu Ucraina, care urmează să aibă loc astăzi în Turcia. Aceasta va fi condusă de fostul ministru rus al Culturii și actual consilier al Kremlinului, Vladimir Medinski. Acesta a reprezentat deja Rusia la discuțiile de la Istanbul din primăvara anului 2022, la scurt timp după invazia la scară largă, scrie Zerkalo Nedeli.
11:00
Emilia Șercan anunță clasarea, pentru a doua oară, a dosarului penal legat de amenințările primite când l-a acuzat pe Nicolae Ciucă de plagiat # Ziare.com
Jurnalista de investigație Emilia Șercan a anunțat joi, 15 mai, că dosarul penal deschis pentru amenințări la adresa ei a fost clasat pentru a doua oară. Șercan a fost amenințată pe 19 ianuarie 2022, la o zi după ce a scris că doctoratul premierului de atunci, Nicolae Ciucă, este plagiat.
10:20
Câştigul salarial mediu net în luna martie s-a ridicat la 5.691 lei, în creştere cu 340 lei (+6,4%) faţă de luna februarie, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
10:10
Primarul din Sinaia, acuzat de corupție, așteaptă decizia magistraților. Procurorii au cerut arestarea lui pentru încălcarea condițiilor controlului judiciar # Ziare.com
Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, ar putea fi arestat preventiv pentru încălcarea controlului judiciar. Decizia urmează să fie luată de Tribunalul București joi, 15 mai. Inculpat pentru corupție, primarul în funcție de peste 20 de ani susține că acuzațiile de nerespectare a termenilor controlului judiciar sunt „complet nereale şi reprezintă pure speculaţii”.
09:20
Director medical de la Ambulanță, reținut pentru agresiune sexuală şi folosirea abuzivă a funcţiei # Ziare.com
Un bărbat de 58 de ani, reținut miercuri, 14 mai, pentru agresiune sexuală şi folosirea abuzivă a funcţiei este directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Bistriţa-Năsăud. Confirmarea vine chiar de la managerul instituției, Annabella Muzsi. Ea a confirmat şi percheziţia efectuată în cursul zilei de miercuri la sediul SAJ, dar a spus că nu doreşte să facă alte comentarii, fiind o anchetă în desfăşurare.
09:20
Cod galben de ploi și vijelii în 21 de județe. Regiunea unde vor fi rafale de până la 90 km pe oră # Ziare.com
Instabilitatea atmosferică se va accentua joi, 15 mai, şi vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial în Maramureş, Crişana, Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în zona de munte, potrivit unei atenţionări Cod galben emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
09:00
Afacerile familiei Trump în Orientul Mijlociu. Analiză CNN: De la criptomonede până la luxoși zgârie-nori și terenuri de golf # Ziare.com
Legăturile de afaceri ale familiei Trump cu Orientul Mijlociu au crescut de peste trei ori de la primul mandat al preşedintelui, a constatat o monitorizare CNN a tranzacţiilor, inclusiv o serie de proiecte noi anunţate de când acesta a revenit la Casa Albă.
08:10
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că joi, 15 mai, vântul va sufla cu putere pe parcursul zilei și că va ploua în cea mai mare parte a țării.
07:50
Ruşii şi ucrainenii urmează să se întâlnească la Istanbul pentru negocieri de pace. Ce solicită Kievul şi Moscova # Ziare.com
Ruşii şi ucrainenii urmează să se întâlnească joi, 15 mai, la Istanbul pentru primele discuţii bilaterale privind rezultatul războiului din primăvara anului 2022, când discuţiile iniţiale după declanşarea invaziei Rusiei în Ucraina nu au reuşit să ajungă la un acord, potrivit AFP.
07:40
Donald Trump nu va fi prezent în Turcia, unde Zelenski îl așteapta pe Putin la negocieri pentru încheierea războiului # Ziare.com
Preşedintele american Donald Trump nu va vizita Turcia joi, 15 mai, la discuțiile din Istanbul, unde Volodimir Zelenski îl așteapta personal pe Putin pentru a negocia încheierea războiului din Ucraina. Trump a ales să nu se deplaseze la Istanbul, chiar dacă se află în prezent într-un turneu în Orientul Mijlociu.
04:30
Ce șanse mai are Ucraina de a recupera teritoriile pierdute în fața Rusiei: „Acesta e un semnal important!” # Ziare.com
Semnale importante vin de la nivelul Uniunii Europene (UE), care ar putea marca finalul războiului din Ucraina. Președintele francez Emmanuel Macron a declarat în cadrul unui interviu că ucrainenii au „luciditatea de a spune” că nu vor putea să-şi recupereze toate teritoriile la sfârşitul conflictului cu Rusia. De asemenea, oficialul de la Paris a mai precizat că statul atacat nu va adera la NATO, în lipsa unui consens pe această temă. În plus, potrivit unei dezvăluiri ...
04:10
România, în oglindă cu Polonia. Ce propun candidații polonezi la alegerile prezidențiale, favoriți pentru funcția „supremă" # Ziare.com
Europa și America sunt cu ochii pe alegerile prezidențiale din România și din Polonia. Cele două state au un lucru în comun, delimitarea candidaților „favoriți” pe două paliere ideologice. La prima vedere, și la București, și la Varșovia, este o luptă între liberali mai degrabă apropiați de UE și conservatori care se uită mai atent la SUA. Dar, o analiză în profunzime arată diferențe mari între candidații din România și Polonia.
02:10
Teoriile actuale ale astronomiei nu pot explica de ce a apărut lumea, planetele, stelele și galaxiile. Dar acum oamenii de știință sunt gata de descoperirea secolului, în interiorul unui tunel de sub pământ, unde efectuează experimentul DUNE. Savanții caută răspunsul la una dintre cele mai importante întrebări ale științei: de ce există Universul?
01:40
O putere nucleară ar lua locul SUA, schimbând istoria din ultimii 70 de ani: Scutul contra lui Putin # Ziare.com
O putere nucleară occidentală ar putea lua locul Statelor Unite, lucru ce poate schimba istoria ultimilor 70 de ani a bătrânului continent. America a început să devină o umbrelă de securitate pentru Europa din 1954, când și-a mutat armele nucleare aici, prima dată în Marea Britanie, apoi în Germania de Vest. Acum, Franța poartă discuții cu Germania și Polonia despre posibilitatea ca focoasele sale nucleare să fie mutate în aceste țări, ca un scut de protecție contra lui ...
Ieri
00:40
Trump, cu geanta goală, după ce a dat cadourile unui dictator: Casa Albă se năpustește spre o putere din Est # Ziare.com
Donald Trump a venit ca o furtună la Casa Albă, pornind războiul său comercial cu 180 de țări și teritorii din întreaga lume, dar a căutat și soluții pentru oprirea războaielor din Ucraina și Gaza. Dar acum, președintele SUA s-a trezit cu geanta goală, după ce i-a dat toate cadourile lui Vladimir Putin, dictatorul rus.
00:10
Anchetă de corupție la Agenția de achiziții militare a NATO. Au fost operate mai multe arestări # Ziare.com
Mai multe persoane au fost arestate în cadrul unei vaste anchete anticorupţie care implică o agenţie NATO ce se ocupă de achiziţiile publice ale Alianţei, au anunţat miercuri instanţele belgiene şi luxemburgheze, precum şi Alianţa Nord-Atlantică, transmite AFP.
00:10
Atenție, șoferi! S-au dat deja amenzi. Pe mai multe bulevarde din centrul Bucureștiului, viteza a fost limitată la 30 de km/h # Ziare.com
Începând cu 9 mai, pe diverse bulevarde și străzi din centrul Bucureștiului a fost impusă o limită de viteză de 30 de kilometri pe oră. Această măsură a fost aprobată de Comisia Tehnică de Circulație a Primăriei Capitalei în cadrul ședinței din 17 aprilie.
00:00
Surpriza de pe lista lui Putin pentru negocierile de pace de la Istanbul. Cine merge în Turcia să negocieze cu Zelenski # Ziare.com
Vladimir Putin a semnat un ordin „cu privire la componenţa delegaţiei Federaţiei Ruse pentru discuţiile cu Ucraina”, a anunţat miercuri seara, 14 mai Kremlinul. În condiţiile în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îl provocase pe Putin să se întâlnească personal la Istanbul, delegaţia anunţată de Kremlin pentru negocierile directe propuse de însuşi Putin cuprinde oficiali din eşalonul secund, între care un asistent al preşedintelui rus, doi miniştri ...
14 mai 2025
23:30
Atacurile cu bombă incendiară asupra mai multor proprietăți asociate premierului Keir Starmer ar putea fi opera unui stat ostil # Ziare.com
Anchetatorii britanici specializați în combaterea terorismului analizează o ipoteză cu implicații grave pentru securitatea națională: incendierea mai multor proprietăți asociate premierului Keir Starmer ar putea fi opera unui stat ostil, implicat într-o acțiune de intimidare sau destabilizare pe teritoriul Marii Britanii, scrie The Telegraph.
23:30
Orban acuză Ucraina de ingerință politică și colaborare cu opoziția maghiară, pe fondul unui scandal de spionaj # Ziare.com
Premierul ungar Viktor Orban acuză Kievul că s-ar fi implicat activ în politica internă a Ungariei, colaborând cu opoziția maghiară pentru a submina poziția guvernului său față de aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Declarațiile au fost făcute luni, în urma unei reuniuni a Consiliului de Apărare al Ungariei, convocată de urgență, potrivit presei ungare.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.