Noaptea Muzeelor - 75 de instituţii muzeale deschise şi 677 de activităţi cultural-educaţionale pentru public

News.ro, 17 mai 2025 08:40

Peste 75 de instituţii muzeale, reunind 210 spaţii muzeale din întreaga ţară, îşi deschid porţile sâmbătă, pentru Noaptea Muzeelor 2025, într-o ediţie care se anunţă a fi cea mai amplă de până acum, potrivit Ministerului Culturii.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
14:20
Organizaţia Judeţeană a Partidului Social Democrat Buzău şi-a desemnat, sâmbătă, noul preşedinte, în cadrul unei Conferinţe extraordinare care a avut loc ca urmare a demisiei lui Lucian Romaşcanu. În unanimitate, deputatul Romeo Lungu a fost ales să conducă organizaţia până în octombrie 2026.
Acum 10 minute
14:10
Mihai Enache, liderul deputaţilor AUR, a afirmat, sâmbătă, că în Republica Moldva continuă implicarea autorităţilor locale în favoarea susţinerii unui anumit candidat din alegerile prezidenţiale din ţara noastră şi a precizat că în ţara vecină continuă turismul electoral care se desfăşoară cu maşini de la partide politice şi instituţii publice. El a făcut apel la entităţi străine, precum Ambasada Franţei, de a nu se implica în alegerile libere care trebuie să aibă loc în ţara noastră. De asemenea, candodatul AUR, George Simion, a anunţat că-şi ănchide contul de Facebook.
Acum 30 minute
14:00
Un oficial numit de premierul ungar Viktor Orban pentru a investiga presupusa interferenţă politică externă s-a întâlnit săptămâna aceasta cu membri ai administraţiei Trump, într-un demers pe care oficiali americani l-au perceput drept o încercare de a obţine sprijin împotriva oponenţilor lui Orban, în contextul alegerilor aşteptate în 2026, relatează Reuters.
Acum o oră
13:40
O femeie din judeţul Vâlcea a fost reţinută pentru 24 de ore de poliţiştii din Sibiu, fiind acuzată că a înşelat o vârstnică de 70 de ani, de la care a luat mai multe bijuterii.
13:30
Formaţia Chindia Târgovişte a câştigat, sâmbătă, prima manşă a barajului de menţinere în Liga 2, disputat în compania echipei CSC Dumbrăviţa.
13:20
Emiliano Martinez a jucat probabil ultimul său meci pentru Aston Villa, vineri seară, la Villa Park, împotriva echipei Tottenham.
13:20
Ucraina a transmis investitorilor, prin vocea negociatorului-şef pentru datorie publică, Iuri Butsa, că nu se va grăbi să restructureze obligaţiunile legate de PIB în valoare de 3,2 miliarde de dolari, chiar dacă o plată de peste jumătate de miliard este scadentă în câteva săptămâni. Informaţia a fost dezvăluită de trei surse familiare cu discuţiile, în contextul reluării negocierilor ruso-ucrainene în Turcia, relatează Reuters.
Acum 2 ore
13:10
Peste 300.000 de persoane au votat deja la secţiile din afara ţării pentru alegerea preşedintelui, aproape dublu faţă de primul tur din 4 mai. Cei mai mulţi au votat în Marea Britanie, peste 47.000 de persoane
12:30
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ar putea accepta o întâlnire directă cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, însă doar dacă vor fi atinse anumite acorduri prealabile, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters.
12:20
Peste 300.000 de persoane au votat deja la secţiile din afara ţării pentru alegerea preşedintelui, aproape dublu faţă de primul tur din 4 mai. Cei mai mulţi au votat în Marea Britanie, peste 47.000 de persoane
12:20
Andreea Dragoman şi Iulian Chiriţă au obţinut victorii în primele meciuri la Campionatul Mondial Individual de tenis de masă de la Doha.
Acum 4 ore
12:00
Poliţia Română a făcut, în perioada 12-15 mai, peste 320 de percheziţii în 17 judeţe la persoane suspectate că au cumpărat arme şi muniţii din mediul online. Au fost descoperite peste 200 de arme, dar şi cartuşe şi articole pirotehnice.
12:00
Preşedintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a criticat sâmbătă declaraţiile recente ale preşedintelui american Donald Trump, acuzându-l că transmite mesaje contradictorii, vorbind simultan despre pace şi ameninţări, relatează Reuters.
11:30
Trei bărbaţi iranieni au fost inculpaţi pentru infracţiuni în temeiul Legii privind securitatea naţională în Regatul Unit, a transmis, sâmbătă, Poliţia, potrivit Sky News.
11:30
Confederaţia braziliană de fotbal (CBF) a făcut apel la Curtea Supremă împotriva demiterii preşedintelui său, Ednaldo Rodrigues, avertizând că această decizie ar putea duce la sancţiuni împotriva echipei naţionale, care tocmai l-a anunţat pe Carlo Ancelotti drept noul său antrenor.
11:20
Decizia agenţiei Moody’s de a retrograda ratingul de credit al Statelor Unite de la ”Aaa” la ”Aa1”, pentru prima dată din 1917, a stârnit reacţii vehemente din partea economiştilor, politicienilor şi analiştilor de pe Wall Street. În timp ce unii văd în acest gest o consecinţă logică a exploziei datoriei publice şi a polarizării politice, alţii acuză agenţia de motivaţii politice şi minimalizează efectul imediat asupra pieţelor, relatează Reuters.
11:20
Un tânăr de 20 de ani din judeţul Bihor, cercetat pentru că ar fi şantajat o tânără şi a obţinut de la ea 7.000 de lei a fost reţinut de poliţiştii din Beiuş, fiind ulterior arestat pentru 30 de zile.
10:40
Poliţiştii au primit, pe durata campaniei electorale care s-a încheiat, sâmbătă, la ora 07.00, 42 de sesizări, mai mult d ejumătate dintre acestea despre afişajul electoral. Angajaţii MAI au început transportul materialelor electorale către secţiile de votare, dar oficialii MAI reamintesc că aceştia nu intră deloc în contact cu acestea.
10:30
Premierul Albaniei, Edi Rama, a oferit un moment teatral vineri, îngenunchind spectaculos în faţa omoloagei sale italiene, Giorgia Meloni, la sosirea acesteia la summitul Comunităţii Politice Europene. Rama, înalt de 2,01 metri şi fost jucător profesionist de baschet, a pus umbrela deoparte, şi-a împreunat mâinile ca într-o rugăciune, înainte ca cei doi să se îmbrăţişeze, relatează Daily Mail.
10:20
Meteorologii anunţă averse, descărcări electrice, vânt puternic şi vreme deosebit de rece, până marţi dimineaţă. Vor fi maxime cuprinse în general între 11 şi 21 de grade şi minime între 2 şi 12 grade. La munte se va depune strat de zăpadă.
10:20
Pep Guardiola, managerul grupării Manchester City, a criticat Premier League pentru programarea penultimului meci al campaniei la doar 72 de ore după finala Cupei Angliei cu Crystal Palace, de sâmbătă, în contextul unei curse strânse pentru calificarea în Liga Campionilor.
Acum 6 ore
10:10
Candidatul AUR George Simion îl susţine pe Călin Georgescu pentru funcţia de prim-ministru, în caz contrar va forţa alegeri anticipate. Nicuşor Dan, candidat independent, mizează pe Ilie Bolojan pentru şefia Guvernului, deşi liberalul are în spate un partid de numai 14%, al treilea ca forţă parlamentară. În politica externă, George Simion se declară un admirator al preşedintelui SUA Donald Trump. Admiraţia sa a mers până într-acolo încât l-a felicitat pe Trump pentru decizia de a menţine vizele pentru români. În schimb, Nicuşor Dan e perceput ca un politician fidel proiectului european, apropiat de Franţa. Pe tema războiului din Ucraina, ambii candidaţi au condamnat invazia militară a Rusiei. Însă George Simion nu-şi doreşte să mai susţină militar Kievul, ba dimpotrivă, a cerut despăgubiri pentru sprijinul oferit deja în ultimii trei ani. În schimb, Nicuşor Dan crede că susţinerea Ucrainei e în interesul României, acela de a ţine Rusia departe de graniţele noastre.
10:10
Trei bărbaţi iranieni au fost inculpaţi pentru infracţiuni în temeiul Legii privind securitatea naţională în Regatul Unit, a transmis, sâmbătă, Poliţia, potrivit Sky News.
10:10
Fostul ambasador al SUA în Ucraina, care a demisionat din funcţie în aprilie, a declarat că a părăsit postul pentru că nu a fost de acord cu politica externă a preşedintelui Donald Trump, relatează Reuters.
10:00
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a vizitat Misiunea Militară a Uniunii Europene în Bosnia şi Herţegovina – EUFOR Althea, fiind însoţit de Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad. I-au fost prezentate structurile de comandă ale misiunii, iar acesta a purtat discuţii cu conducerea EUFOR despre situaţia din ţara gazdă, provocările existente şi rolul militarilor români în sprijinirea stabilităţii şi securităţii în regiune.
09:50
Australia şi-a exprimat sâmbătă „consternarea” faţă de condamnarea la 13 ani de închisoare, în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia, a unui cetăţean australian considerat a fi un „mercenar” care lucrează pentru Kiev.
09:50
Voleibalistul Bela Bartha s-a alăturat naţionalei în cantonamentul de la Mioveni, în care se pregăteşte participarea în Golden League. Bartha este primul jucător român care a cucerit titlul în Italia, cu Trentino, şi a fost învoit câteva zile de la lot pentru a participa la toate festivităţile cu echipa de club.
09:40
Biroul Electoral Central face, sâmbătă, apel către competitorii electorali să nu emită în spaţiul public mesaje care încalcă legea, odată ce campania electorală s-a încheiat.
09:20
O femeie însărcinată aflată în moarte cerebrală este ţinută în viaţă artificial de trei luni în Statele Unite din cauza unei legi controversate împotriva avortului, potrivit mamei sale, care condamnă lipsa de alegere impusă familiei, informează AFP.
09:20
New York Knicks a spulberat, vineri, Boston Celtic, campioana în exerciţiu (119-81), lipsită de vedeta sa Jayson Tatum, şi va reveni în finala Conferinţei de Est a NBA după 25 de ani, tot împotriva Indiana Pacers
09:10
POmpierii au stins, sâmbătă dimineaţă, un incendiu care a cuprins o hală în care erau depozitate panouri fotovoltaice. Au ars 360 de panouri şi o autoutilizară a fost afectată în proporţie de 40%.
08:40
Peste 75 de instituţii muzeale, reunind 210 spaţii muzeale din întreaga ţară, îşi deschid porţile sâmbătă, pentru Noaptea Muzeelor 2025, într-o ediţie care se anunţă a fi cea mai amplă de până acum, potrivit Ministerului Culturii.
08:30
Un atac rusesc a vizat un autobuz care transporta civili în regiunea ucraineană Sumî, în nord-estul Ucrainei, ucigând cel puţin nouă persoane, a declarat sâmbătă şeful administraţiei militare, citat de BBC.
08:30
Alina Dumitriu, activist, director-executiv al Asociaţiei Sens Pozitiv, afirmă că educaţia antidrog trebuie începută chiar din grădiniţă sau clasa pregătitiare, dar nu vorbindu-le copiilor despre substanţe, ci ajutându-i să devină asertivi şi să spună ”nu”. La copiii mai mari trebuie trebuie să li se explice că starea de bine pe care o dă consumul de droguri este de scurtă durată, dar efectele sunt devastatoare şi pe termen lung şi le distruge viaţa.
08:20
Budapesta a primit 6,03 milioane de vizitatori în 2024, cu o creştere de 24% faţă de anul precedent, potrivit Visit Hungary – Hungarian Tourism Agency (organizaţia guvernamentală pentru sectorul turistic).
08:20
FIFA a anunţat vineri că pe 31 mai va avea loc un baraj între Los Angeles FC şi Club América pentru calificarea la Cupa Mondială a Cluburilor (15 iunie-13 iulie).
08:20
Alina Dumitriu, activist care a lucrat pe ambulanţa socială a Asociaţiei Române Anti-Sida, program prin care se oferă servicii medicale şi produse consumatorilor de substanţe, a povestit că în fiecare zi de marţi aduna mii de seringi folosite din Capitală. Acestea trebuie colectate cu grija, controlat şi distruse, fiind vorba despre o problemă de sănătate publică.
Acum 8 ore
08:00
Alina Dumitriu, director-executiv al Asociaţiei Sens Pozitiv a povestit, la Medika TV, cum a ajuns să înfiinţeze organizaţia care de peste 19 ani promovează drepturile omului şi susţine îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor care trăiesc cu HIV şi a celor care fac parte din medii defavorizate şi au risc crescut de infectare. Totul a început în urmă cu 20 de ani, când a început să facă voluntariat la o fundaţie care lucra cu copii infectaţi. ”Văzându-le analizele mi-am dat seama că, de fapt, sunt mult mai bine decât spuneau”, a povestit Alina Dumitriu.
07:50
Aflat sub presiunea unor procese şi critici dure legate de efectele sale asupra sănătăţii mintale a tinerilor, TikTok anunţă lansarea unei funcţii de meditaţie ghidată, direct în aplicaţie. Compania speră astfel să promoveze bunăstarea digitală şi să descurajeze utilizarea excesivă pe timpul nopţii, relatează CNBC.
07:40
Donald Trump l-a acuzat, vineri, pe fostul director al FBI James Comey că a cerut asasinarea sa într-o postare codificată pe reţelele de socializare, scrisă în scoici, informează The Guardian.
07:20
Cel puţin cinci persoane au murit, vineri, când o tornadă a trecut prin St. Louis, Missouri, smulgând acoperişurile mai multor case şi avariind liniile electrice.
07:20
Peste 227.000 de persoane au votat la secţiile din afara ţării, până sâmbătă la ora 07.00, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. La primul tur au votat, până la aceeaşi oră, 116.855 persoane. De la ora României 07.00, se deschid secţiile din tot mai multe ţări pentru a doua zi a votului.
07:10
Nvidia a anunţat că nu va trimite în China planurile pentru procesoarele sale grafice (GPU), după apariţia unor informaţii potrivit cărora compania ar lucra la deschiderea unui centru de cercetare şi dezvoltare în Shanghai, în contextul noilor restricţii de export impuse de SUA, transmite CNBC.
07:00
Fostul tenismen Horia Tecău îi îndeamnă pe români să meargă la vot duminică, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, el precizând, într-un mesaj video postat în social media, că orice alegere care nu este validată de o acţiune rămâne doar o idee.
06:50
Statele Unite au dat undă verde, vineri, primului test de sânge pentru boala Alzheimer, care ar putea permite pacienţilor să ia medicamente mai devreme pentru a încetini evoluţia acestei maladiii neurodegenerative, relatează AFP.
06:30
Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00, în acest context, Autoritatea Electorală Permanentă reamintind competitorilor electorali că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda electorală.
06:30
Preşedintele american Donald Trump a atacat, vineri, Curtea Supremă, cu majoritate conservatoare, pentru că i-a provocat un nou eşec prin prelungirea interdicţiei sale de expulzare a imigranţilor venezueleni în baza unei legi de urgenţă.
06:20
Acţiunile grupului elveţian Richemont, proprietarul Cartier, au crescut cu 6,9% vineri, după ce compania a raportat vânzări peste aşteptări în al patrulea trimestru fiscal, pe fondul cheltuielilor susţinute ale consumatorilor bogaţi, care par să ignore incertitudinile economice globale. Titlurile Richemont au închis sesiunea în topul indicelui Stoxx 600, transmite Reuters.
Acum 12 ore
06:10
Casa Albă a adoptat un ton agresiv faţă de Moody's după ce agenţia agenţia de evaluare financiară a retrogradat, vineri, ratingul datoriei Statelor Unite.
06:00
Armata israeliană a anunţat sâmbătă că a efectuat „lovituri de amploare” în Gaza, marcând lansarea ofensivei sale intensificate asupra teritoriului palestinian devastat de război, unde mai multe zile de bombardamente intense s-au soldat cu sute de morţi, relatează AFP.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.