George Simion: „Revendicăm victoria. E victoria lui Călin Georgescu”

PressOne.ro, 18 mai 2025 21:40

Deși a obținut cu aproape 10 procente mai puțin decât contracandidatul lui, în declarațiile de imediat după exit poll-uri George Simion își revendică victoria.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de PressOne.ro

Ieri
20:20
O conversație cu Marie-Janine Calic, autoarea cărții „Butoiul cu pulbere”, despre ambiția și dificultatea unei istorii a Europei de Sud-Est.
20:20
Când petreci mult timp într-un tren, percepția asupra realității începe să se schimbe. Detaliile din interior, așezate și tihnite, te îndeamnă la reflecție și poezie. Detaliile lumii dinafară sunt greu de apucat, zboară mereu grăbite din cadru. Te cuprinde panica. Lumea îți fuge efectiv de sub picioare. În graba ei rămâne parcă mereu în urmă, împinsă în spate de ceea ce apare pe geam în clipa următoare.
17:30
Drumeții, pe care Via Transilvanica este acum pregătită să-i primească cum se cuvine, sunt turiști din România sau din afara țării, sau chiar localnici care au început să înțeleagă că Via Transilvanica e și a lor din mai multe puncte de vedere. Se pot ajuta de ea să își refacă relația cu locul unde trăiesc, dar au devenit și responsabili pentru ea. Mai mult decât alte inițiative, Ziua Bună îi face și pe localnici să își asume proiectul.
Mai mult de 2 zile în urmă
19:30
Lupta împotriva extremismului trebuie continuată în primul rând de instituțiile statului român. Deși cadrul legal le permitea deja să acționeze împotriva discursului instigator la ură, negării Holocaustului sau glorificării personalităților/organizațiilor fasciste, pare că autoritățile române au început să ia în serios pericolul fascist abia după ce ascensiunea neanunțată a lui Călin Georgescu a dat socotelile „sistemului” peste cap.
18:40
Jazz pe Strada Armenească din București, Zilele Orașului în Cluj-Napoca, Timișoara Music Awards și stand-up comedy în Iași. Tu ce faci în weekend?
15:50
Alegerile prezidențiale din Polonia au pregătit terenul pentru un tur decisiv între reformă și ruptură. Cu Rafał Trzaskowski, candidatul KO, și Karol Nawrocki, susținut de PiS, la egalitate, votul din 1 iunie va determina dacă Varșovia va merge mai departe cu reformele mult amânate care i-ar consolida poziția în Europa sau dacă va rămâne paralizată de impasul instituțional.
21 mai 2025
18:40
După ce Nicușor Dan a ieșit președinte, zeci de mii de oameni se plâng pe Tik Tok că votul lor ar fi fost furat, amenință că vor pleca din țară, prevăd un război în viitorul apropiat sau își taie pur și simplu buletinele, în semn de protest.
20 mai 2025
15:50
Pentru multe femei din România, nașterea ajunge să fie o experiență marcată de lipsă de empatie și respect, informații contradictorii și frică. Care sunt soluțiile?
14:50
Cu o finanțare totală de peste 50.000 de euro, programul susține inițiative din patru domenii-cheie – antreprenoriat, educație, talent și sustenabilitate. Tinerii selectați primesc la final granturi cuprinse între 600 și 3.000 de euro, în funcție de complexitatea proiectului propus.
13:00
„Am fost la un pas să ne prăbușim în extremism” – Radu Vancu despre resetarea României civice „Dacă ai consecvență în idealismul tău până la urmă el devine adevăr”, a spus scriitorul Radu Vancu, la lansarea ultimului său roman „Paradis” (editura Polirom, 2025). Vancu, care e și profesor la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, e unul dintre reprezentanții societății civice din România, fondator al inițiativei „Vă vedem din Sibiu”.  Protestul tăcut din 2017 a gene...
12:30
Am văzut bucurie, dar și furie. Lacrimi de speranță, dar și mesaje pline de ură. Rezultatul alegerilor prezidențiale a venit cu o liniște aparentă, dar dedesubt, societatea noastră rămâne tensionată, obosită și profund divizată. Nicușor Dan a câștigat Președinția României, iar odată cuaceastă alegere, o direcție europeană. Dar, să fim sinceri: direcția nu e suficientă dacă nu mergem toți în același sens.
18 mai 2025
23:20
Este culmea ironiei ca un politician care a umplut zidurile cu mesajul „Basarabia e România” să piardă la vot, în cele din urmă, și din cauza respingerii sale de către românii basarabeni, care și-au dat seama ce-i poate pielea, de fapt. Este o înfrângere cu atât mai usturătoare cât tocmai cei care vor unirea cu țara i-au dat peste nas - atât lui, cât și naționaliștilor români care cred că ar putea face unirea cu forța și cu acceptul Rusiei.
21:40
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România. • De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri. • Dacă ne susții cu o su...
21:40
Deși a obținut cu aproape 10 procente mai puțin decât contracandidatul lui, în declarațiile de imediat după exit poll-uri George Simion își revendică victoria.
15:10
Asociația Organizațiilor Studențești din Cluj (OSUT și OSUBB) organizează în acest moment o manifestare publică pașnică de mers la vot în bloc (inițiativa “Marș la vot”).
15:10
La Piața Obor nu e doar ziua votului. E și duminică. Și, ca de obicei duminica, coada la mici e interminabilă. Ziua alegerilor nu îi împiedică pe oameni să încheie săptămâna cu câte o porție de mici - de votat se poate vota și mai pe seară, dar grătarul nu rămâne încins toată ziua. 
14:10
Sute de studenți care locuiesc în București stau la coadă în complexul Regie pentru a putea vota pe listele suplimentare. Timpul de așteptare este în jur de 20-25 de minute. Cu ce gânduri așteptă să intre în secția de vot?, i-am întrebat pe cei aflați la rând. 
11:10
LiveText. Alegerile extremelor, România își votează calea Turul doi al prezidențialelor e cel al clivajelor între urban și rural, între teritoriu național și Diaspora, un vot pentru schimbare, la poluri opuse. Recorduri de prezență pe toate segmentele. E important fiecare vot. În noiembrie, diferența a fost făcută de 2.700 de voturi. Cei doi candidați au votat dimineață, George Simion alături de Călin Georgescu, iar Nicușor Dan la Fagăraș, locul unde s-a născut. 11.00 În primul tur, prezența la...
16 mai 2025
21:20
Ca să intri în burta unui monstru și să-l studiezi pe dinăuntru nu e simplu deloc. Astăzi încercăm acest tip de expediție împreună cu jurnalistul Ion M. Ioniță, redactorul-șef al revistei Historia, cu care vorbim despre mecanismul funcționării regimului ceaușist.
15 mai 2025
19:20
Fie că locuiești în București sau într-un alt mare oraș, într-un orășel mai mic sau într-un sat dintr-o zonă pitorească (există, oare, sate de pe la noi fără un farmec aparte?...), cu siguranță nu ai refuza câteva zile de concediu. O vacanță binemeritată, cu vizite relaxante de la un obiectiv turistic la altul.
17:10
PressOne a intrat în posesia unor informații conform cărora, într-un grup privat de WhatsApp, membrii AUR sunt îndemnați să dea „raport maxim” unei postări de pe TikTok în care Andreea Raicu vorbește despre violul fetei de 17 ani de la școala de vară AUR.
16:00
Pe măsură ce se apropie alegerile prezidențiale, tensiunile dintre o parte din diaspora și românii din țară se acutizează. TikTok a ajuns principalul spațiu de confruntare, care alimentează polarizarea și fragmentează spațiul public.
15:40
Romanian Design Week în București, Noaptea Muzeelor în Cluj-Napoca, Festivalul artei florale în Timișoara și Romanian Creative Week în Iași. Tu ce faci în weekend? Ne vedem la vot?
15:10
George Simion, AUR, Călin Georgescu și mișcarea suveranistă per ansamblu au o problemă cu jurnaliștii. Dar succesul propagandei extremiste n-a apărut de nicăieri. AUR și celelalte partide „suveraniste” s-au hrănit, ani la rând, din dezvăluirile despre „Sistem” făcute de o presă onestă, necumpărată și neaservită politic.
14 mai 2025
11:50
Sistemele autoritare promit foarte mult, dar dau foarte, foarte puțin. Ungaria, Serbia sau Rusia nu sunt povești de succes, sunt povești despre faliment – faliment personal și faliment colectiv. Și cred că asta trebuie spus nu pentru a face propagandă, ci pentru că este adevărul, spune istoricul de origine italiano-maghiară Stefano Bottoni, într-un interviul pentru spotmedia.ro.
13 mai 2025
20:10
O eventuală transformare a României într-un stat ostil Ucrainei după alegerile prezidențiale ar însemna și un pericol de securitate, avertizează la PressOne Oana Popescu Zamfir, expertă în politici internaționale.
16:10
Credem în Europa. Credem că România poate fi o țară care își respectă toți cetățenii. Dar Europa trebuie să ajungă și la periferie. Și la Pata Rât. Și în Ferentari. Europa care vine doar până în centrul orașului e o minciună.
12 mai 2025
19:10
Mai sunt doar câteva zile până la turul doi al alegerilor prezidențiale, considerat deja o alegere crucială pentru viitorul României, care are de ales între un candidat izolaționist și unul pro-european. PressOne i-a întrebat pe români cum cred ei că vor arăta următorii 5 ani, în funcție de cine va fi la Cotroceni.
11 mai 2025
17:30
Direcția democratică a României este amenințată de o schimbare de regim, spune la PressOne politologul Cristian Pîrvulescu, în eventualitatea în care candidatul AUR George Simion ar câștiga alegerile prezidențiale.
9 mai 2025
19:10
La fel ca tot universul imuabil al copilăriei mele, părea că și acest schimb în natură va dura veșnic, precum viețile celor șapte pisici, care, se știe, sunt nemuritoare. Totul până într-o zi, când doamna profesoară de matematică, o femeie scundă, tunsă scurt și cu un aer sever, a făcut o mărturisire emoționantă, neașteptată. Ne-a spus că le este rușine să mai aducă oase pentru pisici, fiindcă sunt nepermis de supte.
8 mai 2025
22:10
Jazz in Church în București, Street Food Festival în Cluj-Napoca, Musical Picnics în Timișoara și Romanian Mental Health Film Festival în Iași. Tu ce faci în weekend?
16:00
Banii îți cumpără, după caz: hrană, locuire, confort, siguranță, obiecte, experiențe, cunoștințe noi, abilități noi, libertate de mișcare sau chiar posibilitatea de a face alți bani. Tocmai de aceea este foarte important să înțelegi ce anume cumperi cu ei atunci când spui că vrei să te apuci să economisești sau să investești.
14:00
E o diferență majoră între felul în care s-a făcut politică până acum și modelul-naționalist de tip AUR.
12:50
Redacția Context.ro a identificat o parte din neolegionarii care fac parte din cercul fostului lider de galerie, care are prima șansă după rezultatele din turul I să devină președintele României.
12:40
În vara anului trecut, George Simion le promitea românilor că, dacă va fi ales pentru funcția de șef al statului, va construi 1 milion de apartamente noi. Aproape un an mai târziu, promisiunea caselor ieftine a dispărut aproape complet din mesajele politice transmise de liderii AUR.
7 mai 2025
17:30
Câștigarea primului tur al prezidențialelor de către candidatul naționalist George Simion, cu un scor cu mult peste cel previzionat, a produs efecte puternice și în economia țării: euro a trecut de pragul de 5 lei și Bursa de la București a deschis în scădere mai multe zile. E doar începutul, avertizează economiștii.
14:00
Tineri pasionați de reconstituiri istorice sunt racolați de extremiști pe internet și ajung să participe la acțiuni ale Armatei Române.
6 mai 2025
19:00
Peste 200 de tineri au ascultat și au întrebat, zece lideri și-au spus poveștile. Nume mari și lucruri neștiute, pe scena conferinței „De la diplomă la destin”.
18:30
Unde găsim cea mai bună conexiune, Madrid sau Frankfurt? O hartă a distanțelor dintre aeroporturi și orașele pe care le deservesc Companiile aeriene low-cost tind să opereze în zone mai îndepărtate de centrele orașelor, astfel încât, de multe ori, clientul ajunge să plătească în transportul până acolo ceea ce a economisit cu biletul de avion. De José Ramón Pérez Lorenzo Ferrari (OBCT) Krasen Nikolov (Mediapool. Bulgaria) Davide Madeddu (Il Sole 24 Ore. Italia) Cumpărarea unui bilet de avion ieft...
18:00
25 mai, doar o săptămână după cel de-al doilea tur de scrutin, este și termenul limită de depunere a declarației unice și de redirecționare a 3,5% din impozitul pe venit. Dacă ești salariat, contribuția ta poate face diferența dintre o țară în care politicienii pot face ce vor, fără să-i tragă nimeni la răspundere, și una în care există încă jurnaliști care îi pot expune.
5 mai 2025
18:20
Indiferent de opțiunea de pe buletinul de vot, românii au luat cu ei în cabină fricile care îi însoțesc cel puțin de la pandemie încoace și cărora politicienii din partidele tradiționale nu au reușit să le răspundă. Am stat de vorbă cu votanți din București despre ce-i face să se teamă în următorii cinci ani. 
16:00
În comunitatea marginalizată din Pata Rât (Cluj), locuitorii l-au preferat pe George Simion. Promisiunile legate de locuințe ieftine și simpla atenție acordată oamenilor i-au făcut pe unii să îl susțină, în ciuda acuzațiilor de extremism și rasism, pe care le consideră nefondate.
14:50
PressOne l-a însoțit la vot pe Alexandru Cucu, un tânăr nevăzător, pentru a înțelege în ce condiții își poate exercita dreptul electoral, dar și cum arată viața cuiva care pare că nu-și găsește loc în niciun program electoral. 
4 mai 2025
11:40
Alegeri sub semnul recordurilor. Urmărește pe PressOne cum se transformă România.
10:30
LiveText: Alegeri sub emoția micilor recorduri. Peste 2.000.000 de alegători până la ora 10.15 Diaspora și urbanul votează într-un ritm mai susținut decât la ultimele două tururi de alegeri, iar emoțiile vin din faptul că la acestea, cetățenii români din străinătate au adus, prin votul lor, schimbarea. Valul de alegători din străinătate atrage după el o reacție a alegătorilor din țară. A fost campania în care partidele politice au cheltuit cei mai mulți bani de până acum- 133 de milioane de lei....
1 mai 2025
16:00
Cu câteva zile rămase până la alegerile prezidențiale 2.0, credem că e un moment bun să reflectăm puțin asupra situației fără precedent în care este România.
15:40
World Press Photo Exhibition în București, Romeo și Julieta în Cluj-Napoca, Youth Unfolded în Timișoara și Atelierele Reflector în Iași. Tu ce faci în weekend? (După ce mergi la vot)
15:40
Suntem încă sub șocul provocat de pandemia de Covid-19 care începea, în urmă cu cinci ani, la numai două luni de la confirmarea unui nou mandat pentru președintele anterior, Klaus Iohannis. Suntem încă nedeșteptați de pe urma excepționalului decembrie 2024, când România-victimă a ceea ce s-a dovedit a fi un atac hibrid asupra mijloacelor tehnice de promovare a unui candidat-manciurian, a anulat alegerile și a decretat un re-run, repetarea scrutinului de la zero. Aceste premise factuale au fost rostite, desenate, astfel încât dezbaterea electorală a început respectând aceste adevăruri.
30 aprilie 2025
14:40
Zilele astea iei parte, cu adevărat, la un vot istoric. Orice votezi, asumă-ți consecințele: dacă România prosperă sau intră în colaps, e inclusiv răspunderea ta.
13:10
PressOne a întrebat peste 40 de spitale județene din țară care sunt specialitățile medicale pentru care nu există linie de gardă, iar din răspunsurile primite rezultă că la peste 60% dintre unitățile medicale nu poate fi asigurată continuitatea serviciului medical.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.