Antrenorul de sport al Papei Leon: „L-am antrenat doi ani fără să știu că e viitorul Papă”
Jurnalul.ro,
19 mai 2025 11:40
Valerio Masella, un tânăr antrenor personal de 26 de ani, a dezvăluit că l-a antrenat pe Papa Leon al XIV-lea timp de aproape doi ani fără să știe că este cardinal.
• • •
Alte ştiri de Jurnalul.ro
Acum câteva minute
11:10
Horoscop zilnic, 13 iunie 2025: Berbecii radiază, Balanțele au nevoie de odihnă, iar Peștii sunt în centrul atenției # Jurnalul.ro
Horoscop zilnic, 13 iunie 2025: Taurii sunt optimiști, Leii atrag colegi și prieteni, iar Capricornii sunt apreciați pentru munca lor.
11:00
Circulația va fi închisă pe Podul Prieteniei în noaptea de joi spre vineri pentru efectuarea unor lucrări urgente de reparații pe partea bulgară, a anunțat Prefectura Giurgiu.
11:00
Polonez de 19 ani, reținut pentru planificarea unui atac terorist după modelul criminalului Anders Breivik # Jurnalul.ro
Un tânăr polonez a fost reținut pentru că ar fi planificat un atac terorist. Anchetatorii cred că tânărul s-a inspirat din atentatele cunoscute, precum cel făcut de norvegianul Anders Breivik.
Acum câteva minute
10:30
Duminică, 15 iunie 2025 (de la 17.00), Orchestra de Muzică Populară Radio (dirijată de Adrian Grigoraş) vă invită la Sala Radio la ultimul său concert folcloric din această stagiune. Invitat special al serii este Ansamblul Profesionist de Cântece și Dansuri „BURNASUL” din Alexandria, care aniversează 35 de ani de la înființare și este sărbătorit într-o atmosferă prietenească, alături de o suită de voci apreciate ale folclorului românesc: Sava Negrean Brudașcu, Floarea Calotă, Constantin Enceanu, Matilda Pascal Cojocărița, Ștefan Cigu, Alexandru Pugna, Gelu Voicu, Sorin Filip, Radu Lazăr, Florin Pârlan, Virginica Neagu, Florin Ologeanu, Florin Pieleanu, Mariana Caraveteanu, Flori Mircescu Chirca, Ionela Aciu, Marian Sandu, Grupul vocal bărbătesc „Burnasul”.
10:20
Circulația va fi limitată între orele 11:00-13:00 în Pasajul Unirii, pe sensul dinspre Cantemir către Brătianu, din cauza lucrărilor la copacii în stare precară.
10:20
Cum se simte Ion Iliescu? Medicii vin cu noi informații despre starea fostului președinte # Jurnalul.ro
Starea generală a lui Ion Iliescu este staționară, au anunțat joi dimineața medicii de la Spitalul SRI, acolo unde fostul președinte este internat de marți. El a fost supus mai multor proceduri, care au fost bine tolerate.
10:20
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat, în perioada 26 mai - 6 iunie, plăţi fermierilor pentru anul de cerere 2024 în sumă totală 104,676 milioane de lei (21,1 milioane de euro), informează, miercuri, instituţia.
Acum 15 minute
10:00
Un studiu recent dezvăluie ce tipar de masculinitate atrage cele mai multe femei. Surprinzător, nu este generalizat tipul musculos, hiper-masculin pe care îl promovează miturile.
10:00
Inflația a ajuns la 5,5% în mai, cel mai ridicat nivel din ultimele luni. Cu cât au crescut prețurile? # Jurnalul.ro
Prețurile au crescut cu 0,46% față de aprilie, alimentele înregistrând cea mai mare creștere cu 0,89% într-o singură lună.
10:00
Certurile frecvente afectează nu doar relația, ci și metabolismul
10:00
CONPET S.A. Ploieşti, organizează licitații cu strigare, pentru țeavă recuperată aflată în magazii, țeavă îngropată provenită din lucrări de înlocuire de conducte și alte bunuri.
09:30
Rusia a lovit Ucraina noaptea trecută, lângă granița cu România. Ce spune Ministerul Apărării # Jurnalul.ro
Ministerul Apărării confirmă că Rusia a atacat cu drone zona portuară din Ucraina aproape de granița cu România, ceea ce a dus la alertarea populației din nordul județului Tulcea.
09:30
Cuvântul pomelnic este des întâlnit în bisericile ortodoxe, în special în contextul slujbelor religioase și al pomenirii celor vii și adormiți. Dar ce înseamnă, mai exact, și de unde provine?
09:20
Examenele sunt momente importante din viață, iar rugăciunile ne ajută să credem că vom avea succes.
Acum 2 ore
09:00
Statele Unite susțin aspirațiile rușilor către un viitor mai luminos, a declarat secretarul de stat Marco Rubio cu ocazia Zilei Rusiei. Acesta și-a reafirmat dorința de implicare constructivă în eforturile de instaurare a păcii în războiul cu Ucraina.
09:00
Șeful Jandarmeriei Brăila, colonelul Nicolae Iulian Albăceanu, săltat de DNA la București # Jurnalul.ro
Șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila a fost săltat de procurorii DNA pentru că, în loc să își îndeplinească atribuțiile de serviciu, gestiona mai multe afaceri private, potrivit unor surse judiciare.
09:00
Astăzi, 12 iunie 2025, tranzitul Luna trigon Venus aduce un mesaj special de iubire și bucurie pentru patru semne zodiacale – Berbec, Rac, Leu și Săgetător.
08:40
Sturionii pot fi salvați, la Porțile de Fier. Guvernul României ar trebui să negocieze cu Serbia # Jurnalul.ro
Din anul 2011, experții Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului (INCDPM) cercetează speciile de sturioni din Delta Dunării și au găsit o soluție de salvare a acestor pești foarte valoroși.
08:30
Sebastian Burduja: România NU trebuie să demoleze barajul de la Surduc-Siriu. Asociația Declic minte # Jurnalul.ro
Ministrul Sebastian Burduja neagă că România trebuie să demoleze barajul de la Surduc-Siriu și acuză organizația Declic că răspândește informații false despre decizia judecătorească.
08:30
Mircea Lucescu face promisiunea pe care o așteptau toți suporterii: „Voi construi o națională puternică. De asta să fiți siguri” # Jurnalul.ro
Încă dinainte de numirea ca selecționer a lui Mircea Lucescu suporterii spuneau că vârful de formă s-a întâmplat la Campionatul European de anul trecut și că naționala trebuie reconstruită și singurul care poate face treaba asta este „Il Luce”.
08:00
Violenţele între elevi ating cifre alarmante: „Educația bazată pe valori face minuni în prevenirea bullyingului” # Jurnalul.ro
Opt din zece școlari au fost implicați în situații de bullying, mai mult de jumătate dintre ei au fost jigniţi de colegi, iar o treime au fost agresaţi fizic, potrivit organizației Salvați Copiii România.
07:50
Într-o perioadă în care se caută soluții pentru reducerea cheltuielilor, administrațiile publice și unele companii ale statului se întrec în risipirea banilor publici.
07:50
Catastrofa de la Praid provoacă o criză a apei potabile în Mureș. Ce trebuie să facă localnicii # Jurnalul.ro
Locuitorii din mai multe localități din județul Mureș au fost îndemnați de autorități să-și facă rezerve de apă. În urma catastrofei de la Praid, a crescut salinitatea în râul Târnava Mică care asigură apa potabilă pentru mii de mureșeni. Autoritățile spun că apa nu este bună nici pentru animale.
07:20
Viitorul e în ceață. Este ca peștișorul de aur care se învârte într-un acvariu murdar, unde și apa e tulbure.
Acum 6 ore
07:00
Aleșii neamului nu se opresc din cumpărături pe bani publici. Senatorii vor „sparge” 400.000 de euro pe an ca să zboare peste hotare
06:40
Ce nevoie am mai avea de bănci, dacă ne-am putea deschide conturi direct la Trezoreria Statului? # Jurnalul.ro
Nimic nu stârnește mai mult apetitul și imaginația organelor fiscale și trezoreriilor de stat decât imaginea miliardelor de tranzacții bancare implicând sume care merg de la infime la colosale, derulate zilnic între persoane și firme.
06:30
Sarabanda numelor relaționate cu Rusaliile (abia trecute), astăzi, la „Dicționar”: Amza, Capsali, Dușcă. În plus, o minunată lecție de religie!
06:30
Horoscopul dragostei, 12 iunie 2025: Berbecii au un admirator secret, iar Leii sunt magneți pentru iubire # Jurnalul.ro
Azi, acţiunile contează cel mai mult. Luna în Capricorn face trigon cu Venus în Taur, favorizând gesturile pline de dragoste, nu doar cuvintele. Venus rămâne în Taur până pe 4 iulie, aducând romantism și senzualitate. Arată-ți iubirea prin fapte: surprize, atenție, sprijin și gesturi tandre.
06:10
La vârsta adultă este mai greu să facem schimbări (neuro)plastice, însă nu e imposibil. Este nevoie doar de mai multă atenție și de intenție. Dar să limpezim subiectul!
Acum 12 ore
00:50
Liderii PSD, PNL, USR și UDMR, reuniți miercuri seară, nu au ajuns la un consens în privința măsurilor fiscale care vor fi introduse în programul de guvernare. „Dacă depășim acest moment, da, intrăm pe negocieri politice”, spune Sorin Grindeanu.
00:30
Pe 12 iunie 2025, tranzitul astrologic Luna pătrat Saturn aduce un moment puternic de claritate în domeniul financiar pentru Berbec, Fecioară și Scorpion.
00:10
Firma Cristelei Georgescu și-a sporit, în 2024, cifra de afaceri de 258 de ori față de anul 2023
11 iunie 2025
23:50
Macron militează pentru interzicerea rețelelor de socializare pentru tinerii sub 15 ani # Jurnalul.ro
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că va face presiuni pentru ca reglementările Uniunii Europene să interzică rețelele de socializare pentru copiii sub 15 ani. Măsura are loc după o înjunghiere mortală care a avut loc la o școală din estul țării.
23:40
Polițiștii și procurorii DIICOT au făcut miercuri 39 de percheziții în mai multe județe din țară și în Capitală într-un dosar de constituirea unui grup organizat, trafic de persoane, proxenetism și spălare a banilor. 27 de victime ar fi fost exploatate sexual în Marea Britanie și în țară.
23:20
Mandatul judecătorului CCR Varga Attila expiră. Votul pentru numirea noului judecător în 25 iunie # Jurnalul.ro
Curtea Constituțională a României a informat conducerea Camerei Deputaților despre faptul că mandatul de judecător al lui Varga Attila expiră în 12 iulie, iar noul judecător numit de Cameră ar urma să depună jurământul în 13 iulie.
23:10
Președintele american Donald Trump a avut o reacție la scurt timp după ce fostul său colaborator Elon Musk a spus că regretă unele postări despre liderul SUA. Este foarte frumos că a făcut asta, a comentat Trump.
23:10
Astenia de primăvără este o tulburare adaptativă ușoară, sezonieră, cauzată de schimbarea anotimpului, a orei și de creșterea expunerii la lumină.
23:00
Românii din Ucraina trebuie să știe că nu sunt singuri, afirmă președintele Nicușor Dan, după o întâlnire cu reprezentanții comunității românești din sudul Ucrainei.
22:50
Hidroelectrica a dat asigurări, miercuri, că nu există un număr limită de clienţi pe care compania îi poate prelua în această perioadă, în contextul îngrijorărilor apărute recent în spaţiul public privind limitarea numărului de clienţi.
22:50
Un urs a ajuns în Miercurea Ciuc. Incidentul a avut loc miercuri seara. Localnicii au primit mesaj RO-Alert.
22:40
Secretarul de Stat Marco Rubio solicită deschiderea unei anchete privind o posibilă încălcare a sancțiunilor SUA împotriva Chinei, în urma participării instituției la o conferință organizată de China la care ar fi participat oficiali chinezi, conform surselor citate de The New York Times.
22:20
Luna Plină în Săgetător aduce noroc divin pentru patru zodii: Ce îți rezervă astrele în iunie 2025 # Jurnalul.ro
Pe 11 iunie 2025, luna plină în Săgetător încheie un ciclu lunar de șase luni și deschide porțile norocului pentru patru semne zodiacale. Influențată direct de Jupiter, planeta expansiunii și a norocului, aflată în exaltare în Rac, această lunatie promite împlinirea dorințelor pentru cei care și-au urmat intențiile cu credință și perseverență. Universul e gata să răsplătească eforturile celor care au avut curajul să viseze măreț și să acționeze.
Acum 12 ore
22:00
Motivarea CCR privind declarațiile de avere : E necesară elaborarea unei legislații actualizate # Jurnalul.ro
CCR consideră ca fiind necesară elaborarea unei legislații actualizate și raportate la evoluția societății, cu determinarea sferei persoanelor obligate la depunerea declarației de avere și a celei de interese, se arată în motivarea deciziei privind declarațiile de avere și de interese.
21:50
Ce spune violonistul român care a cântat în fața Papei Leon al XIV-lea, în Capela Sixtină: „Sunt copleșit de emoție și extrem de onorat" # Jurnalul.ro
Violonistul Alexandru Tomescu a cântat pentru Suveranul Pontif în Capela Sixtină, pe 2 iunie 2025.
21:40
Cea de-a XV-a ediție a Festivalului Culturii Române la Cracovia se va desfășura în perioada 12 – 15 iunie în capitala culturală a Poloniei.
21:20
Kremlinul consideră „puțin probabil” să se obțină „rezultate rapide” în dialogul cu Washingtonul # Jurnalul.ro
Kremlinul declară, miercuri, că este „puțin probabil” să se obțină „rezultate rapide” în cadrul discuțiilor ruso-americane privind consolidarea relațiilor dintre Moscova și Washington, care au început după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, la începutul anului.
21:10
Hoții au dezvoltat o nouă metodă de înșelăciune. Victima primește inițial un apel telefonic din partea unui curier fals. Acesta anunță victima că trebuie să-i livreze un colet.
21:00
Nicușor Dan, despre dezinformările de pe rețelele de socializare: O să discutăm în CSAT # Jurnalul.ro
Președintele Nicușor Dan spune că subiectul dezinformărilor de pe rețelele de socializare, va fi discutat, formal sau informal, în ședința CSAT: „În mod cert, trebuie să fim în stare să răspundem cantitativ, că degeaba răspundem după trei ore, iar oamenii și-au făcut o opinie”.
20:50
Polițist de frontieră, arestat după ce a fuat mii de pachete de țigări din Camera de Corpuri Delicte # Jurnalul.ro
Un polițist de frontieră a fost arestat după ce ar fi furat mii de pachete de țigări din Camera de Corpuri Delicte cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Turnu. Un alt polițist este acuzat că și-a ajutat colegul.
20:40
Polițiștii din Mizil au efectuat, miercuri, două percheziții privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Un bărbat de 49 de ani este cercetat după ce a amenințat un alt localnic cu o armă neautorizată.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.