„Democrația mămăligară”: propaganda Kremlinului contestă alegerile din România
Veridica.ro,
22 mai 2025 13:30
Presa pro-Kremlin și-a descoperit brusc atașamentul pentru valorile democratice și denunță încălcarea acestora de către România – bineînțeles, cu sprijinul UE și al Republicii Moldova.
• • •
Alte ştiri de Veridica.ro
Acum 4 ore
21:40
12 persoane au fost rănite, între care trei sunt în stare critică de o femeie care a lovit , vineri seară, la întâmplare lumea de pe peron și dintr-un tren aflat în tranzit.
Acum 8 ore
18:40
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a invocat vineri faptul că cele două țări invitate la negocieri sunt ortodoxe.
18:20
Institutul de sănătate publică de la Skopje a anunțat că este vorba despre două persoane care nu au călătorit în afara țării.
17:40
Funcția a devenit vacantă după ce fostul edil, Nicușor Dan, a devenit președintele României.
Acum 12 ore
16:20
Liderul de la Casa Albă a sugerat impunerea de catre SUA a unor taxe de 50 la sută la bunurile importate din țătile UE începând cu 1 iunie.
16:00
PKK renunță la lupta armată, dar vrea recunoașterea minorității kurde. Dacă Erdoğan acceptă, Turcia își poate salva democrația și relua apropierea de UE, iar schimbarea de politică ar avea și implicații regionale.
14:00
Conform legii, contribuția la pilonul 2 de pensie este obligatorie pentru toate persoanele angajate care au până în 35 de ani și care contribuie la sistemul public de pensii și este opțională pentru cei cu vârste între 35 și 45 de ani.
12:50
Republica Moldova are pretenții asupra unor teritorii ale Ucrainei, la fel ca și ceilalți vecini vestici ai acestei țări, potrivit unei narațiuni false promovate de presa rusă.
Acum 24 ore
11:40
Funcția a devenit vacantă după ce fostul edil, Nicușor Dan, a devenit președintele României.
09:10
România, singurul stat membru UE cu probleme care nu a trimis încă raportul de progres privind reducerea deficitului bugetar # Veridica.ro
Țara noastră riscă suspendarea fondurilor europene.
08:50
„Campania este în plină desfășurare și prezintă toate caracteristicile dezinformării rusești.”
Ieri
20:50
Trupele germane încep prima desfășurare permanentă în străinătate de la al Doilea Război Mondial # Veridica.ro
O unitate de luptă grea, formată din 4.800 de soldați și 200 de membri ai personalului civil, a fost inaugurată în Lituania, pe flancul estic al NATO.
19:00
Marea Britanie a semnat un acord pentru a preda Insulele Chagos către Mauritius și a închiria baza militară de acolo pentru 101 milioane de lire sterline pe an.
18:50
Raportul privind securitatea națională susține că Moscova a încercat să genereze neîncredere în instituțiile diplomatice și a dus campanii de dezinformare cu scopul destabilizării societății.
13:40
Ce spun românii aflați în Marea Britanie despre turul II al alegerilor prezidențiale, desfășurat weekendul trecut.
13:30
Presa pro-Kremlin și-a descoperit brusc atașamentul pentru valorile democratice și denunță încălcarea acestora de către România – bineînțeles, cu sprijinul UE și al Republicii Moldova.
12:10
Nicuşor Dan va depune jurământul în faţa Parlamentului României, luni, după validarea rezultatului alegerilor.
08:00
Astăzi, preşedinta Parlamentului European se va afla la Timişoara.
05:30
Armata israeliană a deschis foc de avertisment asupra unui convoi cu diplomați care vizitau o tabără de refugiați din oraşul Jenin.
Mai mult de 2 zile în urmă
20:30
Curtea Supremă din Israel consideră „ilegală” demiterea șefului securității de către Netaniahu # Veridica.ro
Curtea Supremă a Israelului a decis miercuri ca fiind „ilegală” decizia guvernului din martie de a-l demite pe șeful securității interne, Ronen Bar, o mișcare care a declanșat proteste de masă în țară.
20:10
Armata israeliană a deschis foc de avertisment asupra unui convoi cu diplomați din Franța și alte țări care era în drum spre o tabără de refugiați din Jenin, Cisiordania.
19:20
Guvernul canadian a declarat că poartă discuții cu SUA privind aderarea la sistemul său de apărare antirachetă „Golden Dome” propus de Donald Trump, menit să contracareze amenințările aeriene de „generație următoare”.
19:00
Carabinierii au descins în mai multe locații din toată Italia fiind pe urmele a 200 de persoane, membre sau care lucrează cu Ndragheta.
18:20
Andriy Portnov își ducea copiii la școală când mai mulți bărbați înarmați l-au împușcat mortal.
15:00
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Zelenski și-a trădat poporul și prelungește intenționat războiul # Veridica.ro
Volodimir Zelenski este un lider ilegitim care și‑a trădat poporul, continuând războiul cu Rusia, soldat cu sute de mii de victime, potrivit propagandei pro-Kremlin.
11:50
Darryl Nirenberg este lobbyst și a fost angajat al Senatului american.
09:50
Nicușor Dan a câștigat alegerile, îndeplinind toate condițiile legale.
09:40
Liderul AUR acuză ingerințe grave ale Franței și Republicii Moldova în procesul electoral din România.
20 mai 2025
20:00
Marea Britanie suspendă negocierile comerciale cu Israelul și îl convoacă pe ambasador din cauza ofensivei „intolerabile” din Gaza.
19:30
Miliardarul american, un important donator în campania lui Donald Trump a anunțat că nu își va mai cheltui averea pe politică.
16:40
Londra face front comun cu cei 27 și adoptă propriile sancțiuni care lovesc sectoarele militar, financiar și energetic.
16:20
Râvnește Rusia la Gurile Dunării? Sabina Fati a străbătut Delta extinsă, prin România, Republica Moldova și Ucraina, pentru a afla răspunsul.
12:20
Poliția britanică acuză un român că ar fi dat foc unei proprietăți a premierului Starmer # Veridica.ro
Stanislav Carpiuc, în vârstă de 26 de ani, este al doilea bărbat acuzat pentru incendii la proprietăți și la un vehicul care au legătură cu premierul.
11:50
Trump, Zelenski și liderii europeni salută oferta Papei Leon de a găzdui negocierile de pace # Veridica.ro
După convorbirea avută luni de președintele Donald Trump cu Vladimir Putin, liderul de la Casa Albă i-a informat pe europeni și președintele Zelenski despre conținutul discuției.
11:10
Interimatul la conducerea misiunii diplomatice americane la Bucureşti va fi asigurată de adjunctul acesteia, Michael Dickerson.
10:40
Pentru Ucraina, rezultatul consolidează un parteneriat important în contextul războiului, în timp ce presa și oficialii ruși vorbesc despre ingerințe externe, o „pseudo-democrație” orchestrată de Bruxelles și un război proxy al euro-globaliștilor împotriva Rusiei.
09:00
Decizia ar permite României să absoarbă toate cele 27 de miliarde de euro din PNRR.
07:40
Donald Trump a amenințat că va distruge Pakistanul iar noul Papă a fost în tinerețe anarhist. Sunt câteva din narațiunile false apărute în ultima perioadă când, de asemenea, a fost reluată una mai vechi, potrivit căreia Michelle Obama ar fi transgender.
07:10
Potrivit prognozei executivului comunitar, creșterea economică va fi de doar 1,4%.
07:00
Jurnaliştii străini subliniază votul împotrivă primit de candidatul izolaţionist Simion # Veridica.ro
Duelul electoral din România a fost urmărit de întreaga presă internaţională
19 mai 2025
21:00
Într-o declarație adresată reporterilor la Soci după conversația de două ore, Putin a descris apelul ca fiind „foarte semnificativ și sincer” și a spus că este pregătit să colaboreze cu Ucraina la elaborarea unui memorandum pentru viitoarele discuții de pace.
19:00
În timp ce politicienii de la Chișinău au remarcat legăturile profunde dintre cele două state românești, experții văd în vot și un semn al preocupării moldovenilor pentru propria securitate și menținerea parcursului european al țării lor.
17:00
Parlamentul francez a adoptat legea sinuciderii asistate și a eutanasiei, obligând populaţia ţării la moarte, potrivit unui europarlamentar AUR.
16:30
Pentru Bruxelles, România a devenit o oază proeuropeană într-o mare de incertitudine geopolitică # Veridica.ro
Prin alegerea lui Nicușor Dan, România dă o lovitură decisivă de imagine la Bruxelles și își creează, în același timp, așteptări foarte dificil de satisfăcut. Potențialele beneficii, dar și răspunderea pe care o are țara noastră, sunt mari.
15:40
Este prima vizită a unui șef de stat al Republicii Moldova în fostul stat iugoslav.
13:40
Ilie Bolojan a promulgat legea privind misiunile și operațiunile militare pe timp de pace # Veridica.ro
Tot astăzi, președintele interimar a promulgat și legea privind controlul utilizării spațiului aerian.
12:10
Conform datelor transmise, Nicușor Dan a obținut 53,61% din voturile valabil exprimate.
12:10
Summitul Marea Britanie-UE găzduit de Londra se va concretiza în mai multe acorduri care readuc regatul mai aproape de clubul comunitar.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.