Theodor Paleologu, revoltat de decizia administrației Trump de a interzice studenții străini la Harvard. Fostul ministru a studiat la prestigioasa universitate

Ziare.com, 24 mai 2025 09:20

Fost postdoctorand la prestigioasa universitate Harvard, profesorul Theodor Paleologu și-a exprimat indignarea față de decizia administrației Trump de a bloca admiterea studenților străini la această instituție de elită. Într-o postare pe Facebook, Paleologu a amintit cu recunoștință sprijinul primit de la profesorul Harvey Mansfield, punctând impactul negativ al acestei măsuri.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Ziare.com

Acum 10 minute
14:40
Autoritățile britanice analizează ipoteza unei implicări rusești într-o serie de atacuri incendiare care au vizat proprietăți asociate premierului britanic Keir Starmer, transmite Financial Times, citând surse guvernamentale de rang înalt.
Acum 30 minute
14:20
Analiștii de la banca de investiții JPMorgan Chase susțin că războiul Rusiei împotriva Ucrainei a intrat în faza finală și prevăd un posibil armistițiu până la sfârșitul celui de-al doilea trimestru al anului 2025. Un nou raport al centrului geopolitic al băncii spune că „jocul final” s-ar putea să nu se încheie cu pace, ci cu un conflict înghețat, în cadrul căruia fiecare parte va accepta concesii parțiale. JPMorgan avertizează: dacă Ucraina nu primește garanții ...
Acum o oră
13:50
Pana majoră de curent care afectează Cannes și vestul regiunii Alpes-Maritimes se datorează unor acte de sabotaj, a aflat FranceInfo de la jandarmerie sâmbătă, 24 mai. Un incendiu a izbucnit la o substație electrică aseară, 23 mai, înainte de a fi stins în această dimineață la ora 6:30. Apoi un stâlp de electricitate a căzut după ce a fost tăiat Ambele incidente au provocat perturbări extinse în departament, în special la Cannes, unde Festivalul se încheie sâmbătă cu ...
Acum 2 ore
13:00
În Rusia lui Vladimir Putin, trecutul sovietic nu este o lecție încheiată, ci o resursă politică activă. Dincolo de retorică, Kremlinul pune în scenă, cu tot mai multă insistență, o restaurare simbolică a Uniunii Sovietice, în care statuia lui Stalin, uniforme de epocă și discursuri inspirate de propaganda Războiului Rece devin parte din peisajul cotidian.
Acum 4 ore
12:40
Regele Charles al III-lea nu-l lasă pe Donald Trump să-și cucerească râvnitul „al 51-lea stat” fără luptă. În timp ce se îndreaptă marți spre Canada pentru o deschidere istorică a parlamentului țării, monarhul în vârstă de 76 de ani - care este și Regele Canadei - adună toată puterea diplomatică pe care o are în sprijinul regatului său nord-american.
12:00
Elon Musk atrage atenția asupra declinului demografic din Europa, descriind situația drept „The Great Dying” (Marea Moarte), într-o postare pe platforma X. Miliardarul a distribuit o hartă a fertilității pe continent, însoțită de un avertisment privind consecințele pe termen lung ale scăderii natalității.
11:30
Pe frontul din estul Ucrainei, situația rămâne tensionată, iar raportările din teren confirmă avansuri ale trupelor ruse în zone-cheie pentru apărarea ucraineană. Potrivit platformei ucrainene DeepState, care monitorizează mișcările de trupe prin hărți interactive actualizate constant, vineri, 23 mai, forțele ruse au obținut câștiguri teritoriale în apropierea a trei localități din regiunea Donețk.
10:50
Uniunea Europeană și-a reafirmat angajamentul pentru un acord comercial bazat pe respect reciproc după ce președintele american Donald Trump a amenințat cu impunerea unor tarife vamale de 50% pentru toate bunurile provenite din UE, potrivit BBC.
Acum 6 ore
10:00
Echipa DOGE a miliardarului Elon Musk îşi extinde utilizarea chatbotului său de inteligenţă artificială Grok în guvernul federal al SUA pentru a analiza date, au declarat trei persoane familiarizate cu această situaţie, ceea ce ar putea încălca legile privind conflictele de interese şi ar pune în pericol informaţii sensibile despre milioane de americani, conform Reuters.
09:20
Fost postdoctorand la prestigioasa universitate Harvard, profesorul Theodor Paleologu și-a exprimat indignarea față de decizia administrației Trump de a bloca admiterea studenților străini la această instituție de elită. Într-o postare pe Facebook, Paleologu a amintit cu recunoștință sprijinul primit de la profesorul Harvey Mansfield, punctând impactul negativ al acestei măsuri.
09:10
Rusia își consolidează statutul de lider pe piața globală a armamentului și rămâne printre primii cinci exportatori la nivel mondial, a declarat președintele Vladimir Putin în cadrul unei reuniuni a Comisiei pentru Cooperare Tehnico-Militară. Liderul de la Kremlin a subliniat că prioritatea absolută a industriei de apărare este satisfacerea nevoilor unităților și detașamentelor angajate în ceea ce Moscova numește „operațiunea militară specială” din Ucraina.
Acum 8 ore
08:10
Capitala Ucrainei a fost ținta unui atac masiv cu drone și rachete balistice lansat de forțele ruse sâmbătă dimineața. Exploziile au zguduit orașul în mai multe rânduri și au provocat incendii în cartiere rezidențiale și comerciale, iar cel puțin opt persoane au fost rănite, potrivit primarului Vitali Kliciko, citat de agenția Reuters.
07:50
Rusia este pregătită să propună Ucrainei un proiect de acord de pace pe termen lung imediat după încheierea schimbului de prizonieri aflat în desfășurare, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, citat de agenția Reuters.
07:30
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a emis vineri ordine care impun ca jurnaliştii să fie însoţiţi oficial în mare parte din clădirea Pentagonului, fiind cea mai recentă dintr-o serie de restricţii impuse presei de administraţia Trump, conform Reuters.
Acum 12 ore
04:10
Spitalul Municipal din Timișoara este scena unor scandaluri repetate, legate de organizarea și funcționarea instituției. Unitatea medicală este în subordinea Primăriei Timișoara și este condusă de managerul general Flavia Zară, care se află într-un mandat interimar.
02:20
Provocările noii strategii geopolitice ale marilor puteri sunt concepute mai mult în spatele ușilor închise, mai ales după invazia Rusiei din Ucraina și venirea lui Donald Trump la Casa Albă. Acum, președintele american trimite semnalul unei avertizări către Vladimir Putin, făcând o demonstrație de forță a ”coloșilor” SUA. Unele submarine din triada nucleară a Statelor Unite din Grupul celor Zece din Oceanul Atlantic au ieșit de la docuri în misiuni secrete, pregătite ...
02:00
Timp de secole, deșertul Rub' al-Khali din apropiere de Arabia Saudită și Dubai - cunoscut sub numele de Cartierul Gol - a fost considerat o mare de nisip fără viață. Dar acum, dezvăluie un secret uimitor. Cercetătorii de la Universitatea Khalifa din Abu Dhabi au folosit tehnologia radar cu apertură sintetică (SAR) și au făcut o descoperire neașteptată: un oraș ascuns, construit acum 5.000 de ani de către o civilizație avansată, a fost găsit sub deșert.
Acum 24 ore
00:00
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene va analiza, pe 27 mai, posibilitatea suspendării dreptului de vot al Ungariei, o măsură drastică prevăzută de Articolul 7 din Tratatul UE, conform ordinii de zi de pe portalul web al Consiliului. Decizia vine în contextul escaladării tensiunilor dintre Bruxelles și guvernul condus de Viktor Orban, acuzat de ani buni de derapaje de la statul de drept.
23 mai 2025
23:50
Două avioane militare ale Rusiei au încălcat spaţiul aerian al Finlandei în ziua de vineri, 23 mai 2025, acuză, într-un comunicat, Ministerul finlandez al Apărării, relatează Reuters.
23:50
Fostul comandant al trupelor aliate în Europa, Philip Breedlove, a declarat vineri, 23 mai, că România este „incredibil de importantă” pentru SUA și pentru Occident, subliniind că nu există motive de îngrijorare în ceea ce privește retragerea soldaților americani.
23:50
Relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și Statele Unite traversează o nouă perioadă tensionată, marcată de presiuni în creștere din partea administrației Trump. Potrivit Financial Times, Washingtonul încearcă să forțeze Bruxellesul să accepte o reducere unilaterală a tarifelor vamale pentru produsele americane, în lipsa căreia riscă să se confrunte cu tarife punitive suplimentare de până la 20%.
23:40
Sub lumina discretă a sălilor de ședință din Washington, acolo unde nu se ridică vocea și fiecare cuvânt este cântărit, Ucraina și Statele Unite au parafat un acord strategic privind exploatarea resurselor minerale critice. Însă, potrivit celor implicați direct, drumul până la semnătură a semănat izbitor cu un scenariu de film.
23:30
România este printre țările europene care se confruntă cu o gravă criză de șoferi profesioniști.
23:20
Două persoane din localitatea Turnu Ruieni, județul Caraș-Severin, au fost lovite de fulger vineri seară, 23 mai, în timp ce încercau să se adăpostească de ploaie. Una dintre ele a decedat, iar cealaltă se află în stare gravă.
23:20
Parisul se pregătește să devină, pentru câteva zile, centrul unei licitații care nu este doar despre bani, ci despre istorie, mit și fascinația unei epoci. Sotheby's organizează, în capitala franceză, vânzarea unei colecții impresionante de obiecte care i-au aparținut împăratului Napoleon Bonaparte, valoarea estimată depășind 5 milioane de lire sterline (aproximativ 6 milioane de euro).
22:50
Sute de drone kamikaze ucrainene au zburat spre Moscova în ultimele săptămâni. Niciuna nu pare să fi ajuns în capitala rusă, însă efectul asupra orașului - și a întregii țări - a fost extrem de semnificativ.
22:30
După ani în care au privit către bătrânul continent ca spre o alternativă mai stabilă și mai sigură la viața din Statele Unite, tot mai mulți americani se lovesc de realitatea unei Europe care își întărește barierele administrative și politice. De la boomul de după pandemie, când nomazii digitali au fost primiți cu brațele deschise în țări cu costuri mai mici ale traiului, până la actualele politici restrictive, Europa s-a transformat din promisiune într-un labirint ...
22:20
Rusia urmează să transmită Ucrainei un document în care îşi prezintă condiţiile pentru a pune capăt invaziei pe care a lansat-o în februarie 2022, după încheierea unui schimb-record de prizonieri cu Kievul, duminică, anunţă vineri, 23 mai 2025, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, relatează AFP.
22:00
Un octogenar din judeţul Prahova a fost reţinut într-un dosar de omor, victima fiind chiar fiul acestuia, în vârstă de 57 de ani.
21:20
Cel puțin 12 persoane au fost rănite în urma unor atacuri în serie, comise cu cuțitul, în gara centrală din Hamburg.
21:00
Soțul femeii din București care și-a aruncat fetița pe geam, după care a încercat să se sinucidă, afirmă că aceasta "este o femeie exemplara in calitate de mamă".
20:40
În perioada 8–11 mai 2025, Complexul Educațional Laude-Reut a organizat cu succes cea de-a XII-a ediție a conferinței LaudeMUN – Laude-Reut Model United Nations, un eveniment academic de prestigiu, dedicat formării prin diplomație a elevilor de liceu.
20:30
Un judecător a emis o ordonanță de restricție temporară care blochează planul administrației Trump de a-i lua Universității Harvard capacitatea de a înscrie studenți străini. Decizia a venit după ce Harvard a intentat un proces - cea mai recentă escaladare a unui conflict între Casa Albă și una dintre cele mai prestigioase instituții din America.
20:10
"Stegarul Dac" a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce Tribunalul București a respins vineri, 23 mai, contestația acestuia față de decizia Judecătoriei Sectorului 4 privind înlocuirea măsurii arestului la domiciliu, potrivit unor surse judiciare.
19:50
Volodimir Zelenski a anunțat vineri, 23 mai, că Ucraina a recuperat 390 de persoane din captivitatea rusă, în prima etapă a unui schimb după formula 1.000 pentru 1.000 convenită cu Rusia în urmă cu o săptămână la Istanbul, potrivit Reuters și EFE.
19:30
Platforma Polymarket, specializată în previziuni pe teme politice, estimează cine ar putea deveni primar general al Bucureștiului, după ce Nicușor Dan și-a dat demisia din această funcție, ca urmare a alegerii sale ca președinte al României.
19:30
Ocupând odinioară un loc comun în topul joburilor considerate monotone și repetitive, contabilitatea trece acum printr-o transformare neașteptată. Deși numărul absolvenților în acest domeniu a scăzut constant în ultimii ani, se întâmplă ceva surprinzător: Generația Z intervine și o face cu un scop clar. Într-o lume în care se urmăresc cariere mai strălucitoare, această generație reînvie o profesie care este atât profitabilă din punct de vedere financiar, cât și cu ...
19:20
Emiratele Arabe Unite au anunțat vineri, 23 mai, o temperatură record pentru luna mai, de 50,4 grade Celsius, cea mai ridicată înregistrată în ultimele două decenii în această țară petrolieră din Golf, informează AFP.
19:10
Ambasada României la Washington a transmis vineri, 23 mai, că urmăreşte îndeaproape evoluţiile generate de decizia Administraţiei SUA de a revoca certificarea programului Harvard pentru studenţi internaţionali. 34 de studenţi români sunt înscrişi la Universitatea Harvard, la Licenţă, Master şi studii doctorale. Ambasada roagă comunitatea de studenţi români de la Harvard, cu care se află în legătură, să rămână în contact cu reprezentanţii Ambasadei.
18:40
Uniunea Europeană se apropie de o decizie vizând includerea gazoductului Nord Stream 2 într-un nou pachet de sancțiuni impuse Moscovei, pe fondul intensificării zvonurilor vizând reluarea livrărilor de gaze rusești, pe care blocul comunitar vrea să le oprească, transmite Bloomberg.
18:30
Prințesa Elisabeth, viitoarea regină a Belgiei, în vârstă de 23 de ani, tocmai a încheiat primul său an la Universitatea Harvard, dar interdicția impusă de administrația lui Donald Trump asupra studenților străini care studiază acolo ar putea pune în pericol continuarea prezenței sale.
18:20
Trump, Putin, Zelenski și oficialii europeni par a fi departe de un consens, pe tema agresiunii ruse. Mai mult, ministrul de Finanțe din Ucraina a făcut un anunț care ar putea genera îngrijorare la nivel european.
18:10
Jamie Dimon, directorul executiv al JPMorgan Chase și una dintre cele mai respectate voci din lumea financiară globală, lansează un avertisment care răsună până în birourile Casei Albe: economia Statelor Unite nu se confruntă doar cu riscul unei recesiuni, ci cu ceva mai periculos – stagflația.
18:10
Armata americană a furnizat României un nou echipament militar avansat, iar soldații americani au desfășurat, în ultimele două săptămâni, un antrenament special în Poligonul Babadag pentru a se familiariza cu utilizarea acestuia. Ambasada SUA la București a subliniat că această acțiune reprezintă o întărire a parteneriatului dintre cele două țări.
18:00
În zorii zilei de vineri, 23 mai, regiunile Ivano-Frankivsk și Cernăuți au fost din nou vizate de atacuri aeriene rusești, executate cu drone de tip Shahed. Autoritățile locale au confirmat distrugeri la nivelul infrastructurii feroviare, dar și pagube materiale în zone rezidențiale.
18:00
Ultimul supraviețuitor al pogromului de la Iași, unul dintre cele mai brutale episoade ale Holocaustului din România, a murit vineri, 23 mai, conform anunțului făcut de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel. Leonard Zăicescu avea 98 de ani.
17:50
Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a transmis, vineri, că în niciun context, oficial sau neoficial, preşedintele interimar Ilie Bolojan nu a declarat şi nici nu a sugerat că ţara noastră este dispusă sau intenţionează să trimită militari români în Ucraina.
17:30
Între 26 mai și 25 iunie, pe teritoriul României se vor desfășura deplasări de tehnică militară și trupe, atât pe drumurile rutiere, cât și pe calea ferată, în 15 județe. Aceste mișcări sunt legate de exercițiul „WIND SPRING 25”, care va avea loc în poligonul Smârdan (jud. Galați) și în zona Suraia (jud. Vrancea), a anunțat Ministerul Apărării Naționale.
17:10
Universitatea Harvard a dat vineri, 23 mai, în judecată administraţia Trump, după ce a i-a interzis să primească studenţi străini, potrivit unui document judiciar, relatează AFP.
17:00
Ministrul român al Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, subliniază că regiunea Mării Negre este "crucială" pentru securitatea Flancului Estic al NATO și al Uniunii Europene.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.