Ruptură majoră la Washington. Elon Musk a anunțat că își părăsește rolul din administrația Trump

Adevarul.ro, 29 mai 2025 07:00

Elon Musk a anunțat pe rețelele sociale că își încheie rolul în administrația Trump, o plecare pe care Casa Albă a confirmat-o miercuri seară ca fiind „în curs”, scrie The Guardian.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 5 minute
19:00
O eroare Google Maps a provocat haos în infrastructura rutieră din Germania, după ce aplicaţia de navigaţie a raportat în mod eronat că mai multe autostrăzi au fost închise.
19:00
Într-un moment în care războiul din Ucraina a intrat în al patrulea an, Bulgaria rămâne una dintre cele mai vulnerabile țări europene în fața campaniilor de dezinformare rusească.
19:00
Postul vamal Leova–Bumbăta nu va activa timp de două ore, anunță responsabilii Serviciului Vamal al Republicii Moldova, subliniind că printre motivele acestei decizii se numără creșterea nivelului râului Prut.
Acum 30 minute
18:45
Liderii partidelor politice au discutat, vineri, 30 mai, cu preşedintele Nicuşor Dan, despre structura viitorului guvern. La discuții a fost agreată varianta unui premier politic, UDMR nefiind de acord cu rotativa guvernamentală, a declarat preşedintele formaţiunii, Kelemen Hunor.
18:45
În timp ce Coiful de la Coțofenești și brățările dacice furate din Muzeul Drents sunt de negăsit, guvernul olandez e pregătit să plătească despăgubiri se 5,7 milioane euro României.
Acum o oră
18:30
18:30
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat cât cheltuie statul român, anual, pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari. Suma nu include indemnizaţia de hrană și norma de hrană.
18:15
În cadrul negocierilor purtate de partide în această săptămână s-au discutat mai multe măsuri ce ar trebui luate de viitorul executiv, măsuri dorite în cazul unei guvernări cu Ilie Bolojan premier. Iată „decalogul” propus pentru o guvernare eficientă.
18:15
Şapte angajaţi au fost, vineri, răniţi în urma unei explozii produse la o fabrică de armament din Serbia.
Acum 2 ore
18:00
Un oraș din Europa oferă două săptămâni de cazare gratuită pentru a încuraja oamenii să se mute acolo, în încercarea de a crește populația.
18:00
Continuând seria de inițiative desfășurate începând cu anul 2018 sub denumirea generică „Ziua Z”, procurorii DIICOT, împreună cu Poliția Română și cu sprijinul Jandarmeriei, au derulat, în cursul acestei săptămâni, o amplă operațiune, pentru destructurarea unor grupări infracționale.
17:45
Un adolescent de 15 ani din județul Iași a murit după ce a fost agresat de un coleg cu doi ani mai mare, elev la Seminarul Teologic. Familia victimei a acceptat donarea organelor, iar inima lui va bate în pieptul unei fete de 15 ani.
17:45
Fă-te, suflete, copil! programul despre empatie și iubire, se lansează pe 1 iunie de Asociația Alef pentru Educație, Cultură și Dezvoltare. 240 de copii învață că nimeni nu e sigur, iar bucuria este mai mare, atunci cand este împărtășită cu prietenii.
17:45
Pe măsură ce Elon Musk a intrat pe orbita președintelui Trump, viața sa privată a devenit din ce în ce mai tumultuoasă, iar consumul de droguri a fost mai intens decât se știa anterior.
17:30
Decizia CCR care îi scapă pe politicieni de publicarea declarațiilor de avere a stârnit dezbateri aprinse în mediul online.
17:30
170 de țări participă la Expo 2025 Osaka, unde sunt așteptati peste 28 de milioane de vizitatori. Bijuteria contemporană este ambasador de țară pentru România la Expo 2025 Osaka. Gabriela Voicu Secărea, designer de bijuterie contemporană reunește mitologia cu tehnologiile moderne în piese unicat
17:30
În timp ce vizita un avanpost al colonizării evreieşti în nordul Cisiordaniei, ministrul israelian al apărării, Israël Katz, a afirmat vineri, 30 mai, că pe acest teritoriu palestinian ocupat de Israel începând din 1967 se va „construi statul evreu israelian”.
17:15
„Moartea Neagră” rămâne cea mai mortală pandemie din istoria omenirii. A exterminat până la jumătate din populația Europei, Asiei de Vest și Africii, ucigând zeci de milioane de oameni.
17:15
Jurnalista Iulia Damian de la România TV a fost la un pas tragedie, joi, în timpul unei transmisiuni în direct din comuna Boroșneu Mare, județul Covasna, acolo unde relata din mijlocul apelor care au făcut prăpăd în localitate.
Acum 4 ore
17:00
Un incident tensionat a avut loc în vestul Ucrainei, unde aproximativ 100 de localnici au blocat un vehicul de recrutare al armatei, înţepându-i roţile, pe fondul nemulțumirilor legate de mobilizarea forțată.
16:30
Germania vrea să își recupereze aurul depozitat la New York, pe fondul revenirii lui Trump la putere și al temerii că „SUA nu mai sunt partenerul de încredere care era odată”.
16:30
Deputatul USR Allen Coliban, fost primar al Braşovului în perioada 2020-2024, spune că gradul de îndatorare al municipiului, în acea perioadă, a fost de patru ori mai mic decât în 2020. Fostul edil îl contrazice, astfel, pe actualul primar, George Scripcaru (PNL).
16:30
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost co-preşedinte al AUR, cere vineri, 30 mai 2025, opoziției să strângă rândurile și să propună soluții de redresare economică a țării. „Coaliția de guvernare devine o amenințare directă la siguranța națională”, susține politicianul.
16:30
Vasile Cărarie, viceprimarul comunei Muntenii de Jos, din județul Vaslui, a fost condamnat la un an și două luni de închisoare, cu suspendare, după ce ar fi dat o adeverință falsă unei persoane obligate să facă ore de muncă în folosul comunității.
16:15
Astmul este una cele mai frecvente tulburări de care suferă oamenii la nivel global. Însă, o vitamină, susțin medicii, are un rol puternic în sănătatea imunitară, inflamațiea și funcția pulmonară.
16:00
Kremlinul a anunțat vineri, 30 mai, condiția principală pusă de Vladimir Putin pentru a participa la negocieri directe cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele SUA, Donald Trump.
16:00
Fosta prinţesă Mako a Japoniei, care a renunţat la titlul regal pentru a se căsători cu iubitul ei din facultate, a născut primul său copil
16:00
Parlamentul trebuie să intervină și să corecteze legea, după decizia CCR care secretizează declarațiile de avere, au declarat mai mulți lideri politici în ultimele ore. Însă fostul consilier prezidențial Adriana Săftoiu crede că acest lucru nu se va întâmpla.
15:45
Maldive este una dintre cele mai frumoase destinații de vacanță din lume și o alegere populară pentru cei aflați în luna de miere. Totuși, un cuplu a descoperit un loc în Europa care oferă o experiență similară, dar la un preț mult mai accesibil.
15:45
Le interzicem adolescenților tot ce nu putem controla. Inclusiv autonomia. Apoi ne mirăm că la facultate sau la job nu „se descurcă”. Dar când ar fi avut voie să învețe cum?
15:45
Dominic Fritz, preşedintele interimar al USR, a precizat vineri, 30 mai, că în cadrul discuţiilor de la Palatul Cotroceni avute cu Nicușor Dan, alături de ceilalți lideri ai partidelor pro-europene, nu au fost făcute înţelegeri pe funcţii sau posturi.
15:30
Un nou caz cu ecouri grave pentru comunitatea de informații americană a ieșit la iveală în cursul zilei de joi, 29 mai, când autoritățile federale au arestat un angajat civil al Departamentului Apărării, suspectat că ar fi încercat să transfere documente clasificate unui stat străin.
15:30
15:15
În fața agresiunii ruse și a unei Americi tot mai ezitante în angajamentele sale de securitate, Uniunea Europeană vorbește din ce în ce mai des despre nevoia unei apărări comune.
15:15
Astrid Andreassen, o tânără studentă, de 28 de ani, a pornit într-o călătorie cu autostopul din Danemarca până în România. A fost impresionată de ospitalitatea românilor.
Acum 6 ore
15:00
Comisia Europeană a aprobat miercuri plata către România a 1,279 miliarde euro din cererea 3 de plată din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar circa 870 milioane de euro rămân suspendate, a declarat vineri ministrul Proiectelor Europene Marcel Boloș.
15:00
Fostul judecător constituţional Tudorel Toader afirmă, în legătură cu decizia CCR, că Agenția Națională de Integritate (ANI) și procurorul pot verifica în continuare declarațiile de avere și de integritate ale politicienilor.
14:45
Familiile evacuate temporar din imobile cu risc seismic din București ar putea primi sprijin financiar lunar pentru plata chiriei, potrivit unui proiect de hotărâre ce va fi dezbătut miercuri, 4 iunie, în ședința Consiliului General al Capitalei.
14:45
Mă adresez, îndeosebi, tuturor autorităților etatice cu atribuții în domeniu, dar și tuturor oamenilor de bună-credință din această țară. Nu este un mesaj de reproș, de imputare, de învinuire. Este un mesaj care chemă la sinceritate, la onestitate, la (auto)analiză la (auto)observare.
14:30
Deciziile date anterior de Curtea Constituțională a României contrazic argumentele cu care au venit acum judecătorii să secretizeze declarațiile de avere ale demnitarilor.
14:30
Cosmin Besnă lucrează de 11 ani în agricultură, în Aglia, și este mulțumit de banii pe care îi câștigă. „E greu, dar sunt destul de bine plătit și nu mi-aș schimbă jobul pentru nimic în lume”, spune românul.
14:30
Într-un nou semnal al transformării lente, dar deliberate, a regiunilor de frontieră din vestul Rusiei într-un spațiu tampon militarizat, o convorbire telefonică interceptată de serviciile de informații militare ucrainene (GUR) relevă tensiunea crescândă din comunitățile afectate.
14:15
Blocul Naţional Sindical (BNS) i-a reproșat vineri, 30 mai, președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, că structurile sindicale nu au fost invitate la consultările iniţiale de la Cotroceni.
14:15
Universități din întreaga lume încearcă să ofere refugiu studenților afectați de măsurile restrictive ale lui Donald Trump împotriva instituțiilor academice, vizând atragerea celor mai talentați studenți și o parte din veniturile de miliarde de dolari generate de educația universitară din SUA.
14:00
Un jucător american de baschet legitimat la echipa Corona Brașov, Juwan Gray, a vorbit pe TikTok despre diferențele majore dintre costurile vieții în România și cele din Statele Unite.
13:30
Un cetățean român a fost arestat în provincia italiană Foggia, după ce a încercat să obțină rezidența și posibile ajutoare sociale folosind documente false și pretinzând că este tatăl a șase copii care, în realitate, nu erau ai lui, relatează presa italiană.
13:30
Un bărbat de 38 de ani din București a fost arestat, fiind acuzat că și-ar fi abuzat sexual fiica vitregă pe parcursul a șapte ani. Adevărul ar fi ieșit la iveală după ce o rudă a adolescentei, care are acum 15 ani, a alertat autoritățile.
13:30
UMB, compania omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, ar fi transmis vineri, 30 mai, către Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) o solicitare de reziliere a contractului pentru cel mai lung tronson montan al Autostrăzii „Unirii” A8 .
13:15
O declarație oficială a Serviciului de Informații Externe (SVR) al Rusiei, conform căreia „Industria militară sârbă înjunghie Rusia pe la spate”, reprezintă cel mai direct și crud atac al Moscovei asupra Belgradului din istoria modernă.
13:15
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.