Principalul suspect în cazul româncei ucise într-un apartament din Italia a fost arestat. Detalii din crima șocantă comisă de un tânăr obsedat
Adevarul.ro,
29 mai 2025 11:30
A fost arestat principalul suspect în cazul româncei ucise cu brutalitate la Legnano, în Italia. Potrivit autorităților, italianul în vârstă de 29 de ani este acuzat că a înjunghiat-o mortal pe Vasilica Potincu, în vârstă de 35 de ani cu nouă lovituri de cuțit.
• • •
Alte ştiri de Adevarul.ro
Acum 10 minute
09:30
Miliardarul Elon Musk a apărut vineri cu un ochi vizibil vânăt la un eveniment desfășurat în Biroul Oval de la Casa Albă, stârnind curiozitatea jurnaliștilor.
09:30
Ambulanță implicată într-un accident în Bistrița-Năsăud. Șoferul ambulanței și pasagera lui au fost răniți # Adevarul.ro
O ambulanţă a fost implicată sâmbătă noaptea într-un accident, pe DN 17, în localitatea Viile Cristurului, după ce s-a ciocnit cu un autoturism care se deplasa pe direcţia Bistriţa înspre Dej.
09:30
Nicușor Dan merge la Salina Praid și în zona Covasnei, unde sute de case au fost afectate de inundații # Adevarul.ro
Președintele Nicușor Dan urmează să viziteze Salina Praid, grav afectată de inundații.
Acum 30 minute
09:15
România, criticată pentru folosirea de fonduri UE pentru proiecte discriminatorii. Ce finanțări au stârnit îngrijorare # Adevarul.ro
România este menţionată alături de alte cinci state într-un raport realizat de mai multe ONG-uri şi finanţat de UE, care relevă că sute de milioane de euro din fondurile Uniunii Europene au fost folosite în proiecte care încalcă drepturile comunităţilor marginalizate.
Acum o oră
08:45
O mamă și fiica sa au scăpat miraculos după ce au căzut de la etaj. Ce le-a salvat viața # Adevarul.ro
O mamă și fiica sa au căzut de la etajul unui bloc din Timișoara vineri, 31 mai. Cele două au fost internate după incident, fiind salvate de faptul că au căzut pe acoperişul unei construcţii unde se colectează gunoiul.
08:45
O nouă zi cu ploi în aproape toată țara. Temperaturile rămân scăzute și nu trec de 17 grade # Adevarul.ro
Sâmbătă, 31 mai 2025, vremea se va menține ușor mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă a anului, conform prognozelor transmise de Administrația Națională de Meteorologie.
08:45
Un incendiu a izbucnit în Portul Constanța sâmbătă dimineață, 31 mai. La fața locului au intervenit pompierii pentru stingerea flăcărilor.
Acum 2 ore
08:30
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri că intenţionează să majoreze tarifele la importurile străine de oţel şi aluminiu de la 25% la 50%, intensificând presiunea asupra producătorilor mondiali de oţel şi adâncind războiul comercial.
08:15
Top zece locuri de vizitat în Croația în 2025: țara cu 1.000 de insule, la doar șapte ore de România # Adevarul.ro
Croația se numără printre destinațiile tot mai apreciate de turiștii români. Este ușor accesibilă, chiar dacă multe dintre atracțiile sale cele mai cunoscute se găsesc pe insule, iar costurile unei vacanțe aici rămân rezonabile. Mai multe locuri au contribuit la popularitatea sa în rândul vecinilor.
08:15
O companie din România, sponsor în Formula 1. Piloții McLaren vor evolua cu sigla ei pe căști, pe volane și pe mașini # Adevarul.ro
Și Ferrari are un sponsor din țara noastră.
Acum 4 ore
07:15
Când vor începe lucrările la un drum esențial pentru industria auto din România. Care e stadiul proiectului # Adevarul.ro
În acest an va fi finalizat studiul de fezabilitate pentru viitorul drum expres Piteşti-Mioveni, ce va face conexiunea dintre autostrada Bucureşti-Piteşti, cea mai veche din România, şi uzina Dacia şi numeroșii săi furnizori.
07:15
Finala Champions League, motiv de mândrie pentru România. Istvan Kovacs intră diseară în istoria fotbalului mondial # Adevarul.ro
PSG și Inter se luptă pentru supremația în Europa.
06:15
După ani de întârzieri, România ar putea avea primele trenuri cu hidrogen. Unde vor circula # Adevarul.ro
De peste trei ani, autoritățile din România încearcă achiziționarea a 12 trenuri cu hidrogen, finanțarea fiind asigurată prin PNRR. Până în decembrie 2024 au fost anulate trei licitații, iar la a patra licitație, organizată în această primăvară, s-a prezentat un ofertant.
05:45
Din culisele Palatului Buckingham. Povestea prințesei care „dădea foc” camerei sale din neatenție. Fuma ca un miner și salva vieți ca un sfânt # Adevarul.ro
Incendiile izbucnite de-a lungul anilor în reședințele regale britanice au lăsat urme adânci în memoria familiei Windsor.
Acum 6 ore
05:15
Capcana din mijlocul Istanbulului: hoți în robe negre atacă turiști în plină zi. Români pățiți trag semnalul de alarmă # Adevarul.ro
Atenție în Istanbul! Turiști români avertizează despre hoți organizați care acționează în tramvaie aglomerate. Sfaturi utile pentru siguranță.
04:45
Bloomberg: Amenințarea lui Putin cântărește mai greu pentru NATO decât se vede cu ochiul liber # Adevarul.ro
În fața unui conflict prelungit în Ucraina și a pierderilor grele suferite de ambele părți, întrebarea care domină cercurile strategice occidentale nu mai este dacă Rusia ar putea ataca un stat membru NATO, ci unde și când.
04:15
Cum putem reduce consumul de energie electrică pe timpul verii. Sfaturi de la specialiști # Adevarul.ro
Măsurile de plafonare-compensare a prețurilor la energia electrică expiră la data de 1 iulie, fiind de așteptat ca furnizorii să crească prețurile. Specialiștii în energie consultați de „Adevărul” au enumerat câteva metode cu ajutorul cărora românii pot reduce costul facturilor.
03:45
Alegeri pe muchie de cuțit la Varșovia. Cine câștigă prezidențialele din Polonia decide echilibrul în estul Europei # Adevarul.ro
În ultimele zile ale unei campanii prezidențiale tensionate, Polonia se află, din nou, în fața unei alegeri istorice.
Acum 8 ore
03:15
Analizele de sânge pot salva vieți: de ce este crucial diagnosticul timpuriu în bolile hematologice. Ce șansă au pacienții din România # Adevarul.ro
Analizele de sânge uzuale, făcute periodic, pot face diferența între un diagnostic precoce și o boală de sânge descoperită prea târziu, atrag atenția specialiștii. Șansele de supraviețuire s-au îmbunătățit remarcabil în ultimii 20 de ani, iar transplantul de celule hematopoietice joacă un rol cheie.
02:45
Ucraina lansează în luptă „dronele-mamă” cu inteligență artificială. O nouă eră a războiului automatizat # Adevarul.ro
Într-un conflict care a transformat Ucraina într-un laborator de testare pentru tehnologiile militare ale secolului XXI, un nou capitol se scrie acum: drone autonome, capabile să execute lovituri de precizie fără intervenție umană, la sute de kilometri în interiorul teritoriului controlat de Rusia.
02:15
Ce să nu faci după ora 17:00 dacă ai colesterolul ridicat. 4 greșeli comune care îți pun inima în pericol # Adevarul.ro
Află cele 4 obiceiuri de evitat după ora 17:00 dacă ai colesterolul ridicat. Descoperă ce spun nutriționiștii despre somn, gustări, alcool și alimentele care îți pot afecta sănătatea inimii.
01:45
Adevărul nefardat despre strategia UE pentru Marea Neagră. Iulian Fota: „E posibil să rămână pe hârtie. Ține de noi să nu se întâmple asta” # Adevarul.ro
„Să nu ne bucurăm deoarece problema nu e rezolvată”, spune expertul în securitate Iulian Fota despre strategia UE pentru Marea Neagră. Fostul consilier prezidențial susține că pentru a nu rămâne doar pe hârtie această strategie, România trebuie să acționeze.
Acum 12 ore
01:15
Fabuloasă la 75 de ani: Cum reușește o legendă a serialelor anilor ’80 să-și păstreze silueta și energia. A slăbit 13 kg # Adevarul.ro
La 75 de ani, Morgan Fairchild, legendă a serialelor anilor ’80, sfidează timpul cu secretele siluetei și energiei între glamourul Hollywood și naturalețea vieții reale.
00:45
Află care sunt cele 4 zodii binecuvântate de Univers în iunie 2025! Jupiter în Rac aduce abundență, noroc și miracole personale pentru acești nativi. Ești și tu printre ei?
00:45
Incendiu la locomotiva unui tren care transporta țiței, în Prahova. Pompierii au intervenit de urgenţă # Adevarul.ro
O locomotivă diesel care tracta un tren format din 36 de vagoane încărcate cu țiței a luat foc vineri seară, în județul Prahova.
00:30
Un profesor de istorie şi fost director al Colegiului „Constantin Brătescu“ din Constanța a dispărut de acasă # Adevarul.ro
Familia profesorul de istorie Constantin Vitanos şi poliţia fac un apel la cei care ar putea furniza orice informaţie privitoare la acesta, după ce bărbatul în vârstă de 82 de ani a dispărut de la domiciliul său din Constanţa.
00:15
31 mai: Ziua în care Papa Francisc vizita România, cu un mesaj emoţionant: „Am venit aici ca pelerin ce doreşte să vadă chipul Domnului în chipul fraţilor” # Adevarul.ro
Pe 31 mai, de-a lungul anilor, s-au petrecut o serie de evenimente marcante, de la condamnarea la moarte a nazistului Adolf Eichmann, la nașterea unor figuri publice importante. Tot în această zi, în 2019, Papa Francisc a vizita România, aducând un mesaj emoţionant.
00:15
Ghid pentru Ziua Copilului în țară: între parcuri tematice magice și festivaluri urbane. Unde să-ți duci copilul pe 1 Iunie # Adevarul.ro
Descoperă cele mai captivante parcuri tematice și evenimente de 1 Iunie din Ardeal, Oltenia, Moldova și Muntenia! Ghid complet pentru o zi plină de aventură, magie și joacă în afara Bucureștiului, cu activități pentru toate vârstele.
00:00
Dragoş Anastasiu: „Declarațiile mele nu au legătură cu hotărârea Curții Constituționale”. Românii îl taxează dur: „Cât de proşti ne credeți?” # Adevarul.ro
Dragoş Anastasiu susţine că între afirmaţiile sale privind declaraţia de avere şi decizia Curţii Constituţionale nu e nicio legătură. Românii l-au taxat dur pentru declaraţiile sale chiar la o postare făcută de el în mediul online în care îşi justifică poziţia.
30 mai 2025
23:15
Atacul cu drone asupra elicopterului lui Vladimir Putin s-a dovedit a fi „marketing”. Înscenare de propagandă orchestratată de Kremlin # Adevarul.ro
Un presupus atac cu drone asupra elicopterului lui Vladimir Putin, prezentat de presa de stat ca un act de eroism al liderului rus, s-a dovedit a fi o scenă regizată în scop propagandistic.
22:45
Donald Trump păstrează tradiția: un general american va conduce forțele NATO în Europa. Mark Rutte știe deja numele acestuia # Adevarul.ro
Deși a cerut în mod repetat ca Europa să-și asume un rol mai important în apărarea continentului, președintele Donald Trump va păstra tradiția numirii unui general american la conducerea militară a NATO în Europa.
22:30
Președintele Nicușor Dan a dat asigurări că își va publica declarația de avere, în ciuda deciziei CCR care prevede că nu mai este necesară publicarea pe pagina Agenției Naționale de Integritate (ANI).
22:15
Un copil de patru ani a căzut de la etaj, s-a ridicat și a rătăcit pe străzi. Ce s-a întâmplat cu el # Adevarul.ro
Poliţiştii din Botoșani au găsit, vineri, 30 mai, pe stradă, un copil în vârstă de patru ani, dezorientat şi îmbrăcat sumar, care ar fi căzut de la fereastra apartamentului în care locuieşte.
22:00
Fake news distribuit de fostul premier al poloniei despre „sutele de mii de africani și arabi” care ar urma să fie relocați în România după victoria lui Nicușor Dan # Adevarul.ro
Un fake news revoltător, referitor la România și Nicușor Dan, a fost distribuit de fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki.
22:00
Horoscop sâmbătă, 31 mai. Nativii unei zodii au parte surprize neașteptate, în timp ce Balanțele au probleme de sănătate # Adevarul.ro
Horoscopul zilei de sâmbătă, 31 mai 2025 vine cu cu surprize neașteptate pentru Tauri și probleme de sănătate pentru Balanțe. Lorina, astrologul Click!, a realizat predicții complete pentru fiecare zodie.
22:00
Ana Bărbosu, magnifică: medalie europeană la paralele, deși a intrat în finală ca rezervă # Adevarul.ro
Premieră după 17 ani pentru România.
22:00
CTP, reacţie dură la adresa consilierului prezidențial Dragoș Anastasiu în scadalul declaraţiilor de avere: „Ne face pe toţi tâmpiţi!” # Adevarul.ro
Cristian Tudor Popescu lansează un atac virulent la adresa consilierului prezidențial Dragoș Anastasiu, după ce acesta a catalogat drept „tâmpenie” obligația demnitarilor de a-și publica declarațiile de avere.
21:45
Elon Musk, cu un ochi vânăt la conferința de adio de la Casa Albă. Miliardarul stârnește îngrijorare, pe fondul zvonurilor legate de consumul de droguri # Adevarul.ro
Elon Musk a apărut cu un ochi vânăt, care a fost vizibil în timpul conferinței de presă de adio cu președintele Donald Trump, în Biroul Oval.
21:30
Dragoș Anastasiu, despre decizia CCR: „Faptul că am bijuterii sau tablouri, sunt lucruri care mă privesc pe mine, nu privesc vecinii” # Adevarul.ro
Antreprenorul Dragoş Anastasiu, consilier onorific al preşedintelui al României pentru relaţia cu mediul de afaceri, a venit cu precizări după ce a declarat în urmă cu o săptămână că nu este foarte încântat că declarațiile de avere sunt făcute publice.
21:15
Preşedintele Ungariei vizitează Praidul afectat de inundații, după slujba de Rusalii. „Face parte din sufletul Ținutului Secuiesc” # Adevarul.ro
Președintele Ungariei, Tamas Sulyok, va participa la pelerinajul de Rusalii de la Șumuleu Ciuc, iar apoi va merge la Praid, unde va evalua situația după inundațiile recente și va trimite ajutoare pentru comunitățile afectate.
21:15
Peste 50 de bebeluși din Belgia, concepuți cu sperma unui donator cu o genă cancerigenă rară. Unii copii s-au îmbolnăvit deja # Adevarul.ro
Ministerul Sănătăţii din Belgia a confirmat vineri că 52 de copii au fost concepuţi în Belgia, între anii 2008 şi 2017, cu ajutorul spermei provenite de la un singur donator care poartă o genă cu potenţial cancerigen.
20:45
Cruzime greu de imaginat din partea unei femei. A legat un câine de maşină şi l-a târât pe stradă # Adevarul.ro
O femeie în vârstă de 64 de ani din Gura Humorului e cercetată pentru infracţiunea de „schingiuirea animalelor", după ce a legat un câine de maşină şi l-a târât pe stradă.
20:45
Ministrul Economiei, în drum spre Salina Praid: „Fiecare zi de întârziere înseamnă incertitudine și pierderi” # Adevarul.ro
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, anunță că a dispus realizarea studiilor tehnice şi pregătirea Hotărârii de Guvern pentru alocarea fondurilor necesare în vederea intervenţiei la Salina Praid. Oficialul se află în drum spre obiectiv.
Acum 24 ore
20:30
Rămăşiţele unor soldaţi din Primul Război Mondial, descoperite de un arheolog amator. „Probabil urmele unei bătălii sau ambuscade!” # Adevarul.ro
Un arheolog amator, care „vânează” comori cu detectorul de metale, vrea să ridice o troiţă pe locul unde a descoperit rămăşiţe umane posibil din Primul Război Mondial.
20:15
Vedetele Rapidului s-au urcat în furgonetă și au împărțit cadouri înainte de Ziua Copilului în Giulești # Adevarul.ro
Nu toți rapidiștii au intrat în vacanță.
20:15
În timp ce CCR limitează accesul la averi, un fost șef ANI recunoaște rolul presei în sute de cazuri # Adevarul.ro
Decizia CCR care anulează principiul transparenței declarațiilor de avere depuse de către persoanele aflate în serviciul public va produce efecte „imediate și profunde”, avertizează un fost director al Agenției Naționale de Integritate.
20:15
Cercul restrâns al lui Putin discută despre succesorul dictatorului de la Kremlin. Ce nume sunt vehiculate # Adevarul.ro
Un prieten apropiat și manager al proprietății lui Vladimir Putin, Mikhail Kovalchuk, insistă ca fiica cea mică a dictatorului, Katerina Tikhonova, să devină următorul președinte al Federației Ruse.
20:15
Capitala, afectată de Codul portocaliu de averse torenţiale. Traficul rutier, dat peste cap # Adevarul.ro
Capitala se află vineri seara, până la ora 20:15, sub Cod portocaliu de averse torenţiale, potrivit ANM. Mai multe străzi au fost inundate, iar circulația tramvaielor a fost oprită.
20:00
Alertă ANM: Cod portocaliu de ploi și vijelii în București. Mesaje RO-Alert, emise de ISU # Adevarul.ro
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri, 30 mai 2025, o avertizare meteorologică cod portocaliu, valabila pentru Municipiul București, în intervalul orar 19:25-20:15.
19:45
Simonis susține că este greu de digerat pentru PSD să nu dea premier: „Cred că avem un examen de trecut în partid” # Adevarul.ro
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că va fi greu de digerat dacă PSD nu va da premierul viitorului Guvern. „Cred că avem un examen de trecut, dacă cel mai mare partid din România nu generează prim-ministrul”, a spus el.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.