Guvernul a aprobat reducerea accizei la motorina utilizată în sectorul de acvacultură
Euractiv.ro,
29 mai 2025 14:00
Guvernul României a decis joi o schemă de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură.
• • •
Alte ştiri de Euractiv.ro
Acum 4 ore
12:00
Două ediții ale festivalului „Mutat la Țară – Fest” vor avea loc în vara lui 2025, în județele Alba și Prahova, celebrând viața rurală autentică și comunitățile care o reînnoadă.
11:50
Președintele Nicușor Dan a ajuns sâmbătă în județul Harghita, unde vizitează Salina Praid, puternic afectată de viituri. Potrivit G4Media, el va susține o conferință de presă la ora 13:00 și va merge apoi în alte zone calamitate.
Acum 6 ore
10:00
Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, amenință că Hamas va fi „distrusă” dacă refuză ultima propunere de armistițiu mediată de SUA, care nu presupune încheierea definitivă a războiului, informează agențiile AFP și EFE, preluate de Agerpres.
10:00
La finalul mandatului său în executivul SUA, Elon Musk a declarat că va continua să-l sprijine pe Donald Trump, în ciuda unor diferențe de viziune privind politica fiscală, relatează agențiile AFP și Reuters preluate de Agerpres.
09:40
În urmă cu exact o jumătate de secol, zece state europene semnau actul de naștere al Agenției Spațiale Europene (ESA), deschizând oficial o cale proprie spre univers.
Acum 24 ore
16:00
Ministrul fondurilor europene Marcel Boloș a explicat vineri că nu s-au îndeplinit jaloanele privind pensiile speciale și politizarea companiilor de stat, în special a celor din energie.
Ieri
12:30
Ilie Bolojan, revenit la conducerea Senatului, a publicat vineri numărul posturilor reduse la Senat, precum și suma economisită în urma reducerii personalului.
11:50
Predoiu: Decizia CCR, mai puțină transparență privind averile demnitarilor; nu trebuie să rămână așa # Euractiv.ro
Premierul interimar Cătălin Predoiu a declarat vineri că decizia Curții Constituționale limitează transparența privind averile demnitarilor, iar Parlamentul trebuie să găsească o formulă în această nouă situație.
11:00
Bolojan: Există numeroase zone din instituțiile publice în care lucrurile au scăpat de sub control # Euractiv.ro
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri că el nu a comentat, în general, deciziile Curții Constituționale sau ale instanțelor, dar în cazul deciziei de joi privind declarațiile de avere e nevoie de modificări legislative.
10:30
Un proiect de lege privind protecția minorilor sub 18 ani în fața conținutului nociv distribuit pe platformeleonline de tip Very Large Online Platforms (VLOP) a fost depus la Senat de PNL.
09:40
Afaceri de spionaj, influență și propagandă în școală, rețele de dezinformare și site-uri de știri false. Acestea sunt câteva dintre instrumentele războiului hibrid rusesc purtat împotriva Occidentului, mai ales de la începutul războiului în Ucraina.
09:40
Atacuri rusești la granița cu România: locuitorii din Tulcea au primit un mesaj RO-Alert # Euractiv.ro
Forțele Federației Ruse au executat vineri o nouă serie de atacuri cu drone asupra infrastructurii portuare civile a Ucrainei de la Dunăre, în apropierea frontierelor țării noastre, a informat Ministerul Apărării.
09:30
Președintele socialiștilor recunoscuse deja că Chenga îi va depăși numeric forța politică. Partidul de extremă dreapta a devenit miercuri a doua forță politică a Portugaliei, grație voturilor diasporei, scrie „20 Minutos” (Spania).
09:30
Președintele Nicușor Dan a declarat că l-a invitat pe președintele SUA, Donald Trump, în România, ”dar programul său este extrem de încărcat”.
09:20
Meloni îl primește marți pe Macron la Roma, pentru a discuta despre taxe vamale și Ucraina # Euractiv.ro
Ideea unei întâlniri bilaterale a luat naștere într-o scurtă conversație între cei doi lideri la înmormântarea Papei Francisc, iar acum a prins contur: Giorgia Meloni și Emmanuel Macron se vor întâlni marți la Roma, potrivit „RAI News” (Italia).
09:10
Surse din cadrul ministerelor de externe și apărării de la Ankara susțin că termenii participării Turciei la proiecte comune europene de achiziții publice finanțate prin regulamentul SAfE ar trebui să fie „mai favorabili” pentru fabricile turcești.
09:00
Comisia Europeană a prezentat miercuri o strategie privind Marea Neagră care, printre alte inițiative, promovează lansarea unui centru de securitate maritimă cu alerte în timp real, scrie „La Razon” (Spania).
08:50
Un raport al ONG-ului Greenpeace, distribuit publicației „New York Times”, dezvăluie construirea de linii electrice pentru conectarea centralei ocupate la rețeaua electrică rusească, scrie „L'Express” (Franța).
08:50
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri dimineața că își va publica declarația de avere pe pagina de internet a Administrației Prezidențiale, dacă ce CCR a declarat neconstituțională publicarea pe site-ul Agenției Naționale de Integritate.
08:30
Preferința președintelui american pentru laude și scuze la adresa liderului rus nu a dus la niciun progres spre o pace în Ucraina, constată „The New York Times” (SUA), analizând demersurile diplomatice a părților implicate.
08:20
Ucraina a declarat miercuri că este pregătită să poarte discuții cu Rusia la Istanbul luni, dacă Moscova, care a luat inițiativa, își prezintă în prealabil condițiile pentru pace, astfel încât întâlnirea să poată da rezultate.
29 mai 2025
21:50
Parlamentul a găzduit angajamentul pentru „Scutire de la accident”, cu o promisiune pentru copii # Euractiv.ro
Parlamentul a găzduit joi evenimentul central al campaniei „Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere 2025”, sub titlul simbolic „Scutire de la accident”.
21:40
Decizia surprinzătoare a Curții Constituționale anunțată astăzi este în contradicție cu un principiu esențial al democrației – transparența în exercitarea funcțiilor publice, a reacționat joi seara președintele Nicușor Dan.
19:50
Un tribunal american specializat în probleme de comerț internațional a blocat taxele vamale reciproce de cel puțin 10% anunțate de Donald Trump pentru toate produsele importate de SUA.
19:00
Tăcutul premier interimar Predoiu: Sprijin total pentru formula unui Guvern condus de Bolojan # Euractiv.ro
Cătălin Predoiu, care de pe data de 6 mai este premier interimar și care tot de atunci nu a dat nicio declarație publică și a impus măsuri restrictive la ședințele de Guvern, a ieșit acum cu un scurt mesaj pe pagina lui de Facebook.
18:50
SIE: Șeful serviciului francez de informații externe nu a venit în România înainte de alegeri # Euractiv.ro
Serviciul de Informații Externe (SIE) a venit joi cu un răspuns după ce formațiunea extremistă AUR a acuzat că șeful serviciului francez de informații externe, Nicolas Lerner, ar fi efectuat o vizită în România, cu câteva zile înainte alegeri.
18:40
Decizia CCR de joi poate încălca toate angajamentele asumate de România la nivel internațional în ultimii 20 de ani în ceea ce privește lupta împotriva corupției și asigurarea integrității în funcția publică, a reac'ionat ANI.
18:30
Romanian Business Leaders, către Nicușor Dan: Nu susținem măsuri de creșterea a fiscalității # Euractiv.ro
Romanian Business Leaders, o comunitate formată din peste 600 de antreprenori, lideri și profesioniști din mediul de afaceri, i-au transmis o scrisoare președintelui Nicușor Dan în care spune, printre altele, că nu vor creștereaa taxelor.
16:40
Obiceiurile de joacă în familie arată că, deși 81% dintre părinții români nu consideră joaca o prioritate, există o dorință puternică de a valorifica beneficiile acesteia, potrivit unui studiu LEGO Play Well.
16:30
CCR: Declarațiile de avere să nu mai includă veniturile și bunurile soților și copiilor # Euractiv.ro
Curtea Constituțională a declarat neconstituțional un articol din Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, care prevede că declarațiile de avere cuprind și veniturile și bunurile soților și copiilor.
16:20
Curtea Constituțională a declarat neconstituțional un articol din Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, care prevede că declarațiile de avere cuprind și veniturile și bunurile soților și copiilor.
16:00
Dezbatere AHK România: Lanțul agroalimentar din România are nevoie de o strategie integrată # Euractiv.ro
Sectorul agroalimentar din România se confruntă cu provocări semnificative din cauza abordărilor fragmentate din politicile publice și are nevoie, cât mai curând, de o strategie integrată, care să ia în considerare toți actorii lanțului valoric.
15:30
Noul guvern de la Berlin își propune să accelereze lucrurile.
Mai mult de 2 zile în urmă
14:00
Guvernul României a decis joi o schemă de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură.
13:40
Un tribunal american specializat în probleme de comerț internațional a blocat taxele vamale reciproce de cel puțin 10% anunțate de Donald Trump pentru toate produsele importate de SUA.
13:30
România (ne)educată: Un adult din cinci nu poate citi bine, unul din patru nu poate socoti # Euractiv.ro
România se confruntă cu un paradox educațional profund: deși accesul la educație formală este larg răspândit, sistemul generează rezultate modeste în formarea de competențe reale.
11:40
Tinerii români resping ideea unei Românii izolate: întâlnire cu președinta Parlamentului European # Euractiv.ro
În cadrul unei ceremonii desfășurate recent la Timișoara, Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, a primit Premiul „Timișoara pentru Valori Europene”, relatează Brîndușa Armanca pentru Presshub.ro.
11:10
Nicușor Dan: Înainte de 30 iunie trebuie să pregătim un pachet privind măsurile pe deficit # Euractiv.ro
Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit joi, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri.
08:50
Biroul Național al USR a stabilit miercuri calendarul alegerilor interne pentru alegerea noului președinte al partidului.
08:30
Cancelarul Merz a declarat marți că dorește să „pună presiune” pe Tel Aviv în ce privește livrarea de ajutoare către Gaza. O schimbare de ton față de aliatul istoric, care însoțește o scădere a sprijinului pentru Israel în opinia publică germană.
08:10
Surse: Siria și Israelul au avut contacte directe concentrate pe probleme de securitate # Euractiv.ro
Israelul și Siria sunt în contact direct și au organizat în ultimele săptămâni întâlniri față în față menite să calmeze tensiunile și să prevină conflictele din regiunea de graniță, au declarat cinci persoane familiarizate cu problema.
08:00
Această gest al vicepreședintelui Consiliului de Securitate al Rusiei vine după ce președintele american a declarat că omologul său rus „a înnebunit de tot” și că „se joacă cu focul”, scrie „Le Figaro” (Franța).
07:40
Guvernul german restricționează reîntregirea familiilor imigranților și acordarea cetățeniei # Euractiv.ro
Guvernul Germaniei a aprobat miercuri măsuri menite a restricționa reunificarea familiilor migranților și a întârzia accesul la cetățenia germană, continuând astfel politica privind migrația demarată de administrația Merz, informează „Reuters”.
07:30
Președintele Republicii dorește să consolideze relațiile cu Hanoi și Jakarta pentru a profita de impulsul de dezvoltare al acestor puteri regionale din Asia de Sud-Est, scrie „Le Monde” (Franța).
07:20
UE: Cei 27 aprobă un program comun de achiziții de arme în valoare de 150 de miliarde de euro # Euractiv.ro
Cele douăzeci și șapte de țări ale Uniunii Europene au aprobat marți crearea unui program comun de achiziții publice în domeniul apărării, în valoare de 150 de miliarde de euro, informează „France 24” (Franța).
28 mai 2025
21:50
Rusia își modernizează depozitele de arme nucleare cu ajutorul materialelor occidentale # Euractiv.ro
Documente intrate în posesia Der Spiegel arată că rușii au cumpărat materiale de la companii occidentale pentru extinderea bazelor în care se află arme nucleare.
21:00
Robotul-câine al UTCN, pionier în scanarea 3D a siturilor arheologice: debut la Sarmizegetusa Regia # Euractiv.ro
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a testat în premieră un robot autonom de tip „câine” pentru scanarea 3D a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia, monument UNESCO.
20:40
Președintele Nicușor Dan a început miercuri consultările cu partidele parlamentare pe tema situației economice și în vederea formării noului Guvern. La final, Președinția a anunțat concluziile
18:50
România nu are soluții ideale în următoarea perioadă. Cel puțin 2025, 2026 și 2027 vor fi mai dificili. Dar pentru gestionarea cât mai bună a anilor următori este, cred, important să fie evitate pe termen scurt câteva capcane, chiar dacă aceasta va duce la mai multă gâlceavă politică și poate chiar la blocarea unora dintre reforme (aparent legat de lipsa de cooperare cu privire la „capcane”) de către Parlament sau de unele instanțe. În această privință, trebuie plecat de la înțelegerea corectă...
16:00
Președintele Nicușor Dan a început consultările informale cu partidele/Ce spun liderii formațiunilor # Euractiv.ro
Președintele Nicușor Dan a început miercuri consultările cu partidele parlamentare pe tema situației economice și în vederea formării noului Guvern.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.