Burduja: După 1 iulie, românii vulnerabili trebuie şi vor fi protejaţi. Facturile nu vor exploda
DigiFM.ro,
29 mai 2025 15:20
Românii vulnerabili trebuie şi vor fi protejaţi după 1 iulie, în contextul liberalizării pieţei de energie, iar facturile nu vor exploda, nu vor bubui, a scris joi, pe Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
• • •
Alte ştiri de DigiFM.ro
Acum 12 ore
17:00
Keo, surpriză emoționantă pentru Ramon Cotizo, în direct la Digi FM: „Tu m-ai descoperit acum 20 de ani!” # DigiFM.ro
După 20 de ani de prietenie și colaborări, Keo rememorează momentul în care Ramon l-a descoperit și i-a schimbat cariera muzicală. Iar piesa „Azi vii, mâine pleci” devine mai relevantă ca niciodată.
17:00
Dominic Fritz, după discuțiile de la Cotroceni: Statul este prea gras şi trebuie să facă o cură de slăbire # DigiFM.ro
Preşedintele interimar al USR, Dominic Fritz, a declarat, vineri, la finalul întâlnirii avute alături de ceilalţi preşedinţi ai partidelor pro-europene din Parlament cu preşedintele României, Nicuşor Dan, că în cadrul discuţiilor de la Cotroceni nu au fost făcute înţelegeri pe funcţii sau posturi şi a adăugat că de săptămâna viitoare vor exista echipe de negociere formate din reprezentanţii fiecărui partid. „Statul este prea gras şi trebuie să facă o cură de slăbire şi asta va fi linia cu care mergem în aceste negocieri”, a afirmat el.
16:30
Delia, reacție după ce a fost criticată pentru felul în care a fost surprinsă la ceremonia de învestire a lui Nicușor Dan: „Am zis că gluma e glumă!” # DigiFM.ro
Apariția Deliei la ceremonia de învestire a președintelui Nicușor Dan a stârnit un val de reacții și comentarii aprinse în online. Artista, în vârstă de 43 de ani, a fost surprinsă de camere gesticulând într-un mod neobișnuit, iar imaginile au devenit rapid virale.
16:00
Kremlinul respinge ideea unui summit cvadripartit Putin-Zelensky-Trump-Erdogan, propus de ministrul turc de Externe Hakan Fidan la Kiev # DigiFM.ro
Kremlinul respinge ideea unui summit cvadripartit Putin-Zelensky-Trump-Erdogan, propus de ministrul turc de Externe Hakan Fidan la Kiev
16:00
Ministrul Boloş nu crede că România poate strânge 30 de miliarde de lei fără creşteri de taxe # DigiFM.ro
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, s-a declarat pesimist că România ar putea să strângă la bugetul de stat 30 de miliarde de lei fără creşteri de taxe.
15:30
Cine a spus că distracția ține de vârstă? La Film Now, luna aceasta începe cu o explozie de culoare și imaginație: roboți care descoperă ce înseamnă să ai suflet, personaje secundare care devin eroi și o păpușă celebră aflată într-o căutare profundă de sine. Fie că ai 10 sau 40 de ani, filmele te vor reconecta cu acea parte din tine care încă știe să se joace. Un amestec electrizant de emoție, spectacol și nostalgie — rețeta ideală pentru serile calde de vară.
15:30
Marilu Dobrescu, agresată de fostul iubit. Creatoarea de conținut a povestit totul online: „Încerca să mă sufoce” # DigiFM.ro
Marilu Dobrescu, una dintre cele mai cunoscute creatoare de conținut din România, a lansat acuzații grave la adresa fostului ei partener. Într-un videoclip postat pe canalul său de YouTube, Marilu a vorbit cu lacrimi în ochi despre presupuse episoade de abuz fizic și psihic suferite în timpul relației cu acesta.
15:20
Un boxer japonez, între viaţă şi moarte după un meci pentru un titlu IBF: „Încearcă disperat să trăiască” # DigiFM.ro
Boxerul japonez Ginjiro Shigeoka se află de o săptămână între viaţă şi moarte după pierderea unui meci pentru titlul IBF la 48 kg. Învins de filipinezul Pedro Taduran, boxerul în vârstă de 25 de ani a fost scos din ring inconştient, pe targă, în faţa publicului său, relatează RMC Sport.
13:30
312 angajați au dăruit peste 140 litri de speranță la ediția aniversară „DIGI Donează VIAȚĂ” # DigiFM.ro
312 angajați au dăruit peste 140 litri de speranță la ediția aniversară „DIGI Donează VIAȚĂ”
12:30
Ilie Bolojan anunţă că numărul de posturi de la Senat a fost redus de la 796 la 649: „Poate nu pare o economie mare, dar în trei ani înseamnă un pasaj într-o intersecţie aglomerată din Bucureşti” # DigiFM.ro
Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, anunţă că numărul de posturi în instituţie a fost redus de la 796 de posturi, la 649, prin normarea corectă a personalului şi prin reducerea posturilor de consilieri. El arată că economia la fondul de salarii este de 3,5 milioane de euro anual. ”Poate nu pare o economie mare, dar în trei ani înseamnă un pasaj într-o intersecţie aglomerată din Bucureşti, valoarea estimativă a unui pasaj rutier fiind de 10 milioane de euro. Gândiţi-vă că astfel de reduceri se pot face la multe instituţii şi calculaţi câte pasaje s-au pierdut până acum”, explică el.
12:30
Premierul interimar, despre decizia CCR: „Cu când mai puţină transparenţă în viaţa publică, cu atât mai rău” # DigiFM.ro
Premierul interimar Cătălin Predoiu a declarat, vineri, în legătură cu decizia CCR privind secretizarea averilor demnitarilor, că, deşi nu a văzut încă motivarea judecătorilor constituţionali, consideră că este nevoie de „o largă transparenţă” şi că, dacă sunt chestiuni de reglat în lege, trebuie refăcute. „Cu când mai puţină transparenţă în viaţa publică, cu atât mai rău. Publicul trebuie să fie încunoştiinţat că averile demnitarilor nu depăşesc veniturile lor”, a afirmat Predoiu.
Acum 24 ore
11:10
Nicuşor Dan, întrebat dacă l-a invitat pe Trump în România: „Programul său este extrem de încărcat” # DigiFM.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că l-a invitat pe preşedintele SUA, Donald Trump, în România, ”dar bineînţeles că programul său este extrem de încărcat”. Totodată, şeful statului a afirmat că nu s-a stabilit deocamdată când va face o vizită la Washington.
10:00
Prognoza meteo pentru luna iunie. Temperaturi mai ridicate decât cele specifice perioadei # DigiFM.ro
Meteorologii anunţă că pe parcursul lunii iunie temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, în cea mai mare parte a ţării, dar în special în regiunile sud-vestice. Totodată, cantităţile de ploi vor fi, în general, deficitare.
09:50
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri că va numi un judecător apolitic la Curtea Constituţională a României.
09:50
Cursă prezidenţială strânsă în Polonia. Candidatul guvernării are un mic avantaj înaintea votului decisiv de duminică # DigiFM.ro
Primarul Varşoviei, Rafal Trzaskowski, candidatul Coaliţiei Civice (KO), alianţa de centru aflată la guvernare în Polonia, îl devansează cu foarte puţin pe naţionalistul Karol Nawrocki, susţinut de conservatorii din PiS (Lege şi Justiţie), înaintea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale, care va avea loc duminică, a arătat joi un sondaj realizat de Opinia24 pentru televiziunea privată TVN 24, relatează Reuters.
09:40
Nicuşor Dan, despre decizia CCR privind declaraţiile de avere: „Dacă legea interzice ANI să publice, o să o public pe pagina Preşedinţiei” # DigiFM.ro
Preşedintele Nicuşor Dan afirmă, după decizia Curţii Constituţionale privind declaraţiile de avere, că, dacă legea interzice Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) să facă publică declaraţia sa de avere, el o va publica pe site-ul Preşedinţiei.
09:40
Andrew Tate şi fratele său Tristan „se vor întoarce în Marea Britanie” pentru a răspunde acuzaţiilor de viol după ce se încheie procedurile din România, anunţă avocatul lor # DigiFM.ro
Andrew Tate şi fratele său Tristan Tate se vor întoarce în Marea Britanie pentru a se apăra împotriva acuzaţiilor care le sunt aduse de procurorii britanici, între care cea de viol, a anunţat într-un comunicat avocatul care îi reprezintă pe cei doi fraţi în Regatul Unit.
09:40
Giorgia Meloni califică drept „ruşinos” un raport al Consiliului Europei care denunţă rasismul poliţiei italiene # DigiFM.ro
Italia a criticat joi Consiliul Europei şi şi-a apărat poliţia după ce organismul european pentru drepturile omului a enumerat Italia printre ţările în care comportamentul rasist al forţelor de ordine reprezintă o problemă.
09:40
Radu Burnete, după ce a fost numit consilider prezidenţial: „La treabă. Avem un stat de reformat!” # DigiFM.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, joi, decretul pentru numirea lui Radu Burnete, director executiv al Confederaţiei Patronale Concordia, în funcţia de consilier prezidenţial. Decizia intră în vigoare la 1 iulie, dar Burnete a anunţat că deja a început să-l sprijine pe şeful statului.
Ieri
16:40
Istvan Kovacs, înainte de a arbitra finala Champions League: "Cea mai mare realizare posibilă". Ce face de obicei în ziua unui meci important # DigiFM.ro
Istvan Kovacs va deveni, sâmbătă, primul arbitru care a condus toate cele trei finale ale competiţiilor europene intercluburi organizate de UEFA: Conference League (2022), Liga Europa (2024) şi, acum, Liga Campionilor.
16:20
Pentru cine nu știe încă, Ramon Cotizo – vocea inconfundabilă de la Digi FM – se mută în Spania, împreună cu soția și fiica lui, dar și cu cele două pisici simpatice pe care le știe tot internetul.
15:20
Burduja: După 1 iulie, românii vulnerabili trebuie şi vor fi protejaţi. Facturile nu vor exploda # DigiFM.ro
Românii vulnerabili trebuie şi vor fi protejaţi după 1 iulie, în contextul liberalizării pieţei de energie, iar facturile nu vor exploda, nu vor bubui, a scris joi, pe Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
15:20
Daniel David: Dacă se întrunesc nişte lucruri, rămân la Educaţie, altfel mă întorc la UBB # DigiFM.ro
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a declarat, joi, la Cluj, că ar putea să rămână în continuare ministrul Educaţiei, dar pentru asta trebuie să fie îndeplinite anumite condiţii.
14:30
Mai mulţi elevi de la un liceu din Arad, transportaţi la spital după ce au acuzat stare de rău şi greaţă. A fost solicitată autospeciala CBRN # DigiFM.ro
Şase elevi de la un liceu din municipiul Arad au acuzat, joi, stare de rău şi greaţă, ei fiind transportaţi la spital după ce au primit îngrijiri medicale. Acolo a fost solicitată autospeciala CBRN, dar şi o autospecială pentru transport victime multiple şi una de Terapie Intensivă Mobilă. În urma măsurătorilor, nu s-au constatat valori anormale, astfel că nu s-a impus evacuarea elevilor din şcoală.
14:00
Sorin Grindeanu: "Putem să fim în opoziţie şi să dăm votul de încredere guvernului. Nu ne obligă nimeni să nu votăm un guvern minoritar" # DigiFM.ro
Sorin Grindeanu afirmă că nimeni şi nimic nu poate obliga PSD să rămână în opoziţie şi să voteze un guvern. Acesta subliniază însă că PSD vrea să fie „parte a soluţiei” pentru problemele pe care ţara le traversează acum.
11:50
Ministrul interimar al Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat, joi, 29 mai, că nu există "niciun risc" de neplată a salariilor și pensiilor și de nerealizare a investițiilor care sunt bugetate în prezent, dar, în același timp, trebuie agreat un pachet de măsuri care să ducă la deficitul bugetar estimat.
11:30
Povestea de viață a lui Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite. Copilăria amară l-a marcat: "Nu aveam prea multă mâncare. Am mâncat pâine cu muștar, sare și ceapă" # DigiFM.ro
Claudiu Gherguț este câștigătorul sezonului 15 "Chefi la cuțite" și cel care a plecat acasă nu numai cu premiul de 30.000 de euro, ci și cu șansa de a face un stagiu la un restaurant italian cu o stea Michelin. Tânărul bucătar în vârstă de 30 de ani lucrează de mulți ani în străinătate și a reușit să facă performanțe, dar parcursul lui în viață nu a fost deloc ușor.
11:00
Nicuşor Dan, după consultările cu partidele: "Fiecare a înţeles că este nevoie să facem reduceri bugetare, inclusiv reduceri de cheltuieli ale statului" # DigiFM.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că, în urma consultărilor pe care le-a avut cu partidele din Parlament, fiecare formaţiune politică a înţeles că este nevoie despre reduceri bugetare, inclusiv reduceri de cheltuieli ale statului. Nicuşor Dan consideră că cel mai bine este să avem un guvern care să vrea să lucreze trei ani şi jumătate şi cu un premier politic.
10:50
Cazinoul din Constanţa va fi o destinaţie exclusiv culturală. Va avea o cafenea şi nu va mai găzdui jocuri de noroc # DigiFM.ro
Cazinoul din Constanţa va fi o destinaţie culturală, în totalitate, şi va găzdui şi o cafenea, dar nu vor mai fi jocuri de noroc aici, a declarat Maria Besnea, directoare de marketing.
10:40
Becali apreciază că premierul ar trebui să fie propus de PSD. Deputatul susţine impozitarea progresivă şi propune o mărire a TVA la 20% # DigiFM.ro
Deputatul George Becali a declarat miercuri, după consultările de la Palatul Cotroceni, că funcţia de premier ar trebui să revină Partidului Social Democrat, având în vedere că acesta a câştigat alegerile parlamentare.
10:40
Cod galben de averse şi vânt, joi și vineri. Județele vizate de noile atenționări emise de ANM # DigiFM.ro
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi noi atenţionări cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabile în mai multe judeţe, până vineri seara.
10:20
Companiile aeriene din Turcia sancționează graba. Amenzi pentru cei care se ridică prea devreme la aterizare # DigiFM.ro
Pasagerii companiilor aeriene din Turcia care îşi desfac centura de siguranţă, accesează compartimentele de bagaje din avion sau ocupă culoarul înainte ca avionul să se oprească complet la aterizare riscă să fie amendaţi, conform reglementărilor revizuite emise de autoritatea de aviaţie civilă a ţării, scrie publicaţia Daily Sabah.
10:20
Moment viral cu două călugărițe. Beatbox și dans, în direct la tv. Un diacon li s-a alăturat pe ritmul plin de energie # DigiFM.ro
Două călugăriţe braziliene au devenit celebre pe internet, după o sesiune improvizată de beatbox şi dans în timpul unui program la o televiziune catolică, scrie CNN.
10:20
Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roland Garros. O va întâlni pe Iga Swiatek, campioana en titre # DigiFM.ro
Jaqueline Cristian s-a calificat, miercuri seara, în runda a treia a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, în care o va întâlni pe poloneza Iga Swiatek, campioana en titre.
10:00
Casper Ruud, accidentat şi eliminat de la Roland Garros, critică sistemul de punctaj al ATP: Este ca o „cursă de şobolani” # DigiFM.ro
Norvegianul Casper Ruud a criticat sistemul de punctaj al ATP, descriindu-l ca fiind „o cursă de şobolani” care îi obligă pe jucători să concureze cu accidentări.
09:50
Un sat elveţian a fost îngropat de noroi şi pietre după prăbuşirea unui gheţar. O persoană este dată dispărută # DigiFM.ro
O bucată uriaşă dintr-un gheţar din Alpii elveţieni s-a desprins miercuri, provocând un torent de gheaţă, noroi şi pietre care a îngropat cea mai mare parte a unui sat de munte ce fusese evacuat din cauza riscului unei alunecări de teren, relatează Reuters. O persoană este în prezent dată dispărută, au declarat oficialii elveţieni.
09:40
Musk, „dezamăgit” de Trump, renunţă la rolul său guvernamental: „DOGE devine țap ispășitor” # DigiFM.ro
Multimiliardarul Elon Musk, care tocmai l-a criticat pentru prima dată pe marele său aliat Donald Trump, a confirmat că îşi încheie misiunea de a reduce cheltuielile publice, după patru luni de experimente fără precedent.
09:20
Ortodocșii sărbătoresc astăzi Înălțarea Domnului, la 40 de zile de la Înviere. În popor se mai numește și Ispas # DigiFM.ro
Ortodocşii sărbătoresc joi, 29 mai, Înălţarea Domnului, cunoscută în popor şi ca Ispasul, ultima zi în care se pot înroşi ouă până la Paştele viitor, în care se taie mieii, iar în unele zone oamenii se “bat” cu leuştean, ca să fie feriţi de rele şi de boli. În toate bisericile se fac slujbe de pomenire a eroilor, aşa cum se întâmplă de peste 100 de ani, de când la Înălţarea Domnului se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor.
Mai mult de 2 zile în urmă
16:30
Kelemen Hunor, după consultările de la Cotroceni: Problemele deficitului bugetar trebuie abordate cu multă seriozitate, trebuie să găsim soluţii echilibrate # DigiFM.ro
Problemele deficitului bugetar trebuie abordate cu foarte multă seriozitate şi trebuie găsite soluţii echilibrate, măsuri prin care se poate arăta societăţii că orice sacrificiu privind reducerea deficitului bugetar aduce pe termen mediu şi pe termen lung bunăstare şi o speranţă pentru fiecare om, pentru fiecare familie, a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, după consultările cu preşedintele Nicuşor Dan de la Palatul Cotroceni.
16:20
Dominic Fritz, după consultările informale de la Cotroceni: "Varianta unui premier tehnocrat e pe masă. Dar ar fi un premier de care partidele s-ar distanța repede la decizii grele" # DigiFM.ro
Preşedintele interimar al USR, Dominic Fritz, a declarat miercuri, 28 mai, după consultările informale de la Palatul Cotroceni, că un premier tehnocrat este o variantă care este pe masă, dar ar fi un premier de care foarte repede s-ar distanţa toate partidele în momentul în care trebuie să ia decizii grele.
16:20
Germania va ajuta Ucraina să producă rachete fără restricţie privind raza de acţiune, anunță Friedrich Merz # DigiFM.ro
Cancelarul federal german Friedrich Merz a anunţat miercuri, 28 mai, că ţara sa va ajuta Ucraina să producă pe teritoriul său rachete fără restricţie în ceea ce priveşte raza de acţiune, informează AFP.
15:30
Circulaţia autobuzelor în zona metropolitană a municipiului Braşov, afectată după ce un drum a fost acoperit de ape # DigiFM.ro
Circulaţia autobuzelor care aparţin Regiei Autonome de Transport Public Braşov (RATBV) este restricţionată, miercuri după-amiază, în zona metropolitană a municipiului Braşov, în comuna Bod, după ce un drum a fost acoperit de ape.
15:20
Şoferul care a intrat în mulţime la parada echipei FC Liverpool, bănuit că ar fi consumat droguri # DigiFM.ro
Şoferul arestat după ce a intrat în mulţime cu un automobil, luni, la parada echipei engleze de fotbal FC Liverpool este cercetat sub acuzațiile de "tentativă de omor" şi de ''conducere sub influenţa drogurilor", a anunţat, marţi, poliţia engleză, în timp ce 11 persoane sunt în continuare spitalizate în "stare stabilă", informează AFP.
15:10
O întrevedere între preşedinţii rus, Vladimir Putin, american, Donald Trump, şi ucrainean, Volodimir Zelenski, propusă de acesta din urmă, va fi posibilă doar după semnarea unor "acorduri concrete" între Rusia şi Ucraina, a atenţionat Kremlinul miercuri, informează AFP şi TASS.
15:00
Spania se pregăteşte pentru un episod excepţional de căldură. Recordurile pentru luna mai ar putea fi doborâte: peste 40 de grade în Andaluzia # DigiFM.ro
Spania se pregăteşte pentru un episod excepţional de căldură în următoarele zile, când temperaturile ar putea atinge 40 de grade Celsius în sudul ţării, a avertizat miercuri AEMET.
13:50
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Suntem într-o situaţie economică complicată. PNL este şi el, parţial, responsabil pentru această situaţie” # DigiFM.ro
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat miercuri, după consultările informale de la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Nicuşor Dan, că suntem într-o situaţie economică complicată, iar PNL este şi el, parţial, responsabil pentru această situaţie, astfel că şi-au exprimat disponibilitatea de a participa la guvernare, pentru a redresa situaţia.
13:10
Nicușor Dan confirmă că a vorbit la telefon cu Donald Trump: "SUA sunt cel mai puternic aliat al României şi un partener strategic vital" # DigiFM.ro
Marți seară au apărut informații că Nicușor Dan ar fi avut o discuție la telefon cu Donald Trump, dar președintele României nu confirmase până miercuri la prânz.
12:50
Consultări la Cotroceni. Grindeanu: S-a discutat foarte mult despre lucrurile care ţin de realitatea economică la zi # DigiFM.ro
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că la întâlnirea informală cu preşedintele Nicuşor Dan, s-a discutat "foarte mult" despre lucrurile care ţin de realitatea economică.
12:40
Hidrologii au emis o avertizare Cod roşu de inundaţii valabilă, până joi după-amiază, în judeţele Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu, Prahova, Buzău, Neamţ, Bacău, Covasna, Vrancea, Botoşani şi Iaşi. Alte râuri din Transilvania, Muntenia, Oltenia şi Moldova se află sub avertizare Cod portocaliu.
11:40
Cea mai mare despăgubire din 2024 pentru un autovehicul afectat de o inundaţie: peste 670.000 lei # DigiFM.ro
Cea mai mare daună achitată anul trecut de un asigurător din România, în urma unei inundaţii, a depăşit valoarea de 670.000 lei, despăgubirea fiind acordată în baza unei asigurări CASCO, a anunţat Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.